Feeds:
Articole
Comentarii

În ziua dintâi a săptămânii, dis de dimineaţă, câteva femei s-au grăbit să meargă să viziteze mormântul Domnului Isus Hristos. Aveau temeri şi întrebări: oare cum le vor trata soldaţii romani care păzeau mormântul? Cine va prăvăli piatra grea de la uşa mormântului?… În dimineaţa aceea, un înger al Domnului s-a coborât din cer, pământul s-a cutremurat, piatra a fost îndepărtată iar străjerii romani au căzut la pământ tremurând de frica arătării îngerului. Îngerul a vorbit femeilor şi le-a zis: „Nu vă temeţi! Căci ştiu că voi căutaţi pe Isus Care a fost răstignit. Nu este aici, a înviat după cum zisese. Veniţi de vedeţi locul unde zăcea Domnul….”. Apoi au plecat după cum le spusese îngerul şi, pe drum au fost întâmpinate de Însuşi Domnul Isus înviat (Matei 28.1-10)

Iată câteva lucruri din Cuvintele Sfintelor Scripturi prin care te încurajez să cauţi pe Hristos cel răstignit.

 

  1. Caută-L pe Hristos cel răstignit şi vei ajunge în atenţia lui Dumnezeu şi a îngerilor Lui

Cine sunt îngerii? Biblia ne învaţă că ei sunt fiinţe create de Dumnezeu şi care stau la dispoziţia lui Dumnezeu, în prezenţa lui Dumnezeu. Mai ştim de asemenea că ei nu sunt nici atotştiutori, nici omniprezenţi şi sunt trimişi să îndeplinească anumite misiuni la porunca lui Dumnezeu.

Cum se explică atunci cuvintele îngerului „Nu vă temeţi! Căci ştiu că voi căutaţi pe Isus Care a fost răstignit” ? De unde ştiau? Există o singură explicaţie: de la Dumnezeu. Pentru că femeile acestea căutau pe Isus Hristos cel răstignit, au ajuns în atenţia cerului, în atenţia lui Dumnezeu.

Dumnezeu este interesat şi preocupat de toţi aceia care caută pe Domnul Isus Hristos. Observaţi chiar modul după care aceste femei sunt identificate „voi căutaţi pe Isus Care a fost răstignit.” Nu contează cine eşti, dacă eşti bărbat sau femeie (dispreţuite în cultura de atunci), sărac sau bogat, dacă tu cauţi pe Isus Hristos poţi fi sigur că Dumnezeu este interesat de persoana ta în mod deosebit şi chiar îngerii Săi te vor privi cu apreciere. Priveşte bunătatea, blândeţea şi respectul cu care îngerul se adreseză femeilor spre deosebire de străjeri. De ce? Pentru că ele căutau pe Hristos cel răstignit.

Într-o altă situaţie, de data aceasta un bărbat, ministrul de finanţe al Împărătesei Candace a Etiopiei venise la Ierusalim să caute pe Dumnezeul evreilor. Pentru că această căutare a lui era după placul lui Dumnezeu, a ajuns în atenţia lui Dumnezeu. Atunci Dumnezeu a trimis un înger la Filip şi acesta a vorbit etiopianului despre Domnul Isus Hristos. Apoi a fost botezat şi şi-a continuat drumul bucuros în ţara lui (Faptele apostolilor 8.26-40).

Înţelegi? Toţi cei ce caută sincer pe Hristos cel înviat sunt iubiţi şi preţuiţi înaintea Domnului Dumnezeu. Tot cerul are privirile îndreptate asupra celor ce caută pe Domnul Isus Hristos. Şi nu uita: este valabil şi pentru tine!

 

  1. Caută-L pe Hristos cel răstignit şi vei primi ajutorul lui Dumnezeu şi al îngerilor Lui

Este clar: fără ajutorul lui Dumnezeu căutarea după Dumnezeu este zadarnică. Omul nu-L poate afla pe Dumnezeu prin puterea şi priceperea lui. De aceea Însuşi Dumnezeu vine în ajutorul celor smeriţi şi sinceri.

Şi femeile aveau nevoie de ajutor. După toate cele întâmplate cu Domnul lor, după atâta nedreptate şi răutate a oamenilor te puteai aştepta la orice. Ucenicii toţi se împrăştiaseră şi stăteau închişi de frica iudeilor. Credeau că acum le vine lor rândul să fie arestaţi. Femeile aveau de luptat cu sentimente de frică. Se gândeau cine le va răsturna piatra de la mormânt. Mai erau acolo la mormânt oameni răi, soldaţi romani şi un sigiliu pus pe piatră- simbol al autorităţii imperiale romane- cine ar fi îndrăznit să-l îndepărteze?! Au avut multe temeri, multe întrebări fără răspuns, dar au înaintat, chiar fără să aştepte răspuns la întrebările lor.

Dragul meu, este adevărat- întotdeauna căutarea după Dumnezeu, după Domnul Isus Hristos n-a fost una uşoară. Diavolul a căutat mereu să împiedice pe oameni să se pocăiască şi pune tot felul de piedici în calea lor: frica, ruşinea, ameninţări din partea familiei, îndoiala, atracţia păcatului…etc. Toate acestea sunt obstacole care descurajează pe mulţi. Poate şi tu ai temeri multe, întrebări fără răspuns. Urmează exemplul femeilor şi continuă-ţi căutarea după Domnul Isus. De ce? Pentru că aşa vei vedea cum Dumnezeu Însuşi îţi vine în ajutor cum nici nu ţi-ai închipuit. Dacă renunţi, nu vei vedea gloria Domnului şi puterea Lui, dar dacă continui şi nu te laşi intimidat de descurajările diavolului, vei simţi cum îngerii Domnului sunt în slujba lui Dumnezeu pentru tine.

Evrei 1.14 Îngerii sunt toţi duhuri slujitoare trimise să îndeplinească o slujbă pentru cei ce vor moşteni mântuirea

Psalmul 34.7 Îngerul Domnului tăbărăşte în jurul celor ce se tem de El şi-i scapă din primejdie.

Îngerul Domnului a venit în ajutorul femeilor: piatra a fost îndepărtată şi asta nu ca să iasă Domnul Isus ci ca să intre femeile. Soldaţii sunt paralizaţi de frică. Fără să-i pese câtuşi de puţin, îngerul ignoră sigiliul roman, simbol al autorităţii imperiale (puterea numărul unu la vremea aceea în lume) şi, fără nici o teamă, nu se ascunde ci dimpotrivă se aşează pe piatra mormântului. Vorbeşte şi încurajează pe femei. Le oferă lămuriri, le pune la dispoziţie dovezi pentru ceea ce spune şi chiar le dă instrucţiuni ce trebuie să facă pe mai departe. Iată cum vine Dumnezeu în ajutor celor ce caută Hristos cel răstignit.

Nu te aştepta să fie o căutare fără peripeţii! Totuşi nu da înapoi! Dumnezeu va trimite îngerii Lui. Nu există autoritate nici în cer nici pe pământ care să se poată opune lui Dumnezeu şi îngerilor Lui. El dă la o parte pietrele şi obstacolele din calea ta, El îţi va vorbi la momentul potrivit, El îţi va aduce şi dovezi când vei avea nevoie de ele şi te va îndruma la timpul potrivit. Tu însă, continuă-ţi căutarea după Domnul Isus aşa cum eşti: cu temeri şi cu întrebări fără răspuns.

Când Domnul Isus S-a născut, nişte magi din Răsărit L-au căutat. Şi pentru că aceşti magi L-au căutat pe Domnul Isus, Dumnezeu Tatăl le-a pus la dispoziţie o stea care să le arate drumul, prin Scripturi le-a arătat şi mai exact locul unde Îl puteau găsi. Chiar dacă au avut multe obstacole, Dumnezeu i-a condus cu exactitate la Domnul Isus. Şi apoi le-a arătat un alt drum ca să-i ferească de răzbunarea lui Irod (Matei 2.1-12).

Nu contează cât eşti de departe, nu contează cât eşti de păcătos, nu contează ce piedici, temeri sau obstacole îţi stau în cale. Contează un singur lucru: Îl cauţi tu pe Hristos cel răstignit?

 

  1. Caută-L pe Hristos cel răstignit şi vei fi întâlnit de Hristosul cel înviat

Căutarea după Domnul Isus este o adevărată aventură plină de suspans şi multe surprize: stânci îndepărtate, mormânt gol, sigilii azvârlite, arătări de îngeri cu înfăţişarea ca fulgerul şi îmbrăcămintea albă ca zăpada, duşmani prăbuşiţi la pământ…. dar cea mai măreaţă dintre surprize este cu totul alta: căutând pe Hristosul cel răstignit, femeile au găsit pe Hristosul cel înviat. Sau mai corect spus: au fost întâlnite de Hristos cel înviat. De fapt, Domnul Isus le căuta. De ce? Pentru că ele căutau pe Hristos cel răstignit.

Iată ce spune Biblia: „Ele au plecat de la mormânt cu frică şi cu mare bucurie şi au alergat să dea de veste ucenicilor Lui. Dar iată că le-a întâmpinat Isus…” (Matei 28.8-9). Începând cu aceste femei, şi de atunci încoace, orice om care a căutat pe Hristos cel răstignit nu a găsit un Hristos mort ci unul viu.

Poate te întrebi: De ce zice să caut pe Hristos cel răstignit şi nu pe Hristos înviat? De ce? Pentru că nu poţi găsi pe Hristos cel înviat până nu ai tu însuţi parte de învierea spirituală, acea înviere şi eliberare de păcat pe care Domnul Isus a adus-o prin moartea Sa pe crucea de la Golgota. Caută-L pe Hristos cel răstignit, pe Acela care a purtat păcatul şi vinovăţia ta în moarte ca să te elibereze de robia păcatului şi a celui rău şi să te împace cu Tatăl Dumnezeu. Nu la întâmplare, deşi Hristos înviase, propovăduirea Bisericii a fost dintotdeauna despre Hristos cel răstignit. Iată ce spune apostolul Pavel:

1Cor.1.23 …noi propovăduim pe Hristos cel răstignit

1Cor.2.2 Căci n-am avut de gând să ştiu între voi altceva decât pe Isus Hristos şi pe El răstignit

1Cor.11.26 Ori de câte ori mâncaţi din pâinea aceasta şi beţi din paharul acesta, vestiţi moartea Domnului până va veni El.

De 2000 de ani Biserica a propovăduit şi propovăduieşte un Hristos Răstignit. Şi întotdeauna, cei care L-au căutat pe acest Hristos răstignit, L-au găsit viu, având toată puterea în cer şi pe pământ. Toţi aceia care L-au căutat cu pocăinţă, cu smerenie şi din dragoste au descoperit pe Hristos cel Viu.

Caută-L pe Domnul Isus şi Dumnezeu te asigură prin Cuvântul Său că această căutare va avea succes. Dar nu uita, dacă vrei să fii întâlnit de Hristos cel înviat:

-caută-L mai întâi la cruce. Acolo unde trebuie să înţelegi starea ta jalnică de păcat şi să te pocăieşti asemnea tâlharului. El te va primi, dar recunoaşte-ţi starea şi pocăieşte-te!

-caută-L în mijlocul celor vii. Îngerul a spus femeilor: „pentru ce căutaţi între cei morţi pe Cel Ce este viu?” (Luca 24.5) Nu-L căuta în biserici moarte şi la oameni morţi spiritual. Caută-L în mijlocul celor ce iubesc pe Domnul Isus, în mijlocul ucenicilor Lui (Matei 18.20). Poate, ca şi femeile, L-ai căutat în locuri greşite. Dacă eşti sincer şi asculţi îndrumările de la Dumnezeu vei afla calea adevărată.

-caută-L aducându-ţi aminte de învăţăturile Lui. Îngerul a zis femeilor: „Nu este aici, ci a înviat. Aduceţi-vă aminte ce v-a spus pe când era încă în Galileea” (Luca 24.6) Dacă am ţine cont noi de ceea ce Domnul Isus ne spune, cu siguranţă n-am mai rătăci. Din păcate, de multe ori uităm sau ignorăm. Iată îngerul ştia, era martor la învăţăturile şi înştiinţările pe care Domnul Isus le spusese cu mai mult timp în urmă. Citeşte Biblia, în mod special Noul Testament, Evangheliile! Ia seama la învăţăturile Domnului Isus!

-caută-L chiar dacă ai temeri. Curând temerile tale vor fi înlocuite de mare bucurie (v.8)

-caută-L chiar dacă ai întrebări fără răspuns (Marcu 16.3). Ştii tot ceea ce trebuie să ştii. Nimic din ceea ce ai nevoie să ştii nu-ţi lipseşte!

 

Dar iată că le-a întâmpinat Isus…” Când căutarea ta se va sfârşi vei ajunge şi tu la concluzia la care au ajuns toţi cei credincioşi: nu noi Îl căutăm pe Domnul Isus ci El ne caută pe noi. Apostolul Pavel spunea: „ca unei stârpituri mi s-a arătat şi mie.” La fel a înţeles şi vameşul Zacheu—deşi Evanghelia spune că Zacheu a alergat înainte şi s-a suit în dud ca să vadă pe Domnul Isus, în final Domnul Isus spune: „Fiul Omului a venit să caute şi să mântuiască ce era pierdut.” (Luca 19.1.10) De aceea Hristos S-a născut şi S-a făcut om, de aceea a suferit şi a murit—pentru că ne-a iubit şi ne-a căutat.

Dragul meu, dorinţa şi căutarea ta după Dumnezeu este dovada căutării Domnului Isus după tine. Tu Îl cauţi pentru că El te cheamă şi te atrage la Sine. Îndrăzneşte şi apropie-te de Cel răstignit! Lasă-te întâmpinat de Domnul Isus şi vei avea viaţa veşnică!

 

Material prezentat în cadrul grupului de casă, vineri 16 august 2013. Posibil folositor celor care pregătesc studiul biblic duminical după calendarul de studiu al Uniunii Baptiste din România.

 La o privire de ansamblu a pasajului, la o simplă citire, care sunt cuvintele sau ideile care ies in evidenţă?

În mod deosebit iese în evidenţă imaginea morţii.  Se foloseşte verbul „a muri”, se foloseşte substantivul „moarte”, se vorbeşte despre o răstignire şi se vorbeşte despre o înviere (chiar şi aici ideea morţii este prezentă. Nu poate exista o inviere dacă n-ar fi o moarte.)

În al doilea rând observ imaginea identificării. Expresii precum „în Isus”(v.3, 11), „împreună cu El”(v.4, 6, 8), „una cu El”(v.5). Toate aceste expresii vorbesc despre identificarea noastră cu Domnul Isus, strânsa noastră legătură cu Domnul.

Se vorbeşte de asemenea despre păcat şi sfinţenie arătându-se faptul că un credincios trebuie şi poate să nu mai trăiască în păcat. Credinciosul va trăi o viaţă nouă (v.4), adică o viaţă trăită împreună cu Domnul Isus (v.8), este viaţa trăită pentru Dumnezeu (v.10), viaţa în care păcatul nu mai deţine domnia peste noi (v.12) iar mădularele noastre sunt puse în slujba lui Dumnezeu ca nişte unelte ale neprihănirii (v.13)

 Important de observat alte câteva cuvinte cheie: „nu ştiţi?” (v.3), „ştim bine” (v6), „credem” (v.8), „socotiţi-vă” (v.11) şi „da-ţi lui Dumnezeu mădularele voastre” (v.13). Care este logica acestor expresii? Au ele vreo importanţă deosebită pentru noi?

Da, trebuie observat că ele au o logică: începe cu ceea ce cunoaştem, apoi credinţa, apoi ne socotim potrivit credinţei (ne privim pe noi înşine în lumina nouă pe care o avem prin prisma credinţei. Acest „socotiţi-vă” este faza aceea în care credinţa este personalizată, este însuşită, ajunge efectivă în viaţa mea.)…şi apoi urmează practica (practica este de fapt punerea trupului nostru la dispoziţia lui Dumnezeu, ba mai mult, în slujba Lui.)

 -Este diferenţă între „a şti” şi „a crede”?

Da! Ştim multe lucruri dar nu pe toate le şi credem. Credinţa este mai mult decât a şti. Adevărurile pe care le crezi sunt mult mai valoroase decât adevărurile pe care doar le ştii.

Exemplu: toţi ştim că exoistă o înviere a morţilor dar nu toţi cred asta. Toţi ştim că morţii nu au nevoie să le dăm noi ceva. Totuşi nu toţi cred asta.

Atenţie! Există pericolul să confundăm „a şti” cu „a crede”. Astfel, sunt oameni în biserici sau în afara lor, care, pentru că ştiu multe, consideră că sunt şi credincioşi. Este fals!  În realitate, fiecare credem doar ceea ce trăim nu ceea ce ştim. Faptele noastre spun ce credem din ceea ce ştim.

Există pericolul să ştii multe lucruri adevărate, biblice dar să nu crezi nimic din ele. Pe de altă parte, nu tot ce ştim trebuie să credem. Domnul să ne dea înţelepciune să alegem călăuziţi de El ce trebuie crezut şi ce trebuie să rămână doar la nivel de cultură generală- Cuvântul Lui trebuie nu doar ştiut ci şi crezut, deci împlinit.

 -Care este deci importanţa acestor expresii aşezate în ordinea aceasta?

Vedem aici cât de importantă este cunoaşterea, ceea ce ştim. Totul porneşte de aici: cunoaşterea influenţează credinţa, credinţa determină modul în care ne vedem pe noi înşine (cum ne considerăm) şi apoi, modul în care ne vedem pe noi înşine determină comportamentul şi trăirea noastră.

Exemplu: dacă te consideri un urmaş din maimuţă, te vei purta asemenea; dacă te consideri un fiu al Regelui, demnitatea din tine nu te va lăsa să te porţi oricum.

Şi drumul înapoi este valabil: purtarea arată cum ne considerăm, cum ne vedem pe noi dă de gol credinţa pe care o avem, iar credinţa pe care o avem descoperă calitatea informaţiilor pe care le-am cunoscut.

De aceea, dacă este vreo problemă în practică sau în credinţă sau în modul în care ne privim pe noi înşine, trebuie să revizuim cunoştinţa dacă este potrivit cu adevărul şi dacă ştim bine ceea ce ştim.

 „Ce vom zice dar, să păcătuim mereu ca să se înmulţească harul? Nicidecum!…” (Rom.6.1-2a). Ce anume l-a făcut pe apostolul Pavel să ridice această problemă?

Este interesant şi de apreciat modul în care apostolul Pavel îşi prezintă argumentul ca o discuţie cu un interlocutor imaginar. De fapt el însuşi întreabă şi tot el răspunde căutând să preîntâmpine obiecţiile ce pot apărea în mintea destinatarilor lui (abordare proleptică).

Cu doar un verset înainte, în 5.20 el spunea: „dar unde s-a înmulţit păcatul, acolo harul s-a înmulţit şi mai mult…” Unii ar putea deduce de aici că nu este nici o problemă dacă mai păcătuim, dimpotrivă, vom primi mai mult har.

 -Vi se pare cunoscută problema?

Mie mi-au spus câtiva adventişti că dacă noi nu ne ţinem de Lege, atunci asta ne duce la păcat, vom păcătui şi mai mult pentru că ştim că vom fi iertaţi. Este trist… de fapt cine gândeşte aşa înseamnă că nu ştie ce este mântuirea şi nici ce este păcatul. O astfel de gândire îmi spune că păcatul este ceva ce ţi-l doreşti…

Exemplu: tata m-a iertat că am aruncat benzină pe focul din sobă. Credeţi că, pentru că am fost iertat asta m-a determinat să mai arunc încă o dată benzină în sobă? Am înţeles că am făcut ceva grozav de rău, am înţeles că tata a plătit paguba mea şi m-a salvat, să-mi mai doresc să fac ce am făcut?!!!! 

 Moartea care duce la Viaţă

Fiecare dintre noi cunoaştem oameni, tineri sau mai în vârstă care au ales să-şi pună capăt zilelor, au ales să se sinucidă. Ei şi-au dorit moartea ca un refugiu, au dorit să pună capăt lipsurilor, necazurilor sau suferinţelor.

Într-un anumit sens, moartea este o soluţie spre o nouă viaţă, dar nu moartea aceasta, nu sinuciderea ci un alt fel de moarte. Vorbim imediat despre asta.

Exemplu: în cimitir şi asupra morţilor, nici o autoritate omenească şi nici un guvern nu mai are pretenţii şi nu mai poate impune nici o cerinţă.

Este valabil şi în tărâm spiritual, dar este vorba despre un alt fel de moarte…

 -Despre ce moarte este vorba? Moartea faţă de păcat.

Rom.6.2 …noi care am murit faţă de păcat. V. 11 …socotiţi-vă morţi faţă de păcat…

Este vorba despre „moartea faţă de păcat”. Dacă însă ne uităm mai atent în pasajul nostru observăm că se mai vorbeşte şi despre o altă moarte „moartea pentru păcat” (6.10). În cel de-al doilea caz, subiectul este Domnul Isus. El a murit pentru păcat iar în cazul nostru se vorbeşte despre moartea faţă de păcat.

Ne amintim că la Golgota, pe cruci au murit trei persoane: Domnul Isus a murit pentru păcat, unul dintre tâlhari a murit faţă de păcat şi celălalt a murit în păcat. Pentru păcat, doar singur Domnul Isus a murit. Noi oamenii avem de ales: fie să murim în păcat fie să murim faţă de păcat. Moartea în păcat se întâmplă în mod automat prin moartea fizică dacă înainte n-am ales să murim faţă de păcat.

 -Despre ce moarte este vorba?  Moartea împreună cu Hristos (v.3-6, 8)

Sinuciderea este moarte în păcat, moarte fără Hristos. Este o tragedie. De ce? Pentru că nu ai parte de înviere cu Hristos dacă nu ai parte de moarte împreună cu Hristos.

 Cum şi când se petrece această moarte faţă de păcat în viaţa credinciosului? Moarte în spirit.

v.3 Nu ştiţi că toţi câţi am fost botezaţi în Isus Hristos, am fost botezaţi în moartea Lui? Noi deci, prin botezul în moartea Lui am fost îngropaţi împreună cu El…

Multă vreme am crezut că aici se vorbeşte despre botezul cu apă dar am înţeles că gândeam greşit. Botezul cu apă este doar un simbol fizic al altui botez- botezul cu Duhul Sfânt.

