Matei 28.1-10 Căutarea după Domnul Isus

În ziua dintâi a săptămânii, dis de dimineaţă, câteva femei s-au grăbit să meargă să viziteze mormântul Domnului Isus Hristos. Aveau temeri şi întrebări: oare cum le vor trata soldaţii romani care păzeau mormântul? Cine va prăvăli piatra grea de la uşa mormântului?… În dimineaţa aceea, un înger al Domnului s-a coborât din cer, pământul s-a cutremurat, piatra a fost îndepărtată iar străjerii romani au căzut la pământ tremurând de frica arătării îngerului. Îngerul a vorbit femeilor şi le-a zis: „Nu vă temeţi! Căci ştiu că voi căutaţi pe Isus Care a fost răstignit. Nu este aici, a înviat după cum zisese. Veniţi de vedeţi locul unde zăcea Domnul….”. Apoi au plecat după cum le spusese îngerul şi, pe drum au fost întâmpinate de Însuşi Domnul Isus înviat (Matei 28.1-10)

Iată câteva lucruri din Cuvintele Sfintelor Scripturi prin care te încurajez să cauţi pe Hristos cel răstignit.

 

1. Caută-L pe Hristos cel răstignit şi vei ajunge în atenţia lui Dumnezeu şi a îngerilor Lui

Cine sunt îngerii? Biblia ne învaţă că ei sunt fiinţe create de Dumnezeu şi care stau la dispoziţia lui Dumnezeu, în prezenţa lui Dumnezeu. Mai ştim de asemenea că ei nu sunt nici atotştiutori, nici omniprezenţi şi sunt trimişi să îndeplinească anumite misiuni la porunca lui Dumnezeu.

Cum se explică atunci cuvintele îngerului „Nu vă temeţi! Căci ştiu că voi căutaţi pe Isus Care a fost răstignit” ? De unde ştiau? Există o singură explicaţie: de la Dumnezeu. Pentru că femeile acestea căutau pe Isus Hristos cel răstignit, au ajuns în atenţia cerului, în atenţia lui Dumnezeu.

Dumnezeu este interesat şi preocupat de toţi aceia care caută pe Domnul Isus Hristos. Observaţi chiar modul după care aceste femei sunt identificate „voi căutaţi pe Isus Care a fost răstignit.” Nu contează cine eşti, dacă eşti bărbat sau femeie (dispreţuite în cultura de atunci), sărac sau bogat, dacă tu cauţi pe Isus Hristos poţi fi sigur că Dumnezeu este interesat de persoana ta în mod deosebit şi chiar îngerii Săi te vor privi cu apreciere. Priveşte bunătatea, blândeţea şi respectul cu care îngerul se adreseză femeilor spre deosebire de străjeri. De ce? Pentru că ele căutau pe Hristos cel răstignit.

Într-o altă situaţie, de data aceasta un bărbat, ministrul de finanţe al Împărătesei Candace a Etiopiei venise la Ierusalim să caute pe Dumnezeul evreilor. Pentru că această căutare a lui era după placul lui Dumnezeu, a ajuns în atenţia lui Dumnezeu. Atunci Dumnezeu a trimis un înger la Filip şi acesta a vorbit etiopianului despre Domnul Isus Hristos. Apoi a fost botezat şi şi-a continuat drumul bucuros în ţara lui (Faptele apostolilor 8.26-40).

Înţelegi? Toţi cei ce caută sincer pe Hristos cel înviat sunt iubiţi şi preţuiţi înaintea Domnului Dumnezeu. Tot cerul are privirile îndreptate asupra celor ce caută pe Domnul Isus Hristos. Şi nu uita: este valabil şi pentru tine!

 

2. Caută-L pe Hristos cel răstignit şi vei primi ajutorul lui Dumnezeu şi al îngerilor Lui

Este clar: fără ajutorul lui Dumnezeu căutarea după Dumnezeu este zadarnică. Omul nu-L poate afla pe Dumnezeu prin puterea şi priceperea lui. De aceea Însuşi Dumnezeu vine în ajutorul celor smeriţi şi sinceri.

Şi femeile aveau nevoie de ajutor. După toate cele întâmplate cu Domnul lor, după atâta nedreptate şi răutate a oamenilor te puteai aştepta la orice. Ucenicii toţi se împrăştiaseră şi stăteau închişi de frica iudeilor. Credeau că acum le vine lor rândul să fie arestaţi. Femeile aveau de luptat cu sentimente de frică. Se gândeau cine le va răsturna piatra de la mormânt. Mai erau acolo la mormânt oameni răi, soldaţi romani şi un sigiliu pus pe piatră- simbol al autorităţii imperiale romane- cine ar fi îndrăznit să-l îndepărteze?! Au avut multe temeri, multe întrebări fără răspuns, dar au înaintat, chiar fără să aştepte răspuns la întrebările lor.

Dragul meu, este adevărat- întotdeauna căutarea după Dumnezeu, după Domnul Isus Hristos n-a fost una uşoară. Diavolul a căutat mereu să împiedice pe oameni să se pocăiască şi pune tot felul de piedici în calea lor: frica, ruşinea, ameninţări din partea familiei, îndoiala, atracţia păcatului…etc. Toate acestea sunt obstacole care descurajează pe mulţi. Poate şi tu ai temeri multe, întrebări fără răspuns. Urmează exemplul femeilor şi continuă-ţi căutarea după Domnul Isus. De ce? Pentru că aşa vei vedea cum Dumnezeu Însuşi îţi vine în ajutor cum nici nu ţi-ai închipuit. Dacă renunţi, nu vei vedea gloria Domnului şi puterea Lui, dar dacă continui şi nu te laşi intimidat de descurajările diavolului, vei simţi cum îngerii Domnului sunt în slujba lui Dumnezeu pentru tine.

Evrei 1.14 Îngerii sunt toţi duhuri slujitoare trimise să îndeplinească o slujbă pentru cei ce vor moşteni mântuirea

Psalmul 34.7 Îngerul Domnului tăbărăşte în jurul celor ce se tem de El şi-i scapă din primejdie.

Îngerul Domnului a venit în ajutorul femeilor: piatra a fost îndepărtată şi asta nu ca să iasă Domnul Isus ci ca să intre femeile. Soldaţii sunt paralizaţi de frică. Fără să-i pese câtuşi de puţin, îngerul ignoră sigiliul roman, simbol al autorităţii imperiale (puterea numărul unu la vremea aceea în lume) şi, fără nici o teamă, nu se ascunde ci dimpotrivă se aşează pe piatra mormântului. Vorbeşte şi încurajează pe femei. Le oferă lămuriri, le pune la dispoziţie dovezi pentru ceea ce spune şi chiar le dă instrucţiuni ce trebuie să facă pe mai departe. Iată cum vine Dumnezeu în ajutor celor ce caută Hristos cel răstignit.

Nu te aştepta să fie o căutare fără peripeţii! Totuşi nu da înapoi! Dumnezeu va trimite îngerii Lui. Nu există autoritate nici în cer nici pe pământ care să se poată opune lui Dumnezeu şi îngerilor Lui. El dă la o parte pietrele şi obstacolele din calea ta, El îţi va vorbi la momentul potrivit, El îţi va aduce şi dovezi când vei avea nevoie de ele şi te va îndruma la timpul potrivit. Tu însă, continuă-ţi căutarea după Domnul Isus aşa cum eşti: cu temeri şi cu întrebări fără răspuns.

Când Domnul Isus S-a născut, nişte magi din Răsărit L-au căutat. Şi pentru că aceşti magi L-au căutat pe Domnul Isus, Dumnezeu Tatăl le-a pus la dispoziţie o stea care să le arate drumul, prin Scripturi le-a arătat şi mai exact locul unde Îl puteau găsi. Chiar dacă au avut multe obstacole, Dumnezeu i-a condus cu exactitate la Domnul Isus. Şi apoi le-a arătat un alt drum ca să-i ferească de răzbunarea lui Irod (Matei 2.1-12).

Nu contează cât eşti de departe, nu contează cât eşti de păcătos, nu contează ce piedici, temeri sau obstacole îţi stau în cale. Contează un singur lucru: Îl cauţi tu pe Hristos cel răstignit?

 

3. Caută-L pe Hristos cel răstignit şi vei fi întâlnit de Hristosul cel înviat

Căutarea după Domnul Isus este o adevărată aventură plină de suspans şi multe surprize: stânci îndepărtate, mormânt gol, sigilii azvârlite, arătări de îngeri cu înfăţişarea ca fulgerul şi îmbrăcămintea albă ca zăpada, duşmani prăbuşiţi la pământ…. dar cea mai măreaţă dintre surprize este cu totul alta: căutând pe Hristosul cel răstignit, femeile au găsit pe Hristosul cel înviat. Sau mai corect spus: au fost întâlnite de Hristos cel înviat. De fapt, Domnul Isus le căuta. De ce? Pentru că ele căutau pe Hristos cel răstignit.

Iată ce spune Biblia: „Ele au plecat de la mormânt cu frică şi cu mare bucurie şi au alergat să dea de veste ucenicilor Lui. Dar iată că le-a întâmpinat Isus…” (Matei 28.8-9). Începând cu aceste femei, şi de atunci încoace, orice om care a căutat pe Hristos cel răstignit nu a găsit un Hristos mort ci unul viu.

Poate te întrebi: De ce zice să caut pe Hristos cel răstignit şi nu pe Hristos înviat? De ce? Pentru că nu poţi găsi pe Hristos cel înviat până nu ai tu însuţi parte de învierea spirituală, acea înviere şi eliberare de păcat pe care Domnul Isus a adus-o prin moartea Sa pe crucea de la Golgota. Caută-L pe Hristos cel răstignit, pe Acela care a purtat păcatul şi vinovăţia ta în moarte ca să te elibereze de robia păcatului şi a celui rău şi să te împace cu Tatăl Dumnezeu. Nu la întâmplare, deşi Hristos înviase, propovăduirea Bisericii a fost dintotdeauna despre Hristos cel răstignit. Iată ce spune apostolul Pavel:

1Cor.1.23 …noi propovăduim pe Hristos cel răstignit

1Cor.2.2 Căci n-am avut de gând să ştiu între voi altceva decât pe Isus Hristos şi pe El răstignit

1Cor.11.26 Ori de câte ori mâncaţi din pâinea aceasta şi beţi din paharul acesta, vestiţi moartea Domnului până va veni El.

De 2000 de ani Biserica a propovăduit şi propovăduieşte un Hristos Răstignit. Şi întotdeauna, cei care L-au căutat pe acest Hristos răstignit, L-au găsit viu, având toată puterea în cer şi pe pământ. Toţi aceia care L-au căutat cu pocăinţă, cu smerenie şi din dragoste au descoperit pe Hristos cel Viu.

Caută-L pe Domnul Isus şi Dumnezeu te asigură prin Cuvântul Său că această căutare va avea succes. Dar nu uita, dacă vrei să fii întâlnit de Hristos cel înviat:

-caută-L mai întâi la cruce. Acolo unde trebuie să înţelegi starea ta jalnică de păcat şi să te pocăieşti asemnea tâlharului. El te va primi, dar recunoaşte-ţi starea şi pocăieşte-te!

-caută-L în mijlocul celor vii. Îngerul a spus femeilor: „pentru ce căutaţi între cei morţi pe Cel Ce este viu?” (Luca 24.5) Nu-L căuta în biserici moarte şi la oameni morţi spiritual. Caută-L în mijlocul celor ce iubesc pe Domnul Isus, în mijlocul ucenicilor Lui (Matei 18.20). Poate, ca şi femeile, L-ai căutat în locuri greşite. Dacă eşti sincer şi asculţi îndrumările de la Dumnezeu vei afla calea adevărată.

-caută-L aducându-ţi aminte de învăţăturile Lui. Îngerul a zis femeilor: „Nu este aici, ci a înviat. Aduceţi-vă aminte ce v-a spus pe când era încă în Galileea” (Luca 24.6) Dacă am ţine cont noi de ceea ce Domnul Isus ne spune, cu siguranţă n-am mai rătăci. Din păcate, de multe ori uităm sau ignorăm. Iată îngerul ştia, era martor la învăţăturile şi înştiinţările pe care Domnul Isus le spusese cu mai mult timp în urmă. Citeşte Biblia, în mod special Noul Testament, Evangheliile! Ia seama la învăţăturile Domnului Isus!

-caută-L chiar dacă ai temeri. Curând temerile tale vor fi înlocuite de mare bucurie (v.8)

-caută-L chiar dacă ai întrebări fără răspuns (Marcu 16.3). Ştii tot ceea ce trebuie să ştii. Nimic din ceea ce ai nevoie să ştii nu-ţi lipseşte!

 

„Dar iată că le-a întâmpinat Isus…” Când căutarea ta se va sfârşi vei ajunge şi tu la concluzia la care au ajuns toţi cei credincioşi: nu noi Îl căutăm pe Domnul Isus ci El ne caută pe noi. Apostolul Pavel spunea: „ca unei stârpituri mi s-a arătat şi mie.” La fel a înţeles şi vameşul Zacheu—deşi Evanghelia spune că Zacheu a alergat înainte şi s-a suit în dud ca să vadă pe Domnul Isus, în final Domnul Isus spune: „Fiul Omului a venit să caute şi să mântuiască ce era pierdut.” (Luca 19.1.10) De aceea Hristos S-a născut şi S-a făcut om, de aceea a suferit şi a murit—pentru că ne-a iubit şi ne-a căutat.

Dragul meu, dorinţa şi căutarea ta după Dumnezeu este dovada căutării Domnului Isus după tine. Tu Îl cauţi pentru că El te cheamă şi te atrage la Sine. Îndrăzneşte şi apropie-te de Cel răstignit! Lasă-te întâmpinat de Domnul Isus şi vei avea viaţa veşnică!

Romani 6.1-14 Unirea cu Hristos în moarte şi în viaţă

 

Material prezentat în cadrul grupului de casă, vineri 16 august 2013. Posibil folositor celor care pregătesc studiul biblic duminical după calendarul de studiu al Uniunii Baptiste din România.

 La o privire de ansamblu a pasajului, la o simplă citire, care sunt cuvintele sau ideile care ies in evidenţă?

În mod deosebit iese în evidenţă imaginea morţii.  Se foloseşte verbul „a muri”, se foloseşte substantivul „moarte”, se vorbeşte despre o răstignire şi se vorbeşte despre o înviere (chiar şi aici ideea morţii este prezentă. Nu poate exista o inviere dacă n-ar fi o moarte.)

În al doilea rând observ imaginea identificării. Expresii precum „în Isus”(v.3, 11), „împreună cu El”(v.4, 6, 8), „una cu El”(v.5). Toate aceste expresii vorbesc despre identificarea noastră cu Domnul Isus, strânsa noastră legătură cu Domnul.

Se vorbeşte de asemenea despre păcat şi sfinţenie arătându-se faptul că un credincios trebuie şi poate să nu mai trăiască în păcat. Credinciosul va trăi o viaţă nouă (v.4), adică o viaţă trăită împreună cu Domnul Isus (v.8), este viaţa trăită pentru Dumnezeu (v.10), viaţa în care păcatul nu mai deţine domnia peste noi (v.12) iar mădularele noastre sunt puse în slujba lui Dumnezeu ca nişte unelte ale neprihănirii (v.13)

 Important de observat alte câteva cuvinte cheie: „nu ştiţi?” (v.3), „ştim bine” (v6), „credem” (v.8), „socotiţi-vă” (v.11) şi „da-ţi lui Dumnezeu mădularele voastre” (v.13). Care este logica acestor expresii? Au ele vreo importanţă deosebită pentru noi?

Da, trebuie observat că ele au o logică: începe cu ceea ce cunoaştem, apoi credinţa, apoi ne socotim potrivit credinţei (ne privim pe noi înşine în lumina nouă pe care o avem prin prisma credinţei. Acest „socotiţi-vă” este faza aceea în care credinţa este personalizată, este însuşită, ajunge efectivă în viaţa mea.)…şi apoi urmează practica (practica este de fapt punerea trupului nostru la dispoziţia lui Dumnezeu, ba mai mult, în slujba Lui.)

 -Este diferenţă între „a şti” şi „a crede”?

Da! Ştim multe lucruri dar nu pe toate le şi credem. Credinţa este mai mult decât a şti. Adevărurile pe care le crezi sunt mult mai valoroase decât adevărurile pe care doar le ştii.

Exemplu: toţi ştim că exoistă o înviere a morţilor dar nu toţi cred asta. Toţi ştim că morţii nu au nevoie să le dăm noi ceva. Totuşi nu toţi cred asta.

Atenţie! Există pericolul să confundăm „a şti” cu „a crede”. Astfel, sunt oameni în biserici sau în afara lor, care, pentru că ştiu multe, consideră că sunt şi credincioşi. Este fals!  În realitate, fiecare credem doar ceea ce trăim nu ceea ce ştim. Faptele noastre spun ce credem din ceea ce ştim.

Există pericolul să ştii multe lucruri adevărate, biblice dar să nu crezi nimic din ele. Pe de altă parte, nu tot ce ştim trebuie să credem. Domnul să ne dea înţelepciune să alegem călăuziţi de El ce trebuie crezut şi ce trebuie să rămână doar la nivel de cultură generală- Cuvântul Lui trebuie nu doar ştiut ci şi crezut, deci împlinit.

 -Care este deci importanţa acestor expresii aşezate în ordinea aceasta?

Vedem aici cât de importantă este cunoaşterea, ceea ce ştim. Totul porneşte de aici: cunoaşterea influenţează credinţa, credinţa determină modul în care ne vedem pe noi înşine (cum ne considerăm) şi apoi, modul în care ne vedem pe noi înşine determină comportamentul şi trăirea noastră.

Exemplu: dacă te consideri un urmaş din maimuţă, te vei purta asemenea; dacă te consideri un fiu al Regelui, demnitatea din tine nu te va lăsa să te porţi oricum.

Şi drumul înapoi este valabil: purtarea arată cum ne considerăm, cum ne vedem pe noi dă de gol credinţa pe care o avem, iar credinţa pe care o avem descoperă calitatea informaţiilor pe care le-am cunoscut.

De aceea, dacă este vreo problemă în practică sau în credinţă sau în modul în care ne privim pe noi înşine, trebuie să revizuim cunoştinţa dacă este potrivit cu adevărul şi dacă ştim bine ceea ce ştim.

 „Ce vom zice dar, să păcătuim mereu ca să se înmulţească harul? Nicidecum!…” (Rom.6.1-2a). Ce anume l-a făcut pe apostolul Pavel să ridice această problemă?

Este interesant şi de apreciat modul în care apostolul Pavel îşi prezintă argumentul ca o discuţie cu un interlocutor imaginar. De fapt el însuşi întreabă şi tot el răspunde căutând să preîntâmpine obiecţiile ce pot apărea în mintea destinatarilor lui (abordare proleptică).

Cu doar un verset înainte, în 5.20 el spunea: „dar unde s-a înmulţit păcatul, acolo harul s-a înmulţit şi mai mult…” Unii ar putea deduce de aici că nu este nici o problemă dacă mai păcătuim, dimpotrivă, vom primi mai mult har.

 -Vi se pare cunoscută problema?

Mie mi-au spus câtiva adventişti că dacă noi nu ne ţinem de Lege, atunci asta ne duce la păcat, vom păcătui şi mai mult pentru că ştim că vom fi iertaţi. Este trist… de fapt cine gândeşte aşa înseamnă că nu ştie ce este mântuirea şi nici ce este păcatul. O astfel de gândire îmi spune că păcatul este ceva ce ţi-l doreşti…

Exemplu: tata m-a iertat că am aruncat benzină pe focul din sobă. Credeţi că, pentru că am fost iertat asta m-a determinat să mai arunc încă o dată benzină în sobă? Am înţeles că am făcut ceva grozav de rău, am înţeles că tata a plătit paguba mea şi m-a salvat, să-mi mai doresc să fac ce am făcut?!!!! 

 Moartea care duce la Viaţă

Fiecare dintre noi cunoaştem oameni, tineri sau mai în vârstă care au ales să-şi pună capăt zilelor, au ales să se sinucidă. Ei şi-au dorit moartea ca un refugiu, au dorit să pună capăt lipsurilor, necazurilor sau suferinţelor.

Într-un anumit sens, moartea este o soluţie spre o nouă viaţă, dar nu moartea aceasta, nu sinuciderea ci un alt fel de moarte. Vorbim imediat despre asta.

Exemplu: în cimitir şi asupra morţilor, nici o autoritate omenească şi nici un guvern nu mai are pretenţii şi nu mai poate impune nici o cerinţă.

Este valabil şi în tărâm spiritual, dar este vorba despre un alt fel de moarte…

 -Despre ce moarte este vorba? Moartea faţă de păcat.

Rom.6.2 …noi care am murit faţă de păcat. V. 11 …socotiţi-vă morţi faţă de păcat…

Este vorba despre „moartea faţă de păcat”. Dacă însă ne uităm mai atent în pasajul nostru observăm că se mai vorbeşte şi despre o altă moarte „moartea pentru păcat” (6.10). În cel de-al doilea caz, subiectul este Domnul Isus. El a murit pentru păcat iar în cazul nostru se vorbeşte despre moartea faţă de păcat.

Ne amintim că la Golgota, pe cruci au murit trei persoane: Domnul Isus a murit pentru păcat, unul dintre tâlhari a murit faţă de păcat şi celălalt a murit în păcat. Pentru păcat, doar singur Domnul Isus a murit. Noi oamenii avem de ales: fie să murim în păcat fie să murim faţă de păcat. Moartea în păcat se întâmplă în mod automat prin moartea fizică dacă înainte n-am ales să murim faţă de păcat.

 -Despre ce moarte este vorba?  Moartea împreună cu Hristos (v.3-6, 8)

Sinuciderea este moarte în păcat, moarte fără Hristos. Este o tragedie. De ce? Pentru că nu ai parte de înviere cu Hristos dacă nu ai parte de moarte împreună cu Hristos.

 Cum şi când se petrece această moarte faţă de păcat în viaţa credinciosului? Moarte în spirit.

v.3 Nu ştiţi că toţi câţi am fost botezaţi în Isus Hristos, am fost botezaţi în moartea Lui? Noi deci, prin botezul în moartea Lui am fost îngropaţi împreună cu El…

Multă vreme am crezut că aici se vorbeşte despre botezul cu apă dar am înţeles că gândeam greşit. Botezul cu apă este doar un simbol fizic al altui botez- botezul cu Duhul Sfânt.

Ioan 1.33 Eu nu-L cunoşteam, dar Cel Ce m-a trimis să botez cu apă, mi-a zis: Acela peste care vei vedea Duhul pogorându-Se şi odihnindu-Se, este Cel Ce botează cu Duhul Sfânt…

Botezul în Numele Domnului Isus, botezul cu Duhul Sfânt are loc astăzi înainte de botezul cu apă. Aşa ar trebui să fie.

Botezul cu apă este un simbol al morţii şi al învierii noastre împreună cu Domnul Isus. Când intrăm în apă simbolizăm îngroparea iar când ieşim din apă simbolizăm învierea.

Aplicaţie practică: Când vorbim despre îngropare şi înmormântare în mod necesar trebuie să fie acolo un mort. Ca cineva să fie îngropat trebuie întâi să ne asigurăm că este mort. Tot aşa şi pentru botez; pentru ca cineva să fie primit la botez, trebuie să ne asigurăm că este mort…faţă de păcat. Să nu uităm că botezul este o îngropare!!!  Cand cineva moare fizic, există un cadru medical care constată decesul şi eliberează un certificat de deces. Tot aşa, în biserică, cel ce botează sau păstorul, este cadrul abilitat să constate dacă candidatul la botez, candidatul pentru înmormântare este mort sau nu. El este cel ce eliberează certificatul şi doar atunci poate fi primit pentru botezul în apă.

Nimeni nu trebuie primit să fie botezat doar pentru că este din familie de pocăiţi sau pentru că i-a venit vremea. Biserica nu trebuie să impună şi nu trebuie să se implice în a forţa decizia păstorului cu privire la botezul cuiva. De asemenea, comitetul poate sfătui pe botezător, pe păstor, dar decizia finală aparţine păstorului, celui ce botează.

Cum şi când se petrece această lucrare? Nu putem spune prea multe decât faptul că este lucrarea tainică a Duhului Sfânt care, aşa cum spunea Domnul Isus lui Nicodim, nu poate fi cunoscută ci doar recunoscută prin roadele ei (Ioan 3.8).

 Cum recunoaştem moartea faţă de păcat? Cum se manifestă?

Cum recunoaştem moartea fizică? Mortul fizic nu se mai hrăneşte, nu mai vorbeşte, nu mai pofteşte nimic, nu mai simte nimic… nu mai raţionează. Moartea cerebrală se spune că este adevărata moarte fizică.

A fi mort faţă de păcat înseamnă a nu mai răspunde la impulsurile păcatului: nu mai mă las stârnit de păcat, nu mai sunt atras de păcat, păcatul nu mai prezintă interes pentru mine. Păcatul este şi se manifestă în jurul nostru dar; ochiul este orb faţă de păcat, urechea este surdă faţă de păcat, gura este mută când vine vorba să spun un păcat, brateţe şi trupul este fără putere când este vorba să fac un păcat.

Exemplu: Cântarea „Nu mai sunt al meu de-acuma”

1Cor. 6.19-20 Nu ştiţi că trupul vostru este Templul Duhului Sfânt care locuieşte în voi şi pe Care L-aţi primit de la Dumnezeu? şi că voi nu mai sunteţi ai voştri? Căci aţi fost cumpăraţi cu un preţ. Proslăviţi dar pe Dumnezeu în trupul şi în duhul vostru care sunt ale lui Dumnezeu.

 Care este legătura dintre moartea faţă de păcat şi viaţa nouă? Moartea faţă de păcat este condiţia vieţii noi.

Moartea faţă de păcat nu este sfârşitul călătoriei noastre spirituale ci abia începutul. Pentru că moartea faţă de păcat este de fapt moartea împreună cu Hristos, prin El avem şansa învierii la o viaţă nouă.

v.4 …după cum Hristos a înviat din morţi prin slava Tatălui, tot aşa şi noi să trăim o viaţă nouă.

v.10 …El a murit pentru păcat odată pentru totdeauna, iar prin viaţa pe care o trăieşte, trăieşte pentru Dumnezeu.

v.12-13 păcatul să nu mai domnească în trupul vostru muritor şi să nu mai ascultaţi de poftele lui. Să nu mai daţi în stăpânirea păcatului mădularele voastre ca nişte unelte ale nelegiuirii, ci daţi-vă pe voi înşivă lui Dumnezeu, ca vii, din morţi cum eraţi şi daţi lui Dumnezeu mădularele voastre ca pe nişte unelte ale neprihănirii.

Viaţa nouă este viaţa trăită pentru Dumnezeu, mai concret, este viaţa trăită în ascultare de El, în slujba Lui, în neprihănire. Dar să nu uităm, moartea faţă de păcat este condiţia pentru a ajunge în viaţa pentru Dumnezeu.

v.5 În adevăr, dacă ne-am făcut una cu El printr-o moarte asemănătoare cu a Lui, vom fi una cu El şi printr-o înviere asemănătoare cu a Lui.

v.8 Acum, dacă am murit împreună cu Hristos, credem că vom şi trăi împreună cu El…

Domnul Isus spunea: „nimeni nu poate sluji la doi stăpâni..” (Matei 6.24) De aceea, trebuie mai întâi să mori faţă de Stăpânul numit „Păcat” ca să poţi sluji stăpânului numit „Domnul Isus.” Nu există viaţă nouă sub o stăpânire veche. 

Unirea cu Domnul Isus

Ideea unirii credinciosului cu Domnul Isus Hristos este prezentă din plin în fiecare adevăr prezentat în acest pasaj prin expresii precum „în Isus”(v.3, 11), „împreună cu El”(v.4, 6, 8), „una cu El”(v.5).

În prima fază, mi-a fost greu să înţeleg ce înseamnă „unirea cu Domnul Hristos”. Apoi, Domnul mi-a adus aminte de o imagine bine cunoscută nouă: când doi tineri (de sex opus) se căsătoresc, noi spunem „s-au unit” şi chiar Dumnezeu spune „se vor face un singur trup.” Sunt doi şi totuşi una. Într-adevăr, aşa cum spunea apostolul Pavel: „taina aceasta este mare” (Efes.5.32). Chiar apostolul Pavel face o paralelă între căsătoria soţ-soţie şi căsătorie Hristos-Biserică. Deci, nu cred că este deloc deplasat să încercăm a înţelege puţin unirea cu Domnul  meditând puţin la unirea soţ-soţie. 

Ce înseamnă faptul că cei doi sunt una?Care sunt câteva indicii după care ne dăm seama că cei doi sunt una sau că cei doi nu sunt una?

Fiecare dintre noi am văzut persoane căsătorite care deşi sunt cu acte în regulă, cununaţi totuşi nu sunt una. 

Iată câteva exemple:

-unitate în familie înseamnă să privim în aceeaşi direcţie şi nu în sensuri opuse. Înseamnă să avem aceleaşi planuri, să lucrăm în aceeaşi direcţie

-unitate în familie înseamnă să petrecem timp împreună, să avem timp de calitate împreună.

-unitate în familie înseamnă să învăţ să simt cu partenerul de viaţă. Să mă bucur când el se bucură şi să plâng când el plânge; să îl înţeleg din priviri.

-asemănarea este o altă roadă a unităţii. Sentimental, spiritual, fizic şi chiar trăsăturile chipului. Adesea ni se spune: „semănaţi!” Vezi în textul nostru cuvântul „asemănătoare.”

-proiecte comune, valori comune, interese comune.  

Pot verifica dacă sunt unit cu Domnul Isus?

Este foarte simplu. Răspunde la următoarele întrebări şi vei înţelege:

a)             Petreci timp cu Domnul Isus în rugăciune şi meditaţie la Cuvântul Său? 

b)            Eşti atent la ceea ce spune El în Cuvânt? Eşti interesat de părerea Lui sau citeşti Biblia doar ca să bifezi că eşti la zi cu citirea ei?

c)             Planurile Lui sunt şi interesul tău? Adică, eşti interesat de mântuirea oamenilor, lucrezi pentru asta sau te interesează doar afacerile tale?

d)            Ai ajuns să simţi când Domnul Isus este supărat pe tine şi când se bucură de tine? Îţi pasă ce simte El cu privire la tine? Te interesează?

e)             Ai tu aceleaşi valori ca Domnul Isus? Neprihănirea, adevărul, cinstea, cumpătarea şi standardul sfinţeniei sunt importante pentru tine?

f)             Ai ajuns tu să reflecţi chipul Domnului Isus? Au ajuns cei din casa ta şi prietenii tău să vadă în tine pe Domnul Isus?

g)             Trupul tău şi mădularele tale sunt în slujba Domnului Isus (soţul tău spiritual) sau sunt în slujba unui străin?

h)            Ştiu că El se gândeşte la tine, eşti în gândurile Lui. Tu te gândeşti la El, este El în gândurile tale?

i)              Eşti una cu Domnul şi în bucurii şi în necazuri? 

Dacă nu există unire cu Hristos în viaţa ta, atunci înseamnă că nu a fost unire cu Domnul Hristos în moartea Lui, înseamnă că nu ai murit faţă de păcat.

Unirea cu Domnul Isus este singura modalitate de a putea muri faţă de păcat.

Unirea cu Domnul Isus în moartea Lui este urmată automat de unirea cu El şi în viaţă.

Unirea cu Domnul Isus în viaţă este condiţionată de unirea cu El în moarte.

Unirea cu Domnul Isus este de fapt mântuirea şi mântuirea este unirea cu Domnul Hristos. Unirea cu Domnul Isus aduce moartea faţă de păcat (pocăinţa) şi tot ea aduce viaţa pentru Dumnezeu (credinţa.)

Gal.2.20 Am fost răstignit împreună cu Hristos şi trăiesc, dar nu mai trăiesc eu ci Hristos trăieşte în mine. Şi viaţa pe care o trăiesc acum în trup, o trăiesc în credinţa în Fiul lui Dumnezeu Care m-a iubit şi S-a dat pe Sine Însuşi pentru mine.

Mai putem noi să ne dorim să păcătuim când dorinţa noastră este să fim una cu Domnul nostru? 

Mihail Geabou, Păstor Biserica Baptistă Calea Domnului, Alexandria.

Neemia 8 Studierea Sfintelor Scripturi

Studiu Biblic pentru grupe de casa, Biserica Baptistă Calea Domnului, Alexandria

Tema: Studiul Scripturii

Neemia 8.1-8, 13-18; Iacov 1.22-25 (Ioan 5.39)

1. Ce anume mă poate determina să studiez Sfintele Scripturi?

v.1…să ia cartea Legii lui Moise dată de Domnul lui Israel. 

Mulţi au Biblia dar puţin o studiază. De ce? Tocmai datorită concepţiei lor greşite cu privire la ea. Majoritatea spun: „este scrisă de oameni” sau alţii zic „a fost scrisă de oameni pentru a manipula mulţimile…”. Alţii au ale opinii, dar ceea ce-l face pe om să studieze Scripturile este o concepţie înaltă şi reală despre Scripturi. O concepţie înaltă despre Scripturi cuprinde:

a) recunoaşterea faptului că a fost scrisă de oameni. „Legea lui Moise”-a fost scrisă de Moise

b) autorul ei este Domnul Dumnezeu. „Dată de Domnul lui Israel”- nu înseamnă că Domnul Dumnezeu a luat cartea lui Moise şi a făcut-o cadou poporului Israel ci faptul că Dumnezeu este autorul Legii pe care Moise a scris-o într-o carte.

c) destinatarul acestei cărţi (în cazul nostru probabil era vorba despre Pentateuh) este poporul Domnului. Poporul Israel se regăsea în cartea aceea. Cartea aceea avea relevanţă pentru ei, îi implica în mod direct.

Mulţi astăzi nu studiază Biblia pentru că nu sunt convinşi că ei sunt destinatarii şi pe deoparte au dreptate, nu noi suntem destinatarii iniţiali dar în mod spiritual suntem dacă suntem poporul Domnului.

Fapte.8.28  Famenul, deşi era etiopian şi nu evreu, citea pe proorocul Isaia. Cu toate astea se regăseşte pe sine printre cei păcătoşi pentru care a murit Domnul Isus.

2Timotei 3.16-17 Toată Scriptura este insuflată de Dumnezeu şi de folos…pentru ca omul lui Dumnezeu să fie…. Aici nu se mai vorbeşte despre o naţiune ca şi destinatar ci despre un tip de om- omul lui Dumnezeu.

Cei mai mulţi dintre noi am experimentat deja de nenumărate ori faptul că Scriptura este relevantă pentru noi şi fără nici o ezitare ne regăsim printre destinatarii ei spirituali.

d) Dumnezeu Creatorul în mod intenţionat ne-a dat o carte. Ăsta este un lucru extraordinar: Dumnezeu ne dedică o carte, ne oferă cadou o carte; una singură şi nu mai multe. Oare nu trebuie ca eu şi tu să fim măcar curioşi să vedem ce vrea Dumnezeu să ne comunice în această carte? Oare nu trebuie ca această Carte să fie cea mai importantă pentru omenire din moment ce autorul ei este Dumnezeu?

Cu toţii credem că Biblia a fost scrisă de oameni, dar dacă credem că autorul ei este Dumnezeu şi că noi suntem destinatarii intenţionaţi de Dumnezeu, atunci cu siguranţă că vom căuta să studiem această Carte. Vom face şi noi ce a făcut poporul: v.1 Au zis cărturarului Ezra să se ducă să ia Cartea Legii lui Moise dată de Domnul lui Israel.

2. Pentru cine sunt Scripturile?

Barbaţi sau femei? Copii sau adulţi? Băieţi şi fete? Pot şi femeile să citească?

v.2 …înaintea adunării alcătuită din bărbaţi şi femei şi din toţi cei ce erau în stare s-o înţeleagă.

Ceea ce contează este capacitatea de a raţiona şi de a înţelege. Nu contează dacă eşti bărbat sau femeie, tânăr sau mai învârstă- nu ni se spune nimic de vârstă ci doar de capacitatea de a pricepe mesajul, de fapt explicarea lui.

Da, trebuie să adăugăm aici faptul că majoritatea celor ce erau în stare să înţeleagă nu ar fi înţeles fără ajutorul cărturarilor şi a leviţilor. Tot aşa şi astăzi, oamenii nu trebuie să fie descurajaţi dacă nu sunt capabili să înţeleagă singuri mesajul Scripturilor- există oameni luminaţi de Dumnezeu care chiar sunt trimişi de El să ne înveţe.

Fapte.8. 31 Famenul a răspuns: Cum aş putea să înţeleg dacă nu mă va călăuzi cineva?

v.1 Au zis cărturarului Ezra… v.2 ..a adus Legea înaintea adunării alcătuită din bărbaţi şi femei şi din toţi cei ce erau în stare s-o înţeleagă.

Ce mai înţeleg eu de aici? Înţeleg că:

a) Chiar dacă autorul ei este Dumnezeu, Biblia este o Carte care poate fi înţeleasă. Tocmai de aceea Dumnezeu a folosit editori umani, pentru ca noi s-o putem înţelege

b) Nu întotdeauna omul poate înţelege singur Scripturile. Atunci, el nu trebuie să renunţe să citească Biblia pentru că nu o înţelege, ci trebuie să se ducă la cei care i-o poate explica.

Înţelegând Cuvântul Domnului de fapt noi ajungem să cunoaştem pe Autorul Lui- pe Dumnezeu.

 

Care sunt cuvintele care arată faptul că Scripturile pot fi şi trebuie să fie înţelese de poporul Domnului?

v.2 cei ce erau în stare s-o înţeleagă…v.3 în faţa celor ce erau în stare s-o înţeleagă…v.7 lămureau poporului Legea…v.8 citeau desluşit…şi-i arătau înţelesul ca să-i facă să înţeleagă ce citiseră.

Pe lângă acestea, tot un indiciu care arată că Scripturile trebuie înţelese este prezenţa „cărturarului” şi a leviţilor care citeau, lămureau şi-i arătau înţelesul.

Noi nu credem că Scripturile trebuie cântate ci explicate. Poporul Domnului are nevoie nu de cantori ci de cărturari. Noi, liderii spirituali avem datoria să arătăm înţelesul Cuvântului lui Dumnezeu şi nu să îl ascundem.

3. Sunt în textul nostru câteva lucruri care ne fac să înţelegem faptul că noi astăzi suntem mult avantajaţi şi privilegiaţi în ce priveşte înţelegerea Cărţii lui Dumnezeu. Care sunt acestea?

a) Poporul acesta avea o singură Carte a Legii lui Moise care se citea tuturor pe când noi avem fiecare cel puţin una sau mai multe copii ale Bibliei. Căutăm noi să o înţelegem?

b) În poporul evreu, la vremea aceea erau puţini care ştiau să citească şi mulţi depindeau de cei puţini care puteau citi. Astăzi poate cu mici excepţii, toţi ştim să citim. Folosim noi harul acesta ca să cunoaştem tainele lui Dumnezeu?

c) Poporul Domnului la vremea aceea aveau puţini oameni care îi puteau lămuri cu privire la Scripturi. Nu mulţi erau cărturari. Astăzi sunt bisericile pline de licenţiaţi în teologie şi mulţi dintre noi avem biblioteci pline cu cărţi ce ne pot ajuta să cunoaştem înţelesul Scripturilor.

d) De asemenea, condiţiile confortabile în care noi putem studia Scripturile astăzi; nu în aer liber şi înghesuială (v.3) ci individual chiar, în linişte, în pat sau fotoliu.

4. Mai putem observa în text anumite aspecte ce evidenţiază respectul pe care poporul îl acorda acestei Cărţi a lui Dumnezeu. Care sunt aceste aspecte? (v.3-5)

a) poziţia celui ce citea din Carte- poziţie proeminentă. Un loc special care ieşea în evidenţă, avea vizibilitate maximă pentru toţi cei prezenţi.

v.4 Cărturarul Ezra stătea pe un scaun de lemn ridicat cu prilejul acesta…v.5…stătea mai sus decât tot poporul.

b) poziţia celui ce citea din Carte- poziţie centrală. Asta arăta importanţa Cuvântului Sfânt în adunarea publică a poporului lui Dumnezeu.

v.4 …Lângă el, la dreapta stăteau … şi la stânga… Asta înseamnă că Ezra era la mijloc, la centru.

Ce anume ocupă locul central în biserica ta? Putem gândi şi ca mobilier dar şi în cadrul programului de închinare. Nu sunt adeptul amvoanelor impunătoare dar nici a celor invizibile. Există tendinţa de a micşora tot mai mult timpul pentru predică în timp ce cântarea deţine monopolul în cadrul programelor de închinare pentru că trebuie să mulţumim pe toată lumea şi nimeni să nu se supere… Adesea uităm că predica nu este mesajul predicatorului ci al Domnului.

c) prezenţa liderilor bărbaţi la dreapta şi la stânga (v.4). Imaginea aceasta arată importanţa actului ce se desfăşura şi respectul pe care comunitatea de oamenii îl acorda prin intermediul reprezentanţilor lor.

d)Tot poporul se ridică atunci când Cartea este deschisă. 

v.5 …Şi când a deschis-o, tot poporul s-a sculat.

e)modul în care ascultau- cu luare aminte.

v.3 …tot poporul a fost cu luare aminte la citirea cărţii Legii.

Este important de reamintit că toate aceste lucruri: ridicarea scunului mai sus decât poporul, poziţia centrală, prezenţa liderilor şi ridicarea poporului nu sunt făcute pentru a onora omul ci Cuvântul lui Dumnezeu. De ce spun asta? Pentru că există şi amvoane impunătoare care mai degrabă înalţă omul dând impresia că se află la pupitru de comandă. De asemenea, ridicare poporului în picioare nu trebuie făcută când predicatorul trece ci atunci când citeşte sau deschide Biblia.

Sunt valabile toate acestea în orice context? Acesta este modul în care ne arătăm respectul faţă de Cuvântul Domnului în orice circumstanţe?  Personal cred că Nu! Nu cred de exemplu că într-un grup de casă se impune acelaşi fel de a arăta respectul. Indiferent de context trebuie să ne arătăm respectul faţă de Scripturi. În funcţie de context, respectul se arată în mod diferit dar el trebuie să fie. Domnul să ne dea înţelepciune!

5.  Ce rost are versetul 6 în contextul studierii Scripturilor şi ce înseamnă asta pentru noi astăzi? De ce nu s-au apucat pur şi simplu să citească din Carte?

v.6 Ezra a binecuvântat pe Domnul Dumnezeul cel mare şi tot poporul a răspuns ridicând mâinile: „Amin! Amin!” Şi s-au plecat şi s-au închinat înaintea Domnului cu faţa la pământ.

Ceea ce observ este că a existat un respect pentru Scripturile Sfinte dar şi o închinare înaintea lui Dumnezeu. Atenţie! Nu trebuie să idolatrizăm Biblia, Cartea Sfântă. În faţa Scripturilor s-au ridicat dar înaintea Domnului s-au închinat cu faţa la pământ (v.6)

Sfintele Scripturi, pentru a putea fi înţelese este nevoie şi de o atitudine potrivită de smerenie iar aceasta se câştigă în momentul în care realizăm măreţia Autorului Cărţii Sfinte. El este Dumnezeul cel Mare iar noi, ţărâna.. de aceea s-au închinat cu faţa până la pământ.

Mulţi se miră că nu pot înţelege Biblia. Nimeni nu o înţelege deplin şi niciodată nu o vom pricepe în totalitate dar, de cele mai multe ori, incapacitatea de a pricepe se datorează mândriei, atitudinii nepotrivite cu care ne apropiem de ea. Cuvântul lui Dumnezeu nu-l putem înţelege fără ajutorul Lui. Apostolul Pavel vorbeşte despre asta: 1Corinteni 2.6-16 (citeşte cu atenţie). După cum spunea cineva: Biblia este singura Carte al cărei autor este prezent atunci când o citeşti.

6. Haideţi să facem o prezentare sumară: Ce trebuie să facă cineva ca să poată înţelege Cartea lui Dumnezeu?

a) să aibă o credinţă corectă despre Cartea Sfântă. Chiar dacă este scrisă de oameni, autorul ei este Dumnezeu iar destinatarul special suntem noi, eu şi tu. Pe lânga asta, să nu uit că ea poate fi şi trebuie înţeleasă.

b) să aibă o atitudine corectă faţă de Cartea Sfântă (respect) iar faţă de Autorul ei închinare.

Textul nostru ne arată că mai sunt făcute aici câteva lucruri. În textul nostru acestea sunt făcute de cărturari şi de leviţi, am putea spune, de către liderii spirituali. Iată despre ce este vorba:

c) este nevoie de o citire desluşită (v.8) Pentru asta ai nevoie de o traducere actualizată, pe înţelesul generaţiei prezente.

d) următoare etapă- lămureau poporului Legea (v.7) Mă gândesc că asta ar putea însemna ceea ce ştim noi astăzi sub numele de hermeneutică, îi ajuta să priceapă înţelesul pentru destinatarii iniţiali

Exemplu: Când Domnul Isus a spus „daţi Cezarului ce este al Cezarului şi lui Dumnezeu ce este al lui Dumnezeu”, noi mai întâi trebuie să vedem ce a însemnat asta în urechile celor care L-au auzit atunci pe Domnul şi abia apoi să vedem ce înseamnă asta pentru noi astăzi când Cezarul nu mai este.

e) ultimul lucru: îi arătau înţelesul. Adică le spunea ce înseamnau acele cuvinte pentru ei atunci şi acolo. De exemplu, pentru noi „a da Cezarului ce este al lui” astăzi înseamnă să ne plătim taxele la stat. Acesta este înţelesul actual.

Oricum, în caz că nu înţelegi, nu uita că este permis să apelezi la un ajutor.

7. Ce se întâmplă când înţelegi Scripturile? Care este răspunsul normal pe care omul îl dă la înţelegerea Scripturilor?

a) plângi

v.9 …căci tot poporul plângea când a auzit cuvintele Legii. V.11… nu vă mâhniţi.

Prima reacţie este întristarea pocăinţei. Iacov aseamănă Cuvântul lui Dumnezeu cu oglinda (Iacov 1.23). De ce? Pentru că Cuvântul lui Dumnezeu la fel ca şi oglinda arată omului adevărul despre sine, îl arată aşa cum este. Poporul a început să plângă întrucât, în lumina Cuvântului Sfânt şi-au dat seama de adevărata lor stare spirituală care era una mizerabilă; abia acum şi-au dat seama cât se depărtaseră de Dumnezeu.  Mâhnirea aceasta este un indiciu al pocăinţei. Doar înţelegerea Cuvântului duce la pocăinţă.

Din cauza aceasta mulţi oameni nu citesc Biblia- de teamă ca nu cumva să vadă cât sunt de greşiţi şi să nu îi mustre conştiinţa; pentru că ei nu vor să se schimbe, pentru că se simt bine în păcatul lor, de aceea nu doresc să cunoască adevărul. Se aseamănă cu omul care simte că este bolnav, chiar ştie asta dar nu vrea să meargă la medică şi să afle tot adevărul. Asta nu-l va scăpa de moarte.

b) te bucuri

v.12 …s-au veselit mult căci înţeleseseră cuvintele care li se tâlcuiseră.

Zic oamenii că Scripturile sunt plictisitoare şi că nu te distrezi deloc la un studiu biblic. Da, nu te distrezi dar te poţi bucura mult. Distracţia este ceva firesc, de moment şi este provocată de lucruri fireşti pe când bucuria este o stare sufletească, o împlinire a sufletului pe care doar adevărul spiritual al Sfintelor Scripturi ţi-l pot da.

De ce Biblia nu aduce bucurie multor persoane? Pentru că nu o înţeleg sau pentru că nu vor să se pocăiască, nu vor să plângă pentru păcatul lor. Dacă observăm bine în text, nici la evrei bucuria nu a venit decât după ce au plâns păcatul lor. Deci, pentru a ajunge să ne bucurăm în prezenţa lui Dumnezeu mai întâi trebuie să plângem datorită prezenţei păcatului din viaţa noastră.

c) iar dacă şi împlineşti, atunci sărbătoreşti (v.14-18)

v.14 şi au găsit scris în Lege că Domnul poruncise…v.15 atunci au trimis…..ca să faceţi corturi, cum este scris.

Este bine să citeşti Biblia dar şi mai bine să o poţi înţelege. A o împlini însă, asta este ceea ce aşteaptă Dumnezeu de la noi pentru că prin împlinirea Scripturilor noi putem beneficia de binecuvântările Domnului.

Ioan 13.17 …dacă ştiţi aceste lucruri, ferice de voi dacă le faceţi

Matei 7.21 Nu oricine-Mi zice: „Doamne, Doamne..” va intra în Împărăţia cerurilor ci cel ce face voia Tatălui Meu care este în ceruri.

Luca 6.46 De ce-Mi ziceţi „Doamne, Doamne…” şi nu faceţi ce spun Eu?!

Neemia 9.29 au păcătuit împotriva orânduirilor Tale care fac viu pe cel ce le împlineşte…

Spuneam că Iacov aseamănă Cuvântul Domnului cu oglinda pentru că ne arată starea de curăţie sau necurăţie în care ne găsim. Dar mai este un lucru în care se aseamănă: oglinda ne arată cât suntem de murdari, dar nu ne spală. La fel şi Cuvântul Domnului, ne arată cât suntem de păcătoşi, dar noi decidem dacă vrem să ne curăţim sau nu.

Deşi pasajul nostru începea vorbindu-se despre Legea lui Moise, în final se încheie cu sărbătoare. Poporul Domnul descoperă că în Cuvântul Sfânt Domnul poruncise sărbătoare pentru poporul Său, sărbătoare care nu se mai ţinuse de multă vreme, de pe vremea lui Iosua.

Da, este trist că poporul Domnului ajunge în robie şi este lipsit de orice bucurie şi sărbătoare tocmai pentru că nu ia seama la Legea lui Dumnezeu, la Cartea pe care Dumnezeu i-a dat-o spre binele lui. Dumnezeu a hotărât în Cartea Sa ca noi să avem parte nu de robie ci de libertate, nu tristeţe ci sărbătoare. Dar asta este posibil atunci când noi, poporul Lui cerem să fie adusă Cartea Sfântă, ne apropiem cu respect de ea şi în inchinare faţă de Domnul nostru, luăm seama la ea nu doar să citim şi să înţelegem ci să împlinim. Atunci vor exista şi lacrimi de pocăinţă care vor curăţa sufletele noastre dar vor urma şi strigăte de bucurie şi multe zile de sărbătoare.

Mihail Geabou, Păstor Biserica Baptistă Calea Domnului, Alexandria 4-5 septembrie 2013

Matei 24.10-14 Semnele vremurilor din urmă în biserică

Introducere

De unde ştim că vine iarna? Există semne în natură care indică apropierea ei. Frunzele se îngălbenesc şi cad, temperatura scade, apar ploi şi vântul se intensifică. Apropierea iernii este semnalată şi de plecarea păsărilor călătoare. Există semne şi în casele noastre: ţânţarii pier, începem să facem focul în sobă sau pornim centrala. Aşa dar, semnele sunt diverse şi în multe domenii.

De unde ştim că vine „iarna” peste Biserica (Bisericile locale, vizibile)?

Mat.24.3 …ucenicii Lui au venit la El la o parte şi I-au zis: Spune-ne …care va fi semnul venirii Tale şi al sfârşitului veacului acestuia?

Domnul Isus le răspunde. Semnele şi indiciile pe care El le oferă ucenicilor se găsesc în domeniul religios (v.5 …vor veni mulţi în Numele Meu şi vor zice: „Eu sunt Hristosul!”), vor fi semne şi pe plan politic şi militar (v.6 veţi auzi de războaie şi veşti de războaie…, v.7 un neam se va scula împotriva altui neam şi o împărăţie împotriva altei împărăţii…), la nivelul scoarţei terestre vor fi cutremure de pământ (v.7), economia va fi în faliment –foamete (v.7) iar în ce priveşte sănătatea, oamenii se vor confrunta cu „ciumi” (v.7).

Toate semnele amintite mai sus, am putea spune că se întâlnesc undeva în afara comunităţilor de credincioşi. Domnul Isus oferă însă indicii şi înlăuntrul acestora. După cum semnele iernii se regăsesc şi înlăuntrul caselor noastre, tot aşa, semnele vremurilor sfârşitului se întâlnesc şi în Biserică.

 

În 1Cronici 12.32, în cadrul listei de războinici ai lui David, găsim „din fiii lui Isahar, care se pricepeau în înţelegerea vremurilor şi ştiau ce trebuia să facă Israel.” David înţelesese cât de important este „să pricepi” vremurile în care trăieşti şi astfel să ştii ce ai de făcut. Observăm aici strânsa legătură între „a pricepe vremurile” şi „a ştii ce trebuie făcut”. Nu este suficient să facem ceva ci să facem ceea ce trebuie făcut. Pentru ca noi să ştim ce trebuie făcut în Biserici astăzi, este vital să pricepem vremurile în care trăim.

 

De ce „semnele vremurilor din urmă”? Contextul vorbeşte despre asta. Ucenicii Îl  întreabă pe Domnul despre  remurile sfârşitlui iar Domnul le răspunde. Şi chiar cuvintele cu care se încheie pasajul nostru „atunci va veni sfârşitul” ne face să înţelegem că ceea ce Domnul vorbeşte despre Biserică este ultimul episod în existenţa ei pe Pământ.

De ce „în Biserică”?  Pentru că doar despre ei se poate spune că „vor cădea”, cei înşelaţi nu pot fi alţii decât cei credincioşi iar răcirea dragostei cu siguranţă că are în vedere tot pe ei.

 

Domnul Isus spune clar că Biserica vremurilor din urmă va fi în declin.„Atunci mulţi vor cădea…”(v.10). Cum? Se vor vinde şi se vor urî unii pe alţii, mulţi vor fi înşelaţi iar dragostea celor mai mulţi se va răci. Potrivit Domnului Isus Hristos- Capul Bisericii, acestea sunt semne ale decăderii Bisericii şi în aceste domenii trebuie să analizăm starea Bisericilor din care facem parte.

 

În ce măsură va fi afectată biserica?

Declinul Bisericii în zilele din urmă va atinge cea mai mare parte a credincioşilor.

Matei 24.10 …mulţi vor cădea…11.. vor înşela pe mulţi… 12…dragostea celor mai mulţi se va răci.

Totuşi avem şi o veste bună: Biserica nu va fi compromisă total. Ca şi în istoria lui Israel, Domnul ne spune şi astăzi că mai este o „rămăşiţă” păstrată prin har. Prin harul Domnului să ne asigurăm că nu facem parte din  cei mulţi!

 

 

Semnele vremurilor din urmă în biserică

Şi / Sau

Cauze ale căderii multora în vremurile din urmă

 

Ambele subiecte sunt valabile întrucât semnele acestea sunt în acelaşi timp şi cauze ale căderii multora de la credinţă. Cele trei semne prezentate de Domnul Isus sunt la rândul lor cauze unele pentru altele. Ele funcţionează într-un cerc vicios.

 

Unde să ne uităm după semne şi care sunt acestea?

 

 

1. Relaţiile frăţeşti- Răceala

Matei 24.10 Atunci mulţi vor cădea, se vor vinde unii pe alţii şi se vor urî unii pe alţii.

Un prim domeniu în care trebuie sesizată căderea credincioşilor este relaţia frăţească dintre aceştia. Răcirea acesteia este semnul că iarna spirituală vine asupra bisericii iar biserica respectivă  trăieşte „zilele din urmă.”

Domnul Isus ne spune că în vremurile din urmă relaţiile credincioşilor vor fi caracterizate de ură, de orice lipsă a dragostei unul pentru altul până acolo că îşi vor face rău unii altora. Atmosfera bisericilor va fi un chin şi un motiv de gâlceavă şi nici de cum nu va mai aduce mângâiere enoriaşilor. Biserica va fi un teatru de luptă, nu cu lumea şi nici lumea cu noi ci noi între noi- credincioşii vor fi duşmanii lor înşişi.

Iniţial am vrut să spun că ne este greu să ne imaginăm ceea ce Domnul Isus profeţea că se va întâmpla în biserici, dar amintindu-mi de realitatea pe care o trăim, nimic nu ne surprinde. Astăzi auzim de frământări în foarte multe biserici, dezbinări, certuri şi nemulţumiri. Cei mai nepocăiţi dintre pocăiţi apelează chiar la gesturi şi fapte condamnate categoric de Scripturi. Vânzarea şi ura în frăţietatea de astăzi este uşor de sesizat chiar şi la trecere în revistă a blogurilor aşa-zis creştine.

 

Profeţiile lui Ieremia

Deşi am citit de multe ori Vechiul Testament, abia acum am sesizat mai bine faptul că relaţiile frăţeşti între evrei au constituit unul din subiectele pe care le-au atins profeţii Domnului în perioada ultimilor împăraţi ai lui Israel şi Iuda. Observăm că răcirea relaţiilor frăţeşti în Israel constituia şi pentru ei, un semn al vremurilor din urmă- după acele vremuri a urmat distrugerea naţiunii lor. Iată câteva pasaje:

 

Ier.5.28 … întrec orice măsură în rău, nu apră pricina orfanului, ca să le meargă bine, nu fac dreptate celor lipsiţi

Ier.7.2-6a …căci numai dacă vă veţi îndrepta căile şi faptele, dacă veţi înfăptui dreptatea unii faţă de alţii, dacă nu veţi asupri pe străin, pe orfan şi pe văduvă, dacă nu veţi vărsa sânge nevinovat în locul acesta…(citeşte contextul)

Observăm aici o categorie socială defavorizată. Nu aveau posibilităţi financiare, erau săraci, lipsiţi de ajutor… de aceea erau şi nedreptăţiţi. Dreptatea nu putea fi de partea lor doar pentru că erau fie săraci fie lipsiţi de sprijin şi nebăgaţi în seamă. Unii tânjeau după dreptate iar cei vinovaţi îi asuprea pe cei lipsiţi de ajutor. Bogaţii erau privilegiaţi. Ei aveau totdeauna dreptate.

Ier.22.3 Aşa vorbeşte Domnul: „Faceţi dreptate şi judecată; scoateţi pe cel asuprit din mâinile asupritorului, nu chinuiţi pe străin, pe orfan şi pe văduvă; nu apăsaţi şi nu vărsaţi sânge nevinovat în locul acesta.  …15 Împărat eşti tu oare de te întreci în cedri? Nu mânca tatăl tău şi nu bea şi el? şi totuşi el făcea dreptate şi judecată şi era fericit! Ludeca pricina săracului şi a celui lipsit şi era fericit. Nu înseamnă lucrul acesta  a Mă cunoaşte? –zice Domnul

Din câte înţeleg starea evreilor în relaţiile lor frăţeşti era una de nemulţumire, de răzvrătire, de ură. Ajunseseră pănă acolo că îşi ţineau în robie pe înşişi fraţii lor:

Ier.34.9 …fiecare să lase slobozi pe robul şi roaba sa, pe evreu şi pe evreică şi nimeni să nu mai ţină în robie pe fratele său iudeu…

Iniţial luaseră hotărârea să-şi elibereze fraţii din robia lor dar apoi au revenit asupra deciziei. De aceea Dumnezeu horărăşte slobozirea sabiei împotriva lor. În final ei ajung robi în Babilon.

 

Profeţiile lui Isaia

Isaia 1.21 Vai, cetatea aceea credinciosă cum a ajuns o curvă! Era plină de judecată, dreptatea locuia în ea, şi acum e plină de ucigaşi. …23 Mai marii tăi sunt nişte răzvrătiţi şi părtaşi cu hoţii, toţi iubesc mita şi aleargă după plată; orfanului nu-i fac dreptate şi pricina văduvei n-ajunge până la ei.

Isaia 3.5 Oamenii se vor asupri unii pe alţii, unul va apăsa pe celălalt, fiecare pe aproapele lui, tânărul va lovi pe cel bătrân, şi omul de nimic pe cel pus în cinste.