Ioan 1.33 Eu nu-L cunoşteam, dar Cel Ce m-a trimis să botez cu apă, mi-a zis: Acela peste care vei vedea Duhul pogorându-Se şi odihnindu-Se, este Cel Ce botează cu Duhul Sfânt…

Botezul în Numele Domnului Isus, botezul cu Duhul Sfânt are loc astăzi înainte de botezul cu apă. Aşa ar trebui să fie.

Botezul cu apă este un simbol al morţii şi al învierii noastre împreună cu Domnul Isus. Când intrăm în apă simbolizăm îngroparea iar când ieşim din apă simbolizăm învierea.

Aplicaţie practică: Când vorbim despre îngropare şi înmormântare în mod necesar trebuie să fie acolo un mort. Ca cineva să fie îngropat trebuie întâi să ne asigurăm că este mort. Tot aşa şi pentru botez; pentru ca cineva să fie primit la botez, trebuie să ne asigurăm că este mort…faţă de păcat. Să nu uităm că botezul este o îngropare!!!  Cand cineva moare fizic, există un cadru medical care constată decesul şi eliberează un certificat de deces. Tot aşa, în biserică, cel ce botează sau păstorul, este cadrul abilitat să constate dacă candidatul la botez, candidatul pentru înmormântare este mort sau nu. El este cel ce eliberează certificatul şi doar atunci poate fi primit pentru botezul în apă.

Nimeni nu trebuie primit să fie botezat doar pentru că este din familie de pocăiţi sau pentru că i-a venit vremea. Biserica nu trebuie să impună şi nu trebuie să se implice în a forţa decizia păstorului cu privire la botezul cuiva. De asemenea, comitetul poate sfătui pe botezător, pe păstor, dar decizia finală aparţine păstorului, celui ce botează.

Cum şi când se petrece această lucrare? Nu putem spune prea multe decât faptul că este lucrarea tainică a Duhului Sfânt care, aşa cum spunea Domnul Isus lui Nicodim, nu poate fi cunoscută ci doar recunoscută prin roadele ei (Ioan 3.8).

 Cum recunoaştem moartea faţă de păcat? Cum se manifestă?

Cum recunoaştem moartea fizică? Mortul fizic nu se mai hrăneşte, nu mai vorbeşte, nu mai pofteşte nimic, nu mai simte nimic… nu mai raţionează. Moartea cerebrală se spune că este adevărata moarte fizică.

A fi mort faţă de păcat înseamnă a nu mai răspunde la impulsurile păcatului: nu mai mă las stârnit de păcat, nu mai sunt atras de păcat, păcatul nu mai prezintă interes pentru mine. Păcatul este şi se manifestă în jurul nostru dar; ochiul este orb faţă de păcat, urechea este surdă faţă de păcat, gura este mută când vine vorba să spun un păcat, brateţe şi trupul este fără putere când este vorba să fac un păcat.

Exemplu: Cântarea „Nu mai sunt al meu de-acuma”

1Cor. 6.19-20 Nu ştiţi că trupul vostru este Templul Duhului Sfânt care locuieşte în voi şi pe Care L-aţi primit de la Dumnezeu? şi că voi nu mai sunteţi ai voştri? Căci aţi fost cumpăraţi cu un preţ. Proslăviţi dar pe Dumnezeu în trupul şi în duhul vostru care sunt ale lui Dumnezeu.

 Care este legătura dintre moartea faţă de păcat şi viaţa nouă? Moartea faţă de păcat este condiţia vieţii noi.

Moartea faţă de păcat nu este sfârşitul călătoriei noastre spirituale ci abia începutul. Pentru că moartea faţă de păcat este de fapt moartea împreună cu Hristos, prin El avem şansa învierii la o viaţă nouă.

v.4 …după cum Hristos a înviat din morţi prin slava Tatălui, tot aşa şi noi să trăim o viaţă nouă.

v.10 …El a murit pentru păcat odată pentru totdeauna, iar prin viaţa pe care o trăieşte, trăieşte pentru Dumnezeu.

v.12-13 păcatul să nu mai domnească în trupul vostru muritor şi să nu mai ascultaţi de poftele lui. Să nu mai daţi în stăpânirea păcatului mădularele voastre ca nişte unelte ale nelegiuirii, ci daţi-vă pe voi înşivă lui Dumnezeu, ca vii, din morţi cum eraţi şi daţi lui Dumnezeu mădularele voastre ca pe nişte unelte ale neprihănirii.

Viaţa nouă este viaţa trăită pentru Dumnezeu, mai concret, este viaţa trăită în ascultare de El, în slujba Lui, în neprihănire. Dar să nu uităm, moartea faţă de păcat este condiţia pentru a ajunge în viaţa pentru Dumnezeu.

v.5 În adevăr, dacă ne-am făcut una cu El printr-o moarte asemănătoare cu a Lui, vom fi una cu El şi printr-o înviere asemănătoare cu a Lui.

v.8 Acum, dacă am murit împreună cu Hristos, credem că vom şi trăi împreună cu El…

Domnul Isus spunea: „nimeni nu poate sluji la doi stăpâni..” (Matei 6.24) De aceea, trebuie mai întâi să mori faţă de Stăpânul numit „Păcat” ca să poţi sluji stăpânului numit „Domnul Isus.” Nu există viaţă nouă sub o stăpânire veche. 

Unirea cu Domnul Isus

Ideea unirii credinciosului cu Domnul Isus Hristos este prezentă din plin în fiecare adevăr prezentat în acest pasaj prin expresii precum „în Isus”(v.3, 11), „împreună cu El”(v.4, 6, 8), „una cu El”(v.5).

În prima fază, mi-a fost greu să înţeleg ce înseamnă „unirea cu Domnul Hristos”. Apoi, Domnul mi-a adus aminte de o imagine bine cunoscută nouă: când doi tineri (de sex opus) se căsătoresc, noi spunem „s-au unit” şi chiar Dumnezeu spune „se vor face un singur trup.” Sunt doi şi totuşi una. Într-adevăr, aşa cum spunea apostolul Pavel: „taina aceasta este mare” (Efes.5.32). Chiar apostolul Pavel face o paralelă între căsătoria soţ-soţie şi căsătorie Hristos-Biserică. Deci, nu cred că este deloc deplasat să încercăm a înţelege puţin unirea cu Domnul  meditând puţin la unirea soţ-soţie. 

Ce înseamnă faptul că cei doi sunt una?Care sunt câteva indicii după care ne dăm seama că cei doi sunt una sau că cei doi nu sunt una?

Fiecare dintre noi am văzut persoane căsătorite care deşi sunt cu acte în regulă, cununaţi totuşi nu sunt una. 

Iată câteva exemple:

-unitate în familie înseamnă să privim în aceeaşi direcţie şi nu în sensuri opuse. Înseamnă să avem aceleaşi planuri, să lucrăm în aceeaşi direcţie

-unitate în familie înseamnă să petrecem timp împreună, să avem timp de calitate împreună.

-unitate în familie înseamnă să învăţ să simt cu partenerul de viaţă. Să mă bucur când el se bucură şi să plâng când el plânge; să îl înţeleg din priviri.

-asemănarea este o altă roadă a unităţii. Sentimental, spiritual, fizic şi chiar trăsăturile chipului. Adesea ni se spune: „semănaţi!” Vezi în textul nostru cuvântul „asemănătoare.”

-proiecte comune, valori comune, interese comune.  

Pot verifica dacă sunt unit cu Domnul Isus?

Este foarte simplu. Răspunde la următoarele întrebări şi vei înţelege:

a)             Petreci timp cu Domnul Isus în rugăciune şi meditaţie la Cuvântul Său? 

b)            Eşti atent la ceea ce spune El în Cuvânt? Eşti interesat de părerea Lui sau citeşti Biblia doar ca să bifezi că eşti la zi cu citirea ei?

c)             Planurile Lui sunt şi interesul tău? Adică, eşti interesat de mântuirea oamenilor, lucrezi pentru asta sau te interesează doar afacerile tale?

d)            Ai ajuns să simţi când Domnul Isus este supărat pe tine şi când se bucură de tine? Îţi pasă ce simte El cu privire la tine? Te interesează?

e)             Ai tu aceleaşi valori ca Domnul Isus? Neprihănirea, adevărul, cinstea, cumpătarea şi standardul sfinţeniei sunt importante pentru tine?

f)             Ai ajuns tu să reflecţi chipul Domnului Isus? Au ajuns cei din casa ta şi prietenii tău să vadă în tine pe Domnul Isus?

g)             Trupul tău şi mădularele tale sunt în slujba Domnului Isus (soţul tău spiritual) sau sunt în slujba unui străin?

h)            Ştiu că El se gândeşte la tine, eşti în gândurile Lui. Tu te gândeşti la El, este El în gândurile tale?

i)              Eşti una cu Domnul şi în bucurii şi în necazuri? 

Dacă nu există unire cu Hristos în viaţa ta, atunci înseamnă că nu a fost unire cu Domnul Hristos în moartea Lui, înseamnă că nu ai murit faţă de păcat.

Unirea cu Domnul Isus este singura modalitate de a putea muri faţă de păcat.

Unirea cu Domnul Isus în moartea Lui este urmată automat de unirea cu El şi în viaţă.

Unirea cu Domnul Isus în viaţă este condiţionată de unirea cu El în moarte.

Unirea cu Domnul Isus este de fapt mântuirea şi mântuirea este unirea cu Domnul Hristos. Unirea cu Domnul Isus aduce moartea faţă de păcat (pocăinţa) şi tot ea aduce viaţa pentru Dumnezeu (credinţa.)

Gal.2.20 Am fost răstignit împreună cu Hristos şi trăiesc, dar nu mai trăiesc eu ci Hristos trăieşte în mine. Şi viaţa pe care o trăiesc acum în trup, o trăiesc în credinţa în Fiul lui Dumnezeu Care m-a iubit şi S-a dat pe Sine Însuşi pentru mine.

Mai putem noi să ne dorim să păcătuim când dorinţa noastră este să fim una cu Domnul nostru? 

Mihail Geabou, Păstor Biserica Baptistă Calea Domnului, Alexandria.

Studiu Biblic pentru grupe de casa, Biserica Baptistă Calea Domnului, Alexandria

Tema: Studiul Scripturii

Neemia 8.1-8, 13-18; Iacov 1.22-25 (Ioan 5.39)

1. Ce anume mă poate determina să studiez Sfintele Scripturi?

v.1…să ia cartea Legii lui Moise dată de Domnul lui Israel. 

Mulţi au Biblia dar puţin o studiază. De ce? Tocmai datorită concepţiei lor greşite cu privire la ea. Majoritatea spun: „este scrisă de oameni” sau alţii zic „a fost scrisă de oameni pentru a manipula mulţimile…”. Alţii au ale opinii, dar ceea ce-l face pe om să studieze Scripturile este o concepţie înaltă şi reală despre Scripturi. O concepţie înaltă despre Scripturi cuprinde:

a) recunoaşterea faptului că a fost scrisă de oameni. „Legea lui Moise”-a fost scrisă de Moise

b) autorul ei este Domnul Dumnezeu. „Dată de Domnul lui Israel”- nu înseamnă că Domnul Dumnezeu a luat cartea lui Moise şi a făcut-o cadou poporului Israel ci faptul că Dumnezeu este autorul Legii pe care Moise a scris-o într-o carte.

c) destinatarul acestei cărţi (în cazul nostru probabil era vorba despre Pentateuh) este poporul Domnului. Poporul Israel se regăsea în cartea aceea. Cartea aceea avea relevanţă pentru ei, îi implica în mod direct.

Mulţi astăzi nu studiază Biblia pentru că nu sunt convinşi că ei sunt destinatarii şi pe deoparte au dreptate, nu noi suntem destinatarii iniţiali dar în mod spiritual suntem dacă suntem poporul Domnului.

Fapte.8.28  Famenul, deşi era etiopian şi nu evreu, citea pe proorocul Isaia. Cu toate astea se regăseşte pe sine printre cei păcătoşi pentru care a murit Domnul Isus.

2Timotei 3.16-17 Toată Scriptura este insuflată de Dumnezeu şi de folos…pentru ca omul lui Dumnezeu să fie…. Aici nu se mai vorbeşte despre o naţiune ca şi destinatar ci despre un tip de om- omul lui Dumnezeu.

Cei mai mulţi dintre noi am experimentat deja de nenumărate ori faptul că Scriptura este relevantă pentru noi şi fără nici o ezitare ne regăsim printre destinatarii ei spirituali.

d) Dumnezeu Creatorul în mod intenţionat ne-a dat o carte. Ăsta este un lucru extraordinar: Dumnezeu ne dedică o carte, ne oferă cadou o carte; una singură şi nu mai multe. Oare nu trebuie ca eu şi tu să fim măcar curioşi să vedem ce vrea Dumnezeu să ne comunice în această carte? Oare nu trebuie ca această Carte să fie cea mai importantă pentru omenire din moment ce autorul ei este Dumnezeu?

Cu toţii credem că Biblia a fost scrisă de oameni, dar dacă credem că autorul ei este Dumnezeu şi că noi suntem destinatarii intenţionaţi de Dumnezeu, atunci cu siguranţă că vom căuta să studiem această Carte. Vom face şi noi ce a făcut poporul: v.1 Au zis cărturarului Ezra să se ducă să ia Cartea Legii lui Moise dată de Domnul lui Israel.

2. Pentru cine sunt Scripturile?

Barbaţi sau femei? Copii sau adulţi? Băieţi şi fete? Pot şi femeile să citească?

v.2 …înaintea adunării alcătuită din bărbaţi şi femei şi din toţi cei ce erau în stare s-o înţeleagă.

Ceea ce contează este capacitatea de a raţiona şi de a înţelege. Nu contează dacă eşti bărbat sau femeie, tânăr sau mai învârstă- nu ni se spune nimic de vârstă ci doar de capacitatea de a pricepe mesajul, de fapt explicarea lui.

Da, trebuie să adăugăm aici faptul că majoritatea celor ce erau în stare să înţeleagă nu ar fi înţeles fără ajutorul cărturarilor şi a leviţilor. Tot aşa şi astăzi, oamenii nu trebuie să fie descurajaţi dacă nu sunt capabili să înţeleagă singuri mesajul Scripturilor- există oameni luminaţi de Dumnezeu care chiar sunt trimişi de El să ne înveţe.

Fapte.8. 31 Famenul a răspuns: Cum aş putea să înţeleg dacă nu mă va călăuzi cineva?

v.1 Au zis cărturarului Ezra… v.2 ..a adus Legea înaintea adunării alcătuită din bărbaţi şi femei şi din toţi cei ce erau în stare s-o înţeleagă.

Ce mai înţeleg eu de aici? Înţeleg că:

a) Chiar dacă autorul ei este Dumnezeu, Biblia este o Carte care poate fi înţeleasă. Tocmai de aceea Dumnezeu a folosit editori umani, pentru ca noi s-o putem înţelege

b) Nu întotdeauna omul poate înţelege singur Scripturile. Atunci, el nu trebuie să renunţe să citească Biblia pentru că nu o înţelege, ci trebuie să se ducă la cei care i-o poate explica.

Înţelegând Cuvântul Domnului de fapt noi ajungem să cunoaştem pe Autorul Lui- pe Dumnezeu.

 

Care sunt cuvintele care arată faptul că Scripturile pot fi şi trebuie să fie înţelese de poporul Domnului?

v.2 cei ce erau în stare s-o înţeleagă…v.3 în faţa celor ce erau în stare s-o înţeleagă…v.7 lămureau poporului Legea…v.8 citeau desluşit…şi-i arătau înţelesul ca să-i facă să înţeleagă ce citiseră.

Pe lângă acestea, tot un indiciu care arată că Scripturile trebuie înţelese este prezenţa „cărturarului” şi a leviţilor care citeau, lămureau şi-i arătau înţelesul.

Noi nu credem că Scripturile trebuie cântate ci explicate. Poporul Domnului are nevoie nu de cantori ci de cărturari. Noi, liderii spirituali avem datoria să arătăm înţelesul Cuvântului lui Dumnezeu şi nu să îl ascundem.

3. Sunt în textul nostru câteva lucruri care ne fac să înţelegem faptul că noi astăzi suntem mult avantajaţi şi privilegiaţi în ce priveşte înţelegerea Cărţii lui Dumnezeu. Care sunt acestea?

a) Poporul acesta avea o singură Carte a Legii lui Moise care se citea tuturor pe când noi avem fiecare cel puţin una sau mai multe copii ale Bibliei. Căutăm noi să o înţelegem?

b) În poporul evreu, la vremea aceea erau puţini care ştiau să citească şi mulţi depindeau de cei puţini care puteau citi. Astăzi poate cu mici excepţii, toţi ştim să citim. Folosim noi harul acesta ca să cunoaştem tainele lui Dumnezeu?

c) Poporul Domnului la vremea aceea aveau puţini oameni care îi puteau lămuri cu privire la Scripturi. Nu mulţi erau cărturari. Astăzi sunt bisericile pline de licenţiaţi în teologie şi mulţi dintre noi avem biblioteci pline cu cărţi ce ne pot ajuta să cunoaştem înţelesul Scripturilor.

d) De asemenea, condiţiile confortabile în care noi putem studia Scripturile astăzi; nu în aer liber şi înghesuială (v.3) ci individual chiar, în linişte, în pat sau fotoliu.

4. Mai putem observa în text anumite aspecte ce evidenţiază respectul pe care poporul îl acorda acestei Cărţi a lui Dumnezeu. Care sunt aceste aspecte? (v.3-5)

a) poziţia celui ce citea din Carte- poziţie proeminentă. Un loc special care ieşea în evidenţă, avea vizibilitate maximă pentru toţi cei prezenţi.

v.4 Cărturarul Ezra stătea pe un scaun de lemn ridicat cu prilejul acesta…v.5…stătea mai sus decât tot poporul.

b) poziţia celui ce citea din Carte- poziţie centrală. Asta arăta importanţa Cuvântului Sfânt în adunarea publică a poporului lui Dumnezeu.

v.4 …Lângă el, la dreapta stăteau … şi la stânga… Asta înseamnă că Ezra era la mijloc, la centru.

Ce anume ocupă locul central în biserica ta? Putem gândi şi ca mobilier dar şi în cadrul programului de închinare. Nu sunt adeptul amvoanelor impunătoare dar nici a celor invizibile. Există tendinţa de a micşora tot mai mult timpul pentru predică în timp ce cântarea deţine monopolul în cadrul programelor de închinare pentru că trebuie să mulţumim pe toată lumea şi nimeni să nu se supere… Adesea uităm că predica nu este mesajul predicatorului ci al Domnului.

c) prezenţa liderilor bărbaţi la dreapta şi la stânga (v.4). Imaginea aceasta arată importanţa actului ce se desfăşura şi respectul pe care comunitatea de oamenii îl acorda prin intermediul reprezentanţilor lor.

d)Tot poporul se ridică atunci când Cartea este deschisă. 

v.5 …Şi când a deschis-o, tot poporul s-a sculat.

e)modul în care ascultau- cu luare aminte.

v.3 …tot poporul a fost cu luare aminte la citirea cărţii Legii.

Este important de reamintit că toate aceste lucruri: ridicarea scunului mai sus decât poporul, poziţia centrală, prezenţa liderilor şi ridicarea poporului nu sunt făcute pentru a onora omul ci Cuvântul lui Dumnezeu. De ce spun asta? Pentru că există şi amvoane impunătoare care mai degrabă înalţă omul dând impresia că se află la pupitru de comandă. De asemenea, ridicare poporului în picioare nu trebuie făcută când predicatorul trece ci atunci când citeşte sau deschide Biblia.

Sunt valabile toate acestea în orice context? Acesta este modul în care ne arătăm respectul faţă de Cuvântul Domnului în orice circumstanţe?  Personal cred că Nu! Nu cred de exemplu că într-un grup de casă se impune acelaşi fel de a arăta respectul. Indiferent de context trebuie să ne arătăm respectul faţă de Scripturi. În funcţie de context, respectul se arată în mod diferit dar el trebuie să fie. Domnul să ne dea înţelepciune!

5.  Ce rost are versetul 6 în contextul studierii Scripturilor şi ce înseamnă asta pentru noi astăzi? De ce nu s-au apucat pur şi simplu să citească din Carte?

v.6 Ezra a binecuvântat pe Domnul Dumnezeul cel mare şi tot poporul a răspuns ridicând mâinile: „Amin! Amin!” Şi s-au plecat şi s-au închinat înaintea Domnului cu faţa la pământ.

Ceea ce observ este că a existat un respect pentru Scripturile Sfinte dar şi o închinare înaintea lui Dumnezeu. Atenţie! Nu trebuie să idolatrizăm Biblia, Cartea Sfântă. În faţa Scripturilor s-au ridicat dar înaintea Domnului s-au închinat cu faţa la pământ (v.6)

Sfintele Scripturi, pentru a putea fi înţelese este nevoie şi de o atitudine potrivită de smerenie iar aceasta se câştigă în momentul în care realizăm măreţia Autorului Cărţii Sfinte. El este Dumnezeul cel Mare iar noi, ţărâna.. de aceea s-au închinat cu faţa până la pământ.

Mulţi se miră că nu pot înţelege Biblia. Nimeni nu o înţelege deplin şi niciodată nu o vom pricepe în totalitate dar, de cele mai multe ori, incapacitatea de a pricepe se datorează mândriei, atitudinii nepotrivite cu care ne apropiem de ea. Cuvântul lui Dumnezeu nu-l putem înţelege fără ajutorul Lui. Apostolul Pavel vorbeşte despre asta: 1Corinteni 2.6-16 (citeşte cu atenţie). După cum spunea cineva: Biblia este singura Carte al cărei autor este prezent atunci când o citeşti.

6. Haideţi să facem o prezentare sumară: Ce trebuie să facă cineva ca să poată înţelege Cartea lui Dumnezeu?

a) să aibă o credinţă corectă despre Cartea Sfântă. Chiar dacă este scrisă de oameni, autorul ei este Dumnezeu iar destinatarul special suntem noi, eu şi tu. Pe lânga asta, să nu uit că ea poate fi şi trebuie înţeleasă.

b) să aibă o atitudine corectă faţă de Cartea Sfântă (respect) iar faţă de Autorul ei închinare.

Textul nostru ne arată că mai sunt făcute aici câteva lucruri. În textul nostru acestea sunt făcute de cărturari şi de leviţi, am putea spune, de către liderii spirituali. Iată despre ce este vorba:

c) este nevoie de o citire desluşită (v.8) Pentru asta ai nevoie de o traducere actualizată, pe înţelesul generaţiei prezente.

d) următoare etapă- lămureau poporului Legea (v.7) Mă gândesc că asta ar putea însemna ceea ce ştim noi astăzi sub numele de hermeneutică, îi ajuta să priceapă înţelesul pentru destinatarii iniţiali

Exemplu: Când Domnul Isus a spus „daţi Cezarului ce este al Cezarului şi lui Dumnezeu ce este al lui Dumnezeu”, noi mai întâi trebuie să vedem ce a însemnat asta în urechile celor care L-au auzit atunci pe Domnul şi abia apoi să vedem ce înseamnă asta pentru noi astăzi când Cezarul nu mai este.

e) ultimul lucru: îi arătau înţelesul. Adică le spunea ce înseamnau acele cuvinte pentru ei atunci şi acolo. De exemplu, pentru noi „a da Cezarului ce este al lui” astăzi înseamnă să ne plătim taxele la stat. Acesta este înţelesul actual.

Oricum, în caz că nu înţelegi, nu uita că este permis să apelezi la un ajutor.

7. Ce se întâmplă când înţelegi Scripturile? Care este răspunsul normal pe care omul îl dă la înţelegerea Scripturilor?

a) plângi

v.9 …căci tot poporul plângea când a auzit cuvintele Legii. V.11… nu vă mâhniţi.

Prima reacţie este întristarea pocăinţei. Iacov aseamănă Cuvântul lui Dumnezeu cu oglinda (Iacov 1.23). De ce? Pentru că Cuvântul lui Dumnezeu la fel ca şi oglinda arată omului adevărul despre sine, îl arată aşa cum este. Poporul a început să plângă întrucât, în lumina Cuvântului Sfânt şi-au dat seama de adevărata lor stare spirituală care era una mizerabilă; abia acum şi-au dat seama cât se depărtaseră de Dumnezeu.  Mâhnirea aceasta este un indiciu al pocăinţei. Doar înţelegerea Cuvântului duce la pocăinţă.

Din cauza aceasta mulţi oameni nu citesc Biblia- de teamă ca nu cumva să vadă cât sunt de greşiţi şi să nu îi mustre conştiinţa; pentru că ei nu vor să se schimbe, pentru că se simt bine în păcatul lor, de aceea nu doresc să cunoască adevărul. Se aseamănă cu omul care simte că este bolnav, chiar ştie asta dar nu vrea să meargă la medică şi să afle tot adevărul. Asta nu-l va scăpa de moarte.

b) te bucuri

v.12 …s-au veselit mult căci înţeleseseră cuvintele care li se tâlcuiseră.

Zic oamenii că Scripturile sunt plictisitoare şi că nu te distrezi deloc la un studiu biblic. Da, nu te distrezi dar te poţi bucura mult. Distracţia este ceva firesc, de moment şi este provocată de lucruri fireşti pe când bucuria este o stare sufletească, o împlinire a sufletului pe care doar adevărul spiritual al Sfintelor Scripturi ţi-l pot da.

De ce Biblia nu aduce bucurie multor persoane? Pentru că nu o înţeleg sau pentru că nu vor să se pocăiască, nu vor să plângă pentru păcatul lor. Dacă observăm bine în text, nici la evrei bucuria nu a venit decât după ce au plâns păcatul lor. Deci, pentru a ajunge să ne bucurăm în prezenţa lui Dumnezeu mai întâi trebuie să plângem datorită prezenţei păcatului din viaţa noastră.

c) iar dacă şi împlineşti, atunci sărbătoreşti (v.14-18)

v.14 şi au găsit scris în Lege că Domnul poruncise…v.15 atunci au trimis…..ca să faceţi corturi, cum este scris.

Este bine să citeşti Biblia dar şi mai bine să o poţi înţelege. A o împlini însă, asta este ceea ce aşteaptă Dumnezeu de la noi pentru că prin împlinirea Scripturilor noi putem beneficia de binecuvântările Domnului.

Ioan 13.17 …dacă ştiţi aceste lucruri, ferice de voi dacă le faceţi

Matei 7.21 Nu oricine-Mi zice: „Doamne, Doamne..” va intra în Împărăţia cerurilor ci cel ce face voia Tatălui Meu care este în ceruri.

Luca 6.46 De ce-Mi ziceţi „Doamne, Doamne…” şi nu faceţi ce spun Eu?!

Neemia 9.29 au păcătuit împotriva orânduirilor Tale care fac viu pe cel ce le împlineşte…

Spuneam că Iacov aseamănă Cuvântul Domnului cu oglinda pentru că ne arată starea de curăţie sau necurăţie în care ne găsim. Dar mai este un lucru în care se aseamănă: oglinda ne arată cât suntem de murdari, dar nu ne spală. La fel şi Cuvântul Domnului, ne arată cât suntem de păcătoşi, dar noi decidem dacă vrem să ne curăţim sau nu.

Deşi pasajul nostru începea vorbindu-se despre Legea lui Moise, în final se încheie cu sărbătoare. Poporul Domnul descoperă că în Cuvântul Sfânt Domnul poruncise sărbătoare pentru poporul Său, sărbătoare care nu se mai ţinuse de multă vreme, de pe vremea lui Iosua.

Da, este trist că poporul Domnului ajunge în robie şi este lipsit de orice bucurie şi sărbătoare tocmai pentru că nu ia seama la Legea lui Dumnezeu, la Cartea pe care Dumnezeu i-a dat-o spre binele lui. Dumnezeu a hotărât în Cartea Sa ca noi să avem parte nu de robie ci de libertate, nu tristeţe ci sărbătoare. Dar asta este posibil atunci când noi, poporul Lui cerem să fie adusă Cartea Sfântă, ne apropiem cu respect de ea şi în inchinare faţă de Domnul nostru, luăm seama la ea nu doar să citim şi să înţelegem ci să împlinim. Atunci vor exista şi lacrimi de pocăinţă care vor curăţa sufletele noastre dar vor urma şi strigăte de bucurie şi multe zile de sărbătoare.

Mihail Geabou, Păstor Biserica Baptistă Calea Domnului, Alexandria 4-5 septembrie 2013

Introducere

De unde ştim că vine iarna? Există semne în natură care indică apropierea ei. Frunzele se îngălbenesc şi cad, temperatura scade, apar ploi şi vântul se intensifică. Apropierea iernii este semnalată şi de plecarea păsărilor călătoare. Există semne şi în casele noastre: ţânţarii pier, începem să facem focul în sobă sau pornim centrala. Aşa dar, semnele sunt diverse şi în multe domenii.

De unde ştim că vine „iarna” peste Biserica (Bisericile locale, vizibile)?

Mat.24.3 …ucenicii Lui au venit la El la o parte şi I-au zis: Spune-ne …care va fi semnul venirii Tale şi al sfârşitului veacului acestuia?

Domnul Isus le răspunde. Semnele şi indiciile pe care El le oferă ucenicilor se găsesc în domeniul religios (v.5 …vor veni mulţi în Numele Meu şi vor zice: „Eu sunt Hristosul!”), vor fi semne şi pe plan politic şi militar (v.6 veţi auzi de războaie şi veşti de războaie…, v.7 un neam se va scula împotriva altui neam şi o împărăţie împotriva altei împărăţii…), la nivelul scoarţei terestre vor fi cutremure de pământ (v.7), economia va fi în faliment –foamete (v.7) iar în ce priveşte sănătatea, oamenii se vor confrunta cu „ciumi” (v.7).

Toate semnele amintite mai sus, am putea spune că se întâlnesc undeva în afara comunităţilor de credincioşi. Domnul Isus oferă însă indicii şi înlăuntrul acestora. După cum semnele iernii se regăsesc şi înlăuntrul caselor noastre, tot aşa, semnele vremurilor sfârşitului se întâlnesc şi în Biserică.

 

În 1Cronici 12.32, în cadrul listei de războinici ai lui David, găsim „din fiii lui Isahar, care se pricepeau în înţelegerea vremurilor şi ştiau ce trebuia să facă Israel.” David înţelesese cât de important este „să pricepi” vremurile în care trăieşti şi astfel să ştii ce ai de făcut. Observăm aici strânsa legătură între „a pricepe vremurile” şi „a ştii ce trebuie făcut”. Nu este suficient să facem ceva ci să facem ceea ce trebuie făcut. Pentru ca noi să ştim ce trebuie făcut în Biserici astăzi, este vital să pricepem vremurile în care trăim.

 

De ce „semnele vremurilor din urmă”? Contextul vorbeşte despre asta. Ucenicii Îl  întreabă pe Domnul despre  remurile sfârşitlui iar Domnul le răspunde. Şi chiar cuvintele cu care se încheie pasajul nostru „atunci va veni sfârşitul” ne face să înţelegem că ceea ce Domnul vorbeşte despre Biserică este ultimul episod în existenţa ei pe Pământ.

De ce „în Biserică”?  Pentru că doar despre ei se poate spune că „vor cădea”, cei înşelaţi nu pot fi alţii decât cei credincioşi iar răcirea dragostei cu siguranţă că are în vedere tot pe ei.

 

Domnul Isus spune clar că Biserica vremurilor din urmă va fi în declin.„Atunci mulţi vor cădea…”(v.10). Cum? Se vor vinde şi se vor urî unii pe alţii, mulţi vor fi înşelaţi iar dragostea celor mai mulţi se va răci. Potrivit Domnului Isus Hristos- Capul Bisericii, acestea sunt semne ale decăderii Bisericii şi în aceste domenii trebuie să analizăm starea Bisericilor din care facem parte.

 

În ce măsură va fi afectată biserica?

Declinul Bisericii în zilele din urmă va atinge cea mai mare parte a credincioşilor.

Matei 24.10 …mulţi vor cădea…11.. vor înşela pe mulţi… 12…dragostea celor mai mulţi se va răci.

Totuşi avem şi o veste bună: Biserica nu va fi compromisă total. Ca şi în istoria lui Israel, Domnul ne spune şi astăzi că mai este o „rămăşiţă” păstrată prin har. Prin harul Domnului să ne asigurăm că nu facem parte din  cei mulţi!

 

 

Semnele vremurilor din urmă în biserică

Şi / Sau

Cauze ale căderii multora în vremurile din urmă

 

Ambele subiecte sunt valabile întrucât semnele acestea sunt în acelaşi timp şi cauze ale căderii multora de la credinţă. Cele trei semne prezentate de Domnul Isus sunt la rândul lor cauze unele pentru altele. Ele funcţionează într-un cerc vicios.

 

Unde să ne uităm după semne şi care sunt acestea?

 

 

1. Relaţiile frăţeşti- Răceala

Matei 24.10 Atunci mulţi vor cădea, se vor vinde unii pe alţii şi se vor urî unii pe alţii.

Un prim domeniu în care trebuie sesizată căderea credincioşilor este relaţia frăţească dintre aceştia. Răcirea acesteia este semnul că iarna spirituală vine asupra bisericii iar biserica respectivă  trăieşte „zilele din urmă.”

Domnul Isus ne spune că în vremurile din urmă relaţiile credincioşilor vor fi caracterizate de ură, de orice lipsă a dragostei unul pentru altul până acolo că îşi vor face rău unii altora. Atmosfera bisericilor va fi un chin şi un motiv de gâlceavă şi nici de cum nu va mai aduce mângâiere enoriaşilor. Biserica va fi un teatru de luptă, nu cu lumea şi nici lumea cu noi ci noi între noi- credincioşii vor fi duşmanii lor înşişi.

Iniţial am vrut să spun că ne este greu să ne imaginăm ceea ce Domnul Isus profeţea că se va întâmpla în biserici, dar amintindu-mi de realitatea pe care o trăim, nimic nu ne surprinde. Astăzi auzim de frământări în foarte multe biserici, dezbinări, certuri şi nemulţumiri. Cei mai nepocăiţi dintre pocăiţi apelează chiar la gesturi şi fapte condamnate categoric de Scripturi. Vânzarea şi ura în frăţietatea de astăzi este uşor de sesizat chiar şi la trecere în revistă a blogurilor aşa-zis creştine.

 

Profeţiile lui Ieremia

Deşi am citit de multe ori Vechiul Testament, abia acum am sesizat mai bine faptul că relaţiile frăţeşti între evrei au constituit unul din subiectele pe care le-au atins profeţii Domnului în perioada ultimilor împăraţi ai lui Israel şi Iuda. Observăm că răcirea relaţiilor frăţeşti în Israel constituia şi pentru ei, un semn al vremurilor din urmă- după acele vremuri a urmat distrugerea naţiunii lor. Iată câteva pasaje:

 

Ier.5.28 … întrec orice măsură în rău, nu apră pricina orfanului, ca să le meargă bine, nu fac dreptate celor lipsiţi

Ier.7.2-6a …căci numai dacă vă veţi îndrepta căile şi faptele, dacă veţi înfăptui dreptatea unii faţă de alţii, dacă nu veţi asupri pe străin, pe orfan şi pe văduvă, dacă nu veţi vărsa sânge nevinovat în locul acesta…(citeşte contextul)

Observăm aici o categorie socială defavorizată. Nu aveau posibilităţi financiare, erau săraci, lipsiţi de ajutor… de aceea erau şi nedreptăţiţi. Dreptatea nu putea fi de partea lor doar pentru că erau fie săraci fie lipsiţi de sprijin şi nebăgaţi în seamă. Unii tânjeau după dreptate iar cei vinovaţi îi asuprea pe cei lipsiţi de ajutor. Bogaţii erau privilegiaţi. Ei aveau totdeauna dreptate.

Ier.22.3 Aşa vorbeşte Domnul: „Faceţi dreptate şi judecată; scoateţi pe cel asuprit din mâinile asupritorului, nu chinuiţi pe străin, pe orfan şi pe văduvă; nu apăsaţi şi nu vărsaţi sânge nevinovat în locul acesta.  …15 Împărat eşti tu oare de te întreci în cedri? Nu mânca tatăl tău şi nu bea şi el? şi totuşi el făcea dreptate şi judecată şi era fericit! Ludeca pricina săracului şi a celui lipsit şi era fericit. Nu înseamnă lucrul acesta  a Mă cunoaşte? –zice Domnul

Din câte înţeleg starea evreilor în relaţiile lor frăţeşti era una de nemulţumire, de răzvrătire, de ură. Ajunseseră pănă acolo că îşi ţineau în robie pe înşişi fraţii lor:

Ier.34.9 …fiecare să lase slobozi pe robul şi roaba sa, pe evreu şi pe evreică şi nimeni să nu mai ţină în robie pe fratele său iudeu…

Iniţial luaseră hotărârea să-şi elibereze fraţii din robia lor dar apoi au revenit asupra deciziei. De aceea Dumnezeu horărăşte slobozirea sabiei împotriva lor. În final ei ajung robi în Babilon.

 

Profeţiile lui Isaia

Isaia 1.21 Vai, cetatea aceea credinciosă cum a ajuns o curvă! Era plină de judecată, dreptatea locuia în ea, şi acum e plină de ucigaşi. …23 Mai marii tăi sunt nişte răzvrătiţi şi părtaşi cu hoţii, toţi iubesc mita şi aleargă după plată; orfanului nu-i fac dreptate şi pricina văduvei n-ajunge până la ei.

Isaia 3.5 Oamenii se vor asupri unii pe alţii, unul va apăsa pe celălalt, fiecare pe aproapele lui, tânărul va lovi pe cel bătrân, şi omul de nimic pe cel pus în cinste.

Observăm în cadrul poporului lui Dumnezeu apare lipsa de respect şi dispretul faţă de cei înaintaţi în vârstă dar şi faţă de autoritate. Orice autoritate este lăsată la discreţia celor imaturi şi a oamenilor de nimic.

Isaia 5.7 …El se aştepta la judecată şi când acolo, iată sânge vărsat! Se aştepta la dreptate, şi când acolo iată strigăte de apăsare! …16 Dar Domnul oştirilor va fi înălţat  prin judecată şi Dumnezeul cel sânt va fi sfinţit prin dreptate

10.1-2 Vi de cei ce rotesc hotărâri nelegiuite şi de cei ce scriu porunci nedrepte ca să nu facă dreptate săracilor şi să răpească dreptul nenorociţilor poporului Meu, ca să facă pe văduve prada lor şi să jefuiască pe orfan.

Dreptatea şi judecata sunt teme ce apar frecvent în proorociile lui Isaia. Acolo unde nu mai este dreptate şi judecată, relaţiile frăţeşti devin tot mai reci şi ura ia locul dragostei.

 

Mai putem vorbi astăzi de robi? Există aşa ceva în bisericile noastre? Da! Prin faptul că foarte mulţi îşi ţin fraţii robi în lanţurile neiertării. În biserici „se pot auzi”zornăitul lanţurilor prin care fraţii se leagă datori unii pe alţii.

 

Cum era la început?

Fapte.2.42 ..ei stăruiau în legătura frăţească…  (citiţi şi 43-47)

Biserica la început era plină de dragoste. Credincioşii veneau de drag la adunare nu doar duminica ci şi peste săptămână. Dragostea lor era aşa de fierbinte unii pentru alţii încât ajunseseră ca unii dintre ei să-şi vândă averile şi din venitul lor să acopere nevoile fraţilor lor mai săraci. Astăzi?!

 

Cum s-a ajuns aici?! Oamenii au iubit mai mult păcatul decât pe Dumnezeu iar liderii spirituali în loc să aplice dreptatea şi judecata biblică (disciplina bisericească) au aplicat metode moderne de îmblânzire a firii pământeşti învocând dragostea nebiblică (toleranţa) pe care şi homosexualii o invocă, şi unitatea cu cei ce persistă în păcat în loc de unitatea în sfinţenie în jurul Domnului. (pe larg aici.)

 

2. Conducerea spirituală- Înşelăciunea

Matei 24.11 Se vor scula mulţi prooroci mincinoşi şi vor înşela pe mulţi

Domnul Isus ne spune prin acest verset că:

Cel rău îşi va infiltra slujitorii în slujbe cheie ale bisericilor. Vor ajunge neobsevraţi în fruntea poporului lui Dumnezeu ca lideri spirituali ai poporului sfânt. Probabil că unii vor fi recrtutaţi din rândurile proorocilor Domnului care nu vor fi vegheat iar alţii vor fi ai satanei, lupi în piei de oaie.

Fenomenul proorocilor falşi va fi larg răspândit.

Domnul Isus ne spune foarte clar că nu puţini vor fi slujitorii amăgitori. Proorocii alşi au fost dintotdeauna în majoritate. Împăratul Ahab avea la curtea sa patru sute de prooroci care îi prooroceau numai de bine dar erau falşi (2Cronici 18.5). Proorocul Ilie se confruntă pe muntele Carmel cu patru sute cinci zeci de prooroci ai lui Baal (1Împăraţi 18.19). Aceştia erau aşa de intimi cu casa regală încât mâncau la masa împărătesei (pe Ilie îl hrăneau corbii.)

Fenomenul înşelării credincioşilor va avea mare succes.

Din două motive cel puţin: întâi de toate datorită numarului mare de prooroci falşi. Majoritatea oamenilor, în mod greşit consideră că adevărul este de partea celor mai mulţi. În realitate, adevărul este de partea Domnului indiferent cât de mulţi sau cât de puţini îl acceptă şi-l susţin. Apoi, fără îndoială că succesul se datorează în mare parte şi poziţiei de conducere din care satan acţionează. Cei mai mulţi din turmă îşi urmează orbeşte păstorii, uitând că noi de fapt trebuie să ne urmăm păstorii doar atâta timp cât aceştia sunt credincioşi Marelui Păstori. Adesea uităm că şi păstorii noştri sunt oameni supuşi greşelilor iar cei mai mulţi nu îndrăznesc să cerceteze sau să pună la îndoială dacă învăţătura pe care o primesc este de la Dumnezeu sau de la cel rău. Astfel, eficienţa este mare:

Exod 32.25 Moise a văzut că poporul era fără frâu căci Aaron îl făcuse să fie fără frâu…

Ier.23.15  …prin proorocii Ierusalimului s-a răspândit nelegiuirea în toată ţara.

Isaia 9.16 Cei ce povăţuiesc pe poporul acesta îl duc în rătăcire şi cei ce se lasă povăţuiţi de ei sunt pierduţi.

 

Apostolul Pavel

Faptul că apariţia proorocilor falşi este un semn al vremurilor din urmă este susţinut şi de apostolul Pavel în ultimele capitole din cea de-a doua epistolă către Timotei, unde vorbeşte în exclusivitate despre vremurile din urmă:

2Timotei 4.3-4 …va veni vremea când oamenii nu vor putea să sufere învăţătura sănătoasă ci îi vor gâdila urechile să audă lucruri plăcute şi îşi vor da învăţători după poftele lor. Îşi vor întoarce urechea de la adevăr şi se vor îndrepta spre istorisiri închipuite.

El ne spune foarte clar că oamenii din biserică vor schimba învăţătura sănătoasă cu lucruri care gâdilă urechea, vor schimba în cele din urmă chiar şi pe slujitorii Domnului cu oameni care să slujească poftelor şi plăcerilor lor, vor schimba predicarea în povestire a unor lucruri închipuite.

Ier.6.10 …cuvântul Domnul este o ocară pentru ei şi nu le place de el.

Ier.11.21 aşa vorbeşte Domnul împotriva oamenilor din Anatot care vor să-ţi ia viaţa şi zic: „Nu prooroci în Numele Domnului căci vei muri ucis de mâna noastră!”

 

Şi astăzi unii din slujitorii Domnului sunt ameninţaţi cu moartea, alţii cu tribunalul de către unii enoriaşi. Unii adoptă metode mai elegante de a împiedica pe predicatori să spună adevărul: fie sunt denigraţi, apar mai rar pe progrmare sau sunt trimişi la alte lucrări.

 

Cum ne aşteptăm să vedem apariţia proorocilor falşi?

Credem că va veni cineva pur şi simplu şi ne va spune doar poveşti şi basme? Vor veni fără Biblie şi vor citi din Coran sau ziare? Ne va spune să nu ne rugăm, să nu postim, să nu mai citim Biblia? Sau ne va spune că putem să ne facem de cap? Eu cred că nu aşa se va întâmpla!