Observăm în cadrul poporului lui Dumnezeu apare lipsa de respect şi dispretul faţă de cei înaintaţi în vârstă dar şi faţă de autoritate. Orice autoritate este lăsată la discreţia celor imaturi şi a oamenilor de nimic.

Isaia 5.7 …El se aştepta la judecată şi când acolo, iată sânge vărsat! Se aştepta la dreptate, şi când acolo iată strigăte de apăsare! …16 Dar Domnul oştirilor va fi înălţat  prin judecată şi Dumnezeul cel sânt va fi sfinţit prin dreptate

10.1-2 Vi de cei ce rotesc hotărâri nelegiuite şi de cei ce scriu porunci nedrepte ca să nu facă dreptate săracilor şi să răpească dreptul nenorociţilor poporului Meu, ca să facă pe văduve prada lor şi să jefuiască pe orfan.

Dreptatea şi judecata sunt teme ce apar frecvent în proorociile lui Isaia. Acolo unde nu mai este dreptate şi judecată, relaţiile frăţeşti devin tot mai reci şi ura ia locul dragostei.

 

Mai putem vorbi astăzi de robi? Există aşa ceva în bisericile noastre? Da! Prin faptul că foarte mulţi îşi ţin fraţii robi în lanţurile neiertării. În biserici „se pot auzi”zornăitul lanţurilor prin care fraţii se leagă datori unii pe alţii.

 

Cum era la început?

Fapte.2.42 ..ei stăruiau în legătura frăţească…  (citiţi şi 43-47)

Biserica la început era plină de dragoste. Credincioşii veneau de drag la adunare nu doar duminica ci şi peste săptămână. Dragostea lor era aşa de fierbinte unii pentru alţii încât ajunseseră ca unii dintre ei să-şi vândă averile şi din venitul lor să acopere nevoile fraţilor lor mai săraci. Astăzi?!

 

Cum s-a ajuns aici?! Oamenii au iubit mai mult păcatul decât pe Dumnezeu iar liderii spirituali în loc să aplice dreptatea şi judecata biblică (disciplina bisericească) au aplicat metode moderne de îmblânzire a firii pământeşti învocând dragostea nebiblică (toleranţa) pe care şi homosexualii o invocă, şi unitatea cu cei ce persistă în păcat în loc de unitatea în sfinţenie în jurul Domnului. (pe larg aici.)

 

2. Conducerea spirituală- Înşelăciunea

Matei 24.11 Se vor scula mulţi prooroci mincinoşi şi vor înşela pe mulţi

Domnul Isus ne spune prin acest verset că:

Cel rău îşi va infiltra slujitorii în slujbe cheie ale bisericilor. Vor ajunge neobsevraţi în fruntea poporului lui Dumnezeu ca lideri spirituali ai poporului sfânt. Probabil că unii vor fi recrtutaţi din rândurile proorocilor Domnului care nu vor fi vegheat iar alţii vor fi ai satanei, lupi în piei de oaie.

Fenomenul proorocilor falşi va fi larg răspândit.

Domnul Isus ne spune foarte clar că nu puţini vor fi slujitorii amăgitori. Proorocii alşi au fost dintotdeauna în majoritate. Împăratul Ahab avea la curtea sa patru sute de prooroci care îi prooroceau numai de bine dar erau falşi (2Cronici 18.5). Proorocul Ilie se confruntă pe muntele Carmel cu patru sute cinci zeci de prooroci ai lui Baal (1Împăraţi 18.19). Aceştia erau aşa de intimi cu casa regală încât mâncau la masa împărătesei (pe Ilie îl hrăneau corbii.)

Fenomenul înşelării credincioşilor va avea mare succes.

Din două motive cel puţin: întâi de toate datorită numarului mare de prooroci falşi. Majoritatea oamenilor, în mod greşit consideră că adevărul este de partea celor mai mulţi. În realitate, adevărul este de partea Domnului indiferent cât de mulţi sau cât de puţini îl acceptă şi-l susţin. Apoi, fără îndoială că succesul se datorează în mare parte şi poziţiei de conducere din care satan acţionează. Cei mai mulţi din turmă îşi urmează orbeşte păstorii, uitând că noi de fapt trebuie să ne urmăm păstorii doar atâta timp cât aceştia sunt credincioşi Marelui Păstori. Adesea uităm că şi păstorii noştri sunt oameni supuşi greşelilor iar cei mai mulţi nu îndrăznesc să cerceteze sau să pună la îndoială dacă învăţătura pe care o primesc este de la Dumnezeu sau de la cel rău. Astfel, eficienţa este mare:

Exod 32.25 Moise a văzut că poporul era fără frâu căci Aaron îl făcuse să fie fără frâu…

Ier.23.15  …prin proorocii Ierusalimului s-a răspândit nelegiuirea în toată ţara.

Isaia 9.16 Cei ce povăţuiesc pe poporul acesta îl duc în rătăcire şi cei ce se lasă povăţuiţi de ei sunt pierduţi.

 

Apostolul Pavel

Faptul că apariţia proorocilor falşi este un semn al vremurilor din urmă este susţinut şi de apostolul Pavel în ultimele capitole din cea de-a doua epistolă către Timotei, unde vorbeşte în exclusivitate despre vremurile din urmă:

2Timotei 4.3-4 …va veni vremea când oamenii nu vor putea să sufere învăţătura sănătoasă ci îi vor gâdila urechile să audă lucruri plăcute şi îşi vor da învăţători după poftele lor. Îşi vor întoarce urechea de la adevăr şi se vor îndrepta spre istorisiri închipuite.

El ne spune foarte clar că oamenii din biserică vor schimba învăţătura sănătoasă cu lucruri care gâdilă urechea, vor schimba în cele din urmă chiar şi pe slujitorii Domnului cu oameni care să slujească poftelor şi plăcerilor lor, vor schimba predicarea în povestire a unor lucruri închipuite.

Ier.6.10 …cuvântul Domnul este o ocară pentru ei şi nu le place de el.

Ier.11.21 aşa vorbeşte Domnul împotriva oamenilor din Anatot care vor să-ţi ia viaţa şi zic: „Nu prooroci în Numele Domnului căci vei muri ucis de mâna noastră!”

 

Şi astăzi unii din slujitorii Domnului sunt ameninţaţi cu moartea, alţii cu tribunalul de către unii enoriaşi. Unii adoptă metode mai elegante de a împiedica pe predicatori să spună adevărul: fie sunt denigraţi, apar mai rar pe progrmare sau sunt trimişi la alte lucrări.

 

Cum ne aşteptăm să vedem apariţia proorocilor falşi?

Credem că va veni cineva pur şi simplu şi ne va spune doar poveşti şi basme? Vor veni fără Biblie şi vor citi din Coran sau ziare? Ne va spune să nu ne rugăm, să nu postim, să nu mai citim Biblia? Sau ne va spune că putem să ne facem de cap? Eu cred că nu aşa se va întâmpla!

Personal eu cred că deja se întâmplă şi cei mai mulţi nu-şi dau seama. Nu degeaba spune că „vor înşela pe mulţi.” Dacă ar veni proorocii falşi aşa cum am presupus eu mai sus, atunci toţi şi-ar da seama că sunt falşi şi nu i-ar urma. Chiar Domnul Isus a spus:

Matei 7.15 Păziţi-vă de proorocii mincinoşi! Ei vin la voi îmbrăcaţi în haine de oi, dar pe dinăuntru sunt nişte lupi răpători.

Făcâd referire la modul în care Şarpele a amăgitţo pe Eva, Wiersbe spunea că modelul cel mai eficient de a înşela pe cineva este de a oferi suficient adevăr încât să fii credibil şi suficientă minciună încât să aduci moartea. Pescarul oferă suficientă momeală ca să atragă dar şi acul este ascuns înăuntru iar când prindem şoarece în cursă nu punem doar lipici  ci şi o bucată de „adevăr” ca şoarecele să fie atras.

Am auzit oameni din alte denominaţiuni care zic că şi la ei se citeşte din Biblie şi că au auzit şi ei unele lucruri pe care le spunem noi. Dar tocmai aşa câştigă amăgitorul credit ca să înşele. Proorocii mincinoşi spun şi suficient adevăr încât să rămână credibili dar inoculează suficientă minciună încât să aducă moartea în Biserică.

De aceea punem că nu este suficient să ne mulţumim cu puţin adevăr ci trebuie să pretindem ca tot ce ni se predică să fie Adevărul. Dacă o mică parte din hrana de pe masă ar fi stricată, atunci am refuza-o pe toată. De ce n-am face aşa şi când este vorba despre hrana spirituală?!!

Ier. 5.30-31 Grozave lucruri, urâcioase lucruri se fac în ţară. Proorocii proorocesc neadevăruri, preoţii stăpânesc cu ajutorul lor şi poporului meu îi plac aceste lucruri.

 

Care este rostul abordării unui asemenea subiect? Chiar este important? Este de folos?

S-ar putea ca mulţi să se întrebe: „Nu vor fi oamenii descurajaţi să mai caute pe Dumnezeu? Cum mai pot oamenii să se alipească de aşa biserici?”

Personal, cred că o astfel de biserică descurajează prin însăşi modul defectuos şi păcătos de trăire. Explicarea situaţiei dimpotrivă, ajută pe cei sincer credincioşi să poată trece biruitori. Este deci necesar să vorbim despre acest subiect?

Da, pentru că ucenicii au întrebat şi mai mult, pentru că Domnul Isus le-a răspuns şi a vorbit despre asta iar evanghelistul Matei a considerat că este important să aloce atâta spaţiu în Evanghelia sa. Este învăţătura Domnului Isus- deci este vitală.

Sunt unii care deşi ştiu că sunt bolnavi se tem să afle care le este boala chiar dacă încă nu ştiu dacă este sau nu remediu. În cazul nostru, pentru cei credincioşi este un remediu, de aceea, când este vorba de bolile spirituale, doar cei păcătoşi refuză să ştie adevărul. Cei credincioşi caută adevărul indiferent cât de dureros ar fi.

Este de folos pentru cei credincioşi să ştie adevărul. Aşa înţelegi de ce nu poţi avea părtăşie cu toţi care se numesc creştini şi „fraţi.” Aşa vei ajunge să înţelegi cum se poate ca de la amvon să fie strecurată învăţătură falsă chiar dacă predicatorul ţine o Biblie în mână. Înţelegem că avem dreptul să evaluăm calitatea învăţăturii celui ce ne predică şi faptul că cineva pune la îndoială acurateaţea învăţăturilor nu înseamnă că omul acela are ceva cu predicatorul ci pur şi simplu, ar vrea să audă învăţătura lui Hristos şi nu a oamenilor.

Este de folos şi pentru cei necredincioşi să ştie. Astfel nu va fi descurajat în ce priveşte apropierea lui de Dumnezeu atunci când pe „fraţi” îi vor cunoaşte trăind în păcat, în mod firesc, lumesc. Cu siguranţă, va fi un şoc pentru ei să simtă răceala bisericilor, să întâlnească în biserică oameni mai imorali decât ei şi cu siguranţă le va fi poate imposibil să detecteze învăţătura falsă. Acum ştie la ce să se aştepte. În felul acesta nu va mai întoarce spatele lui Dumnezeu şi Domnului Isus Hristos din cauza unora care îşi spun „creştini” dar care sunt căzuţi de la credinţă.

 

 

 

 

Cum vor amăgi proorocii falşi?

Iată câteva metode de amăgire folosite adesea de proorocii falşi. Din păcate, cei mai mulţi credincioşi nu sunt conştienţi de ele.

 

Înlocuirea Cuvântului

Ier.23.16 Aşa vorbeşte Domnul oştirilor: N-ascultaţi cuvintele proorocilor care vă proorocesc! Ei vă leagănă în închipuiri zadarnice, spun vedenii ieşite din inima lor, nu ce vine din gura Domnului.

Trăim vremurile în care, cu toate că la începutul predicii se citeşte din Biblie, în foarte multe cazuri fie nu se face referire deloc la textul citit, fie sunt prezentate tot felul de argumente din basme, vise, filme, ştiri sau politică.

 

Îndulcirea Cuvântului

Ier.23.17 Ei spun celor ce Mă nesocotesc: „Domnul  a zis: Veţi avea pace!” şi zic tuturor celor ce trăiesc după aplecările inimii lor: „Nu vi se va întâmpla nici un rău!”

Cu toate că Dumnezeu are un alt fel de mesaj pentru cei răi, totuşi, aceşti prooroci îşi permit să aducă un mesaj mai dulce. Explicaţia lor este aceea că prezintă mesajul lui Dumnezeu din „perspectiva dragostei lui Dumnezeu.” Personal, potrivit Bibliei, cred că Dumnezeu nu oferă doar mesajul ci şi metoda. În mesajul pe care Dumnezeu îl transmite nu cred că este nevoie ca omul să aducă îmbunătăţiri.

În 2Cronici 18.7, vedem cum Ahab, un împărat rău, îl urăşte pe Mica pentru faptul că acesta –„nu-mi prooroceşte nimic bun, nu prooroceşte niciodată decât rău.” L-aş fi întrebat pe Ahab: „Cum, tu eşti rău şi vrei proorocii bune?!” Ahab este omul rău care vrea proorocii de bine. Pentru asta avea chiar patru sute de prooroci care ştiau să-i proorocească de bine.

 

Amestecarea Cuvântului

Ier.23.28 Proorocul care a avut un vis să istorisească visul acesta şi cine a auzit cuvântul Meu să spună întocmai Cuvântul Meu! Pentru ce să amersteci paiele cu grâul?- zice Domnul

Am auzit membri din biserica tradiţională care zic: „şi la noi la biserică se vorbeşte despre….(anumite pasaje din Biblie).” Da, tocmai asta le dă credibilitatea dar tradiţia îi omoară. În bisericil protestante începem să auzim în predici despre gândirea pozitivă, psihologie sau filozofie şi etică seculară precum şi alte născociri ale minţilor omeneşti- este aceeaşi înşelăciune.

 

Tăinuirea Cuvântului.

Ier.23.30 De aceea, iată, zice Domnul, am necaz pe proorocii care îşi ascund unul altuia cuvintele Mele.

Asta înseamnă să te fereşti să spui adevărul de teama de a nu-ţi face duşmani, să nu pierzi prieteni sau să nu superi pe cineva.

 

Acordarea autorităţii divine propriilor păreri.

Ier.23.31 Iată, zice Domnul, am necaz pe proorocii care iau cuvântul lor şi-l dau drept cuvânt al Meu.

„Încercarea de a forţa pe Dumnezeu să zică ca tine!” În mod normal, proorocul trebuie să ia parte la sfatul Domnului şi de acolo să plece cu mesaj din partea Domnului pentru popor. Proorocul este doar un mesager şi nu are nici un drept să adauge sau să scoată din mesajul primit. El trebuie transmis nemodificat indiferent de modul în care destinatarii vor primi mesajul şi de preţul pe care mesagerul îl va plăti. Acum vedem că, proorocul nu vine din prezenţa lui Dumnezeu dar are îndrăzneala să spună că mesajul are ca sursă şi autoritate pe Dumnezeu.

 

Aplicarea superficială a Cuvântului

Ier.6.14 Leagă în chip uşuratic rana fiicei poporului Meu, zicând: ”Pace! Pace!” Şi totuşi nu este pace.

Proorocii falşi văd şi recunosc problema. Chiar doresc să o trateze pentru a fi vindecată însă, pentru ca să nu doară, ca nu cumva să supere pe cineva, nu tratează problema în profunzimea ei. Leagă rana, acoperă rana dar nu rezolvă problema. Problema rămâne ascunsă sub bandaje.

 

Rolul dificil al proorocilor era acela de a întoarce poporul Domnului înapoi la Dumnezeu. Proorocii falşi de atunci ca şi cei de astăzi au cu totul alte roade: pentru că nu vor să sufere ei şi nu se tem de Dumnezeu ci de oameni, ei ajung să justifice şi să sprijine păcatul copiilor lui Dumnezeu. .

Ier.23.15 …prin proorocii Ierusalimului s-a răspândit nelegiuirea în toată ţara.

Ier.23.14 …întăresc mâinile celor răi, aşa că nici unul nu se mai întoarce de la răutatea lui…

Ier.23.32 Iată, zice Domnul, am necaz pe cei ce proorocesc visuri neadevărate, care le istorisesc şi rătăcesc pe poporul Meu cu minciunile şi cu îndrăzneala lor; nu i-am trimis Eu, nu Eu le-am dat poruncă şi nu sunt de nici un folos poporului acestuia- zice Domnul.

 

 

3. Trăirea creştină – Imoralitatea

Matei 24.12 şi din pricina înmulţirii fărădelegii, dragostea celor mai mulţi se va răci

Domnul Isus ne mai prezintă un al treilea semn al vremurilor din urmă pe care îl întâlnim în cadrul bisericii: imoralitatea în trăirea practică. Aceasta, bine-nţeles că trebuie privită nu separat ci în strânsă legătură şi sprijinită de celelalte două triste realitaţi- răceala relaţiilor şi învăţătura înşelătoare.

Din înţelegerea mea de până acum, cred că de-a lungul timpului nu s-au inventat păcate noi. Cred că păcatele care sunt acum au fost dintotdeauna. Există totuşi cel puţin două diferenţe între atunci şi acum: modalităţile de exprimare ale păcatelor au căpătat forme noi şi, o altă diferenţă este aceea că starea de păcat actuală este mult mai răspândită decât atunci- Domnul spune: „din pricina înmulţirii fărădelegii…”. Răspândirea aceasta este înlesnită şi realizată în acelaşi timp prin intermediul posturilor de televiziune, radio şi cu ajutorul literaturii care abundă în imoralitate.

Cuvintele Domnului Isus îmi întăreşte încă o dată convingerea că starea de imoralitate a credincioşilor de astăzi se datorează nu doar îndepărtării de Cuvântul lui Dumnezeu aşa cum am prezentat anterior dar şi datorită expunerii tot mai mari la influenţa imorală a acestor mijloace de propagandă pe care satan le foloseşte cu atâta succes. Prioritatea Scripturilor a fost surclasată de acestea prin varietate, prin mirajul culorilor, prin amuzament şi divertisment care gâdilă firea şi manipulează sentimentele. Astfel creştinii, nu doar că cer adormirea conştiinţei prin învăţătură falsă dar iată cum, în acelaşi timp îşi întinează conştiinţa prin murdăria cuvintelor, ideilor şi imaginilor păcătoase.  Iată cum descrie apostolul Pavel starea de păcat din biserică:

2Timotei.3.1-5 Să ştii că în vremurile din urmă vor fi vremuri grele căci oamenii vor fi iubitori de sine, iubitori de bani, lăudăroşi, trufaşi, hulitori, neascultători de părinţi, nemulţumitori, fără evlavie, fără dragoste firească, neînduplecaţi, clevetitori, neînfrânaţi, neîmblânziţi, neiubitori de bine, vânzători, obraznici, îngâmfaţi, iubitori mai mult de plăceri decât iubitori de Dumnezeu, având doar o formă de evlavie, dar tăgăduindu-i puterea. Depărtează-te de oamenii aceştia!

Observaţi, apostolul Pavel inspirat de Duhul Domnului nu spune că cei credincioşi nu-L vor iubi pe Dumnezeu dar spune că vor iubi plăcerile personale mai mult decât pe Dumnezeu. Şi acesta este adevărul: dragostea pentru Dumnezeu nu este prioritatea supremă. Credincioşii, influenţaţi de starea de păcat a lumii din jurul nostru vor fi înclinaţi tot mai mult spre satisfacerea poftelor personale decât spre a-I aduce plăcere lui Dumnezeu. Lucrul acesta este un păcat suficient de grav încât să dea naştere la acest potop de desfrâu prezentat anterior de apostolul Pavel.

Apostolul Pavel spune că toate acestea se vor întâmpla în biserica vremurilor din urmă. Ele chiar se întâmplă sub ochii noştri. Nu au nevoie de ilustrare. Proorocii falşi nu recunosc asta. Cei mai sinceri dintre ei le recunosc dar le tolerează şi le justifică adesea zicând „acum sunt alte vremuri.” De fapt aşa a spus şi apostolul: sunt vremurile din urmă şi sunt vremurile grele. Dar sunt aşa pentru că oamenii aceştia le fac aşa. Vremurile nu sunt grele sau uşoare prin ele însele. Trăirea oamenilor face vremurile bune sau rele, uşoare sau grele.

 

Se pare că şi semnul acesta al imoralităţii a fost dintotdeauna un prevestitor al vremurilor din urmă. Îl întâlnim şi în viaţa poporului Israel după care a urmat Judecata lui Dumnezeu prin exil. Ieremia capitolul 7 ne prezintă această situaţie:

Ieremia 7.3 Aşa vorbeşte Domnul oştirilor, Dumnezeul lui Israel: „”Îndreptaţi-vă căile şi faptele şi vă voi lăsa să locuiţi în locul acesta …6…dacă nu veţi vărsa sânge nevinovat în locul acesta şi dacă nu veţi merge după alţi dumnezei spre nenorocirea voastră 7 numai aşa vă voi lăsa să locuiţi în locul acesta…v.9 Cum? Furaţi, ucideţi, preacurviţi, juraţi strâmb, aduceţi tămâie lui Baal, mergeţi după alţi dumnezei pe care nu-i cunoaşteţi…! V.10 şi apoi veniţi să vă înfăţişaţi înaintea Mea în Casa aceasta peste care este chemat Numele Meu şi ziceţi: „Suntem izbăviţi!” ca iarăşi să faceţi toate aceste urâciuni! V.11 Este Casa aceasta peste care este chemat Numele Meu o peşteră de tâlhari înaintea voastră? Eu Însumi văd lucrul acesta, zice Domnul!

De ce „o peşteră de tâlhari”? Pentru că acolo se ascund hoţii! Da, din păcate, bisericile au ajuns în multe cazuri „peşteri de tâlhari” pentru că în ele, la adăpostul religiozităţii şi spiritualităţii, printr-o simplă membralitate se ascund multe păcate. Aşa cum ne arată pasajul lui Ieremia, pocăiţii aceştia se păcălesc singuri crezând că doar prin venirea la Casa Domnului ei sunt salvaţi… apoi continuă viaţa lor de păcat fără nici o remuşcare.

Domnul Dumnezeu i-a ameninţat pe evrei atunci dar şi pe noi astăzi că dacă vom continua aşa, Casele de rugăciune vor rămâne goale. Frumuseţi de clădiri impunătoare vor fi părăsite! Nici evreilor nu le-a venit să creadă că acea frumuseţe de Templu va fi părăsit. Dar Domnul le spune:

Ieremia 7.12-15 Duceţi-vă dar la locul care-Mi fusese închinat la Silo, unde pusesem să locuiască odinioară Numele Meu şi vedeţi ce i-am făcut din pricina răutăţii poporului Meu Israel! Şi acum, fiindcă aţi făcut toate aceste fapte, zice Domnul, fiindcă v-am vorbit dis-de-dimineaţă şi n-aţi ascultat, fiindcă v-am chemat şi n-aţi răspuns, voi face Casei peste care este chemat Numele Meu, în care vă puneţi încrederea… le voi face întocmai cum am făcut lui Silo şi vă voi lepăda de la faţa  Mea cum am lepădat pe fraţii voştri, pe toată sămânţa lui Efraim!

Chiar dacă în bisericile noastre încă se mai fac slujbe, încă mai vin oameni, totuşi, Cuvântul Domnului este adevărat: din pricina răutăţii poporului Casa va fi părăsită şi poporul lepădat! Indiferent de eforturile credincioşilor de a resuscita biserica locală, de a face infuzie de programe şi divertisment pentru a atrage oamenii, Casa Domnului va fi părăsită!

 

 

Care este soluţia? Ce este de făcut?

Mesaj pozitiv

În încheierea acestui pasaj Domnul Isus lasă să intre o lumină de speranţă care înviorează sufletele copiilor lui Dumnezeu întrucât, indeferent cât de densă este bezna spirituală în care mulţi se vor rătăci, totuşi există o soluţie prin care cei credincioşi vor putea rămâne biruitori. Iată cum:

 

1. Rabdă

v.13 Dar cine va răbda până la sfârşit va fi mântuit.

Mântuirea dintotdeauna a fost personală. Vremurile de acest gen ne aduc aminte de asta şi ne determină să ne cercetăm dacă suntem în credinţă. Deşi avem nevoie unii de alţii şi nu putem trăi viaţa de credinţă izolaţi, indiferent ce se poate întâmpla cu cei mai mulţi, nu trebuie neapărat să se întâmple şi cu noi. Trebuie să răbdăm!

Mai înţelegem de asemenea că mântuirea este posibilă chiar în vremuri ca acestea în care mulţi cad şi se pierd.

Starea decăzută a multor credincioşi nu trebuie să fie şi nici nu poate fi justificare pentru a rămâne nemântuit. Dumnezeu nu este vinovat şi nici nu poate fi acuzat pentru starea decăzută a multor aşa zişi creştini.

Fără îndoială că răbdarea nu este deloc cea mai plăcută alegere în vremuri ca acestea, dar este singura soluţie care aduce rezultate benefice şi sigure dacă nu pentru alţii, cel puţin pentru cel ce rabdă.

Răbdarea însă, nu este totul…

 

2. Lucrează

v.14 Evanghelia aceasta a Împărăţiei va fi propovăduită în toată lumea ca să slujească de mărturie tuturor neamurilor. Atunci va veni sfârşitul!

Dacă soluţia ar fi doar răbdarea cu siguranţă am cădea şi noi. Am cădea în păcatul mândriei; comparându-ne cu cei mulţi care vor fi căzut vom ajunge să credem că noi suntem cei mai sfinţi. Pentru a evita această cădere, Domnul Isus ne aduce aminte că avem de lucru- propovăduirea Evangheliei.

 

Mesajul Domnului Isus aici este extraordinar de încurajator. El ne direcţionează privirile de la comunităţile locale de credincioşi frământate şi ameninţate de cădere  spre măreţia şi gloria Împărăţiei Sale ale cărei scopuri se vor împlini cu succes. Nimic nu-L împiedică pe Dumnezeu să-Şi împlinească scopurile.

Chiar dacă comunităţile creştine şi organizările vizibile ale acestora sunt zguduite din temelie de răceală în relaţii, înşelăciune între lideri şi învăţătură precum şi imoralitate… totuşi viitorul Împărăţiei lui Dumnezeu şi al Bisericii Sale invizibile este unul strălucit.

Mai mult ca oricând este vremea să gândim nu în termenii „Biserica noastră” şi nici măcar „cultul nostru”. Este vremea să ne aducem aminte de Împărăţia lui Dumnezeu. Bisericile locale din care suntem membrii se pot duce dar noi suntem cetăţeni ai Împărăţiei lui Dumnezeu iar asta nu va trece.

În timp ce mulţi credincioşi se vor împotmoli în aceste frământări, adevăraţii credincioşi, vor putea privi prin toate acestea biruitori. În mijlocul suferinţelor şi dezamăgirilor din mijlocul bisericilor lor, prin îndurarea Domnului nu vor uita să ducă mai departe ştafeta Evangheliei lui Dumnezeu împlinind astfel porunca Mântuitorului şi Domnului nostru Isus Hristos.

Care este soluţia? Rabdă şi Lucrează!

Aminteşte-ţi de porunca Domnului Isus! Propovăduieşte Cuvântul Evangheliei! Tu n-ai fost chemat să slujeşti o biserică locală ci Împărăţia lui Dumnezeu; mai presus de o membralitate într-o biserică (pe care o poţi pierde uşor) tu eşti cetăţean al cerului. Tu eşti chemat să promovezi nu interesele unei biserici locale ci ale Împărăţiei Cerurilor. Ceea ce face omul are un sfârşit. Ceea ce face Dumnezeu rămâne!

„Atunci va veni sfârşitul!”-spunea Domnul Isus.  Sfârşitul durerilor, dezamăgirilor, sfârşitul urii şi trădărilor, sfârşitul amăgirilor căci toate vor fi date pe faţă, sfârşitul păcatului… chiar sfârşitul denominaţiunilor şi religiilor pământeşti. Atunci va fi sfârşitul tuturor acestora dar abia atunci va fi începutul plinătăţii domniei Domnului Hristos!

Matei 7.21-27 Împlinirea voiei lui Dumnezeu

Fiecare dintre noi am căzut de multe ori în ispita de a nu aplica sau de a nu face în viaţa noastră ceea ce ştim că Dumnezeu ne spune prin Biblie să facem. De multe ori am confundat „a şti” cu „a face” uitând cât de mare este diferenţa dintre ele. Alteori am crezut că a face lucruri bune pentru Dumnezeu este tot una cu a face ceea ce cere Dumnezeu de la noi. Cât de grav este lucrul acesta? Cât de important este să facem ce cere Dumnezeu şi nu ce credem noi că I-ar place Lui? Ce înseamnă cu adevărat împlinirea voiei lui Dumnezeu şi care este valoarea ei, sunt doar câteva din întrebările la care vom încerca să găsim răspuns chiar în Sfânta Scriptură Biblia.

Textul de bază de la care vom porni în căutarea răspunsurilor se găseşte în Sfânta Evanghelie după Matei 7.21-27

 1. Avertizarea Domnului Isus

Saul a fost primul împărat al lui Israel. Datoria lui era să fie ascultător de Dumnezeu şi în felul acesta Dumnezeu promitea că ţara va fi ocrotită iar domnia sa va fi în siguranţă. Începutul lui Saul, ca şi începutul nostru în relaţie cu Dumnezeu, a fost bun. Cu timpul însă, Saul a început să facă de capul lui. Ştia foarte bine ce trebuie să facă dar a ales să ignore. Este adevărat că făcea multe lucruri bune pentru Dumnezeu dar nu făcea ceea ce cerea Dunezeu. De aceea, a venit şi ziua când Dumnezeu trimite pe proorocul său la Saul…

1Samuel 15.22-23 Samuel a zis:”Îi plac Domnului mai mult arderile de tot şi jertfele decât ascultarea de glasul Domnului? Ascultarea face mai mult decât jertfele şi păzirea Cuvântului Său face mai mult decât grăsimea berbecilor căci neascultarea este tot atât de vinovată ca ghicirea şi împotrivirea nu este mai puţin vinovată decât închinarea la idoli şi terafimi. Fiindcă ai lepădat Cuvântul Domnului, te leapădă şi El ca împărat!

Acestea au fost cuvintele cele mai grele pe care împăratul Saul le-a auzit vreodată. Erau rostite în auzul urechilor lui de către un om, de un profet, dar veneau de la Dumnezeu. De aici înainte a venit jalea peste sufletul lui. N-a mai avut linişte căci Domnul se depărtase de el şi duhurile rele îl chinuiau cumplit. A căutat să îndrepte ceva dar orice efort era venit prea târziu. Venise vremea când neascultarea de glasul Domnului avea să-şi primească răsplata cuvenită- lepădarea!

Durerea şi amărăciunea din sufletul lui Saul precum şi tragedia sfârşitului său prematur în mijlocul unor imagini macabre sunt doar o palidă umbră a suferinţei pe care fiecare dintre noi am putea s-o experimentăm dacă nu înţelegem la timp cât de important este nu doar să ştim ci să şi împlinim Cuvântul Domnului.

Ca şi atunci şi acum; de la Adam şi Eva chiar, la Saul, şi până la noi şi după noi, dintotdeauna şi pentru totdeauna, neascultarea de Dumnezeu a fost, este şi va fi pedepsită aspru.

Matei 7.21 Nu ori şi cine Îmi zice:”Doamne! Doamne!” va intra în Împărăţia cerurilor, ci cel ce face voia Tatălui Meu care este în ceruri!- a spus Domnul Isus

Avertizarea este clară: Doar cei ce împlinesc Cuvântul Domnului au dreptul de a intra în Rai!

A şti nu este tot una cu a împlini. Nici a auzi, nici a ştii sau a cunoaşte nu trebuie confundat cu a împlini. Nici a auzi, nici a ştii sau a cunoaşte, şi nici măcar a fi capabil şi dornic să spunem altora învăţăturile Domnului, nici toate acestea împreună nu egalează ca importanţă împlinirea; toate cele enumerate nu ne scuteşte de împlinirea voiei lui Dumnezeu. Pare atât de simplu dar cu toate astea, fiecare dintre noi adesea uităm acest adevăr.

Ce Îl interesează pe Dumnezeu de la noi în legătură cu învăţăturile Sale? Să Îl ascultăm când ni le transmite? Să Îl lăudăm pentru înţelepciunea învăţăturilor Lui? Să le învăţăm bine? Să le spunem şi altora? Toate acestea la un loc sunt dorite de Dumnezeu …dar nu neapărat. Scopul este împlinirea lor!

 De ce vrea Dumnezu de la noi împlinirea şi nu doar cunoaşterea învăţăturilor Lui?

Matei 7.21 Nu orişicine Îmi zice: „Doamne, Doamne!” va intra în Împărăţia cerurilor ci cel ce face voia Tatălui Meu care este în ceruri.- a spus Domnul Isus

În primul rând Domnul aşteaptă împlinirea  întrucât aceasta este singura modalitate prin care ne arătăm cu adevărat respectul şi cinstirea faţă de Sine. Singurul mod prin care ne arătăm credinţa în El- pentru că, credina este de fapt ascultarea de El. Doar împlinind arătăm că El este vrednic de încredere iar noi suntem datori să ascultăm de El.

În Matei 21.28-31 Domnului Isus prezintă o altă pildă. Un tată avea doi fii. Amândoi sunt rugaţi să meargă să lucreze în via lui. Primul refuză şi spune că nu vrea să meargă dar mai apoi, îi pare rău şi în final se duce. Al doilea, se adresează frumos, cu respect în vorbire, primite că se va duce… şi nu se duce. Care dintre aceştia a dovedit respect faţă de tatăl lor? Concluzia pildei era că cel ce a împlinit dorinţa tatălui l-a onorat cu adevărat şi nu cel care doar a vorbit frumos şi a făcut promisiuni plăcute la auz.

Un al doilea motiv pentru care Domnul vrea să împlinim voia lui este datorită faptului că doar împlinirea ne aduce beneficii şi nu doar cunoaşterea. Nu toţi sunt convinşi de asta dar, toate poruncile Lui ne sunt date nu pentru informare sau pentru a ne îmbogăţii cultura generală. Toate au un scop practic: fericirea noastră.

De curând mă aflam cu citirea Bibliei în cartea Deuteronom şi de multe ori mi-a atras atenţia refrenul „ca să fii fericit” cu toate că se afirma lucrul acesta în contextul în care Dumnezeu cere ascultare de poruncile Lui.

Deuteronom 12.28 Păzeşte şi ascultă toate aceste lucruri pe care ţi le poruncesc, ca să fii fericit tu şi copiii tăi după tine, pe vecie, făcând ce este bine şi ce este plăcut înaintea Domnului, Dumnezeului tău.

Observ aici că noi trebuie să facem ce este bine nu în ochii noştri, nu ce credem noi că este bine ci ceea ce este bine şi plăcut înaintea lui Dumnezeu. Făcând aşa, Dumnezeu promite nu doar fericirea noastră dar şi a urmaşilor noştri.

Ioan 13.17 Dacă ştiţi aceste lucruri, ferice de voi dacă le faceţi– a spus Domnul Isus. Iată deci că trebuie să mergem mai departe, la împlinirea a ceea ce ştim. Iar împlinirea aduce fericirea.

Neemia 9. 29 I-ai rugat fierbinte să se întoarcă la Legea Ta, dar ei au stăruit în îngâmfarea lor, n-au ascultat de poruncile Tale, au păcătuit împotriva orânduirilor Tale care fac viu pe cel  ce le împlineşte. Ţi-au întors spatele cu îndărătnicie, şi-au înţepenit grumazul şi n-au ascultat.

Împlinirea aduce viaţă spirituală, relaţie vie cu Dumnezeu şi sănătate sufletului. Neîmplinirea este îngâmfare şi dispret la adresa lui Dumnezeu, este ca şi cum ţi-ai întoarce spatele la Dumnezeu.

Motivele pentru care Domnul aşteaptă ca noi să împlinim voia lui sunt multe. Eu voi mai aminti doar încă unul: al treilea motiv este acela că cei care nu ămplinesc ci doar ştiu voia Domnului, nu doar că nu vor fi fericiţi ci vor fi pedepsiţi. Cu cât cunoşti mai mult şi nu împlineşti cu atât pedeapsa va fi mai mare pentru că, aşa cum spunea Domnului Isus: „cui i s-a dat mult i se va cere mult.” De aceea, faptul că ştim multe, n-ar trebui nicidecum să fie un motiv de laudă ci de smerenie întrucât aşteptările lui Dumnezeu de la noi sunt mai mari.

În Matei 11.20-24 Domnul Isus mustră cetăţile în care făcuse cele mai multe din minunile sale. Mustră pe cei care cunoşteau cel mai mult din învăţăturile Sale şi le spune: „în Ziua judecăţii va fi mai uşor pentru ţinutul Sodomei decât pentru tine.”(11.24)

 2. Pericolul autoînşelării este mare

În ciuda faptului că ştim şi suntem chiar convinşi că împlinirea aduce fericirea pe cât neîmplinirea aduce pedeapsa, totuşi trebuie să recunoaştem că de multe ori suntem inconştienţi de marele pericol al autoînşelării aşa cum Însuşi Domnul Isus îl semnalează:

 Matei 7.22 Mulţi îmi vor zice în ziua aceea: „”Doamne, Doamne! N-am proorocit noi în Numele Tău? N-am scos noi draci în Numele Tău? Şi n-am făcut noi multe minuni în Numele Tău?”23 Atunci le voi spune curat: „Niciodată nu v-am cunoscut! Depărtaţi-vă de la Mine voi toţi care lucraţi fărădelege!”

Domnul Isus ne spune că va veni o zi când mulţi oameni vor rămâne uluiţi când vor afla din gura Domnului Isus faptul că n-au fost găsiţi vrednici să între în Rai ci vor fi izgoniţi din prezenţa Sa. Atunci vor realiza că toată viaţa lor de credinţă a fost o mare amăgire, s-au autoînşelat. Cum?! Prin faptul că n-au împlinit în viaţa lor ceea ce ştiau că trebuia împlinit.

Iacov 1.22 Fiţi împlinitori ai Cuvântului, nu doar ascultători înşelându-vă singuri! 23 Căci dacă ascultă cineva Cuvântul  şi nu-l împlineşte cu fapta, seamănă cu un om care îşi priveşte faţa firească într-o oglindă  24 şi după ce s-a privit, pleacă şi uită îndată cum era. 25 Dar cine îşi va adânci privirile în Legea desăvârşită care este legea slobozeniei, şi va stărui în ea nu ca un ascultătăr uituc ci ca un împlinitor cu fapta, va fi fericit în lucrarea lui.

 De ce este mare pericolul autoînşelării?

Pericolul autoînşelării este mare întrucât autorul înselării suntem chiar noi înşine- ne autoînşelăm. Tocmai de aceea este foarte probabil să nu sesizăm pericolul.

Nimeni nu ne-a spus nimeni vreodată că nu trebuie să împlinim Cuvântul Domnului. Dacă ne-ar spune altul, imediat ne-am da seama că vrea să ne înşele. Dar când noi înşine ne măgulim că ştim suficient de bine voia lui Dumnezeu şi neglijăm împlinirea ei… atunci nu sesizăm uşor că ne-am depărtat de voia lui Dumnezeu. De ce? Pentru că avem mai multă încredere în noi. De aceea este mai uşor să cădem în capcana autoînşelării. Nu doar că posibilitatea să cădem în capcană este mai mare dar şi durerea va fi mai mare când vom afla că singuri ne-am adus tragedia asupra sufletului nostru trăind o viaţă de credinţă doar la nivel de teorie şi nu în practică.

În al doilea rând, vedem că pericolul autoînşelării este mare tocmai din faptul că mulţi au căzut în capcana lui. Aşa a spus şi Domnul Isus: „Matei 7.22 Mulţi îmi vor zice în ziua aceea…” Se pare că această capcană a autoînşelării prin neîmplinirea Cuvântului sfânt este foarte atractivă şi nu puţini cad în ea.

În al treilea rând, pericolul autoînşelării este mare şi pentru că cei mulţi care cad în această capcană sunt tocmai oameni din categoria celor religioşi, din categoria oamenilor la care nu te aştepţi să ajungă în iad.

Matei 7.22 …”Doamne, Doamne! N-am proorocit noi în Numele Tău? N-am scos noi draci în Numele Tău? Şi n-am făcut noi multe minuni în Numele Tău?”

Domnul Isus nu le spune acestora că nu este aşa. Da, erau foarte activi şi pricepuţi în lucrarile spirituale (probabil la început). Există totuşi un DAR… Erau oameni care ştiau să spună altora  să facă ceea ce aştepta Dumnezeu de la ei…, dar ei nu făceau. Erau oameni care eliberau pe alţii de vicii şi legăturile păcatului şi ale satanei…, dar ei rămâneau nedezlegaţi. Foloseau puterea lui Dumnezeu să atragă privirile oamenilor dar ei nu-şi întorceau faţa spre Dumnezeu.

Autoînşelarea acestor oameni uluieşte pe toţi cei care vor afla pentru că astăzi, nici unuia dintre noi nu ne vine să credem că vreun păstor, sau vreun membru din comitet, sau vreun evanghelist sau învăţător al Scripturilor… sau vreun membru botezat şi cuminte din biserică va ajunge vreodată să fie izgonit de Domnul Isus. Totuşi …se va întâmpla! Numărul teologilor creştini în iad va fi surprinzător de mare!

Domnul Isus ilustrează foarte bine acest aspect într-o altă pildă:

Matei 21.28 Un om avea doi feciori. S-a dus la cel dintâi şi i-a zis: „Fiule, du-te astăzi de lucrează în via mea!”29 „Nu vreau” i-a răspuns el. În urmă, i-a părut rău şi s-a dus.30 S-a dus şi la celălalt şi i-a spus tot aşa. Şi fiul acesta a răspuns: „Mă duc, Doamne!” Şi nu s-a dus.31 „Care din amândoi a făcut voia tatălui său?” „Cel dintâi” au răspuns ei. Şi Isus le-a zis: „Adevărat vă spun că vameşii şi curvele merg înaintea voastră în Împărăţia lui Dumnezeu…”

Poate ne şochează: Cum?! Este adevărat că cel dintâi a făcut voia tatălui său?!!! Cel care i-a zis: „Nu vreau!”?  Da, dar apoi i-a părut rău şi s-a dus. Acest fiu reprezintă pe mulţi dintre vameşi şi curve care, la început au spus „Nu vreau!” lui Dumnezeu dar apoi, s-au pocăit şi au făcut voia lui Dumnezeu, au adus bucurie Tatălui, s-au pocăit de păcatele lor. Acest fiu reprezintă pe cei păcătoţi din afara bisericilor care acum se bălăcesc încă în mizeria păcatului dar, mulţi se vor pocăi şi vor ajunge în rai, în timp ce mulţi care şi-au tocit încălţămintea pe drumul spre biserică vor gusta chinurile eterne ale focului iadului.

N-ar trebui oare să ne şocheze faptul că cel care a vorbit aşa de respectuos tatălui (…Doamne) şi care cu atâta bunăvoinţă a promis că se duce, totuşi şi-a încălcat cuvântul şi n-a făcut voia tatălui?!

Luca 6.46 De ce-Mi ziceţi: „Doamne! Doamne!” şi nu faceţi ce spun Eu?- a zis Domnul Isus

În al treilea rând, pericolul autoînşelării este mare şi pentru că preţul sau pedeapsa lui este infinit de mare.

Matei 7.23 Atunci le voi spune curat: „Niciodată nu v-am cunoscut! Depărtaţi-vă de la Mine voi toţi care lucraţi fărădelege!”

Ce pierd cei care se autoînşeală neîmplinind Cuvantul Domnului? Pierd viaţa eternă în Rai, pierd părtăţia cu Domnul Dumnezeu şi vor fi izgoniţi în iad.

„Niciodată nu v-am cunoscut…”- le va spune Domnul Isus. Vedeţi, eu pot spune că îl cunosc pe preşedintele Americii: l-am văzut la televizor, l-am auzit vorbind, am poze cu el…ştiu multe despre el. Cu toate astea, dacă mă duc la Casa Albă, cu siguranţă nu voi avea acces acolo. De ce? Cu toate că eu „îl cunosc” totuşi, el nu mă cunoaşte. Ce contează nu este dacă eu îl cunosc ci dacă el mă cunoaşte.

Aşa este şi cu Dumnezeu. Toată lumea are pretenţie că Îl cunoaşte pe Dumnezeu doar pentru simplul fapt că a auzit ceva despre El sau pentru că a citit două file din Biblie. Totuşi, cei mai mulţi se înşeală. Important este să ne cunoască El pe noi, să fi fost o relaţie mai apropiată între El şi noi. Una este să cunoşti DESPRE Dumnezeu şi alta să cunpaştem PE Dumnezeu. Una este ca Dumnezeu să cunoască DESPRE noi şi alta să ne cunoasc PE noi. Diferenţa dintre acestea o face relaţia. Fără relaţie personală nu există cunoaştere reală.

Sigur te cunoaşte Dumnezeu? Sigur nu te autoînşeli? Eşti sigur că vei intra în Împărăţia lui Dumnezeu? Eşti sigur că nu te va respinge? Nu uita! Pericolul este mare şi amâgirea este subtilă! Mulţi se vor fi înşelat!

 3. Ilustrare: Care este diferenţa între

„doar a şti voia Domnului” şi „a face voia Domnului”?

Pildele Domnului Isus sunt povestiri pământeşti obişnuite ce ne transmit înţelesuri cereşti, spirituale. Domnul Isus le foloseşte adesea pentru a ne ajuta să înţelegem mai bine adevărurile Împărăţiei lui Dumnezeu. Iată pilda:

Matei 7.24 Pe oricine aude aceste cuvinte ale Mele şi le face îl voi asemăna cu un om cu judecată care şi-a zidit casa pe stâncă.25 Însă oricine aude aceste cuvinte ale Mele şi nu le face, va fi asemănat cu un om nechibzuit care şi-a zidit casa pe nisip.26 A dat ploaia, au venit şuvoaiele, au suflat vânturile şi au izbit în casa aceea. Ea s-a prăbuşit şi prăbuşirea i-a fost mare.

Diferenţa. Observăm că diferenţa între cei doi oameni  pe care Domnul vrea să-i reprezinte prin această pildă este aceea că unul, nu doar că aude, dar „şi face.” Unul „aude… şi le face” iar celălalt „aude…şi nu le face.”

La începutul pildei, diferenţa este aşa de mică şi de nebăgat în seamă. În final însă, această mică diferenţă vedem că duce la o diferenţă extremă: primul rămâne în siguranţă fericit iar celălalt are parte de o mare tragedie (…prăbuşirea i-a fost mare.v.26)

Lucrul acesta de fapt vrea să ne spună că acum, diferenţa între cei ce împlinesc în viaţa lor cuvintele Bibliei şi cei care le ştiu dar nu le împlinesc este nesemnificativă. Da, aşa este acum, dar cândva, în viitor, în ziua necazului şi încercărilor, şi în mod sigur în Ziua Judecăţii, diferenţa va fi copleşitor de mare.

Asemănările. Sunt şi asemănări. Amândoi aud, amândoi ştiu cuvintele Domnului Isus. Amândoi îşi zidesc o casă.

Aud adesea oameni care îmi spun „nu e mare diferenţă între noi şi voi…”. Prin asta de fapt vor să spună că există multe asemănări. Totuşi, din pilda aceasta înţeleg că nu contează ce asemănări şi cât de multe sunt între culte şi religii, nu contează în ce te asemeneni, cât de mult şi cu cine te asemeni. Nu te consola cu lucrul acesta. Şi omul a cărui casă s-a prăbuşit se asemăna foarte mult cu celălalt. Asta nu l-a ajutat să evite tragedia vieşii lui. Ce contează este Implinirea cuvintelor Domnului Hristos în viaţa ta!

În ciuda asemănărilor, unul este numit de Domnul Isus „om cu judecată ”(înţelept) iar celălalt „nechibzuit” (lipsit de înţelepciune).

Vrem nu vrem, pildele Domnului Isus ne confruntă direct. Este vorba despre mine şi despre tine aici. Nu ne putem ascunde. Domnul ne întreabă: ce faci cu ce şti? Împlininim sau ne mulţumim doar cu „a şti”? Pilda aceasta ne arată cum ne vede pe noi Dumnezeu şi care va fi viitorul în faţa Judecăţii lui Dumnezeu.

Pilda aceasta ne răspunde la căteva întrebări:

1. Ce este de fapt „împlinirea învăţăturilor lui Dumnezeu?”

În pildă, ce a făcut omul cu judecată mai mult decât omul nechibzuit? Omul cu judecată şi-a zidit casa pe stâncă (v.24). Şi a mai făcut ceva: a făcut şi temelie (v.25…avea temelia zidită pe stâncă). Sunt două lucruri care contează şi cred că ambele împreună au contat ca zidirea să rămână în picioare. Degeaba ai casa pe stâncă dacă nu are temelie (fundaţie) sau degeaba ai temelie dacă ai pus-o în nisip. Temelia, fundaţia este liantul sau legătura care uneşte casa (adăpostul fragil) cu stânca cea neclintită.

În Biblie „Stânca” de multe ori Îl reprezintă pe Dumnezeu. De multe ori oamenii sfinţi spuneau în rugăciunile lor: „Doamne, Stânca mea şi Izbăvitorul meu” (Psalmul 19.14) sau „Tu eşti Stânca mea. Cetăţuia mea” (Psalmul 31.3) sau „Dumnezeul meu este stânca mea de adăpost” (Psalmul 94.22). Moise spune: „El este Stânca… Stânca mântuirii…”(Deuteronom 32.4, 15)

Da, Dumnezeu şi Cuvântul Lui sunt ca o Stâncă pentru noi. De ce? Pentru că învăţăturile Lui sunt sigure precum stânca, ele nu pot fi clătinate, sunt încercate şi toţi cei care se încred în poruncile Lui nu vor cădea de ruşine.

Ce este atunci „nisipul” pe care celălalt şi-a zidit casa? Nisipul reprezintă învăţăturile oamenilor, înţelepciunea noastră după care ne călăuzim viaţa (relaţiile, familia, copiii, viitorul). Adesea luăm de bun ce auzim la televizor, ce am citit în cărţi, ce vedem la alţii sau ceea ce ne place nouă. Da, acestea sunt nisipul.  Pentru că te ajută să zideşti imediat dar nu are durabilitate, nu rezistă în timp. Învăţăturile oamenilor şi înţelepciunea omului este un nisip mişcător care înşeală. De aceea atâţia şi-au ruinat familiile, de aceea mulţi divortează, mulţi caută fericirea şi împlinirea acolo unde bănuiesc că o vor găsi dar n-o vor afla niciodată. Mulţi îşi uită părinţii şi nu puţini îşi urăsc viaţa.

Stânca este deci Cuvântul lui Dumnezeu. Dar ce este temelia? Temelia reprezintă dorinţa omului de a se adânci tot mai mult în Dumnezeu, de a se uni tot mai mult cu Stânca Dumnezeu prin împlinirea învăţăturilor lui Dumnezeu. Temelia este acea arte din casă care se adânceşte şi se ascunde în pământ- tot aşa, împlinirea cuvântului lui Dumnezeu este singurul mod prin care viaţa mea şi viaţa ta se poate adânci în Dumnezeu căpătând astfel ceva din tatornicia şi tăria Stâncii Dumnezeu. Astfel, când furtunile sau cutremurul vin, tăria casei rămâne stânca şi asta, datorită temeliei căci prin ea, prin temelie, casa este „sudată” în stâncă. Tot aşa, prin ascultare, sufletul nostru este „sudat” în Dumnezeu. Cu cât temelia este mai adâncă, cu cât ascultarea este mai profundă cu atât mai sigură este viaţa noastră în Dumnezeu.

Nu ştim sigur dacă celălalt a avut sau nu temelie. Dar asta nu mai contează. Chiar dacă ar fi avut, temelia pe nisip, nu conferă siguranţă cladirii. Asta înseamnă că, indiferent cât de mult şi atent ai asculta de învăţăturile şi înţelepciunea omenească (a ta sau a altora), mai devreme sau mai târziu vei fi dezamăgit.

Deci, ce este de fapt „împlinirea învăţăturilor lui Dumnezeu”? Împlinirea este unica metodă prin care adăpostul vieţii si sufletului nostru se împlântează, se „sudează” în Stânca neclintită Dumnezeu căpătând astfel stabilitate şi siguraţă în Dumnezeu. Mai simplu- Împlinirea este adăpostirea, siguranţa noastră în Dumnezeu. Împlinirea este modalitatea prin care noi cei slabi devenim de neclintit prin Dumnezeu.

Practic, asta îneamnă că: ascultând de Dumnezeu vom avea familii puternice care nu se destramă, vom avea pace chiar şi în încercări şi necazuri, vom trăi încrezători chiar dacă vremurile descurajează pe mulţi în jurul nostru, vom găsi puterea să trăim mulţumitori cu bucurie când tot mai mari sunt neajunsurile şi tot mai mulţi nemulţumiţii iar ura şi amărăciunea macină şi seceră mulţimi de suflete în jurul nostru. Ascultând de Dumnezeu, noi rămânem pe Stâncă!

2. De ce trebuie să împlinim voia lui Dumnezeu?

Ca să aflăm răspunsul trebuie să vedem de ce a trebuit omul cu judecată să facă o temelie în stâncă. În evanghelia după Luca găsim ceva care ne ajută să înţelegem mai mult despre asta:

Luca 6.48 …când a zidit o casă, a săpat adânc înainte şi a aşezat temelia pe stâncă.

Vom vedea întâi nişte adevăruri care, la prima vedere ar fi tocmai motive pentru a nu împlini voia lui Dumnezeu:

a) Temelia este partea care nu se vede a clădirii. De ce să mai faci temelie când oricum nu o vede nimeni?

Faptul că temelia este ascunsă, faptul că nu se vede asta nu înseamnă că nu este importantă. Importanţa unui lucru nu se vede după cât de mult se expunde ochiului, după cât este de apreciată de oameni. (Majoritatea oamenilor nu se laudă cu temelia casei ci cu interiorul sau mărimea a ceea ce este deasupra şi care se vede.)

Tot aşa este şi cu împlinirea Cuvântului lui Dumnezeu. Orice om care i-a înţeles cu adevărat importanţa nu face din faptele lui o expoziţie pentru oameni întrucât oamenii fireşti nu au ochii necesari să poată aprecia calitatea şi importanţa împlinirii Cuvintelor lui Dumnezeu.

Atunci întreb din nou: De ce trebuie să împlinim voia lui Dumnezeu? Pentru oameni? De ochii oamenilor? Nu! Împlinirea voiei lui Dumnezeu nu este apreciată de oameni. Ei nu-i înţeleg valoarea!

b) Temelia cere un efort mai mare. De ce să mai muncim atâta? Asta îneamnă că o să ne ia şi timp mai mult până terminăm…

Poate unii se gândesc: „ce rost are să mai sap aşa de adânc când oricum nu se vede? Este aşa de greu de dat cu târnăcopul…”

Pilda ne arată că omul cu judecată a avut mult de lucru. Lucrul lui a fost îngreunat în mod special prin faptul că terenul în care săpa nu era nisip, nici pământ ci stâncă. Mai mult de atât, textul din Luca 6.48 ne spune că a săpat adânc; nu la suprafaţă, nu superficial. Faptul că era greu nu l-a determinat să sape mai puţin.

Da, sunt unii care zic: „Ce rost mai are să ascult de Biblie şi să aştept până la căsătorie…? De ce să mai aştept atâta? De ce să mai sufăr când alţii se distrează?!!!” Iar alţii spun: „Ce rost mai are să luptăm să ne împăcăm? Chiar dacă Dumnezeu cere împăcare…asta e cam greu. Este mai uşor să ne despărţim. Sunt atâţia care o fac…”.  Omul caută confortul personal şi plăcerea imediată. Împlinirea voiei lui Dumnezeu însă, este adevrat, nu aduce confort imediat şi nici plăcere imediată dar aduce fericire şi împlinire mai apoi dar care durează şi rămâne în orice împrejurare a vieţii.

Cu ajutorul lui Dumnezeu am aşteptat până la 29 de ani fără să ating vreo fată, fără să sărut vreo fată. E-adevărat, de multe ori plângeam şi mă rugam pentru o tânără împreună cu care să trăiesc pentru Dumnezeu…n-a fost uşor când vedeam prieteni care trăiau deja în concubinaj, în curvie şi se lăudau cu câte fete au schimbat iar alţi prieteni de-ai mei erau căsătoriţi şi aveau şi copii… Eu nu aveam nici soţie. Căutând să ascult de învăţăturile lui Dumnezeu, cu ajutorul Lui am aşteptat. Pe data de 2 august 2009 am sărutat prima dată o fată. Aceea este soţia mea. Am sărutat-o în ziua când ne-am căsătorit, doar după ce, la altar, în biserică am fost binecuvântaţi înaintea lui Dumnezeu în rugăciune. N-a fost uşor dar am aşteptat, pentru că am dorit ca familia noastră să fie binecuvântată de Dumnezeu, El să fie Stăpânul familiei noastre. El este şi acum! El este Şeful nostru! Nu ne pare rău că am aşteptat, nu ne pare rău că am răbdat, nu ne pare rău că n-am gustat plăcerile înşelătoare de o clipă ale păcatului. De aceea, pentru invitaţiile de nuntă am putut scrie ca moto: „Dumnezeu nu dezamăgeşte, nu ămplineşte ci totdeauna depăşeşte aşteptările celor iubiţi de El!” Dragă cititorule, dacă eşti căsătorit, îţi doresc să ai cel puţin fericirea şi pacea  pe care noi o avem. Dacă nu eşti, îţi dorim cel puţin fericirea şi pacea pe care noi am avut-o când eram în aşteptarea răspunsului Domnului.

Concluzia este una singură: chiar dacă este mai greu, chiar dacă trebuie să amâi plăcerile, chiar dacă ia timp mai mult….dacă trebuie să faci toate astea doar pentru a împlini învăţăturile lui Dumnezeu din Biblie- Se merită!

A-ţi zidi casa pe nisip este mult mai uşor. Nisipul este mai uşor de săpat şi îl poţi folosi şi pentru mortar. Simplu şi uşor şi rapid! (dar fatal!) Aşa este când asculţi de învăţăturile oamenilor: ele sunt uşor de împlinit întrucât au vedere împlinirea poftelor, chiar ceea ce îţi place (chiar dacă nu este ceea ce ai nevoie), sunt simple întrucât însăşi firea păcătoasă din noi le cere. Pe lângă toate astea, nici nu trebuie să aştepţi prea mult pentru a gusta distracţia. …..Da, e adevărat, dar cine mai apoi gustă dezamăgirea, neîmplinirea, tragedia?!!!

Chiar dacă munceşti mai mult şi ia mai mult timp, fă-ţi temelie la casă! Chiar daca ai de suferit şi treuie să aştepţi, împlinelte poruncile Domnului pentru tine!

c) Temelia pe stâncă nu este neapărat necesară. Văd că şi celălalt şi-a fcut casă pe nisip şi arată chiar mai bine ca a mea…

Da, de multe ori sunt ispitiţi credincioşii să gândească aşa: ce rost mai are să ascult de Dumnezeu când văd că prietena s-a căsătorit cu un băiat mai bogat, iar colegul meu cu o fată mai frumoasă… văd că alţii care înşeală au de toate….şi văd că o duc bine.

Mai are rost să împlineşti cuvintele lui Dumnezeu ..??? Da!

Pentru că vine o zi a Judecăţii lui Dumnezeu!

Îmi vine în minte aici un film de desene animate foarte îndrăgit în vremea copilăriei. Cred că şi astăzi l-aş urmări cu plăcere. Era vorba despre despre trei purceluşi care îşi construia fiecare câte o casă. Cel dintâi şi-a construit o căsuţă frumoasă din paie. Al doila din beţe iar al treilea din piatră, din material dur. Care dintre cei trei credeţi că a terminat primul casa? Da, aţi ghicit, cel care a construit cu paie sau cel cu beţele. În nici un caz cel cu piatrele nu a terminat primul. În timp ce acesta încă mai lucra şi transpira, ceilalţi doi stăteu întinşi la soare şi râdeau de el. În cele din urmă toţi au finalizat lucrările de construcţie. Vine însă şi ziua când pericolul se abate asupra vieţilor lor- lupul. Acum era vremea încercării. Lupul vine la cel cu casa de paie. Purceluşul se grăbeşte, se ascunde după uşă, trage zăvorul crezând că este la adăpost şi răsuflă uşurat. Lupul însă, dintr-o suflare spulberă toată siguranţa lui. Descoperit, purceluşul aleargă la cel cu casa din beţe şi este primit imediat înăuntru. Foarte curând, lupul face acelaşi lucru şi căsuţa din beţe nu opune nici un fel de rezistenţă. Se prăbuşeşte! Cei doi acum alargă la cel ce şi-a făcut casa din material solid. Lupul se apropie şi, ca la început începe şi suflă…şi suflă până se face roşu ca racu dar nimic nu se clinteşte. Apoi începe să forţeze uşa şi să bată cu pumnii dar fără nici un rezultat. Construcţia era una puternică şi datorită acestui fapt, toţi cei dinăuntru erau în siguranţă.

Ilustraţia aceasta se aseamănă cu pilda Domnului Isus. Are însă şi câteva diferenţe esenţiale. Care sunt acelea vă las pe dumneavpastră să le aflaţi. Totuşi o voi aminti pe cea mai importantă: sfârşitul celor ce n-au zidit cum se cuvine. În desenele animate şi ceilalţi purceluşi au scăpat cu bine însă în pilda Domnului Isus, cel ce şi-a zidit casa pe nisip a sfârşit tragic.  În desenele animate, pentru că sunt adresate copiilor, trebuia ca sfârşitul să fie fericit şi personajul negativ trebuia să piardă. Viaţa însă nu este un film de desene animate de aceea,  în Ziua Judecăţii nu toţi vor scăpa. Atunci, neascultarea va costa totul!

Revenind la pilda din evanghelie, Domnul Isus ne spune că, până la urmă, amândoi au terminat de zidit casele. Nu ştim care a fost mai frumoasă sau mai mare pentru că de fapt, scopul casei nu este nici pentru frumuseţe şi nici pentru a crea spaţiu de depozitare ci pentru adăpost şi siguranţă, pentru a proteja viaţa şi sănătatea de intemperiile naturii. Nu ştim la cât timp, dar ştim sigur că în zonă s-a abătut o mare furtună, un vânt puternic şi ploi torenţiale au lovit pământul şi apele au crescut pe pământ. Textul ne spune că ambele case s-au confruntat cu aceleaşi condiţii. Nici una n-a fost ocolită. Totuşi, după ce a trecut furtuna, doar una a rămas în picioare şi doar omul cu judecată a rămas cu viaţă întrucât era la adăpostul unei case care, la rândul ei era „înrădăcinată” adânc în stâncă. Uitându-ne în vale, casa omului nechibzuit este acum un morman de moloz şi curând, el şi familia lui care s-au adăpostit într-o casă ce n-avea temelie vor trebui să fie înmormântaţi.

Dragul meu, dacă cele trei motive amintite anterior îi determină pe mulţi să nu împlinească ceea ce ştiu că Dumnezeu le cere spre binele lor, atunci trebuie să ştii că acesta este motivul pentru care ar trebui să împlinim cu toţii poruncile Domnului Hristos. Acum încă nu este aşa evidentă diferenţa dintre cei ce împlinesc voia Domnului şi cei ce o ignoră. Cu siguranţă va veni o zi când judecata lui Dumnezeu va încerca din temelii şi adăpostul sufletului tău şi adăpostul sufletului meu. Nici unul nu vom scăpa de ziua încercării. Acum se pare că se distrează aşa de bine cei care nu ascultă de Dumnezeu (da, se distrează dar nu se bucură!). Ziua aceea va veni! Se apropie! Vuietul valurilor ei se resimt în frământările economice, mişcările maselor de oameni, cataclismelor naturale, sărăciei… a confuziei şi mizeriei morale. Vine ziua când gunoiul lumii acesteia va trebui aruncat acolo unde îi este locul- în Iad. Şi Dumnezeu o va face!

Matei 7.22 Mulţi Îmi vor zice în Ziua aceea…

Zilele de judecată sunt multe, sunt zile care testează siguranţa şi trăinicia a ceea ce ai zidit în viaţă: relaţii, familie, idealuri, ţeluri. Cea mai grea însă va fi Ziua cea din urmă când va fi testată siguranţa şi adăpostul a ceea ce este cel mai important: sfletul tău!

Biblia spune că, datorită păcatului, mânia lui Dumnezeu se va abate asupra noastră a tuturor pentru că toţi am păcătuit şi prin păcatul nostru am adus cea mai mare ofensă măreţiei Suveranului Universului întrucât orice păcat este o sfidare la adresa a tot ceea ce Dumnezeu este. Vinovăţia păcatului nostru o purtăm în sufletele noastre. Nu toţi recunosc pentru că nu toţi au curajul şi nici nu vor să-şi dea răgaz să-şi asculte suspinul sufletului. Totuşi, vinovăţia aceasta este o povară confirmată chiar de faptul că omul care trăieşte încă o viaţă de păcat (adică de neascultare de Dumnezeu) nu are nici sensibilitatea necesară să audă glasul lui Dumnezeu pentru el şi nici puterea şi curajul să i se adreseze în mod eficient lui Dumnezeu prin rugăciune. Relaţia este distrusă! De aceea, datorită dreptăţii şi sfinţeniei Sale care stau de fapt şi la baza guvernării lumilor create, trebuie să fie făcută o judecată şi vinovatul (eu şi tu) trebuie să plătim. Pentru că paguba este imensă şi infinită datorită măreţiei Persoanei împotriva Căreia am păcătuit, pedeapsa o ştim de acum- amândoi merităm iadul (pedeapsa eternă). În dragostea Sa însă, Dumnezeu a vrut să ne mai dea o şansă. Există doar una singură- altcineva să plătească paguba pe care noi am făcut-o în lumea creată împotriva guvernării perfecte a lui Dumnezeu. Biblia spune că „plata păcatului este moartea” (Romani 6.23). Deci, dreptatea lui Dumnezeu cere moarte. Cineva trebuie să moară. Dreptatea şi justiţia lui Dumnezeu trebuie satisfăcută! Dumnezeu nu face compromisuri şi nu negociază sfinţenia Sa. El nu poate fi cumpărat sau mituit. Noi trebuie să plătim cu moartea… Dar Dumnezeu în dragostea şi înţelepciunea Sa fără margini, El Judecătorul, după ce a dat verdictul, S-a dezbrăcat de haina de Judecător, a coborât pe acest pământ întrupat ca om (Domnul Isus Hristos). A venit lângă mine şi lângă tine să ia asupra Lui povara păcatelor noastre, să sufere El moartea şi chinurile despărţirii de Tatăl în locul meu şi în locul tău, în locul tuturor celor ce, cu smerenie vor fi recunoscut că sunt vinovaţi înaintea lui Dumnezeu. Da, El Isus Hristos a venit să plătească pedeapsa eternă prin moarte pentru toţi aceia care vin cu pocăinţă la El, pentru toţi aceia care Il iubesc. Il ascultă şi în felul acesta îşi pun sufletul la adăpostul şi siguranţa Jertfei lui Hristos- Stânca noastră. El, Hristos Domnul este Stânca şi singura cale acceptată de Dreptatea divină să asigure răscumpărarea oamenilor întrucât El a trăit ca om dar fără păcat -de aceea poate să ne ia locul. El este infinit în fiinţa Sa – de aceea poate prin moartea Sa să plătească datoria întregii lumi. Şi tot datorită infinităţii fiinţei Sale, în moartea Sa poate plăti infinitatea de pedeapsă pe care noi toţi ar fi trebuit s-o ispăşim în iad.

Eşti tu la adăpost în Dumnezeu? Citeşte din Biblie şi află voia lui Dumnezeu pentru tine. Apoi împlineşte ceea ce vei găsi că trebuie să împlineşti. Doar aşa, vei ajunge să ştii şi să înţelegi ce înseamnă să fii la adăpost. Aşa te vei bucură şi vei fi fericit să ai casa pe stâncă!

Iată câteva lucruri pe care, cel puţin începând de acum, vei şti că trebuie să le împlineşti:

1) mărturiseşte-ţi în rugăciune lui Dumnezeu păcatul tău dar cu părere de rău, urându-le. Dacă încă nu le urăşti, spune chiar şi lucrul acesta lui Dumnezeu şi cere-I Lui sfinţenie şi sensibilitatea spirituală necesară ca să le poţi urî.

2) apoi, ca dovadă de credinţă, cere-I să fie El conducătorul vieţii tale. Predă „frâiele” vieţii tale lui Dumnezeu. Lasă-L pe El „la volan”. Treci în dreapta şi nu mai încerca să pui mâna pe volan. Stai liniştit! De fapt, asta înseamnă a fi creştin- prin ascultare de Biblie, să-L laşi pe Dumnezeu să-ţi conducă viaţa.

3) primeşte botezul credinţei. Încheie astfel legământ cu Dumnezeu la maturitate, fiind deplin conştient de ceea ce faci. Începând de acum, trăieşte ca un adevărat ucenic al lui Hristos Domnul.

4)Roagă-te! Posteşte! Spune altora despre Domnul Isus! Şi întotdeauna caută să cunoşti mai mult voia lui Dumnezeu citând şi meditând la învăţăturile lui Lui din Biblie cu dorinţa de a fi un împlinitor al învăţăturilor sfinte.

 

Domnul să fie cu tine şi noi cu El!

 

Evrei 11.24-26 Credinta la vremea maturitatii

Introducere

Credinta pentru viata este de o importanta fundamentala. Prin credinta suntem mantuiti (Efes.2.8), doar prin credinta putem fi placuti lui Dumnezeu (Evrei 11.6). Domnul Isus s-a rugat pentru Petru sa nu i se piarda credinta (Luca 22.32) iar evangheliile au fost scrise pentru ca „voi sa credeti,” pentru ca omul sa capete credinta (Ioan 20.31).

Nu doar Scriptura afirma importanta credintei dar si oamenii recunosc si confirma aceasta prin faptul ca toti pretind ca au credinta. Cum putem insa sa stim daca avem sau nu credinta? Care sunt caracteristicile credintei care ne pot ajuta sa recunoastem prezenta ei?

Prin credinta Moise cand s-a facut mare... Textul de fata ne ofera cadrul necesar sa putem observa si analiza credinta, cum se manifesta ea.

Cand s-a facut mare... Nu putem spune prea multe despre credinta la vremea copilariei atunci cand putem fi usor indusi in eroare. Vremea maturitatii este in mod special cadrul in care se manifesta cu adevarat credinta. Nici despre Moise nu ni se spune prea multe din vremea copilariei.

v.23 Prin credinta a fost ascuns Moise trei luni de parintii lui… Singurul lucru pe care-l putem spune despre credinta in viata copiilor este doar ceea ce se poate vedea din faptele de credinta ale parintilor.

In continuare, analizand credinta lui Moise la vremea maturitatii putem sa intelegem si sa evaluam mult mai usor atat credinta noastra personala cat si a bisericii din care facem parte intrucat vom putea observa patru caracteristici ale credintei la varsta maturitatii.

1. Curajul de a refuza lumea

v.24 Prin credinta Moise cand s-a facut mare n-a vrut sa fie numit fiul fiicei lui Faraon…

Credinta la maturitate, la vremea cand te-ai facut mare iti da curajul sa refuzi lumea, iti da curajul de a spune „Nu, multumesc!” la ofertele ei. Unde este credinta este curajul de a refuza.

Vremea pentru oferte. Trebuie sa recunoastem ca mai mult ca oricand „cand te faci mare” ai cel mai mult de a face cu ofertele lumii. Ofertele lumii sunt in special pentru cei mari. Asa se explica si faptul ca tinerii sunt aceia care ajung sa-si puna intrebari de genul: putem sa mergem la banchet, putem sa mergem la film cu prietenii, avem voie sa intram in bar, sa ne vopsim parul, sa ne fardam, sa ascultam muzica necrestina, sa bem bere fara alcool, sa avem relatii intime inainte de casatorie, sa nu platim taxele la stat, sa accept o slujba chiar daca nu mai pot veni la biserica…etc. Toate acestea sunt doar o parte din framantarile care-l intampina pe om „cand s-a facut mare.”

Oferta lumii. Oferta lumii este in esenta una si aceeasi: un nume. Lumea vrea sa te faca vedeta, sa devi si tu un VIP. Lumea vrea sa te urce pe podium sa fii aplaudat. Textul spune „…n-a vrut sa fie numit…” Aceasta era oferta lumii de atunci dar aceasta a ramas in esenta si oferta lumii de acum.

Poate ca termenul de vedeta este prea mult spus. Poate unii veti zice- „Nu este adevarat, nu am primit oferta asta!” Da, poate ca atunci cand vorbim de vedete ne gandim la acea persoana a carei faima a depasit granitele unei regiuni sau poate chiar granitele nationale totusi exista si vedete locale: tinerii vor sa fie vedete in scoala lor, apoi in facultarile si in anturajul lor, mai tarziu vrem sa avem un nume in biserica sau in cultul nostru. Lupta dupa functii si dupa pozitii face parte din cotidian.

Cei mai multi astazi viseaza sa devina celebri. Nu conteaza pentru ce. Astazi pentru orice, mai ales pentru prostii poti deveni un VIP. Cine n-a auzit de Elodia, de Cioaca, de Becali, de Mutu…si altii ca ei. Pentru ce sunt vestiti oamenii astia? Ce calitati i-au facut celebri?

Ill. Mi-am cumparat un telefon mobil si am vrut sa ma familiarizez cu meniul. La Agenda am gasit scris la contacte si categoria „contacte VIP.” Cine sunt acesti „Vip?!” M-am uitat si pe telefonul mai vechi si am citit acolo: Prieteni, colegi, vip, altii.

Credem sau nu, vedetismul este o boala nationala si chiar mondiala. VIP-urile au ajuns sa fie o categorie aparte de oameni… sau poate sunt surpaoameni. Multe reviste sunt dedicate VIP-urilor. Spatii de emisie televizata foarte multa dedicata VIP-urilor.

Nu este nimic nou si nici nu trebuie sa ne surprinda intrucat chiar Domnul Isus a fost confruntat cu oferta aceasta atunci cand diavolu’ i-a cerut sa se arunce de pe strasina Templului. Ar fi putut deveni vedeta, ar fi putut sa fie aplaudat de toti. Mai tarziu oamenii au vrut sa-L ia cu sila si sa-L faca imparat. Domnul Isus insa la fiecare din ofertele lumii a spus „Nu, multumesc!”

1Ioan 2.16-17 Caci tot ce este in lume: pofta firii pamantesti, pofta ochilor si laudarosia vietii nu este de la Tatal ci din lume si lumea si pofta ei trece…

Ce cuprinde oferta? Ce inseamna sa fii vedeta? Ce anume trebuie sa ai ca sa poti fi numit si tu un VIP, o vedeta? Textul enumera trei lucruri: Faima numelui, bogatia comorilor si placerea… pacatului. Toate vedetele se bucura de aceste trei lucruri.

Faima numelui– important sa te stie cat mai multi. Multi sa fi auzit de tine. Investesc mult in publicitate si vaneaza orice moment prielnic pentru a se face cunoscuti.

Bogatia comorilor– auzim cum se lauda care mai de care cu zecile si sutele de milioane de Euro. Asta la nivel inalt insa la alte nivele sunt unii care chiar daca n-au ce pune pe masa au adidasi si trening de firma. In el se culca in el se scoala atat in timpul saptamanii cat si pentru zile de sarbatoare- important este ca prietenii si anturajul sa vada firma.

Placerea pacatului. VIP-urile dau impresia ca traiesc si chiar traiesc in placeri. Isi implinesc toate gusturile. Insa Cuvantul lui Dumnezeu da la o parte valul ce ascunde misterul si viata tainica a VIP-urilor si descopera faptul ca placerea cu care ei se hranesc este de fapt veninul indulcit al pacatului fapt ce explica si de ce bucuria lor este de o clipa.

A fi vedeta inseamna sa traiesti in placeri. Iar pentru asta, acum este nevoie de pacat. Nu este de mirare ca din cand in cand auzim la stiri scandaluri cu: „Briliantul si drogurile”, Politicieni si oameni de afaceri divortati si recasatoriti atunci cand ar fi trebuit mai degraba sa se intereseze de cavou; alte VIP-uri implicate in scandaluri financiare, Elton John homosexual, Mike Tayson si violuri, ….

Ca o paranteza trebuie sa adaug faptul ca si Moise chiar si Domnul Isus intr-un anumit fel au ajuns VIP-uri sau vedete in sensul bun. Lumea insa vrea sa devi un VIP dar pe scurtatura, prin compromis cu pacatul.

Vrei sa fi si tu un VIP in lumea ta? Esti gata sa faci pact cu diavolul, sa fii legat in lanturile pacatului?

Bucuria VIP-urilor este „de o clipa”? Biblia spune Da! Realitatea nu are alternativa si trebuie sa confirme acest adevar. Bucuria placerilor pacatului este „de o clipa.” E-adevarat ca pacatul aduce placere. Dar tot atat de adevarat este si ca placerea pe care pacatul o aduce este „de o clipa.”

Ex- Laura Stoica moare in accident. Printesa Diana pare ca a fost urmarita de paparatzzi si moare si ea. Un alt cantaret renumit care se lauda ca a ajuns mai renumit decat Domnul Isus moare sufocat de propria-i voma. Altii infunda puscariile iar altii urmeaza sa constate curand apusul fericirii lor de o clipa. Daca ar fi fericiti de ce doresc mai multa bogatie? Daca ar fi fericiti de ce au nevoie sa cerseasca mai multa faima? Daca ar fi fericiti de ce trebuie sa divorteze pentru ca apoi „sa-si refaca din nou viata”? „O facusera gresit?”

Semn al maturizarii. Cand te faci mare, unul din confirmarile prezentei credintei in inima ta este curajul de a refuza, curajul de a spune „Nu!” Cand eram mici nu aveam taria sa refuzam micile placeri ale copilariei (dulciurile). Cand ne-am facut mari insa am invatat sa ne hranim cu ceea ce trebuie nu doar cu ceea ce ne place.

In timp ce gloata lumii alearga nebuna spre pierzarea ei vesnica, crestinul este cel ce auzind glasul lui Dumnezeu face stanga-mprejur si incepe sa mearga contra curentului, in spatele si pe urmele Domnului Isus, Cel Care a venit sa ne deschida drum contra curentului lumii inapoi catre Dumnezeu.

Curajul de a refuza ofertele lumii este semn al maturizarii in credinta. Nu varsta aduce curajul de a spune „Nu!” lumii ci credinta. Oricat ai fi de inaintat in varsta, nu maturitatea aceasta iti poate da curajul de a refuza lumea cu ofertele ei ci doar credinta. Nici varsta si nici macar muschii sau diplomele nu-ti dau curajul de a refuza lumea ci doar credinta.

Prin credinta Moise cand s-a facut mare n-a vrut…

Candva, demult. Candva, demult crestinii erau identificati cu cei care „Nu beau, nu fumeaza, nu curvesc, nu fac cutare sau cutare lucru.” Altfel spus, crestinii erau cei ce refuzau sa traiasca ca lumea. Acum insa am ajuns foarte des sa se spuna despre noi: „si ei …, si ei…” Cu alte cuvinte: si ei accepta sa faca ceea ce facem noi, si ei s-au invatat sa nu mai refuze ci sa primeasca ofertele lumii.

Atunci cand crestinul nu mai stie sa refuze ofertele lumii este semn sigur ca incepe sa-si piarda credinta.

Imi aduc aminte din copilaria mea in biserica cum atunci refuzam sa mergem la cinematograf, refuzam televizorul, ca fetele sa poarte pantaloni era considerat pacat, …etc. Nu vreau acum sa comentez corectitudinea acelor decizii ci vreau sa spun ca atunci cel putin lumea vedea credinta noastra prin curajul pe care-l aveam sa refuzam ofertele lumii care nu erau deloc rele. Atunci crestinii refuzau chiar sa stea la televizor si veneau la biserica, refuzau sa vanda alcool chiar daca asta insemna sa-si piarda slujba, refuzau oferte de slujba care atentau la crezul lor. Acum toate acestea le acceptam. Ba chiar mai mult: acceptam portul si vestimentatia lumii, distractiile si placerile lumii (bautura, dans), modul de viata al lumii (divorturi, recasatoriri, avorturi).

Cu durere trebuie sa recunoastem ca suntem martorii unei situatii disperate pentru biserica aflata acum in criza. Este tot mai evidenta astazi in biserica lipsa curajului de a spune „Nu!” lumii, lipsa curajului de a refuza. Biserica a inceput sa invete sa innoate si ea in spiritul „generatiei PRO.”

Pentru ca te-ai facut mare, oferta lumii pentru tine este nespus de atragatoare si variata. Te simti atras de faima? Nutresti dorinta de a te imbogati? Ti-ai dori sa gusti placerea pacatului? Acum, daca ai credinta in tine, doar prin credinta capeti curajul de a refuza cu hotarare oferta lumii.

2. Taria de a accepta suferinta ” Faca-se voia Ta!”

v.25 ci a vrut mai bine sa sufere impreuna cu poporul lui Dumnezeu decat sa se bucure de placerile de o clipa ale pacatului.

Partea pozitiva. Credinta la varsta maturitatii nu te invata sa spui doar „Nu!” ci si „Da!” Important este sa stii cui. Credinta adevarata nu este doar „Refuz” ci si „Acceptare” doar ca trebuie sa stii cand.

La vremea „cand te-ai facut mare” credinta presupune si a stii care sunt lucrurile care te reprezinta, care sunt lucrurile pe care le cauti, lucrurile care te inspira. Prin credinta Moise „nu a vrut” ci „a vrut mai bine sa…”

Asa cum am spus despre curajul de a refuza ofertele lumii cum ca ar fi un semn al maturitatii in credinta tot la fel de bine, alaturi de acesta se adauga al doilea semn al maturitatii in credinta: cunoasterea si acceptarea ofertelor lui Dumnezeu.

Pentru necunoscatori crestinii erau descrisi ca cei ce „nu….fac cutare sau cutare lucru,” necunoscatorii ne cunosteau ca cei ce refuza ofertele lumii insa pentru cei initiati, crestinii erau cei care au ales „mai bine” -pocainta. Astazi tragedia este urmatoarea: necunoscatorii nu mai percep nici o diferenta iar cunoscatorii nu gasesc „mai binele.”

Suferinta- impreuna cu …poporul Domnului. Moise a avut prin credinta curajul sa refuze dar a avut si taria sa sufere. Sa sufere alaturi de poporul Domnului.

Intr-un moment de intimitate cu ucenicii Sai, Domnul Isus este confruntat de Petru cu o intrebare mai putin obisnuita:

Marcu 10.28-30 Iata, noi am lasat totul si Te-am.” Isus a raspuns: Adevarat, adevarat va spun ca nu este nimeni care sa fi lasat casa, sau frati, sau surori, sau tata, sau mama, sau nevasta, sau copii, sau holde pentru Mine si pentru Evanghelie si sa nu primeasca acum, in veacul acesta de o suta de ori mai mult: case, frati, surori, mame, copii si holde impreuna cu prigoniri…

Domnul Isus nu a ascuns adevarul chiar daca acesta nu incanta auzul. Ca sa mergi dupa Domnul trebuie sa lasi tot (cel putin in inima, adica sa fii dispus la asta). Avantajele sunt multe insa nu trebuie sa uitam ca oricat de multe si mari ar fi avantajele umblarii pe urmele Domnului acestea sunt insotite de „prigoniri.”

Suferinta intotdeauna a mers „impreuna cu” poporul Domnului.

Fapte.14.22 El (Pavel) ii indemna sa staruie in credinta si spunea ca in Imparatia lui Dumnezeu trebuie sa intram prin multe necazuri.

Iata deci modul in care apostolul Pavel considera ca ii va determina pe crestini sa „staruie in credinta”: vorbindu-le despre necesitatea de a suferi. Trebuie sa observam aici stransa legatura dintre credinta autentica si suferinta. Un semn al staruintei in credinta este suferinta.

2Tim.3.12 toti cei ce voiesc sa traiasca cu evalavie in Hristos vor fi prigoniti.

Observati si in aceste cuvinte ale apostolului neamurilor faptul ca suferinta este garantata pentru cei evlaviosi, pentru cei credinciosi. Este garantata dar este si o garantie a autenticitatii credintei tale.

Pentru a inlatura orice dubiu asupra legaturii dintre credinta si suferinta, pe langa argumentele deja enumerate putem sa aruncam o privire asupra capitolului 11 din Evrei, capitolul credintei. Nu trebuie sa ne mire ca aici, unde sunt enumerati oamenii credintei si faptele lor, capitolul culmineaza cu o avalansa de suferinta:

Evrei 11.35-38 …unii ca sa dobandeasca o inviere mai buna n-au vrut sa primeasca izbavirea care li se datea si au fost chinuiti [observati inca odata curajul de a refuza urmat de taria de a suferi]. Altii au suferit batjocuri, batai, lanturi si inchisoare. Au fost ucisi cu pietre, taiati in doua cu fierastraul, chinuiti. Au murit ucisi de sabie, au pribegit imbracati cu cojoace si in piei de capre, lipsiti de toate, prigoniti, munciti… ei de care lumea nu era vrednica.

Suferinta este o alegere.

In definitiv suferinta este o alegere nu un accident, nu este singura alternativa a credinciosului. Asa dupa cum am vazut si in Evrei 11, unii ca sa dobandeasca o inviere mai buna au refuzat izbavirea si au ales suferinte. Au avut deci alternativa dar au refuzat-o.

Credinta la maturitate este aceea care te face sa alegi suferinta de buna voie. Moise a stiut de la bun inceput ca alege calea suferintei. El nu a cazut ca o victima prada suferintei. In acelasi fel si crestinul care alege astazi calea lui Hristos trebuie sa fie constient ca alegand drumul acesta in mod implicit alege suferinta, in mod constient.

Suferinta este pretul apartenentei

Intelegand astfel stransa legatura dintre credinta si suferinta putem spune cu certitudine ca nu membralitatea inscrisa intr-un registru si nici partasia la sarbatorile pocaitilor nu reflecta numarul real al apartinatorilor la poporul Domnului ci partasia in suferinta.

Ps.73.15 Daca as zice „Vreau sa vorbesc ca ei” iata ca n-as fi credincios neamului copiilor Tai…

Asaf a inteles si el ca suferinta este pretul apartenentei la poporul Domnului si ca apartenenta la poporul Domnului este mult mai pretioasa decat faima lumii.

Mai bine un nimeni printre sfinti decat VIP printre pacatosi.

De unde si cum pot sti care este gradul de credinta din viata mea? Curajul de a refuza lumea dar si taria de a suferi de dragul Domnului indica nivelul de credinta de care dispun.

Ill. Un tanar care de curand terminase stagiul militar se intoarce in sanul bisericii de unde a plecat si cu multa sarisfactie spune prietenilor lui: „Baieti multumesc lui Dumnezeu ca am reusit sa termin armata si nici unul din cei de-acolo n-au aflat ca sunt pocait!”

Esti tu gata sa suferi alaturi de poporul Domnului? Ai taria sa alegi mai bine aceasta suferinta?

3. Intelepciunea de a evalua valorile

v.26 El socotea ocara lui Hristos ca o mai mare bogatie decat comorile Egiptului…

Alegerile sub analiza

Am vazut alegerile facute de tanarul Moise. Acum haideti sa verificam calitatea lor. Cat de profitabile au fost?

Refuzam lumea si acceptam suferinta- faptul acesta este o nebunie! Cum explicati lucrul acesta?

Ar putea spune cineva: „Bine Moise- am asteptat si am ascultat cum ai refuzat cel mai mare privilegiu pe care un om din imparatia Egiptului si l-ar fi dorit. Am vazut ca l-ai refuzat insa acum suntem tare curiosi sa vedem pentru ce. Ce altceva poate fi mai maret si mai de dorit decat a fi numit fiul fiicei lui Faraon?”

Moise, plin de satisfactie intoarce spatele piramidelor, tronului imparatesc si tuturor comorilor Egiptului, isi indreapta apoi privirea atintita undeva in gol si spune: „ocara lui Hristos! Aleg sa sufar impreuna cu poporul acesta de tarani si sclavi, aleg sa sufar ocara lui Hristos!”

Nu-mi vine sa cred. Moise, esti de-a dreptul nebun! Nu-mi pot explica ce se petrece cu tine, ce este in mintea ta?!.

Ca dovada a unei credinte mature asteapta-te ca multi sa-ti conteste calitatea alegerilor pe care le faci.

Alegeri cu logica El socotea… spune textul. Moise a avut o logica, o ratiune pe baza careia a luat aceste decizii. Chiar daca deciziile credinciosului nu pot fi intelese de necredinciosi asta nu inseamna ca ele sunt luate aleatoriu, ca ar fi rod al hazardului sau a lipsei de cultura.

O alegere mai buna. …mai bine…mai mare bogatie…

Alegerile lui Moise nu doar ca au avut la baza si o logica (chiar daca mai ciudata) dar se pare ca au fost considerata de Biblie ca fiind „cele mai bune alegeri.”

Astazi „mai bine”-le a disparut din cotidian. Astazi, in postmodernism nu mai exista „mai bine” sau „mai rau.” Totul este bine. „Tu cu binele tau si eu cu binele meu. Ceea ce tu numesti rau pentru mine este bine. Asa ca nu trebuie sa ma judeci. Fiecare cu binele lui.”

Cum s-a ajuns aici? Intrucat in postmodernism „eu-l” este ridicat in slavi orice l-ar denigra este considerat gresit. Astfel, nu-ti poti permite sa spui ca domnul X a ales „mai rau” intrucat il injosesti pe el ca persoana. De aceea, indiferent ce domnul X alege, nu poti spune ca este rau chiar daca este rau.

Ex. Elton John este homosexual. El a ales sa fie asa dar noi nu trebuie sa criticam alegerea pentru ca sa nu cumva sa-l injosim pe el. Asa ca facem altceva: spunem ca homosexualitatea este bine …pentru el. Felul acesta de gandire este o urmare naturala a acceptarii relativismului si excluderii adevarului absolut in postmodernism.

Sa fiu mai explicit: multi cred ca pocainta este buna. Dar zic ei- „nici nepocainta nu-i asa de rea. Da, pocainta este buna pentru tine. Pentru mine insa este bine asa cum sunt.” Asa se explica faptul ca in timp ce multi necrestini au auzit evangheliza si frecventeaza biserica, totusi ei nu sunt gata sa ia decizia „mai buna” intrucat nu cred ca exista asa ceva.

Adevarul este altul- exista bine si exista rau, exista mai bine si exista mai rau. In esenta sunt doar: binecuvantarea si blestemul. Daca nu alegi binecuvantarea ai ales in mod implicit blestemul. Daca nu alegi „mai bine-le” vei afla curand ca „binele” tau iti va aduce moartea eterna.

Moise a ales „mai bine” in timp ce egiptenii s-au ales doar cu „bine.” In final egiptenii au murit inghititi de ape.

Te intreb in Numele Domnului Isus- ai ales tu ce este „mai bine”? Esti tu convins ca daca nu ai ales binecuvantarea ai ales de fapt blestemul? Care este alegerea ta? …sau ai si tu „binele tau”?

Logica credintei

Daca ne gandim in mod firesc la socoteala facuta de Moise in vremea cand viitorul ii statea la picioare ajungem sa intelegem de ce omul acesta ar fi putut fi socotit un nebun mai ales pentru faptul ca el era un mare invatat in intelepciunea Egiptenilor fapt care l-ar fi pus la curent cu ceea ce inseamna valoarea reala a tuturor comorilor Egiptului.

Multa vreme am avut impresia ca Moise era un naiv, un tolomoac si asta pentru ca am citit despre el in Biblie ca era om cu vorbire greoaie, poate un balbait. Imgainea unui balbait nu este deloc compatibila in mintea mea cu cea a unui intelept. Totusi…

Fapte.7.22 Moise a invatat toata intelepciunea Egiptenilor…

Cand se spune „el socotea ocara lui Hristos ca o mai mare bogatie decat toate comorile Egiptului…”trebuie sa fim convinsi ca el a luat aceasta decizie in deplinatatea facultatilor mintale si in deplina cunostinta de cauza.

Iata cum se explica paradoxul acesta al logicii credintei:

Imaginatie- Hotul care te jefuieste fara sa te fure: Intr-o noapte, cel mai mare si mai scump magazin din capitala este spart. Un hot intra in el dar nu fura nimic ci doar face un lucru neobisnuit: schimba preturile. Astfel ca pentru lucruri extrem de valoroase ajungi sa platesti un pret infim, iar pentru lucruri cu valoare derizorie platesti scump. Ziua urmatoare a venit la magazin si a facut cumparaturi.

Iata ce s-a intamplat de fapt in lume: Diavolul a intrat in lume si a schimbat valorile: a pus pret mare pe lucruri de nimic si preturi mici pe lucruri valoroase. Mai exact: pe Hristos, credinta, biserica, rugaciune a pus preturi de „doi bani” iar pe distractie, placerile pacatului, aroganta, moda…etc a pus preturi mari. Lumea, fiind lipsita de intelepciunea pe care o da credinta considera valoarea in functie de pret. Asa ca, acolo unde vede un pret mare crede ca este valoarea. Asa se explica faptul ca multimile de necredinciosi dau navala la faima, bogatie, placerile pacatului, curvire si destrabalare. Crestinii adevarati, prin credinta pot distinge adevarata valoare fara sa fie influentati de pretul afisat de hot sau de inghesuiala de oameni la raftul de articole. Credinciosul cauta pe Hristos cel lepadat, rugaciunea, biserica, Scripturile si tot ceea ce lumea dispretuieste.

Credinta la maturitate te face sa devii ciudat pentru lume! Pentru ca acolo unde este credinta „socoteala” este cu totul neobisnuita pentru lume. De aceea nu te astepta ca cei necredinciosi sa te inteleaga.

4. Puterea de a amana bucuria

v.26 …pentru ca avea ochii pironiti spre rasplatire.

Ce faci atunci cand primesti o rasplata? Te bucuri, nu? Este si normal- rasplata aduce bucurie. Atunci inseamna ca si Moise s-a bucurat? Da, cu siguranta pentru ca avea sa primeasca o rasplata.

Textul spunea despre Moise ca „nu a vrut sa se bucure de …” dar asta nu inseamna ca nu s-a bucurat niciodata. Moise de fapt si-a amanat bucuria pentru mai tarziu; si asta a facut-o prin credinta.

Amanarea– Credinta iti da puterea sa amani bucuria. Acesta este cel de-al patrulea semn al credintei mature. Daca ai credinta cand te-ai facut mare, vei avea puterea sa amani bucuria pentru mai tarziu.

Ill. Cand eram mici doream totul acum si aici. Cant te maturizezi inveti sa astepi pentru un acolo si atunci.

Ill. Cand eram mici doream prajitura, desertul inaintea hranei consistente. Acum la maturitate am invatat sa amanam desertul atunci cand ii este vremea.

Cand ai devenit matur in credinta ai inceput sa inveti sa amai bucuria pentru vremea ei.

Aceeasi idee a amanarii se desprinde si din minunea transformarii apei in vin la nunta din Cana (Ioan 2). Oamenii se asteptau ca mai intai sa se puna la masa vinul cel bun. Asa face lumea. Domnul Isus ofera ce este mai bun la sfarsit, amana bucuria pentru final.

De ce nu intelege lumea?

Moise a avut de ales intre bucuria de o clipa de aici si bucuria eterna de mai apoi. Pentru Moise ambele bucurii erau reale. Pentru cei necredinciosi doar bucuria pacatului este reala. Fara credinta ei nu pot vedea alternativa lui Dumnezeu, nu pot percepe o alta alternativa la bucuria lumeasca. Pentru noi, prin credinta, Imparatia cerurilor, Regele Isus, raiul si iadul, crucea si jertfa Domnului Isus… toate acestea sunt o realitate mai evidenta decat ceea ce vedem cu ochiul liber.

De ce nu inteleg ei? Pentru ca nu pot vedea. Credinta este al saselea simt prin care pot percepe o alta realitate- cea spirituala.

Evrei 11.27 prin credinta a parasit el Egiptul fara sa se teama de mania imparatului pentru ca a ramas neclintit ca si cum ar fi vazut pe Cel Ce este nevazut.

Evrei 11.1 Credinta este…o puternica incredintare despre lucrurile care nu se vad.

2Cor.4.3-4 si daca Evanghelia noastra este acoperita, este acoperita pentru cei ce sunt pe calea pierzarii a caror minte necredincioasa a orbit-o dumnezeul veacului acestuia ca sa nu vada stralucind lumina Evangheliei slavei lui Hristos care este chipul lui Dumnezeu.

O privire atintita

Moise „avea ochii pironiti…” Cum asa? Cum este posibil asa ceva? Doar prin credinta. Prin credinta Moise avea privirea atintita la rasplatire.

Este important sa intelegem ce inseamna „pironiti.” In viata de credinta privirea trebuie sa fie focalizata si constant mentinuta la rasplatire, la Hristos Domnul.

Wiersbe- „Nimic nu ne slabeste mai mult decat o privire distrasa.”

Ne aducem aminte de Petru care atata timp cat s-a uitat la Domnul Isus a reusit performanta unica printre oameni, aceea de a umbla pe apa. [Se pare ca cel mai greu lucru nu este sa ajungi pe Luna ci sa umbli pe apa. Mai multi au ajuns pe Luna decat au mers pe apa.] In momentul in care s-a uitat la valuri si a vazut ca erau mari, atunci a inceput sa se afunde.

Evrei 12.2 sa ne uitam tinta la Capetenia si desavarsirea credintei noastre, adica la Isus….

Acolo unde este credinta exista perspectiva, este viziune si puterea de a amana bucuria pentru mai tarziu. Credinta iti da curaj sa refuzi, tarie sa suferi, intelepciune sa evaluezi si putere sa amani. Daca esti si tu un credincios, atunci cu siguranta ca intelegi aceste lucruri si in viata ta sunt evidente toate aceste patru moduri de manifestare a credintei la maturitate.

Poezia de Traian Dorz

Totdeauna pe-a Domnului cale au fost lupte si-au fost spini destui

Caci acei ce-au urmat voii Sale trebuit-au sa-I semene Lui

N-a iubit lumea, nu, niciodata pe-acei cati I-au urmat lui cu zel

Ci c-o ura mereu ne-mpacata i-a primit pe pamant ca pe El

Dar cu ochii-atintiti la rasplata prin rabdarea Golgotei privind

N-au cartit cei alesi niciodata ci-au trait si-au murit biruind

Nu-i la fel pentru toti incercarea, nici nu-i vremea la toti intr-un fel

Insa toti in vre-un fel au chemarea la un pret de dureri pentru El

Cei ce fug, sau fricosi la-ncercare L-au lasat sau vandut pe Isus

Rusinati se vor pierde-n uitare alungati de blestemul de sus

Tu fii tare ca-n ziua-ncercarii e alergarea ta pentru har

Stralucit esti in haina ocarii cand te urci rabdator pe calvar

Tu catusele atunci le saruta rabdator pentru cei ce le-au pus

Ca-n cereasca rabdare tacuta semana-vei atunci cu Isus

Iar prin moarte-nmiit vei culege rasplatirea cerescului zel

Caci mereu astfel Domnu-Si alege pe-acei-ce-mparati-vor cu El.

Iov 1.4-5 Daca tragedia te-ar surprinde in timpul distractiei

Daca tragedia te-ar surprinde in timpul distractiei

Am pregatit acest mesaj, si pentru prima data l-am prezentat in fata tinerilor prezenti in tabara de la Carnic- Retezat. Am fost acolo baptisti si penticostali impreuna pentru sase zile. Am mancat impreuna, ne-am jucat impreuna, am facut drumetii impreuna si ne-am inchinat impreuna aceluiasi Dumnezeu. Ne-am simtit bine impreuna si chiar au ramas relatii intre noi care continua si astazi. Ori noi am fost penticostali ori ei au fost baptisti… sau mai bine, toti am fost crestini. Cred ca asa se explica timpul frumos de partasie petrcut impreuna, tineri de culori religioase diferite insa copii ai Aceluiasi Tata.

Se apropia ultima seara de tabara si ma gandeam ca cei mai multi vor sta toata noaptea la jocuri. Mi-a venit atunci in gand textul din Iov, ce avea Iov obicei sa faca:

                   Iov 1.4 Fiii sai se duceau unii la altii si dateau rand pe rand cate un ospat si pofteau si pe cele trei surori ale lor sa manance si sa bea impreuna cu ei. 

 M-am gandit ca acest text poate oferi cadrul biblic potrivit pentru a extrage invatatura Scripturii referitor la modul in care trebuie sa se distreze tinerii credinciosi. Poate veti intreba- ce varsta aveau fiii lui Iov? Pot fi ei considerati tineri? Nu stiu ce varsta aveau fiii lui Iov dar cel putin din felul in care Iov isi asuma rolul de preot al familiei, faptul ca Iov spune „poate ca fiii mei au pacatuit…” ma lasa sa inteleg ca Iov nu-i considera suficient de maturi spiritual incat sa distinga bine intre bine si rau. Tocmai de aceea Iov isi asuma respinsabilitatea sfintirii lor. Fiii lui Iov era inca tineri.

 1. Zilele de ospat. Tu cu fratii tai

…dupa ce treceau zilele de ospat… Este bine ca tinerii crestini sa aiba „zile de ospat” impreuna.

Fiii sai… Noi suntem fii si fiice ale aceluiasi Tata. Da, eram din culte diferite, erau unele lucruri in care aveam pareri diferite insa eram fii ai aceluiasi Tata. Nu ne-am uitat la lucrurile ce ne deosebesc si care sunt putine ci la lucrurile ce le avem in comun si care sunt multe. Noi avem in comun pe Tatal. El este al nostru si noi suntem ai Lui.

…si pofteau si pe cele trei surori ale lor… Tinerii credinciosi au zile de ospat. Zilele de ospat ale tinerilor crestini se desfasoara in familie, doar impreuna cu fratii si surorile lor, doar cu cei ce au acelasi Tata cu ei. Nu cred ca un tanar crestin se poate bucura la un banchet al nepocaitilor dupa cum nici ei nu se pot bucura si nu pot intelege distractia noastra.

Este bine sa „poftim” si pe ceilalti frati ai nostri. Poate sunt unii tineri mai timizi, mai emotivi. Ei ar dori sa vina insa uneori este nevoie de o incurajare si poate chiar de insistenta. Sa facem in asa fel incat nici un copil al Tatalui sa nu lipseasca!

…se duceau unii la altii… Este bine ca tinerii crestini sa se duca unii la altii. Sa se viziteze unii pe altii si sa aiba partasie impreuna. A fi tanar crestin nu inseamna ca ai parte de „imbatranire prematura” sau ca trebuie sa te porti ca un adult cu un compartament mai rezervat, mai retras. Asa cum tinerii necrestini simt nevoia unui anturaj de tineri tot asa si tinerii credinciosi trebuie sa „se duca unii la altii” si sa petreaca impreuna.

Apropo- daca esti tanar crestin, tu practici asta? Nu te sustrage de la partasia copiilor lui Dumnezeu! Este benefic pentru tine, pentru fratii tai si este si spre bucuria Tatalui vostru. Gandeste-te cum s-ar fi simtit Iov sa stie ca unii din copiii lui nu erau invitati sau nu participau impreuna cu toti ceilalti? Cum se simte Dumnezeu, Tatal nostru cand noi nu ne invitam fratii la partasie frateasca sau daca suntem invitati noi nu onoram invitatia?

Prezenta tuturor copiilor impreuna la zilele de ospat este o dovada a unor relatii vii, a unei familii unite si a unei climat armonios, de pace si buna intelegere.

…zilele de ospat… Este bine sa fie mai multe zile de ospat.

…dateau rand pe rand cate un ospat… Este bine cand dragostea frateasca este impartasita reciproc. Nu doar unul dintre frati invita si suporta cheltuielile unui ospat. La randul lor fiecare fac lucrul acesta cu toata dragostea.

…se duceau…si dateau rand pe rand… Este bine cand totul nu se termina aici. Lucrul acesta, partasia intre frati trebuie sa fie organizata periodic. Si in tabara noastra, dovada ca am dorit sa continuam partasia a fost si schimbul de ID-uri, adrese, numere de telefon si mai mult de atat tinerii din Calan ne-au invitat pe 20 septembrie la o alta intalnire de tineret gazduita de biserica lor.  Daca Iov facuse obicei din a-i sfinti pe fiii sai, atunci inseamna ca si fiii sai facusera obicei din „zilele de ospat.”

 

Este o vreme cand petreci cu „fratii si surorile tale” insa vine o vreme cand trebuie sa te intalnesti cu tine insuti, cu constiinta ta. „Zilele de ospat” pot fi o problema chiar si pentru tinerii credinciosi. Este lucrul de care s-a temut si Iov. Si noi trebuie sa fim constienti ca si astazi, la intalnirile de bucurie alte tinerilor crestini se pot intampla si lucruri mai putin placute.

Nu-mi amintesc exact …o reclama la televizor insinua faptul ca dupa petrecere, a doua zi dimineata cand se trezesc tinerii isi amintesc cu rusine de ce-au facut seara precedenta. Ideea este valabila- la petreceri oamenii ajung sa-si dea frau liber unor apucaturi chiar nefiresti, unii isi inceraca limitele (in mancare, bautura, glume, farse) si astfel mai tarziu ajung sa le para rau de ce au facut, nu mai te pot privi in fata si pana si ei se mira ce le-a putut trece prin cap. Bine-nteles, nu alcoolul este cauza (nu consumam alcool) ci din neglijenta sau chiar nestiinta.

2. Dimineata sfintirii. Tu cu tine, constiinta ta.

1.5 Dupa ce treceau zilele de ospat, Iov chema si sfintea pe fiii sai. Se scula dis de dimineata si aducea pentru fiecare din ei cate o ardere de tot caci zicea Iov:”Poate ca fiii mei au pacatuit si au suparat pe Dumnezeu in inima lor.” Asa avea Iov obicei sa faca.

Dupa ce treceau zilele de ospat… Zilele de ospat nu sunt totul. El trec. Comportamentul tau si al meu la petrecere intr-adevar este unul neoficial, nu este „ca la biserica” dar nici nu trebuie sa-l contrazica pe acesta. Zilele de ospat trec… exista si un „dupa.”

…chema si sfintea pe fiii sai… Atunci Iov chema pe fiii sai. Astazi nu mai este Iov care ne cheama la sfintire ci este un Duh Sfant care ne cheama. Da, ne cheama. Interesant lucru. Inteleg de aici ca:

-sfintirea nu se face in absenta. Iov nu s-a rugat in timp ce ei dormeau obositi. Iov i-a asteptat sa termine si i-a chemat sa fie prezenti acolo.

-sfintirea nu se face fara voia si acordul tau. Iov i-a chemat. Duhul Sfant te chema sa vii la sfintire. De raspunsul tau depinde sfintirea ta.

-sfintirea nu este impusa. Iov nu-i obliga ci ii cheama. Duhul Sfant nu te obliga ci te invita sa te sfintesti.

Imi aduc aminte cu placere de prima tabara organizata de mine in cadrul comunitatii de Bacau. Ne aflam la Casa Verde, langa Lacu Rosu. Au fost si lucruri care mi-au ingreunat slujba atunci insa la despartire ne-am adunat cu totii in cerc si ne-am rugat, unii chiar cu lacrimi cautand sfintirea noastra inainte de despartire.

Liderii de tineret, organizatorii de tabere crestine consider ca este bine sa cheme si sa indemne tinerii la sfintire cel putin la incheierea taberei. Cineva trebuie sa preia aceasta responsabilitate importanta crestineasca.

…dis de dimineata… Care este lucrul care il faci „dis de dimineata”? „Imi beau cafeaua”-spun unii. Ba chiar altii au ajuns sa spuna „Cafeaua cea de toate zilele.” De ce Iov isi chema fiii la sfintire dis de dimineata?

Sfintirea este o problema vitala, fundamentala. O problema ce nu suporta amanare. „Dis de dimineata” -inainte de a-ti face orice alt plan pentru ziua respectiva, inainte de a manca sau de a te apuca de lucru… inainte de toate si de orice trebuie sa stam in fata constiintei noastre si in fata Duhului Sfant pentru sfintirea noastra. Mai trebuie sa stam in fata…

…aducea pentru fiecare din ei cate o ardere de tot…

Dupa „zilele de ospat” sunt chemat de Duhul Sfant sa stau singur in fata unei jertfe. „Pentru fiecare”-spune textul. Nu pentru toti ca si grup ci pentru fiecare, in mod individual. Sfintirea este o problema personala.

Fiecare, dupa petrecerea de aseara trebuie acum sa stea in fata unui altar pregatit. Un miel fara cusur, fara pacat este adus inaintea mea. Un cutit strapunge beregata creaturii nevinovate si sangele lui tasneste la picioarele mele, sub privirile mele. Apoi imi pun mainile pe capul mielului in semn simbolic al transferului de pacat ce-l va purta de acum in moarte si cenusa pentru totdeauna mielul fara cusur.

Ce legatura intre jertfa si petrecere?!? Te-ai gandit vreodata ca tanar in mijlocul distractiei tale ca ceea ce faci si modul in care cautam distractia implica o jertfa, o „ardere de tot”? Cineva va fi trebuit sa moara, sa fie ars de tot pentru pacatele pe care eu le voi fi facut „in zilele de ospat.”

Pacatul nu este o gluma ci este o problema de viata si de moarte chiar si atunci cand este comis de tineri credinciosi. Duhul Sfant ne duce pe fiecare, in mod individual si personal la cruce. Priveste acolo! Arderea de tot! Mielul lui Dumnezeu Care ridica pacatul lumii. Crucea lui Hristos este locul unde putem fi sfintiti. Duhul Sfant ne cheama la cruce pentru sfintirea noastra.

…poate ca fiii mei au pacatuit si au suparat pe Dumnezeu. Da, chiar si fiii lui Iov se poate sa mai pacatuiasca. Da, chiar si tinerii crestini, chiar si din biserica noastra si a dvs pot sa pacatuiasca. Nu trebuie sa excludem aceasta posibilitate. Iov nu a exclus-o. El nu spune ca ar fi pacatuit sigur ci „poate ca…”

Pacatul supara pe Dumnezeu chiar si cand acesta este comis de copiii Lui, chiar cand este facut fara intentie. Stiai ca Dumnezeu poate fi suparat? Da, Dumnezeu nu dormea aseara chiar daca era ceasul 3-4 noaptea. El stie tot ce s-a intamplat.

Nu uita in toiul petrecerii: ceea ce imbucura inima ta s-ar putea sa intristeze fata lui Dumnezeu. De fapt eu si tu, noi ar trebui sa iubim ce El iubeste si sa uram ce El uraste.

Cum pot supara copiii Domnului pe Domnul? Eu am gasit ca exista jocuri: nevinovate, indecente si imorale. Fiecare din aceste categorii aduc bucurie si placere unui anumit timp de om. Crestinul gaseste placere in mod normal in jocurile „nevinovate” sau altfel spus „glume sarate.” Vreau sa ma refer acum la categoria de mijloc intitulata „indecente.” Acesta este la granita intre cele doua, intre nevinovate si imorale. Practic acestea sunt ceva de genul: expresii nevinovate cu subinteles imoral. Imbina expresia din prima categorie cu substratul din cea de a treia a lucrurilor imorale. Adica, situatii cand spui ceva iar in mintea celorlalti deja gandesc cu totul altceva intrucat limbajul tau permite asta.

„Feriti-va de tot ce se pare rau!” -spune Scriptura.

Uneori se intampla ca in jocurile noastre suntem pusi in situatia in care intr-un fel sau altul tineri de sex diferit sa se apropie unul de altul, sa se atinga unul pe altul intr-un mod prea intim pentru o relatie frate-sora in Hristos. Bine-nteles ca daca jocul o cere am crede ca nu este nimic. M-am gandit la actori ca Mel Gipson sau altii ca el care se cred credinciosi si totusi sunt flmati in scene de curvie si alte de-astea. Ce crezi, este curvia pacat si atunci cand scenariul o cere? Daca pacatul este pacat si in film atunci eu cred ca nu ma pot atinge o fata in mod intim daca nici in mod obisnuit nu este bine inaintea Domnului s-o fac. Cadrul jocului sau filmului nu iese de sub ordinea morala a lui Dumnezeu.

Johny English este o comedie super… pana la un punct, cand sare calu’. Cine l-a vazut, daca este crestin si era si treaza cand a vazut comedia asta trebuie sa-si fi dat seama. Totul este bine si frumos… am ras si m-am distrat curat zic eu, pana in punctul in care pe spatele unui actor ajunsesera sa scrie „Isus vine curand” sau ceva de genul asta. Ok… din momentul asta pur si simplu s-a declansat in mintea mea o revolutie. Pe deoparte as fi vrut sa continui sa vad comedia insa alceva din mine spunea ca Persoana cea mai draga mie, Mantuitorul si Dumnezeul meu, Numele lui a fost luat in desert. Una din cele 10 Porunci a fost incalcata si fimul a luat in bataie de joc ceea ce eu am mai scump. Filmul se derula pe laptop-ul meu pe care scriu si acum. In jurul meu mai erau si alti colegi. Ce sa fac? Daca le spuneam ce gandeam si le opream filmul ar fi gandit eu „fac pe sfantu'” asa ca mai bine, fara sa le spun o vorba m-am retras din acel moment si am plecat. Niciodata de atunci n-am mai vazut si nici nu mai am curiozitatea sa mai vizionez acel film.

Cand cineva si-a permis sa faca o caricatura cu Allah, toata lumea musulmana s-a alertat. Cand Domnul Isus si tot ce tine de Imparatia Lui este luat in batjocura prin glume, ecranizari sau alte show-uri si emisiuni prea putini se alarmeaza. De ce oare?

Glume sau scenete despre sfantul Petru, judecata, rai si iad… consider ca un tanar crestin nu trebuie sa spuna si nici sa rada la astfel de glume. Altfel te vei pomeni ca atunci cand se predica in biserica despre seriozitatea judecatii, a raiului si a iadului tu iti vei aminti de gluma din seara de petrecere.

Duhul Domnului sa ne lumineze pe fiecare si sa intelegem ca multe de genul acesta ce par nevinovate de multe ori au suparat pe Domnul. Trebuie sa ne pocaim si sa ne sfintim inaintea Domnului. Sa ne aducem aminte de arderea de tot adusa pe Crucea Golgotei.

3. Ziua Vesniciei. Tu, ei si El.

Sper ca nu m-ati inteles gresit. Tinerii crestini trebuie sa se distreze, este bine sa aiba petreceri impreuna. Tinerii crestini pot sa se bucure in asa fel incat si Domnul sa se bucure impreuna cu ei in tabara sau la petrecerea lor. De fapt, poate ca primul dintre participanti ar trebui sa fie El.

O intrebare: s-au mai distrat fiii lui Iov de atunci? ….

Raspunsul este: Da!

1.13 Intr-o zi pe cand fiii si fiicele lui Iov mancau si beau vin in casa fratelui lor celui intai nascut… 18-19  fiii tai si fiicele tale mancau si beau vin in casa fratelui lor intai-nascut si deodata a venit un vant mare de dincolo de pustie si a izbit in cele patru colturi ale casei. Casa s-a prabusit peste tineri si au murit…

Sfintirea facuta de Iov nu a insemnat interdictie de la intalnirile lor si de la „zilele de ospat.” Ei au continuat obiceiul insa de data asta cu mai mare atentie ca sa nu supere pe Dumnezeu.

Fiii lui Iov au invatat cum sa se distreze. Poate imi veti zice:”dimpotriva, uite ca Dumnezeu i-a pedepsit in timpul petrecerii!” Noi stim care este adevarul si necazul lui Iov nu a fost o pedeapsa. De unde stiu eu ca fiii lui Iov au invatat sa se distreze? Din faptul ca ei au murit in timpul petrecerii si cu toate astea ei au ajuns in rai, in prezenta lui Dumnezeu fara sa mai fi avut nevoie de jertfa de sfintire de la incheierea zilelor de ospat.

Iov 42.10…Si Domnul i-a dat indoit decat tot ce avusese. …12 in cei din urma ani ai sai Iov a primit de la Domnul…. 13 a avut sapte fii si trei fete…

Dumnezeu i-a promis ca-i va da dublu. Daca verificati ce a avut la inceput si ce i s-a dat la sfarsit veti observa ca intr-adevar totul a fost dublat in afara de copii. De ce? pentru ca spre deosebire de animale, sufletele primilor 10 copii erau vii in prezenta Domnului. Fiii lui Iov au invatat cum sa se distreze incat de la masa de ospat prin moarte au fost dusi in prezenta lui Dumnezeu.

Majoritatea oamenilor care mor la mese de petreceri ajung in iad insa copiii lui Dumnezeu chiar de s-ar intampla sa moara in timpul petrecerii lor, ei vor ajunge in rai pentru ca au invatat cum sa se distreze.

Ziua vesniciei a inceput cu o dimineata a sfintirii.

Concluzie

Sa invatam sa ne distram in asa fel incat daca moartea ne-ar surprinde in timpul veseliei sa putem continua sarbatoarea la masa cu Avraam, Isaac si Iacov.

1Petru 2.13-17 Crestinul si autoritatile statului

Purtare buna in relatiile cu autoritatile

Introducere

Crestinul desi peregrin catre ceruri totusi este in acelasi timp si cetatean al patriei in care s-a nascut. El are atat drepturi si beneficii cat si responsabilitati si indatoriri fata de comunitatea din care face parte. Da, ne putem gandi la cateva situatii: cati dintre dvs ati fi putut beneficia de reteaua de curent electric daca nu ar fi fost sprijinul guvernului? Cati ati fi putut aduce sistemul de apa si canalizare in localitatea dvs fara ajutorul guvernului? Ce sa mai spunem de protectia pe care politia si jandarmeria o ofera impotriva rau-facatorilor, sistemul sanitar si multe altele. Toate acestea au fost si sunt posibile doar cu ajutorul guvernarii politice din tara noastra. Sunt beneficii de care ne bucuram prin lucrarea lor.

De alta parte am auzit ca in SUA un tata a trebuit sa interzica copilului sa mearga la scoala cateva zile intrucat pe trupul lui se putea distinge o vanataie iar lucrul acesta l-ar fi costat pe tata o confruntare cu autoritatile si ar fi putut sa fie supus la masuri mai drastice, poate chiar detentie? Dumnezeu spune: Prov.13.24 Cine cruta nuiaua uraste pe fiul sau, dar cine-l iubeste il pedepseste indata. Autoritatile din SUA spun ca n-ai voie sa-ti bati copilul. Ce trebuie sa faca un crestin in situatia asta?

Ne aducem aminte de masurile luate de sistemul comunist impotriva crestinilor. Acum Europa vine cu legi noi, cu drepturi pentru homosexuali si, fara sa fim prea constienti de asta, in mod implicit, prin natura lor drepturile pentru pacatosi presupun privarea de drepturi pentru ceilalti. In curand ca si in alte state trebuie sa ai grija cum predici si ce predici de la amvon despre sodomie. Poti fi dat in judecata daca lezezi cumva drepturile sodomitilor.

Ce este de facut? Sa ma duc sau nu la vot duminica? Sa platim sau nu taxele si impozitele? Trebuie sau nu sa ne supunem autoritatilor?

Haideti in continuare sa vedem ce spune Dumnezeu depsre relatia crestinului fata de autoritatile statului. Vom vedea ce inseamna o purtare buna in contextul acesta.