Personal eu cred că deja se întâmplă şi cei mai mulţi nu-şi dau seama. Nu degeaba spune că „vor înşela pe mulţi.” Dacă ar veni proorocii falşi aşa cum am presupus eu mai sus, atunci toţi şi-ar da seama că sunt falşi şi nu i-ar urma. Chiar Domnul Isus a spus:

Matei 7.15 Păziţi-vă de proorocii mincinoşi! Ei vin la voi îmbrăcaţi în haine de oi, dar pe dinăuntru sunt nişte lupi răpători.

Făcâd referire la modul în care Şarpele a amăgitţo pe Eva, Wiersbe spunea că modelul cel mai eficient de a înşela pe cineva este de a oferi suficient adevăr încât să fii credibil şi suficientă minciună încât să aduci moartea. Pescarul oferă suficientă momeală ca să atragă dar şi acul este ascuns înăuntru iar când prindem şoarece în cursă nu punem doar lipici  ci şi o bucată de „adevăr” ca şoarecele să fie atras.

Am auzit oameni din alte denominaţiuni care zic că şi la ei se citeşte din Biblie şi că au auzit şi ei unele lucruri pe care le spunem noi. Dar tocmai aşa câştigă amăgitorul credit ca să înşele. Proorocii mincinoşi spun şi suficient adevăr încât să rămână credibili dar inoculează suficientă minciună încât să aducă moartea în Biserică.

De aceea punem că nu este suficient să ne mulţumim cu puţin adevăr ci trebuie să pretindem ca tot ce ni se predică să fie Adevărul. Dacă o mică parte din hrana de pe masă ar fi stricată, atunci am refuza-o pe toată. De ce n-am face aşa şi când este vorba despre hrana spirituală?!!

Ier. 5.30-31 Grozave lucruri, urâcioase lucruri se fac în ţară. Proorocii proorocesc neadevăruri, preoţii stăpânesc cu ajutorul lor şi poporului meu îi plac aceste lucruri.

 

Care este rostul abordării unui asemenea subiect? Chiar este important? Este de folos?

S-ar putea ca mulţi să se întrebe: „Nu vor fi oamenii descurajaţi să mai caute pe Dumnezeu? Cum mai pot oamenii să se alipească de aşa biserici?”

Personal, cred că o astfel de biserică descurajează prin însăşi modul defectuos şi păcătos de trăire. Explicarea situaţiei dimpotrivă, ajută pe cei sincer credincioşi să poată trece biruitori. Este deci necesar să vorbim despre acest subiect?

Da, pentru că ucenicii au întrebat şi mai mult, pentru că Domnul Isus le-a răspuns şi a vorbit despre asta iar evanghelistul Matei a considerat că este important să aloce atâta spaţiu în Evanghelia sa. Este învăţătura Domnului Isus- deci este vitală.

Sunt unii care deşi ştiu că sunt bolnavi se tem să afle care le este boala chiar dacă încă nu ştiu dacă este sau nu remediu. În cazul nostru, pentru cei credincioşi este un remediu, de aceea, când este vorba de bolile spirituale, doar cei păcătoşi refuză să ştie adevărul. Cei credincioşi caută adevărul indiferent cât de dureros ar fi.

Este de folos pentru cei credincioşi să ştie adevărul. Aşa înţelegi de ce nu poţi avea părtăşie cu toţi care se numesc creştini şi „fraţi.” Aşa vei ajunge să înţelegi cum se poate ca de la amvon să fie strecurată învăţătură falsă chiar dacă predicatorul ţine o Biblie în mână. Înţelegem că avem dreptul să evaluăm calitatea învăţăturii celui ce ne predică şi faptul că cineva pune la îndoială acurateaţea învăţăturilor nu înseamnă că omul acela are ceva cu predicatorul ci pur şi simplu, ar vrea să audă învăţătura lui Hristos şi nu a oamenilor.

Este de folos şi pentru cei necredincioşi să ştie. Astfel nu va fi descurajat în ce priveşte apropierea lui de Dumnezeu atunci când pe „fraţi” îi vor cunoaşte trăind în păcat, în mod firesc, lumesc. Cu siguranţă, va fi un şoc pentru ei să simtă răceala bisericilor, să întâlnească în biserică oameni mai imorali decât ei şi cu siguranţă le va fi poate imposibil să detecteze învăţătura falsă. Acum ştie la ce să se aştepte. În felul acesta nu va mai întoarce spatele lui Dumnezeu şi Domnului Isus Hristos din cauza unora care îşi spun „creştini” dar care sunt căzuţi de la credinţă.

 

 

 

 

Cum vor amăgi proorocii falşi?

Iată câteva metode de amăgire folosite adesea de proorocii falşi. Din păcate, cei mai mulţi credincioşi nu sunt conştienţi de ele.

 

Înlocuirea Cuvântului

Ier.23.16 Aşa vorbeşte Domnul oştirilor: N-ascultaţi cuvintele proorocilor care vă proorocesc! Ei vă leagănă în închipuiri zadarnice, spun vedenii ieşite din inima lor, nu ce vine din gura Domnului.

Trăim vremurile în care, cu toate că la începutul predicii se citeşte din Biblie, în foarte multe cazuri fie nu se face referire deloc la textul citit, fie sunt prezentate tot felul de argumente din basme, vise, filme, ştiri sau politică.

 

Îndulcirea Cuvântului

Ier.23.17 Ei spun celor ce Mă nesocotesc: „Domnul  a zis: Veţi avea pace!” şi zic tuturor celor ce trăiesc după aplecările inimii lor: „Nu vi se va întâmpla nici un rău!”

Cu toate că Dumnezeu are un alt fel de mesaj pentru cei răi, totuşi, aceşti prooroci îşi permit să aducă un mesaj mai dulce. Explicaţia lor este aceea că prezintă mesajul lui Dumnezeu din „perspectiva dragostei lui Dumnezeu.” Personal, potrivit Bibliei, cred că Dumnezeu nu oferă doar mesajul ci şi metoda. În mesajul pe care Dumnezeu îl transmite nu cred că este nevoie ca omul să aducă îmbunătăţiri.

În 2Cronici 18.7, vedem cum Ahab, un împărat rău, îl urăşte pe Mica pentru faptul că acesta –„nu-mi prooroceşte nimic bun, nu prooroceşte niciodată decât rău.” L-aş fi întrebat pe Ahab: „Cum, tu eşti rău şi vrei proorocii bune?!” Ahab este omul rău care vrea proorocii de bine. Pentru asta avea chiar patru sute de prooroci care ştiau să-i proorocească de bine.

 

Amestecarea Cuvântului

Ier.23.28 Proorocul care a avut un vis să istorisească visul acesta şi cine a auzit cuvântul Meu să spună întocmai Cuvântul Meu! Pentru ce să amersteci paiele cu grâul?- zice Domnul

Am auzit membri din biserica tradiţională care zic: „şi la noi la biserică se vorbeşte despre….(anumite pasaje din Biblie).” Da, tocmai asta le dă credibilitatea dar tradiţia îi omoară. În bisericil protestante începem să auzim în predici despre gândirea pozitivă, psihologie sau filozofie şi etică seculară precum şi alte născociri ale minţilor omeneşti- este aceeaşi înşelăciune.

 

Tăinuirea Cuvântului.

Ier.23.30 De aceea, iată, zice Domnul, am necaz pe proorocii care îşi ascund unul altuia cuvintele Mele.

Asta înseamnă să te fereşti să spui adevărul de teama de a nu-ţi face duşmani, să nu pierzi prieteni sau să nu superi pe cineva.

 

Acordarea autorităţii divine propriilor păreri.

Ier.23.31 Iată, zice Domnul, am necaz pe proorocii care iau cuvântul lor şi-l dau drept cuvânt al Meu.

„Încercarea de a forţa pe Dumnezeu să zică ca tine!” În mod normal, proorocul trebuie să ia parte la sfatul Domnului şi de acolo să plece cu mesaj din partea Domnului pentru popor. Proorocul este doar un mesager şi nu are nici un drept să adauge sau să scoată din mesajul primit. El trebuie transmis nemodificat indiferent de modul în care destinatarii vor primi mesajul şi de preţul pe care mesagerul îl va plăti. Acum vedem că, proorocul nu vine din prezenţa lui Dumnezeu dar are îndrăzneala să spună că mesajul are ca sursă şi autoritate pe Dumnezeu.

 

Aplicarea superficială a Cuvântului

Ier.6.14 Leagă în chip uşuratic rana fiicei poporului Meu, zicând: ”Pace! Pace!” Şi totuşi nu este pace.

Proorocii falşi văd şi recunosc problema. Chiar doresc să o trateze pentru a fi vindecată însă, pentru ca să nu doară, ca nu cumva să supere pe cineva, nu tratează problema în profunzimea ei. Leagă rana, acoperă rana dar nu rezolvă problema. Problema rămâne ascunsă sub bandaje.

 

Rolul dificil al proorocilor era acela de a întoarce poporul Domnului înapoi la Dumnezeu. Proorocii falşi de atunci ca şi cei de astăzi au cu totul alte roade: pentru că nu vor să sufere ei şi nu se tem de Dumnezeu ci de oameni, ei ajung să justifice şi să sprijine păcatul copiilor lui Dumnezeu. .

Ier.23.15 …prin proorocii Ierusalimului s-a răspândit nelegiuirea în toată ţara.

Ier.23.14 …întăresc mâinile celor răi, aşa că nici unul nu se mai întoarce de la răutatea lui…

Ier.23.32 Iată, zice Domnul, am necaz pe cei ce proorocesc visuri neadevărate, care le istorisesc şi rătăcesc pe poporul Meu cu minciunile şi cu îndrăzneala lor; nu i-am trimis Eu, nu Eu le-am dat poruncă şi nu sunt de nici un folos poporului acestuia- zice Domnul.

 

 

3. Trăirea creştină – Imoralitatea

Matei 24.12 şi din pricina înmulţirii fărădelegii, dragostea celor mai mulţi se va răci

Domnul Isus ne mai prezintă un al treilea semn al vremurilor din urmă pe care îl întâlnim în cadrul bisericii: imoralitatea în trăirea practică. Aceasta, bine-nţeles că trebuie privită nu separat ci în strânsă legătură şi sprijinită de celelalte două triste realitaţi- răceala relaţiilor şi învăţătura înşelătoare.

Din înţelegerea mea de până acum, cred că de-a lungul timpului nu s-au inventat păcate noi. Cred că păcatele care sunt acum au fost dintotdeauna. Există totuşi cel puţin două diferenţe între atunci şi acum: modalităţile de exprimare ale păcatelor au căpătat forme noi şi, o altă diferenţă este aceea că starea de păcat actuală este mult mai răspândită decât atunci- Domnul spune: „din pricina înmulţirii fărădelegii…”. Răspândirea aceasta este înlesnită şi realizată în acelaşi timp prin intermediul posturilor de televiziune, radio şi cu ajutorul literaturii care abundă în imoralitate.

Cuvintele Domnului Isus îmi întăreşte încă o dată convingerea că starea de imoralitate a credincioşilor de astăzi se datorează nu doar îndepărtării de Cuvântul lui Dumnezeu aşa cum am prezentat anterior dar şi datorită expunerii tot mai mari la influenţa imorală a acestor mijloace de propagandă pe care satan le foloseşte cu atâta succes. Prioritatea Scripturilor a fost surclasată de acestea prin varietate, prin mirajul culorilor, prin amuzament şi divertisment care gâdilă firea şi manipulează sentimentele. Astfel creştinii, nu doar că cer adormirea conştiinţei prin învăţătură falsă dar iată cum, în acelaşi timp îşi întinează conştiinţa prin murdăria cuvintelor, ideilor şi imaginilor păcătoase.  Iată cum descrie apostolul Pavel starea de păcat din biserică:

2Timotei.3.1-5 Să ştii că în vremurile din urmă vor fi vremuri grele căci oamenii vor fi iubitori de sine, iubitori de bani, lăudăroşi, trufaşi, hulitori, neascultători de părinţi, nemulţumitori, fără evlavie, fără dragoste firească, neînduplecaţi, clevetitori, neînfrânaţi, neîmblânziţi, neiubitori de bine, vânzători, obraznici, îngâmfaţi, iubitori mai mult de plăceri decât iubitori de Dumnezeu, având doar o formă de evlavie, dar tăgăduindu-i puterea. Depărtează-te de oamenii aceştia!

Observaţi, apostolul Pavel inspirat de Duhul Domnului nu spune că cei credincioşi nu-L vor iubi pe Dumnezeu dar spune că vor iubi plăcerile personale mai mult decât pe Dumnezeu. Şi acesta este adevărul: dragostea pentru Dumnezeu nu este prioritatea supremă. Credincioşii, influenţaţi de starea de păcat a lumii din jurul nostru vor fi înclinaţi tot mai mult spre satisfacerea poftelor personale decât spre a-I aduce plăcere lui Dumnezeu. Lucrul acesta este un păcat suficient de grav încât să dea naştere la acest potop de desfrâu prezentat anterior de apostolul Pavel.

Apostolul Pavel spune că toate acestea se vor întâmpla în biserica vremurilor din urmă. Ele chiar se întâmplă sub ochii noştri. Nu au nevoie de ilustrare. Proorocii falşi nu recunosc asta. Cei mai sinceri dintre ei le recunosc dar le tolerează şi le justifică adesea zicând „acum sunt alte vremuri.” De fapt aşa a spus şi apostolul: sunt vremurile din urmă şi sunt vremurile grele. Dar sunt aşa pentru că oamenii aceştia le fac aşa. Vremurile nu sunt grele sau uşoare prin ele însele. Trăirea oamenilor face vremurile bune sau rele, uşoare sau grele.

 

Se pare că şi semnul acesta al imoralităţii a fost dintotdeauna un prevestitor al vremurilor din urmă. Îl întâlnim şi în viaţa poporului Israel după care a urmat Judecata lui Dumnezeu prin exil. Ieremia capitolul 7 ne prezintă această situaţie:

Ieremia 7.3 Aşa vorbeşte Domnul oştirilor, Dumnezeul lui Israel: „”Îndreptaţi-vă căile şi faptele şi vă voi lăsa să locuiţi în locul acesta …6…dacă nu veţi vărsa sânge nevinovat în locul acesta şi dacă nu veţi merge după alţi dumnezei spre nenorocirea voastră 7 numai aşa vă voi lăsa să locuiţi în locul acesta…v.9 Cum? Furaţi, ucideţi, preacurviţi, juraţi strâmb, aduceţi tămâie lui Baal, mergeţi după alţi dumnezei pe care nu-i cunoaşteţi…! V.10 şi apoi veniţi să vă înfăţişaţi înaintea Mea în Casa aceasta peste care este chemat Numele Meu şi ziceţi: „Suntem izbăviţi!” ca iarăşi să faceţi toate aceste urâciuni! V.11 Este Casa aceasta peste care este chemat Numele Meu o peşteră de tâlhari înaintea voastră? Eu Însumi văd lucrul acesta, zice Domnul!

De ce „o peşteră de tâlhari”? Pentru că acolo se ascund hoţii! Da, din păcate, bisericile au ajuns în multe cazuri „peşteri de tâlhari” pentru că în ele, la adăpostul religiozităţii şi spiritualităţii, printr-o simplă membralitate se ascund multe păcate. Aşa cum ne arată pasajul lui Ieremia, pocăiţii aceştia se păcălesc singuri crezând că doar prin venirea la Casa Domnului ei sunt salvaţi… apoi continuă viaţa lor de păcat fără nici o remuşcare.

Domnul Dumnezeu i-a ameninţat pe evrei atunci dar şi pe noi astăzi că dacă vom continua aşa, Casele de rugăciune vor rămâne goale. Frumuseţi de clădiri impunătoare vor fi părăsite! Nici evreilor nu le-a venit să creadă că acea frumuseţe de Templu va fi părăsit. Dar Domnul le spune:

Ieremia 7.12-15 Duceţi-vă dar la locul care-Mi fusese închinat la Silo, unde pusesem să locuiască odinioară Numele Meu şi vedeţi ce i-am făcut din pricina răutăţii poporului Meu Israel! Şi acum, fiindcă aţi făcut toate aceste fapte, zice Domnul, fiindcă v-am vorbit dis-de-dimineaţă şi n-aţi ascultat, fiindcă v-am chemat şi n-aţi răspuns, voi face Casei peste care este chemat Numele Meu, în care vă puneţi încrederea… le voi face întocmai cum am făcut lui Silo şi vă voi lepăda de la faţa  Mea cum am lepădat pe fraţii voştri, pe toată sămânţa lui Efraim!

Chiar dacă în bisericile noastre încă se mai fac slujbe, încă mai vin oameni, totuşi, Cuvântul Domnului este adevărat: din pricina răutăţii poporului Casa va fi părăsită şi poporul lepădat! Indiferent de eforturile credincioşilor de a resuscita biserica locală, de a face infuzie de programe şi divertisment pentru a atrage oamenii, Casa Domnului va fi părăsită!

 

 

Care este soluţia? Ce este de făcut?

Mesaj pozitiv

În încheierea acestui pasaj Domnul Isus lasă să intre o lumină de speranţă care înviorează sufletele copiilor lui Dumnezeu întrucât, indeferent cât de densă este bezna spirituală în care mulţi se vor rătăci, totuşi există o soluţie prin care cei credincioşi vor putea rămâne biruitori. Iată cum:

 

1. Rabdă

v.13 Dar cine va răbda până la sfârşit va fi mântuit.

Mântuirea dintotdeauna a fost personală. Vremurile de acest gen ne aduc aminte de asta şi ne determină să ne cercetăm dacă suntem în credinţă. Deşi avem nevoie unii de alţii şi nu putem trăi viaţa de credinţă izolaţi, indiferent ce se poate întâmpla cu cei mai mulţi, nu trebuie neapărat să se întâmple şi cu noi. Trebuie să răbdăm!

Mai înţelegem de asemenea că mântuirea este posibilă chiar în vremuri ca acestea în care mulţi cad şi se pierd.

Starea decăzută a multor credincioşi nu trebuie să fie şi nici nu poate fi justificare pentru a rămâne nemântuit. Dumnezeu nu este vinovat şi nici nu poate fi acuzat pentru starea decăzută a multor aşa zişi creştini.

Fără îndoială că răbdarea nu este deloc cea mai plăcută alegere în vremuri ca acestea, dar este singura soluţie care aduce rezultate benefice şi sigure dacă nu pentru alţii, cel puţin pentru cel ce rabdă.

Răbdarea însă, nu este totul…

 

2. Lucrează

v.14 Evanghelia aceasta a Împărăţiei va fi propovăduită în toată lumea ca să slujească de mărturie tuturor neamurilor. Atunci va veni sfârşitul!

Dacă soluţia ar fi doar răbdarea cu siguranţă am cădea şi noi. Am cădea în păcatul mândriei; comparându-ne cu cei mulţi care vor fi căzut vom ajunge să credem că noi suntem cei mai sfinţi. Pentru a evita această cădere, Domnul Isus ne aduce aminte că avem de lucru- propovăduirea Evangheliei.

 

Mesajul Domnului Isus aici este extraordinar de încurajator. El ne direcţionează privirile de la comunităţile locale de credincioşi frământate şi ameninţate de cădere  spre măreţia şi gloria Împărăţiei Sale ale cărei scopuri se vor împlini cu succes. Nimic nu-L împiedică pe Dumnezeu să-Şi împlinească scopurile.

Chiar dacă comunităţile creştine şi organizările vizibile ale acestora sunt zguduite din temelie de răceală în relaţii, înşelăciune între lideri şi învăţătură precum şi imoralitate… totuşi viitorul Împărăţiei lui Dumnezeu şi al Bisericii Sale invizibile este unul strălucit.

Mai mult ca oricând este vremea să gândim nu în termenii „Biserica noastră” şi nici măcar „cultul nostru”. Este vremea să ne aducem aminte de Împărăţia lui Dumnezeu. Bisericile locale din care suntem membrii se pot duce dar noi suntem cetăţeni ai Împărăţiei lui Dumnezeu iar asta nu va trece.

În timp ce mulţi credincioşi se vor împotmoli în aceste frământări, adevăraţii credincioşi, vor putea privi prin toate acestea biruitori. În mijlocul suferinţelor şi dezamăgirilor din mijlocul bisericilor lor, prin îndurarea Domnului nu vor uita să ducă mai departe ştafeta Evangheliei lui Dumnezeu împlinind astfel porunca Mântuitorului şi Domnului nostru Isus Hristos.

Care este soluţia? Rabdă şi Lucrează!

Aminteşte-ţi de porunca Domnului Isus! Propovăduieşte Cuvântul Evangheliei! Tu n-ai fost chemat să slujeşti o biserică locală ci Împărăţia lui Dumnezeu; mai presus de o membralitate într-o biserică (pe care o poţi pierde uşor) tu eşti cetăţean al cerului. Tu eşti chemat să promovezi nu interesele unei biserici locale ci ale Împărăţiei Cerurilor. Ceea ce face omul are un sfârşit. Ceea ce face Dumnezeu rămâne!

„Atunci va veni sfârşitul!”-spunea Domnul Isus.  Sfârşitul durerilor, dezamăgirilor, sfârşitul urii şi trădărilor, sfârşitul amăgirilor căci toate vor fi date pe faţă, sfârşitul păcatului… chiar sfârşitul denominaţiunilor şi religiilor pământeşti. Atunci va fi sfârşitul tuturor acestora dar abia atunci va fi începutul plinătăţii domniei Domnului Hristos!

Fiecare dintre noi am căzut de multe ori în ispita de a nu aplica sau de a nu face în viaţa noastră ceea ce ştim că Dumnezeu ne spune prin Biblie să facem. De multe ori am confundat „a şti” cu „a face” uitând cât de mare este diferenţa dintre ele. Alteori am crezut că a face lucruri bune pentru Dumnezeu este tot una cu a face ceea ce cere Dumnezeu de la noi. Cât de grav este lucrul acesta? Cât de important este să facem ce cere Dumnezeu şi nu ce credem noi că I-ar place Lui? Ce înseamnă cu adevărat împlinirea voiei lui Dumnezeu şi care este valoarea ei, sunt doar câteva din întrebările la care vom încerca să găsim răspuns chiar în Sfânta Scriptură Biblia.

Textul de bază de la care vom porni în căutarea răspunsurilor se găseşte în Sfânta Evanghelie după Matei 7.21-27

 1. Avertizarea Domnului Isus

Saul a fost primul împărat al lui Israel. Datoria lui era să fie ascultător de Dumnezeu şi în felul acesta Dumnezeu promitea că ţara va fi ocrotită iar domnia sa va fi în siguranţă. Începutul lui Saul, ca şi începutul nostru în relaţie cu Dumnezeu, a fost bun. Cu timpul însă, Saul a început să facă de capul lui. Ştia foarte bine ce trebuie să facă dar a ales să ignore. Este adevărat că făcea multe lucruri bune pentru Dumnezeu dar nu făcea ceea ce cerea Dunezeu. De aceea, a venit şi ziua când Dumnezeu trimite pe proorocul său la Saul…

1Samuel 15.22-23 Samuel a zis:”Îi plac Domnului mai mult arderile de tot şi jertfele decât ascultarea de glasul Domnului? Ascultarea face mai mult decât jertfele şi păzirea Cuvântului Său face mai mult decât grăsimea berbecilor căci neascultarea este tot atât de vinovată ca ghicirea şi împotrivirea nu este mai puţin vinovată decât închinarea la idoli şi terafimi. Fiindcă ai lepădat Cuvântul Domnului, te leapădă şi El ca împărat!

Acestea au fost cuvintele cele mai grele pe care împăratul Saul le-a auzit vreodată. Erau rostite în auzul urechilor lui de către un om, de un profet, dar veneau de la Dumnezeu. De aici înainte a venit jalea peste sufletul lui. N-a mai avut linişte căci Domnul se depărtase de el şi duhurile rele îl chinuiau cumplit. A căutat să îndrepte ceva dar orice efort era venit prea târziu. Venise vremea când neascultarea de glasul Domnului avea să-şi primească răsplata cuvenită- lepădarea!

Durerea şi amărăciunea din sufletul lui Saul precum şi tragedia sfârşitului său prematur în mijlocul unor imagini macabre sunt doar o palidă umbră a suferinţei pe care fiecare dintre noi am putea s-o experimentăm dacă nu înţelegem la timp cât de important este nu doar să ştim ci să şi împlinim Cuvântul Domnului.

Ca şi atunci şi acum; de la Adam şi Eva chiar, la Saul, şi până la noi şi după noi, dintotdeauna şi pentru totdeauna, neascultarea de Dumnezeu a fost, este şi va fi pedepsită aspru.

Matei 7.21 Nu ori şi cine Îmi zice:”Doamne! Doamne!” va intra în Împărăţia cerurilor, ci cel ce face voia Tatălui Meu care este în ceruri!- a spus Domnul Isus

Avertizarea este clară: Doar cei ce împlinesc Cuvântul Domnului au dreptul de a intra în Rai!

A şti nu este tot una cu a împlini. Nici a auzi, nici a ştii sau a cunoaşte nu trebuie confundat cu a împlini. Nici a auzi, nici a ştii sau a cunoaşte, şi nici măcar a fi capabil şi dornic să spunem altora învăţăturile Domnului, nici toate acestea împreună nu egalează ca importanţă împlinirea; toate cele enumerate nu ne scuteşte de împlinirea voiei lui Dumnezeu. Pare atât de simplu dar cu toate astea, fiecare dintre noi adesea uităm acest adevăr.

Ce Îl interesează pe Dumnezeu de la noi în legătură cu învăţăturile Sale? Să Îl ascultăm când ni le transmite? Să Îl lăudăm pentru înţelepciunea învăţăturilor Lui? Să le învăţăm bine? Să le spunem şi altora? Toate acestea la un loc sunt dorite de Dumnezeu …dar nu neapărat. Scopul este împlinirea lor!

 De ce vrea Dumnezu de la noi împlinirea şi nu doar cunoaşterea învăţăturilor Lui?

Matei 7.21 Nu orişicine Îmi zice: „Doamne, Doamne!” va intra în Împărăţia cerurilor ci cel ce face voia Tatălui Meu care este în ceruri.- a spus Domnul Isus

În primul rând Domnul aşteaptă împlinirea  întrucât aceasta este singura modalitate prin care ne arătăm cu adevărat respectul şi cinstirea faţă de Sine. Singurul mod prin care ne arătăm credinţa în El- pentru că, credina este de fapt ascultarea de El. Doar împlinind arătăm că El este vrednic de încredere iar noi suntem datori să ascultăm de El.

În Matei 21.28-31 Domnului Isus prezintă o altă pildă. Un tată avea doi fii. Amândoi sunt rugaţi să meargă să lucreze în via lui. Primul refuză şi spune că nu vrea să meargă dar mai apoi, îi pare rău şi în final se duce. Al doilea, se adresează frumos, cu respect în vorbire, primite că se va duce… şi nu se duce. Care dintre aceştia a dovedit respect faţă de tatăl lor? Concluzia pildei era că cel ce a împlinit dorinţa tatălui l-a onorat cu adevărat şi nu cel care doar a vorbit frumos şi a făcut promisiuni plăcute la auz.

Un al doilea motiv pentru care Domnul vrea să împlinim voia lui este datorită faptului că doar împlinirea ne aduce beneficii şi nu doar cunoaşterea. Nu toţi sunt convinşi de asta dar, toate poruncile Lui ne sunt date nu pentru informare sau pentru a ne îmbogăţii cultura generală. Toate au un scop practic: fericirea noastră.

De curând mă aflam cu citirea Bibliei în cartea Deuteronom şi de multe ori mi-a atras atenţia refrenul „ca să fii fericit” cu toate că se afirma lucrul acesta în contextul în care Dumnezeu cere ascultare de poruncile Lui.

Deuteronom 12.28 Păzeşte şi ascultă toate aceste lucruri pe care ţi le poruncesc, ca să fii fericit tu şi copiii tăi după tine, pe vecie, făcând ce este bine şi ce este plăcut înaintea Domnului, Dumnezeului tău.

Observ aici că noi trebuie să facem ce este bine nu în ochii noştri, nu ce credem noi că este bine ci ceea ce este bine şi plăcut înaintea lui Dumnezeu. Făcând aşa, Dumnezeu promite nu doar fericirea noastră dar şi a urmaşilor noştri.

Ioan 13.17 Dacă ştiţi aceste lucruri, ferice de voi dacă le faceţi– a spus Domnul Isus. Iată deci că trebuie să mergem mai departe, la împlinirea a ceea ce ştim. Iar împlinirea aduce fericirea.

Neemia 9. 29 I-ai rugat fierbinte să se întoarcă la Legea Ta, dar ei au stăruit în îngâmfarea lor, n-au ascultat de poruncile Tale, au păcătuit împotriva orânduirilor Tale care fac viu pe cel  ce le împlineşte. Ţi-au întors spatele cu îndărătnicie, şi-au înţepenit grumazul şi n-au ascultat.

Împlinirea aduce viaţă spirituală, relaţie vie cu Dumnezeu şi sănătate sufletului. Neîmplinirea este îngâmfare şi dispret la adresa lui Dumnezeu, este ca şi cum ţi-ai întoarce spatele la Dumnezeu.

Motivele pentru care Domnul aşteaptă ca noi să împlinim voia lui sunt multe. Eu voi mai aminti doar încă unul: al treilea motiv este acela că cei care nu ămplinesc ci doar ştiu voia Domnului, nu doar că nu vor fi fericiţi ci vor fi pedepsiţi. Cu cât cunoşti mai mult şi nu împlineşti cu atât pedeapsa va fi mai mare pentru că, aşa cum spunea Domnului Isus: „cui i s-a dat mult i se va cere mult.” De aceea, faptul că ştim multe, n-ar trebui nicidecum să fie un motiv de laudă ci de smerenie întrucât aşteptările lui Dumnezeu de la noi sunt mai mari.

În Matei 11.20-24 Domnul Isus mustră cetăţile în care făcuse cele mai multe din minunile sale. Mustră pe cei care cunoşteau cel mai mult din învăţăturile Sale şi le spune: „în Ziua judecăţii va fi mai uşor pentru ţinutul Sodomei decât pentru tine.”(11.24)

 2. Pericolul autoînşelării este mare

În ciuda faptului că ştim şi suntem chiar convinşi că împlinirea aduce fericirea pe cât neîmplinirea aduce pedeapsa, totuşi trebuie să recunoaştem că de multe ori suntem inconştienţi de marele pericol al autoînşelării aşa cum Însuşi Domnul Isus îl semnalează:

 Matei 7.22 Mulţi îmi vor zice în ziua aceea: „”Doamne, Doamne! N-am proorocit noi în Numele Tău? N-am scos noi draci în Numele Tău? Şi n-am făcut noi multe minuni în Numele Tău?”23 Atunci le voi spune curat: „Niciodată nu v-am cunoscut! Depărtaţi-vă de la Mine voi toţi care lucraţi fărădelege!”

Domnul Isus ne spune că va veni o zi când mulţi oameni vor rămâne uluiţi când vor afla din gura Domnului Isus faptul că n-au fost găsiţi vrednici să între în Rai ci vor fi izgoniţi din prezenţa Sa. Atunci vor realiza că toată viaţa lor de credinţă a fost o mare amăgire, s-au autoînşelat. Cum?! Prin faptul că n-au împlinit în viaţa lor ceea ce ştiau că trebuia împlinit.

Iacov 1.22 Fiţi împlinitori ai Cuvântului, nu doar ascultători înşelându-vă singuri! 23 Căci dacă ascultă cineva Cuvântul  şi nu-l împlineşte cu fapta, seamănă cu un om care îşi priveşte faţa firească într-o oglindă  24 şi după ce s-a privit, pleacă şi uită îndată cum era. 25 Dar cine îşi va adânci privirile în Legea desăvârşită care este legea slobozeniei, şi va stărui în ea nu ca un ascultătăr uituc ci ca un împlinitor cu fapta, va fi fericit în lucrarea lui.

 De ce este mare pericolul autoînşelării?

Pericolul autoînşelării este mare întrucât autorul înselării suntem chiar noi înşine- ne autoînşelăm. Tocmai de aceea este foarte probabil să nu sesizăm pericolul.

Nimeni nu ne-a spus nimeni vreodată că nu trebuie să împlinim Cuvântul Domnului. Dacă ne-ar spune altul, imediat ne-am da seama că vrea să ne înşele. Dar când noi înşine ne măgulim că ştim suficient de bine voia lui Dumnezeu şi neglijăm împlinirea ei… atunci nu sesizăm uşor că ne-am depărtat de voia lui Dumnezeu. De ce? Pentru că avem mai multă încredere în noi. De aceea este mai uşor să cădem în capcana autoînşelării. Nu doar că posibilitatea să cădem în capcană este mai mare dar şi durerea va fi mai mare când vom afla că singuri ne-am adus tragedia asupra sufletului nostru trăind o viaţă de credinţă doar la nivel de teorie şi nu în practică.

În al doilea rând, vedem că pericolul autoînşelării este mare tocmai din faptul că mulţi au căzut în capcana lui. Aşa a spus şi Domnul Isus: „Matei 7.22 Mulţi îmi vor zice în ziua aceea…” Se pare că această capcană a autoînşelării prin neîmplinirea Cuvântului sfânt este foarte atractivă şi nu puţini cad în ea.

În al treilea rând, pericolul autoînşelării este mare şi pentru că cei mulţi care cad în această capcană sunt tocmai oameni din categoria celor religioşi, din categoria oamenilor la care nu te aştepţi să ajungă în iad.

Matei 7.22 …”Doamne, Doamne! N-am proorocit noi în Numele Tău? N-am scos noi draci în Numele Tău? Şi n-am făcut noi multe minuni în Numele Tău?”

Domnul Isus nu le spune acestora că nu este aşa. Da, erau foarte activi şi pricepuţi în lucrarile spirituale (probabil la început). Există totuşi un DAR… Erau oameni care ştiau să spună altora  să facă ceea ce aştepta Dumnezeu de la ei…, dar ei nu făceau. Erau oameni care eliberau pe alţii de vicii şi legăturile păcatului şi ale satanei…, dar ei rămâneau nedezlegaţi. Foloseau puterea lui Dumnezeu să atragă privirile oamenilor dar ei nu-şi întorceau faţa spre Dumnezeu.

Autoînşelarea acestor oameni uluieşte pe toţi cei care vor afla pentru că astăzi, nici unuia dintre noi nu ne vine să credem că vreun păstor, sau vreun membru din comitet, sau vreun evanghelist sau învăţător al Scripturilor… sau vreun membru botezat şi cuminte din biserică va ajunge vreodată să fie izgonit de Domnul Isus. Totuşi …se va întâmpla! Numărul teologilor creştini în iad va fi surprinzător de mare!

Domnul Isus ilustrează foarte bine acest aspect într-o altă pildă:

Matei 21.28 Un om avea doi feciori. S-a dus la cel dintâi şi i-a zis: „Fiule, du-te astăzi de lucrează în via mea!”29 „Nu vreau” i-a răspuns el. În urmă, i-a părut rău şi s-a dus.30 S-a dus şi la celălalt şi i-a spus tot aşa. Şi fiul acesta a răspuns: „Mă duc, Doamne!” Şi nu s-a dus.31 „Care din amândoi a făcut voia tatălui său?” „Cel dintâi” au răspuns ei. Şi Isus le-a zis: „Adevărat vă spun că vameşii şi curvele merg înaintea voastră în Împărăţia lui Dumnezeu…”

Poate ne şochează: Cum?! Este adevărat că cel dintâi a făcut voia tatălui său?!!! Cel care i-a zis: „Nu vreau!”?  Da, dar apoi i-a părut rău şi s-a dus. Acest fiu reprezintă pe mulţi dintre vameşi şi curve care, la început au spus „Nu vreau!” lui Dumnezeu dar apoi, s-au pocăit şi au făcut voia lui Dumnezeu, au adus bucurie Tatălui, s-au pocăit de păcatele lor. Acest fiu reprezintă pe cei păcătoţi din afara bisericilor care acum se bălăcesc încă în mizeria păcatului dar, mulţi se vor pocăi şi vor ajunge în rai, în timp ce mulţi care şi-au tocit încălţămintea pe drumul spre biserică vor gusta chinurile eterne ale focului iadului.

N-ar trebui oare să ne şocheze faptul că cel care a vorbit aşa de respectuos tatălui (…Doamne) şi care cu atâta bunăvoinţă a promis că se duce, totuşi şi-a încălcat cuvântul şi n-a făcut voia tatălui?!

Luca 6.46 De ce-Mi ziceţi: „Doamne! Doamne!” şi nu faceţi ce spun Eu?- a zis Domnul Isus

În al treilea rând, pericolul autoînşelării este mare şi pentru că preţul sau pedeapsa lui este infinit de mare.

Matei 7.23 Atunci le voi spune curat: „Niciodată nu v-am cunoscut! Depărtaţi-vă de la Mine voi toţi care lucraţi fărădelege!”

Ce pierd cei care se autoînşeală neîmplinind Cuvantul Domnului? Pierd viaţa eternă în Rai, pierd părtăţia cu Domnul Dumnezeu şi vor fi izgoniţi în iad.

„Niciodată nu v-am cunoscut…”- le va spune Domnul Isus. Vedeţi, eu pot spune că îl cunosc pe preşedintele Americii: l-am văzut la televizor, l-am auzit vorbind, am poze cu el…ştiu multe despre el. Cu toate astea, dacă mă duc la Casa Albă, cu siguranţă nu voi avea acces acolo. De ce? Cu toate că eu „îl cunosc” totuşi, el nu mă cunoaşte. Ce contează nu este dacă eu îl cunosc ci dacă el mă cunoaşte.

Aşa este şi cu Dumnezeu. Toată lumea are pretenţie că Îl cunoaşte pe Dumnezeu doar pentru simplul fapt că a auzit ceva despre El sau pentru că a citit două file din Biblie. Totuşi, cei mai mulţi se înşeală. Important este să ne cunoască El pe noi, să fi fost o relaţie mai apropiată între El şi noi. Una este să cunoşti DESPRE Dumnezeu şi alta să cunpaştem PE Dumnezeu. Una este ca Dumnezeu să cunoască DESPRE noi şi alta să ne cunoasc PE noi. Diferenţa dintre acestea o face relaţia. Fără relaţie personală nu există cunoaştere reală.

Sigur te cunoaşte Dumnezeu? Sigur nu te autoînşeli? Eşti sigur că vei intra în Împărăţia lui Dumnezeu? Eşti sigur că nu te va respinge? Nu uita! Pericolul este mare şi amâgirea este subtilă! Mulţi se vor fi înşelat!

 3. Ilustrare: Care este diferenţa între

„doar a şti voia Domnului” şi „a face voia Domnului”?

Pildele Domnului Isus sunt povestiri pământeşti obişnuite ce ne transmit înţelesuri cereşti, spirituale. Domnul Isus le foloseşte adesea pentru a ne ajuta să înţelegem mai bine adevărurile Împărăţiei lui Dumnezeu. Iată pilda:

Matei 7.24 Pe oricine aude aceste cuvinte ale Mele şi le face îl voi asemăna cu un om cu judecată care şi-a zidit casa pe stâncă.25 Însă oricine aude aceste cuvinte ale Mele şi nu le face, va fi asemănat cu un om nechibzuit care şi-a zidit casa pe nisip.26 A dat ploaia, au venit şuvoaiele, au suflat vânturile şi au izbit în casa aceea. Ea s-a prăbuşit şi prăbuşirea i-a fost mare.

Diferenţa. Observăm că diferenţa între cei doi oameni  pe care Domnul vrea să-i reprezinte prin această pildă este aceea că unul, nu doar că aude, dar „şi face.” Unul „aude… şi le face” iar celălalt „aude…şi nu le face.”

La începutul pildei, diferenţa este aşa de mică şi de nebăgat în seamă. În final însă, această mică diferenţă vedem că duce la o diferenţă extremă: primul rămâne în siguranţă fericit iar celălalt are parte de o mare tragedie (…prăbuşirea i-a fost mare.v.26)

Lucrul acesta de fapt vrea să ne spună că acum, diferenţa între cei ce împlinesc în viaţa lor cuvintele Bibliei şi cei care le ştiu dar nu le împlinesc este nesemnificativă. Da, aşa este acum, dar cândva, în viitor, în ziua necazului şi încercărilor, şi în mod sigur în Ziua Judecăţii, diferenţa va fi copleşitor de mare.

Asemănările. Sunt şi asemănări. Amândoi aud, amândoi ştiu cuvintele Domnului Isus. Amândoi îşi zidesc o casă.

Aud adesea oameni care îmi spun „nu e mare diferenţă între noi şi voi…”. Prin asta de fapt vor să spună că există multe asemănări. Totuşi, din pilda aceasta înţeleg că nu contează ce asemănări şi cât de multe sunt între culte şi religii, nu contează în ce te asemeneni, cât de mult şi cu cine te asemeni. Nu te consola cu lucrul acesta. Şi omul a cărui casă s-a prăbuşit se asemăna foarte mult cu celălalt. Asta nu l-a ajutat să evite tragedia vieşii lui. Ce contează este Implinirea cuvintelor Domnului Hristos în viaţa ta!

În ciuda asemănărilor, unul este numit de Domnul Isus „om cu judecată ”(înţelept) iar celălalt „nechibzuit” (lipsit de înţelepciune).

Vrem nu vrem, pildele Domnului Isus ne confruntă direct. Este vorba despre mine şi despre tine aici. Nu ne putem ascunde. Domnul ne întreabă: ce faci cu ce şti? Împlininim sau ne mulţumim doar cu „a şti”? Pilda aceasta ne arată cum ne vede pe noi Dumnezeu şi care va fi viitorul în faţa Judecăţii lui Dumnezeu.

Pilda aceasta ne răspunde la căteva întrebări:

1. Ce este de fapt „împlinirea învăţăturilor lui Dumnezeu?”

În pildă, ce a făcut omul cu judecată mai mult decât omul nechibzuit? Omul cu judecată şi-a zidit casa pe stâncă (v.24). Şi a mai făcut ceva: a făcut şi temelie (v.25…avea temelia zidită pe stâncă). Sunt două lucruri care contează şi cred că ambele împreună au contat ca zidirea să rămână în picioare. Degeaba ai casa pe stâncă dacă nu are temelie (fundaţie) sau degeaba ai temelie dacă ai pus-o în nisip. Temelia, fundaţia este liantul sau legătura care uneşte casa (adăpostul fragil) cu stânca cea neclintită.

În Biblie „Stânca” de multe ori Îl reprezintă pe Dumnezeu. De multe ori oamenii sfinţi spuneau în rugăciunile lor: „Doamne, Stânca mea şi Izbăvitorul meu” (Psalmul 19.14) sau „Tu eşti Stânca mea. Cetăţuia mea” (Psalmul 31.3) sau „Dumnezeul meu este stânca mea de adăpost” (Psalmul 94.22). Moise spune: „El este Stânca… Stânca mântuirii…”(Deuteronom 32.4, 15)

Da, Dumnezeu şi Cuvântul Lui sunt ca o Stâncă pentru noi. De ce? Pentru că învăţăturile Lui sunt sigure precum stânca, ele nu pot fi clătinate, sunt încercate şi toţi cei care se încred în poruncile Lui nu vor cădea de ruşine.

Ce este atunci „nisipul” pe care celălalt şi-a zidit casa? Nisipul reprezintă învăţăturile oamenilor, înţelepciunea noastră după care ne călăuzim viaţa (relaţiile, familia, copiii, viitorul). Adesea luăm de bun ce auzim la televizor, ce am citit în cărţi, ce vedem la alţii sau ceea ce ne place nouă. Da, acestea sunt nisipul.  Pentru că te ajută să zideşti imediat dar nu are durabilitate, nu rezistă în timp. Învăţăturile oamenilor şi înţelepciunea omului este un nisip mişcător care înşeală. De aceea atâţia şi-au ruinat familiile, de aceea mulţi divortează, mulţi caută fericirea şi împlinirea acolo unde bănuiesc că o vor găsi dar n-o vor afla niciodată. Mulţi îşi uită părinţii şi nu puţini îşi urăsc viaţa.