 

1. Dumnezeu a investit stapanirile omenesti cu autoritate [delegata]

Initial am avut tendinta sa spun ca Dumnezeu recunoaste autoritatea stapanirilor omenesti insa mai apoi am inteles ceva mai mult de atat- Dumnezeu a investit aceasta autoritate stapanirilor politice. Ele de fapt nu au o autoritate prin ele insele ci o autoritate delagata de Insusi Dumnezeu.

Rom.13.1 Oricine sa fie supus stapanirilor celor mai inalte caci nu este stapanire care sa nu vina de la Dumnezeu. Si stapanirile care sunt au fost randuite de Dumnezeu

Dincolo de votul nostru autoritatile politice sunt hotarate de Dumnezeu chiar de ne place sau nu. Chiar si cele ce sunt, sunt randuite tot de Dumnezeu. Sa nu uitam ca Pavel dar si Petru spuneau si credeau lucrurile acestea pe cand Imperiul Roman nu era deloc prietenos cu crestinii ci dimpotriva ii persecutatu. Amandoi au murit moarte de martir la porunca acestor autoritati politice.

Ioan 19.10-11 Pilat I-a zis:”Mie nu-mi vorbesti? Nu stii ca am putere sa Te rastignesc si am putere sa-Ti dau drumul!” „N-ai avea nici o putere asupra Mea” i-a raspuns Isus „daca nu ti-ar fi fost data de sus.”

Pilat a dovedit ca n-a avut putere sa-I dea drumul. Domnul Isus a recunoscut autoritatea delegata de sus a stapanirilor politice.

Este bine si noi sa ne amintim, nu doar din patru in patru ani ca autoritatile politice care sunt, sunt hotarate de Dumnezeu si autoritatea lor rezida nu in culoarea politica de stanga sau dreapta, in nimic alceva decat in faptul ca Dumnezeu a delegat autoritatea. Bine-nteles ca pe langa autoritatea delegata este si una care trebuie castigata prin munca.

 

2. Dumnezeu a investit stapanirile omenesti cu responsabilitate [benefica]

v.14… sunt trimisi de el sa pedepseasca pe facatorii de rele si sa laude pe cei ce fac bine.

Scopul cu care autoritatile politice au fost investite cu autoritate este acela de a restrange raul si de a promova binele. Ei trebuie sa condamne raul prin pedeapsa si sa incurajeze binele prin lauda.

Duhul Sfant este Acea Persoana Care prin puterea Lui poate nimici raul din fiintele celor alesi. Lumea insa fiind dominata de pacat este invadata de rau ca plata pentru pacatul ei. Raul si suferinta sunt urmare dreapta a pacatului. Totusi Dumnezeu are mila de oameni si nu le da rau si suferinta cat ar merita. De aceea Dumnezeu a instituit autoritatea guvernului omenesc in lumea de dupa potop si a hotarat pedepsirea raului de catre aceasta:

Gen.9.6 Daca varsa cineva sangele omului si sangele lui sa fie varsat de om caci Dumnezeu a facut pe om dupa chipul Lui.

Rom.13.3-4 dregatorii nu sunt de temut pentru o fapta bua ci pentru una rea. Vrei dar sa nu-ti fie frica de stapanire? Fa binele si vei avea lauda de la ea. El este slujitorul lui Dumnezeu pentru binele tau dar daca faci raul, teme-te caci nu degeaba poarta sabia. El este in slujba lui Dumnezeu ca sa-l razbune si sa pedepseasca pe cel ce face raul.

 

 

3. Dumnezeu a hotarat ca omul sa se supuna autoritatilor politice

Rom.13.1 Oricine sa fie supus stapanirilor celor mai inalte …

2.13 fiti supusi oricarei stapaniri omenesti… atat imparatului ca inalt stapanitor cat si dregatorilor ca unii care sunt trimisi de el…

 

Cui sa ma supun?

…atat…cat si…

Trebuie sa ma supun stapanirilor celor mai inalte dar si trimisilor acestora in teritoriu. S-ar putea sa-mi fie usor sa ma supun Presedintelui pentru ca nu am de-a face cu el direct in schimb nu ma supun guvernului sau trimisilor lui in teritoriu. Cuvantul Domnului spune ca trebuie sa ne supunem si trimisilor lui dar numai acelora care sunt ei insisi in supunere si ascultare fata de stapanirile cele mai inalte.

Ex. controlorul iti cere bani ca sa nu mai platesti biletul.

Ex. cu Presedintele sunt ok dar cu garada financiara, cu asociatia de locatari,

1Imparati 12. 18 Atunci imparatul Roboam a trimis la ei pe Adoram care era mai mare peste biruri. Dar Adoram a fost ucis cu pietre  de tot Israelul si a murit. Si imparatul Rovoam s-a grabit sa se suie intr-un car ca sa fuga la Ierusalim.

Observati ca impotrivirea fata de trimisii lui Roboam a fost inteleasa in mod corect de Roboam ca nesupunere fata de sine. Tot asa si noi, ori de cate ori nu ne supunem dregatorilor din teritoriu nu ne supunem de fapt Presedintelui, si astfel nu ne supunem lui Dumnezeu.

 

De unde gasesc putere sa ma supun?

…pentru Domnul.

Ce te faci cand cei alesi in fruntea noastre nu sunt cei de la care ai primit tu o galeata, tricou, sapca, punga electorala sau alte mici atentii electorale?

Este usor sa te supui si sa respecti pe autoritatilor atunci cand acestea reprezinta culoarea ta politica dar ce faci atunci cand acestia nu sunt aceia pentru care ai votat tu.  Mai ales in ultima perioada de campanie electorala vedem ca fiecare lauda candidatii favoriti iar pe ceilalti ii jignesc si-i balacaresc in tot felul. De unde voi gasi puterea sa ma supun autoritatilor politice care vor castiga alegerile daca acestea nu corespund orientarilor mele politice, gusturilor mele morale sau estetice si nici prieten sau cunoscut nu-mi este? Raspunsul este- din ascultare pentru Domnul.

Da, puterea de a ne supune autoritatilor nu trebuie sa vina din faptul ca este cel pe care l-am votat, imi place de el ca om moral sau ca infatisare, nu vine puterea de supunere nici din faptul ca imi este cunoscut ci din faptul ca eu vreau sa plac Domnului iar purtarea buna este motivata de dragostea pentru Dumnezeu si asta este ceea ce ne da putere.

Rom.13.2 cine se impotriveste stapanirii se impotriveste randuielii puse de Dumnezeu si cei ce se impotrivesc isi vor lua osanda.

Rom.13.5 trebuie sa fiti supusi nu numai de frica pedepsei ci si din indemnul cugetului.

 

Cand sa ma supun?

Poate ca la o lecturare superficiala a epistolei lui Petru si in mod special a acestor versete avem impresia ca Petru traia sub guvernarea unor stapaniri omenesti ideale. Nu a fost deloc asa. Adesea in loc cei ce faceau raul sa fie tratati ca „facatori de rele” tocmai cei ce faceau bine erau considerati „facatori de rele” (2.12). Petru insusi, asa dupa cum spune traditia a murit ca martir in timp ce multi alti crestini din Roma au fost martirizati ca pedeapsa sub acuzatia falsa ca ar fi dat foc Romei.

Trebuie sa ma supun in orice conditii si totdeauna?

Wiersbe- Supunerea in acest caz „nu se refera la fiecare lege in parte ci fata de institutia care face si autorizeaza legile. Exista posibilitatea sa fii supus institutiilor in timp ce nu respecti legile.” (pg.58)

Daniel 1.8 Daniel s-a hotarat sa nu se spurce… si a rugat pe capetenia famenilor dregatori sa nu-l sileasca sa se spurce.

Daniel 6.10 Cand a aflat Daniel ca s-a iscalit porunca a intrat in casa lui …si de trei ori pe zi ingenunchea, se ruga si lauda pe Dumnezeul lui cum facea si mai inainte.

Fapte. 4.18-20 dupa ce i-a chemat le-au poruncit sa nu mai vorbeasca cu nici un chip, nici sa mai invete pe oameni in Numele lui Isus. Drept raspuns, Petru si Ioan le-au zis:”Judecati voi singuri daca este drept inaintea lui Dumnezeu sa ascultam mai mult de voi decat de Dumnezeu caci noi nu putem sa nu vorbim despre ce-am vazut si am auzit.”

Autoritatile si-au depasit atributiunile. Totusi apostolii le vorbesc cu respect si supunere fata de institutie chiar daca incalca porunca lor. Aici este vorba chiar de apostolul Petru care-i invata pe altii sa se supuna fata de autoritati.

Desi ramanem in supunere fata de autoritati totusi ascultam de ele doar atata timp cat ele raman sub autoritatea lui Dumnezeu, atata timp cat ele asculta de Cel Ce le-a investit in aceasta autoritate. Ei au autoritate asupra noastra atata timp cat raman sub autoritate. Autoritatea lor, intrucat este una delegata ramane atata timp cat ei pastreaza legatura cu Autoritatea Suprema si nu-si depasesc atributiunile.

Luca 20.20-25 Au inceput sa pandeasca pe Isus si au trimis niste iscoditori care se prefaceau ca sunt neprihaniti ca sa-L prinda cu vorba  si sa-L dea pe mana stapanirii si pe mana puterii dregatorului. Iscoditorii acestia L-au intrebat: „Invatatorule… se cuvine sa platim bir Cezarului sau nu?” Isus le-a priceput viclenia si le-a raspuns:”Aratati-Mi un ban. Al cui chip si ale cui slove sunt scrise pe el?” „Ale Cezarului!” au raspuns ei. Atunci El le-a zis:”Dati dar Cezarului ce este al Cezarului si lui Dumnezeu ce este al lui Dumnezeu!”

Dumnezeu nu pretinde ce este al Cezarului dar nici Cezarul nu trebuie sa ia ce I se cuvine lui Dumnezeu. Cat priveste plata birului… da, se cuvine, asa se cade „sa platim bir Cezarului” iar ce este al lui Dumnezeu sa-I dam lui Dumnezeu.

 

 

Cum sa ma supun? 

Trebuie oare sa fac poezii in cinstea Presedintelui?  Sa scriu articole de lauda la adresa lui?

v.17 cinstiti pe toti oamenii, iubiti pe frati, temeti-va de Dumnezeu, dati cinste imparatului.

Banuiesc ca nu sta frumos unui crestin sa fie printre cei ce vorbesc cu patima impotriva autoritatilor sau critic la adresa lor. Sunt suficienti care o fac si poate chiar prea multi care o fac.

Rom.13.6 tot pentru aceasta sa platiti si birurile

Supunerea fata de autoritati se arata si in supunerea fata de trimisii acestora. Printre acestia sunt si perceptorii de taxe, controlorii de bilete din tren, agentul de circulatie din trafic…etc.

1Tim. 2.1 va indemnam dar ianinte de toate sa faceti rugaciuni, cereri, mijlociri, multumiri pentru toti oamenii, pentru imparati si pentru toti cei ce sunt inaltati in dregatorii ca sa putem duce astfel o viata pasnica si linistita…

-fara rautate.

Faptul ca ne permitem sa trecem peste porunca imparatului sub pretextul ca noi ascultam de Dumnezeu pe unii i-a adus in situatia in care libertatea sa o transforme intr-o haina sau o manifestare deghizata a rautatii lor. „Noi facem asa pentru ca ascultam de Dumnezeu iar voi sunteti niste nimicuri….etc!” 

Ex. „Sunt liber in Hristos!” spun unii chiar si in biserica. Inteleg prin asta „sunt liber sa nu ascult de biserica, de pastor sau de comitet… „ Ei fac din aceasta libertate sau slobozenie o haina a rautatii. Sub masca asa numitei libertati varsa rautatea din suflet. Tot asa se explica si terorismul islamic- pretinsa ascultare de Dumnezeu le confera libertate mai presus de orice autoritate guvernamentala.

Care este solutia? Omul liber cu adevarat se supune!

Fapte. 4.18-20 …Petru si Ioan le-au zis:”Judecati voi singuri daca este drept inaintea lui Dumnezeu sa ascultam mai mult de voi decat de Dumnezeu caci noi nu putem sa nu vorbim despre ce-am vazut si am auzit.”

Observati resepectul cu care Daniel dar si apostolii vorbesc autoritatilor chiar daca refuza sa asculte porunca lor.

Daniel 1.11-12 Atunci Daniel a zis ingrijitorului caruia ii incredintase capetenia famenilor privegherea …”incearca pe robii tai zece zile…”

Matei 17.24-27 Cand au ajuns la Capernaum, cei ce strangeau darea pentru Templu au venit la Petru si i-au zis:”Invatatorul vostru nu plateste darea?” „Ba da”- a raspuns Petru. Cand a intrat in casa Isus i-a luat inainte si i-a zis:”Ce crezi Simone? Imparatii pamantului de la cine iau dari sau biruri- de la fiii lor sau de la straini?” Petru i-a raspuns:”de la straini” Si Isus i-a zis:”Asa dar fiii sunt scutiti. Dar ca sa nu-i facem sa pacatuiasca du-te la mare, arunca undita si trage afara pestele care va veni intai. Deschide-i gura si vei gasi in ea o rubla pe care ia-o si da-le-o lor pentru Mine si pentru tine.”

Domnul Isus ne da o lectie de libertate. Ce inseamna sa fii liber si fara rautate. Domnul Isus cel atotstiutor stia problema din mintea lui Petru. „I-a luat-o inainte” si a folosit aceasta situatie spre a-l invata pe Petru o lectie de libertate a copiilor lui Dumnezeu. Templul era Casa lui Dumnezeu iar Domnul Isus Fiul lui Dumnezeu. „Invatatorul vostru nu plateste darea?” Cu alte cuvinte „Fiul nu plateste darea Tatalui?” Cei ce strangeau insa darea erau „nestiutori si prosti.” Ei nu stiau cine este Domnul Isus. Totusi gura lor trebuia astupata- „ca sa nu-i facem sa pacatuiasca” -spunea Domnul Isus. Domnul Isus ar fi putut sa se sustraga de la plata si chiar ar fi putut sa se aprinda intr-o controversa cu ei si sa le argumenteze ca El este Fiul lui Dumnezeu si nu trebuie sa plateasca… si avea dreptate. Totusi nu vrea sa transforme libertatea intr-o haina a rautatii asa ca alege sa renunte la dreptul Sau de dragul dusmanilor „ca sa nu-i facem sa pacatuiasca” chiar si atunci cand ni se cuvine.

Sa purtam bijuterii si alte podoabe pentru ca suntem liberi in Hritsos?

Sa ne fardam pentru ca si surorile din strainatate o fac si chiar unele sunt adevarate pocaite?

Sa cantam un anumit gen de muzica intrucat nu este pacat iar noi suntem liberi sa cantam chiar daca vom ajunge sa suparam pe unii frati …sa nu renuntam la drepturile noastre?

 

Concluzie

Supunerea este voia lui Dumnezeu pentru noi in relatie cu autoritatile. Supunerea este ceea ce este bine si  modalitatea unica de a astupa gura acuzatorilor nostri. „Noi vom reusi sa reducem la tacere criticii nostri prin facerea binelui si nu prin opozitia fata de autoritati.” (Wiersbe)

Supunerea este purtarea oamenilor liberi si lipsiti de rautate. 

Daniel a fost supus imparatului dar a fost liber- nu sluga imparatului prin faptul ca a trecut dincolo de porunca imparatului, dincolo de lege….

Supunerea este atitudinea robilor lui Dumnezeu. Dincolo de autoritatile si stapanirile omenesti crestinul este sub autoritatea lui Dumnezeu. Ma supun autoritatilor pamantesti pentru ca de fapt sunt sub autoritatea lui Dumnezeu. Sunt liber dar nu fara autoritate. Sunt slobod dar nu fara frau. Sunt supus.

1Petru 2.11-3.22 In mijlocul neamurilor- introducere

 

Purtare buna in relatiile cu necredinciosii- Fii supus!

1Pet.2.11-3.22

 

Introducere

Versetul introductiv. In continuare vom incepe o noua sectiune intitulata „Razboaiele sufletului in mijlocul neamurilor.” Ea incepe din 2.11 („Prea iubitilor va sfatuiesc ca pe niste straini si calatori…”) de altfel verset paralel ideatic cu versetul din debutul primei sectiuni 1.1 („…catre alesii care traiesc ca straini imprastiati…”) si se incheie in 3.22.

Context. Schimbarea si trecerea la o noua sectiune este dictata nu doar de paralelismul dintre versetele de inceput dar si de noul context prefigurat: 2.12 „sa aveti o purtare buna in mijlocul neamurilor…” Daca in prima sectiune vedem pelerinul crestin prezentat aparent singur, doar in relatie calatoria acum il vedem inconjurat de lume, de oamenii necredinciosi, este in mijlocul neamurilor.

 

Razboiul sufletului in mijlocul neamurilor

Credinciosul pelerin, desi calator catre acasa, catre patria cereasca isi traieste momentan o perioada din viata pe un pamant si intr-o lume ostila care initiaza razboi nimicitor impotriva urmasilor lui Hristos.

Daca in prima sectiune ne amintea de exodul poporului evreu catre Canaan si pregatirile lor pentru calatorie acum ne aducem aminte de un alt aspect din istoria exodului.

Exod 13.17 Dupa ce a lasat Faraon pe popor sa plece, Dumnezeu nu l-a dus pe drumul care da in tara Filistenilor macar ca era mai aproape caci a zis:”s-ar putea sa-i para rau poporului vazand razboiul si sa se intoarca in Egipt.”

Imaginea razboiului nu este una prea incurajatoare pentru un pelerin ci dimpotriva. Cu parare de rau trebuie sa spunem ca si pelerinul crestin are sanse sa vada razboiul si-l va vedea: „sa va feriti de poftele firii pamantesti care se razboiesc cu sufletul”(2.11).

In versetele introductive ale sectiunii noastre (2.11-12) gasim aluzie la cel putin trei razboaie:

 

1. Razboiul sfant-

…sa va feriti de pofetle firii pamantesti care se razboiesc cu sufletul.

Pe acest prim razboi l-am numit „sfant” intrucat este razboiul dintre poftele firii pamantesti si suflet, este un razboi prin care credinciosul doreste sa pastreze sfintenia si o viata curata. Realitatea acestui razboi este semnalata clar de apsotol atunci cand spune „poftele firii pamantesti care se razboiesc cu sufletul.”

Este un razboi interior. Batalia se da inlauntrul nostru al fiecaruia intre poftele firii noastre si sufletul nostru. Sufletul vrea sa ajunga la destinatie, sa continue drumul in sfintenie si curatie in timp ce poftele firii pamantesti atrag spre pamant cautand sa ucida sufletul.

 Atentionarea apostolului Petru („sa va feriti de…”) are in vedere acest razboi launtric, razboiul sfant. Trebuie sa ma feresc de dusmanul din launtrul meu.

Ecl. 11 10 goneste orice necaz din inima ta si departeaza raul din trupul tau…

Moody spunea: „Am mai multe probleme cu Moody decat cu oricare alt om pe care-l cunosc.” In acealsi fel si tu ai cele mai multe probleme cu tine insuti decat cu oricare alt om pe care-l cunosti.

Apostolul Pavel sublinia si el pericolul pe care il reprezinta poftele firii pamantesti pentru viata de credinta atunci cand ne invata cum sa nu trezim poftele firii.

Rom.13.14 …nu purtati grija de firea pamanteasca pentru ca sa-i treziti poftele.

Se pare ca poftele firii pamantesti sunt intr-o stare latenta, adormita insa odata trezite ele se razboiesc cu sufletul.

 

2. Razboiul nedrept- Persecutia

…in mijlocul neamurilor… va vorbesc de rau ca pe niste facatori de rele…

Razboiul nedrept il deduc din v.12 cand spune „…in ceea ce va vorbesc de rau ca pe niste facatori de rele…” Imi dau seama ca aici este vorba de un conflict, de un alt razboi. De data asta nu mai este unul interior ci exterior, intre lume si pelerinul crestin. Razboiul este initiat de lume, de neamuri si este unul nedrept intrucat vedem ca in ciuda unei purtari bune totusi crestinul este considerat „un facator de rele.”

Atitudinea lumii fata de crestini nu trebuie insa sa ne surprinda. Domnul Isus ne avertiza ca ochii lumii sunt asupra noastra si gura ei impotriva noastra.

Ioan 17.14 Le-am dat Cuvantul Tau si lumea i-a urat pentru ca ei nu sunt din lume dupa cum Eu nu sunt din lume.

Mat.5.11 Ferice va fi de voi cand din pricina Mea oamenii va vor ocari, va vor prigoni si vor spune tot felul de lucruri rele si neadevarate impotriva voastra.

Care este legatura dintre cele doua razboaie? Razboiul nedrept din exterior are intentia de a provoca razboiul din interior. Acesta a fost rolul prigoanelor si multi au cazut, au fost biruiti. Totusi au fost si exceptii incurajatoare prin care intelegem ca razboiul nedrept nu trebuie sa provoace neaparat razboi in interiorul crestinului:

Fapte.7.54-60 cand au auzit ei aceste vorbe ii tai a pe inima si scrasneau din dinti impotriva lui dar Stefan, plin de Duhul Sfant si-a pironit ochii spre cer, a vazut slava lui Dumnezeu si pe Isus … si a zis: Iata, vad cerurile deschise si pe Fiul omului stand in picioare la dreapta lui Dumnezeu.” Ei au inceput sa racneasca, si-au astupat urechile si s-au napustit toti intr-un gand asupra lui. L-au tarat afara din cetate si l-au ucis cu pietre…. Aruncau cu pietre in Stefan care se ruga si zicea:”Doamne Isuse primeste duhul meu!” Apoi a ingenuncheat si a strigat cu glas tare:”Doamne nu le tinea in seama pacatul acesta!”

Priviti cata pace se degaja de pe fata lui Stefan si cata ura din inimile persecutorilor. A fost un razboi destinat sa provoace un alt razboi in interiorul lui Stefan. Un razboi in care firea pamanteasca prin poftele ei sa biruiasca sufletul lui Stefan. Prin har si prezenta Duhului Sfant insa, razboiul nu a putut patrunde in interiorul lui Stefan unde domnea pacea lui Hristos care intrece orice pricepere.

In sectiunea noastra vom vedea ca apostolul Petru a identificat pentru noi patru domenii in care trebuie sa ne asteptam oricand la razboi nedrept din afara atunci cand avem de-a face cu necrestini:

–Politic (2.13-17)

Crestinul aici este cetatean si are de-a face cu autoritati care uneori isi depasesc atributiunile impotriva credintei in Dumnezeu. Apare nedreptatea impotriva crestinului, este decalnsat razboiul exterior de persecutie. Cum va reactiona crestinul astfel incat sa nu-si piarda sufletul intr-un razboi cu poftele firii pamantesti?

Istoria persecutiilor ne prezinta cazuri numeroase de crestini care au cedat si si-au pierdut sufletul, au cazut victime in razboiul initiat de Imperiul Roman impotriva crestinilor.

–Financiar (2.18-25)

Aici crestinul este angajat si are de-a face cu un patron sau un stapan necredincios. Acesta ii pretinde sa faca lucruri prin care crestinul isi intineaza cugetul inaintea Domnului. Daca nu face ce spune patronul este persecutat de acesta si in pericol sa fie concediat. Ce este de facut?

Razboiul declansat de patron starneste o pofta a firii numita lacomie si unii si-au pierdut sufletul in lupta aceasta cu lacomia.

1Tim.6.10 iubirea de bani este radacina tuturor relelor si unii care au umblat dupa ea au ratacit de la credinta si s-au strapuns singuri cu o multime de chinuri.

–Familial (3.1-7)

In domeniul familial crestinul este sot sau sotie si ne este prezentat aici in relatie cu un sot necredincios. Apar in familie conflicte, mici razboaie care atrag dupa ele razboiul din interior. Ce este de facut? Ce vom face?

–Social (3.8-22)

Si in domeniul social, in relatiile cu toti ceilalti oameni apar prigoana, persecutie cand crestinul este batjocorit pe nedrept. In fata acestor conflicte firea este starnita cu poftele ei la lupta impotriva unui suflet care se vrea pastrat curat si neimplicat intr-un razboi murdar in care se raspunde cu rau la rau. Ce este de facut?

Aceste patru domenii reprezinta de fapt patru campuri de batalie aparent usoare insa cu tristete trebuie sa recunoastem ca multe „trupuri moarte” zac pe intinsul lor. Lupte politice, lupte in familie, lupte pentru bani si lupte sociale- aparent fara semnificatie spirituala in realitate insa, desi uneori inconstient aceste razboaie exterioare nedrepte declansasera razboaie interioare impotriva sufletului.

Astfel deci, cand razboaiele din afara sunt declansate impotriva noastra, noi sa luam seama la razboiul din interior. Batalia care conteaza, batalia decisiva se da acolo impotriva sufletului. Ia seama si fereste-te de poftele firii pe care exteriorul ti le poate trezi.

 

Razboiul salvarii

…sa slaveasca pe Dumnezeu in ziua cercetarii

Desi nu se folosesc strict termeni militari totusi imi dau seama ca acolo a fost candva un razboi intrucat aici se vorbeste despre o biruinta. Cine sa slaveasca pe Dumnezeu? Cel care prigonea. Asta inseamna deci biruinta- prigonitorul crestinilor sa slaveasca pe Dumnezeu.

Acesta este razboiul salvarii. Acum prigonitorul care initia razboaie nedrepte ajunge sa se confrunte cu Insusi Dumnezeu. Ce-i drept razboiul acesta nu se intampla mai curand asa cum am vrea noi dar totusi, glorie Domnului ca exista o zi a cercetarii chiar daca noi nu stim data si nici n-o putem stabili noi. In ziua cercetarii (vizitarii) prigonitorul se intalneste in lupta nu cu crestinul de data asta ci cu Dumnezeu iar razboiul se transforma in seceris de suflete.

David spunea „sabia doboara cand pe unul cand pe altul”(2Sam.11.25). De data asta sabia ridicata de persecutor se intaoarce ca un bumerang impotriva lui dar pentru mantuirea lui.

Apostolul Pavel isi aduce si el aminte de ziua cercetarii, ziua intalnirii cu Domnul Isus, ziua capitularii lui inaintea lui Dumnezeu. Cazut in praful pamantului Saul prigonitorul, cel ce initia razboaie de prigonire impotriva crestinilor ajunge acum sa lupte cu Domnul crestinilor.

Fapte.22.19-21 [cuvantarea inaintea evreilor] …eu bagam in temnita si bateam prin sinagogi pe cei ce cred in Tine …atunci cand se varsa sangele lui Stefan, martorul Tau eram si eu de fata, imi uneam incuviintarea mea cu a celorlalti si pazeam hainele celor ce-l omorau.”… Atunci El mi-a zis:”Du-te, caci te voi trimite departe la Neamuri…”

Prigonitorul Saul devine apostolul Pavel.

Desi vorbim aici de razboaie ce pot fi declansate in toate cele patru domenii amintite totusi este si o veste buna- razboaiele acestea pot fi directionate in asa fel incat cei ce le provoaca sa fie castigati pentru Dumnezeu.

2.12 …sa slaveasca pe Dumnezeu in ziua cercetarii

3.1 …daca unii nu asculta Cuvantul sa fie castigati fara Cuvant prin purtarea nevestelor lor…

Cu toate ca in mintea noastra se naste ideea de distrugere si moarte atunci cand auzim vorbindu-se despre razboi totusi, termenul razboi mai inseamna si biruinta, prada, castig, iar noi crestinii suntem destinati biruintei si avem puterea sa transformam razboaiele nedrepte ale persecutiei in razboaie ale salvarii lor.

Cum a fost posibil lucrul acesta? Cum sa atragi pe vrasmasul tau intr-un razboi nu cu tine ci cu Dumnezeul tau pentru ca in cele din urma sufletul tau nu numai sa nu fie pierdut ci  mai mult- sufletul lui sa fie castigat?

 

Razboiul cercetarii

2.12 sa aveti o purtare buna in mijlocul Neamurilor pentru ca in ceea ce va vorbesc de rau ca pe niste facatori de rele, prin faptele voastre bune pe care le vad…

Iata raspunsul: razboiul initiat de vrasmasi era un razboi al raului menit sa starneasca, sa aprinda firea pamanteasca cea rea si dornica de razboi ceea ce ar fi dat nastere la un razboi interior intre fire si suflet (care este dornic de pace). In momentul in care crestinul alege sa nu raspunda cu rau pentru rau ci cu bine pentru rau, persecutorii nostri ajung perplecsi si dezorientati intrucat nu se asteptau la asa ceva. Ei nu cunosc acest fel de lupta si raman uimiti ca noi nu folosim aceleasi arme ca ei. Faptul acesta (purtarea buna si faptele noastre bune pe care ei le va vor starni razboiul interior din ei- faptele noastre bune, purtarea noastra buna trezeste o farama de viata in sufletul lor inlantuit de rau. Apare de acum conflict in launtrul lor, intre sufletul si firea lor. Conflictul acesta dureaza mai mult sau mai putin pana in ziua cercetarii cand prigonitorul ajunge sa se confrunte direct cu Domnul nostru. Dumnezeu il biruie, il castiga si-l poarta in carul sau de biruinta ca pe un trofeu ce-i apartine de-acum.

Cum vor ajunge oamenii sa slaveasca pe Dumnezeu in ziua cercetarii? Cum vor ajunge nevestele sa castige pe barbatii care nu asculta Cuvantul? Avand o purtare buna in mijlocul neamurilor. Noi suntem responsabili de a declansa razboiul cercetarii in prigonitorii nostri printr-o purtare buna in mijlocul neamurilor.

 

Concluzia

Ciudat lucru- ce comandant de osti ar sfatui pe soldatii sai sa aibă o purtare buna pe campul de lupta in asa fel incat dusmanii sa vada faptele tale bune? „O purtare buna”- acesta este refrenul ce trebuie sa rasune in mintea noastra in mijlocul neamurilor.

Mai mult, purtare buna presupune intr-un cuvant „supunere.” „Fiti supusi!” repete apostolul Petru atat cetatenilor (2.13), cat si slugilor si angajatilor (2.18) dar si sotiilor in relatie cu partenerii lor de casatorie (3.1).

In cele ce urmeaza ne vom apropia de fiecare camp de conflict in parte. Acolo vom putea observa dilema si razboiul ce se declanseaza in interiorul crestinului provocat fiind din exterior dar vom vedea si ce inseamna „purtare buna” in fiecare din aceste patru cazuri specifice, acea purtare buna care asigura biruinta si face ca razboiul de distrugere sa se intoarca asemenea unui bumerang impotriva persecutorului dar spre castigarea lui.

 

1Petru 1.3-13 Pregatiri pentru calatorie- Mintea

O minte vigilenta si optimista

Introducere

Cum e printre straini?

Aproape ca nu este biserica din care sa nu fi plecat macar o persoana la lucru in strainatate. Desi banul strinilor este mai puternic si mai bun totusi se pare ca viata printre straini nu este deloc usoara. Daca n-ar fi nevoia de bani probabil ca majoritatea (daca nu toti) ar ramane acasa.

Lunile trecute am fost trei saptamani in Ukraina. M-am simtit bine intre romani dar foarte rau intre ukrainieni, mai ales politistii ukrainieni. Cum vedeau masina de Romania …stiam ce m-asteapta. M-am bucurat insa cand am venit pe taram romanesc. Am rasuflat usurat chiar de-ar fi fost la fiecare intersectie un politist.

Cum este printre straini crestine? Asa-i ca nu este usor? Se uita la tine ca si cand ai fi dupa alta planeta. De fapt chiar asa este- cetatenia ta este in ceruri.

Cum te pregatesti de calatorie?

Noi nu suntem doar straini ci si calatori iar „calatorului ii sade bine cu drumul” -spune proverbul. Avem un drum de parcurs. Noi nu putem spune inca „Acasa!” indiferent cum ar arata casa in care locuim. Suntem doar in chirie.

In prima parte a epistolei sale apostolul Petru ne da indemnuri cum sa ne pregatim de drum, cum sa ne pregatim de calatorie. Pregatirea pentru calatorie pentru crestinul calator incepe cu MINTEA. Si intr-o calatorie fireasca este valabil- degeaba esti pregatit financiar si material daca nu esti pregatit psihic, daca esti cu moralul la pamant.

1.13 De aceea incingeti-va coapsele mintii voastre…

Se pare ca apostolul Petru in putina invatatura pastrata in Scripturi si-a propus ca de altfel si Pavel, sa pregateasca mintea in primul rand. Credinta crestina se adreseaza intai mintii.

2Petru 3.1 Prea iubitilor aceasta este a doua epistola pe care v-o scriu. In amandoua caut sa va trezesc mintea sanatoasa prin instiintari…

De ce sa ne trezeasca mintea sanatoasa? Cum este mintea sanatoasa? Dupa ce se cunoaste?

1.13 De aceea incingeti-va coapsele mintii voastre, fiti trezi si puneti-va toata nadejdea in harul care va va fi adus la aratarea lui Isus Hristos.

O minte sanatoasa este alerta, vigilenta dar si optimista- ne spune Petru. Asa trebuie sa fie pelerinul crestin pe drumul lui. Imagineaza-ti cum este sa fii pasager alaturi de un sofer lipsit de vigilenta si pesimist cu privire la drum? Nu asta este calatoria crestinului- crestinul este alert, plin de viata si optimist.

„Incingeti-va coapsele mintii voastre„- Da, ma gandeam eu ca si dvs sunteti curiosi ce inseamna asta. Nici eu nu stiu dar Wiersbee o talmaceste asa:” Pune-ti gandurile impreuna! Trebuie sa ai o minte disciplinata! Imaginea este aceea a unui om imbracat cu o roba dar care se apleaca si o ridica cu mainile pentru ca sa poata fugi.”

Ill- Tatal fiului risipitor. Tatal l-a vazut de departe si a alergat de a cazut pe grumazul lui. Ca sa poata alerga cu siguranta a trebuit sa-si ridice roba.

In acelasi fel, pelerinul crestin pentru a putea inainta trebuie sa-si adune gandurile, sa aiba o minte clara si nu cu ganduri dispersate, imprastiate. Trebuie sa ai o minte disciplintata. Asta te va ajuta sa inaintezi in drumul calatoriei tale.

Ex- Exodul. Motivul pentru care cei mai multi dintre evreii iesiti din Egipt n-au ajuns in Canaan este acela ca nu au avut o minte disciplinata si gandurile adunate impreuna. Gandurile lor erau mai degraba la ceapa, usturoi si castravetii din Egipt. Mergeau inainte spre Canaan dar inima le era inca in Egipt. Nu poti inainta asta! Nu poti sa mergi spre cer cu gandul spre pamant.

Deut.23. 6 Să nu-ţi pese nici de propăşirea lor, nici de bună starea lor, toată viaţa ta, pe vecie.

Asa ii invata Moise pe evrei caci multi dintre ei trageau cu ochiul peste gard la vecini si astfel nu puteau inainta de pofta, curiozitate si invidie. „Vom merge pe drumul cel mare”- spunea Moise- (Num.20.17 … nu vom trece nici prin ogoare, nici prin vii, şi nici nu vom bea apă din fîntîni; vom merge pe drumul împărătesc, fără să ne abatem la dreapta sau la stînga, pînă vom trece…”

Oare nu este valabil mesajul acesta si pentru noi? Motivul pentru care multi au obosit pe drum si au iesit din drumul imparatesc este ca au tras cu ochiul la vecini.

1Ioan 2.15 Nu iubiti lumea, nici lucrurile din lume…

Vrei sa fi treaz si optimist? Incinge-ti coapsele mintii tale.

Cum iti pregatesti mintea?

Mintea o pregatesti cu certitudini, cu lucruri sigure. Si pentru ca esti in calatorie ai nevoie de siguranta si ocrotire.

Ezra 8.21-22 …am vestiti un post de smerire inaintea Dumnezeului nostru ca sa cerem de la El o calatorie fericita …mi-era rusine sa cer impartului o oaste de insotire si calareti ca sa ne ocroteasca impotriva vrasmasului pe drum…

In pasajul nostru din 1Petru apar de trei ori expresii care denota siguranta si protectie: v.4 …mostenire pastrata; v.5 voi sunteti paziti…; v.10 …harul care va era pastrat… Iata deci lucrurile despre a caror siguranta mintea ta trebuie sa fie constienta ca sa poata functiona sanatos- adica sa fie treaza si optimista. Doar asa poti inainta linistit si fara grija.

1. Mostenirea este sigura

2. Mostenitorul este pazit

3. Harul este pastrat

Cum ar fi daca acestea nu sunt sigure? Ne amintim de Evrei- cei care s-au indoit de mostenire au ratacit in pustie si credeau ca usturoiul si castravetii din Egipt sunt mai buni. Altii credeau ca in Canaan curge lapte si miere insa nu credeau ca mai ajung ei acolo. Iar altii n-au stiut cum sa primeasca harul si bazandu-se pe puterile lor au esuat.

Este valabil si pentru noi- de ce unii crestini cad pe cale? Nu au gandurile adunate, nu au mintea disciplinata: unii nu cred in maretia rasplatii eterne a lui Dumnezeu. Ce rost sa se indrepte spre ceva ce nu-l atrage. Altii cred in Rai insa nu cred ca vor putea ajunge ei acolo. Altii cred si una si cealalta insa nu accepta harul si de aceea pier.

  

1. Mostenire pastrata prin indurarea Lui 3-4

Primul lucru cu care trebuie sa-ti asiguri mintea este adevarul ca Mostenirea ta este pastrata in ceruri. Este in siguranta si la adapost de orice pericol. Da, statutul tau de calator nu-ti permite sa te imbogatesti si asta te-ar determina totusi sa te ingrijorezi. Trebuie insa sa stii ca tu esti bogat. Constientizand acest adevar te eliberezi de framantare.

1Tim.6.7 Caci noi n-am adus nimic in lume si nici nu putem sa luam cu noi nimic din ea…

Observati mentalitatea de strain si calator a apostolului Pavel: n-am adus nimic si nu putem lua nimic cu noi din ea. Ciudat lucru: daca nu aduci si nu iei nimic atunci inseamna ca esti sarac. Gol am iesit si gol voi intra in tarana pamantului spunea Iov. Totusi crestinul este bogat, are o mostenire. N-ar fi o rusine ca eu sa ma mai aplec la gunoiul lumii acesteia cand noi vom mosteni cerul?

Caracteristicile mostenirii

Avem o mostenire eterna v.4

…mostenire nestricacioasa…si care nu se poate veşteji…

Ill. Coronitele pentru premiere. Din clasa I-IV si clasa a-VIII-a am luat premiul intai. In clasele primare, festivitatea de premiere se derula cu mare emotie sub flesh-urile blitzurilor. Eram frumos imbracati si cu un buchet urias de gladiole in mana mergeam la premiere cand invatatoare avea sa ne puna pe cap o coronita facuta tot de noi. Apoi venind acasa asezam coronita pe coltul tabloului …se vestejea si o umplea praful iar apoi ajungea in gunoi sau pe foc.

Noi avem o mostenire si coroane care nu se vestejesc pastrate pentru noi.

Avem o mostenire pura v.4

…si neintinata…

A face avere este o dorinta legitima insa foarte amagitoare intrucat te poate descalifica in relatiile cu semenii si chiar cu tine insuti. Daca mostenirea pe care o agonisesti este intinata te intineaza si pe tine insa daca alergi dupa mostenirea neintinata pastrata de Dumnezeu …vei ramane neintinat.

1Tim.7-10 Caci noi n-am adus nimic in lume si nici nu putem sa luam cu noi nimic din ea. Daca avem dar cu ce sa ne hranim si cu ce sa ne imbracam ne va fi de ajuns. Cei ce vor sa se imbogateasca simpotriva coad in ispita, in lat si in multe pofte nesabuite si vatamatoare care cufunda pe oameni in prapad si perzare caci iubirea de bani este radacina tuturor relelelor si unii care au umblat dupa ea au ratacit de la credinta si s-au strapuns singuri cu o multime de chinuri.

Avem o mostenire pastrata in ceruri v.4

Mostenirea nu ni se da intr-o tara straina ci „acasa.” Faptul ca nu o am aici asta nu inseamna ca sunt sarac. Fiul Risipitor a ceruit sa i se dea mostenirea intr-o tara straina, intr-o tara departata iar asta a insemnat risipa astfel ca a ajuns in ruina.

„Sunt strain si calator, n-am aici palate dar in tara fara nor ale mele-s toate”

1Cor.2.9 dupa cum este scris:”Lucuri pe care ochiul nu le-a vazut, urechea nu le-a auzit si la inima omului nu s-au suit, asa sunt lucrurile pe care le-a pregatit Dumnezeu pentru cei ce-L iubesc.”

Acum, in mod logic, daca credem aceste lucruri si stim ca Dumnezeu nu ne inseala asteptarile atunci in mod sigur gandul nostru trebuie sa fie la lucrurile de sus- asta ne inlesneste inaintarea si nimic nu ne mai poate retine pe drum.

Col.3.1-2 daca deci ati inviat impreuna cu Hristos sa umblati dupa lucrurile de sus unde Hristos sade la dreapta lui Dumnezeu. Ganditi-va la lucrurile de sus nu la cele de pe pamant.

Ill. Contrastul dintre Lot si Avraam- Lot a ales privind cu ochii iar Avraam a ales prin credinta.

Evrei 11.8-16 …caci el astepta cetatea care are temelii tari, al carei mester si ziditor este Dumnezeu… in credinta au mutir toti acestia fara sa fi capatat  lucrurile fagaduite ci doar le-au vazut si le-au urat de bine de departe, marturisind ca sunt straini si calatori pe pamant. …doreau o patrie mai buna, adica patria cereasca. De aceea lui Dumnezeu nu-I este rusine sa Se numeasca Dumnezeul lor caci le-a pregatit o cetate.

Destinatarii mostenirii

Cand vorbim de mostenire ne gandim la mostenitori- iar mostenitorii sunt copiii. De aceea apostolul Petru face si o scurta prezentare a caracteristicilor mostenitorilor:

-nascuti din nou prin indurarea Tatalui (v.3)

 In familia lui Dumnezeu nu poti intra decat prin nastere. Nu este vorba despre o nastere in familie de pocaiti pentru ca Dumnezeu nu are nepoti ci nastere in familia Lui.

Ioan 3.5 Isus i-a raspuns: Adevarat, Adevarat iti spun ca daca nu se naste cineva din apa si din Duh nu poate sa intre in Imparatia lui Dumnezeu. Ce este nascut din carne este carne si ce este nascut din Duh este duh. Nu te mira ca ti-am zis „trebuie sa va nasteti din nou!”

Este vorba despre natura divina pe care nu o poti mosteni decat prin nastere din nou, nastere de sus, nastere prin Duhul si Cuvantul Sfant.

-sfintiti de Duhul Sfant v.2

S-ar putea sa te indoiesti cu privire la nasterea ta din nou? Sfintirea este o a doua caracteristica a mostenitorilor- sunt sfintiti prin Duhul.

-ascultatori de Domnul Isus v.2

Trairea in ascultare de Domnul Isus este o a treia caracteristica a mostenitorilor si o confirmare a unei nasteri din nou autentice.

Exista oameni care atunci cand aud de mostenirea pastrata in ceruri, oricat de frumos i-ai putea descrie farmecul ei totusi ei raman reci si insensibili insa pentru cei care au experimentat real in viata lor nasterea din nou, sfintirea si ascultarea de Domnul, tot ce am discutat pana acum are sens si reprezinta o motivatie puternica pentru o calatorie fie ea si lunga si anevoioasa.

 

2. Mostenitori paziti prin credinta v.5-9

Ce folos sa ai mostenirea pastrata in cer daca pier mostenitorii? Aceasta a fost si una dintre temerile israelitilor iesiti din Egipt sa mearga in Canaan- „vom pieri toti in pustie. La ce ne foloseste Canaanul si toate cuvintele frumoase despre el?!” Plangeri de genul asta sunt auzite adesea printre crestinii de astazi insa sub o alta forma: „Pan’la Dumnezeu te mananca sfintii.” De aceea Petru ne arata in continuare ca si mostenitorii sunt paziti „Voi sunteti paziti…”- spune el.

Daca ne uitam mai atent in pasajul nostru termenul „credinta” apare de patru ori (v.5, 7, 8, 9) Si cred ca nu la intamplare mai ales in domeniul acesta al protectiei intrucat si Ioan spune acelasi lucru:

1Ioan 5.4 pentru ca oricine este nascut din Dumnezeu biruieste lumea si ceea ce castiga biruinta asupra lumii este credinta noastra.

a) Credinta in puterea Lui te pazeste de dusmani- aduce siguranta

-paziti de puterea lui Dumnezeu

Nu prin puterea noastra vom sfarsi noi alergarea ci prin puterea lui Dumnezeu suntem paziti. Dusmani avem si sunt multi insa asa dupa cum a promis Domnul Isus este cu noi in toate zilele pana la sfarsitul veacurilor. Nu ne-a lasat orfani ci suntem sub atenta Sa ocrotire. Crestinul este ocrotit si pazit de nimic mai putin decat puterea lui Dumnezeu. Exista o alta putere mai mare ca aceasta? 

b) Credinta in bunatatea Lui te pazeste in incercari- aduce intristare

Ciudat lucru ca in contextul in care Petru vorbeste de puterea lui Dumnezeu urmeaza si incercarile. Ar putea cineva sa spuna- „daca Dumnezeu este Atotputernic atunci de ce mai vin incercari peste mine, peste copiii Lui?”

-reale v.6

…sunteti intristati pentru putina vreme prin felurite incercari…

Faptul ca suntem paziti de puterea lui Dumnezeu asta nu inseamna ca suntem si scutiti de incercari. In timpul pribegiei, potrivit cu planul lui Dumnezeu avem parte de multe incercari insa este bine sa fim constienti de caracteristicile incercarilor de care avem parte in timpul pribegiei pe pamant:

-necesare v.6

…macar ca acum, daca trebuie sunteti intristati…prin felurite incercari…

Dumnezeu nu ingaduie in viata noastra mai multe incercari decat trebuie. Nu ingaduie incercari decat daca trebuie, daca sunt necesare. Asta inseamna ca nu toti suntem incercati la fel ci in functie de nevoile noastre Dumnezeu permite anumite incercari.

Wiersbee- O credinta care nu poate fi testata nu poate fi crezuta (nu te poti increde in ea, nu te poti baza pe ea.) Uneori un scaun mai intai il testezi si apoi te asezi. Cu atat mai mult o credinta testata si care rezista testului te incurajeaza si mai mult ca drumul pe care mergi este drumul corect iar credinta pe care o ai iti da putere sa biruiesti pana la capat.

-felurite v.6

…sunteti intristati pentru putina vreme prin felurite incercari…

Incercarile sunt felurite si diferite. Nu toti avem parte de aceleasi incercari insa fiecare dintre noi putem avea parte de un spectru larg de incercari. Nu este o singura incercare sau cateva clar identificate.

Asta mai inseamna ca daca am biruit un fel de incercari nu trebuie sa credem ca va fi la fel de usor cu toate. Trebuie sa nu subestimam puterea incercarilor ci sa fim pregatiti totdeauna.

-temporare v.6

…sunteti intristati pentru putina vreme…

Ca orice incercare si acestea aduc intristare- asta inseamna ca nu sunt usoare-  insa este important sa nu uitam ca intristarea este pentru putina vreme.

Cat de mult? Petru foloseste analogia celui ce purifica aurul in foc. Se spune ca in Orient aurul se tinea in foc pana cand mesterul isi putea vedea clar fata reflectata in el. In acelasi fel Domnul Isus ne trece prin incercari pana va lua El chip in noi.

Wiersbee- „Cand Dumnezeu permite copiilor Sai sa treaca prin cuptor El are privirea asupra ceasului de presiune a termostatului. Daca ne razvratim El va trebui sa reseteze ceasul insa daca ne supunem El nu ingaduie sa suferim nici macar un minut mai mult.”

-benefice v.7

…sa aibă ca urmare lauda, slava si cinstea la aratarea lui Isus Hristos…

Iata pentru ce au fost nascuti din nou cei alesi care acum traiesc ca straini, imprastiati prin lume- au fost nascuti pentru glorie, suntem paziti tot pentru glorie dar suntem si pregatiti pentru glorie prin incercari… ce au ca urmare lauda, slava si cinstea la aratarea lui Isus Hristos.

Incercarile aduc intristare dar intristarea incercarilor nu este mai mare decat bucuria nadejdii. Nu exista scuza sa fii trist in incercare. Incercare nu justifica absenta bucuriei la un mostenitor al cerului. Credinta in bunele Lui intentii ne aduce bucurie.

2Cor.4.17-18 intristarile noastre usoare de o clipa lucreaza pentru noi tot mai mult o greutate vesnica de slava pentru ca noi nu ne uitam la lucrurile care se vad ci la celel ce nu se vad caci lucrurile care se vad sunt trecatoare pe cand cele ce nu se vad sunt vesnice.

Wiersbee- Experienta incercarilor de astazi ne pregateste pentru gloria de maine. Asa se explica de ce Petru asociaza bucuria cu suferinta; bucuria si suferinta doar in combinatia aceasta pot coexista.

 c) Credinta in dragostea Lui te pazeste inima- aduce Iubire (7b-8)

Verserul 8 ne arata ca pribeagul crestin este scaldat in iubire. Nu este un crestin acru ci unul dezmierdat de dragostea lui Dumnezeu. Intr-adevar spune „voi Il iubiti.” Da noi Il iubim, noi avem un Iubit si suntem indragostiti. Apostolul Ioan insa lamureste cum s-a ajuns aici: Noi Il iubim pentru ca El ne-a iubit intai.(1Ioan 4.19).

Un crestin strain si pribeag in lume trebuie sa cunoasca nu doar puterea lui Dumnezeu care ne pazeste ci si dragostea lui Dumnezeu care ne pazeste inima. Astfel evitam pericolul de-a ne transforma in oameni acri, roboti sau extremisti, fanatici.

Il iubim chiar daca nu-L vedem pentru ca noi credem in El. Incercarile de care am vorbit nu pot sa ne indeparteze de Domnul Isus si nu pot raci dragostea pentru El. (Nu incercarile racesc dragostea ci iubirea dupa faradelegile lumii.) 

d) Credinta in credinciosia Lui iti pazeste psihicul- aduce speranta (v.9)

Credinta in Dumnezeu este si o credinta in credinciosia Lui. Acesta pazeste psihicul nostru. Intr-adevar credinta in Dumnezeu are in vedere pazirea noastra completa- a inimii, a trupului si a psihicului. Cu toate ca nu am ajuns la sfarsitul mantuirii noastre totusi credem si ne bucuram in acesta mantuire inca de acum.

Charles Spurgeon- „Credinta putina iti duce sufletul in rai dar credinta mare va aduce raiul in sufletul tau.” 

Ill- You Tube- Dick de 59 si fiul Rick de 37

Pentru a intelege mai bine cum poate fi pazit mostenitorul ca sa capete mostenirea doresc sa ma folosesc de o ilustratie reala si profund emotionanta. Rick este un tanar de 37 de ani, paralizat si imobilizat intr-un carucior cu rotile. El nu poate vorbi dar comunica cu tatal sau Dick de 59 de ani prin dispozitive performante, prin atingeri. Intr-o zi Rick ii spune tatalui sau Dick faptul ca vrea sa castige o cursa iar banii sa-i doneze nevoiasilor. In 1999 tatal se inscrie cu fiul sau intr-o cursa in cadrul careia isi asuma responsabilitatea de a-l purta pe fiul sau prin apa, de a alerga cu el in brate si apoi cu bicicleta pentru ca intr-un final, dupa 16h si 18 min sa ajunga sa treaca linia de final- fiul trece primul.

Unele imagini parca vin dintr-o alta lume, din lumea lui Dumnezeu: un tata care impinge caruciorul cu fiul sau paralitic iar inainte de linia de sosire tatal aproape extenuat fizic dupa atata efort, pedaleaza o bicicleta iar fiul sau este purtat in fata astfel incat fiul trece primul linia de sosire.

Realitatea insa este mult mai coplesitoare- Dumnezeu este Tatal tau Caruia nu-I pasa ce handicap ai dar vrea sa alerge cu tine ca sa ajugi la linia de sosire. El, Dumnezeu este Tatal din spatele caruciorului tau. El S-a jurat pe Sine ca te va pazi si vei fi incununat cu succes doar prin credinta in El. El vrea ca tu sa termini cursa. El te va ajuta si te va duce dincolo de linia de sosire.

 

3. Har pastrat special v.10-13

Ultima secventa a textului nostru ne vorbeste si despre „harul care va era pastrat voua.” Ce este harul acesta?

Avand in vedere ce am discutat pana aici harul este totul- tot ce s-a intamplat de la nasterea acestui fiu si pana cand acesta trece linia de sosire in ciuda faptului ca el, prin pacat la un moment dat s-a imbolnavit. Prin credinta, harul a devenit activ pentru el.

Harul este totul. Dintr-un prapadit de prima clasa, sa te faca nu sluga ci fiu, sa iti promita mostenire eterna nestricacioasa si pe langa toate astea El sa te poarte prin apa si pe uscat, El sa-ti impinga caruciorul cu rotile in care te afli tu astfel incat tu sa poti trece linia de sosire. Harul este atunci cand tu vrei sa tragi pe dreapta ca nu mai poti alerga si totusi te trezesti ca ai trecut linia de sosire.

 -harul este special v.10

…au proorocit despre harul care va era pastrat voua…v.12 Lor le-a fost descoperit ca nu pentru ei insisi ci pentru voi spuneau aceste lucruri…

Noi suntem o categorie de oameni privilegiati sa beneficiem de harul lui Dumnezeu. Nu tot asa a fost si cu cei din vechime.

 -harul este demn de invidiat v.10

…au facut din mantuirea acesta tinta cercetarilor si cautarii lor staruitoare… v.12 …chiar ingerii doresc sa priveasca.

Harul este demn de invidiat- da, cand ii vezi pe altii la care nu te asteptai sa castige vreodata cursa neprihanirii Imparatiei lui Dumnezeu. Cand te gandesti la Maria Magdalena, la talharul de pe cruce sau la vamesul Matei…ii vezi acum ca au trecut linia de sosire in Imparatia lui Dumnezeu- oameni pacatosi, vamesii si curvele primesc cununile si mostenirea care nu se vestejeste a slavei.

Harul este chiar tulburator- (Tulburatoarele descoperiri ale harului- Philip Yancey) cand te gandesti ca ai si tu parte de el. Da, cand il vezi la altii ii invidiezi cand il experimentezi te tulbura pana in maduva oaselor cand simti puterea Atotputernicului care impinge caruciorul in care zaci ca un invalid in trupul acesta mort. 

-harul acesta este Domnul Isus v.11

Harul este Hristos. Legea a fost data prin Moise dar harul si adevarul au venit prin Isus Hristos (Ioan 1.17) Harul incepe cu Hristos si doar cei ce-L au pe Domnul Isus cunosc ce este harul.

Harul nu este ieftin caci textul vorbeste despre „patimile lui Hristos.” Harul este gratuit dar nu este ieftin. Glorie Lui caci El a platit pentru noi toate cheltuielile cursei neprihanirii si mai mult, a castigat-o pentru noi.

Rom.5.2 Lui Ii datoram faptul ca prin credinta am intrat in acesta stare de har in care suntem si ne bucuram in nadejdea slavei lui Dumnezeu.

Da, harul este o stare. Cu toate ca esti in Babilon tu respiri harul lui Dumnezeu. Cu toate ca esti strain tu esti acasa in harul Tatalui. Cu toate ca suntem imprastiati nu suntem rataciti.

-harul este acum v.11

Ei cercetau sa vada ce vreme si ce imprejurari avea in vedere Duhul lui Hristos…

„Dumnezeu le-a spus profetilor ca ei fac o lucrare pentru generatia viitoare. Intre suferintele mesianice si intoarcerea Lui in glorie intervine ceea ce noi numim „era bisericii.” Adevarul despre Biserica a fost o taina ascunsa in Vechiul Testament (Efes.3.1-13) Credinciosii Vechiului Testament priveau inainte prin credinta si vedeau, asa cum era, doua piscuri de munti: Muntele Calvarului unde Mesia a suferit si a murit (Isaia 53) si Muntele Maslinilor unde El Se va reintoarce in glorie (Zaharia 14.4). Ei nu au putut vedea valea dintre muntii acestia, era bisericii.”(Wiersbee)

-harul este aproape v.12

…pentru voi spuneau ei aceste lucruri pe care vi le-au vestit acum cei ce v-au propovaduit Evanghelia prin Duhul Sfant trimis din cer…

Harul este asa de aproape incat urechea ta aude vuietul lui. Harul este asa de aproape incat il poti atinge cu mana in Evanghelia pe care o citesti.

 

Concluzie

Daca esti mostenitor nascut din nou, sfintit si ascultator trebuie sa iti pregatesti astazi mintea cu adevarurile sigure despre mostenire, mostenitor si harul. Ai nevoie de o minte vigilenta si optimista. In felul acesta sa-ti reamintesti ca tu trebuie sa continui calatoria. Inca n-ai ajuns acasa. Nu uita de asemenea ca Domnul Dumnezeu este langa tine, pentru ca tu, prin credinta sa beneficiezi de tot ce ai nevoie ca sa inchei cu succes calatoria.

Daca nu esti mostenitor si vrei sa te bucuri de tot ceea ce Domnul Dumnezeu a pregatit, a pastrat si vrea sa pastreze- crede astazi si primeste pe Domnul Isus ca Domn si Mantuitor in viata ta. In felul acesta vei putea intra si tu in starea de har.

 

Cantari

-Sunt strain si calator n-am aici palate

-Sunt doar un biet pribeag in lume

-In umblarea mea prin lume

-Zi de zi in fiecare clipa

Matei 26.17-35 Ultima masa inainte de patima Mea.

Introducere

Mesele de sarbatoare

-prezenta lor.  Viata fiecaruia dintre noi este presarata cu multe evenimente importante, evenimente ce ne marcheaza existenta pe acest pamant. Pentru cei mai multi, aceste evenimente sunt sarbatorite alaturi de prieteni in jurul unei mese.

-pretentia lor. In functie de insemnatatea si natura evenimentului variaza si numarul si calitatea persoanelor invitate astfel ca la nunta vin un numar mai mare si variat de invitati, la binecuvantarea copiilor vin mai putini si mai apropiati iar la zilele de nastere alti invitati. Insemnatatea evenimentului in viata celui sarbatorit dicteaza numarul si calitatea persoanelor invitate.

Mesele in viata Domnului Isus.

Si in viata Domnului Isus au avut loc multe sarbatori in jurul mesei. Incepand cu nunta din Cana unde a venit ca invitat si terminand cu Cina cea de taina.

Imi vine in minte acum cea mai mare masa intinsa de Domnul la peste 7000 de persoane pe care le-a hranit cu painea si pestii inmultiti in mod miraculor. La aceasta masa au fost persoane de toate felurile si din toate categoriile sociale: bagati si saraci, farisei, carturari, ucenici, barbati, femei si copii, bun si rai.

Luca 13.26 prezinta o evocare a unor oameni ce vor mosteni iadul. Ei isi vor aduce aminte in Ziua Judecatii despre faptul ca au luat parte cu Domnul Isus la mese unde Domnul oferea si invatatura: „Noi am mancat si am baut in fata Ta si in ulitele noastre ai invatat pe norod.” La aceast tip de masa sunt mai putini prezenti si doar de anumite categori. Ce-i drept, multi vin la mesele unde Domnul hraneste trupul dar prea putin se inghesuie cand Domnul vrea sa hraneasca si sufletul.

Pilda nuntii fiului de Imparat (Matei 22.1-14) arata clar ca exista si unele mese unde invitatii chiar refuza sa participe invocand tot felul de motive putin credibile.

 

Textul nostru ne prezinta o alta masa- masa pascala unde Domnul Isus este de data aceasta doar impreuna cu 12 ucenici. De remarcat insa este faptul ca aceasta era ultima masa a Domnului Isus „inainte de patima Mea”- spunea El (Luca 22.15)

v.29 …de acum incolo nu voi mai vea din acest rod al vitei pana in ziua cand il voi bea cu voi nou in Imparatia Tatalui Meu.