Stânca este deci Cuvântul lui Dumnezeu. Dar ce este temelia? Temelia reprezintă dorinţa omului de a se adânci tot mai mult în Dumnezeu, de a se uni tot mai mult cu Stânca Dumnezeu prin împlinirea învăţăturilor lui Dumnezeu. Temelia este acea arte din casă care se adânceşte şi se ascunde în pământ- tot aşa, împlinirea cuvântului lui Dumnezeu este singurul mod prin care viaţa mea şi viaţa ta se poate adânci în Dumnezeu căpătând astfel ceva din tatornicia şi tăria Stâncii Dumnezeu. Astfel, când furtunile sau cutremurul vin, tăria casei rămâne stânca şi asta, datorită temeliei căci prin ea, prin temelie, casa este „sudată” în stâncă. Tot aşa, prin ascultare, sufletul nostru este „sudat” în Dumnezeu. Cu cât temelia este mai adâncă, cu cât ascultarea este mai profundă cu atât mai sigură este viaţa noastră în Dumnezeu.

Nu ştim sigur dacă celălalt a avut sau nu temelie. Dar asta nu mai contează. Chiar dacă ar fi avut, temelia pe nisip, nu conferă siguranţă cladirii. Asta înseamnă că, indiferent cât de mult şi atent ai asculta de învăţăturile şi înţelepciunea omenească (a ta sau a altora), mai devreme sau mai târziu vei fi dezamăgit.

Deci, ce este de fapt „împlinirea învăţăturilor lui Dumnezeu”? Împlinirea este unica metodă prin care adăpostul vieţii si sufletului nostru se împlântează, se „sudează” în Stânca neclintită Dumnezeu căpătând astfel stabilitate şi siguraţă în Dumnezeu. Mai simplu- Împlinirea este adăpostirea, siguranţa noastră în Dumnezeu. Împlinirea este modalitatea prin care noi cei slabi devenim de neclintit prin Dumnezeu.

Practic, asta îneamnă că: ascultând de Dumnezeu vom avea familii puternice care nu se destramă, vom avea pace chiar şi în încercări şi necazuri, vom trăi încrezători chiar dacă vremurile descurajează pe mulţi în jurul nostru, vom găsi puterea să trăim mulţumitori cu bucurie când tot mai mari sunt neajunsurile şi tot mai mulţi nemulţumiţii iar ura şi amărăciunea macină şi seceră mulţimi de suflete în jurul nostru. Ascultând de Dumnezeu, noi rămânem pe Stâncă!

2. De ce trebuie să împlinim voia lui Dumnezeu?

Ca să aflăm răspunsul trebuie să vedem de ce a trebuit omul cu judecată să facă o temelie în stâncă. În evanghelia după Luca găsim ceva care ne ajută să înţelegem mai mult despre asta:

Luca 6.48 …când a zidit o casă, a săpat adânc înainte şi a aşezat temelia pe stâncă.

Vom vedea întâi nişte adevăruri care, la prima vedere ar fi tocmai motive pentru a nu împlini voia lui Dumnezeu:

a) Temelia este partea care nu se vede a clădirii. De ce să mai faci temelie când oricum nu o vede nimeni?

Faptul că temelia este ascunsă, faptul că nu se vede asta nu înseamnă că nu este importantă. Importanţa unui lucru nu se vede după cât de mult se expunde ochiului, după cât este de apreciată de oameni. (Majoritatea oamenilor nu se laudă cu temelia casei ci cu interiorul sau mărimea a ceea ce este deasupra şi care se vede.)

Tot aşa este şi cu împlinirea Cuvântului lui Dumnezeu. Orice om care i-a înţeles cu adevărat importanţa nu face din faptele lui o expoziţie pentru oameni întrucât oamenii fireşti nu au ochii necesari să poată aprecia calitatea şi importanţa împlinirii Cuvintelor lui Dumnezeu.

Atunci întreb din nou: De ce trebuie să împlinim voia lui Dumnezeu? Pentru oameni? De ochii oamenilor? Nu! Împlinirea voiei lui Dumnezeu nu este apreciată de oameni. Ei nu-i înţeleg valoarea!

b) Temelia cere un efort mai mare. De ce să mai muncim atâta? Asta îneamnă că o să ne ia şi timp mai mult până terminăm…

Poate unii se gândesc: „ce rost are să mai sap aşa de adânc când oricum nu se vede? Este aşa de greu de dat cu târnăcopul…”

Pilda ne arată că omul cu judecată a avut mult de lucru. Lucrul lui a fost îngreunat în mod special prin faptul că terenul în care săpa nu era nisip, nici pământ ci stâncă. Mai mult de atât, textul din Luca 6.48 ne spune că a săpat adânc; nu la suprafaţă, nu superficial. Faptul că era greu nu l-a determinat să sape mai puţin.

Da, sunt unii care zic: „Ce rost mai are să ascult de Biblie şi să aştept până la căsătorie…? De ce să mai aştept atâta? De ce să mai sufăr când alţii se distrează?!!!” Iar alţii spun: „Ce rost mai are să luptăm să ne împăcăm? Chiar dacă Dumnezeu cere împăcare…asta e cam greu. Este mai uşor să ne despărţim. Sunt atâţia care o fac…”.  Omul caută confortul personal şi plăcerea imediată. Împlinirea voiei lui Dumnezeu însă, este adevrat, nu aduce confort imediat şi nici plăcere imediată dar aduce fericire şi împlinire mai apoi dar care durează şi rămâne în orice împrejurare a vieţii.

Cu ajutorul lui Dumnezeu am aşteptat până la 29 de ani fără să ating vreo fată, fără să sărut vreo fată. E-adevărat, de multe ori plângeam şi mă rugam pentru o tânără împreună cu care să trăiesc pentru Dumnezeu…n-a fost uşor când vedeam prieteni care trăiau deja în concubinaj, în curvie şi se lăudau cu câte fete au schimbat iar alţi prieteni de-ai mei erau căsătoriţi şi aveau şi copii… Eu nu aveam nici soţie. Căutând să ascult de învăţăturile lui Dumnezeu, cu ajutorul Lui am aşteptat. Pe data de 2 august 2009 am sărutat prima dată o fată. Aceea este soţia mea. Am sărutat-o în ziua când ne-am căsătorit, doar după ce, la altar, în biserică am fost binecuvântaţi înaintea lui Dumnezeu în rugăciune. N-a fost uşor dar am aşteptat, pentru că am dorit ca familia noastră să fie binecuvântată de Dumnezeu, El să fie Stăpânul familiei noastre. El este şi acum! El este Şeful nostru! Nu ne pare rău că am aşteptat, nu ne pare rău că am răbdat, nu ne pare rău că n-am gustat plăcerile înşelătoare de o clipă ale păcatului. De aceea, pentru invitaţiile de nuntă am putut scrie ca moto: „Dumnezeu nu dezamăgeşte, nu ămplineşte ci totdeauna depăşeşte aşteptările celor iubiţi de El!” Dragă cititorule, dacă eşti căsătorit, îţi doresc să ai cel puţin fericirea şi pacea  pe care noi o avem. Dacă nu eşti, îţi dorim cel puţin fericirea şi pacea pe care noi am avut-o când eram în aşteptarea răspunsului Domnului.

Concluzia este una singură: chiar dacă este mai greu, chiar dacă trebuie să amâi plăcerile, chiar dacă ia timp mai mult….dacă trebuie să faci toate astea doar pentru a împlini învăţăturile lui Dumnezeu din Biblie- Se merită!

A-ţi zidi casa pe nisip este mult mai uşor. Nisipul este mai uşor de săpat şi îl poţi folosi şi pentru mortar. Simplu şi uşor şi rapid! (dar fatal!) Aşa este când asculţi de învăţăturile oamenilor: ele sunt uşor de împlinit întrucât au vedere împlinirea poftelor, chiar ceea ce îţi place (chiar dacă nu este ceea ce ai nevoie), sunt simple întrucât însăşi firea păcătoasă din noi le cere. Pe lângă toate astea, nici nu trebuie să aştepţi prea mult pentru a gusta distracţia. …..Da, e adevărat, dar cine mai apoi gustă dezamăgirea, neîmplinirea, tragedia?!!!

Chiar dacă munceşti mai mult şi ia mai mult timp, fă-ţi temelie la casă! Chiar daca ai de suferit şi treuie să aştepţi, împlinelte poruncile Domnului pentru tine!

c) Temelia pe stâncă nu este neapărat necesară. Văd că şi celălalt şi-a fcut casă pe nisip şi arată chiar mai bine ca a mea…

Da, de multe ori sunt ispitiţi credincioşii să gândească aşa: ce rost mai are să ascult de Dumnezeu când văd că prietena s-a căsătorit cu un băiat mai bogat, iar colegul meu cu o fată mai frumoasă… văd că alţii care înşeală au de toate….şi văd că o duc bine.

Mai are rost să împlineşti cuvintele lui Dumnezeu ..??? Da!

Pentru că vine o zi a Judecăţii lui Dumnezeu!

Îmi vine în minte aici un film de desene animate foarte îndrăgit în vremea copilăriei. Cred că şi astăzi l-aş urmări cu plăcere. Era vorba despre despre trei purceluşi care îşi construia fiecare câte o casă. Cel dintâi şi-a construit o căsuţă frumoasă din paie. Al doila din beţe iar al treilea din piatră, din material dur. Care dintre cei trei credeţi că a terminat primul casa? Da, aţi ghicit, cel care a construit cu paie sau cel cu beţele. În nici un caz cel cu piatrele nu a terminat primul. În timp ce acesta încă mai lucra şi transpira, ceilalţi doi stăteu întinşi la soare şi râdeau de el. În cele din urmă toţi au finalizat lucrările de construcţie. Vine însă şi ziua când pericolul se abate asupra vieţilor lor- lupul. Acum era vremea încercării. Lupul vine la cel cu casa de paie. Purceluşul se grăbeşte, se ascunde după uşă, trage zăvorul crezând că este la adăpost şi răsuflă uşurat. Lupul însă, dintr-o suflare spulberă toată siguranţa lui. Descoperit, purceluşul aleargă la cel cu casa din beţe şi este primit imediat înăuntru. Foarte curând, lupul face acelaşi lucru şi căsuţa din beţe nu opune nici un fel de rezistenţă. Se prăbuşeşte! Cei doi acum alargă la cel ce şi-a făcut casa din material solid. Lupul se apropie şi, ca la început începe şi suflă…şi suflă până se face roşu ca racu dar nimic nu se clinteşte. Apoi începe să forţeze uşa şi să bată cu pumnii dar fără nici un rezultat. Construcţia era una puternică şi datorită acestui fapt, toţi cei dinăuntru erau în siguranţă.

Ilustraţia aceasta se aseamănă cu pilda Domnului Isus. Are însă şi câteva diferenţe esenţiale. Care sunt acelea vă las pe dumneavpastră să le aflaţi. Totuşi o voi aminti pe cea mai importantă: sfârşitul celor ce n-au zidit cum se cuvine. În desenele animate şi ceilalţi purceluşi au scăpat cu bine însă în pilda Domnului Isus, cel ce şi-a zidit casa pe nisip a sfârşit tragic.  În desenele animate, pentru că sunt adresate copiilor, trebuia ca sfârşitul să fie fericit şi personajul negativ trebuia să piardă. Viaţa însă nu este un film de desene animate de aceea,  în Ziua Judecăţii nu toţi vor scăpa. Atunci, neascultarea va costa totul!

Revenind la pilda din evanghelie, Domnul Isus ne spune că, până la urmă, amândoi au terminat de zidit casele. Nu ştim care a fost mai frumoasă sau mai mare pentru că de fapt, scopul casei nu este nici pentru frumuseţe şi nici pentru a crea spaţiu de depozitare ci pentru adăpost şi siguranţă, pentru a proteja viaţa şi sănătatea de intemperiile naturii. Nu ştim la cât timp, dar ştim sigur că în zonă s-a abătut o mare furtună, un vânt puternic şi ploi torenţiale au lovit pământul şi apele au crescut pe pământ. Textul ne spune că ambele case s-au confruntat cu aceleaşi condiţii. Nici una n-a fost ocolită. Totuşi, după ce a trecut furtuna, doar una a rămas în picioare şi doar omul cu judecată a rămas cu viaţă întrucât era la adăpostul unei case care, la rândul ei era „înrădăcinată” adânc în stâncă. Uitându-ne în vale, casa omului nechibzuit este acum un morman de moloz şi curând, el şi familia lui care s-au adăpostit într-o casă ce n-avea temelie vor trebui să fie înmormântaţi.

Dragul meu, dacă cele trei motive amintite anterior îi determină pe mulţi să nu împlinească ceea ce ştiu că Dumnezeu le cere spre binele lor, atunci trebuie să ştii că acesta este motivul pentru care ar trebui să împlinim cu toţii poruncile Domnului Hristos. Acum încă nu este aşa evidentă diferenţa dintre cei ce împlinesc voia Domnului şi cei ce o ignoră. Cu siguranţă va veni o zi când judecata lui Dumnezeu va încerca din temelii şi adăpostul sufletului tău şi adăpostul sufletului meu. Nici unul nu vom scăpa de ziua încercării. Acum se pare că se distrează aşa de bine cei care nu ascultă de Dumnezeu (da, se distrează dar nu se bucură!). Ziua aceea va veni! Se apropie! Vuietul valurilor ei se resimt în frământările economice, mişcările maselor de oameni, cataclismelor naturale, sărăciei… a confuziei şi mizeriei morale. Vine ziua când gunoiul lumii acesteia va trebui aruncat acolo unde îi este locul- în Iad. Şi Dumnezeu o va face!

Matei 7.22 Mulţi Îmi vor zice în Ziua aceea

Zilele de judecată sunt multe, sunt zile care testează siguranţa şi trăinicia a ceea ce ai zidit în viaţă: relaţii, familie, idealuri, ţeluri. Cea mai grea însă va fi Ziua cea din urmă când va fi testată siguranţa şi adăpostul a ceea ce este cel mai important: sfletul tău!

Biblia spune că, datorită păcatului, mânia lui Dumnezeu se va abate asupra noastră a tuturor pentru că toţi am păcătuit şi prin păcatul nostru am adus cea mai mare ofensă măreţiei Suveranului Universului întrucât orice păcat este o sfidare la adresa a tot ceea ce Dumnezeu este. Vinovăţia păcatului nostru o purtăm în sufletele noastre. Nu toţi recunosc pentru că nu toţi au curajul şi nici nu vor să-şi dea răgaz să-şi asculte suspinul sufletului. Totuşi, vinovăţia aceasta este o povară confirmată chiar de faptul că omul care trăieşte încă o viaţă de păcat (adică de neascultare de Dumnezeu) nu are nici sensibilitatea necesară să audă glasul lui Dumnezeu pentru el şi nici puterea şi curajul să i se adreseze în mod eficient lui Dumnezeu prin rugăciune. Relaţia este distrusă! De aceea, datorită dreptăţii şi sfinţeniei Sale care stau de fapt şi la baza guvernării lumilor create, trebuie să fie făcută o judecată şi vinovatul (eu şi tu) trebuie să plătim. Pentru că paguba este imensă şi infinită datorită măreţiei Persoanei împotriva Căreia am păcătuit, pedeapsa o ştim de acum- amândoi merităm iadul (pedeapsa eternă). În dragostea Sa însă, Dumnezeu a vrut să ne mai dea o şansă. Există doar una singură- altcineva să plătească paguba pe care noi am făcut-o în lumea creată împotriva guvernării perfecte a lui Dumnezeu. Biblia spune că „plata păcatului este moartea” (Romani 6.23). Deci, dreptatea lui Dumnezeu cere moarte. Cineva trebuie să moară. Dreptatea şi justiţia lui Dumnezeu trebuie satisfăcută! Dumnezeu nu face compromisuri şi nu negociază sfinţenia Sa. El nu poate fi cumpărat sau mituit. Noi trebuie să plătim cu moartea… Dar Dumnezeu în dragostea şi înţelepciunea Sa fără margini, El Judecătorul, după ce a dat verdictul, S-a dezbrăcat de haina de Judecător, a coborât pe acest pământ întrupat ca om (Domnul Isus Hristos). A venit lângă mine şi lângă tine să ia asupra Lui povara păcatelor noastre, să sufere El moartea şi chinurile despărţirii de Tatăl în locul meu şi în locul tău, în locul tuturor celor ce, cu smerenie vor fi recunoscut că sunt vinovaţi înaintea lui Dumnezeu. Da, El Isus Hristos a venit să plătească pedeapsa eternă prin moarte pentru toţi aceia care vin cu pocăinţă la El, pentru toţi aceia care Il iubesc. Il ascultă şi în felul acesta îşi pun sufletul la adăpostul şi siguranţa Jertfei lui Hristos- Stânca noastră. El, Hristos Domnul este Stânca şi singura cale acceptată de Dreptatea divină să asigure răscumpărarea oamenilor întrucât El a trăit ca om dar fără păcat -de aceea poate să ne ia locul. El este infinit în fiinţa Sa – de aceea poate prin moartea Sa să plătească datoria întregii lumi. Şi tot datorită infinităţii fiinţei Sale, în moartea Sa poate plăti infinitatea de pedeapsă pe care noi toţi ar fi trebuit s-o ispăşim în iad.

Eşti tu la adăpost în Dumnezeu? Citeşte din Biblie şi află voia lui Dumnezeu pentru tine. Apoi împlineşte ceea ce vei găsi că trebuie să împlineşti. Doar aşa, vei ajunge să ştii şi să înţelegi ce înseamnă să fii la adăpost. Aşa te vei bucură şi vei fi fericit să ai casa pe stâncă!

Iată câteva lucruri pe care, cel puţin începând de acum, vei şti că trebuie să le împlineşti:

1) mărturiseşte-ţi în rugăciune lui Dumnezeu păcatul tău dar cu părere de rău, urându-le. Dacă încă nu le urăşti, spune chiar şi lucrul acesta lui Dumnezeu şi cere-I Lui sfinţenie şi sensibilitatea spirituală necesară ca să le poţi urî.

2) apoi, ca dovadă de credinţă, cere-I să fie El conducătorul vieţii tale. Predă „frâiele” vieţii tale lui Dumnezeu. Lasă-L pe El „la volan”. Treci în dreapta şi nu mai încerca să pui mâna pe volan. Stai liniştit! De fapt, asta înseamnă a fi creştin- prin ascultare de Biblie, să-L laşi pe Dumnezeu să-ţi conducă viaţa.

3) primeşte botezul credinţei. Încheie astfel legământ cu Dumnezeu la maturitate, fiind deplin conştient de ceea ce faci. Începând de acum, trăieşte ca un adevărat ucenic al lui Hristos Domnul.

4)Roagă-te! Posteşte! Spune altora despre Domnul Isus! Şi întotdeauna caută să cunoşti mai mult voia lui Dumnezeu citând şi meditând la învăţăturile lui Lui din Biblie cu dorinţa de a fi un împlinitor al învăţăturilor sfinte.

 

Domnul să fie cu tine şi noi cu El!

 

Introducere

Credinta pentru viata este de o importanta fundamentala. Prin credinta suntem mantuiti (Efes.2.8), doar prin credinta putem fi placuti lui Dumnezeu (Evrei 11.6). Domnul Isus s-a rugat pentru Petru sa nu i se piarda credinta (Luca 22.32) iar evangheliile au fost scrise pentru ca „voi sa credeti,” pentru ca omul sa capete credinta (Ioan 20.31).

Nu doar Scriptura afirma importanta credintei dar si oamenii recunosc si confirma aceasta prin faptul ca toti pretind ca au credinta. Cum putem insa sa stim daca avem sau nu credinta? Care sunt caracteristicile credintei care ne pot ajuta sa recunoastem prezenta ei?

Prin credinta Moise cand s-a facut mare... Textul de fata ne ofera cadrul necesar sa putem observa si analiza credinta, cum se manifesta ea.

Cand s-a facut mare... Nu putem spune prea multe despre credinta la vremea copilariei atunci cand putem fi usor indusi in eroare. Vremea maturitatii este in mod special cadrul in care se manifesta cu adevarat credinta. Nici despre Moise nu ni se spune prea multe din vremea copilariei.

v.23 Prin credinta a fost ascuns Moise trei luni de parintii lui… Singurul lucru pe care-l putem spune despre credinta in viata copiilor este doar ceea ce se poate vedea din faptele de credinta ale parintilor.

In continuare, analizand credinta lui Moise la vremea maturitatii putem sa intelegem si sa evaluam mult mai usor atat credinta noastra personala cat si a bisericii din care facem parte intrucat vom putea observa patru caracteristici ale credintei la varsta maturitatii.

1. Curajul de a refuza lumea

v.24 Prin credinta Moise cand s-a facut mare n-a vrut sa fie numit fiul fiicei lui Faraon…

Credinta la maturitate, la vremea cand te-ai facut mare iti da curajul sa refuzi lumea, iti da curajul de a spune „Nu, multumesc!” la ofertele ei. Unde este credinta este curajul de a refuza.

Vremea pentru oferte. Trebuie sa recunoastem ca mai mult ca oricand „cand te faci mare” ai cel mai mult de a face cu ofertele lumii. Ofertele lumii sunt in special pentru cei mari. Asa se explica si faptul ca tinerii sunt aceia care ajung sa-si puna intrebari de genul: putem sa mergem la banchet, putem sa mergem la film cu prietenii, avem voie sa intram in bar, sa ne vopsim parul, sa ne fardam, sa ascultam muzica necrestina, sa bem bere fara alcool, sa avem relatii intime inainte de casatorie, sa nu platim taxele la stat, sa accept o slujba chiar daca nu mai pot veni la biserica…etc. Toate acestea sunt doar o parte din framantarile care-l intampina pe om „cand s-a facut mare.”

Oferta lumii. Oferta lumii este in esenta una si aceeasi: un nume. Lumea vrea sa te faca vedeta, sa devi si tu un VIP. Lumea vrea sa te urce pe podium sa fii aplaudat. Textul spune „…n-a vrut sa fie numit…” Aceasta era oferta lumii de atunci dar aceasta a ramas in esenta si oferta lumii de acum.

Poate ca termenul de vedeta este prea mult spus. Poate unii veti zice- „Nu este adevarat, nu am primit oferta asta!” Da, poate ca atunci cand vorbim de vedete ne gandim la acea persoana a carei faima a depasit granitele unei regiuni sau poate chiar granitele nationale totusi exista si vedete locale: tinerii vor sa fie vedete in scoala lor, apoi in facultarile si in anturajul lor, mai tarziu vrem sa avem un nume in biserica sau in cultul nostru. Lupta dupa functii si dupa pozitii face parte din cotidian.