Apropo- Sa zicem ca tu ar trebui sa pleci undeva pentru totdeauna si totusi mai ai posibilitatea sa dai o masa si sa-ti inviti cateva persoane. Care sunt acele persoane pe care le-ai invita alaturi de tine la ultima masa, la masa de adio?

In Vechiul Testament acolo unde sarbatoarea Pastelor isi are originea, se mentioneaza ca masa trebuie luata in familie sau „daca sunt prea putini in casa pentru un miel, sa-l ia cu vecinul lui cel mai de aproape” (Exod 12.3-4). Domnul Isus insa, cu toate ca era ultima masa inainte de moarte nu se afla impreuna cu rudele, cu familia ci, in mod ciudat cu un grup de 12 persoane suspectati de tradare si de un caracter josnic de lasitate.

-v.21,25 …unul dintre voi Ma va vinde… da, tu esti!

-v.31 …in noaptea asta TOTI veti gasi in Mine o pricina de poticnire….v.34 tu Petre, chiar in noaptea asta [tu cel mai tare dintre toti] inainte ca sa cante cocosul te vei lepada de Mine de TREI ori.

Voi sunteti invitati la ultima mea masa! Si sa mai spui pe langa asta si ca… „Am dorit mult sa mananc Pastele acetea cu voi …” (Luca 22.15)

Imagineaza-ti la stanga, la dreapta si in fata ta un grup format din cei ce se vor lepada de tine si un tradator care te va vinde pe 30 de arginti. Nimic mai mult si nimic mai putin. Nu erau acolo membrii ai familiei.

Cum te-ai simti in mijlocul unei astfel de companii? La masa ultima a Domnului Isus erau prezenti doar cei ce aveau sa se lepede de El si tradatorul.

Vanzator sau, in cel mai fericit caz- un las

Istoria se repeta. Nu este nimic nou sub Soare. Si astazi este la fel… Domnul Isus sta la masa cu tradatori si cei ce se vor lepada de El. Si astazi, noi am fost invitati la masa Domnului dar fiecare dintre noi suntem ori vanzatori ai Domnului Isus ori cei care ne-am lepdat sau ne vom mai lepada de El.

Nu vreau sa jignesc pe nimeni- Eu insumi  m-am lepdat de El si nu doar de 3 ori. Poate sunt printre noi unii ca Petru, sau poate toti am fost ca Petru la inceput si zicem „chiar daca toti ar gasi in Tine o pricina de poticnire, eu niciodata nu voi gasi in Tine o pricina de poticnire… chiar daca ar trebui sa mor cu Tine tot nu ma voi lepada de Tine.”

Poate ne vine greu sa credem insa adevarul este ca cei care au stat ultima data pe pamant la masa cu Domnul au fost tradatori si lasi iar cei ce primesc promisiunea ca vor participa si la masa din Imparatia Tatalui sunt lasii.

Vestea buna insa este ca Petru cel las in cele din urma a devenit Petru cel curajos a carui indrazneala a uimit intreg Sinedriul evreiesc care stiau ca „erau oameni necarturari si de rand”(Fapte.4.13). Petru cel las a devenit Petru martirul, cel ce-a acceptat moartea pentru Domnul Isus considerand un prijilegiu nemeritat sa moara ca Domnul sau si la cererea sa a fost crucificat cu capul in jos.

Nu trebuie sa ne suparam- asta este adevarul, cum a spus Domnul- toti ne vom fi lepadat de El dar Glorie Domnului ca lasul gaseste iertare pe cand tradatorul niciodata.

Prilej de cercetare

Spre deosebire de alte mese, in mod special masa aceasta ofera posibilitatea unei cercetari personale profunde. Domnul Isus arunca ideea ca printre ei, cei doisprezece este un tradator si asta in mod sigur. Nu ofera numele persoanei ci doar indicii unul dupa altul.

De ce asa? Pentru ca este bine sa ne cercetam personal. Tradatorul poate fi oricine dintre cei ce stau la masa cu Domnul Isus, chiar si tu.

„Domnul Isus atinsese un punct nevralgic. ‚Nu cumva sunt eu, Doamne?’ se intrebau ucenicii pe rand, dezvaluind indoieli ascunse. Tradarea nu era ceva nou. Intr-un Ierusalim dominat de conspiratii, cine stie cati dusmani ai Domnului Isus s-or fi apropiat de ucenici tatonand terenul. Cina cea de taina a fost ea insasi pandita de primejdii, odaia de sus fiind pregatita pe ascuns de o figura invaluita in mister, un om ce ducea un urcior cu apa.” (Yancey- Isus pe care nu L-am cunoscut, pg.186)

De ce oare si ceilalti ucenici au raspuns printr-o intrebare indoielnica? Nu cumva era posibil ca fiecare dintre ei sa fi fost contactat in secret de vreun dusman al Domnului Isus pentru a fi racolat ca posibil tradator? Poate ca si ceilalti s-or fi gandit:”poate Domnul a aflat ca zilele trecute cutare slujbas al Marelui Preot m-a contactat in secret… dar eu nu am dat nici un raspuns… eu nu am colaborat cu ei… oare a aflat Domnul Isus si acum ma da drept tradator.”

De ce nu spune numele tradatorului? Pentru tradatorul putem fi oricare ditnre noi daca nu veghem. Domnul ne ofera doar tipul tradatorului si pentru ca suntem curiosi (si Petru a fost curios sa cunoasca tradatorul atunci cand i-a facut semn lui Ioan sa intrebe pe Domnul cine este (Ioan 13.24)… haideti sa mergem pe urmele lui. S-ar putea sa nu aflam tradatorul din biserica noastra insa cel putin un lucru este sigur- putem sa ne asiguram ca nu suntem noi tradatorii (ramanem doar lasi.)

1. UNDE il cautam? Aproape de INVATATORUL

-aproape dintre ucenici. Domnul Isus a avut mai multe categori de ucenici: unii care mergeau dupa El (Ioan 6.66 multi din ucenicii Lui s-au intors inapoi si nu mai umblau cu El.) unii care au ramas cu El (Marcu 3.12 a randuit dintre ei doisprezece ca sa-i aiba cu Sine.) Tradatorul este dintre cei 12.

-aproape dintre colaboratori. Si ucenicii erau impartiti intre ei. Unii erau mai apropiati (Petru, Iacov si Ioan) mereu in prezenta Domnului Isus in momentele cheie (Schimbarea la fata, Ghetismani -Marcu 14.33) iar altii mai distanti. Tradatorul nu era nici din prima categorie insa nici din cea dea doua- el era ditnre colaboratori.

Ioan 12.4-6 unul dintre ucenici Sai, Iuda Iscarioteanu …care avea sa-L vanda… era un hot, si ca unul care tinea punga lua el ce se punea in ea.

Iuda era casierul si prin natura slujbei lui era in directa colaborare cu Domnul Isus.

Ioan 13.27-29- ucenicii nu au inteles „ce ai de facut fa repede!” credeau ca ii poruncea sa dea ceva saracilor. Se mai intamplase si alta data sub privirile ucenicilor.

-aproape suficient. Suficient de aproape incat sa intinda mana in acelasi blid cu Domnul ISUS. Suficient de aproape incat Domnul Isus sa-i poata intinde bucatica (Ioan 13.26). Cat de lunga poate fi o mana? Tradatorul se afla nu mai departe de o lungime de mana. Prin definitie, tradatorul trebuie sa fie aproape. NU cel prea aproape nici cel de departe.

Ps.41.9 9 Chiar şi acela cu care trăiam în pace, în care îmi puneam încrederea şi care mînca din pînea mea, ridică şi el călcîiul împotriva mea.

A fi aproape de Domnul Isus nu este garantia ca esti al Domnului. Si tradatorul este tot acolo. De aceea sa continuam cautarea tradatorului care se confunda cu ceilalti dar in acelasi timp sa continuam si cercetarea personala ca sa nu fim noi tradatorul.

2. CARE dintre ei? Vorba adresata DOMNULUI

„Vorba te da de gol” ii spunea o femeie lui Petru in noaptea tradarii. Tot asa si pe Iuda, vorba il da de gol. Textul Biblic ne mai ofera inca un indiciu:

v.22 Ei s-au intristat foarte mult si au inceput sa-I zica unul dupa altul:”Nu cumva sunt eu, Doamne?”

Iuda insa se pare ca ezita sa se cerceteze pe sine. El nu intreaba odata cu ceilalti. Profita de agitatia creata si se sustrage de la ancheta. Daca ar fi intrebat, Domnul Isus i-ar fi spus „tu esti!” insa abia mai apoi cedeaza si intreaba si el „Nu cumva sunt eu, Invatatorule?”

Apare ceva suspect: unii I se adreseaza cu „Doamne” iar Iuda I se adreseaza cu „Invatatorule.”

La inceput toti L-au cunoscut pe Domunl Isus ca „Invatator” insa mai tarziu  se pare ca unii dintre ei au ajuns sa-L cunoasca pe Domnul Isus ca Domn. Chiar mi-amintesc ca odata undeva in Cezareea lui Filip, Invatatorul dupa aproximativ trei ani de lucrare impreuna cu ucenicii le testeaza cunostintele si nivelul de profunzime al relatiei lor fata de Sine: „Cine zic oamenii ca sunt Eu, Fiul Omului?”… „Cine ziceti voi ca sunt?”- „Tu esti Hristosul, Fiul Dumnezeului celui Viu!” -raspunde Petru. Figura Invatatorului incepuse sa prinda contur in mintea si inima ucenicilor ca Domn.

Invatatorul a primit raspunsul corect insa se pare ca nu toti stiau sau credeau raspunsul lui Petru. Asa cum se intampla uneori la clasa- invatatoarea intreaba si unul dintre elevi scapa turma …in speranta ca si ceilalti vor fi invatat pe viitor. Iuda insa nu a invatat. Domnul Isus a ramas doar invatator.

Iuda printre ucenici este de data asta cu o bila neagra- el Il recunoaste pe Isus Hristos doar ca Invatator.

Noi acum, posteriori cunoastem ca tradatorul este Iuda. Faptul ca Iuda nu-L recunoaste pe Isus Hristos ca Domn nu este fara insemnatate ci in stransa legatura cu tradarea.

Ma tem ca si noi astazi ne confruntam cu aceeasi problema. Marea problema a bisericilor de astazi nu este ca lipsesc ucenicii. Sunt oameni in biserici, sunt ucenici insa prea putini ditnre aceia care Il au pe Domnul Isus ca Domn si prea multi dintre aceia care Il au doar ca Invatator. Tragedia este urmatoarea: cei care Il au ca Domn, in cel mai rau caz pot deveni cei care sa se lepede de Domnul insa cei care Il au doar ca Invatator devin in mod sigur vanzatori, tradatori. Daca Il am ca invatator iau doar ce imi convine si implinesc ce am chef. Daca Il am insa ca Domn, atunci implinesc totul.

Te intreb in Numele Domnului Isus: esti tu un tradator sau doar un lepadator? Este Isus Hristos Domnul tau sau doar Invatator?

Da, la inceput toti L-am avut ca invatator dar nu trebuie sa ramanem aici ca si Iuda, mai tarziu am trecut la un nivel mai profund al cunoasterii de Dumnezeu cand L-am descoperit pe Isus Hristos ca Domn.

 

Iuda ca ucenic prezent la masa pascala- este dovada ca exista unii care Il accepta pe Domnul Isus ca Invatator iar ca domn il au in final pe satana.

v.24 …dar vai de omul acela prin care este vandut Fiul Omului. Mai bine ar fi fost pentru el sa nu se fi nascut.

Satana este intr-o permanenta cautare de vanzatori, de tradatori. El ii cauta printre cei apropiati Domnului. Diavolul cauta omul tradarii, cauta o portita intredeschisa si se pare ca la Iuda a gasit disponibilitatea de negociere. Iuda a fost doar un mijloc, un instrument in mana satanei- „omul prin care este vandut Fiul Omului”

Greseala fatala– sa vinzi pe Domnul Isus, sa tradezi pe Domnul Isus, sa doresti sa profiti de pe urma Lui. Sa profiti de avantajul faptului ca Ii esti apropiat. Greseala aceasta este asa de grozava incat Domnul Isus Insusi socoteste ca era mai de folos pentru el sa nu se fi nascut.

Te-ai gandit vreodata ca ar fi fost mai bine sa nu te fi nascut? Ai auzit oameni care si-ar fi dorit sa nu se fi nascut?

Mai exista in Scripturi cel putin doua cazuri de oameni care si-au blestemat ziua nasterii, oameni care si-au dorit intr-un timp sa nu se fi nascut, as nu fi cunoscut deloc ce inseamna viata pe pamantul acesta:

Iov 3. 3 ,,Blestemată să fie ziua în care m’am născut,  4 Prefacă-se în întunerec ziua aceea, să nu se îngrijească Dumnezeu de ea din cer, şi să nu mai strălucească lumina peste ea! 5 S’o cuprindă întunerecul şi umbra morţii, nori groşi să vină peste ea, şi neguri de peste zi s’o înspăimînte! 6 Noaptea aceea! S’o acopere întunerecul, să piară din an, să nu mai fie numărată între luni! 7 Da, stearpă să fie noaptea aceea, ducă-se veselia din ea! 8 Blestemată să fie de ceice blastămă zilele, de ceice ştiu să întărîte Leviatanul; 9 să se întunece stelele din amurgul ei, în zădar să aştepte lumina, şi să nu mai vadă genele zorilor zilei! 10 Căci n’a închis pîntecele care m’a zămislit, nici n’a ascuns suferinţa dinaintea ochilor mei. 11 Dece n’am murit în pîntecele mamei mele? Dece nu mi-am dat sufletul la ieşirea din pîntecele ei?

Ieremia 20.14 Blestemata sa fie ziua cand m-am nascut! Ziua in care m-a nascut mama sa nu fie binecuvantata …17-18 de ce n0am fost omorat in pantecele mamei ca sa-mi fi fost ea mormantul meu! De ce n-a ramas ea vesnic insarcinata cu mine? Pentru ce am iesit din pantecele mamei ca sa vad numai suferinta si durere si sa-mi ispravesc zilele in rusine?

Motivul? Oamenii acestia au trecut prin asa suferinta mare in trupul acesta pe pamant incat si-au blestemat ziua nasterii si au preferat mai degraba sa nu se fi nascut niciodata. Ce suferinta si cat de mare sa fie aceea incat sa-ti fi dorit sa nu te fi nascut?  …totusi, nici Iov si nici Ieremia n-au avut dreptate.

De data aceasta insa, Domnul Isus este Cel care spune „ar fi fost mai bine pentru el…sa nu se fi nascut.” Domnul stie ce spune.  Domnul inca se gandea la el, la binele lui -ce era mai bine pentru tradator. Pentru un vanzator de Dumnezeu nu exista nimic in vaita mai bine. Viata este cel mai mare blestem pentru un om care profita de pe urma Domnului Isus.

Ne miram ca unii traiesc o viata pe care mai bine n-ar fi trait-o?! De ce credeti? Pentru ca au vandut pe Domnul Isus. Da, acum nu-l mai vindem pe 30 de arginti ci pe Euro. Ba, mai rau de atat- Sunt astazi multi care Il vand pe Domnul Isus pentru confortul de a sta acasa parasind adunarea cum au unii obicei, altii Il vand pentru un serviciu mai bun si un ban in plus, altii Il vand pentru placerile in pacat… tu?

 

Viata pe acest pamant are sau nu rost, valoare in functie de ceea ce faci cu Domnul Isus. Pentru cei care vand pe Domnul Isus, viata nu le poate aduce nici un avantaj ci dimpotriva cea mai mare pierdere. Toate placerile si bogatiile stranse intr-o viata intreaga nu pot intoarce blestemul vanzarii Domnului Isus.

Iuda s-a dus si s-a spanzurat! Masa aceasta, ultima masa inainte de patima Domnului a fost masa de adio a lui Iuda. Iuda a iesit in graba. Era noapte.

Satana si astazi cauta tradatori printre noi, oameni care sa Il vanda pe Domnul Isus. „Negresit, Fiul Omului Se duce dupa cum este scris despre El dar vai de omul acela prin care este vandut Fiul Omului” (Mat.26.24) Da, tot ce este scris in Scripturi se implineste insa in Scripturi nu era scris si numele lui Iuda. Personal nu cred ca Iuda a fost predestinat pentru asta. Cred ca prin nevegherea lui el a ales sa fie vanzatorul. Tot asa si Domnul Isus, El nu a fost un robot ci Omul Care S-a supus Tatalui, a ascultat si a cautat sa implineasca tot ce stia ca este scris despre El.

Ce poti spune despre tine in momentul de fata- este bine ca te-ai nascut sau ar fi fost mai bine sa nu te fi nascut?

Orice om sarbatoreste ziua nasterii sale pe pamantul acesta. Daca vrei sa te poti bucura cu adevarat la fiecare aniversare a nasterii tale- cauta sa ai pe Isus Hristos ca Domn in viata ta. In felul acesta nu vei ajunge niciodata sa-L vinzi… cel mult sa fi un lepadator.

3. CARE dinre ei? Cel ce iese de sub protectia MANTUITORULUI

„Vorba te da de gol” spuneam dar totusi nu te scapa.

Luca 6. 46 De ce-Mi ziceţi: ,Doamne, Doamne!` şi nu faceţi ce spun Eu?

Multi I se adreseaza Domnului Isus cu „Doamne” dar nu implinesc poruncile Lui.

Pilda celor doi fii (Matei 21.28-31) arata ca nu vorbele respectuoase ci faptele de ascultare dovedesc respectul. Mai bine sa nu zicem „Doamne” si sa fim ascultatori.

Luca 13.25 … veţi începe să bateţi la uşă, şi să ziceţi: ,Doamne, Doamne, deschide-ne!` drept răspuns, El vă va zice: ,Nu ştiu de unde sînteţi.`

In seara aceea Domnul Isus a stat cu ucenicii la doua mese daca am putea spune asa: Masa Pascala si apoi Cina Domnului. Versetul  26 „pe cand mancau eu…” deci inainte de cina s-au hranit cu alte bucate.

[Datorita acetui fapt nu gasesc justificat (dar nici pacat) practica unora de a posti inainte de cina.]

Tradatorii pararesesc ultima masa- masa de adio pentru ei

Dupa cum inteleg eu relatarile referitor la desoperirea vanzatorului si Cina Domnului, cred ca Iuda nu a luat parte la Cina Domnului. Inteleg ca semnul prin care a fost descoperit ca vanzator a fost ultimul lucru facut in prezenta ucenicilor si a Domnului dupa care, in graba a iesit afara in noapte.

Ioan 13.25-28, 30 si ucenicul acela s-a rezemat pe pieptul lui Isus si I-a zis:”Doamne, cine este?” Isus a raspuns: „Acela caruia ii voi intinge bucatica si i-o voi da.” Si a intins o bucatica si a dat-o lui Iuda, fiul lui Simon, Iscarioteanul. Cum a fost data bucatica, a intrat Satana in Iuda. …Iuda, dupa ce a luat bucatica a iesit afara in graba. Era noapte.

Iuda era plecat acum in noapte. Nu a mai stat la impartasirea cu Cina Domnului. Da, mai devreme sau mai tarziu tradatorii singuri ies de la partasia cu Domnul. Satana, domnul lui pusese stapanire pe el intrutotul astfel ca Satana nu i-a mai permis sa se impartaseasca cu sangele si trupul Mantuitorului. In felul acesta Iuda nu L-a cunoscut nicodata pe Domnul Isus ca Mantuitor.

La masa pascala Dumnezeu poruncise lui Moise:

Exod 12. 22 Nimeni din voi sa nu iasa din casa pana dimineata.

Toti trebuia sa ramana sub sange ca astfel sa fie izbaviti de moarte. Iuda insa, fiind stapanit de-acum de satana a iesit in noapte, a iesit de sub sange- sangele Mantuitorului. Au ramas doar cei ce aveau sa se lepede de Domnul dar care aveau sa-L cunoasca de acum si ca Mantuitor.

v.28 acesta este sangele Meu, sangele legamantului celui nou care se varasa pentru multi spre iertarea pacatelor.

La masa se intampla lucuri importante care uneori sunt dureroase si categorice. La o masa relatiile fie se intaresc si se solidifica, la o masa fie iti faci noi prieteni fie pierzi prieteni. Pe parcursul vietii Domnului Isus a pierdut multi prieteni: unii L-au vrut doar ca Guvernator Politic sa le dea paine dar n-au venit la mesele celor ce le-a placut de Domnul ca Invatator. Acestia, ca si Iuda au venit la masa Pascala dar au parasit-o cand Domnul era si Domn astfel ca la Cina Domnului a mai ramas doar cei care L-au recunoscut ca Domn.

Invatator- Domn- Mantuitor…. Rege

De ce unii asemenea lui Iuda nu reusesc sa-L cunoasca pe Domnul ca Mantuitor? De ce unii nu gasesesc iertarea pacatelor cu toate ca Il au pe Domnul ca Invatator? De ce? Pentru ca nu Il au si ca Domn. Cei care Il au ca Domn chiar daca ajuns sa se lepede de El totusi Il descopera ca Mantuitor.

Tradatorul tradeaza o singura data- lepadarea de 3 ori

Tradatorul cauta profit- lepadarea cauta siguranta

Tradatorul pierde totul- lepadatul pierde pacea

Tradatorul regreta dar nu se pocaieste- lepadatul plange si se pocaieste

Tradatorul ramane fiu al pierzari – lepadatul ramene copil lui Dumnezeu.: dupa ce te vei intoarce la Dumnezeu vei intari pe fratii tai. De ce? Pentru ca L-au cunoscut ca Mantuitor.

Cina cea de taina a fost ultima masa inainte de patima Domnului dar nu cea din urma caci Domnul i-a asigurat ca vor sta la masa din nou in Imaparatia Tatalui. Era ultima masa dar nu masa de adio. Era prima masa, masa sperantei, a iertarii si a reconcilierii. Cei care au parte de ultima Sa masa vor sta si la prima masa in Imparatia lui Dumnezeu atunci insa, nu ca lepadator ci ca rascumparat. La masa aceea vor sta doar cei care Il vor fi cunoscut pe Isus Hristos ca :Invatator, Domn si Mantuitor.

Concluzie

Daca Il cunosti pe Isus Hritsos doar ca Invatator, si ramai doar cu atat ai toate sansele sa devii un vanzator. Daca Il cunosti pe Isus si ca Domn te califici pentru a fi un lepadator insa cu siguranta …Il vei cunoaste si ca Mantuitor si astfel devi cetatean al Imparatiei lui Dumnezeu si intr-o zi, Il vei recunoaste ca Rege al tau.

Iata de ce, pentru ca nu pot fi altceva si pentru ca tradator nu vreau sa fiu, accept bucuros sa fiu un las care se pocaieste caci Il cunosc nu doar ca Invatator ci si ca Domn si Rascumparator.

Iti doresc si tie sa fii dintre aceia care raman pana la ultima masa inainte de patima Lui pentru ca astfel sa poti participa si la prima in Imparatia Lui.

v.29 …de acum incolo nu voi mai bea din acest rod al vitei pana in ziua cand il voi bea cu voi nou in Imparatia Tatalui Meu. [ciudat… tot pe noi ne-asteapta…]

Iov 1.6- 2.1-10 In bogatie si in saracie, in sanatate si in boala

Satana are impresia ca Domnul Dumnezeu Isi castiga inchinatorii oferindu-le anumite avantaje materiale, prosperitate si binecuvantari familiale. Daca Domnul nu ne-ar da hrana, bucurie si sanatate, nimeni nu s-ar mai inchina lui Dumnezeu, toti L-ar blestema in fata.

Introducere.

Pasajul nostru ne prezinta o scena care in mod obisnuit este ascunsa ochiului uman. Cuvantul Domnului ne descopera o intalnire pe care Dumnezeu o are cu ingerii Sai si unde participa si Satana.

Nu slujeste scopului mesajului sa comentam acum cine sunt „fiii lui Dumnezeu” sau cum se explica prezenta Satanei in acest cadru al sfinteniei lui Dumnezeu.

Dialogul pe care Domnul Dumnezeu Il are cu cel rau ne ofera cateva informatii importante referitor la cele doua personalitati:

1. Ce Il imbucura pe Dumnezeu (Iov 1.6-8)

Ca sa stim cum sa intristam pe Dumnezeu nu trebuie sa ne invete nimeni pentru ca stim asta din nastere si o facem cu succes. Ca sa aducem bucurie Domnului insa avem nevoie sa fim invatati. Cine sa ne invete asta? Oamenii? Oamenii nu stiu insa Cuvantul Domnul ne invata si chiar ne prezinta un model de om- Iov care a stiut sa aduca bucurie lui Dumnezeu sau poate….”n-a stiut” sau n-a fost constient de asta in suferinta lui.

In putine situatii poate fi intalnit in Scriptura Domnul asa de bucuros ca in aceasta situatie cand se lauda cu Iov inaintea satanei.

-un om. Probabil ca in toata istoria peregrinarii lui Israel, Domnul nu a avut parte de asa bucurie din partea unui popor intreg cum are acum parte de bucurie din partea unui singur om.

Tu esti un om (barbat sau femeie) insa nu uita: tu poti sa faci bucuros pe Dumnezeu.

Poate vei zice:”dar sunt multi oameni pe pamant, asta inseamna ca Dumnezeu este asa de bucuros…!” Nu, caci nu toti oamenii Ii aduc bucurie. Cei mai multi dimpotriva- Ii produc suferinta si intristare.

Gen.6.5-6 Domnul a vazut ca rautatea omului era mare pe pamant si ca toate intocmirile gandurilor din inima lui erau indreptate in fiecare zi numai spre rau. I-a parut rau Domnului ca a facut pe om pe Pamant si S-a mahnit in inima Lui.

Iov insa nu era ca ceilalti oameni, el era…

-un om intre oameni.

v.8 …nu este nimeni ca el pe pamant.

Cu siguranta ca erau multi oameni insa el era deosebit intre oameni.

Daca vrei sa Il aduci bucurie Domnului trebuie sa fii diferit de toti ceilalti oameni, sa fii un om intre oameni.

-un om neprihanit.

v.8 …este un om fara prihana si curat la suflet, care se teme de Dumnezeu si se abate de la rau.

Ceea ce il face pe Iov deosebit nu este bogatia lui (cu toate ca era foarte bogat) ci neprihanirea lui. De ce spun asta? Pentru ca si dupa ce satana i-a luat toata bogatia, Dumnezeu inca poate spune despre el „Nu este nimeni ca el pe pamant…” (2.3) Poate ca multi erau bogati in cele materiale insa Iov era bogat si in cele spirituale. Adevarul este ca doar neprihanirea face diferenta pe pamant, intre oameni.

Diferenta din viata noastra de care Domnul se bucura este diferenta pe care o face nerpihanirea si nu bogatia sau orice altceva. Daca vrei sa aduci bucurie Domnului fii un om neprihanit in mijlocul unui neam pacatos.

Cum? Ce inseamna sa fii neprihanit? …ne spune chiar versetul in continuare ce te face neprihanit:

-teama de Dumnezeu. Nu este vorba despre groza aceea care inspaimanta ci de grija pe care cel indragostit o are fata de preaiubita sa, teama de a nu face ceva care sa intristeze persoana iubita.

-fuga de rau. Teama de Dumnezeu este sora cu groaza de pacat. Ele merg mana-n mana. „Fuga de rau” este cealalta fata a monedei neprihanirii.

Aceasta este moneda nerpihanirii ce valoreaza in ochii lui Dumnezeu.

-un rob al Domnului. Omul despre care am vorbit pana acum, acel om intre oameni si om neprihanit este omul ce apartine in totalitate lui Dumnezeu. De aceea Domnul se bucura si se mandreste cu El chiar inaintea satanei.

Rob!?! Rob al Domnului?!? Da, insa nu va temeti caci rob al Domnului nu este tot una cu sclav al satanei. Vedem aici ca:

-robii Domnului sunt binecuvantati de Domnul caci Domnul este Stapan milostiv si indurat.

-Domnul se bucura de robii Sai si impreuna cu ei. Domnul nu profita de pe urma lor ci ii imbogateste cu prezenta Ta.

-Sunt robi din dragoste, robi de buna voie. Iata ce inseamna asta:

Deut.15.16-17 daca insa robul tau iti va zice:”Nu vreau sa ies de la tine”- pentru ca te iubeste pe tine si casa ta si se simte bine la tine- atunci sa iei o sula si sa-i gauresti urechea si sa-ti fie rob  pentru totdeauna…

Domnul se mandreste cu robii Sai, iar robii Sai sunt oameni, oameni intre oameni, oameni neprihaniti intre oameni. Ei sunt ai Lui si El al lor. Bucuria Lui este in ei si bucuria lor in El.

Domnul se mandreste cu astfel de oameni si chiar inaintea satanei, Domnul „nu se poate abtine” de bucurie pentru ca vrea ca toti sa vada pe robii Lui. El nu isi ascunde robii, nu Ii este rusine de astfel de robi ci i-a pus priveliste pentru oameni si ingeri, chiar pentru satana.

Haideti sa facem cu totii bucurie Domnului Dumnezeului nostru. Traind asa Domnul se va bucura de noi. Noi vom fi bucuria Lui cand El este bucuria noastra. Cum spune Piper „Dumnezeu este glorificat in noi cand noi suntem satisfacuti in El.”

2. Cum si unde isi petrece diavolu timpul

v.7 Domnul a zis satanei:”De unde vii?” Si satana a raspuns Domnului:”De la cutreierarea pamantului si de la plimbarea pe care am facut-o pe el.”

Vremea? Satana fusese la plimbare. Totusi nu era in vacanta sau concediu pentru ca el lucreaza zi si noapte si mai ales acum pentru ca vede ca vremea s-a scurtat. Textul de fata ni-l prezinta pe satana intr-o alergare continua.

Pamantul? In timp ce omul se gandeste sa puna piciorul pe Luna se pare ca satanei ii place mai mult Pamantul. Nu ii place un loc anume caci el cutreiera pamantul. Oare ce ii place cel mai mult? Ce il atrage pe satana pe Pamant? De ce nu se duce pe Luna sau pe Marte caci si atunci erau planetele si satelitii? Raspunsul- pentru ca doar pe pamant se afla omul- coroana creatiunii lui Dumnezeu. Atractia lui este omul.

Omul este in atentia satanei inca de la crearea lui si de la asezarea lui in Eden si pana la pedepsirea satanei in iazul de foc, isi va consuma pana si ultima picatura de vlaga cautand sa insele omul si astfel sa il atraga cu sine in iad care arde cu foc si pucioasa.

Desi nu este omniprezent totusi nu este nici imobil. Satana ne este prezentat intr-o alergare continua pe toata fata Pamanului. El cutreiera pamantul „potrivnicul nostru diavolu da tarcoale ca un leu care racneste si cauta pe cine sa inghita.” (1Pet.5.8)

Sa fim constienti ca cel rau cutreiera si Romania. Lucrul acesta il face ori personal ori prin aghiotantii lui.

Desi nu este omnistient totusi se pare ca nimic nu-i scapa din ceea ce-l intereseaza. Cand Domnul il intreaba daca a vazut pe Iov se pare ca satana il vazuse si il cunoastea indeaproape: stia ca este ocrotit de Dumnezeu, ca Domnul a binecuvantat lucrul mainilor lui, ca turmele lui acopar tara  si ca era un inchinator al lui Dumnezeu, un om neprihanit.

Cel rau are toate datele cu privire la averile noastre, starea de sanatate si credinta noastra- moarta sau vie, starea de neprihanire sau de pacat.

Textul ni-l prezinta intors din calatoria lui facuta in interes de serviciu. Il vedem foarte trist si tulburat. [Nu vi-l inchipuiti negru pentru ca este un inger de lumina.] Stirile pe care le-a aflat in timpul calatoriei in zona Mesopotamiei l-au tulburat nespus de mult.

3. Cum sa tulburi un diavol v.8

Daca aceste versete poate ca nici un alt pasaj din Biblie ne prezinta un Dumnezeu asa de bucuros si mandru, tot aici vad si pe satana foarte tulburat. Da, este si normal: cand Domnul este bucuros satana este suparat, cand Domnul este intristat satana este bucuros.

Cum sa faci bucuros un diavol? Este foarte siumplu toti stim asta. Este mai greu insa sa tulburi un diavol. Haideti sa vedem: Cum sa tulburi un diavol?

Ma tem ca noi nu putem sa-l tulburam direct. Tot ce putem noi sa facem este sa aducem bucurie Domnul si doar Domnul il poate tulbura prin intrebarea „ai vazut pe robul meu …Mihail? (doar harul Lui)  Ai vazut pe roaba mea …(pe tine)…” Acestea sunt intrebarile care il tulbura pe satana. Fa-L bucuros pe Dumnezeu.

Poate va ganditi si dvs la cantarea „taie-i scara lui satana ca sa cada jos” … sincer sa fiu mie nu imi face deloc placere. Tare ma tem ca o canta si el. Puterea de a tulbura pe satana o are doar Dumnezeu.

Iuda 9 Arhanghelul Mihail cand se impotrivea diavolului si se certa cu el pentru trupul lui Moise n-a indraznit sa rosteasca impotriva lui o judecata de ocara ci doar a zis „Domnul sa te mustre„

Daca Arhanghelul Mihail n-a indraznit atunci sa indraznim noi? Cu nici un chip, de aceea cel mai corect este sa ne atintim privirile la fata Domnului si sa ii aducem bucurie. Doar Domnul si bucuria Lui poate tulbura un diavol. Cand te lupti cu el- atunci il gadili. Il tulburi cand aduci bucurie Domnului.

Aplicatie- uneori noi in biserica vrem sa luptam cu el in loc sa ne inchinam Domnului. Rezultatul? Asa ajungem sa-l facem sa se simta bine cand il gadilam luptand cu el si noi plecam intristati de la biserica. Cand insa laudam pe Domnul si traim o viata sfanta, el pleaca de la noi tulburat iar noi si Domnul suntem bucurosi.

Obiectia satanei vis-a-vis de bucuria lui Dumnezeu (v9-10)

v.9 Si Satana a raspuns Domnului:”Oare degeaba se teme Iov de Dumnezeu? Nu l-ai ocrotit Tu pe el, casa lui si tot ce este al lui? Ai binecuvantat lucrul mainilor lui si turmele lui acopar tara.

Prosperitate materiala.

Iov -robul Domnului ne este prezentat aici ca un om privilegiat si din punct de vedere material. Apropo- Bucuria Domnului isi avea izvorul in cele spirituale ale lui Iov. Domnul se uita la inima iar satana se uita la cele materiale, de asta este preocupat si asta inventariaza el.

-ocrotire deplina. Iov se pare ca era sub paza si protectie continua si nu numai el dar si casa-familia lui si toate bunurile sale. Astfel nimeni nu se putea apropia de proprietatile sale.

-binecuvantare deplina. Nu doar ca averile sale erau protejate dar continuau sa creasca- era binecuvantat in lucrul mainilor lui astfel ca turmele lui acoperau tara. (Vedea satana din satelit).

-responsabilul. Responsabil de toate acestea era Dumnezeu. Satana Ii spune „Nu l-ai ocrotit Tu…nu l-ai binecuvantat Tu…” Firma ce asigura protectia si paza lui Iov si a tuturor avutiilor lui era a lui Dumnezeu „caci ingerii Domnului tabarasc in jurul celor ce se tem de El si-i scapa din primejdie.” Firma care gestiona bunurile sale si administra eficient era tot a lui Dumnezeu. Este adevarat Doamne? Da, Domnul Dumnezeu nu neaga lucrul acesta. Asa este.

Da, Domnul este Acela de la Care „se coboara orice dar bun si desavarsit” de la El care este Tatal luminilor.

Da, robii Domnului sunt privilegiati intre oameni. Poate ca il invidiem pe Iov pentru asta. Sa nu uitam insa ca tot la fel de adevarat este si faptul ca robii Domnului sunt tinta a atacurilor satanei si uneori chiar Domnul ingaduie ca robii Sai sa fie cercetati, incercati aspru. Ce am prefera sa luam de la Iov? Ocrotirea si binecuvantarea sau suferinta lui Iov?

v.9 Si Satana a raspuns Domnului:”Oare degeaba se teme Iov de Dumnezeu?…

Ce fel de bucurie este asta Doamne? O bucurie josnica. Te bucuri de inchinarea unui om pe care L-ai cumparat cu un pret asa de mare? Astia sunt inchinatorii Tai? Niste lingusitori si profitori?! Ce fel de Dumnezeu esti Tu, Doamne? Nu se poate asa ceva.

Un targ? Obiectia satanei este aceea ca Iov se inchina lui Dumnezeu doar din interes material. Satana insinueaza faptul ca Dumnezeu a facut un fel de targ cu Iov ca sa il aiba ca inchinator asa cum candidatii in campania prezidentiala ofera anumite avantaje alegatorilor.

Inchinatori nesatatornici? De asemenea inchinatorii care pot fi cumparati sunt inchinatori ieftini si nestatornici. Oricand gasesc pe cineva sa le ofere mai mult L-ar parasi pe Dumnezeu.

Un Dumnezeu nevrednic? In felul acesta obiectia satanei mai induce si ideea unui Dumnezeu nevrednic de inchinare. Un Dumnezeu fara caracter care cerseste inchinarea oamenilor si chiar este gata cu viclenie sa-si cumpere alegatorii.

Apropo- asta este si ideea pe care noi o comunicam atunci cand mergem sa facem evanghelizare umpland buzunarele nepocaitilor, facandu-le anumite favoruri sau promisiuni. Mesajul non-verbal este ca Dumnezeu nostru este de 2 bani iar inchinatorii cu care ne multumim sunt profitorii.

Ill. Un om zicea de curand ca I-a spus Domnului ca daca nu ii da casa si …etc. el se va intoarce din nou la ortodoxie. Probabil a vrut sa arate cat de mare este Dumnezeu insa a iesit altceva: Dumnezeu era asa de disperat sa nu cumva sa-l piarda ca i-a dat casa chiar acolo unde dorea el.

Convinge-te singur. La obiectia satanei Domnul nu este deloc prins pe picior gresit ca si cand ar fi fost decoperit ca un impostor. Dimpotriva, Domnul fara suparare si fara mustrare il invita pe satana sa se convinga singur daca este sau nu justificata obiectia lui.

Tu alegi metoda. Ca sa nu fie nici un fel de dubiu cu privire la corectitudinea lui Dumnezeu, Domnul accepta ca satana sa se convinga desfasurand propriul sau plan de testare a caracterului de inchinator al lui Iov. Nu Domnul ii spune cum sa il testeze ci el- satana alege testul.

Implicatii catastrofale. Ca sa intelegem mai bine valoarea acestui test trebuie sa stim ca nu doar calitatea de inchinator a lui Iov era in joc ci in mod special vrednicia lui Dumnezeu de a primi inchinare. Am putea spune ca Dumnezeu si-a pus reputatia de Dumnezeu in joc pe umerii lui Iov. Daca Iov falimenta Dumnezeu cadea de rusine.

Este important sa intelegem si noi care este miza aruncata-n joc atunci cand noi trecem prin incercari. Nu este vorba doar de noi ci este demnitatea si gloria lui Dumnezeu in joc.

Oare are Dumnezeu indrazneala sa ne lase si pe noi (pe mine si pe tine) sa fim supusi testelor celui rau? L-am face de rusine? Am dovedi noi ca El este vrednic de incredere in orice stare si orice vreme?

Ce vrea Domnul sa stim?

Din atitudinea si raspunsul pe care Domnul il ofera satanei, prin faptul ca accepta provocarea lui in mod implicit ajungem la urmatoarele concluzii despre…

Dumnezeu

-nu este un Dumnezeu al profitorilor

-nu cauta, nu vrea si nici nu accepta o inchinare si inchinatori din interes

-niciodata nu te va cumpara cu favoruri sa-I fi inchinator

-este vrednic de inchinare in orice vreme si in orice stare fie ea si de saracie

-intotdeauna va avea parte de inchinatori ce I se vor inchina de buna voie si fara alte pretentii.

Luca 14.26-27 „Daca vine cineva la Mine si nu uraste pe tatal sau, pe mama sa, pe nevasta-sa, pe copiii sai, pe fratii sai, pe surorile sale ba chiar insasi viata sa- nu poate fi ucenicul Meu. Si oricine nu-si poarta crucea si nu vine dupa Mine nu poate fi ucenicul Meu.

Ce parere ai de un asa mod de a-ti castiga adeptii si inchinatorii?

Evrei 10.32-34 Aduceti-va aminte de zilele de la inceput cand dupa ce ati fost luminati ati dus o mare lupta de suferinte: pe de o parte erati pusi ca priveliste in mijlocul ocarilor si necazurilor si pe de alta v-ati facut partasi cu aceia care aveau aceeasi soarta ca voi. In adevar, ati avut mila de cei din temnita si ati primit cu bucurie rapirea averilor voastre ca unii care stiti ca aveti in ceruri o avutie mai buna care dainuieste.

Ce parere ai de asa inchinatori? Oare Ce Dumnezeu este Acela ce este vrednic de un asa sacrificiu?

Apropo- Nici macar satana nu accepta inchinatori cumparati cu favoruri. Tu ce fel de inchinator esti?

Satana are o idee (11-12)

v.11-12 Dar ia intinde-Ti mana si atinge-te de tot ce are si sunt incredintat ca te va blestema in fata.” Domnul a zis satanei:”Iata, iti dau pe mana tot ce are, numai asupra lui sa nu intinzi mana.” Si satana a plecat dinaintea Domnului.

Planul satanei viza avutul lui Iov. Satan se intorsese din calatoria lui dar se pare ca avea sa se intoarca undeva prin Mesopotamia. Scopul calatoriei a fost de fapt sa fixeze o tinta de atac.

Satana nu se poate atinge de robii Domnului. Satana nu are autoritate sa se atinga nici macar de avutul robilor Domnului. Daca ar fi putut, atunci fara indoiala ca nu ar mai fi asteptat sa ceara permisiunea Domnului. Si chiar el zice Domnului sa se atinga de Iov.

Atentie! Dati-va la o parte de langa avutiile voastre. Avutiile noastre sunt tinta diavolului. Daca ne inchinam Domnului datorita lor, datorita a ceea ce avem cu siguranta vom ajunge niste apostati. De aceea pastrati distanta potrivita intre voi si avutiile voastre.

Ill. Adu-ti aminte de sotia lui Lot a carei inima a fost alipita de bogatia Sodomei. A pierit odata cu ea cu toate ca incerca sa se rupa de legaturile ei.

Satana are o idee, are un plan cu bogatiile noastre. Posibil sa se intoarca si in ograda noastra.

Oarecum satisfacut si dornic sa-si puna in aplicare planul ingenios… satana a plecat dinaintea Domnului.

Intr-o zi…lucrare de control- fulger! (13-22)

v.13 Intr-o zi pe cand…

Profesoara intra nervoasa in clasa [cine stie din ce motiv- certuri acasa sau poate nu era pregatita pentru lectie] arunca pe catedra catalogul si striga „Scoateti o foaie de hartie!” Atunci rasfoiam repede caietul de notite sa aruncam macar o ultima privire asupra materialului predat (daca il aveam notat), cautam ajutor la „un prieten” – tu imi spui asta iar eu iti spun cealalta.

Iov a avut parte de o lucrarea de control neanuntata si nu a avut nici o sansa sa o poata amana. „Intr-o zi…” spune textul. Nu stim daca era luni, marti sau vineri ci „intr-o zi.”

Imi aduc aminte cu nostalgie de timpul petrecut pe bancile scolii. Atunci nu-mi placea insa acum as dori sa trec din nou prin emotiile lucrarilor de control. Unele erau anuntate altele …NU! Pe cele ne anuntate incercam sa le amanam- „D-na invatatoare va rugam frumos, hai sa o lasam pe data viitoare si va promitem ca o sa invatam mai bine! Va rugam frumos, sau macar ora viitoare. Daca nu se poate asa macar lasati-ne sa mai invatam 10-20 de minute…” Aveam insa negociatori sef care stiau cel mai bine sa puna problema cu profesorii nostri. Cu toate acestea nu in toate cazurile ne bucuram de succes.

Iov a primit lucrare de control fulger si la propriu si la figurat- v.16 „focul lui Dumnezeu a cazut din cer si a aprins oile si pe slujitorii tai si i-a ars de tot…” La ce materie? La spiritualitate, pe tema inchinarii. I s-a cerut sa vorbeasca despre maretia lui Dumnezeu. Testul nu a fost prea complex ci doar o intrebare simpla i-a fost adresata lui Iov: „Iov, cat de mare este Dumnezeul tau? Vorbeste-mi despre gloria si vrednicia Lui?”

Va intrebati de felul probei? A fost o proba practica. Iov n-a avut nevoie de o foaie de hartie caci testul l-a simtit „pe pielea lui.”

Iov 7.5 Trupul mi se acopera cu viermi si cu o coaja pamantoasa; pielea-mi crapa si se desface.

Examinatorul? Cel mai bun in domeniu. Cel mai bun si cel mai exigent in domeniul spiritualitatii si inchinarii autentice este satana. Iov 1.12 Domnul a zis satanei:”Iata iti dau pe mana tot ce are, numai asupra lui sa nu intinzi mana.” Vei avea Iov cel mai exigent corector in domeniu. Nu este nici un altul mai experimentat in testarea inchinatorilor adevarati asa cum este inspectorul universal satana.

Miza? Gloria si demnitatea lui Dumnezeu. Daca tu pierzi, El pierde- Cel Ce S-a laudat cu tine ca ai invatat bine lectia inchinarii. Invatatorul lui Iov a fost insa Marele Invatator- Dumnezeu. Iov a fost un elev eminent. Mi-amintesc ca invatatorii si profesorii nostri nu trimiteau la olimpiada pe oricine din clasa ci pe cei mai buni. Succesul elevului este gloria invatatorului.  Dumnezeu indrazneste sa trimita la „olimpiada de spiritualitate si inchinare” pe Iov.

Atentie! Surpriza, a venit ziua! Esti tare de inima Iov? Sa nu te copleseasca emotia. Tine-te bine!

-boii care arau si magaritele pasteau…Iov, dar dupa cum bine auzi totul este la timpul trecut.

-oile si slujitorii tai au fost prajiti Iov.

-camilele si slujitorii Iov… trebuie sa-ti mai spun ce s-a-ntamplat?

-fiii si fiicele Iov…ai inteles?

Acesta a fost continutul problemei. Ce ai de facut se intelege sau mai bine zis- in asta consta testul: Cum reactionezi? Hai sa vedem?

Testul a fost foarte scurt. Intr-o zi… poate in mai putin de-o ora toate aceste tragedii devin realitate in viata unui singur om. Turmele lui care acopereau tara acum ingrasa pamantul. Slujitorii lui de asemenea iar fiii lui sunt in sicrie. In ograda lui Iov stau aliniate 10 sicrie. [Ti-a murit o ruda apropiata? Poate un copil?] Lui Iov i-au murit 10 copii. Toti in aceeasi zi si toti au murit din cauze necunoscute si neasteptate. Casa lui Iov este in doliu. Iov alearga de la un sicriu la altul si nu stie la care sa mai planga.

Vestea despre suferinta lui Iov s-a raspandit in toata regiunea si chiar pe tot pamantul. Trei prieteni vin sa-l mangaie la vederea lui „nu l-au mai recunoscut. Au ridicat glasul si au plans. Si-au sfasiat mantalele si au aruncat cu tarana in vazduh deasupra capetelor lor si au sezut pe pamant langa el sapte zile si sapte nopti fara sa-i spuna o vorba caci vedeau cat de mare ii este durerea.” (2.12-13)

 [Inspectorul universal in domeniul inchinarii se aseaza adanc intr-un fotoliu si asteapta ascunzand un zambet sadic in coltul gurii. Intreaga audienta si supraveghetorii raman uimiti de greutate testului. Nu mai vazusera pana atunci o asa problema dificila. Toti asteapta in tacere. Oare cum va raspunde? Cum va reactiona?]

Dintre toate examenele si testele pe care eu personal le-am avut cele de tip grila mi-au placut cel mai mult. Si Iov a avut un exament de tip grila insa putin mei delicat deoarece i se sugereaza un singur raspuns: „Blesteama pe Dumnezeu!” Acesta este raspunsul pe care insusi examinatorul (satana) il astepta si evident era gresit: 1.11 „dar ia intinde-Ti mana si atinge-Te de tot ce are si sunt incredintat ca te va blestema in fata.” Mai mult de atat- cel mai de incredere si apropiat prieten- sotia lui ii sopteste raspunsul gresit „blesteama pe Dumnezeu si mori!” (2.9)

Iata raspunsul lui Iov- „Iov s-a sculat, si-a sfasiat mantaua si si-a tuns capul. Apoi aruncandu-se la pamant s-a inchinat si a zis- Gol am iesit din panatecele mamei mele si gol ma voi intoarce in sanul pamantului. Domnul a dat si Domnul a luat- binecuvantat fie Numele Domnului!” (1.20-21)

Care a fost de fapt raspunsul lui Iov? „Doamne, Tu esti vrednic de inchinare atat in bogatie cat si in saracie, atat in veselie cat si in profunda suferinta. Da, Tu esti Cel Ce mi-ai dat tot cea am avut- avere si copii dar mai presus de toate Tu esti Comoara mea. Tu esti vrednic sa primesti inchinarea mea nu atat pentru ceea ce imi dai ci pentru ceea ce Tu esti!”

Ps.73.25-28 Pe cine altul am eu in cer afara de Tine? si pe pamantu nu-mi gasesc placerea in nimeni decat in Tine. Carnea si inima pot sa mi se prapadeasca fiindca Dumnezeu va fi pururi stanca inimii mele si partea mea de mostenire caci iata ca cei ce se departeaza de Tine pier; Tu nimicesti pe toti cei ce-Ti sunt necredinciosi. Cat pentru mine, fericirea mea este sa ma apropii de Dumnezeu. Pe Domnul Dumnezeu Il fac locul meu de adapost ca sa povestesc toate lucrarile Tale.

Iov 1.22 In toate acestea Iov n-a pacatuit deloc si n-a vorbit nimci necuviincios impotriva lui Dumnezeu.

„Intr-o zi…” -nu stiu cine sunteti si nu va cunosc pe toti insa daca esti copil al lui Dumnezeu mai devreme sau mai tarziu „ziua aceea” va fi traita si de tine. Poate unii dintre dvs, din rudele sau cunoscutii dvs ati trecut deja de aceasta „lucrare de cotrol” altii poate chiar acum sunteti in timpul examenului iar altii o veti intalni in viitor.  Miza este mare. Suferinta insuprotabila. Apropiatii iti vor sopti adesea raspunsul gresit. Ce vei alege?

Domnul sa ne dea har, intelepciune si rabdare pentru ca in orice situatie sa dovedim din nou si din nou ca Domnul Dumnezeu este vrednic de inchinare in orice situatie. Noi ne inchinam lui Dumnezeu nu pentru ceea ce ne ofera ci pentru ceea ce este.

Ioan 16.5-7 Promisiunea venirii Mangaietorului

IntroducereAstazi la casa misiunii din Dibrova (UA) ne-a vizitat un batran interesat de Cuvantul lui Dumnezeu. Venise inital la vecinul Ion de vis-a-vis insa negasindu-l acasa si stiind ca noi suntem aici a intrat la noi.

Ca toti ceilalti si d-l Dumitru al nostru inclina spre o discutie critica la adresa altor culte insa l-am confruntat direct cu urmatoarele intrebari: „Dvs aveti pacatele iertate? Aveti Duhul Sfant al lui Dumnezeu? Ajungeti in Rai sau in Iad?” La inceput a fost socat insa mi-am dat seama ca a priceput ca aceasta este ceea ce conteaza. La ce ne-ar folosi sa-i criticam pe altii care ajung in iad daca si noi vom ajunge tot acolo.

In discutia pe care am avut-o, d-l Dumitru mi-a spus ca Duhul Sfant este doar pentru apostoli. Fiind convins ca aceste invataturi iti pot fi si tie de folos fie personal fie in evanghelizarea altora am hotarat sa ma aplec asupra Cuvantului lui Dumnezeu si sa vad ce ne spune Sfanta Scriptura despre…

Promisiunea venirii Mangaietorului

Ioan 16.5-7 Acum Ma duc la Cel Ce M-a trimis si nimeni din voi nu Ma intreaba „Unde Te duci?” dar pentru ca v-am spus aceste lucruri, intristarea v-a umplut inima. Totusi, va spun adevarul: va este de folos sa Ma duc, caci daca nu Ma duc Eu, Mangaietorul nu va veni la voi dar daca Ma duc, vi-L voi trimite.

Autorul

Initial am fi tentati sa spunem ca Domnul Isus a facut promisiunea venirii pe Pamant a Duhului Sfant insa Scriptura ne spune ca Dumnezeu Tatal a facut aceasta promisiune.

Fapte.1.4-5 Pe cand Se afla cu ei le-a poruncit sa nu se departeze de Ierusalim ci sa astepte acolo fagaduinta Tatalui „pe care” -le-a zis El „ati auzit-o de la Mine caci Ioan a botezat cu apa dar voi nu dupa multe zile veti fi botezati cu Duhul Sfant.”

Deci, promisiunea venirii Duhului Sfant a fost facuta de Tatal. Domnul Isus doar a reamintit-o ucenicilor. De fapt, ucenicii probabil ca au auzit-o sau poate ca au inteles-o prima data din cuvintele Domnului Isus. Promisiunea insa este mult mai veche, facuta de Dumnezeu Tatal prin proorocul Ioel. Iata cum avea sa explice apsotulul Petru evenimentul coborarii Duhului Sfant…

Fapte.2.16-18 …aceasta este ce a fost spus prin proorocul Ioel: In zilele de pe urma zice Dumnezeu, voi turna din Duhul Meu peste orice faptura; feciorii vostrii si fetele voastre vor prooroci, tinerii vostri vor avea vedenii si batranii vostri vor visa visuri. Da, chiar si peste robi Mei si peste roabele Mele voi turna in zilele acelea din Duhul Meu si vor prooroci.

Domnul Isus o reaminteste de cel putin doua ori inainte de moarte: Ioan 16.5-15 dar si in Ioan 14.15-26. Dupa inviere, inainte de inaltarea la cer Domnul Isus atrage atentia sa nu se departeze de Ierusalim si din nou aminteste ca promisiunea coborarii Duhului Sfant trebuie sa se implineasca curand.

Concluzia mea- din moment ce Tatal face o promisiune credinciosilor ea este extrem de importanta si nu trebuie neglijata. Mai mult de atat (daca se poate spune asa) Domnul Isus insista asupra ei in momente critice ale lucrarii Sale pe Pamant- inainte de moarte si inainte de intaltare- cu siguranta ca si noi trebuie sa constientizam importanta ei.

Beneficiarii

D-l Dumitru spunea ca doar ucenicii urma sa primeasca Duhul Sfant, doar pentru ei era promisiunea. Haideti sa vedem ce spune Scriptura:

Fara indoiala ca Domnul Isus aici ii avea in vedere in mod special pe ucenici- ei erau intristati de plecarea Sa- insa cred ca textul ne arata mai mult de atat ca promisiunea este destinata mai mult decat celor 12 apostoli tuturor ucenicilor Sai din toate vremurile.

Pentru un raspuns mai exact si complet consider ca cel mai potrivit raspuns ar fi gasit in v.6 „intristarea v-a umplut inima.” Beneficiarii promisiunii Tatalui sunt toti aceia care au inima plina de intristare la gandul despartirii de Domnul Isus, cu alte cuvinte- cei ce iubesc pe Domnul Isus- ei sunt beneficiarii promisiunii.

Doar celor 12 li s-a umplut inima de intristare? Au mai fost si altii. Crezi tu ca ceilalti n-ar fi avut nevoie de mangaierea Duhului Sfant? Doar pentru 12 oameni a trimis Dumnezeu Duhul Sfant? Nu i-a iubit Dumnezeu si pe ceilalti care nu erau dintre apostoli? Si daca ar fi fost dat Duhul doar pentru cei 12 inseamna ca Duhul Sfant nu mai este astazi printre noi.

Biblia insa ofera numeroase dovezi prin care arata ca Duhul Sfant a fost dat tuturor credinciosilor. Iata aici doar patru exemple, mai multe vor urma:

Fapte.2.38 „Pocaiti-va” le-a zis Petru „si fiecare din voi sa fie botezat in Numele lui Isus Hristos spre iertarea pacatelor voastre apoi veti primi darul Sfantului Duh…

1Cor.6.19 Nu stiti ca trupul vostru este templul Duhului Sfant

Efes.1.13 ati fost pecetluiti cu Duhul Sfant care fusese fagaduit…

Ioan 7.39 Spunea cuvintele acestea despre Duhul pe care aveau sa-L primeasca cei ce vor crede in El.

Concluzia este suficient de clara- Duhul Sfant a fost promis tuturor celor ce vor fi iubit pe Domnul Isus. Asta implica faptul ca nimeni care nu a cunoscut pe Domnul Isus nu poate avea parte de aceasta promisiune. Mai mult de atat, nu doar sa cunosti (si Irod L-a cunoscut, si satan) ci sa-L iubesti (nu sa-L simpatizezi).

Vremea implinirii

Vorbeste textul nostru si despre vremea implinirii promisiunii? A fost ea implinita sau mai trebuie sa asteptam? Daca mai trebuie sa asteptam, cat trebuie sa mai asteptam?

Sfanta Scriptura prin Cuvintele Domnului Isus nu ne vorbeste despre o anumita data. Ne ofera insa anumite evenimente drept indicii ce ne ajuta sa identificam vremea.

Ioan 16.7… va este de folos sa Ma duc, caci daca nu Ma duc Eu, Mangaietorul nu va veni la voi dar daca Ma duc, vi-L voi trimite.

-promisiunea facuta de Tatal cu mult timp inainte de intruparea Domnului Isus nu a fost implinita nici inainte de venirea Domnului Isus si nici in timpul vietii Sale. Mai mult de atat inteleg de aici ca implinirea promisiunii coborarii Duhului Sfant este conditionata de inaltarea la cer a Domnului Isus.

-vremea implinirii este candva dupa inaltarea la cer a Domnului Isus

Ioan 7.38-39 „Cine vrede in Mine din inima lui vor curge rauri de apa vie cum zice Scriptura.” Spunea cuvintele acestea despre Duhul pe care aveau sa-L primeasca cei ce vor crede in El. Caci Duhul Sfant inca nu fusese dat, fiindca Isus nu fusese inca proslavit.

-vremea implinirii este candva dupa inaltare cand Domnul Isus ajunge acolo unde este Duhul lui Dumnezeu- in cer. Domnul Isus Insusi promite ca Il va trimite.

Promisiunea venirii Duhului Sfant a fost facuta de Tatal Dumnezeu, reamintita de Domnul Isus Hristos avand drept beneficiari pe toti cei ce iubesc pe Domnul prin credinta. Conditia implinirii promisiunii- proslavirea Domnului Isus- a fost implinita. S-a implinit sau nu promisiunea venirii Duhului Sfant?

Evidente ale implinirii promisiunii

Sa vedem ce ne raspund Scripturile:

Fapte.2.1-4 In ziua cincizecimii erau toti impreuna in acelasi loc… si toti s-au umplut de Duh Sfant…

Pentru prima data Scriptura mentioneaza implinirea promisiunii in Ierusalim, in viata ucenicilor.

Fapte.2.37-39 …ei au ramas strapunsi in inima si au zis lui Petru si celorlalti apostoli: „Fratilor, ce sa facem?” „Pocaiti-va” le-a zis Petru si fiecare din voi sa fie botezat in Numele lui Isus Hristos spre iertarea pacatelor voastre, apoi veti primi darul Sfantului Duh. Caci fagaduinta aceasta este pentru voi, pentru copiii vostri si pentru toti cei ce sunt departe acum in oricat de mare numar ii va chema Domnului Dumnezeul nostru.”

-fagaduinta, promisiunea Duhului Sfant este nu doar pentru apostoli ci pentru toti barbatii care erau prezenti atunci la Rusalii dar se extinde si pentru copiii lor, pentru nepotii lor cat si pentru viitorul indepartat potrivit cu chemarea lui Dumnezeu.

-promisiunea Duhului Sfant este conditionata de iertarea pacatelor „apoi veti primi darul Sfantului Duh” nu inainte de asta. Pentru ca pacatele sa fie iertate trebuie insa sa se predice evanghelia Domnului Isus si crezand, omul sa se pocaiasca si sa se boteze in Numele Domnului Isus.

Fapte.8.15-17 Petru si Ioan au venit la Samariteni si s-au rugat pentru ei ca sa primeasca Duhul Sfant caci nu Se coborase inca peste nici unul din ei ci fusesera numai botezati in Numele Domnului Isus. Atunci Petru si Ioan au pus mainile peste ei si aceia au primit Duhul Sfant.

-nu doar apostolii, nu doar cei prezenti la Ierusalim ci si in Samaria oamenii care primesc prin credinta propovaduirea Domnului Isus se boteaza in Numele Domului Isus si apoi iata ca primesc darul Sfantului Duh.

Fapte.10.44-45 Pe cand rostea Petru Cuvintele aceastea [despre iertarea pacatelor prin Domnul Isus]  S-a coborat Duhul Sfant peste toti cei ce ascultau Cuvantul. Toti credinciosii taiati imprejur care venisera cu Petru au ramas uimiti cand au cazut ca darul Duhului Sfant s-a varsat si peste Neamuri.

-mai departe vedem ca Duhul Sfant coboara si peste neamurile care primesc prin credinta evanghelia Domnului Isus Hristos.

Fapte.15.7-9 Dupa ce s-a facut multa vorba s-a sculat Petru si le-a zis:”Fratilor stiti ca Dumnezeu de o buna bucata de vreme a facut o alegere intre voi ca prin gura mea Neamurile sa auda cuvantul Evangheliei si sa creada si Dumnezeu care cunoaste inimile a marturisit pentru ei si le-a dat Duhul Sfant ca si noua…

-ca sa nu mai facem prea multa vorba haideti sa ascultam concluzia apostolului Petru, invrednicit de Domnul Dumnezeu atunci ca apostol al neamurilor. El spune clar si raspicat ca Duhul Sfant a fost dat de Dumnezeu si neamurilor fara sa faca deosebire, L-a dat asa cum a fost oferit si apostolilor si iudeilor.

Concluzia

Iudeii spun ca promisiunea venirii Duhului Sfant s-a implinit si ei sunt martori ai acestui fapt. Samaritenii vin si ei si spun ca Duhul Sfant S-a coborat si peste cei credinciosi in Domnul din neamul lor. Nemurile reprezentati prin casa lui Corneliu si in conformitate cu marturisirea apostolului Petru spun si ei ca Dumnezeu le-a dat si lor Duhul Sfant ca si apostolilor.

Toti marturisesc implinirea promisiunii Tatalui- coborarea Duhului Sfant peste ei. Tu ce zici? Duhul Sfant a fost promis celor credinciosi, a fost trimis si a ajuns. Tu ai Duhul Sfant?

„Ati primit voi Duhul Sfant cand ai crezut?”- aceasta a fost intrebarea lui Pavel pentru cei aprox.12 ucenici intalniti in Efes. Sunt convins ca una dintre intrebarile pe care apostolul Pavel ti le-ar pune si tie ar fi aceeasi intrebare.

Fapte.19.1-5 …a ajuns la Efes. Aici a intalnit pe cativa ucenici si le-a zis: Ati primit voi Duhul Sfant cand ati crezut?” Ei i-au raspuns:”Nici n-am auzit macar ca a fost dat un Duh Sfant.” Dar cu ce botez ati fost botezati? -le-a zis el. Si ei au raspuns:”Cu botezul lui Ioan.” Atunci Pavel a zis:”Ioan a botezat cu botezul pocaintei si spunea ca norodul sa creada in Cel Ce venea dupa el, adica in Isus.” Cand au auzit ei aceste vorbe, au fost botezati in Numele Domnului Isus. Cand si-a pus Pavel mainile peste ei, Duhul Sfant S-a coborat peste ei si vorbeau in alte limbi si prooroceau.

Ce trebuie sa faci ca sa primesti Duhul Sfant? Analizand toate situatiile prezentate anterior vom desprinde un tipar prezent in toate situatiile fara exceptie:

-trebuie sa auzi, sa crezi Cuvantul Evangheliei lui Isus Hristos

-credinta adevarata in Cuvant te va determina la pocainta

-pocainta adevarata te va determina sa ceri sa fii botezat in Numele Domnului Isus

-credinta marturisita prin ascultare in actul simbolic al botezului aduce iertarea de pacate

-„apoi”- spunea Petru- veti primi darul Duhului Sfant.

Posibile intrebari:

1. Eu am fost botezat in Numele Domnului Isus cand am fost mic. Mai trebuie sa ma botez din nou? Nu este suficient doar sa cred si sa ma pocaiesc?

Intrebarea este alta- a fost sau nu botezul acela valabil inaintea Domnului? Chiar daca botezul este doar un simbol totusi el trebuie facut in deplinatatea facultatilor mintale. Este un legamant cu Dumnezeu in moartea si invierea Domnului Isus si este de dorit si absolut necesar sa fi fost prezent si tu acolo nu doar cu trupul ci si cu mintea si inima.

Ordinea conteaza cel putin la primele doua etape. Trebuie sa fie primele in aceasta ordine: credinta in Cuvant si apoi pocainta. In cazul casei lui Corneliu botezul cu Duhul a fost inainte de botez insa a fost un caz special. Personal cred ca inversarea ordinii este justificata de contextul de tranzitie al acelei vremi lucru care nu mai este valabil in zilele noastre.

2. Este primirea Duhului Sfant conditionata de sex sau varsta?

Exista pericolul sa asociem prezenta Duhului Sfant strict cu lucrarea de predicare a Cuvantului. Lucrul acesta este gresit. Datorita acestui fapt lucrurile au mers ceva mai departe si unii sau mai bine zis- unele, femeile au crezut ca Duhul Sfant este doar pentru barbati intrucat ei se ocupa de predicare in mod special.

Duhul Sfant are de-a face cu trairea crestina in toate aspectele vietii de zi cu zi. Astfel, pentru ca si femeile au fost chemate la o viata crestina si pentru ca viata de credinta nu se poate trai decat prin Duhul Sfant, atunci deci, Duhul Sfant a fost dat si pentru femei.

Ioel 2.28 voi turna Duhul Meu peste orice faptura. Fiii si fiicele voastre vor prooroci, batranii vor visa visuri si tinerii vostri vor avea vedenii…

Textul acesta raspunde si aspectului diferentierii dintre sexe precum si aspectului limitarii de varsta. La aspectul varstei vreau sa mai adaug- varsta la care cineva primeste pe Duhul Sfant cred ca depinde de capacitatea de a pricepe Evanghelia. Spre exemplu- eu ma indoiesc ca un copil de 3-4 ani poate primi Duhul Sfant cu toate ca la Ioan Botezatorul a fost posibil (Luca 1.15) Oricum, nu cred ca este cazul tau- din moment ce citesti aceste cuvinte.

Marcu 1.21-28 Cand Domnul Isus vine la noi in adunare

Introducere

21. S-au dus la Capernaum si in ziua Sabatului

Isus a intrat indata in sinagoga si a inceput sa invete pe norod…

O zi deosebita

Ziua de Sabat era o zi deosebita intre zile. In timp ce la fiecare zi se facea referire ca „ziua intaia” sau „ziua a doua”…”ziua a saptea avea o denumire speciala- Sabat, ziua de odihna.

Un alt motiv pentru care era o zi deosebita era pentru faptul ca Dumnezeu Tatal prin creatie a hotarat sa fie o zi de odihna. El Insusi S-a odihnit de toata lucrarea Sa. Bine-nteles asta nu inseamna ca Domnul Dumnezeu ar fi fost obosit ci este vorba de acea odihna, de acea rasuflare de satisfactie pe care o ai in urma lucrului dus la bun sfarsit.

Crestinul este o creatie noua „caci daca este cineva in Hristos este o faptura noua” (2Cor.5.17) Ziua intai a saptamanii este de acum ziua noastra de bucurie, ziua cand toti cei mantuiti am capatat odihna si ne-am odihnit de toate lucrarile noastre in Hristos.

Ps.118.22-24 Piatra pe care au lepadat-o zidarii a ajuns sa fie pusa in capul unghiului cladirii. Domnul a facut lucrul acesta si este o minunatie inaintea ochilor nostri. Aceasta este ziua pe care a facut-o Domnul sa ne bucuram si sa ne veselim in ea.

Ziua invierii Domnului este ziua eliberarii noastre. Ea este Ziua Domnului pe care au sarbatorit-o crestinii de-a lungul veacurilor si pana la venirea Lui. Este ziua hotarata de Domnul.

Un om deosebit

Domnul Isus era un om deosebit. Un copil de Dumnezeu. Crestinul este un om deosebit pentru ca face parte din poporul lui Dumnezeu. Un popor separat de Dumnezeu in mijlocul lumii.

Textul de fata ne prezinta modul in care un copil de Dumnezeu petrece cea mai deosebita zi din saptamana.

Un loc deosebit

Ziua cea deosebita a fost hotarata de Dumnezeu. Dumnezeu a hotarat si oamenii care sa fie deosebiti. O zi deosebita trebuie petrecuta intr-un loc deosebit. Dumnezeu nu a lasat ca noi sa alegem locul acela ci El, Care a hotarat ziua a hotarat si locul unde trebuie petrecuta- Ziua Domnului trebuie petrecuta in Casa Domnului.

Domnul Isus practica lucrul acesta inca din copilarie. Este o practica pe care a invatat-o de la Tatal Sau. „Nu stiati ca trebuie sa fiu in Casa Tatalui Meu?”- a spus El parintilor la varsta de numai 12 ani.

Evrei 10.25 Sa nu parasim adunarea noastra cum au unii obicei…

Ps.84.10 Caci mai mult face o zi in curtile Tale decat o mie in alta parte. Eu vreau mai bine sa stau in pragul Casei Dumnezeului meu decat sa locuiesc in corturile rautatii.

Ps.122.1 Ma bucur cand mi se zice „Haidem la Casa Domnului!”

O atitudine deosebita

„…Isus a intrat indata in sinagoga…” Imi pare ca venirea Domnului Isus la adunare nu a fost un obicei sau o traditie moarta, nici o datorie sau o obligatie ci o dorinta vie exprimata printr-o implicare activa. Domnul Isus venise la adunare atat cu trupul dar si cu duhul si cu mintea.

Un om deosebit petrece o zi deosebita intr-un loc deosebit si cu o atitudine deosebita.

Spre deosebire de amintirea de trista notorietate cand Domnul Isus vizitand adunarea din cetatea Sa natala (Nazaret) era pe cale sa fie aruncat in prapastie in urma unei predici, de data aceasta vizita Domnului Isus in adunarea din Capernaum se incheie cu eliberare unui indracit, cu bucurie generala si speranta pentru tot norodul.

Scopul acestui mesaj este sa ne incurajeze sa cautam prezenta Domnului Isus in adunarile noastre. Haideti pentru cateva momente sa frecventam adunarea unde Domnul Isus a intrat in urma cu cateva momente si sa vedem ce aduce El adunarii ce-L primeste…

Prezenta Domnului Isus la adunare

v.21-22 …si a inceput sa invete pe norod.

Oamenii erau uimiti de invatatura Lui caci ii invata

ca unul care are putere. Nu cum ii invatatu carturarii.

1. Ofera invatatura

Cand Domnul Isus vine in adunare El aduce intotdeauna invatatura pentru ca poporul, noi toti avem nevoie de invatatura Sa. Invatatura Lui este…

-uimitoare (auditoriu). Oamenii raman uimiti cand aud invataturile Lui.

-deosebita (carturari). Uimeste si prin faptul ca este deosebita. Nu stim exact despre ce a vorbit Domnul Isus. Nu stim subiectul sau tema dezbatuta insa este clar ca oamenii aceia n-au auzit din gura carturarilor asa ceva.

-puternica.  Daca invatatura Lui era deosebita, deosebirea consta in autoritatea cu care Domnul Isus invata, preda invatatura.

Diferenta consta nu atat in continutul invataturii ci in modalitate, in metoda. Nu ce ii invata ci cum ii invata. „Ii invata ca unul care are putere.” Nu este suficient sa stii doar ce sa predai daca nu stii si cum, daca n-ai o metoda pedagogica eficienta. Multi predica astazi Biblia insa nu toti stiu si cum.

Domnul Isus nu avea doar invatatura ci avea si putere, autoritate, vrednicie. El este vrednic sa invete, sa ofere invatatura norodului.

Concluzia este ca invatatura ce uimeste, invatatura deosebita si puternica o poate oferi doar Domnul Isus. Daca vrem o astfel de invatatura in adunarile noastre nu exista decat o singura solutie- sa Ii permitem Domnului Isus sa frecventeze adunarea noastra si sa-L lasam sa ne fie Invatator. Sa cautam chiar sa frecventam doar acele adunari in care putem spune cu certitudine ca este Domnul Isus invatator.

v.23-24 In sinagoga lor era un om care avea un duh necurat.

 El a inceput sa strige: „Ce avem noi a face cu Tine, Isuse din Nazaret? Ai venit sa ne pierzi? Te stiu cine esti- esti Sfantul lui Dumnezeu!”

2. Aduce tulburare

 Poate pare socant lucrul acesta insa nu ar trebui sa fie, atata timp cat nu trebuie sa ne socheze faptul ca in adunarea credinciosilor se infiltreaza si duhuri necurate.

-celor de-ai casei dar totusi straini. Acolo era un om posedat de un duh necurat. Omul acesta apartinea de acea adunare insa in realitate nu putea fi dintre ei intrucat „nimeni nu poate sluji la doi stapani.”

Daca Domnul Isus aduce tulburare trebuie sa stim ca aduce doar acelora care sunt purtatori de duhuri necurate si tulburarea nu este pentru om ci pentru duhul necurat.

-celor legati de o adunare dar nu de Hristos. Omul acesta venise la adunarea Domnului insa nu avea nici o legatura cu Domnul Hristos. Da, nu trebuie sa ne mire ca printre cei care frecventeaza adunarile Domnului sunt oameni care nu au nici o legatura cu Domnul Isus. Acestia sunt oamenii care sunt tulburati de prezenta Domnului Isus.

-celor ce stiu si totusi sunt pierduti.

Cei care n-au nici o legatura cu Domnul Isus, chiar daca sunt in adunare totusi sunt pierduti. Nu adunarea sau Biserica te mantuie ci Domnul Isus Hristos. De aceea trebuie sa ne cercetam ca nu cumva legaturile noastre sa fie doar cu adunarea si nu cu Domnul Isus.

Domnul Isus nu aduce pierzarea- asa cum striga duhul cel necurat. Sau da, aduce pierzarea pentru duhurile necurate. El este categoric si nu tolereaza necuratia. Atunci cand Il avem pe Domnul Isus in adunarile noastre duhurile rele pier intrucat se tem de Domnul Isus- observati in text ca duhul striga si nu omul.

Nu este suficient sa stii cine este Domnul Isus. NU este suficient sa ai o teologie buna in teorie daca nu ai legatura cu Domnul Isus. Da, exista si posibilitatea sa stii o teologie corecta fara a avea vreo legatura cu Domnul Isus.

Iacov 2.19 Tu crezi ca Dumnezeu este unul si bine faci, dar si dracii cred …si se-nfioara!

Cu toata teologia lor si chiar cu prezenta in mijlocul adunarii, cei care n-au legatura cu Domnul Isus in moartea Sa sunt pierduti pe veci.

Atentie! Si pana acum in aceasta sinagoga se invatau Scripturile in fiecare Sabat insa duhul necurat n-a simtit nici o amenintare de aceea il gasim si de data asta la adunare. Trebuie sa intelegem ca nu invatatura Scripturilor ii tulbura pe demoni ci prezenta Domnului Isus in adunare. De aceea sa nu ne multumim doar cu invatatura Scripturilor in adunare ci sa tanjim dupa Prezenta Domnului Isus in adunare.

v.25-26 Isus l-a certat si i-a zis:”Taci si iesi afara din omul acesta!” si duhul necurat a iesit din el scuturandu-l cu putere si scotand un strigat mare.

3. Aduce eliberare

Fara indoiala ca Domnul Isus nu venise la adunare ca sa aduca tulburare ci eliberare insa adesea, eliberarea nu vine fara tulburare. Cei care suntem mantuiti ne aducem aminte cu siguranta cata tulburare era in mintea si inima noastra atunci cand Duhul Sfant ne convingea de pacat si prin adevar lupta pentru eliberarea noasta din robia intunericului.

De ce trebuie sa fie tulburare? Cum se explica aceasta? Noi trebuie sa fim constienti ca in adunare se da o lupta apriga la nivel spiritual. Imparatia intunericului se opune si nu vrea sa lase sa fie eliberat nici unul din sufletele captive in robia pacatului.

Astfel indraznesc sa spun ca acolo unde duhurile nu sunt tulburate si prea poate sa asteptam in zadar eliberare. Acolo insa unde duhurile necurate sunt tulburate se intrevede curand eliberarea. Nu orice tulburare este rea. Important sa vedem cine se tulbura.

-prin certare.

„Isus l-a certat…” Eliberarea omului vine in urma certarii duhului necurat. Care este atitudinea noastre vis-a-vis de certare? Cuvantul Domnului ne invata ca nu trebuie sa ne temem de certarea Domnului

Evrei 12.5 nu-ti pierde inima cand esti mustrat de El…

Pr.3.12 caci Domnul mustra pe cine iubeste…

Pr.9.8 Nu mustra pe cel batjocoritor ca sa nu te urasca; mustra pe cel intelept si el te va iubi.

Pr.15.5 cine ia sema la mustrare ajunge intelept

Daca Domnul nu ar fi mustrat, daca nu ar fi certat in adunare pe omul acela, pe duhul acela omul ar fi ramas rob al satanei. Mustrare te face intelept dar mai mult de atat- mustrarea Domnului aduce eliberarea.

-prin intelepciune.

Spre deosebire de noi, Domnul Isus cand mustra si cearta in adunare da dovada de o intelepciune deosebita. Domnul Isus stie pe cine sa certe in asa fel incat duhul este alungat iar omul este eliberat.

Prezenta Domnului si certarea Lui scoate afara din adunare nu omul ci duhul necurat din om. Lipsa de intelepciune este atunci cand scoatem omul si raman duhurile necurate.

-prin putere.

„…scuturandu-l cu putere si scotand un strigat mare.” Faptul acesta are menirea sa ne constientizeze de lupta spirituala ce se da in sufletul omului in adunare. Adesea este o lupta invizibila insa ea exista in launtrul omului.

Lucrarea de eliberare este una deloc usoara intrucat satana nu renunta usor la ai sai. De aceea este nevoie in adunarea noastra de cineva cu autoritate si putere de a porunci asupra demonilor.

Ill. Fapte.19.13-17 Ne demonstreaza ca eliberarea de duhurile rele nu o poate face oricine. Fiii lui Sceva, desi erau feciori ai unui preot iudeu dintre cei mai de seama au ajuns la concluzia ca puterea de eliberare nu rezida intr-o formula magica. „Va jur pe Isus pe care-L propovaduieste Pavel sa iesiti afara” au spus ei duhurilor. Duhul cel rau le-a raspuns „Pe Isus Il cunosc si pe Pavel il stiu dar voi cine sunteti?”  Si omul a sarit asupra lor, i-a biruit pe amandoi si i-a schingiuit in asa fel ca au fugit goi si raniti din casa aceea.

Doar Domnul Isus aduce eliberarea si de aceea El trebuie sa fie prezent in adunarile noastre.

v.27-28 Toti au ramas inmarmuriti asa ca se intrebau unii pe altii:

„Ce este aceasta? O invatatura noua! El porunceste ca un stapan chiar si duhurilor necurate si ele Il asculta!”

Si indata s-a dus vestea in toate imprejurimile Galileii.

4. Lanseaza o invitatie

Domnul Isus este cel ce aduce invatatura deosebita ce uimeste prin putere, El singur poate tulbura prin prezenta Lui duhurile necurate ce se furiseaza chiar in locurile sfinte, El este singurul capabil sa aduca eliberare in adunare. Domnul Isus insa mai vedem ca prin prezenta Lui mai lanseaza si o invitatie, o veste buna ce urmeaza sa fie raspandita…

-prin toti cei ce L-au intalnit.

Vestea aceasta cu privire la Domnul Isus este raspandita prin cei care L-au intalnit personal si au fost martori ai lucrarilor lui in adunare. Nu este nevoie de o alta reclama.

Intalnim situatii cand atat Domnul Isus cat si apostolul Pavel interzice duhurilor necurate sa le faca reclama. De multe ori am crezut ca marturia lor este cea mai credibila- totusi Domnul vrea ca noi sa ducem vestea.

Ill. Produsele Aloe Vera, Amway sau tratamente naturale- reclama este lasata in grija celor ce au experimentat calitatea si respectiv remediul oferit de acestea.

-dincolo de granitele adunarii.

„…s-a dus vestea in toate imprejurimile…” Un astfel de Hristos nu poate fi ascuns intre zidurile unei adunari ci vestea despre El in mod automat se raspandeste in toata regiunea in mijlocul careia se afla o astfel de adunare.

Interesant ca vestea s-a dus fara ca Domnul Isus sa le porunceasca sa faca asta. Da, vedem in text ca „duhurile necurate Il asculta” cand le porunceste insa noi ascultam din dragoste si nu de groaza.

-urgenta.

„..indata s-a dus vestea…” Vestea trebuie dusa urgent intrucat lumea are nevoie disperata de invatatura si eliberare, lumea are nevoie disperata de Domnul Isus.

Ex- Ambulanta si pompierii au prioritate si prezenta lor este o necesitate urgenta pentru omul in nevoie.

Sa chemam pe Domnul Isus in adunarile noastre si apoi sa chemam si pe oameni la adunarile noastre- la adunarea unde este prezent Domnul Isus.

Concluzia

Sa cautam sa-L avem pe Domnul Isus in adunare. Adunarile noastre au nevoie de El. El sa ne fie invatatorul si vindecatorul. Sa cautam sa frecventam astfel de adunari si apoi sa raspnadim vestea evangheliei in toate imprejurimile localitatilor noastre.

Psalmul 23 Domnul este Pastorul meu

DOMNUL ESTE PĂSTORUL MEU

Psalmul 23

Ioan Balaciu – Zărand – 2008 01 27 am

Psalmul 23 este probabil cel mai iubit text al Vechiului Testament. Este corespondentul lui Ioan 3.16 din Noul Testament. Este iubit pentru că este scurt, dinamic, uşor de memorat. Este iubit pentru că vorbeşte despre o relaţie personală cu Dumnezeu pe care fiecare credincios doreşte să o aibă. Este un psalm foarte personal. Vorbeşte despre mine şi Domnul. Nu cuprinde alte persoane.

Psalmul 23 este iubit şi pentru că nu se concentrează pe probleme ci pe soluţii. Cât de bine te simţi când ai probleme să-ţi vorbească cineva despre soluţii! De aceea, Psalmul 23 ne face bine întotdeauna. David a fost şi el un om cu probleme, însă Domnul i-a oferit soluţii. Nu ştiu când a scris David psalmul acesta: la tinereţe sau la bătrâneţe. Ştiu precis însă că ne face bine tuturor: şi celor tineri şi celor bătrâni.

 Psalmul 23 este iubit şi pentru că nu este un psalm teologic. Este foarte practic. Vorbeşte despre experienţa noastră cu Dumnezeu în procesul de trăire a vieţii. Nu este despre ce credem. Este despre cum trăim. David şi-a avut propria lui experienţă cu Domnul, aşa cum fiecare din noi o avem. L-a cunoscut pe Domnul din tinereţea lui. Poate că nu fiecare din noi am avut harul acesta. Important este să avem o asemenea experienţă.

Relaţia lui David cu Domnul a fost una puternică de la-nceput. Vă amintiţi încrederea lui în Dumnezeu pe când lupta cu leul şi cu ursul pe vremea când păştea oile tatălui său. Vă amintiţi cum l-a biruit pe Goliat în Numele Domnului Oştirilor. Vă amintiţi cum Domnul l-a uns împărat şi l-a făcut biruitor în lupta cu Saul. Toate aceste experienţe i-au marcat viaţa.

Viaţa noastră este marcată de asemenea, de experienţele pe care le avem cu Dumnezeu. Creştinismul nostru este dat de soluţiile pe care le primim din partea lui Dumnezeu la problemele noastre şi de modul în care le aplicăm la trăirea de fiecare zi. Nu este nici o filozofie. Trăirea arată credinţa pe care o avem.

Psalmul acesta este iubit pentru că este viu. Se referă la viaţa reală. Dumnezeu mi-a pus pe inimă să predic duminica aceasta din Psalmul 23. Iubesc psalmul acesta pentru că este povestea vieţii mele. Am avut parte de  experienţe cu Dumnezeu încă din tinereţea mea. Vă chem şi pe dvs. la o trăire reală cu Dumnezeu. Vă chem la un creştinism veritabil. Vă chem la o relaţie cu Dumnezeu puternică care să ne determine viaţa.

Când spun aceasta nu mă refer la faptul de a citi mai mult biblia, de a veni mai des la biserică, de a ne ruga mai mult. Toate aceste lucruri sunt doar mijloace pentru atingerea scopului. Scopul este cultivarea relaţiei de intimitate cu Dumnezeu, trăirea unei vieţi de parteneriat cu Dumnezeu cu privire la toate elementele vieţii până în cele mai mici detalii.

Psalmul 23 ne ajută la aceasta. Cineva spunea că Psalmul acesta este atât de important încât ar putea fi considerat una dintre cele 7 minuni ale lumii, pentru că are putere să ne schimbe viaţa. Este adevărat lucrul acesta. Mă rog ca Dumnezeu să-Şi facă lucrarea! Mă rog ca Dumnezeu să-şi binecuvânteze Cuvântul cu putere! Vă rog să priviţi fiecare bucăţică din psalm ca pe o bucăţică de revelaţie. Deschide-ţivă inima şi aşteptaţi ca Dumnezeu să vă vorbească în mod direct şi personal prin mesajul acesta! Dumnezeu ne poate schimba viaţa!

Haideţi să trecem la elementele textului:

Domnul este Păstorul meu

Încă de la-nceput suntem introduşi într-o problemă de relaţie de mare intimitate: „Domnul este Păstorul meu”. Fiecare om tânjeşte după o asemenea relaţie. Religie înseamnă relaţie. Relaţia este între om şi Dumnezeu. Dumnezeu este prezentat aici ca „Domnul”. Dumnezeu are multe nume în Biblie: Jehova, Elohim, El Şadai. Nu este folosit nici unul dintre ele aici. Nu este vorba despre Dumnezeul cel Mareşi Puternic care a creat cerurile şi pământul. Este vorba despre Dumnezeul cel iubitor care ni se oferă pe Sine într-o relaţie de iubire. Este vorba de „Domnul”.  

„Domnul este”. Este vorba de timpul prezent. „Domnul” se apropie de mine acum şi aici. Domnul este cu mine în prezent. Nu oarecând în trecut sau cândva în viitor. Totul este foarte precis: „Domnul este” prezent în relaţie chiar acum şi aici. El este pe „on”. Ce mângâiere este să ştim lucrul acesta.

„Domnul este” prezent în relaţie chiar acum şi aici. El este pe „on”. Ce mângâiere este să ştim lucrul acesta.

„Domnul este Păstorul meu”. Interesantă relaţie: oaie – Păstor. Oare de ce metafora aceasta. Nu este singurul loc în biblie unde creştinii sunt consideraţi „oi” (Ioan 10). Oaia are o natură diferită de a multor alte animale. Oaia este diferită de porc, de vulpe, de lup. Oaia are un anume caracter compatibil cu ce ar trebui să fie un creştin. În schimb, oaia este un animal fără orientare. Se rătăceşte uşor: „fiecare îşi vedea de drumul lui”, Isaia 53.6. Oaia nu are direcţie. Nu ştie de unde vine şi unde merge. Oaia este mulţumită cu sine. Mănâncă ce găseşte în faţa ei. În plus, oaia nu are instictul pericolului. Nu-i pasă ce i se poate-ntâmpla. Oaia nu are un sistem propriu de apărare. Nici măcar nu ştie să strige. Preferă mai degrabă să tacă. În ciuda caracterului bun al naturii sale, oaia este extrem de vulnerabilă. Are mare nevoie de protecţie. Oaia nu se poate descurca fără păstor. Nevoia de păstor este atât de mare încât nu se poate concepe ca oaia să se descurce singură într-o asemenea lume.

De aceea ne este dată ilustraţia aceasta. Domnul Isus a spus: „Despărţiţi de Mine nu puteţi face nimic”, Ioan 15.5. Tot El a spus: „Eu sunt Păstorul cel bun”, Ioan 10.14. Isus ne iubeşte. El Şi-a dat viaţa pentru noi: „Păstorul cel bun îşi dă viaţa pentru oi”, Ioan 10.10. Expresia: „Domnul este Păstorul meu” presupune o relaţie de cunoaştere: „Îmi cunosc oile şi ele mă cunosc pe Mine”, Ioan 10.14. Isus ne cunoaşte natura, temperamentul, caracterul. Isus ne cunoaşte familia: părinţi, bunici, fraţi şi surori. Isus ne cunoaşte bucuriile şi necazurile. Isus ne cunoaşte trecutul şi cunoaşte calea spre viitor. El ştie totul despre noi în trecut şi cunoaşte calea pe care urmează să mergem. Iată de ce este imperios necesar pentru noi ca „oi” să ne menţinem într-o strânsă legătură cu Păstorul.

Nu voi duce lipsă de nimic

Să facem un pas mai departe: „Domnul este Păstorul meu, nu voi duce lipsă de nimic”. Vă rog să ridicaţi mâna cei care puteţi spune: „Domnul este Păstorul meu”. Mulţumesc. Vă rog să ridicaţi mâna acum cei care puteţi spune: „nu duc lipsă de nimic”. La ce se referă expresia aceasta? Cu siguranţă nu se referă la o viaţă de lux. Ştiţi cui le lipsesc cele mai multe lucruri? Celor bogaţi. Oamenii mai săraci se mulţumesc cu mai puţin. Oamenilor bogaţi în schimb le lipsesc multe lucruri. Cu cât au mai mult cu atât le lipsesc mai multe lucruri. Este interesant, nu-i aşa? Psalmistul se referă aici la altfel de bogăţii decât cele materiale.

Avem aici o promisiune. Dacă în experienţa mea de viaţă se va dovedi că Domnul este cu adevărat Păstorul meu, consecinţa unei astfel de trăiri va fi că: „nu voi duce lipsă de nimic”. Tot ce Păstorul intenţionează să-mi dea, va ajunge la mine. Nu voi fi lipsit de nici unul din lucrurile pe care Păstorul are planificat să mi le dea.

Faptul acesta este o certitidine. În măsura în care voi fi tot mai mult dăruit  Domnului prin a-mi cultiva relaţia cu El, mă voi bucura tot mai mult de El şi voi beneficia tot mai mult de binecuvântările ce decurg din această relaţie. Faptul că „Domnul este Păstorul meu” în prezent, îmi garantează faptul că „nu voi duce lipsă de nimic” din prezent către viitor. Lucrul acesta îmi aduce siguranţă şi mângâiere.  

De fapt, întregul psalm este o prezentare a ce primesc din partea Domnului ca urmare a faptului că-mi este Păstor. La ce anume mă conduce. Cu ajutorul lui Dumnezeu vom urmări împreună enumerarea beneficiilor faptului de a-L avea pe Isus ca Păstor şi vom ajunge cu siguranţă la aceeaşi concluzie cu psalmistul: „paharul meu este plin de dă peste el” sau „da, fericirea şi îndurarea mă vor însoţi în toate zilele vieţii mele”.

El mă paşte în păşuni verzi şi mă duce la ape de odihnă

Una dintre beneficiile faptului că Isus îmi este Păstor, este purtarea de grijă pentru toate cele necesare vieţii. Trăind într-o lume materială, mintea noastră fuge imediat înspre nevoile fizice. Dumnezeu ştie acesta şi nu exclude pâinea de fiecare zi de pe lista purtării de grijă. Expresiile „El mă paşte în păşuni verzi şi mă duce la ape de odihnă” se referă şi la purtarea de grijă pentru lucrurile necesare vieţii, simbolizate aici prin hrană şi băutură, fără de care nu se poate trăi.

Mesajul din spatele acestor expresii este însă cu mult mai profund. Domnul Isus ne poartă de grijă şi pentru nevoie spirituale, sufleteşti, cu mult mai importante decât cele materiale. Isus a spus: „Omul nu trăieşte numai cu pâine, ci cu orice cuvânt care iese din gura lui Dumnezeu”, Matei 4.4. „Mâncarea Mea este să fac voia Celui ce M-a trimis şi să împlinesc lucrarea Lui”, Ioan 4.34.

Isus a spus de asemenea: „Eu sunt Pâinea vieţii„, „Eu sunt Pâinea vie, care s-a coborât din cer. Dacă mănâncă cineva din pâinea aceasta, va trăi în veac”, Ioan 6.48, 51. Femeii samaritence la fântână Isus i-a spus: „Oricui bea din apa aceasta, îi va fi iarăşi sete. Dar oricui va bea din apa, pe care i-o voi da Eu, în veac nu-I va fi sete; ba încă apa, pe care i-o voi da Eu, se va preface în el într-un izvor de apă, care va ţâşni în viaţa veşnică„, Ioan 4.13-14.”

Expresiile „păşuni verzi” şi „ape de odihnă” se referă la Hristos, la Fiinţa Lui, la Dumnezeu care mi se dăruie pe Sine. Nu este uşor să înţelegem lucrul acesta pentru că n-a fost înţeles nici atunci. Nu putem trăi fără resurse. Resursa noastră spirituală este El, este Hristos, este Persoana Lui, nu altceva, nu altcineva şi nu alte lucruri. Suntem chemaţi să ne legăm de El, să ne-nfruptăm din El, să ne hrănim cu El.

Isus a spus: „După cum Tatăl, care este viu, M-a trimis pe Mine şi Eu trăiesc prin Tatăl, tot aşa cine Mă mănâncă pe Mine, va trăi şi el prin Mine”, Ioan 6.57. Isus trăieşte prin Tatăl şi noi trăim prin El. Este vorba despre Viaţă din Dumnezeu, nu altceva, nu mai puţin decât atât. Nu putem trăi o viaţă dumnezeiască pe pământul acesta fără resurse dumnezeieşti. Relaţia pe care o avem cu Isus este o relaţie divină. Tocmai de aceea am spus că înţelegerea Psalmului 23 ne poate schimba viaţa.

Nu este vorba despre ce putem procura noi. Nu este vorba despre laptele şi pâinea, pe care le cumpărăm de la alimentara. Nu este vorba despre eforturile noastre religioase de a trăi o viaţă morală şi de a fi plini de râvnă pentru lucrare. Nu acesteasunt resursele prin care trăim o viaţă de relaţie. Nu!

Problema se pune cu totul altfel. Suntem mlădiţe în viţă. Suntem chemaţi să ne tragem seva din El, să rămânem în El, Ioan 15. Hristos ni se oferă pe Sine să ne hrănim din El, să ne bucurăm de prezenţa Lui, să ne saturăm cu bunătatea Lui, să fim fericiţi în El. Hristos în Fiinţa Lui răspunde nevoilor noastre cele mai profunde de cunoaştere, de adevăr, de călăuzire. A ne găsi împlinirea în El ne aduce liniştea, siguranţa, „pacea lui Dumnezeu care întrece orice pricepere”, Filipeni 4.7, indiferent care sunt problemele zilnice prin care trecem. Acestea sunt „apele de odihnă” la care se referă psalmistul.

Iată cum ajungem la împlinirea promisiunii: „nu voi duce lipsă de nimic?” Păstorul cel Bun în Sine satisface toate nevoile noastre spirituale. În Hristos avem soluţia la tot ce avem nevoie să ştim, să avem, să facem. „Voi aveţi totul deplin în El în care locuieşte trupeşte toată plinătatea dumnezeirii”, Coloseni 2.10.

Îmi înviorează sufletul

Este minunat să fim în relaţie cu Domnul. Este minunat să putem spunem : „Domnul este Păstorul meu”. Este minunat să ştim că avem „totul deplin în El”. Aceasta este partea de teorie. Sună frumos. În practică însă suntem săraci din punct de vedere spiritual, suntem slabi, suntem lipsiţi de vlagă, suntem uscaţi şi goi. Recunoaştem aceasta. Ce este de făcut?

Dumnezeu are o veste bună pentru noi. Un alt beneficiu al relaţiei cu Hristos este că: „Îmi înviorează sufletul”. Ne restaurează. Cât de necesar este lucrul acesta. Ni se întâmplă să trecem prin perioade de slăbiciune în care să nu avem nici o plăcere de a ne ruga, de a citi biblia, de a merge la biserică. Ne coborâm atât de uşor din Duhul în firea pământească! Suntem atât de vulnerabili şi atât de uşor de ispitit! Facem atâtea alegeri proaste încât nu mai ştim ce-i de capul nostru! După aceea, ne pocăim, ne mărturisim păcatul înaintea Domnului, dar suntem în ceaţă. Ştim că Dumnezeu este nemulţumit. Nu mai ştim dacă suntem iertaţi. Nu mai avem habar unde suntem în relaţia cu Domnul. Sunt dureroase aceste stări. Nu suntem aşa pentru că asta vrem. Nu suntem aşa pentru că ne place. Ce este de făcut?

Unul din modurile în care Păstorul ne slujeşte este să ne restaureze. A restaura înseamnă a aduce ceva la starea iniţială. Bunul Păstor ne-a iubit atât încât Şi-a dat viaţa pentru noi. Nu ne lasă acum când a pus în noi natura Sa prin naşterea din nou, când a pus în noi Duhul Său, când a mijlocit înfreptăţirea noastră înaintea tatălui. Se apleacă cu gingăşie spre noi şi ne restaurează. Ne aduce de la poziţia „din fire” din nou la poziţia „în Duhul”. Ne aduce de la starea „de necredinţă” la starea „de credinţă”. Ne face să înţelegem că nu suntem „respinşi”, ci suntem „acceptaţi” şi „iubiţi”. Ne ridică din starea „de amărăciune” şi ne umple din nou sufletul „cu bucurie”. Ne aduce de pe tărâmul minciunilor satanei pe tărâmul adevărului lui Dumnezeu. Aceasta face Păstorul.

Suntem în adevăr slabi! Suntem vulnerabili în calea ispitelor! Avem nevoie de ajutor! Să nu descurajăm însă. Ajutorul ne este oferit de către Păstor. Mai întâi ni se oferă pe Sine ca hrană şi băutură. Ne cheamă să ne extragem resursele din El ca să fim puternici. Dar dacă nu ne-am hrănit destul, dacă nu am ajuns încă la împlinire, dacă nu suntem atât de puternici pe cât am putea fi, El are milă de noi şi ne ridică, ne restaurează.

Haideţi să nu mai privim la noi înşine! Haideţi să nu ne propunem să nu mai cădem! Haideţi să nu ne luăm noi angajamente! Haideţi să nu ne mai autopedepsim! NU ajută la nimic! Dimpotrivă! Haideţi să privim la Isus! Haideţi să ne cultivăm relaţia cu El şi mai profund! Haideţi să ne încredem în purtarea de grijă şi în restaurarea Lui, pentru că El „Îmi înviorează sufletul”.

Psalmul 23 vorbeşte despre o profundă relaţie de cunoaştere. Duhul Sfânt ne ajută să-l cunoaştem pe Păstor şi să ne cunoaştem pe noi înşine. Tot Duhul Sfânt ne ajută să-nţelegem că „mântuirea vine de la Domnul”, Iona 2.9. Cel care a luat iniţiativa, Cel care ne-a acordat har, Cel care ni S-a dat pe Sine în moarte, este Acelaşi cu Cel care ni se pune la dispoziţie ca resursă de Viaţă. Tot El este şi Cel care ne ridică, ne împrospătează, ne pune din nou picioarele pe stâncă, ne reînvie speranţa. Slavă Lui!

Nu putem face abstracţie de slăbiciunile noastre. Să nu facem abstracţie însă nici de bunătatea lui Dumnezeu. Oricui i se poate întâmpla să cadă. I s-a-ntâmplat lui David şi i s-a întâmplat lui Petru. Ni se întâmplă şi nouă într-o formă sau alta. Să nu ne grăbim să judecăm. Să facem mai degrabă ce a făcut David. A mers cu pocăinţă înaintea Domnului şi L-a rugat: „Dă-mi iarăşi bucuria mântuirii Tale şi sprijineşte-mă cu un duh de bunăvoinţă!„, Psalmul 51.12.

Cineva a spus că „este mai mult har în inima lui Dumnezeu, decât păcat în inima omului”. Lucrul acesta este adevărat: „unde s-a înmulţit păcatul, acolo harul s-a înmulţit şi mai mult; pentru ca, după cum păcatul a stăpânit dând moartea, tot aşa şi harul să stăpânească dând neprihănirea, ca să dea viaţa veşnică, prin Isus Cristos, Domnul nostru”, Romani 5.20-21.

Problema disciplinei bisericeşti este greşit înţeleasă de mulţi. Cine este născut din nou şi are Duhul Sfânt în el, poate să fie restaurat, pentru că are în el viaţa lui Hristos. Orice copil al lui Dumnezeu poate să cadă în ispită şi poate fi minţit de satan să nu-şi mai cultive relaţia de intimitate cu Dumnezeu. Misiunea bisericii nu este de a face pe procurorul şi a trece la acuzaţii. Misiunea bisericii este să-l ajute să-şi refacă relaţia de intimitate cu Dumnezeu prin a-l scoate din minciună şi a-l ajuta să îmbrăţişeze adevărul lui Dumnezeu.

Avem şanse mult mai mari să întoarcem la Domnul un frate care este deja al Domnului, chiar dacă a căzut în păcat, decât să întoarcem la Domnul pe cineva care este în lume şi care nu este născut din nou. Haideţi să ne smerim înaintea Domnului! Haideţi să ne apropiem cu drag de cei căzuţi. Haideţi să-I dăm ocazie Domnului să-i restaureze prin noi şi să le învioreze sufletul.

Mă povăţuieşte pe cărări drepte din pricina Numelui Său

Vă rog să observaţi ce urmează: Un pasaj extraordinar! O altă traducere spune:

Din relaţia noastră cu Domnul rezultă o nouă cale de viaţă. Chiar şi atunci când am căzut şi am fost restauraţi avem nevoie de a şti pe ce cale să mergem.  De aceea, psalmul continuă cu: „mă povăţuieşte pe cărări drepte, din pricina Numelui Său”.

Din păcate, oaia nu are un sens al direcţiei. Nu ştie unde să meargă. Oaia nu are ţintă unde trebuie să ajungă. Tendinţa noastră este să urmăm instictul firii pământeşti, al sinelui mai degrabă decât pe cel al Duhului. Ignorăm Cuvântul lui Dumnezeu, trecem uşor peste semnalele trimise de conştiinţă, ne hrănim mintea cu lucruri lumeşti. Nu suntem în stare să ne ţinem de o cale. Ce este de făcut? Ajutorul vine din partea Păstorului: „mă povăţuieşte pe cărări drepte” sau într-o altă traducere: „mă conduce pe calea neprihănirii”.

Nu avem o dreptate a noastră care să fie acceptată înaintea lui Dumnezeu ca să primim îndreptăţirea. La fel, nu avem o dreptate a noastră care să ne menţină îndreptăţi. Dumnezeu ne-a pus în cont neprihănirea lui Hristos. Dumnezeu ne menţine pe calea neprihănirii. Moartea lui Hristos este temelia pentru obţinerea neprihănirii prin credinţă. Viaţa lui Hristos şi trăirea Lui în noi este temelia pentru trăirea unei vieţi de sfinţenie.

Păstorul cel Bun ne oferă purtarea de grijă şi restaurarea. El ne oferă şi călăuzirea. Pentru foarte mulţi creştini problema aceasta este greu sau greşit înţeleasă. Călăuzirea lui Dumnezeu nu constă atât de mult în a ni se spune ce avem de făcut în procesul de trăire a vieţii, cât are a face cu Călăuza, cu Persoana lui Hristos care ne însoţeşte pe cale şi care nu poate să trăiască decât o viaţă de neprihănire în şi prin noi, atunci când noi ne lepădăm de sine şi ne dăm la o parte.

Secretul umblării pe calea neprihănirii este lepădarea de sine: „dacă voieşte cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea în fiecare zi şi să mă urmeze”, Luca 9.23. Calea neprihănirii este o cale necunoscută pentru noi. Dumnezeu ne conduce pe unde doreşte El dar tot El ne spune şi ce trebuie să facem. Aceasta înseamnă a nu mai avea o viaţă proprie. Înseamnă a trăi în dependenţă de El. Calea neprihănirii este calea crucii. Domnului Isus Îi este cunoscută această cale. Să nu ne fie frică să mergem pe ea pentru că duce la glorie. Tocmai despre aceasta este vorba. Despre glorie.

De ce credeţi că Domnul este Păstorul nostru? De ce ne duce la păşuni verzi şi mănoase? De ce ni se dăruie pe Sine ca hrană? De ce ne duce la ape de odihnă. De ce ne restaurează atunci când cădem? De ce ne conduce pe cărări drepte? Răspunsul la toate aceste întrebări este unul singur: „din pricina Numelui Său”. Ce înseamnă aceasta?

Aspectul acesta este foarte important. Care credeţi dvs. că este cel mai important lucru din univers pentru Dumnezeu? Să fie apreciat! Să fie slăvit! Să fie recunoscut ca Dumnezeu, că are totul în Sine, că nu-I lipseşte nimic, că este fericit! Dumnezeu este sfânt, este strălucitor, este, este, este. Dumnezeu este satisfăcut de Sine. Toate acestea la un loc formează slava, gloria Sa.  

Mai am o întrebare: „Care credeţi dvs. că este cel mai important lucru pe care îl aşteaptă Dumnezeu din partea noastră?” Să-I lăudăm Numele! Să-I dăm glorie! Să-L recunoaştem aşa cum este! Să-L onorăm! Aceasta este cel mai bun lucru pe care-l putem face: Să-L lăudăm pe Dumnezeu în mod direct şi să ne lăudăm cu El înaintea oamenilor.

Dumnezeu este lăudat când suntem satisfăcuţi „în El” şi când alegem de bună voie să mergem pe calea neprihănirii. Este vorba aici de o relaţie de mare intimitate între om şi Dumnezeu, care se împleteşte în procesul de trăire a vieţii de pe pământ şi care nu se va rupe niciodată. Este vorba despre o cunoaştere a inimii lui Dumnezeu şi a voiei Lui care ni se descopere înăuntrul nostru, în interior. O cunoaştere artificială va da naştere la o religie artificială. Cunoaşterea lui Dumnezeu este o cunoaştere vie, reală, împlinitoare, care ni se descoperă înăuntrul nostru prin revelaţie.

În Vechiul legământ cunoaşterea lui Dumnezeu era una exterioară. Ea venea prin lucruri din exterior: legea scrisă pe table, jertfele, preoţii, templul. Toate aceste  lucruri erau lucruri exterioare. În Noul legământ cunoaşterea lui Dumnezeu vine direct înăuntrul nostru. Legea ne este scrisă în inimă. Duhul este înăuntru. Nattura divină este înăuntru. Cunoaşterea este una personală, lăuntrică, profundă, inconfundabilă, dătătoare de viaţă.

Biblia este cartea lui Dumnezeu. Totuşi ea nu este Dumnezeu Însuşi. Pentru lăuntrul nostru, Biblia este exterioară. Dumnezeu poate să ne vorbească prin Biblie, dar nu neaparat. Cineva poate să citească Biblia şi să nu primească nici un Cuvânt din partea lui Dumnezeu. Citind Biblia putem cunoaşte multe lucruri despre Dumnezeu.

Adevărata cunoaştere este atunci când Duhul lui Dumnezeu ia cuvântul pe care îl citim din biblie şi îi dă viaţă în interior. Abia atunci Cuvântul acela este un cuvânt viu care hrăneşte, înviorează, întăreşte. Aceasta înseamnă: „Domnul este Păstorul meu”. În baza acestei relaţii de intimitate, Dumnezeu ne conduce pe calea neprihănirii.

Numele lui Dumnezeu este slăvit numai de o inimă care-I cunoaşte inima. Dumnezeu este slăvit numai în cunoştinţă de cauză. Orice adevărată laudă are o motivaţie, un argument de mare greutate care este conform cu realitatea. Dumnezeu nu primeşte închinarea artificială. Numele lui Dumnezeu este slăvit numai atunci când alegem de bună voie şi în cunoştinţă de cauză să mergem pe calea neprihănirii oricât de mult ne-ar costa. Când trăirea noastră este aşa cum este: „din pricina Numelui Său”, am ajuns deja pe un munte, suntem la înălţime. Ghici ce urmează?

Chiar dacă ar fi să umblu prin valea umbrei morţii

Viaţa este formată din urcuşuri şi coborâşuri. Călăuzindu-ne pe calea neprihănirii, Păstorul cel Bun ne conduce prin munţi şi prin văi: „Chiar dacă ar fi să umblu prin valea umbrei morţii”. Expresia „chiar dacă” ne arată clar că există posibilitatea de a trece prin experienţe neplăcute. Oricând ni se poate întâmpla orice. Nimic nu este garantat.

Faptul că suntem creştini nu înseamnă că suntem scăpaţi de pericole. Psalmistul spune în 34.19: „De multe ori vine nenorocirea peste cel fără prihană, dar Domnul îl scapă totdeauna din ea”. Isus a spus: „în lume veţi avea necazuri, dar îndrăzniţi, Eu am biruit lumea”, Ioan 16.33.

Când psalmistul dă de necazuri, schimbă pronumele. Până acum a vorbit despre Domnul: El mă paşte în păşuni verzi; El mă duce la ape de odihnă; El îmi înviorează sufletul; El mă  povăţuieşte pe cărări drepte. De la punctul acesta înainte se relaţionează altfel faţă de Păstor: „nu mă tem de nici un rău, căci Tu eşti cu mine! Toiagul şi nuiaua Ta mă mângâie; Tu îmi întinzi masa în faţa potrivnicilor mei; Tu îmi ungi capul cu untdelemn; Tu îmi umpli paharul de dă peste el”.

Când suntem în necaz, teologia nu ne ajută prea mult. Avem nevoie de ceva mai concret. Avem nevoie de El mai aproape. În suferinţă schimbăm pronumele. Când eram pe păşuni verzi vorbeam despre El. Când suntem în vale nu mai este suficient să vorbim despre El. Vrem să vorbim cu El. Lucrul acesta este bun. Este şi mai bine să vorbim cu Dumnezeu la fel de intim şi în vremurile bune, nu doar în suferinţă.

Nu mă tem de nici un rău căci Tu eşti cu mine

Indiferent cât de adâncă este valea, când începem să vorbim cu Dumnezeu şi ştim că ne aude, dispare frica şi disperarea: nu mă tem de nici un rău, căci Tu eşti cu mine”.   Avem percepţia aceasta: „Tu eşti cu mine”. Nu suntem singuri în vale. Nu suntem abandonaţi. Nu este o întâmplare unde suntem. Păstorul este împreună cu noi. 

Nu ne mai este frică. „Valea umbrei morţii” nu mai este o sperietoare pentru noi. Este doar o umbră a morţii, a vrăjmaşului. Nu ne poate atinge. Păstorul este cu noi: „Toiagul şi nuiaua Ta mă mângâie”. Toiagul este pentru duşmani, iar atingerea cu nuiaua ne face bine. Ştim că Păstorul este cu noi. Dacă este umbră, înseamnă că de undeva vine lumină: „Isus este lumina lumii”, Ioan 8.12. Isus este cu noi şi atunci când umblăm prin vale. Nu ne este frică de umbre. Suntem copii ai luminii!

David şi-a avut şi el văile lui. A fost aproape de moarte atunci când a fost persecutat de Saul. A fost aproape de moarte atunci când fiul său Absalom a-ncercat să-i ia împărăţia. Dumnezeu a fost alături de el. Şi pe noi Dumnezeu ne poate trece prin fel de fel de-ncercări. Unui frate păstor de la Cluj i-a murit fiul la numai 21 de ani. Unui frate păstor de la Oradea i-a murit soţia într-un accident. Dumnezeu este însă cu noi prin orice am trece. Dumneezu este suveran şi are toate lucrurile sub control. Să ne încredem în El. Există lucruri pe care nu le putem învăţa decât în vale. Dumnezeu ştie de ce trebuie să ne conducă exact pe acolo pe unde suntem în momentul acesta. Să nu disperăm.

Alexandăr Soljeniţen a fost un geniu, un mare artist. În ciuda comunismului din Rusia, el a fost creştin. A fost închis într-o închisoare de maximă securitate şi i s-a luat orice posibilitate de comunicare. Nu radio, tv., ziare, telefon. Nu pix, hârtie. Nu  conversaţie. Colegii de muncă nu aveau voie să vorbeascăă cu el. Îi era tare greu. S-a gândit la sinucidere, dar nu putea pentru că era creştin. Atunci a plănuit să fugă în aşa fel ca să fie observat ca să-l împuste gardienii. Voia să moară. Nu mai putea. A venit o zi în care a zis: acum este momentul. În clipa când voia să fugă, un coleg prizonier l-a luat de haine şi s-a uitat adânc în ochii lui. Pe moment a înţeles că Domnul l-a trimis ca să nu facă gestul acela. S-a liniştit. Trei zile mai târziu a fost eliberat la Geneva în Elveţia.

Nu ştiu cât de adâncă este valea prin care treci. Însă Domnul este cu tine. Nu abandona lupta, nu-ţi pierde cumpătul. Schimbă mai degrabă pronumele. Nu te mai gândi doar la Dumnezeu. Vorbeşte cu Dumnezeu. Spune-I tot ce ai pe suflet. Varsă-ţi sufletul înaintea Lui şi El te va întări.

Tu îmi întinzi masa în faţa potrivnicilor mei

Nu puteţi crede ce urmează: „Tu îmi întinzi masa în faţa potrivnicilor mei”. Domnul pregăteşte pentru noi un ospăţ la ieşirea din vale. Până la urmă vom constata că a meritat. Când mergem pe calea Domnului alegem varianta câştigătoare întotdeauna. Domnul are multe binecuvântări pentru noi.

Cu cât Îl cunoaştem mai intim pe Domnul, cu cât avem o mai strânsă legătură cu El, cu atât viaţa noastră va deveni o sărbătoare, un ospăţ continuu, chiar şi când trecem prin vale, pentru că Domnul este Bucuria noastră. „Fericirea mea este să mă apropiu de Domnul”. Domnul i-a spus lui Avraam: „Eu sunt scutul tău şi răsplata ta cea foarte mare”, Genesa 15.1.

Dar unde sunt duşmanii? Atunci când trăim o viaţă de totală dependenţă de Dumnezeu, nimic altceva nu mai contează. Nimeni şi nimic nu ne poate lua ce Dumnezeu are planificat să ne dea, pentru că este suveran. În acelaşi timp, iubirea lui Dumnezeu curge prin noi pentru cei care ne fac bine sau rău, nu contează. Viaţa noastră nu mai este determinată în nici un fel de nimeni şi de nimic altceva decât de Domnul. Avem un ospăţ necurmat. Da, ei, cei care au vrut să ne facă rău sunt acolo. Sunt martori ai lucrării Domnului în viaţa noastră. Sunt martori ai ospăţului nostru de viaţă care nu se mai termină. Sunt ruşinaţi şi uluiţi.

Îmi ungi capul cu untdelemn

Păstorul are pentru noi tot ce este mai bun: „Îmi ungi capul cu untdelemn”. Ne dă alinare sufletului. Ne pune balsam pe rană. Ne mângăie. Ne încurajează. Ungerea Lui poate să însemne însă şi un fel de percepţie a voiei Sale intenţionale. Privim în ochii Lui şi înţelegem ce vrea să spună, ce aşteaptă de la noi să facem: „voi aţi primit ungerea din partea Celui sfânt şi ştiţi orice lucru” 1 Ioan 2.20. Este o intimitate deosebită aici.

Si paharul meu este plin de dă peste el

Nici că se putea altfel: „Si paharul meu este plin de dă peste el”. Expresia de legătură „şi” ne conduce spre singura concluzie posibilă. Când suntem într-o asemenea relaţie de intimitate cu Domnul, nu putem decât să fim pe deplin satisfăcuţi „în El”. Promisiunea: „nu voi duce lipsă de nimic” de la începutul psalmului a devenit realitate în viaţa noastră în urma experienţelor cu Dumnezeu.

Am primit din partea Domnului provoziile necesare, pacea sufletului, protecţie de pericole, prezenţă călăuzitoare, paradisul, un ospăţ necurmat. Cu adevărat: „paharul meu este plin de dă peste el”.

Da, fericirea si îndurarea mă vor însoti în toate zilele vietii mele

Sunt cu adevărat fericit! „Da, fericirea şi îndurarea mă vor însoţi în toate zilele vieţii mele”. Sunt încântat de Domnul şi sunt împlinit în El. Nu am nici o problemă nerezolvată din trecut şi nu am nici o problemă pentru viitor, pentru că: „îndurarea mă vor însoţi în toate zilele vieţii mele”.

Întreaga noastră relaţie cu Dumnezeu se bazează pe caracterul Său, pe bunătatea Lui, pentru faptul că a avut milă de noi. Nimic din toate acestea nu este meritul nostru. Totul vine de la El, pentru că ne-a acordat îndurare, pentru că este bun. Să nu uităm niciodată lucrul acesta! De aceea „în El” ne găsim fericirea şi împlinirea. Suntem siguri de iubirea Sa pentru noi. Suntem siguri de harul Său. Suntem siguri că fericirea şi îndurarea ne vor însoţi în toate zilele vieţii noastre”.

Şi voi locui în casa Domnului până la sfârsitul zilelor mele

Care ar putea să fie hotărârea finală pe care am putea-o lua după ce am ajuns într-o astfel de relaţie cu Dumnezeu? Nu ne vom despăţi niciodată: „voi locui în Casa Domnului până la sfârşitul zilelor mele”. Aceasta nu înseamnă că ne facem locuinţa la biserică. Aceasta înseamnă că dorim să ne menţinem în această relaţie până la sfârşit. O cântare de-a noastră spune: „casa mea şi cerul Lui, tot ce-avem e una!” Amin!

Judecatori 1. Cum se explica starea prezenta a bisericii

Introducere (1-2)

„Dupa moartea lui Iosua…” Iosua a fost acela care a preluat comanda poporului si sub conducerea lui Israelul ajunge in lumea noua, in Tara Promisa. Erau mostenitori ai Tarii. Domnul le-o datuse insa ei trebuia sa intre in stapanirea ei izgonind dusmanul, pe Canaaniti. Iosua murise si acum poporul, fiecare semintie trebuia sa intre in stapanirea partii ce le-a cazut la sorti.

Veti spune poate „cu ce ne ajuta pe noi acest pasaj al Vechiului Testament?”

Warren Wiersbe il vede pe Iosua ca „o imagine a Domnului nostru Isus Hristos Care a castigat victoria asupra pacatului pentru noi si ne-a dat odihna noua care ne-am increzut in El.” Ca si Iosua, Domnul nostru a murit dar a si inviat, S-a inaltat la dreapta Tatalui iar noua ne-a ramas responsabilitatea sa revendicam mostenirea, sa cucerim „pamantul” care ne-a fost dat de Tatal.

Textul de fata ne prezinta o istorie a luptei pentru eliberare din pacat. Dupa ce am fost mantuiti nu am fost scapati deplin de vicii si pacate ci prin Duhul Sfant primim putere sa castigam „teren” si sa „izgonim” pacatul din viata noastra pentru a capata odihna.