Cei mai multi astazi viseaza sa devina celebri. Nu conteaza pentru ce. Astazi pentru orice, mai ales pentru prostii poti deveni un VIP. Cine n-a auzit de Elodia, de Cioaca, de Becali, de Mutu…si altii ca ei. Pentru ce sunt vestiti oamenii astia? Ce calitati i-au facut celebri?

Ill. Mi-am cumparat un telefon mobil si am vrut sa ma familiarizez cu meniul. La Agenda am gasit scris la contacte si categoria „contacte VIP.” Cine sunt acesti „Vip?!” M-am uitat si pe telefonul mai vechi si am citit acolo: Prieteni, colegi, vip, altii.

Credem sau nu, vedetismul este o boala nationala si chiar mondiala. VIP-urile au ajuns sa fie o categorie aparte de oameni… sau poate sunt surpaoameni. Multe reviste sunt dedicate VIP-urilor. Spatii de emisie televizata foarte multa dedicata VIP-urilor.

Nu este nimic nou si nici nu trebuie sa ne surprinda intrucat chiar Domnul Isus a fost confruntat cu oferta aceasta atunci cand diavolu’ i-a cerut sa se arunce de pe strasina Templului. Ar fi putut deveni vedeta, ar fi putut sa fie aplaudat de toti. Mai tarziu oamenii au vrut sa-L ia cu sila si sa-L faca imparat. Domnul Isus insa la fiecare din ofertele lumii a spus „Nu, multumesc!”

1Ioan 2.16-17 Caci tot ce este in lume: pofta firii pamantesti, pofta ochilor si laudarosia vietii nu este de la Tatal ci din lume si lumea si pofta ei trece…

Ce cuprinde oferta? Ce inseamna sa fii vedeta? Ce anume trebuie sa ai ca sa poti fi numit si tu un VIP, o vedeta? Textul enumera trei lucruri: Faima numelui, bogatia comorilor si placerea… pacatului. Toate vedetele se bucura de aceste trei lucruri.

Faima numelui– important sa te stie cat mai multi. Multi sa fi auzit de tine. Investesc mult in publicitate si vaneaza orice moment prielnic pentru a se face cunoscuti.

Bogatia comorilor– auzim cum se lauda care mai de care cu zecile si sutele de milioane de Euro. Asta la nivel inalt insa la alte nivele sunt unii care chiar daca n-au ce pune pe masa au adidasi si trening de firma. In el se culca in el se scoala atat in timpul saptamanii cat si pentru zile de sarbatoare- important este ca prietenii si anturajul sa vada firma.

Placerea pacatului. VIP-urile dau impresia ca traiesc si chiar traiesc in placeri. Isi implinesc toate gusturile. Insa Cuvantul lui Dumnezeu da la o parte valul ce ascunde misterul si viata tainica a VIP-urilor si descopera faptul ca placerea cu care ei se hranesc este de fapt veninul indulcit al pacatului fapt ce explica si de ce bucuria lor este de o clipa.

A fi vedeta inseamna sa traiesti in placeri. Iar pentru asta, acum este nevoie de pacat. Nu este de mirare ca din cand in cand auzim la stiri scandaluri cu: „Briliantul si drogurile”, Politicieni si oameni de afaceri divortati si recasatoriti atunci cand ar fi trebuit mai degraba sa se intereseze de cavou; alte VIP-uri implicate in scandaluri financiare, Elton John homosexual, Mike Tayson si violuri, ….

Ca o paranteza trebuie sa adaug faptul ca si Moise chiar si Domnul Isus intr-un anumit fel au ajuns VIP-uri sau vedete in sensul bun. Lumea insa vrea sa devi un VIP dar pe scurtatura, prin compromis cu pacatul.

Vrei sa fi si tu un VIP in lumea ta? Esti gata sa faci pact cu diavolul, sa fii legat in lanturile pacatului?

Bucuria VIP-urilor este „de o clipa”? Biblia spune Da! Realitatea nu are alternativa si trebuie sa confirme acest adevar. Bucuria placerilor pacatului este „de o clipa.” E-adevarat ca pacatul aduce placere. Dar tot atat de adevarat este si ca placerea pe care pacatul o aduce este „de o clipa.”

Ex- Laura Stoica moare in accident. Printesa Diana pare ca a fost urmarita de paparatzzi si moare si ea. Un alt cantaret renumit care se lauda ca a ajuns mai renumit decat Domnul Isus moare sufocat de propria-i voma. Altii infunda puscariile iar altii urmeaza sa constate curand apusul fericirii lor de o clipa. Daca ar fi fericiti de ce doresc mai multa bogatie? Daca ar fi fericiti de ce au nevoie sa cerseasca mai multa faima? Daca ar fi fericiti de ce trebuie sa divorteze pentru ca apoi „sa-si refaca din nou viata”? „O facusera gresit?”

Semn al maturizarii. Cand te faci mare, unul din confirmarile prezentei credintei in inima ta este curajul de a refuza, curajul de a spune „Nu!” Cand eram mici nu aveam taria sa refuzam micile placeri ale copilariei (dulciurile). Cand ne-am facut mari insa am invatat sa ne hranim cu ceea ce trebuie nu doar cu ceea ce ne place.

In timp ce gloata lumii alearga nebuna spre pierzarea ei vesnica, crestinul este cel ce auzind glasul lui Dumnezeu face stanga-mprejur si incepe sa mearga contra curentului, in spatele si pe urmele Domnului Isus, Cel Care a venit sa ne deschida drum contra curentului lumii inapoi catre Dumnezeu.

Curajul de a refuza ofertele lumii este semn al maturizarii in credinta. Nu varsta aduce curajul de a spune „Nu!” lumii ci credinta. Oricat ai fi de inaintat in varsta, nu maturitatea aceasta iti poate da curajul de a refuza lumea cu ofertele ei ci doar credinta. Nici varsta si nici macar muschii sau diplomele nu-ti dau curajul de a refuza lumea ci doar credinta.

Prin credinta Moise cand s-a facut mare n-a vrut…

Candva, demult. Candva, demult crestinii erau identificati cu cei care „Nu beau, nu fumeaza, nu curvesc, nu fac cutare sau cutare lucru.” Altfel spus, crestinii erau cei ce refuzau sa traiasca ca lumea. Acum insa am ajuns foarte des sa se spuna despre noi: „si ei …, si ei…” Cu alte cuvinte: si ei accepta sa faca ceea ce facem noi, si ei s-au invatat sa nu mai refuze ci sa primeasca ofertele lumii.

Atunci cand crestinul nu mai stie sa refuze ofertele lumii este semn sigur ca incepe sa-si piarda credinta.

Imi aduc aminte din copilaria mea in biserica cum atunci refuzam sa mergem la cinematograf, refuzam televizorul, ca fetele sa poarte pantaloni era considerat pacat, …etc. Nu vreau acum sa comentez corectitudinea acelor decizii ci vreau sa spun ca atunci cel putin lumea vedea credinta noastra prin curajul pe care-l aveam sa refuzam ofertele lumii care nu erau deloc rele. Atunci crestinii refuzau chiar sa stea la televizor si veneau la biserica, refuzau sa vanda alcool chiar daca asta insemna sa-si piarda slujba, refuzau oferte de slujba care atentau la crezul lor. Acum toate acestea le acceptam. Ba chiar mai mult: acceptam portul si vestimentatia lumii, distractiile si placerile lumii (bautura, dans), modul de viata al lumii (divorturi, recasatoriri, avorturi).

Cu durere trebuie sa recunoastem ca suntem martorii unei situatii disperate pentru biserica aflata acum in criza. Este tot mai evidenta astazi in biserica lipsa curajului de a spune „Nu!” lumii, lipsa curajului de a refuza. Biserica a inceput sa invete sa innoate si ea in spiritul „generatiei PRO.”

Pentru ca te-ai facut mare, oferta lumii pentru tine este nespus de atragatoare si variata. Te simti atras de faima? Nutresti dorinta de a te imbogati? Ti-ai dori sa gusti placerea pacatului? Acum, daca ai credinta in tine, doar prin credinta capeti curajul de a refuza cu hotarare oferta lumii.

2. Taria de a accepta suferinta ” Faca-se voia Ta!”

v.25 ci a vrut mai bine sa sufere impreuna cu poporul lui Dumnezeu decat sa se bucure de placerile de o clipa ale pacatului.

Partea pozitiva. Credinta la varsta maturitatii nu te invata sa spui doar „Nu!” ci si „Da!” Important este sa stii cui. Credinta adevarata nu este doar „Refuz” ci si „Acceptare” doar ca trebuie sa stii cand.

La vremea „cand te-ai facut mare” credinta presupune si a stii care sunt lucrurile care te reprezinta, care sunt lucrurile pe care le cauti, lucrurile care te inspira. Prin credinta Moise „nu a vrut” ci „a vrut mai bine sa…”

Asa cum am spus despre curajul de a refuza ofertele lumii cum ca ar fi un semn al maturitatii in credinta tot la fel de bine, alaturi de acesta se adauga al doilea semn al maturitatii in credinta: cunoasterea si acceptarea ofertelor lui Dumnezeu.

Pentru necunoscatori crestinii erau descrisi ca cei ce „nu….fac cutare sau cutare lucru,” necunoscatorii ne cunosteau ca cei ce refuza ofertele lumii insa pentru cei initiati, crestinii erau cei care au ales „mai bine” -pocainta. Astazi tragedia este urmatoarea: necunoscatorii nu mai percep nici o diferenta iar cunoscatorii nu gasesc „mai binele.”

Suferinta- impreuna cu …poporul Domnului. Moise a avut prin credinta curajul sa refuze dar a avut si taria sa sufere. Sa sufere alaturi de poporul Domnului.

Intr-un moment de intimitate cu ucenicii Sai, Domnul Isus este confruntat de Petru cu o intrebare mai putin obisnuita:

Marcu 10.28-30 Iata, noi am lasat totul si Te-am.” Isus a raspuns: Adevarat, adevarat va spun ca nu este nimeni care sa fi lasat casa, sau frati, sau surori, sau tata, sau mama, sau nevasta, sau copii, sau holde pentru Mine si pentru Evanghelie si sa nu primeasca acum, in veacul acesta de o suta de ori mai mult: case, frati, surori, mame, copii si holde impreuna cu prigoniri…

Domnul Isus nu a ascuns adevarul chiar daca acesta nu incanta auzul. Ca sa mergi dupa Domnul trebuie sa lasi tot (cel putin in inima, adica sa fii dispus la asta). Avantajele sunt multe insa nu trebuie sa uitam ca oricat de multe si mari ar fi avantajele umblarii pe urmele Domnului acestea sunt insotite de „prigoniri.”

Suferinta intotdeauna a mers „impreuna cu” poporul Domnului.

Fapte.14.22 El (Pavel) ii indemna sa staruie in credinta si spunea ca in Imparatia lui Dumnezeu trebuie sa intram prin multe necazuri.

Iata deci modul in care apostolul Pavel considera ca ii va determina pe crestini sa „staruie in credinta”: vorbindu-le despre necesitatea de a suferi. Trebuie sa observam aici stransa legatura dintre credinta autentica si suferinta. Un semn al staruintei in credinta este suferinta.

2Tim.3.12 toti cei ce voiesc sa traiasca cu evalavie in Hristos vor fi prigoniti.

Observati si in aceste cuvinte ale apostolului neamurilor faptul ca suferinta este garantata pentru cei evlaviosi, pentru cei credinciosi. Este garantata dar este si o garantie a autenticitatii credintei tale.

Pentru a inlatura orice dubiu asupra legaturii dintre credinta si suferinta, pe langa argumentele deja enumerate putem sa aruncam o privire asupra capitolului 11 din Evrei, capitolul credintei. Nu trebuie sa ne mire ca aici, unde sunt enumerati oamenii credintei si faptele lor, capitolul culmineaza cu o avalansa de suferinta:

Evrei 11.35-38 …unii ca sa dobandeasca o inviere mai buna n-au vrut sa primeasca izbavirea care li se datea si au fost chinuiti [observati inca odata curajul de a refuza urmat de taria de a suferi]. Altii au suferit batjocuri, batai, lanturi si inchisoare. Au fost ucisi cu pietre, taiati in doua cu fierastraul, chinuiti. Au murit ucisi de sabie, au pribegit imbracati cu cojoace si in piei de capre, lipsiti de toate, prigoniti, munciti… ei de care lumea nu era vrednica.

Suferinta este o alegere.

In definitiv suferinta este o alegere nu un accident, nu este singura alternativa a credinciosului. Asa dupa cum am vazut si in Evrei 11, unii ca sa dobandeasca o inviere mai buna au refuzat izbavirea si au ales suferinte. Au avut deci alternativa dar au refuzat-o.

Credinta la maturitate este aceea care te face sa alegi suferinta de buna voie. Moise a stiut de la bun inceput ca alege calea suferintei. El nu a cazut ca o victima prada suferintei. In acelasi fel si crestinul care alege astazi calea lui Hristos trebuie sa fie constient ca alegand drumul acesta in mod implicit alege suferinta, in mod constient.

Suferinta este pretul apartenentei

Intelegand astfel stransa legatura dintre credinta si suferinta putem spune cu certitudine ca nu membralitatea inscrisa intr-un registru si nici partasia la sarbatorile pocaitilor nu reflecta numarul real al apartinatorilor la poporul Domnului ci partasia in suferinta.

Ps.73.15 Daca as zice „Vreau sa vorbesc ca ei” iata ca n-as fi credincios neamului copiilor Tai…

Asaf a inteles si el ca suferinta este pretul apartenentei la poporul Domnului si ca apartenenta la poporul Domnului este mult mai pretioasa decat faima lumii.

Mai bine un nimeni printre sfinti decat VIP printre pacatosi.

De unde si cum pot sti care este gradul de credinta din viata mea? Curajul de a refuza lumea dar si taria de a suferi de dragul Domnului indica nivelul de credinta de care dispun.

Ill. Un tanar care de curand terminase stagiul militar se intoarce in sanul bisericii de unde a plecat si cu multa sarisfactie spune prietenilor lui: „Baieti multumesc lui Dumnezeu ca am reusit sa termin armata si nici unul din cei de-acolo n-au aflat ca sunt pocait!”

Esti tu gata sa suferi alaturi de poporul Domnului? Ai taria sa alegi mai bine aceasta suferinta?

3. Intelepciunea de a evalua valorile

v.26 El socotea ocara lui Hristos ca o mai mare bogatie decat comorile Egiptului…

Alegerile sub analiza

Am vazut alegerile facute de tanarul Moise. Acum haideti sa verificam calitatea lor. Cat de profitabile au fost?

Refuzam lumea si acceptam suferinta- faptul acesta este o nebunie! Cum explicati lucrul acesta?

Ar putea spune cineva: „Bine Moise- am asteptat si am ascultat cum ai refuzat cel mai mare privilegiu pe care un om din imparatia Egiptului si l-ar fi dorit. Am vazut ca l-ai refuzat insa acum suntem tare curiosi sa vedem pentru ce. Ce altceva poate fi mai maret si mai de dorit decat a fi numit fiul fiicei lui Faraon?”

Moise, plin de satisfactie intoarce spatele piramidelor, tronului imparatesc si tuturor comorilor Egiptului, isi indreapta apoi privirea atintita undeva in gol si spune: „ocara lui Hristos! Aleg sa sufar impreuna cu poporul acesta de tarani si sclavi, aleg sa sufar ocara lui Hristos!”

Nu-mi vine sa cred. Moise, esti de-a dreptul nebun! Nu-mi pot explica ce se petrece cu tine, ce este in mintea ta?!.

Ca dovada a unei credinte mature asteapta-te ca multi sa-ti conteste calitatea alegerilor pe care le faci.

Alegeri cu logica El socotea… spune textul. Moise a avut o logica, o ratiune pe baza careia a luat aceste decizii. Chiar daca deciziile credinciosului nu pot fi intelese de necredinciosi asta nu inseamna ca ele sunt luate aleatoriu, ca ar fi rod al hazardului sau a lipsei de cultura.

O alegere mai buna. …mai bine…mai mare bogatie

Alegerile lui Moise nu doar ca au avut la baza si o logica (chiar daca mai ciudata) dar se pare ca au fost considerata de Biblie ca fiind „cele mai bune alegeri.”

Astazi „mai bine”-le a disparut din cotidian. Astazi, in postmodernism nu mai exista „mai bine” sau „mai rau.” Totul este bine. „Tu cu binele tau si eu cu binele meu. Ceea ce tu numesti rau pentru mine este bine. Asa ca nu trebuie sa ma judeci. Fiecare cu binele lui.”

Cum s-a ajuns aici? Intrucat in postmodernism „eu-l” este ridicat in slavi orice l-ar denigra este considerat gresit. Astfel, nu-ti poti permite sa spui ca domnul X a ales „mai rau” intrucat il injosesti pe el ca persoana. De aceea, indiferent ce domnul X alege, nu poti spune ca este rau chiar daca este rau.

Ex. Elton John este homosexual. El a ales sa fie asa dar noi nu trebuie sa criticam alegerea pentru ca sa nu cumva sa-l injosim pe el. Asa ca facem altceva: spunem ca homosexualitatea este bine …pentru el. Felul acesta de gandire este o urmare naturala a acceptarii relativismului si excluderii adevarului absolut in postmodernism.

Sa fiu mai explicit: multi cred ca pocainta este buna. Dar zic ei- „nici nepocainta nu-i asa de rea. Da, pocainta este buna pentru tine. Pentru mine insa este bine asa cum sunt.” Asa se explica faptul ca in timp ce multi necrestini au auzit evangheliza si frecventeaza biserica, totusi ei nu sunt gata sa ia decizia „mai buna” intrucat nu cred ca exista asa ceva.

Adevarul este altul- exista bine si exista rau, exista mai bine si exista mai rau. In esenta sunt doar: binecuvantarea si blestemul. Daca nu alegi binecuvantarea ai ales in mod implicit blestemul. Daca nu alegi „mai bine-le” vei afla curand ca „binele” tau iti va aduce moartea eterna.

Moise a ales „mai bine” in timp ce egiptenii s-au ales doar cu „bine.” In final egiptenii au murit inghititi de ape.

Te intreb in Numele Domnului Isus- ai ales tu ce este „mai bine”? Esti tu convins ca daca nu ai ales binecuvantarea ai ales de fapt blestemul? Care este alegerea ta? …sau ai si tu „binele tau”?

Logica credintei

Daca ne gandim in mod firesc la socoteala facuta de Moise in vremea cand viitorul ii statea la picioare ajungem sa intelegem de ce omul acesta ar fi putut fi socotit un nebun mai ales pentru faptul ca el era un mare invatat in intelepciunea Egiptenilor fapt care l-ar fi pus la curent cu ceea ce inseamna valoarea reala a tuturor comorilor Egiptului.

Multa vreme am avut impresia ca Moise era un naiv, un tolomoac si asta pentru ca am citit despre el in Biblie ca era om cu vorbire greoaie, poate un balbait. Imgainea unui balbait nu este deloc compatibila in mintea mea cu cea a unui intelept. Totusi…

Fapte.7.22 Moise a invatat toata intelepciunea Egiptenilor

Cand se spune „el socotea ocara lui Hristos ca o mai mare bogatie decat toate comorile Egiptului…”trebuie sa fim convinsi ca el a luat aceasta decizie in deplinatatea facultatilor mintale si in deplina cunostinta de cauza.

Iata cum se explica paradoxul acesta al logicii credintei:

Imaginatie- Hotul care te jefuieste fara sa te fure: Intr-o noapte, cel mai mare si mai scump magazin din capitala este spart. Un hot intra in el dar nu fura nimic ci doar face un lucru neobisnuit: schimba preturile. Astfel ca pentru lucruri extrem de valoroase ajungi sa platesti un pret infim, iar pentru lucruri cu valoare derizorie platesti scump. Ziua urmatoare a venit la magazin si a facut cumparaturi.

Iata ce s-a intamplat de fapt in lume: Diavolul a intrat in lume si a schimbat valorile: a pus pret mare pe lucruri de nimic si preturi mici pe lucruri valoroase. Mai exact: pe Hristos, credinta, biserica, rugaciune a pus preturi de „doi bani” iar pe distractie, placerile pacatului, aroganta, moda…etc a pus preturi mari. Lumea, fiind lipsita de intelepciunea pe care o da credinta considera valoarea in functie de pret. Asa ca, acolo unde vede un pret mare crede ca este valoarea. Asa se explica faptul ca multimile de necredinciosi dau navala la faima, bogatie, placerile pacatului, curvire si destrabalare. Crestinii adevarati, prin credinta pot distinge adevarata valoare fara sa fie influentati de pretul afisat de hot sau de inghesuiala de oameni la raftul de articole. Credinciosul cauta pe Hristos cel lepadat, rugaciunea, biserica, Scripturile si tot ceea ce lumea dispretuieste.

Credinta la maturitate te face sa devii ciudat pentru lume! Pentru ca acolo unde este credinta „socoteala” este cu totul neobisnuita pentru lume. De aceea nu te astepta ca cei necredinciosi sa te inteleaga.

4. Puterea de a amana bucuria

v.26 …pentru ca avea ochii pironiti spre rasplatire.

Ce faci atunci cand primesti o rasplata? Te bucuri, nu? Este si normal- rasplata aduce bucurie. Atunci inseamna ca si Moise s-a bucurat? Da, cu siguranta pentru ca avea sa primeasca o rasplata.

Textul spunea despre Moise ca „nu a vrut sa se bucure de …” dar asta nu inseamna ca nu s-a bucurat niciodata. Moise de fapt si-a amanat bucuria pentru mai tarziu; si asta a facut-o prin credinta.

Amanarea– Credinta iti da puterea sa amani bucuria. Acesta este cel de-al patrulea semn al credintei mature. Daca ai credinta cand te-ai facut mare, vei avea puterea sa amani bucuria pentru mai tarziu.

Ill. Cand eram mici doream totul acum si aici. Cant te maturizezi inveti sa astepi pentru un acolo si atunci.

Ill. Cand eram mici doream prajitura, desertul inaintea hranei consistente. Acum la maturitate am invatat sa amanam desertul atunci cand ii este vremea.

Cand ai devenit matur in credinta ai inceput sa inveti sa amai bucuria pentru vremea ei.

Aceeasi idee a amanarii se desprinde si din minunea transformarii apei in vin la nunta din Cana (Ioan 2). Oamenii se asteptau ca mai intai sa se puna la masa vinul cel bun. Asa face lumea. Domnul Isus ofera ce este mai bun la sfarsit, amana bucuria pentru final.

De ce nu intelege lumea?

Moise a avut de ales intre bucuria de o clipa de aici si bucuria eterna de mai apoi. Pentru Moise ambele bucurii erau reale. Pentru cei necredinciosi doar bucuria pacatului este reala. Fara credinta ei nu pot vedea alternativa lui Dumnezeu, nu pot percepe o alta alternativa la bucuria lumeasca. Pentru noi, prin credinta, Imparatia cerurilor, Regele Isus, raiul si iadul, crucea si jertfa Domnului Isus… toate acestea sunt o realitate mai evidenta decat ceea ce vedem cu ochiul liber.

De ce nu inteleg ei? Pentru ca nu pot vedea. Credinta este al saselea simt prin care pot percepe o alta realitate- cea spirituala.

Evrei 11.27 prin credinta a parasit el Egiptul fara sa se teama de mania imparatului pentru ca a ramas neclintit ca si cum ar fi vazut pe Cel Ce este nevazut.

Evrei 11.1 Credinta este…o puternica incredintare despre lucrurile care nu se vad.

2Cor.4.3-4 si daca Evanghelia noastra este acoperita, este acoperita pentru cei ce sunt pe calea pierzarii a caror minte necredincioasa a orbit-o dumnezeul veacului acestuia ca sa nu vada stralucind lumina Evangheliei slavei lui Hristos care este chipul lui Dumnezeu.

O privire atintita

Moise „avea ochii pironiti…” Cum asa? Cum este posibil asa ceva? Doar prin credinta. Prin credinta Moise avea privirea atintita la rasplatire.

Este important sa intelegem ce inseamna „pironiti.” In viata de credinta privirea trebuie sa fie focalizata si constant mentinuta la rasplatire, la Hristos Domnul.

Wiersbe- „Nimic nu ne slabeste mai mult decat o privire distrasa.”

Ne aducem aminte de Petru care atata timp cat s-a uitat la Domnul Isus a reusit performanta unica printre oameni, aceea de a umbla pe apa. [Se pare ca cel mai greu lucru nu este sa ajungi pe Luna ci sa umbli pe apa. Mai multi au ajuns pe Luna decat au mers pe apa.] In momentul in care s-a uitat la valuri si a vazut ca erau mari, atunci a inceput sa se afunde.

Evrei 12.2 sa ne uitam tinta la Capetenia si desavarsirea credintei noastre, adica la Isus….

Acolo unde este credinta exista perspectiva, este viziune si puterea de a amana bucuria pentru mai tarziu. Credinta iti da curaj sa refuzi, tarie sa suferi, intelepciune sa evaluezi si putere sa amani. Daca esti si tu un credincios, atunci cu siguranta ca intelegi aceste lucruri si in viata ta sunt evidente toate aceste patru moduri de manifestare a credintei la maturitate.

Poezia de Traian Dorz

Totdeauna pe-a Domnului cale au fost lupte si-au fost spini destui

Caci acei ce-au urmat voii Sale trebuit-au sa-I semene Lui

N-a iubit lumea, nu, niciodata pe-acei cati I-au urmat lui cu zel

Ci c-o ura mereu ne-mpacata i-a primit pe pamant ca pe El

Dar cu ochii-atintiti la rasplata prin rabdarea Golgotei privind

N-au cartit cei alesi niciodata ci-au trait si-au murit biruind

Nu-i la fel pentru toti incercarea, nici nu-i vremea la toti intr-un fel

Insa toti in vre-un fel au chemarea la un pret de dureri pentru El

Cei ce fug, sau fricosi la-ncercare L-au lasat sau vandut pe Isus

Rusinati se vor pierde-n uitare alungati de blestemul de sus

Tu fii tare ca-n ziua-ncercarii e alergarea ta pentru har

Stralucit esti in haina ocarii cand te urci rabdator pe calvar

Tu catusele atunci le saruta rabdator pentru cei ce le-au pus

Ca-n cereasca rabdare tacuta semana-vei atunci cu Isus

Iar prin moarte-nmiit vei culege rasplatirea cerescului zel

Caci mereu astfel Domnu-Si alege pe-acei-ce-mparati-vor cu El.

Daca tragedia te-ar surprinde in timpul distractiei

Am pregatit acest mesaj, si pentru prima data l-am prezentat in fata tinerilor prezenti in tabara de la Carnic- Retezat. Am fost acolo baptisti si penticostali impreuna pentru sase zile. Am mancat impreuna, ne-am jucat impreuna, am facut drumetii impreuna si ne-am inchinat impreuna aceluiasi Dumnezeu. Ne-am simtit bine impreuna si chiar au ramas relatii intre noi care continua si astazi. Ori noi am fost penticostali ori ei au fost baptisti… sau mai bine, toti am fost crestini. Cred ca asa se explica timpul frumos de partasie petrcut impreuna, tineri de culori religioase diferite insa copii ai Aceluiasi Tata.

Se apropia ultima seara de tabara si ma gandeam ca cei mai multi vor sta toata noaptea la jocuri. Mi-a venit atunci in gand textul din Iov, ce avea Iov obicei sa faca:

                   Iov 1.4 Fiii sai se duceau unii la altii si dateau rand pe rand cate un ospat si pofteau si pe cele trei surori ale lor sa manance si sa bea impreuna cu ei. 

 M-am gandit ca acest text poate oferi cadrul biblic potrivit pentru a extrage invatatura Scripturii referitor la modul in care trebuie sa se distreze tinerii credinciosi. Poate veti intreba- ce varsta aveau fiii lui Iov? Pot fi ei considerati tineri? Nu stiu ce varsta aveau fiii lui Iov dar cel putin din felul in care Iov isi asuma rolul de preot al familiei, faptul ca Iov spune „poate ca fiii mei au pacatuit…” ma lasa sa inteleg ca Iov nu-i considera suficient de maturi spiritual incat sa distinga bine intre bine si rau. Tocmai de aceea Iov isi asuma respinsabilitatea sfintirii lor. Fiii lui Iov era inca tineri.

 1. Zilele de ospat. Tu cu fratii tai

…dupa ce treceau zilele de ospat… Este bine ca tinerii crestini sa aiba „zile de ospat” impreuna.

Fiii saiNoi suntem fii si fiice ale aceluiasi Tata. Da, eram din culte diferite, erau unele lucruri in care aveam pareri diferite insa eram fii ai aceluiasi Tata. Nu ne-am uitat la lucrurile ce ne deosebesc si care sunt putine ci la lucrurile ce le avem in comun si care sunt multe. Noi avem in comun pe Tatal. El este al nostru si noi suntem ai Lui.

…si pofteau si pe cele trei surori ale lor… Tinerii credinciosi au zile de ospat. Zilele de ospat ale tinerilor crestini se desfasoara in familie, doar impreuna cu fratii si surorile lor, doar cu cei ce au acelasi Tata cu ei. Nu cred ca un tanar crestin se poate bucura la un banchet al nepocaitilor dupa cum nici ei nu se pot bucura si nu pot intelege distractia noastra.

Este bine sa „poftim” si pe ceilalti frati ai nostri. Poate sunt unii tineri mai timizi, mai emotivi. Ei ar dori sa vina insa uneori este nevoie de o incurajare si poate chiar de insistenta. Sa facem in asa fel incat nici un copil al Tatalui sa nu lipseasca!

…se duceau unii la altii… Este bine ca tinerii crestini sa se duca unii la altii. Sa se viziteze unii pe altii si sa aiba partasie impreuna. A fi tanar crestin nu inseamna ca ai parte de „imbatranire prematura” sau ca trebuie sa te porti ca un adult cu un compartament mai rezervat, mai retras. Asa cum tinerii necrestini simt nevoia unui anturaj de tineri tot asa si tinerii credinciosi trebuie sa „se duca unii la altii” si sa petreaca impreuna.

Apropo- daca esti tanar crestin, tu practici asta? Nu te sustrage de la partasia copiilor lui Dumnezeu! Este benefic pentru tine, pentru fratii tai si este si spre bucuria Tatalui vostru. Gandeste-te cum s-ar fi simtit Iov sa stie ca unii din copiii lui nu erau invitati sau nu participau impreuna cu toti ceilalti? Cum se simte Dumnezeu, Tatal nostru cand noi nu ne invitam fratii la partasie frateasca sau daca suntem invitati noi nu onoram invitatia?

Prezenta tuturor copiilor impreuna la zilele de ospat este o dovada a unor relatii vii, a unei familii unite si a unei climat armonios, de pace si buna intelegere.

…zilele de ospat… Este bine sa fie mai multe zile de ospat.

…dateau rand pe rand cate un ospat… Este bine cand dragostea frateasca este impartasita reciproc. Nu doar unul dintre frati invita si suporta cheltuielile unui ospat. La randul lor fiecare fac lucrul acesta cu toata dragostea.

…se duceau…si dateau rand pe rand… Este bine cand totul nu se termina aici. Lucrul acesta, partasia intre frati trebuie sa fie organizata periodic. Si in tabara noastra, dovada ca am dorit sa continuam partasia a fost si schimbul de ID-uri, adrese, numere de telefon si mai mult de atat tinerii din Calan ne-au invitat pe 20 septembrie la o alta intalnire de tineret gazduita de biserica lor.  Daca Iov facuse obicei din a-i sfinti pe fiii sai, atunci inseamna ca si fiii sai facusera obicei din „zilele de ospat.”

 

Este o vreme cand petreci cu „fratii si surorile tale” insa vine o vreme cand trebuie sa te intalnesti cu tine insuti, cu constiinta ta. „Zilele de ospat” pot fi o problema chiar si pentru tinerii credinciosi. Este lucrul de care s-a temut si Iov. Si noi trebuie sa fim constienti ca si astazi, la intalnirile de bucurie alte tinerilor crestini se pot intampla si lucruri mai putin placute.

Nu-mi amintesc exact …o reclama la televizor insinua faptul ca dupa petrecere, a doua zi dimineata cand se trezesc tinerii isi amintesc cu rusine de ce-au facut seara precedenta. Ideea este valabila- la petreceri oamenii ajung sa-si dea frau liber unor apucaturi chiar nefiresti, unii isi inceraca limitele (in mancare, bautura, glume, farse) si astfel mai tarziu ajung sa le para rau de ce au facut, nu mai te pot privi in fata si pana si ei se mira ce le-a putut trece prin cap. Bine-nteles, nu alcoolul este cauza (nu consumam alcool) ci din neglijenta sau chiar nestiinta.

2. Dimineata sfintirii. Tu cu tine, constiinta ta.

1.5 Dupa ce treceau zilele de ospat, Iov chema si sfintea pe fiii sai. Se scula dis de dimineata si aducea pentru fiecare din ei cate o ardere de tot caci zicea Iov:”Poate ca fiii mei au pacatuit si au suparat pe Dumnezeu in inima lor.” Asa avea Iov obicei sa faca.

Dupa ce treceau zilele de ospat Zilele de ospat nu sunt totul. El trec. Comportamentul tau si al meu la petrecere intr-adevar este unul neoficial, nu este „ca la biserica” dar nici nu trebuie sa-l contrazica pe acesta. Zilele de ospat trec… exista si un „dupa.”

…chema si sfintea pe fiii sai… Atunci Iov chema pe fiii sai. Astazi nu mai este Iov care ne cheama la sfintire ci este un Duh Sfant care ne cheama. Da, ne cheama. Interesant lucru. Inteleg de aici ca:

-sfintirea nu se face in absenta. Iov nu s-a rugat in timp ce ei dormeau obositi. Iov i-a asteptat sa termine si i-a chemat sa fie prezenti acolo.

-sfintirea nu se face fara voia si acordul tau. Iov i-a chemat. Duhul Sfant te chema sa vii la sfintire. De raspunsul tau depinde sfintirea ta.

-sfintirea nu este impusa. Iov nu-i obliga ci ii cheama. Duhul Sfant nu te obliga ci te invita sa te sfintesti.

Imi aduc aminte cu placere de prima tabara organizata de mine in cadrul comunitatii de Bacau. Ne aflam la Casa Verde, langa Lacu Rosu. Au fost si lucruri care mi-au ingreunat slujba atunci insa la despartire ne-am adunat cu totii in cerc si ne-am rugat, unii chiar cu lacrimi cautand sfintirea noastra inainte de despartire.

Liderii de tineret, organizatorii de tabere crestine consider ca este bine sa cheme si sa indemne tinerii la sfintire cel putin la incheierea taberei. Cineva trebuie sa preia aceasta responsabilitate importanta crestineasca.

…dis de dimineata… Care este lucrul care il faci „dis de dimineata”? „Imi beau cafeaua”-spun unii. Ba chiar altii au ajuns sa spuna „Cafeaua cea de toate zilele.” De ce Iov isi chema fiii la sfintire dis de dimineata?

Sfintirea este o problema vitala, fundamentala. O problema ce nu suporta amanare. „Dis de dimineata” -inainte de a-ti face orice alt plan pentru ziua respectiva, inainte de a manca sau de a te apuca de lucru… inainte de toate si de orice trebuie sa stam in fata constiintei noastre si in fata Duhului Sfant pentru sfintirea noastra. Mai trebuie sa stam in fata…

…aducea pentru fiecare din ei cate o ardere de tot…

Dupa „zilele de ospat” sunt chemat de Duhul Sfant sa stau singur in fata unei jertfe. „Pentru fiecare”-spune textul. Nu pentru toti ca si grup ci pentru fiecare, in mod individual. Sfintirea este o problema personala.

Fiecare, dupa petrecerea de aseara trebuie acum sa stea in fata unui altar pregatit. Un miel fara cusur, fara pacat este adus inaintea mea. Un cutit strapunge beregata creaturii nevinovate si sangele lui tasneste la picioarele mele, sub privirile mele. Apoi imi pun mainile pe capul mielului in semn simbolic al transferului de pacat ce-l va purta de acum in moarte si cenusa pentru totdeauna mielul fara cusur.

Ce legatura intre jertfa si petrecere?!? Te-ai gandit vreodata ca tanar in mijlocul distractiei tale ca ceea ce faci si modul in care cautam distractia implica o jertfa, o „ardere de tot”? Cineva va fi trebuit sa moara, sa fie ars de tot pentru pacatele pe care eu le voi fi facut „in zilele de ospat.”

Pacatul nu este o gluma ci este o problema de viata si de moarte chiar si atunci cand este comis de tineri credinciosi. Duhul Sfant ne duce pe fiecare, in mod individual si personal la cruce. Priveste acolo! Arderea de tot! Mielul lui Dumnezeu Care ridica pacatul lumii. Crucea lui Hristos este locul unde putem fi sfintiti. Duhul Sfant ne cheama la cruce pentru sfintirea noastra.

…poate ca fiii mei au pacatuit si au suparat pe Dumnezeu. Da, chiar si fiii lui Iov se poate sa mai pacatuiasca. Da, chiar si tinerii crestini, chiar si din biserica noastra si a dvs pot sa pacatuiasca. Nu trebuie sa excludem aceasta posibilitate. Iov nu a exclus-o. El nu spune ca ar fi pacatuit sigur ci „poate ca…”

Pacatul supara pe Dumnezeu chiar si cand acesta este comis de copiii Lui, chiar cand este facut fara intentie. Stiai ca Dumnezeu poate fi suparat? Da, Dumnezeu nu dormea aseara chiar daca era ceasul 3-4 noaptea. El stie tot ce s-a intamplat.

Nu uita in toiul petrecerii: ceea ce imbucura inima ta s-ar putea sa intristeze fata lui Dumnezeu. De fapt eu si tu, noi ar trebui sa iubim ce El iubeste si sa uram ce El uraste.

Cum pot supara copiii Domnului pe Domnul? Eu am gasit ca exista jocuri: nevinovate, indecente si imorale. Fiecare din aceste categorii aduc bucurie si placere unui anumit timp de om. Crestinul gaseste placere in mod normal in jocurile „nevinovate” sau altfel spus „glume sarate.” Vreau sa ma refer acum la categoria de mijloc intitulata „indecente.” Acesta este la granita intre cele doua, intre nevinovate si imorale. Practic acestea sunt ceva de genul: expresii nevinovate cu subinteles imoral. Imbina expresia din prima categorie cu substratul din cea de a treia a lucrurilor imorale. Adica, situatii cand spui ceva iar in mintea celorlalti deja gandesc cu totul altceva intrucat limbajul tau permite asta.

„Feriti-va de tot ce se pare rau!” -spune Scriptura.

Uneori se intampla ca in jocurile noastre suntem pusi in situatia in care intr-un fel sau altul tineri de sex diferit sa se apropie unul de altul, sa se atinga unul pe altul intr-un mod prea intim pentru o relatie frate-sora in Hristos. Bine-nteles ca daca jocul o cere am crede ca nu este nimic. M-am gandit la actori ca Mel Gipson sau altii ca el care se cred credinciosi si totusi sunt flmati in scene de curvie si alte de-astea. Ce crezi, este curvia pacat si atunci cand scenariul o cere? Daca pacatul este pacat si in film atunci eu cred ca nu ma pot atinge o fata in mod intim daca nici in mod obisnuit nu este bine inaintea Domnului s-o fac. Cadrul jocului sau filmului nu iese de sub ordinea morala a lui Dumnezeu.

Johny English este o comedie super… pana la un punct, cand sare calu’. Cine l-a vazut, daca este crestin si era si treaza cand a vazut comedia asta trebuie sa-si fi dat seama. Totul este bine si frumos… am ras si m-am distrat curat zic eu, pana in punctul in care pe spatele unui actor ajunsesera sa scrie „Isus vine curand” sau ceva de genul asta. Ok… din momentul asta pur si simplu s-a declansat in mintea mea o revolutie. Pe deoparte as fi vrut sa continui sa vad comedia insa alceva din mine spunea ca Persoana cea mai draga mie, Mantuitorul si Dumnezeul meu, Numele lui a fost luat in desert. Una din cele 10 Porunci a fost incalcata si fimul a luat in bataie de joc ceea ce eu am mai scump. Filmul se derula pe laptop-ul meu pe care scriu si acum. In jurul meu mai erau si alti colegi. Ce sa fac? Daca le spuneam ce gandeam si le opream filmul ar fi gandit eu „fac pe sfantu'” asa ca mai bine, fara sa le spun o vorba m-am retras din acel moment si am plecat. Niciodata de atunci n-am mai vazut si nici nu mai am curiozitatea sa mai vizionez acel film.

Cand cineva si-a permis sa faca o caricatura cu Allah, toata lumea musulmana s-a alertat. Cand Domnul Isus si tot ce tine de Imparatia Lui este luat in batjocura prin glume, ecranizari sau alte show-uri si emisiuni prea putini se alarmeaza. De ce oare?

Glume sau scenete despre sfantul Petru, judecata, rai si iad… consider ca un tanar crestin nu trebuie sa spuna si nici sa rada la astfel de glume. Altfel te vei pomeni ca atunci cand se predica in biserica despre seriozitatea judecatii, a raiului si a iadului tu iti vei aminti de gluma din seara de petrecere.

Duhul Domnului sa ne lumineze pe fiecare si sa intelegem ca multe de genul acesta ce par nevinovate de multe ori au suparat pe Domnul. Trebuie sa ne pocaim si sa ne sfintim inaintea Domnului. Sa ne aducem aminte de arderea de tot adusa pe Crucea Golgotei.

3. Ziua Vesniciei. Tu, ei si El.

Sper ca nu m-ati inteles gresit. Tinerii crestini trebuie sa se distreze, este bine sa aiba petreceri impreuna. Tinerii crestini pot sa se bucure in asa fel incat si Domnul sa se bucure impreuna cu ei in tabara sau la petrecerea lor. De fapt, poate ca primul dintre participanti ar trebui sa fie El.

O intrebare: s-au mai distrat fiii lui Iov de atunci? ….

Raspunsul este: Da!

1.13 Intr-o zi pe cand fiii si fiicele lui Iov mancau si beau vin in casa fratelui lor celui intai nascut… 18-19  fiii tai si fiicele tale mancau si beau vin in casa fratelui lor intai-nascut si deodata a venit un vant mare de dincolo de pustie si a izbit in cele patru colturi ale casei. Casa s-a prabusit peste tineri si au murit…

Sfintirea facuta de Iov nu a insemnat interdictie de la intalnirile lor si de la „zilele de ospat.” Ei au continuat obiceiul insa de data asta cu mai mare atentie ca sa nu supere pe Dumnezeu.

Fiii lui Iov au invatat cum sa se distreze. Poate imi veti zice:”dimpotriva, uite ca Dumnezeu i-a pedepsit in timpul petrecerii!” Noi stim care este adevarul si necazul lui Iov nu a fost o pedeapsa. De unde stiu eu ca fiii lui Iov au invatat sa se distreze? Din faptul ca ei au murit in timpul petrecerii si cu toate astea ei au ajuns in rai, in prezenta lui Dumnezeu fara sa mai fi avut nevoie de jertfa de sfintire de la incheierea zilelor de ospat.

Iov 42.10…Si Domnul i-a dat indoit decat tot ce avusese. …12 in cei din urma ani ai sai Iov a primit de la Domnul…. 13 a avut sapte fii si trei fete…

Dumnezeu i-a promis ca-i va da dublu. Daca verificati ce a avut la inceput si ce i s-a dat la sfarsit veti observa ca intr-adevar totul a fost dublat in afara de copii. De ce? pentru ca spre deosebire de animale, sufletele primilor 10 copii erau vii in prezenta Domnului. Fiii lui Iov au invatat cum sa se distreze incat de la masa de ospat prin moarte au fost dusi in prezenta lui Dumnezeu.

Majoritatea oamenilor care mor la mese de petreceri ajung in iad insa copiii lui Dumnezeu chiar de s-ar intampla sa moara in timpul petrecerii lor, ei vor ajunge in rai pentru ca au invatat cum sa se distreze.

Ziua vesniciei a inceput cu o dimineata a sfintirii.

Concluzie

Sa invatam sa ne distram in asa fel incat daca moartea ne-ar surprinde in timpul veseliei sa putem continua sarbatoarea la masa cu Avraam, Isaac si Iacov.