Parcurgand aceste etape ale luptei vom putea intelege cum sa fim biruitori dar vom vedea si ispitele ce duc la robie spirituala.

O istorie a luptei pentru eliberarea de pacat

Informatii preliminare

…copiii lui Israel au intrebat pe Domnul…

Ascultare de Domnul. Trebuie sa lamurim de la bun inceput ca victoria asupra pacatului si puterea de a izgoni dusmanul depinde de colaborarea cu Domnul Dumnezeu. Trebuie sa fim in partasie cu Domnul, in ascultare de Domnul. Si asta chiar daca nu mai exista Iosua printre noi, chiar daca Domnul Isus nu mai este fizic printre noi.

Nu exista odihna fara lupta. Israelitii au inteles foarte clar ca ei trebuie sa lupte. Intre noi si pacatul este o lupta si nu este alta alternativa. Noi trebuie sa fim constienti ca suntem in vreme de razboi si trebuie sa luptam.

…”cine dintre noi sa se suie intai …ca sa porneasca lupta cu ei?”

Inceperea luptei este responsabilitatea noastra. Pacatul s-ar putea sa dea impresia ca nu vrea sa lupte insa este doar o capcana, o inselaciune. Pacatul nu se prezinta niciodata in haine de razboi ci in toalete alese, senzuale. Tu insa trebuie sa lupti.

„…Domnul a raspuns…”

Domnul vine in ajutor celor ce lupta impotriva pacatului. Atata timp cat suntem inscrisi in lupta corecta Domnul este de partea noastra si dispus sa ne indrume spre biruinta. Trebuie sa lamurim- Domnul este doar de partea acelora ce lupta. Pentru ca vom vedea ca nu este cu cei care fac compromis cu pacatul.

Prezentare

Pentru ca sa putem intelege mai usor doresc mai intai sa prezint ideea mesajului. In felul acesta ne va fi mai usor sa urmarim dezvoltarea argumentului

Doi cate doi, vom prezenta atitudinea pe care fiii lui Israel o au in acest razboi. Fiecare din aceste prezentari reprezinta anumite etape din lupta impotriva pacatului.

De asemenea vom observa ca spre finalul prezentarii predomina mai mult infrangerile si compormisul. Vom incerca sa analizam cauzele infrangerilor si sa vedem modul in care aceste etape se reflecta in viata crestinului.

1. Iuda si Simeon (3-20) Biruitori impreuna.

Erau frati de la aceeasi mama- Lea se numea mama lor.

Iuda si Simeon ne invata ca in lupta impotriva pacatului ai nevoie de ajutorul fratilor de credinta. Nu poti duce singur razboiul. Biruinta este gustata individual insa lupta trebuie purtata impreuna.

v.3 si Iuda a zis fratelui sau Simeon: „Suie-te impreuna cu mine in tara care mi-a cazut la sorti si sa luptam impotriva Canaanitilor si voi merge si eu cu tine in tara care ti-a cazut la sort.” Si Simeon s-a dus cu el.

Iuda isi da seama ca amandoi au un dusman comun si mai au parinti comuni. Astfel ei se afla de aceeasi parte a baricadei luptand impotriva dusmanului.

De apreciat modul in care Iuda cere ajutorul- in asa fel incat sa-l primeasca:

Smerenia in fata dusmanului

In fata provocarii acesteia Iuda recunoaste limitele sale si de aceea cere ajutorul fratelui sau Simeon. Este o dovada de smerenie sa nu te supraestimezi in fata pericolului ci sa-ti evaluezi realist puterile.

Un pas spre victorie este sa recunosti ca nu poti birui singur pacatul ci ei nevoie de fratii tai, de partasia bisericii.

2Tim.2.22 fugi de poftele tineretii si urmareste neprihanirea, credinta, dragostea, pacea impreuna cu cei ce cheama pe Domnul dintr-o inima curata.

Iuda a exprimat verbal cererea de ajutor inaintea lui Simeon. Doar simpla recunoastere a limitarilor nu este suficienta daca nu exista si o exprimare verbala a cererii de ajutor inaintea fratilor nostri. Nu trebuie sa asteptam ca fratii nostri sa ghiceasca nevoile noastre.

Iacov 5.16 marturisiti-va unii altora pacatele si rugati-va unii pentru altii ca sa fiti vindecati.

Rostul problemelor– Domnul ar fi putut sa le dea tara fara lupta. Lupta impotriva unui dusman comun insa vedem ca ofera posibilitatea ca fratii sa se uneasca. Lupta cu dusmanul este menita sa ne smereasca si sa lucreze la unitatea fratilor. In probleme trebuie sa iti cauti fratii si sa le ceri ajutorul.

La cati dintre dvs vi s-a cerut ajutorul in rugaciune sau cu un sfat in ce priveste lucrurile spirituale? Cine dintre dvs ati cerut ajutor altora in domeniul spiritual, probleme de familie…etc? Ai tu un mentor in care sa ai incredere si sa dai socoteala de viata ta? Sau esti tu vrednic de incredere sa poti fi un mentor?

Credinciosia fata de Domnul

…suie-te impreuna cu mine in tara care mi-a cazut la sorti si sa luptam impotriva Canaanitilor…

Iuda exprima dorinta de implinire a voiei lui Dumnezeu. Iuda nu cere ajutorul lui Simeon pentru a implini ce nu este dupa voia Domnului. „A lupta impotriva Canaanitilor” era foarte clar voia lui Dumnezeu.

Ca sa chemam fratii la unitate trebuie sa ne asiguram ca ii chemama sa ni se alature in implinirea voiei sfinte a Domnului. Adesea ne gasim ca ne invitam fratii sa ni se alatura in lupte strambe. Trebuie insa sa ne asiguram ca suntem in tabara Domnului si nu impotriva Lui.

Iuda exprima dorinta de a lupta cot la cot in lupta sfanta. El spune „sa luptam” nu „sa lupti.” Iuda era dispus sa lupte cu toate fortele, cu toate puterile impotriva dusmanului.

Trebuie sa ne cercetam daca vrem cu adevarat sa luptam impotriva pacatului si nu doar sa cerem ajutorul. Nu pot altii lupta in locul tau. Te pot doar ajuta insa lupta este a ta.

Dragostea frateasca

…si voi merge si eu cu tine in tara care ti-a cazut la sort.

Iuda este constient de nevoia fratelui sau– Simeon. Chiar daca acesta nu si-a exprimat-o: Simeon avea si el de luptat cu acelasi dusman de temut. Simeon accepta aceasta presupunere si convingere de fapt a lui Iuda- dovada de smerenie si din partea lui Simeon.

Unitatea se realizeaza intre fratii iar nevoile ii apropie unul de altul. Noi trebuie sa intelegem ca nimeni nu poate purta aceasta lupta cu pacatul de unul singur. Uneori am vrea ca altii sa creada ca noi ne descurcam singuri insa adevarul este ca avem nevoie unii de altii in lupta impotriva pacatului.

Evrei 10.25 sa nu parasim adunarea noastra cum au unii obicei ci sa ne indemnam unii pe altii si cu atat mai mult cu cat vedeti ca ziua se apropie.

Iuda nu doar ca este constient de nevoia fratelui sau dar mai mult de atat isi ofera serviciile pentru a-i veni in ajutor. Adevarata dragoste stie nu doar nevoile ci este dispus sa ajute.

Gal.6.2 Purtati-va sarcinile unii altora si veti implini astfel legea lui Hristos.

La o astfel de cerere raspunsul lui Simeon a fost afirmativ- „si Simeon s-a dus cu el.” Ce urmeaza apoi? Un lant de victorii: Domnul a dat in mainile lor pe…Canaaniti si fereziti la Bezec, Ierusalimul, canaanitii care locuiau muntele, tinutul de miaza zi si campia, Hebron…pe Sesai, Ahiman si Talmai, …Debirul, Tefat, Horma…etc. A fost nevoie de aprox.20 de versete ca sa enumere victoriile purtate de alianta Iuda si Simeon.

Acesta ilustreaza crestinul incepator care pretuieste partasia frateasca, cu sinceritate si in smerenie apeleaza la ajutorul fratilor si impreuna castiga teren spiritual. El, prin Duhul ajunge biruitor peste cetatile multor vicii din fiinta lui. Traieste de acum o viata de biruinta si odihna spirituala prin izgonirea dusmanului.

2. Beniamin si Iosif (21-26) [Nu ma deranjeaza / Biruinta]

Acestia reprezinta o alta etapa in lupta impotriva dusmanului. Si ei sunt fii ai aceleeasi mame- Rahela.

Trebuie sa observam ca apare individualismul. Nu mai lupta impreuna ci fiecare trib in parte. Probabil ca nu este de mirare ca acolo unde apare individualismul apare pentru prima data si infrangerea, predomina infrangerea.

De asemenea observam ca desi sunt frati totusi se deosebesc in ce priveste lupta spirituala. Daca fratele tau de corp este lumesc asta nu inseamna ca si tu trebuie sa fii la fel. Sau daca fratele tau de corp este spiritual asta nu garanteaza si biruinta ta.

v.21 fiii lui Beniamin n-au izgonit pe Iebusitii care locuiau la Ierusalim si Iebusitii au locuit in Ierusalim cu fiii lui Beniamin pana in ziua de azi.

v.22 Casa lui Iosif s-a suit si ea impotria Betelului si Domnul a fost cu ei.

Domnul este cu cei care lupta si nici de cum cu cei care aleg compromisul. Nu se spune ca Domnul ar fi fost cu Beniamin insa ni se spune ca Domnul a fost cu Iosif care s-a suit impotriva Betelului. Domnul este alaturi de cei care lupta si nu de fricosi.

1Pet.5.8-9 Fiti trezi si vegheati pentru ca protivnicul vostru diavolul da tarcoale ca un leu care racneste si cauta pe cine sa inghita. Impotriviti-va lui tari in credinta stiind ca si fratii vostri in lume trec prin aceleasi suferinte ca voi.

Iosif n-a avut ajutor, nu stiu daca a cerut sau nu la fratele sau (care se pare ca era cam comod) insa a dorit sa lupte, s-a sculat la lupta si a primit ajutor de la Domnul printr-un pagan. Domnul trimite ajutor celor care nu primesc ajutor dar vor sa lupte– un om care iesea din cetate le vine in ajutor.

Iata „un crestin” care deschide drumul pentru compromis cu pacatul. Are curajul sa fie primul dar nu va fi ultimul caci dupa el multi vor intra. Pe unde intra o oaie intra si restul.

„Beniamin” si-a permis luxul sa cocheteze cu dusmanul, are curajul sa convietuiasca cu pacatul. Este comod si nu vrea sa lupte. Stie de biruintele lui Iuda si Simeon insa el crede ca exista si o alta cale pentru odihna spirituala, crede ca se poate sa mostenesti Canaanul fara sa lupti impotriva pacatului.

Care avea sa fie viitorul semintiei lui Beniamin? Care este viitorul celor care convietuiesc cu pacatul? Capitolele 19-21 din cartea Judecatori arata tragedia ce a urmat in aceasta semintie astfel ca despre ei, fratii lor ajung sa spuna „Doamne, Dumnezeul lui Israel, pentru ce s-a intamplat asa ceva in Israel, sa lipseasca astazi o semintie intreaga din Israel?” (21.3)

3. Manase si Efraim (27-29) [profitam de ei / in mijlocul nostru]

Daca va intrebati care era mama lor- Asnat se numea, sotia lui Iosif. Manasitii reusesc cu trecerea timpului sa castige plata unui bir iar Efraimitii ii accepta in mijlocul lor.

Primii care au acceptat compromisul au fost se pare Beniamitii. Manasitii le urmeaza exemplul:”Manase n-a izgonit nici el…” Manase urmeaza exemplul beniamitilor.

Atitudinea noastra fata de dusman lasa un exemplu. Ce fel de exemplu lasam fratilor nostri? Ce fel de exemplu lasam urmasilor nostri?

Urmand exemplul acelora ce nu aveau pe Domnul de partea lor au ales si ei sa nu aiba pe Domnul de partea lor. Nu ni se spune ca Domnul a fost cu Manasitii dupa cum nu ni se spune ca ar fi fost cu beniamitii. Chiar daca au reusit sa castige o plata de bir- totusi Domnul nu era cu ei.

Cand ne ganditm sa urmam un exemplu sa analizam in detaliu si complet acel exemplu intrucat si consecintele vor fi aceleasi. Daca imit viata unui artist voi avea si soarta unui artist, daca am ravnit la linistea unui beniamit am respins automat si partasia lui Dumnezeu.

Evrei 12.3-4 Uitati-va dar cu luare aminte la Cel ce a suferit din partea pacatosilor o impotrivire asa de mare fata de Sine pentru ca nu vucma sa va peirdeti inima si sa cadeti de ovoseala in sufletele voastre. Voi nu v-ati impotrivit inca pana la sange in lupta impotriva pacatului si ati uitat…

Manase si Efraim este crestinul care coboara stacheta. El nu se mai uita la exeplul initial al Domnului nostru Isus Hritsos si nici la cei ce au pazit credinta. Ajung sa se multumeasca cu modele mediocre, urmeaza pe cei  care au ajuns sa faca compromis pe calea credintei.

El vede ca in viata unora exista pacat si totusi merg inainte. Astfel Manase ii urmeaza exemplul si ca sa isi adoarma constiinta ia o plata de bir de la pacatul lui. Adica zice el- nu strica sa mai fur putin, sau sa mint, sau sa curvesc- de altfel si altii beniamiti fac asta si este ok- nu strica sa mai castig si eu ceva. E-adevarat, pacatul aduce profit pentru lumea de acum.

In cele din urma Efraim, crestinul ajuns la aceasta etapa primeste pacatul „sa locuiasca in mijlocul lui” in inima lui. Ii pregateste un loc separat si special pentru pacat si viciu cu gand sa primeasca si chirie de le acestea.

Astfel ajunge crestinul sa nu mai lupte pana la sange in lupta impotriva pacatului.

4. Zabulon si Aser (v.30-32) [ei intre noi +bir /noi intre ei -bir]

Unul este din Zilpa si altul din Bilha- cele doua tiitoare. Aceasta etapa a luptei spirituala accenueaza falimentul. Spre sfarsitul pasajului se repeta tot mai des refrenul „n-a izgonit …n-a izgonit nici el… n-a izgonit nici pe… nici pe…”Incepe sa apara de trei ori termenul de „bir” Acesta era un compromis pe care copiii lui Israel au inceput sa-l faca. De fapt ajunsese la moda.

Zabulon preia exemplul efraimitilor si lasa pe canaaniti sa locuiasca „in mijlocul” lui. Spre deosebire de efratiti, Zabulon reuseste sa castige si un bir.

In cazul aseritilor faptul ca au refuzat sa izgoneasca dusmanul a avut consecinte mult mai neplacute. Ei nu reusesc sa castige un bir, insa mai rau de atat textul spune „si aseritii au locuit in mijlocul Canaanitilor…v.32″

Observati nuanta? Pana acum o consecinta a faptului ca nu au izgonit pe dusman era ca dusmanul locuia in mijlocul copiilor lui Israel. Acum insa copii lui Israel ajung sa locuiasca in mijlocul paganilor. Ce inseamna asta?

Zabulon si Aser reprezinta crestinul care coboara tot mai mult standardul sfinteniei. De mult nu am mai auzit in textul acesta „Domnul era cu ei.” Se multumea intr-un timp sa castige de pe urma pacatelor, profita insa situatia se rastoarna uimitor- daca pana acum pacatul era in mijlocul lui, de acum pacatul preia controlul- s-a inmultiti nespus de mult si il copleseste astfel incat s-ar putea spune ca „el este in mijlocul pacatului.”

Standardul de sfintenie si credinciosie fata de Domnul a fost coborat. Acum ne multumim cu mai putin si chiar ajungem sa credem ca pacatul ne face un favor. Acceptam compromis cu pacatul si pacatul este de acord sa ne plateasca un bir, sa ne dea impresia ca ne aduce profit si ca fara el am fi mai saraci.

A incerca sa ne multumim cu mai putin decat a hotarat Domnul pentru noi inseamna compromis. Atunci cand refuzam sa asculta de cuvantul Domnului si sa izgonim dusmanul, atunci cand facem compromis cu dusmanul vom ajunge in minoritate, vom ajunge inconjurati de ei si asupriti de ei.  Compromisul ne limiteaza.

Astfel batem in retragere insa avem impresia ca suntem biruitori. Ei sunt in minoritate in mijlocul nostru si ne platesc si bir. Care este pasul urmator? Noi in mijlocul lor- noi in minoritate si ei majoritatea.

2Cor.6.16-18  …”Eu voi locui si voi umbla in mijlocul lor; Eu voi fi Dumnezeul lor si ei vor fi poporul Meu.” De aceea „iesiti din mijlocul lor si despartiti-va de ei zice Domnul. Nu va atingeti de ce este necurat si va voi primi. Eu va voi fi Tata si voi Imi veti fi fii si fiice -zice Domnul Cel Atotputernic.

Iata cum sta problema cu „mijlocul.” Canaanitii ajunsesera sa stea in mijlocul copiilor lui Israel. Insa Domnul vrea si trebuie sa umble in mijlocul poporului Sau. Pentru aceasta insa iata conditia: iesiti din mijlocul lor! Evreii ajunsesera acum sa fie in mijlocul lor. Nu degeaba nu se mai aminteste cum ca „Domnul era cu ei.”

Domnul vrea sa fie in mijlocul nostru, in inima noastra dar pentru asta ne spune „Iesiti din mijlocul lor!”

5. Neftali si Dan (v.33-36) [noi intre ei +bir? / izolare]

Neftali si Dan sunt copiii Bilhei. Nici ei nu mai lupta ci prefera sa louiasca de acum in mijlocul paganilor. Probabil si influentati fiind de exemplul fratilor lor. Nu s-au unit nici ei sa lupte impreuna. Domnul nu a fost cu ei pentru ca nici ei nu s-au suit sa izgoneasca.

Neftali acum incepe sa se multumeasca cu mult mai putin decat fratii lui de la care au luat exemplu rau. Acum se multumeste sa locuiasa in mijlocul canaanitilor insa se pare ca ei ajung sa plateasca birul- daca inteleg eu bine din v.33. ?  S-ar putea ca acest text sa nu sustina asta insa in mod sigur cartea Judecatori ne arata ca evreii ajunsesera sa plateasca bir.

Neftalii reprezinta crestinul care ajunge de acum sa plateasca el „bir” pacatului. Pacatul s-a transformat in viciu. Daca pana acum credeai sa ai imblanzit fiara se pare ca acum ajunge ea sa puna stapanire pe tine. Nu uita pacatul nu se imblanzeste. Pacatul preia controlul, ajungi rog al pacatului. Ne-am folosit de el ca sa castigam un ban mai usor, sa traim mai bine. Apoi ajunge sa castige teren si ne cere el favorul de a lipsi mai des de la biserica, sa platim ca bir bucuria noastra, fericirea si pacea cu Dumnezeu.

Iata deci ce inseamna sa locuim noi in mijlocul lor. Cand locuiau ei in mijlocul nostru ne bucuram ca luam noi bir de la ei. Acum suntem noi in mijlocul lor si iau ei bir de la noi.

Dan insa nu mai primeste nici bir, nu mai este primit nici sa locuiasca in mijlocul lor ci este izolat in munte. Amoritii castiga teren si „au dat inapoi in munte pe fiii lui Dan” (v.34) Astfel copiii ai lui Israel ajung stapaniti in propria lor tara.

Aplicatia la Biserica

Toata aceasta istorie a luptei impotriva dusmanului se aplica si la nivel de biserica. Iata cursul ei…

Iuda si Simeon.  Ilustreaza biserica in care fratii traiesc in partasie si unitate sfanta. Este perioada botezurilor si ne uitam cu atata drag la vremurile trecute de treziri spirituale cu numar mare de candidati la botezuri. Atunci eram smeriti si colaboram luptand cu totii impotriva aceluiasi dusman care era in afara bisericii. Multe biruinte si multe misiuni planta biserica noastra atunci.

Beniamin si Iosif– Dupa o anumita perioada de succese si botezuri, biserica ajunge sa creasca numeric. Bine-nteles ca in biserica locala se infiltreaza si nepocaiti, pacaliti care trebuie izgoniti. Totusi unii din biserica spun:”lasa-i acolo, sunt putini oricum…uite cati suntem noi… ei sunt si-asa cantitate neglijabila…vor trai si ei alaturi de noi…” -uitand ca porunca Domnul era sa-i izgoneasca.

In aceasta perioada din cand in cand mai sunt si izbucniri de victorie ca in cazul Casei lui Iosif insa victoria este mult prea mica in comparatie cu cele de la inceput.

Manase si Efraim–  Biserica noastra se uita si ia ca model alte biserici libertine din oras sau din tara unde se aude ca si betivi, curvari si mincinosi conveituiesc cu pocaitii adevarati. Asa ca ne hotaram sa-i tinem si noi. Totusi ca sa nu en mustre prea tare constiinta ca am incalcat Cuvantul Domunlui, ca si Saul spunem „ca ii jertfim Domnului” sau „luam bir de pe ei.” Ce inseamna asta? Pai, pentru ca sunt oameni cu daruri: are voce placuta, compune partituri, dirijeaza bine, predica bine, este om cu influenta… chiar daca este betiv, curvar sau rebel… – lasa ca ne ajuta in lucrare.

Astfel ii aducem in mijlocul nostru si-i lasam sa locuiasca linistit impreuna cu noi. Nu mai luptam pana la sange. Acum avem preferati. Marturia bisericii incepe sa piarda din putere in cartier si in oras.

Zabulon si Aser– Nepocainta se inmulteste mult mai repede decat pocainta. Daca nu am maturat aluatul cel vechi acesta a dospit si a compromis toata plamadeala. Daca la inceput oamenii rai si nenascuti din nou erau in mijlocul nostru acum vedem ca ei se inmultesc astfel incat noi ajungem in minoritate, noi suntem in mijlocul lor si nu ei in mijlocul nostru. Au de acum majoritatea si in adunarea generala si peste tot.

Trebuie sa fac aici o paranteza- un pastor ma sfatuia sa nu mai spun ca in biserica sunt doua feluri de oameni. Iata de ce cred ceea ce spun: 2Tim.3.1-9; 1Cor.15.34

Neftali– Ne-am bucurat de slujirea lor in biserica chiar daca traiesc in neoranduiala, chiar daca se imbatau, chiar daca erau neascultatori de parinti si razvratiti-dar ne bucuram ca erau de folos in slujire. [Totusi Domnul n-a primit acea slujire] Acum insa ei au ajuns mai numerosi ca noi. Acum am ajuns noi sa fim nevoiti sa le implinim capriciile, sa luam din gloria Domnului si sa le satisfacem ego-ul personal.

Dan– Biserica ajunge in sah. Nu mai poate face nici o miscare de eliberare pentru ca oricum ai misca esti in sah. Ei sunt deja mai multi, le-am oferit si bir, acum ne-au limitat si puterea de actiune, libertatea.

Cuvantul Domnului

Judecatori 2.1-5 Ingerul Domnului S-a suit din Ghilgal…si a zis:”Eu v-am scos din Egipt si v-am adus in tara pe care am jurat parintilor vostri ca v-o voi da. Am zis: Niciodata nu voi rupe legamantul Meu cu voi si voi sa nu incheiati legamant cu locuitorii din tara aceasta ci sa le surpati altarele.” Dar voi n-ati ascultat de glasul Meu. Pentru ce ati facut lucrul acesta? Am zis atunci:”Nu-i voi izgoni dinaitnea voastra ci va vor sta in coaste si dumnezeii lor va vor fi o cursa,”….

Ingerul Domnului este Domnul Isus inainte de intrupare. Domnul Isus Se adreseaza credinciosului si Bisericilor. Cuvantul Domnului a fost destul de clar. A face compromis cu pacatul inseamna a face legamant cu pacatul, cu dusmanul. Domnul hotaraste sa nu-i mai izgoneasca ci sa ne stea in coaste si sa ne fie o cursa.

Credinciosul care nu a luptat pastrand legamantul ajunge sa fie chinuit de tot felul de vicii si pacate. Este lipsit de linsite si pace sufleteasca si mereu predispus la cadere- robie in pacat.

Biserica de asemenea ajunge sa nu se mai poata elibera. Daca nu a ales sa lupte impreuna cu fratii ei ajunge in cele din urma sa lupte impotriva fratilor lor asa cum s-a intamplat cu Beniamitii cand aceasta semintie ajunge sa fie aproape nimicita de fratii lor.

Concluzia

Nu te multumi cu mai putin decat Domnul a hotarat pentru tine. Lupta fara nici un fel de compromis impotriva dusmanului. Lupta cautand ajutorul fratilor tai- singur nu faci fata, urmeaza exemplul celor ce s-au impotrivit pana la sange in lupta impotriva pacatului, nu lua in seama exemplul celor ce au facut compromis cu pacatul pentru ca in felul acesta sa nu ajungi biruit de pacat si biruitor deasupra lui.

16 ian 08 Biruinta Arad

Exod 1.1-21 Ce poate impiedica cresterea unei biserici

Introducere

O problema stringenta si actuala.

Cu ceva timp in urma m-a sunat un frate si mi-a spus ca s-a bucurat tare mult la biserica Speranta cu ocazia aniversarii a 30 de ani de la inaugurarea noului lacas de cult. Biserica era arhiplina spune el. De asemenea ma intreba- „oare la noi cand o fi asa”?

Ne plac multimile si am vrea sa fim multi. Lucrul acesta se poate observa si din rugaciuni care se focalizeaza uneori prea mult asurpa numarului celor prezenti si implicit asupra celor absenti.

Cresterea si inmultirea poporului lui Dumnezeu este o problema stringenta si actuala. Haideti sa vedem ce ne invata Scriptura cu privire la acest subiect.

Tema acestui pasaj este cresterea si inmultirea poporului Israel:

a) Repetarea refrenului: „s-u inmultit, s-au marit, au crescut si au ajuns foarte puternici” (v.7) „cu cat il asupreau mai mult cu atat se inmultea si crestea” (v.12) „poporul s-a inmultit si a ajuns foarte mare la numar” (v.20)

Interesant lucru observam „…au ajuns foarte puternici.” Oare nu cumva si noi dorim cresterea tot din cauza asta? Un numar mare de membrii din punct de vedere firesc inseamna mai multa putere. De aceea si eu ajung sa ma indoiesc de faptul ca dorinta de „a fi mai multi” vine din credinta. Mai degraba vine din fire.

Nu este rau sa fim multi, nu este rau sa doirm asta insa cresterea si inmultirea poporului trebuie sa fie, si este un efect secundar si nu un scop in sine. Scopul nostru sa fie Glorificarea lui Dumnezeu prin traire in ascultare de el si mantuirea oamenilor din jur- iar efectul secundar va fi automat cresterea poporului Domnului.

Domnul spunea „unde sunt doi sau trei adunati in numele meu” in alta parte „este bucurie in cer pentru un singur pacatos care se pocaieste” [uneori noi ne-am bucura daca sunt de la 10 in sus] iar in Faptele apostolilor vedem ca „Domnul aduaga…” Cand este vorba de numere asta este treaba lui Dumnezeu si nu responsabilitatea noastra.

b) Motivatia lui Faraon.

Cresterea si inmultirea poporului Israel reprezinta si motivul pentru care Faraon a simtit datoria morala sa lupte impotriva a ceea ce el considera ca periclita siguranta nationala.

Intr-adevar si Faraon a vazut acelasi lucru- ca poporul ajunsese foarte puternic de aceea a vrut sa slabeasca puterea lor. Cum? Impiedicand cresterea si inmultirea. Si Faraon stia ca puterea vine din numarul mare al poporului.

Noi insa astazi stim altceva prin credinta- puterea este in Dumnezeu. Asta o dovedesc si biruintele poporului Israel in lupta cu popoare mult mai numeroase (vezi. Cronicile).

c) Actiunea capitolului se desfasoara in jurul acestui subiect. Totul este cladit in jurul si pe aceasta idee. Debutul pasajului, strategia de asuprire pusa la cale de Faraon, porunca de infanticid, faptele moaselor si rasplata lui Dumnezeu- toate au de-a face cu inmultirea poporului.

Promisiunea lui Dumnezeu

Va creste sau nu poporul Domnului? Raspunsul este Da categoric. Asta nu pentru ceea ce facem noi ci datorita faptului ca Domnul a promis asta:

Gen.17.6 Te voi inmulti nespus de mult, voi face din tine neamuri intregi si din tine vor iesi imparati.

Gen. 28.14 Samanta ta va fi ca pulberea pamantului…15 iata Eu sunt cu tine, te voi pazi pretutindeni pe unde vei merge…

Aceeasi garantie o primim cu privire la Biserica acea „turma mica” care nu trebuie sa se teama cu toate ca este trimisa in mijlocul lupilor. Succesul este garantat de promisiunea Domnului, ilustrat prin invatatura Domnului din pilde (Mat.13. Pilda cu aluatul, grauntele de mustar.) si confirmat de Apocalipsa 7, de acea gloata pe care nu putea s-o numere nimeni, din orice neam si orice semintie.

Totusi realitatea pare sa fie alta momentan si local- poporul scade, nu se mai inmultesc, nu mai cresc si este tot mai slab. Haideti sa vedem care este cauza…

1. Prosperitatea? (1-7) Confortul

Dumnezeu ne cunoaste pe nume.

Aceasta sectiune ne prezinta un Dumnezeu care-Si cunoaste poporul pe nume. Fiecare in parte este important inaintea Domnului si fiecare este tratat in mod individual si nu ca familie sau comunitate.

Ioan 10.3 …el isi cheama oile pe nume si le scoate afara din staul.

Dumnezeu nu ne cunoaste dupa functie, dupa portofel sau rudenii- toate aceasta n-au nici o valoare inaintea Lui ci numele.

1Ioan 3.1 vedeti ce dragoste ne-a aratat Tatal- sa ne numim copii ai lui Dumnezeu…

Iosif era si nu mai era atunci in tara

Au fost vremuri de prosperitate impreuna cu Iosif insa vedem ca si dupa ce Iosif a murit totusi poporul s-a inmultit si a crescut.

Cresterea poporului Domnului nu depinde de oameni. Oameni ca Iosif, fara indoiala au avut un rol important ca robi ai Domnului insa „Dumnezeu…scapa viata unui popor in mare numar.”(Gen.50.20)

Oamenii vin si pleaca iar poporul Domnului creste si se inmulteste cu sau fara ei.

Dumnezeu ne face un nume.

Dumnezeu ne cunoaste pe nume, el ridica oameni carora le face un nume si tot El ne face un nume.

v.7 …s-au inmultit, s-au marit, au crescut si au ajuns foarte puternici si s-a umplut tara de ei.

Uneori noi asociem prosperitatea cu pacatul si saracia cu sfintenia. Lucrul acesta nu are nici o baza biblica. Prosperitatea nu impiedica cresterea si inmultirea poporului Dumnului. Dovada ca si in tarile bogate exista crestini dedicati lui Dumnezeu cu toata fiinta lor, dovada Avraam care era bogat, Iov si altii ca ei.

  2. Prigoana ? (8-12) Lacrimi

Necunoscuti de oameni

Desi cunoscuti de Domnul poporul ajunge sa fie „necunoscut” de autoritatile locale si asta reprezinta inceputul prigoanei pe care Dumnezeu o ingaduie asupra poporului Sau.

A fi cunoscuti de Domnul nu exclude deloc posibilitatea prigoanei ci dimpotriva.

Noul Faraon sau noua dinastie nu cunostea pe Iosif. Pana acum poporul avea prioritate in fata egiptenilor datorita lui Iosif care acum era mort de mult. Acum evreii erau considerati o amenintare.

1Ioan 3 …lumea nu ne cunoaste pentur ca nu L-a cunoscut nici pe El.

Crestinii ajung si ei sub prigoana si lucrul acesta se datoreaza faptului ca nu suntem cunoscuti. De ce nu suntem cunoscuti? Pentru ca nici pe Mai Marele nostru nu L-au cunoscut.- pe Domnul Isus.

Scop declarat

„…ca sa nu creasca” spunea Faraon. Acesta este scopul declarat al celui rau cu privire la poporul Domnului

Strategie de asuprire.

Faraon pune la cale un sistem bine organizat prin care cauta asuprirea poporului prin munci grele. Cetatile Pitom si Ramses, piramidele de asemenea probabil ca stau marturie a muncilor grele la care au fost supusi evreii.

v.12 dar cu cat il asupreau mai mult cu atat se inmultea si crestea si s-au scarbit de copiii lui Israel.

Prosperitatea a favorizat sau a impiedicat cresterea poporului? Raspunsul este- a favorizat sau cel putin n-a impiedicat.

Persecutia a impiedicat cresterea? Se pare ca nu, ci dimpotriva, mai mult ca in prosperitate poporul creste si se inmulteste. Observati expresia „cu cat… cu atat…”

In prosperitate era o anumita rata a cresterii oarecum naturala, normala. Acum rata cresterii si inmultirii poporului este accelerata in mod direct proportional cu cresterea intensitatii persecutiei.

3. Robia ? (13-21) Gemete (2.24)

Pana aici a fost prigoana insa este o diferenta intre prigoana si robie. In Romania a fost prigoana dar nu robie in vremurile comuniste… sau, a fost si robie doar in inchisori.

La Egipteni robia era de-acum generala. Nu era absolut nici o lege care sa le vina in ajutor ci Faraon dispunea de tot ce erau si aveau ei.

Faraon hotaraste inasprirea conditiilor de trai ale copiilor lui Israel astfel incat au fost dusi intr-o aspra robie.

-greutatea muncilor. Munci care erau peste puterile lor. Lucrari grele de lut si caramizi, tot felul de lucrari la camp.

-exigenta ridicata a logofetilor care erau fara mila, insensibili la suferinta si oboseala trupurilor extenuate prin munca.

Mortalitate grabita.

Faraon se pare ca era foarte hotarat. Poruncile dovedesc un extremism barbar- porunceste uciderea pruncilor de parte barbateasca.

+barbatii in atentie.

Diavolul a fost pe urmele lui Mesia ce urma sa vina din samanta femeii si care trebuia sa fie de parte barbateasca.

Apoc.12.4-5  …Balaurul a statut inaintea femeii care sta sa nasca pentru ca sa-i manance copilul cand il va naste. Ea a nascut un fiu, un copil de parte barbateasca. El are sa carmuiasca toate neamurile cu un toiag de fier…

Menirea de eliberator si de luptator a fost hotarata pentru barbati. Dumnezeu avea sa foloseasca barbati pentru a-I purta razboaiele si chiar si cel rau reprezentat aici prin Faraon se temea de opozitia pe care barbatii ar fi putut s-o ridice impotriva lor.

+ nu este singura data.

Ex. -Irod

Nu a fost ultima data ci problema ramane si astazi. Aproape toate bisericile se confrunta cu lipsa de lucratori la amvon si in biserica. Binecuvantarea Tatalui vine prin Fiul care este captul oricarui barbat si abia apoi prin femeie insa nu inainte de barbat.

Barbatii din totdeauna au fost in atentia satanei. Chiar si in Eden diavolu s-a flosit de Eva ca sa ajunga la Adam. De aceea ei trebuie sa fie si in atentia rugaciunilor noastre. O biserica ce vrea sa creasca trebuie sa aiba barbati sanatosi in credinta, barbati vii.

+ Sifra si Pua.

Pentru ca o biserica sa aiba barbatii vii trebuie sa aiba si femei curajoase. Avem in atentie cele doua moase insa nu trebuie sa uitam de evreicele ce au nascut copiii.

Nu erau singurele moase insa probabil erau responsabile peste toate celelalte. Cu siguranta nu putea face slujba aceasta doar ele pentru tot poporul evreu care prin numarul mare de membrii reprezenta de-acum un pericol pentru siguranta nationala.

Curaj. De apreciat ca niste femei au dat dovada de un asa curaj incat sa se impotriveasca lui Faraon. De unde au avut aceasta putere?

v.17 dar moasele s-au temut de Dumnezeu…

Curajul vine din teama, din teama de Dumnezeu. Cei ce au teama de Dumnezeu iubesc poporul lui Dumnezeu si-l sprijinesc. Curajul de a se teme de Dumnezeu este curajul de a infrunta cruzimea dusmanului copiilor lui Dumnezeu. Femeile acestea, asemenea magilor de mai tarziu nesocotesc porunca imparatului.

Exemplu

Ill. Debora- mai mult curaj decat Barac.

Jud.4.8-9 Barac i-a zis: „Daca vii tu cu mine ma voi duce dar daca nu vii cu mine nu ma voi duce.” Ea a raspuns:”Voi merge cu tine dar nu vei avea slava in calea pe care mergi caci Domnul va da pe Sisera in mainile unei femei.”

-o femeie curajoasa dar nu doar atat ci si inteleapta

-o femeie inteleapta care incurajeaza pe barbatul Barac la lupta.

-o femeie inteleapta care nu ravneste la slava barbatului; ea stie ca slava unei batalii trebuie sa apartina barbatului. Este o rusine pentru barbati ca lupta sa o poarte o femeie.

Biserica aceasta are o lupta de dus impotriva asupritorilor. Intr-adevar luptele trebuie sa le poarte barbatii insa un mare rol il au si surorile, sotiile lor care cu intelepciune trebuie sa-i incurajeze si sa-i ajute astfel sa fie incununati cu slava biruintei pe care Domnul este gata s-o asigure.

1Pet.3.6 ca Sara care asculta pe Avraam si-L numea „domnul ei.” Fiicele ei v-ati facut voi daca faceti binele fara sa va temeti de ceva.

Domnul sa binecuvinteze biserica aceasta cu astfel de femei!

Rasplata. „Dumnezeu s-a folosit de aceste moase dar a si rasplatit pe aceste femei.”

Sa nu intelegem gresit- Dumnezeu nu le rasplateste pentur minciuna si mai ales ca erau niste pagani ci le rasplateste pentru teama lor de Dumnezeu. Textul acesta nu licentiaza minciuna.

Ill- Rahav- Unii spunea ca Rahav este trecuta in lista oamenilor credintei. Deci si faptul ca a mintit este un lucru pe care-l putem invata de la ea. Fals! Daca am merge pe rationamentul acesta atunci si „uciderea” este indreptatita intrucat Moise a ucis si totusi este mentionat in galeria oamenilor credintei.

Ps.122.6  Rugati-va pentru pacea Ierusalimului! Cei ce te iubesc sa se bucure de odihna.

Toti aceia care vreti sa aveti odihna in sufletele dvs si in casele si familiile dvs cautati sa sprijiniti poporul Domnului. „…le-a facut case.” Multi cred ca este vorba de familii.

Lectia. „Ele reprezinta imaginea tuturor acelora ce slujesc pe Dumnezeu in a zidi Biserica Sa.”

A reusit robia sa impiedice cresterea poporului Domnului? Se pare ca nu: v.20… si poporul s-a inmultit si a ajuns foarte mare la numar.

Prosperitatea, persecutia si robia – nici una dintre aceastea nu pot impiedica cresterea si inmultirea poporului. Intrebarea este- „cum se explica faptul ca totusi astazi vedem ca poporul Domnului scade, slabeste…? Exista altceva care slabeste poporul Domnului?

4. Pacatul ?

Asuprirea sau razboiul din afara nu impiedica cresterea si inmultirea poporului lui Dumnezeu ci dimpotriva le favorizeaza. Am putea spune ca poporul Domnului creste si se inmulteste in conditii de adversitate din partea dusmanului.

Vom vedea insa in viitor ca luptele interne au fost acelea care au distrus poporul, atunci cand ei erau in libertate, departe de orice amenintare:

Num.11.1 Cartirea. O parte din tabara se plangeau ca le merge rau. Acesta nu pare a fi un pacat grav si de aceea se intalneste frecvent.

Num.11.34 (lacomia)  O parte din popor Pe cand carnea era inca in dintii lor, fara sa fie mestecata, Domnul S-a aprins de manie impotriva poporului si Domnul a lovit poporul cu o urgie foarte mare.  Au pus locului aceluia numele Chibrot-Hataava (Mormintele lacomiei) pentru ca acolo au ingropat pe poporul  apucat de pofta.

Num. 16.1-3, 35 (Invidia) 250 care aduceau tamaia- Rascoala lui Core, Datan si Abiram +familiile lor. Daca oamenii acestia vor muri cum mor toti oamenii…

Num.16.47 (Razvratirea) 14.700 au acuzat pe Moise ca distruge poporul

Num.25.9 (curvie) 24.000 curvie cu Moabitii [Simt un duh de impotrivire atunci cand abordam subiectele legate de problema sfintirii in acest domeniu.]

Exemplele ar putea continua. Cert este ca in Canaan in cele din urma ajung sa intre Iosua si Caleb, familiile lor. Cei mai multi ajung sa moara in pustie ca plata pentru pacatul lor- lucru care nu s-a intamplat nici in prosepritate, nici in prigoana si nici in robie.

Este pacatul cauza descresterii poporului lui Dumnezeu? DA!

Concluzia

Exista oameni „din poporul Domnului” care sunt in slujba celui rau incercand sa distruga poporul Domnului si oameni din imparatia celui rau care se tem de Domnul si sprijinesc cresterea si inmultirea poporului.

Logofetii- erau oameni din poporul Domnului care slujeau lui Faraon si asupreau poporul.

 Exod 5.14 au batut chiar pe logofetii copiilor lui Israel pusi peste ei de ispravniceii lui Faraon… logofetii copiilor lui Israel s-au dus sa se planga la Faraon… „pentru ce te porti asa cu robii tai?”  [citeste 19-23]

-Diotref- 3Ioan 9-10 Am scris Bisericii dar Diotref caruia ii place sa aiba intaietatea intre ei nu vrea sa stie de noi. De aceea cand voi veni ii voi aduce aminte de faptele pe care le face caci ne cleveteste cu vorbe rele. Nu se multumeste cu atat dar nici el nu primeste pe frati si impiedica si pe cei ce voiesc sa-i primeasca si-i da afara din Biserica.

Ioan il stia, cei din biserica n-aveau nici o autoritate, om care iubeste lauda si intaietatea. Pentru a-si atrage intaietatea loveste in toti aceia pe care biserica ii considera autoritate din partea Domnului. Cum? Clevetire, vorbire de rau si denigrare a tot ceea ce fac ei. NU se multumeste cu atat- loveste si in ceilalti frati respingandu-i, impiedica buna partasie si in final ii da afara din biserica.

De alta parte vedem oameni dintre pagani care ajuta la cresterea si inmultirea poporului Domnului asa cum vedem aici moasele, mai tarziu Rahav si altii care au ramas anonimi, apoi Cir Persanul …etc.

Dumnezeu lucreaza la cresterea si inmultirea poporului Sau. Daca este nevoie foloseste si oameni dintre pagani. Intrebarea este ce facem noi? Doar ne preocupam de crestere? Ramanem doar cu prezenta si inventarul in mana? Esti un sprijin pentru intarirea bisericii sau lucrezi la slabirea ei? Lupti pentru ea si alaturi de ea sau impotriva ei? Ce faci tu pentru biserica lui Hristos?

Pacatul este piedica in calea cresterii si inmultirii poporului insa tu poti fi solutia pentru cresterea bisericii din care faci parte. Domnul se poate folosi de tine, vrea sa se foloseasca de tine de aceea pocaieste-te de pacat!

Este biserica ta in descrestere? Esti tu vinovat de vreunul din acele pacate care impiedica cresterea: cartire, lacomie, invidie, revolta sau duh de curvie? Daca iubesti cresterea bisericii din care faci parte, fii tu primul care te pocaiesti de aceste pacate!

Evrei 13.8 Acelasi in orice timp si orice vreme

Surprizele sunt de doua feluri: placute sau neplacute. Indiferent cum ar fi ele ne influenteaza. Nu putem sa ramanem aceiasi. Daca sunt placute surprizele ne vor imbogatii. Daca sunt neplacute atunci ne vor dezamagii si ne vor face mai saraci. Surprizele iti aduc un zambet sau un oftat.

Au trecut abia 11 zile din acest an si am participat eu personal la doua inmormantari. Nici una nu a fost planificata. Cine s-astepta sa moara fr. Dugulescu? Si cine s-astepta ca o tanara de 39 de ani sa treaca la Domnul rapusa de chinurile necrutatoare ale cancerului. 

Intr-o lume plina de surprize, cu oameni surpriza si intr-un an nou 2008 ce constituie el insusi o mare surpriza unde vom putea gasi fericirea, speranta si bucuria?

Un an nou- iata cea mai mare surpriza. De data acesta cel ce ne surprinde este Dumnezeu. Fie ca ne place fie ca nu- toti vom fi surprinsi anul acesta. Exista insa o singura persoana Care nu va fi surprinsa anul acesta.

 Isus Hristos este Acelasi ieri si azi si in veci. Evrei 13.8. 

            1. El nu poate fi surprins.

            De ce am spus ca Domnul nu poate fi surprins? Surpriza aduce schimbare insa despre Domnul Isus se spune ca „este Acelasi.” Din moment ce ramane Acelasi inseamna ca EL nu poate fi surprins. El stie viitorul si nu doar ca Il stie- El face viitorul si pentru El toate sunt deja trecut.

Prin harul Domnului intram intr-un an nou care este pe deplin o mare surpriza. Surpriza la nivel individual (relational, medical, spiritual…etc.), la nivel de biserica, la nivel de natiune si chiar la nivel mondial.Surprizele sunt atat placute (realizari profesionale, insanatosire, nunti, binecuvantari, etc.) dar si neplacute (numeroase cazuri de boala, inmormantari, despartiri din diferite motive…)

Ca sa intelegem mai bine tonul surprizelor trebuie sa luam in seama ce spune Biblia despre viitorul tuturor lucrurilor:

2Pet.3.10-11 …cerurile vor trece cu troznet si trupurile ceresti se vor topi de mare caldura si pamantul cu tot ce este pe el va arde… toate aceste lucruri au sa se strice…

Timpul trece. De fapt toate vor trece asa dupa cum spunea o poezie „mi se parea ca timpul trece, mi se parea dar eu treceam.” Trecerea timpului de fapt este trecerea noastra.Trecerea noastra nu este una evolutiva ci involutiva marcata de legea entropiei. Totul se strica asa cum spune si apostolul Petru. Deci iata la ce fel de surprize trebuie sa ne asteptam mai devreme sau mai tarziu. Acesta este tonul- „toate aceste lucruri au sa se strice.”

Intr-o astfel de lume in care toti si toate se schimba avem o veste buna- exista Cineva asupra Caruia trecerea timpului nu are nici o autoritate si nu lasa nici o amprenta:

Ps.102.24-27 Eu zic:”Dumnezeule, nu ma lua la jumatatea zilelor mele, Tu ai caror ani tin vesnic. TU ai intemeiat in vechime pamantul si cerurile sunt lucrarea mainilor Tale. El vor pieri dar Tu vei ramanea; toate se vor invechi ca o haina. Le vei schimba ca pe un vesmant si se vor schimba dar Tu ramai Acelasi si anii Tai nu se vor sfarsi…”

La inceput de an, va doresc din toata inima sa intrati in acest an cu Acela Care nu poate fi surprins. Asta inseamna ca El, Domnul Isus este Singurul care totdeauna este pregatit, gata pentru orice situatie. Domnul Isus totdeauna are raspunsul. El este Raspunsul. Alaturi de El poti fi in siguranta, in pace si liniste. El preia riscul.

Pasind pe un taram necunoscut si nesigur ai nevoie de Cineva cunoscut. La fiecare pas si in fiecare zi te paste o noua surpriza- placuta sau neplacuta. Totul este nesigur, de aceea este bine sa mergi alaturi de Cel Ce nu poate fi surprins in felul acesta toate surprizele anului 2008 vor fi in favoarea ta „caci toate lucrurile lucreaza impreuna spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu.” 

2. El nu ne face surprize.

Cand spun ca nu ne face surprize ma refer la surprize neplacute. Si in anul 2007 am avut multi prieteni fiecare dintre noi, prieteni care ne-au promis ca vor fi alaturi de noi si ca putem conta pe sprijinul lor insa spre marea noastra dezamagire „cei mai buni prieteni” ne-au facut mari surprize neplacute.

In anul 2008 am nevoie de Cineva care sa ramana Acelasi, avem nevoie de cineva care sa nu ne faca surprize.

Vrednic de incredere si inchinare. El ramane Acelasi in caracterul Sau. El a fost bunatate si ramane bunatate si in 2008. A fost dragoste, este dragoste si va ramane dragoste si in 2008. A fost atotputernic in 2007 si va fi si in 2008. El a fost sfant, este sfant si va ramane tot LA FEL de sfant si in 2008.

Datorita faptului ca El ramane acelasi in caracterul Sau gasesc in El, in Domnul Isus o Persoana vrednica de incredere si inchinare. Stiu ca voi putea apela la El fara rezerve, stiu ca ma pot inchina unui Dumnezeu sfant si ca ma pot increde in bratul Sau Atot puternic.

Un izvor de speranta. Nu doar caracterul ramane acelasi ci si promisiunile. In 2008 am nevoie si de un izvor de speranta iar promisiunile Sale sunt acest izvor. Pentru ca El nu se schimba atunci stiu ca ma pot increde in promisiunile Lui.

Isaia 46.3-4… voi pe care v-am luat in spinare de la obarsia voastra, pe care v-am purtat pe umar de la nasterea voastra; pana la batranetea voastra Eu voi fi Acelasi, pana la caruntetile voastre va voi sprijini. V-am purtat si tot vreau sa va mai port, sa va sprijinesc si sa va mantuiesc.

Un sistem de referinta vrednic de incredere. Traim intr-o lume ce neaga adevarul absolut. Fiecare cu adevarul lui. Fiecare are dreptate si astfel am ajuns sa nu mai stim unde ne situam din punct de vedere moral, nu mai stim ce este bine si ce este rau.

Ill. Ieri seara ma grabeam sa prin trenul din Rosiori Nord. Alergam cu masina pe un drum putin acoperit cu zapada iar in aer se coborase ceata. In departare am vazut doua faruri de masina si mi-am zis- ma voi ghida dupa ele. Mi-am dat seama insa la timp ca acea masina nu era pe sosea ci in parcare. Daca m-as fi ghidat dupa ea as fi intrat pe contra sens. Linia intrerupta de pe mijlocul soselei a ramas aceeasi- bun sistem de referinta.

Niciodata nu lua ca sistem de referinta, de orientare ceva ce se afla in miscare sau in continua schimbare.

Atunci cand ai pierdut orice simt de orientare si nu mai poti vedea marginea prapastiei, doar intorcandu-te la Domnul Isus stii ca esti in siguranta, atunci putem sa stim unde ne aflam, unde trebuie sa ne corectam, unde sa ne indreptam, unde ar trebui sa fim.

Anul 2008 va aduce si surprize placute care poate ne vor face sa ne indepartam de Domnul si sa nu mai depindem de El. Si atunci este nevoie sa ne aducem aminte de Cel Ce ramane Acelasi, ca  sa stim unde sa ne intoarcem.

            3. El ne surprinde totdeauna.

In anul 2008 ai nevoie insa si de surprize placute, de suspans, de acele lucruri care sa ridice adrenalina, sa traiesti clipe in care sa fii “cu sufletul la gura.”

 Cum este viata langa cineva care nu se schimba niciodata? Normal ca plictisitoare. Cum se face insa ca Domnul Isus este Acelasi insa nu plictiseste?! Este aici un lucru ciudat: cum poate cineva care ramane Acelasi sa nu te plictiseasca?

Nu stiu cum se face dar eu anul trecut L-am cunoscut pe Domnul Isus mai bun ca in 2006. Nu a fost El dintotdeauna la fel de bun? Anul 2006 L-am descoperit mai sfant ca in 2005. Nu a fost El la fel de sfant si atunci? Anul 2007 L-am cunoscut mai puternic cu toate ca EL dintotdeauna a fost Atotputernic.

Cum se explica asta? Cum se poate asa ceva? Cheia intelegerii acestui paradox este intelegerea rolului timpului. Timpul nu-L afecteaza ci Il descopera sau Il ascunde de perceptia umana. Dumnezeu se foloseste de trecerea timpului ca sa se descopere fiintei umane.

Exod 6.3 Eu M-am aratat lui Avraam, lui Isaac si lui Iacov ca Dumnezeul Cel Atotputernic dar n-am fost cunoscut de el sub Numele Meu ca „Domnul”

Avraam, Isaac si Iacov desi au cunoscut pe Dumnezeu totusi mai ramasese mult din cunoasterea aceasta de experimentat in relatie cu Domnul.Cum va explicati atunci ca va fi in Rai sa stai cu cineva Care este „Acelasi”? Ne vom plictisti? Nu!

Ioan 17.3 Viata vesnica este aceasta: sa Te cunoasca pe Tine singurul Dumnezeu adevarat si pe Isus Hristos pe Care L-ai trimis Tu.

Viata eterna inseamna sa Il descoperim tot mai mult pe Dumnezeu prin cunoastere, o cunoasterere care ne surprinde mereu in infinita Lui maretie. Cei ce se minuneaza de cunoaterea Lui inca pe acest pamant stiu despre ce vorbesc.Iata in mod practic cum trecerea timpului de fapt este in slujba descoperirii si cunoasterii de Dumnezeu:

Ecl.12. 1…adu-ti aminte de Facatorul tau in zilele tineretii tale pana nu vin zilele cele rele si pana nu se apropie anii cand vei zice:”Nu gasesc nici o placere in ei”…

Inteleptul Solomon ne indeamna sa folosim trecerea timpului spre descoperirea Domnului inca din tinerete. Cu cat e mai devreme cu atat este mai bine. Cu cat este mai tarziu cu atat este mai dureros.

Cei care n-au introdus pe Dumnezeu in ecuatia vietii lor vor descoperi spre sfarsitul vietii ca trecerea timpului a lasat doar negura si amaraciune peste stralucirea vietii lor. „Nu gasesc nici o placere in ei”- vor zice cei care nu si-au adus aminte de Domnul in zilele tineretii.

…pana nu se intuneca Soarele si lumina…pana nu incep sa tremure paznicii casei (mainile)…

De ce ajung sa ne tremure mainile? Trecerea timpului aduce cu ea si lucrul acesta. De ce? Ca sa ne aducem aminte ca „daca nu pazeste Domnul o casa degeaba o pazesc cei ce o pazesc.”

…si se inconvoaie cele tari (picioarele); pana nu se opresc cei ce macina (dintii) caci s-au imputinat…

In ultima luna a celui de-al 26-lea an de viata mi-a crapat o masea si am fost nevoit sa o scot. M-a cutremurat gandul ca pentru totdeauna va trebui sa ma paraseasca o masea. Marcat de acest „eveniment” si crezand ca este prea devreme am asteptat sa intru in al 27 an de viata ca sa pot spune ca n-am inceput sa mi se imputineze dintii de la 26. Trecerea timpului lasa urme pentru ca noi sa stim ca omul nu traieste numai cu ceea ce macina dintii, omul nu traieste numai cu paine ci cu orice cuvant care iese din gura lui Dumnezeu.

….cand uruitul morii slabeste, te scoli la ciripitul unei pasari, glasul tuturor cantaretelor se aude inabusit…

Pe masura ce trece timpul ne dam seama ca de fapt noi trecem. Omul incepe sa auda „zvonurile unei alte lumi.”Noi incercam tot felul de ajustari. In mod special femeile incearca tot felul de subterfugii ca sa ascunda amprenta trecerii timpului, sa acopere ridurile si cu incapatanare sa incercam a spune „noi suntem la fel” noi suntem aceiasi. Totusi o simpla privire in oglinda infirma teoria noastra. Este suficient sa te uiti o singura data si ramai convins ca tu si cu mine nu mai suntem aceiasi.

…pana nu-ti trec poftele caci omul merge spre casa lui cea vesnica si bocitorii cutreiera ulitele…

Ne facem case mari cu temelii puternice ca si cand noi am fi eterni pe pamantul acesta. Insa indiferent cate etaje are si cat de tari sunt temeliile casele acestea vor fi zguduite ca sa ne amintim si atunci de cetatea care are temelii tari si al carei mester si ziditor este Dumnezeu.Iata deci rostul trecerii timpului. Trecerea timpului in slujba lui Dumnezeu, invatandu-ne in slabiciunea noastra ca El este totul in toti. 

Concluzie

Totul in 2008 este un necunoscut, o mare surpriza. Exista insa un singur cunoscut- Domnul Isus Hristos- Cel Care nu poate fi surprins, care nu ne face surprize dar care totdeauna ne surprinde.

Lasa ca trecerea inevitabila a timpului sa fie in slujba descoperirii Celui Care totdeauna este Acelasi! Si nu uita- In El ai totul pentru o viata deplina, din belsug in orice situatie si surpriza ce vei intampina in 2008.

Romani 3.21-31 Omul neprihanit- Intelepciunea lui Dumnezeu

 Schita

Importanta

Introducere

Imaginea

1. Natura dreptatii lui Dumnezeu (21)

-revelata

-legala

-unica 

2. Identificarea dreptatii lui Dumnezeu (22-25)

-oferita de Dumnezeu

-independenta de Lege

-confirmata de Scripturi

-universal oferita

-prin credinta primita

-in Hristos eficienta

-gratuita dar nu ieftina

 3. Superioritatea dreptatii lui Dumnezeu (26-31)

-Dreptatea lui Dumnezeu (26)

-Gloria lui Dumnezeu (27-28)

-Impartialitatea lui Dumnezeu (29-30)

-Consecventa lui Dumnezeu (31)  

Importanta.

Intrucat pasajul de fata reprezinta punctul culminant al argumentarii lui Pavel referitor la justificarea prin credinta consider ca este necesar sa subliniem importanta pasajului in conformitate cu logica.

v.21Dar acum s-a aratat o neprihanire pe care o da Dumnezeu…

De ce abia acum? De ce nu de la inceput? Chiar a fost necesar sa ascultam mesajul dur si critic 1.18-3.20? Nu si se poate descoperi neprihanirea oferita de Dumnezeu pana nu esti convins ca tu nu ai o neprihanire a ta, esti in nevoie si ca nu poti sa fii neprihanit inaintea lui Dumnezeu nici prin nastere, nici prin moralitate si nici prin faptele Legii.

Greseala noastra este ca pornim in Evanghelizare cu neprihanirea lui Dumnezeu si asumam ca oamenii sunt convinsi de pacatul si vinovatia lor inaintea lui Dumnezeu.

Ex. Candva un medic oftalmolog american m-a rugat sa-l traduc unor pacienti. In timpul unei probe de ochelari am pus inaintea pacientului foaia dupa care trebuia sa citeasca dar nu i-am spus ca trebuia sa citeasca. Pacientul fiind mai invasrta nu stia ca trebuia sa citeasca asa ca tacea. Medicul s-a uitat la mine si m-a intrebat daca i-am spus pacientului ce trebuia sa faca. I-am raspuns ca nu iar apoi i-am spus „banuiam ca stie ce trebuie sa faca atunci cand vede ca-i pun foaia in fata.” „Nu te baza pe presupuneri!” mi-a spus medicul.

Lucruri care noua ni se par simple si absolut usor de inteles s-ar putea sa fie imposibile pentru altii in lipsa unei indrumari. Lucrul acesta cu mare probabilitate se poate intampla in domeniul spiritual. Sa nu presupunem noi ca oamenii stiu care le este adevarata stare. Pavel nu a presupus nimic, nu a asumat nimic si tot asa trebuie sa facem si noi. Sa le prezentam oamenilor Evanghelia punand bazele credintei prin invatatura despre mania lui Dumnezeu, judecata, condamnarea si sentinta lui Dumnezeu.

Evrei 6. 1 De aceea, să lăsăm adevărurile începătoare ale lui Hristos, şi să mergem spre cele desăvîrşite, fără să mai punem din nou temelia pocăinţei de faptele moarte, şi a credinţei în Dumnezeu, 2 învăţătura despre botezuri, despre punerea mînilor, despre învierea morţilor şi despre judecata vecinică.

Pocainta de faptele moarte si judecata vesnica sunt adevaruri incepatoare ale lui Hristos. Greseala acelor oamenii era ca au ramas la adevarurile incepataoare- fundamentale si nu au continuat. Greseala noastra poate mai grava decat a lor este ca vorbim despre adevarurile avansate pana nu am pus temelia. Parerea mea este ca adevarurile incepatoare sunt fundamentale si acestea le conditioneaza si pe cele mai profunde si avansate.

Ex. Operatiile matematice precum adunarea si scaderea, inmultirea si impartirea- Sunt elementare, unele chiar banale dar nu poti ajunge la radicali si alte operatii mai grele daca nu le stii pe acestea.

Ex. Clasele I-IV se numesc elementare. Asta nu inseamna ca sunt de neglijat sau ca le poti ignora. Fara ele nu ajungi la doctorat.  

In acelasi fel- adevarurile discutate de noi pana aici (mania, judecata, condamnarea si sentinta lui Dumnezeu sunt fundamentale si absolut necesare in prezentarea Evangheliei. Fara intelegerea si acceptarea prin credinta a acestor lucruri omul nu va ajunge niciodata sa cunoasca neprihanirea lui Dumnezeu intrucat omul razvratit isi croieste el singur o neprihanire peronala  si pana nu ii distrugi ceea ce el a cladit nu il poti zidi in neprihanirea lui Hristos.  

Introducere

Pana aici vorbeam despre trei categorii de oameni: pagan, moralist si religios. Fiecareia dintre aceste trei categorii de oameni le-a fost oferita un fel de revelatie si trebuie sa observam ca revelatia a fost una progresiva: Paganul –natura, Moralistul –constiinta, Religiosul –Legea.

Am observat ca in toate aceste cazuri nici una din cele trei revelatii nu le-a fost de folos pentru mantuire dar fiecare dintre ele au fost suficiente pentru condamnarea lor. Cu toate ca si acele revelatii au fost tot de la Dumnezeu (1.19) ele au avut insa rolul sa-i determine pe oameni … să caute pe Dumnezeu, şi să se silească să-L găsească bîjbăind, măcar că nu este departe de fiecare din noi (Fapte.17.27).

Acum apare un al patrulea tip de om: omul nou- omul neprihanit. Si daca tot vorbim de un alt tip de om trebuie sa observam si un alt tip de revelatie, tot de la Dumnezeu (3.21) dar fara revelatia Legii (cu toate ca Legea si profetii vorbeau despre aceasta ultima revelatie Deut.18. 18 Le voi ridica din mijlocul fraţilor lor un prooroc ca tine, voi pune cuvintele Mele în gura lui, şi el le va spune tot ce-i voi porunci Eu…) –este vorba despre Domnul Isus Hristos.

Evrei 1.1 După ce a vorbit în vechime părinţilor noştri prin prooroci, în multe rînduri şi în multe chipuri, Dumnezeu, 2 la sfîrşitul acestor zile, ne-a vorbit prin Fiul, pe care L-a pus moştenitor al tuturor lucrurilor, şi prin care a făcut şi veacurile. 3 El, care este oglindirea slavei Lui şi întipărirea Fiinţei Lui, şi care ţine toate lucrurile cu Cuvîntul puterii Lui, a făcut curăţirea păcatelor, şi a şezut la dreapta Măririi în locurile prea înalte… 

Abia acum vom putea vorbi de al IV-lea tip de om:

 Omul neprihanit/drept  – Intelepciunea lui Dumnezeu 

Am spus „Intelepciunea lui Dumnezeu” pentru ca in timp ce vom cauta sa descoperim „Omul neprihanit” vom descoperi intelepciunea lui Dumnezeu.1Cor.1.7 Noi propovaduim intelepciunea lui Dumnezeu cea tainica si tinuta ascunsa pe care o randuise Dumnezeu spre slava noastra mai intainte de veci… 

Imaginea

De data aceasta avem imaginea unui deal- este dealul Golgota. Acolo putem vedea in noapte crucea dintre cruci unde Domnul Isus era rastignit. Nu stim cum sa ni-L imaginam pe Domnul insa ni-i putem imaginea la poalele crucii pe cei trei oameni aflati cu spatele la Domnul. Pe deoparte omul pagan nu este interesat de o haina curata, moralistul cu degetul condamna in continuare iar omul religios transpira cautandu-si mantuirea prin fapte. Tot aici putem vedea pe Maria Magdalena cea fara de neprihanire inghenunchind la picioarele sangerande ale Domnului Isus. Pe una dintre cruci un talhar, un gunoi al societatii lipsit de orice merit isi indreapta privirea catre Domnul cu pocainta si credinta ca nu va fi uitat cand va intra in Imparatia Sa. Un lucru ciudat se intampla acolo: haina murdara de pacate a Mariei devine alb stralucitoare iar trupul talharului asemenea. „Caci n-am venit sa chem la pocainta pe cei neprihaniti ci pe cei pacatosi”- a spus Domnul Isus (Mat.9.13).   

1.      Natura dreptatii lui Dumnezeu–                     

Revelata

v.21 Dar acum s-a aratat o neprihanire pe care o da Dumnezeu… 

Sa nu uitam ca Evanghelia lui Dumnezeu este o revelatie a lucrarilor lui Dumnezeu. Crestinismul este o religie revelata nu una inventata de om. Evanghelia lui Dumnezeu este galeria de arta a lucrarilor lui Dumnezeu. 

v.21 Dar acum… Intelegem ca intr-adevar revelatia lui Dumnezeu este aceea care imparte veacurile, revelatia lui Dumnezeu face diferenta. Revelatia lui Dumnezeu face diferenta intre „atunci” si „acum.” Pana in momentul acesta toti oamenii se aflau inca in perioada condamnarii lui Dumnezeu. Ei ar fi dorit sa faca diferenta in viata lor dar nu omul face diferenta. Prin neprihanirea procurata de ei in mod personal nici unul dintre cele trei tiprui de oameni nu aveau dreptul legal sa rasufle usurat si sa spuna „am fost condamnat dar acum…” Pentru ei nu era nici un „dar” nici o disjunctie, nici o diferenta. In viata lor nu se petrecuse nici o schimbare in bine.

Dar acum… Salvamarul intervine sa te ajute cand tu nu mai crezi ca te poti ajuta singur. Acesta este si momentul in care Dumnezeu produce schimbarea in viata omului prin revelarea neprihanirii Sale in Hristos. Neprihanirea oferita de Dumnezeu este aceea care face diferenta. Ea este aceea care imparte viata omului in doua. Fara ea nu exista schimbare, omul nu va vedea lumina zilei ci va locui in intuneric asteptand ziua maniei si a aratarii dreptei judecati a lui Dumnezeu. Nu faptele omului fac diferenta ci revelatia lui Dumnezeu. Schimbarea, disjunctia, „dar”-ul in viata cuiva vine doar ptrintr-un DAR: Domnul Isus este darul lui Dumnezeu pentru noi.

-Legala

v.24 si sunt socototi neprihaniti fara plata…

O declaratie, un act nu un proces. Nu exista trepte ale indreptatirii sau ale justificarii. Foarte important este sa intelegem ca „Dumnezeu nu ne face neprihaniti (drepti) ci ne declara neprihaniti. Justificarea este o problema legala. Dumnezeu pune dreptatea lui Hristos in contul nostru in locul pacatoseniei noastre si nimeni nu poate schimba acest lucru.” [1] 

Mantuirea noastra asa cum bine se stie este la trei timpuri: am fost mantuiti la timpul trecut [Justificarea- eliberarea de sub pedeapsa pacatului], suntem mantuiti la timpul prezent [Sfintirea- eliberarea de puterea pacatului] si vom fi mantuiti la timpul viitor [Glorificarea- eliberarea de prezenta pacatului].

Nu trebuie sa confundam justificarea- indreptatirea cu sfintirea. Sfintirea este un proces prin care omul creste in asemanarea cu Hristos pe cand justificarea este un act, o declaratie prin care omul este socotit neprihanit asemenea lui Hristos. Cand credinciosul se increde in Hristos si jerfa Lui, datorita jertfei desavarsite prin care Domnul Isus a purtat toate pacatele credinciosului „Dumnezeu il priveste pe pcatos ca si cand nu ar fi pacatuit niciodata.”[2] 

-Unica-

v.21 …s-a aratat o neprihanire …v.22 …neprihanirea data de Dumnezeu…

Neprihanirea lui Dumnezeu este una singura. Dumnezeu nu are alternative in ce priveste dreptatea. Ea este una singura. Dumnezeu nu este cu doua fete iar dreptatea lui Dumnezeu nu are concurent. Dumnezeu nu este satisfacut decat intr-un singur mod si deci printr-o singura dreptate.

Pentru ca nu este alternativa atunci trebuie sa stim ca noi nu avem de ales. Singura noastra sansa de indreptatire este dreptatea-neprihanirea oferita de Dumnezeu. In afara ei nu exista indreptatire, nu exista justificare si achitare inaintea lui Dumnezeu.  

 2.      Identificarea Neprihanirii care face diferenta

v.21 …o neprihanire pe care …v.22…si anume…

Inteleg de aici ca aceasta neprihanire, aceasta dreptate oferita de Dumnezeu trebuie identificata clar intrucat exista pericolul sa fie confundata cu altele daca nu cunostem caracteristicile ei distinctive. 

·         -oferita de Dumnezeu-

v.21 …pe care o da Dumnezeu…

Dumnezeu este interesat sa ne ajute. Dragostea lui se arata nu in tolerarea pacatului sau in coborarea standardului ci in faptul ca El ne ajuta sa atingem standardul. Unii inteleg gresit dragostea lui Dumnezeu dar noi vedem dragostea Lui prin faptul ca El ne ridica sa atungem standardul. Doar in felul acesta dreptatea si dragostea isi dau mana.

Doar Dumnezeu poate realiza ceva care sa-I satisfaca asteptarile. Dumnezeu nu are asteptari de la oameni ci El Insusi pregateste omului ceea ce trebuie omul sa-I ofere Lui.

Fratilor haideti sa cautam neprihanirea oferita de Dumnezeu si nimic altceva.

Fil.3. 9 şi să fiu găsit în El, nu avînd o neprihănire a mea, pe care mi-o dă Legea, ci aceea care se capătă prin credinţa în Hristos, neprihănirea, pe care o dă Dumnezeu, prin credinţă.

Sfanta Scriptura ne aminteste ca unii considera cum ca ar exista mai multe neprihaniri, si intr-adevar mai sunt si eltele insa false:

Rom.10. 2 Le mărturisesc că ei au rîvnă pentru Dumnezeu, dar fără pricepere: 3 pentrucă, întrucît n-au cunoscut neprihănirea, pe care o dă Dumnezeu, au căutat să-şi pună înainte o neprihănire a lor înşişi, şi nu s’au supus astfel neprihănirii, pe care o dă Dumnezeu. 4 Căci Hristos este sfîrşitul Legii, pentruca oricine crede în El, să poată căpăta neprihănirea.

Ravna nu este suficienta daca nu ai si pricepere. Ravna nu este totdeauna o consecinta a neprihanirii, o confirmare a acesteia. Mai vedem din textul de mai sus ca a nu avea pricepere inseamna sa umbli sa iti faci o neprihanire personala cand Dumnezeu iti ofera neprihanirea Lui. Pot spune chiar ca este o nebunie sa indraznesti sa refuzi ajutorul lui Dumnezeu preferand rezultatul eforturilor umane. 

·         -independenta de Lege-

v.21 …pe care o da Dumnezeu fara Lege…v.28 noi credem ca omul este socotit neprihanit prin credinta, fara faptele Legii.

Neprihanirea oferita de Dumnezeu este independenta de Lege. Ea nu este un produs al Legii si nici nu are nevoie sa fie sprijinita de Lege. Cu alte cuvinta nu trebuie sa fii un implinitor[3] al Legii ca sa ajungi sa primesti neprihanirea lui Dumnezeu. „…o da Dumnezeu fara Lege…” – Dumnezeu o acorda fara sa o conditioneze de implinirea Legii.

Astfel cei care conditioneaza dreptatea lui Dumnezeu de Lege fara indoiala ca nu prezinta nerihanirea lui Dumnezeu ci o inventie personala, o inventie care nu va face diferenta si nu va aduce odihna in viata omului. 

·         -confirmata de Scripturi –

v.21 …despre ea marturisesc Legea si proorocii.

Neprihanirea oferita de Dumnezeu nu este o inovatie de moment a lui Dumnezeu. Nu este ceva ce Dumnezeu a inventat pe moment intrucat ar fi fost luat prin surprindere de falimentul Legii in vietile oamenilor. Aceasta neprihanire, acesta dreptate fara Lege desi nu este un produs al Legii totusi ea este confirmata de Lege si de profeti. Legea si profetii o sustin, o proclama, o anunta. Cu alte cuvinte Legea si proorocii indreptau privirile oamenilor catre aceasta dreptate-neprihanire pe care Dumnezeu avea sa o ofere omului

Evrei 10:1 ‘n adevăr, Legea, care are umbra bunurilor viitoare, nu înfăţişarea adevărată a lucrurilor,

Col.2. 16 Nimeni dar să nu vă judece cu privire la mîncare sau băutură, sau cu privire la o zi de sărbătoare, cu privire la o lună nouă, sau cu privire la o zi de Sabat, 17 cari sînt umbra lucrurilor viitoare, dar trupul este al lui Hristos.

Fratilor haideti sa ramanem in acord cu Scripturile si sa primim neprihanirea-dreptatea care este in acord cu planul lui Dumnezeu prezentat in Scripturi. Sa nu ne facem o neprihanire inventata de noi si sa nu uitam ca Legea este de partea noastra si ea ne incurajeaza sa primim oferta lui Dumnezeu. 

·         -universal oferita

v.22 …vine prin credinta in Isus Hristos pentru toti si peste toti cei ce cred in El…v.23 caci toti au pacatuit si sunt lipsiti de slava lui Dumnezeu.

Oferta lui Dumnezeu nu are preferati. Dreptatea lui Dumnezeu este oferita pentru toti si peste toti… se are in vedere aici nepartinirea lui Dumnezeu. Dumnezeu nu este partinitor –spunea Petru lui Corneliu- dreptatea lui este pentru orice om din orice neam din orice semintie si de orice limba.

De ce asa? De ce nu ofera Dumnezeu neprihanirea Sa doar evreilor? De ce?

1)universalitatea pacatului

Pentru ca „toti au pacatuit si sunt lipsiti de slava lui Dumnezeu,”(3.23) pentru ca „nu este nici o deosebire” (3.22) pentru ca „am dovedit ca toti  fie iudei fie greci sunt sub pacat” (3.9). Iudeii nu sunt mai buni decat paganii de aceea dreptatea lui Dumnezeu este oferita tuturor.

2)universalitatea nevoii

Pentru ca toti au nevoie de ea. Din moment ce toti sunt lipsiti de slava lui Dumnezeu inseamna ca toti sunt in mare nevoie, toti au nevoie de dreptate. Pacatul aduce saracie spirituala si nu imbogatire. Fara drepate nu omul nu se va bucura de gloria lui Dumnezeu. dreptatea lui Dumnezeu este singura care te califica sa te bucuri in gloria lui Dumnezeu.  

·         -prin credinta primita  

v.22…vine prin credinta in Isus Hristos…peste toti cei ce cred in El.

Oferta prin credinta este opusul faptelor. Natura credintei este harul. Dupa natura, credinta este har.

Efes.2.8 caci prin har ati fost mantuiti, prin credinta si aceasta nu vine de la voi ci este darul lui Dumnezeu nu prin fapte ca sa nu se laude nimeni

…dupa natura este har. Iar harul nu cere fapte.

Rom.3.24 …sunt socotiti neprihaniti fara plata…

Dragostea lui Dumnezeu fata de om capata doua aspecte distincte: mila-Dumnezeu nu ne da ceea ce meritam. Har- Dumnezeu ne da ceea ce nu meritam.[4] 

Toate ofertele lui Dumnezeu sunt gratis (cu toate ca nu sunt ieftine). Si asta din cel putin doua motive: Dumnezeu nu are nevoie de nimic din partea noastra. Noi avem noevoie de El si de tot ce ne ofera El. Iar in al doilea rand noi oamenii nu suntem capabili sa Ii oferim lui Dumnezeu absolut nimic de care El ar avea nevoie. Pe scurt- bogatia divinitatii Lui si saracia omului justifica faptul ca oferta lui Dumnezeu este prin credinta si nu prin fapte.

Astfel orice dreptate sau neprihanire conditionata de eforturile noastre nu este dreptatea lui Dumnezeu. Nu va inselati Dumnezeu nu face afaceri cu omul, Dumnezeu nu se targuieste cu omul. 

·         in Hristos eficienta

v.22…vine prin credinta in Isus Hristos…peste toti cei ce cred in El v.26…sa socoteasca neprihanit pe cel ce crede in Isus.

Este gresit sa credem ca dreptatea lui Dumnezeu este oferita tuturor oamenilor. Dreptatea lui Dumnezeu este oferita doar celor ce cred in Domnul Isus. Si cine sunt acestia? Cei care au recunoscut ca sunt pacatosi si sunt convinsi de falimentul eforturilor lor personale. Cei care se incred in Hristos sunt de fapt cei care nu mai cred in ei si in puterea lor. Cei care mai cred ca mai este ceva bun in ei, ca mai sunt ceva resurse de dreptate si neprihanire in ei nu vor ajunge niciodata sa-si indrepte privirile catre Dumnezeu intrucat ei mai au inca de facut ceva, mai au inca ceva de demonstrat lui Dumnezeu.

Ioan 3.16

 In ce context este spus versetul acesta? „Dupa cum a inaltat Moise sarpele in pustie tot asa trebuie sa fie inaltat si Fiul Omului pentru ca oricine crede in El sa nu piara ci sa aiba viata vesnica.” Pentru a fi vindecat de muscatura sarpelui evreul trebuia sa indrepte privirea catre sarpele de arama (simbolul Domnului Isus pe cruce). Dar omul nu ar fi facut asta decat in cazul in care era constient ca nu mai are nici o resursa proprie pentru ca ar fi fost o nebunie sa crezi ca doar privind un sarpe de arama te vindecai. Astfel omul ar fi incercat orice alta metoda care ar fi parut pentru el eficienta –nicidecum sa privesti la un sarpe de arama.

Deci frati si surori sa nu ne inselam. Dreptatea lui Dumnezeu este oferita de Dumnezeu nu oricui ci doar acelora care au pus capat pretentiilor personale inaintea lui Dumnezeu si si-au indreptat privirile de la realizarile lor morale catre ceea ce a realizat Dumnezeu pentru noi- Isus Hristos-Dreptatea noastra pentru ziua judecatii.

1Cor.1. 30 Şi voi, prin El, sînteţi în Hristos Isus. El a fost făcut de Dumnezeu pentru noi înţelepciune, neprihănire, sfinţire şi răscumpărare, 31 pentruca, după cum este scris: ,,Cine se laudă, să se laude în Domnul.„ 

Doar aceasta este neprihanirea care odata primita face diferenta in viata credinciosului. Orice alta neprihanire este fara efect si omul ramane tot cu haina murdara a pacatului, haina care nu ii va da dreptul sa stea in picioare inaintea judecatii lui Dumnezeu.  

·         Gratuita dar nu ieftina

v.24 …sunt socotiti neprihaniti fara plata prin harul Sau, prin rascumpararea care este in Hristos Isus…v.25 Pe El Dumnezeu L-a randuit mai dinainte sa fie … o jertfa de ispasire…

Trebuie sa accentuam un aspect foarte important. Dreptatea lui Dumnezeu este oferita prin har, gratis dar nu este ieftina. Lucrul acesta este foarte important intrucat sunt unii oameni care „calca in picioare sangele cu care au fost rascumparti.” Aceasta este o dovada ca ei nu au primit indreptatirea de la Dumnezeu.

In pasajul nostru se spune  ca noi am fost socotiti neprihaniti „fara plata” insa asta nu inseamna ca neprhanirea nu costa nimic. Ea costa si inca mult; numai ca a platit alticineva in locul nostru.

1Pet.1. ,,Fiţi sfinţi, căci Eu sînt sfînt„. 17 Şi dacă chemaţi ca Tată pe Cel ce judecă fără părtinire pe fiecare după faptele lui, purtaţi-vă cu frică în timpul pribegiei voastre; 18 căci ştiţi că nu cu lucruri peritoare, cu argint sau cu aur, aţi fost răscumpăraţi din felul deşert de vieţuire, pe care-l moşteniserăţi dela părinţii voştri, 19 ci cu sîngele scump al lui Hristos, Mielul fără cusur şi fără prihană.

Aurul si argintul sunt metale pretioase si pentru faptul ca sunt rare dar sangele Domnului Isus este unic. Ceea ce este unic este extrem de valoros. Totusi sangele Domnului Isus este de pret nu doar pentru ca este unic ci pentru ca apartine Fiului lui Dumnezeu.

In textul nostru (24b-25) sunt trei termeni care arata valoarea indreptatirii noastre:rascumparare (arata clar ca s-a platit un pret chiar daca noua nu ni se cere pretul acesta), sangel (pretul a fost complet- pretul a fost viata) , jertfa de ispasire (satisfacerea standardului lui Dumnezeu de dreptate).

Valoarea sangelui poate fi inteleasa si in lumina lucrurilor realizate de jertfa Domnului Isus dar si prin pedeapsa pe care o vor primi cei ce ignora acesta sange.

Evrei 10. 28 Cine a călcat Legea lui Moise, este omorît fără milă, pe mărturia a doi sau trei martori. 29 Cu cît mai aspră pedeapsă credeţi că va lua cel ce va călca în picioare pe Fiul lui Dumnezeu, va pîngări sîngele legămîntului, cu care a fost sfinţit, şi va batjocori pe Duhul harului? 30 Căci ştim cine este Cel ce a zis: ,,A Mea este răzbunarea, Eu voi răsplăti!„ Şi în altă parte: ,,Domnul va judeca pe poporul Său.„ 31 Grozav lucru este să cazi în mînile Dumnezeului celui viu!  

3.      Superioritatea neprihanirii lui Dumnezeu 3.26-31 

v.26 pentru ca in vremea de acum sa-Si arate neprihanirea Lui in asa fel incat…

Versetul acesta semnaleaza un mare pericol. Aici era o problema tare delicata in care era in joc Insusi caracterul lui Dumnezeu. Neprihanirea lui Dumnezeu trebuia sa fie oferita intr-un mod special intrucat din dorinta Lui de a salva pe pacatos exista pericolul ca Insusi caracterul Sau sa fie compromis- adica Dumnezeu sa nu mai fie Dumnezeu- lucru imposibil de inchipuit.

Singura neprihanirea care Il respecta si Il recunoaste pe Dumnezeu ca Dumnezeu este doar neprihanirea oferita de El in Hristos Isus. Toate celelate neprihaniri atenteaza ca caracterul si Persoana lui Dumnezeu. In ciuda faptului ca Dumnezeu nu poate sa nu mai fie Dumnezeu oamenii isi croiesc neprihaniri personale prin care de fapt Il necinstesc pe Dumnezeu, ciuntesc din caracterul Lui si in cele din urma dumnezeul lor este el insusi un dumnezeu fabricat in mintea lor blestemata.  

·         Dreptatea lui Dumnezeu (26)

v.26 …in asa fel incat sa fie neprihanit si totusi sa socoteasca neprihanit pe cel ce crede in Isus.

Prov.17.15 Cel ce iarta pe vinovat si osandeste pe cel nevinovat sunt amandoi o scarba inaintea Domnului.

Neprihanirea prin Hristos este singura neprihanire care sta in picioare si este consistenta cu caracterul lui Dumnezeu. In v.26 observam ca aceasta neprihanire a fost si este singura neprihanire ce poate sa faca pe om drept si in acelasi timp Dumnezeu sa ramana drept. Mai existau si alte posibilitati in afara crucii:

a)omul sa fie condamnat si Dumnezeu sa ramana drept

b)omul sa fie declarat drept dar asta insemna ca Dumnezeu sa nu mai fie drept prin aceea ca ar fi trebuit sa renunte la sfintenia si dreptatea Sa.

Alta cale legala nu exista intrucat plata pacatului este moartea fara drept de apel. Astfel singura cale legala era ca omul sa fie condamnat si Dumnezeu ramanea drept. Acum insa pentru ca Dumnezeu iubea pe pacatos intrucat El este dragoste apeleaza la o alta solutie- dupa ce rosteste sentinta judecatorul se dezbraca de roba sa si imbraca haina acuzatului, accepta sentinta si sufera pedeapsa in locul celor care accepta si recunosc lucrarea Sa.

De observat ca: 1) este o solutie pe care omul nu i-a impus-o lui Dumnezeu si nici nu ar fi avut cum. 2) singurul mod in care Dumnezeu este dragoste pentru omul pacatos este doar in Hristos 3) in afara crucii lui Hristos Dumnezeu este doar dreptate iar omului ii revine doar condamnarea

Dupa cum am spus deja cautati, ganditi-va si veti vedea ca orice alt tip de neprihanire personala a omului ciuntestea dreptatea lui Dumnezeu pentru a iesi el drept. 

·         Gloria lui Dumnezeu (27-28)

v.27 …unde este dar pricina de lauda? S-a dus!

Neprihanirea in Hristos este singura care atribuie toate meritele lui Dumnezeu. Prin aceasta dreptate, in har nu exista lauda pentru „vierme” si daca nu exista atunci toata gloria, toata lauda este a lui Dumnezeu.

1Cor.1. 30 Şi voi, prin El, sînteţi în Hristos Isus. El a fost făcut de Dumnezeu pentru noi înţelepciune, neprihănire, sfinţire şi răscumpărare, 31 pentruca, după cum este scris: ,,Cine se laudă, să se laude în Domnul.„

Toate celelalte „neprihaniri” ale omului aduc lauda omului ba pana la urma ajung sa Il socoteasca pe Dumnezeu dator. In neprihanirea prin credinta accentul cade pe ce a facut Dumnezeu in Hristos pe cand in cazul neprihanirii prin Lege accentul cade pe ce a reusit sa faca omul prin fapte. 

·         Impartialitatea lui Dumnezeu (29-30)

v.29 …Dumnezeu este numai Dumnezeul Iudeilor? Nu este si al Neamurilor? Da, este si al Neamurilor.

Concluzia este ca Dumnezeu este nu doar al iudeilor ci si al neamurilor. Si asta pentru ca Dumnezeu este unul singur. Unul atat pentru iudei cat si peste neamuri. Si El ii trateaza pe toti egal –Isi arata dreagostea in mod egal precum si harul Sau. Dumnezeu este impartial.

Veti zice -atunci de ce a ales Israelul? Asta este intelepciunea lui Dumnezeu pentru a aduce mantuirea in lume. Eprubeta in care s-a pregatit antidotul pentru intreaba lume. Va aduceti aminte de promisiunea lui Dumnezeu pentru Avraam? …”te voi binecuvanta …si vei fi o binecuvantare,… toate neamurile pamantului vor fi binecuvantate in tine…”Gen.12.2-3 Deci care era intentia? Dumnezeu este impartial.

Cercetati acum celelalte nerpihaniri ale omului si veti vedea ca datorita lor, daca Dumnezeu le-ar accepta (cu toate ca un pacatos nu mai are dreptul sa demonstreze nimic) atunci Dumnezeu ar fi partinitor. Neprihanirea prin fapte- cine are face cine nu are ramane nemantuit. Unii se nasc in familii bogate alti in familii sarace. Unii sanatosi altii handicapati. Unii evrei unii pagani. Cum va ramane Dumnezeu Dumnezeul tuturor caci toti au pacatuit indiferent ca sunt saraci sau bogati, sanatosi sau handicapati? 

·         Consecventa lui Dumnezeu (31)

v. 31 deci prin credinta desfiintam noi Legea? Nicidecum. Dimpotriva noi intarim Legea.

Dumnezeu nu se schimba ci El ramane consecvent cu cerintele Legii Sale care este sfanta si dreapta. Neprihanirea oferita de Dumnezeu in Hristos este singura neprihanire care implineste asteptarile Legii.

Mat.5. 17 Să nu credeţi că am venit să stric Legea sau Proorocii; am venit nu să stric, ci să împlinesc.

Ioan 5.39  Cercetaţi Scripturile, pentru că socotiţi că în ele aveţi viaţa vecinică, dar tocmai ele mărturisesc despre Mine.

Neprihanirea descoperita de Dumnezeu in Hristos este singura neprihanire atestata de Scripturi. Orice alta neprihanire nu este nimic altceva decat o coborare a standardelor lui Dumnezeu. Omul care coboara stacheta pentru ca nu poate sa o sara.

Fapte.15. 10 Acum dar, de ce ispitiţi pe Dumnezeu, şi puneţi pe grumazul ucenicilor un jug, pe care nici părinţii noştri, nici noi nu l-am putut purta?

Nimeni nu a putut tine Legea iar textul de mai sus precizeaza lucrul acesta cu toate ca unii pretind ca aici nu este vorba de Legea lui Moise ci doar de taierea imprejur. Totusi, trebuie sa recunoastem ca nu taierea imprejur era greu de purtat ci Legea. Vom intelege insa in capitolul 7 care era si este rolul Legii in planul lui Dumnezeu de mantuire.                                      

In concluzie– orice alta neprihanire este un atentat la caracterul si Persoana lui Dumnezeu. singura dreptate-neprihanire-indreptatire-justificare este in Isus Hristos prin credinta in jertfa Lui. Este singura dreptate care va sta in picioare in fata judecatii lui Dumnezeu si doar in Hristos omul pagan, moralist sau religios poate deveni o faptura cu totul noua(2Cor.5.17), un om nou- Omul neprihanit.

Ill. Se spune ca undeva o tanara a fost adusa in fata judecatorului in tribunal datorita infractiunilor comise in trafic. Judecatorul s-a intamplat sa fie in acelasi timp si tatal fetei. Tatal-judecator se afla in mare dilema: ca judecator trebuia sa reprezinte dreptatea si astfel sa condamne pe fiica sa la inchisoare intrucat nu avea cu ce plati paguba infractiunii; ca tata, isi iubea fiica. Cum sa fii drept si iubitor in acelasi timp? Solutia gasita a fost ca tatal-judecator sa-si dea jos haina de judecator si sa ocupe scaunul acuzatului, al fiicei sale si astfel sa ia asupra lui pedeapsa pe care o hotarase el insusi pentru fiica sa. In felul acesta fiica lui preaiubita si-a recapatat libertatea iar tatal a ramas drept.

Aceasta este si pentru noi singura solutie de neprihanire. Dumnezeu Tatal- Judecatorul ne-a iubit si a venit in lume in Fiul Sau Isus Hritsos ca sa ocupe locul condamnatului. In felul acesta eu si tu sa fim liberi iar El sa poarte pacatul nostru. El a platit iar eu si cu tine care am fost iertati nu mai putem trai cum am trait pana acum; vom fi oameni noi, oameni neprihaniti de dragul Lui. 

---

[1] Wiersbe  pg.35

[2] Wiersbe pg.36

[3] Nu trebuie sa intram in panica; asta nu inseamna ca harul legifereaza pacatul. Apostolul Pavel lamureste lucrul acesta ceva mai tarziu cand vom vedea ca neprihanirea si harul lui Dumnezeu aduce o sfintire reala si superioara celei pe care Legea –pretind unii- ca o poate aduce.

[4] Wiersbe  pg.37

Romani 3.9-20 Vinovatia lumii intregi- Sentinta lui Dumnezeu

Schita:

Introducere

Imaginea

Universalitatea vinovatiei [Toata lumea] v.9

Profunzimea vinovatiei [Toata fiinta] 10-12

Probele vinovatiei [Tot trupul] 13-18

Revelatorul vinovatiei [Toata Legea] 19-20

Concluzia

Introducere

Apostolul Pavel se apropie de enuntul concluziei cu privire la starea de pacat a omenirii spunand:”am dovedit ca toti- fie iudei, fie greci sunt sub pacat”(v.9) Intelegem de aici inca o data ca scopul sectiunii precedente a fost intr-adevar de a-i convinge pe oameni de starea de pacat.

De ce o discutie asa lunga si asa de dura? Oare nu recunosc oamenii ca sunt pacatosi? Era necesara toata aceasta pledoarie pentru a dovedi starea de pacat a omenirii?

De aici invatam cateva lucruri:

Necesitatea convingerii personale.

Nu este suficient ca omul are pacat ci el trebuie sa fie convins de asta. Spre deosebire de remediul pe care un doctor il administreaza cu succes asupra unui pacient chiar in stare de inconstienta, in cazul evanghelizarii este nevoie de constienta deplina a pacientului.

Evanghelia se administraza doar in stare de constienta. Evanghelia are putere numai sub stare de constienta. Ea nu lucreaza in mod independent de facultatile mintale.

Ex- la medic ai nevoie de anestezie pentru ca vii constient. La Domnul ai nevoie de trezire la starea de constienta pentru ca vii anesteziat.

Responsabilitatea dovedirii.

Daca deci evanghelia lucreaza doar in stare de constienta a pacientului (deci nu sub anestezie) atunci intrebarea logica este „cine il va aduce pe pacient in stare de constienta?” Este logica intrebarea aceasta sau nu? Cei mai multi vor zice: „Nu, este si normal ca pacientul vine in stare constienta, pacientul stie ca este pacatos.”

Aceasta este una dintre marile greseli pe care le facem atunci cand evanghelizam pe cineva- ne asteptam ca el sa fie constient de starea de pacat si in felul acesta noi incepem evanghelia cu „Isus te iubeste” si jerfa Lui.

Pe masa de operatie pacientul venit in stare de constienta trebuie anesteziat. Inaintea Marelui Medic- Isus Hristos- omul vine sub anestezia pacatului si trebuie adus in stare de constienta.

Convingerea de starea de pacat nu este un lucru pe care sa-l astepti de la om, de la pacient ci este o datorie a evanghelistului. Dupa cum medicul nu se asteapa ca pacientul sa se anestezieze singur tot asa Domnul Isus nu se asteapta ca pacatosul sa iasa din anestezie singur- este datoria evanghelistului.

 Ideea ca oameni sunt deja convinsi, constienti de starea de pacat este gresita. Faptul ca oamenii recunosc anumite pacate nu inseamna ca ei dau dovada de acea atitudine de pocainta ceruta si asteptata de Dumnezeu

Indiferent cat ar parea omul de convins de starea de pacat totusi are nevoie de dovezile oferite de Evanghelie . Este foarte posibil ca pacientul sa detina si el din regie proprie anumite mijloace prin care sa intreprinda o tentativa de revenire la starea de constienta fata de pacat insa in prezenta Medicului este absolut nevoie sa fie administrate metodele prescrise de acesta.

Ex. anestezie cu alcool- la spital insa trebuie sa se faca o alta anestezie.

Ex- este una cand datorita simptomelor noi credem ca avem cutare boala si alta este cand mediul iti ofera dovezile. Dupa cunostintele mele s-ar putea sa nu fiu prea convins de gravitatea bolii insa daca ma duc la doctor el ma face deplin constient intrucat are cunostinta in domeniu si imi poate explica gravitatea si implicatiile bolii.

S-ar putea ca omul sa vada o parte din simptomele pacatului si sa concluda ca este pacatos. Asta insa nu este suficient. Evanghelistul trebuie sa se asigure ca i-a prezentat pacientului patologia pacatului iar acesta a inteles si este constient de gravitatea ei.

Sa nu plecam la evanghelizare cu presupunearea ca oamenii sunt convinsi si deplini constienti de starea pacat si implicatiile ei. In prezentarea evangheliei se pare ca apostolul Pavel nu a presupus asta ci dimpotriva era convins ca omul (paganul, moralistul si religiosul) are nevoie de argumente solide, biblice si practice prin care sa i se dovedeasca starea de pacat.

Exactitatea argumentarii

-argumentele evangheliei sunt prezentate diferentiat in functie de persoana cu care avem de-a face. Pentru omul pagan apostolul Pavel a folosit anumite argumente, pentru omul moralist altele iar pentru omul religios cu totul altele. De observat este faptul ca omul religios este cel mai greu de convins de starea de pacat.

Finalitatea argumentarii

3.9 …am dovedit ca toti…

Pentru cine a dovedit apostolul Pavel ca toti sunt sub pacat? El avea nevoie de dovezile acestea sau ascultatorii evangheliei? Da, ascultatorii evangheliei trebuie sa fie convinsi si in felul acesta sa fie treziti la realitate. Totusi, nu toti vor fi convinsi- de unde vom sti cand sa incheiem argumentarea noastra?

Pavel spune- „am dovedit…”. Pavel incheie argumentare in momentul in care el este convins ca a expus toate acele dovezi ce l-au convins pe el.

Convingerea personala indica momentul cand argumentarea starii de pacat ajunge la o concluzie. Daca argumentele pe care le-am oferit nu m-au convins pe mine atunci sa nu ma astept ca-l va convinge pe cel ce m-asculta.

Ex. convingerea lumii cu privire la starea de pacat reflecta in mod fidel convingerile bisericii despre starea de pacat. Starea de degradare a societatii este dovada faptului ca in opinia bisericii gradul de nocivitate al pacatului a scazut substantial.

Concluzie

Convingerea aceasta este un pas fundamental, vital pentru o evanghelizare eficienta. Apostolul Pavel nu a prezentat nimic despre moartea ispasitoare a Domnului Isus pana nu a putut spune „am dovedit…”. El era convins ca a dovedit, ca a oferit toate argumentele necesare pentru ca ascultatorul sa fie convins de starea de pacat in care se afla.

Oamenii nu vor fi pregatiti sa inteleaga rostul jertfei Domnului Isus pana nu au fost convinsi de starea de pacat. De aceea sa nu trecem cu usurinta peste aceasta invatatura a evangheliei. Sa ajungem sa putem spune si noi „am dovedit…”

Imaginea

De data aceasta imaginea prezentata in pasajul nostru surprinde pe cei trei oameni impreuna in boxa acuzatilor. Pana aici au fost separati insa de data aceasta accentul cade pe „impreuna„; si vom vedea mai tarziu de ce este necesar ca cei trei sa fie impreuna sub aceeasi acuzatie.

Un alt aspect al acestei imagini scoate in evidenta si probele vinovatiei asa ca cei trei impreuna, unul in fata celuilalt sunt supusi unui test radiologic. Astfel vom putea vedea radiografia fiintei launtrice a celor trei impreuna si pe baza ecografiei vom putea prezenta starea reala a omului. [De aceea avem cu noi o ecografie.]

Universalitatea vinovatiei [Toata lumea] v.9

Comparatia intre pacatosi.

A dovedi ca oamenii sunt sub pacat e una. A dovedi ca oamenii sunt toti impreuna sub pacat este cu totul altceva.

Pana in momentul acesta apostolul Pavel a dovedit ca si paganul si moralistul si religiosul sunt pacatosi. Sa nu ne bucuram insa inainte de vreme. Sectiunea aceasta aparent inutila este totusi extrem de necesara. Ce s-ar fi intamplat fara ea? Fara ea ar aparea un mare pericol- comparatia intre pacatosi. Comparatia intre pacatosi este tot la fel de condamnabila ca si complacerea in starea de pacat. De ce?

Ex- Religiosul, desi convins ca este pacatos s-ar putea lauda ca nu este tot la fel de pacatos ca paganul. Moralistul la fel. Si chiar paganul ar putea recunoaste ca este pacatos totusi nu asa de pacatos ca religosul pentru ca el nu a avut parte de revelatia speciala. In concluzie vom vedea ca nici unul din cei trei- prin comparatie- nu vor gasi motivul pentru a parasi starea de pacat.

Problema omului din ziua de azi nu este aceea ca nu recunoaste starea de pacat. O recunoaste insa se consoleaza cu ideea ca sunt multi altii mai rau ca el. Iata cum am putea exprima naivitatea acestui mod de gandire:

Ex.1. Eu am luat nota 4 la examen. Colegul meu a luat 3. Pentru aceasta ajung sa ma bucur ca exista cineva mai incapabil ca mine. Totusi, pe mine ce ma intereseaza -sa demonstrez ca este cineva mai incapabil decat mine? Sau sa trec examenul? Bine el a luat 3 si eu 4, dar cine a luat examentul? Nici unul! Si cu ce ma incalzeste. Nu conteaza cu cat am picat- conteaza ca am picat. Care era nota de trecere? 5? Nu, 10 cu felicitari.

Ex. 2. Prapastia are o lungime de 5m. Eu sar 4m iar vecinul a sarit 3m. Trebuie sa ma bucur pentru ca a sarit altul mai putin? Nu, pentru ca si eu am cazut in prapastie.

Bazati pe acest mod de gandire multi oameni intorc spatele Domnului Isus intrucat ei obisnuiesc sa se compare cu alti oameni mai pacatosi decat ei si nu cu standardul lui Dumnezeu. Iata inca o data cat de corupta este gandirea umana: in domeniul educatiei si invatamantului stim sa gandim corect si sa nu ne comparam cu repetentii insa in domeniul credintei gasim incurajatoare metoda comparatiei cu candidatii iadului.

Evanghelistul trebuie sa lamureasca si acest aspect pacientului, ascultatorului. Trebuie sa stie ca in mod constient sau in cele mai multe situatii in mod inconstient omul se bazeaza pe o astfel de gandire.

Vei fi oare mai bucuros ca ai picat examenul cu 5 sau ca ai cazut in prapastie pentru ca ai sarit doar cu 1cm mai putin? sau vei fi mai bucuros ca ai ajuns in iad si esti totusi cel mai moral om din iad? Dimpotriva, eu am observat ca cei mai suparati dintre cei examinati sunt cei ce sunt imediat sub linie, cei care mai aveau putin. Tot asa banuiesc ca si in iad cei mai chinuiti sunt aceia care s-au crezut mai morali ca altii. Si un alt lucru de observat este ca de obicei supararea nu este pe examinator ci pe ei insisi ca ar fi putut mai mult.

3.9 Ce urmeaza atunci? Suntem noi mai buni decat ei? Nicidecum…

Iata concluzia lui Pavel: pana aici poate ca unii ar fi putut crede ca sunt mai buni decat altii. Acum insa comparatia este fara sens. Toti suntem la fel. In lumea dominata de pacat, sub pacat nu este permisa comparatia „mai bun decat…” sau „mai bun ca…”.

Mai mult decat atat observati ca pana si Pavel se include pe sine. Nici macat Pavel nu spune ca ar fi fost mai bun ca ceilalti. Pavel nu intreaba „Sunteti voi mai buni decat ei?” ci „Suntem noi mai buni decat ei?”

Adevarata Evanghelie a lui Dumnezeu, atunci cand este inteleasa corect le indreapra oamenilor privirile catre Dumnezeu. Atunci va disparea orice mandrie si orice tendinta de a ne compara cu oamenii ci vom cauta sa ne comparam cu standardele lui Dumnezeu.

Sub pacat

William Barclay ne ajuta sa ne formam o imagine mai clara a expresiei „sub pacat” (hupo hamartian) care se traduce aici cu -in puterea, sub autoritatea pacatului. In Matei 8.9 centurionul spune:”si eu sunt om sub stapanire, am sub mine ostasi si zic unuia:”Du-te!” si se duce; altuia „Vino!” si vine; si robului meu:”Fa cutare lucru!” si-l face.” In acelasi fel omul fara Hristos se afla sub porunca si sub autoritatea pacatului, sub controlul pacatului si este lipsit de puterea de a evada de sub puterea lui.[1]

Confirmata de Scripturi

Concluzia aceasta nu este una noua. Faptul ca oamenii sunt toti pacatosi nu este ceva valabil doar in vremurile lui Pavel sau doar in vremurile noastre ci este de cand este omul. Scripturile confirma concluzia la care a ajuns si Pavel:”nu este nici un om neprihanit, nici unul macar.”

Iata deci ca aceasta concluzie era inregistrata in Scripturi dar problema este ca unii nu cred Scripturile si au nevoie de alte si alte dezbateri. Este interesant cum iudeii aveau Scripturile, le citeau si cu toate acestea ei considerau ca sunt buni.

Ps.14Nebunul zice în inima lui: ,,Nu este Dumnezeu!„ S’au stricat oamenii, fac fapte urîte; nu este niciunul care să facă binele. 2 Domnul Se uită dela înălţimea cerurilor peste fiii oamenilor, să vadă de este vreunul care să aibă pricepere, şi care să caute pe Dumnezeu. 3 Dar toţi s’au rătăcit, toţi s’au dovedit nişte netrebnici; nu este nici unul care să facă binele, niciunul măcar.

Ciudat lucru dar asa se intampla si cu noi. Nu stim noi aceste lucruri si totusi ajungem sa ne comparam cu altii si ne socotim buni doar pentru faptul ca exista altii mai rai. Nu vorbim noi ca barfa este pacat, ca trebuie sa citim Scripturile si sa ne rugam, ca nu trebuie sa parasim adunarea cum au unii obicei…. si cu toate astea tot noi le facem.

Aceasta este o problema tare interesanta- se aseamana cu ceea ce s-a intamplat la Cina Domnului cand Domnul le spune ucenicilor ca mana vanzatorului este cu El la masa si cu toate astea Iuda isi continua treaba. Trebuie sa dam mai multa atentie la cuvintele care spun „cine are urechi de auzit sa auda.”

Credem noi ceea ce citim in Scripturi? Au Scripturile vreo relevanta pentru noi?

Impreuna

Daca pana aici argumentul a avut in vedere pacatosenia unor tipuri de oameni de data aceasta Evanghelia lui Dumnezeu ni-i prezinta pe toti laolalta, pe toti impreuna. Pana acum moralistii considerau ca ei nu merita sa stea alaturi de pagani. Religiosii nici atat nu doreau sa stea alaturi de moralisti si ce sa mai zicem de pagani. Evanghelia insa ii aduce pe toti impreuna deoarece pacatul nu face nici o deosebire. Iata-i deci din nou pe toti adunati impreuna in fata judecatii lui Dumnezeu.

Daca pana aici se foloseau termeni care identifica acele categorii de oameni precum „iudeu” sau „tu care judeci pe altul…” de data aceasta se folosesc termeni care includ toate cele trei categorii de oameni si care in acelasi timp acopera intreaga rasa umana fara exceptie.

Ex. …toti …nu este nici un om, niciunul macar… nu este nici unul ….nu este nici unul ….toti …nu este nici unul …niciunul macar…

In mod natural omul are tendinta sa imparta lumea in trei categori din punct de vedere al sfinteniei si neprihanirii cerute de Dumnezeu: depravati, sfantoci si „eu” sau mai exista varianta -rai, buni si „eu.” Intotdeauna categoria „eu” este speciala. Omul recunoaste ca nu este asa cum ar trebui si cum cere Dumnezeu de la el insa mai stie si ca el nu se poate asocia cu cei rai.

Dumnezeu insa imparte lumea doar in doua categori: buni si rai, pacatosi iartati si pacatosi condamnati. Inainte de mantuire insa lumea este toata o apa si-un pamant; o singura categorie, toti impreuna care merita condamnare fara drept de comparatie sau pretentii. In ochii lui Dumnezeu nu exista mai multe categorii ale oamenilor fara Hristos.

Concluzia

„Sa nu mai fim niciodata atat de naivi incat sa vorbim despre oameni „simpatici” sau „buni” sau despre binele pe care il fac ca si cum aceasta ar schimba lucrurile cand este vorba de mantuire. Aici avem o afirmatie fundamentala „nici unul macar.” Pacatul este universal, fara exceptie. Niciodata n-a existat nici macar o exceptie de la aceasta regula, de la caderea omului, de la rasaritul istoriei.”[2]

Profunzimea vinovatiei [Toata fiinta] 10-12

Versetul 10 arata concluzia ca nu este nici un om neprihanit iar cuvintele care urmeaza clarifica afirmatia facuta si anume ca starea de nelegiuire a omului este evidenta in gandurile lui, in vointa[3] si in practica lui.

-in gandire (intelectul) …”nu este nici unul care sa aiba pricepere”

Omul este pervertit in gandirea lui. Pacatul incepe chiar de la nivelul gandirii. Centrul de comanda al omului a fost avariat si toate comenzile ce pornesc de aici sunt distorsionate, sunt gresite. Omul este pierdut.

-in vointa (vointa)…”Nu este nici unul care sa caute cu tot dinadinsul pe Dumnezeu”

„A avea un fel de interes intelectual in posibilitatea existentei lui Dumnezeu sau a fiintei lui Dumnezeu nu inseamna ca-L cauti pe Dumnezeu. A cauta pe Dumnezeu nu inseamna doar  sa spui in mod mecanic niste rugaciuni …Va aduceti aminte de acea succesiune folosita de Domnul nostru: cereti si vi se va da, cautati si veti gasi, bateti si vi se va deschide (Mat.7.7). Cautarea este mai activa decat cererea. In momentul in careiti dai seama de continutul cuvantului „cautare” incepi sa vezi ca afirmatia apostolului este corecta.”[4]

Cu acest argument este suficient sa dovedesti starea de pacat si de condamnare in care se gaseste chiar si cel mai mare filantrop sau om religios care si-a spus rugaciunile cu cea mai mare rigurozitate.[5] Problema nu este ca nu faci fapte bune sau ca nu te rogi ci aceea ca nu cauti pe Dumnezeu.

Este cineva in sala care a cautat pe Dumnezeu? [Sper sa nu fie cineva care sa raspunda afirmativ.] Nu exista nici unul- nici unul macar. Si daca exista vreunul atunci acela minte. Tocmai de aceea vom vedea ca mantuirea este lucrarea 100% a lui Dumnezeu iar cei care cred altfel poate ca au mari sanse sa vada intr-un final ca nu au fost de fapt mantuiti vreodata.

Noi cautam acum pe Dumnezeu pentru ca El ne-a cauta intai. Si de fapt chiar si acum, Duhul Sau Sfant ne indeamna si ne conduce catre Dumnezeu.

Isaia 53.6 Noi rataceam cu totii ca niste oi; fiecare isi vedea de drumul lui…

-sentimente … totdinadinsul

Porunca Legii spunea „Sa iubesti pe Domnul Dumnezeul tau cu toata inima, cu toata mintea si cu toata puterea…” A nu iubi pe Dumnezeu din toata inima, cu totdinadinsul este pacat. Aceasta este cea dintai si cea mai mare porunca si datorita acestui fapt incalcarea acestei porunci este fatala. Nu mai este timp sa ne comparam cu altii ci trebuie sa ne uitam la cerinta lui Dumnezeu.

Il cauti tu pe Dumnezeu cu totdinadinsul, din toata inima? Omul a fost gasit vinovat si la acest capitol.

-in fapte (practica)…”nu este nici unul care sa faca binele”

Aici nu spune ca nu este nici unul care sa faca fapte bune. Sunt oameni care fac fapte bune totusi Dumnezeu nu cauta fapte bune ci binele. Sunt oameni care fac fapte bune dar din motive egoiste iar aceste fapte Dumnezeu nici macar nu le numeste bune cu atat mai mult nu acesta este „binele.”

Potrivit cu standardul lui Dumnezeu, standardul judecatii finale nici un om nu este fara pacat. Toti au pacatuit si sunt lipsiti de slava lui Dumnezeu. Omul nu cauta pe Dumnezeu tocmai de aceea Dumnezeu a fost Acela care l-a cautat pe om.[6]

Gen.3. 8 Atunci au auzit glasul Domnului Dumnezeu, care umbla prin grădină în răcoarea zilei: şi omul şi nevasta lui s’au ascuns de Faţa Domnului Dumnezeu printre pomii din grădină. 9 Dar Domnul Dumnezeu a chemat pe om, şi i-a zis: ,,Unde eşti?„ 10 El a răspuns: ,,Ţi-am auzit glasul în grădină; şi mi-a fost frică, pentrucă eram gol, şi m’am ascuns.„

-omul pacatos nu cauta pe Dumnezeu ci se ascunde de Dumnezeu.

Luca 19.10 Pentrucă Fiul omului a venit să caute şi să mîntuiască ce era pierdut.„

Luca 15.3 Care om dintre voi, dacă are o sută de oi, şi pierde pe una din ele, nu lasă pe celelalte nouăzeci şi nouă pe islaz, şi se duce după cea pierd4ută, pînă cînd o găseşte?

-ce oaie isi cauta stapanaul? Si cata intelepciune are o oaie sa caute stapanul?

„Predicatorul nu are nevoie niciodata sa cunoasca lucruri particulare despre biserica sa. …Pentru predicator nu conteaza deloc cine sta inaitnea lui; el nu este obligat sa cunoasca acest lucru si n-ar trebui sa-l intereseze. De ce? Pentru ca el stie ca fiecare fiinta omeneasca este pacatoasa si din punctul de vedere al predicatorului nu conteaza deloc daca omul acela vine din mahala sau daca vine din cea mai eleganta casa din Londra…de la Polul Nord sau de la Polul Sud. Ce conteaza? Nu conteaza cum sunt oamenii imbracati, cum arata, cat sunt de respectati sau cat sunt de nerespectati….nici un om care a fost mantuit nu-i mai minunat decat altul; cu nimic nu-i mai minunat omul care a fost mantuit din betie decat omul care a fost mantuit dar n-a consumat niciodata in viata lui un strop de bautura…”[7]

Probele vinovatiei [Toata trupul] 13-18

Cineva ar putea nega vinovatia omului potrivit gandiri, intelectului sau vointei si cu privire la practica ar putea spune ca nu este adevarat insa Evanghelia lui Dumnezeu ne ofera o mica radiografie a starii de pacat a omului.

Amprentele vinovatiei sunt pe intreg trupul si fiinta omului.

-pacat din cap pana-n picioare. Apostolul Pavel aminteste aici madularele omului care sunt in linia intai in ce priveste comiterea pacatelor:

 gatlejul este gata oricand sa duhneasca murdarii putrezirii asemenea unui mormant deschis,

limbile si buzele omului in loc sa fie folosite spre a-L binecuvanta pe Dumnezeu sunt intrebuintate pentru a insela [ne aducem aminte de omul care schimba intrebuintarea fireasca a lucrurilor- asa este omul pacatos]

gura intreaga este plina de blesteme si amaraciune,

picioarele sunt neobosite sa alerge catre orice lucru rau,

mintea lor nu cunoaste notiunea de pace iar

ochii lor nu sunt atintiti catre evlavia Domnului- aici se are in vedere mandria omului si aroganta. El isi intoarce privirea de la Dumnezeu.

Isaia 59. 7 Picioarele lor aleargă spre rău, şi se grăbesc să verse sînge nevinovat; gîndurile lor sînt gînduri nelegiuite, prăpădul şi nimicirea sînt pe drumul lor. 8 Ei nu cunosc calea păcii, şi în căile lor nu este dreptate; apucă pe cărări sucite: oricine umblă pe ele, nu cunoaşte pacea.

Ps.10. 7 Gura îi este plină de blesteme, de înşelătorii şi de vicleşuguri; şi supt limbă are răutate şi fărădelege.

Ps.5. 9 Căci nu este nimic adevărat în gura lor; inima le este plină de răutate, gîtlejul le este un mormînt deschis, şi pe limbă au vorbe linguşitoare.

Ps.140. 3 Ei îşi ascut limba ca un şarpe, au pe buze o otravă de năpîrcă. –

Isaia 1. 5… Tot capul este bolnav, şi toată inima sufere de moarte! 6 Din tălpi pînă’n creştet, nimic nu-i sănătos: ci numai răni, vînătăi şi carne vie, ne stoarse, ne legate, şi ne alinate cu untdelemn

Revelatorul vinovatiei [Toata Legea] 19-20

-destinatarii- celor ce sunt sub Lege

-scopul- orice gura sa fie astupata. Este important sa incelegem scopul Legii dar si sa observam ca acest scop este realizat atunci cand avem in vedere intreaga Lege, „tot ce spune Legea.” Este foarte posibil ca atunci cand luam in seama doar anumite posunci din Lege  sa fim nevinovati inaintea lui Dumnezeu dar atunci cand luam in seama tot ce spune Legea vom observa ca intr-adevar orice gura va fi astupata.

Ex. tanarul bogat pazise multe dintre porunci dar incalcase porunca sa nu poftesti si implicit sa iubesti pe Domnul Dumnezeul tau cu toata inima…cu toata puterea.

Acum intelegem de ce unii nu au inca gura astupata cu toate ca ei se falesc cu Legea. De ce? Pentru ca nu iau seama la toata Legea lui Dumnezeu.

Sa nu uitam deci ca rolul Legii este sa astupe gura omului, rolul Legii este sa gaseasca lumea vinovata inaintea lui Dumnezeu si nicidecum sa aduca mantuire omului. Pentru cei care nu inteleg la prima strigare apostolul Pavel mai afirma inca o data acelasi lucru dar cu alte cuvinte [Pavel stia ca unii sunt grei de cap in privinta asta] „nimeni nu va fi socotit neprihanit inaintea Lui prin faptele Legii.”

Pavel mai adauga inca un argument pentru a sustine afirmatia anterioara si anume ca rolul Legii a fost sa aduca „cunostinta deplina a pacatului.” Mai intai a fost revelatia naturala, apoi constiinta dar nici una din acestea nu a adus cunostinta deplina a pacatului. Apoi Dumnezeu a trimis Legea- ea a adus cunostinta deplina a pacatului. Este ciudat insa cand unii oameni chiar in zilele noastre atunci cand este vorba de Lege in loc sa cunoasca deplin pacatul din vietile lor ei vad pacatul in vietile altora si astfel in loc sa ajunga la concluzia lui Dumnezeu ca suntem toti vinovati inaintea lui Dumnezeu totusi ei ajung sa creada ca nu sunt vinovati. Intrebarea este „si-a implinit Legea lucrarea in acesti oameni?”

Legea se adreseaza celor ce sunt sub Lege.

Legea aduce cunostinta deplina a pacatului

Legea nu socoteste pe nimeni neprihanit

Legea astupa orice gura- omul nu mai are nici o scuza si nici un merit

Legea gaseste pe toata lumea vinovata inaintea lui Dumnezeu

Iata deci rolul Legii si fara indoiala, trebuie sa recunoastem ca Evanghelia lui Dumnezeu se slujeste de lucrarea Legii lui Dumnezeu. Legea descopere pacatul si in felul acesta omul dezarmat de orice merite va cadea in fata lui Dumnezeu cerand har. Legea este buna si este desavarsita.

Este gresit insa sa luam Legea si sa ii atribuim alte roluri pe care Dumnezeu nu le-a intentionat ca ea sa le indeplineasca. Este gresit sa ne asteptam ca cineva sa pazeasca Legea si sa fie mantuit prin ea.

Concluzia

Sentinta lui Dumnezeu – Lumea este vinovata

Sentinta lui Dumnezeu este clara- Lumea este vinovata.

-in ce priveste vinovatia lumea este o apa si-un pamant. Sub pacat si sub vinovatie nu mai este grec si iudeu, nu mai sunt pagani, moralisti sau religosi. Toti sunt vinovati caci toti au pacatuit si sunt lipsiti de slava lui Dumnezeu.

Este foarte posibil ca inaintea oamenilor sa fii gasit bun. Este foarte posibil ca pana si in fata standardelor proprii sa fii gasit bun dar este imposibil sa nu fii gasit vinovat inaintea lui Dumnezeu. Insa ce folos sa te bucuri ca esti nevinovat inaintea oamenilor sau in propria ta conceptie… ce folos daca Dumnezeu nu te gaseste nevinovat. Tu vei da socoteala inaintea lui Dumnezeu si Dumnezeu te va judeca nu dupa standardele tale si nici dupa standardele lumii ci dupa standardul Sau- Isus Hristos „Acesta este Fiul Meu Preaiubit in care Imi gasesc toata placerea Mea.” Acesta este standardul care Il staisface pe Dumnezeu.

Cum este radiografia ta?

 

---

[1] William Barclay  pg.50-51

[2] Lloyd   pg.192

[3] Wiersbe  pg.30

[4] Lloyd Jones   pg.203

[5] Lloyd  pg.304

[6] Wiersbe  pg.30

[7] Lloyd  198