Romani 6.1-14 Unirea cu Hristos în moarte şi în viaţă

 

Material prezentat în cadrul grupului de casă, vineri 16 august 2013. Posibil folositor celor care pregătesc studiul biblic duminical după calendarul de studiu al Uniunii Baptiste din România.

 La o privire de ansamblu a pasajului, la o simplă citire, care sunt cuvintele sau ideile care ies in evidenţă?

În mod deosebit iese în evidenţă imaginea morţii.  Se foloseşte verbul „a muri”, se foloseşte substantivul „moarte”, se vorbeşte despre o răstignire şi se vorbeşte despre o înviere (chiar şi aici ideea morţii este prezentă. Nu poate exista o inviere dacă n-ar fi o moarte.)

În al doilea rând observ imaginea identificării. Expresii precum „în Isus”(v.3, 11), „împreună cu El”(v.4, 6, 8), „una cu El”(v.5). Toate aceste expresii vorbesc despre identificarea noastră cu Domnul Isus, strânsa noastră legătură cu Domnul.

Se vorbeşte de asemenea despre păcat şi sfinţenie arătându-se faptul că un credincios trebuie şi poate să nu mai trăiască în păcat. Credinciosul va trăi o viaţă nouă (v.4), adică o viaţă trăită împreună cu Domnul Isus (v.8), este viaţa trăită pentru Dumnezeu (v.10), viaţa în care păcatul nu mai deţine domnia peste noi (v.12) iar mădularele noastre sunt puse în slujba lui Dumnezeu ca nişte unelte ale neprihănirii (v.13)

 Important de observat alte câteva cuvinte cheie: „nu ştiţi?” (v.3), „ştim bine” (v6), „credem” (v.8), „socotiţi-vă” (v.11) şi „da-ţi lui Dumnezeu mădularele voastre” (v.13). Care este logica acestor expresii? Au ele vreo importanţă deosebită pentru noi?

Da, trebuie observat că ele au o logică: începe cu ceea ce cunoaştem, apoi credinţa, apoi ne socotim potrivit credinţei (ne privim pe noi înşine în lumina nouă pe care o avem prin prisma credinţei. Acest „socotiţi-vă” este faza aceea în care credinţa este personalizată, este însuşită, ajunge efectivă în viaţa mea.)…şi apoi urmează practica (practica este de fapt punerea trupului nostru la dispoziţia lui Dumnezeu, ba mai mult, în slujba Lui.)

 -Este diferenţă între „a şti” şi „a crede”?

Da! Ştim multe lucruri dar nu pe toate le şi credem. Credinţa este mai mult decât a şti. Adevărurile pe care le crezi sunt mult mai valoroase decât adevărurile pe care doar le ştii.

Exemplu: toţi ştim că exoistă o înviere a morţilor dar nu toţi cred asta. Toţi ştim că morţii nu au nevoie să le dăm noi ceva. Totuşi nu toţi cred asta.

Atenţie! Există pericolul să confundăm „a şti” cu „a crede”. Astfel, sunt oameni în biserici sau în afara lor, care, pentru că ştiu multe, consideră că sunt şi credincioşi. Este fals!  În realitate, fiecare credem doar ceea ce trăim nu ceea ce ştim. Faptele noastre spun ce credem din ceea ce ştim.

Există pericolul să ştii multe lucruri adevărate, biblice dar să nu crezi nimic din ele. Pe de altă parte, nu tot ce ştim trebuie să credem. Domnul să ne dea înţelepciune să alegem călăuziţi de El ce trebuie crezut şi ce trebuie să rămână doar la nivel de cultură generală- Cuvântul Lui trebuie nu doar ştiut ci şi crezut, deci împlinit.

 -Care este deci importanţa acestor expresii aşezate în ordinea aceasta?

Vedem aici cât de importantă este cunoaşterea, ceea ce ştim. Totul porneşte de aici: cunoaşterea influenţează credinţa, credinţa determină modul în care ne vedem pe noi înşine (cum ne considerăm) şi apoi, modul în care ne vedem pe noi înşine determină comportamentul şi trăirea noastră.

Exemplu: dacă te consideri un urmaş din maimuţă, te vei purta asemenea; dacă te consideri un fiu al Regelui, demnitatea din tine nu te va lăsa să te porţi oricum.

Şi drumul înapoi este valabil: purtarea arată cum ne considerăm, cum ne vedem pe noi dă de gol credinţa pe care o avem, iar credinţa pe care o avem descoperă calitatea informaţiilor pe care le-am cunoscut.

De aceea, dacă este vreo problemă în practică sau în credinţă sau în modul în care ne privim pe noi înşine, trebuie să revizuim cunoştinţa dacă este potrivit cu adevărul şi dacă ştim bine ceea ce ştim.

 „Ce vom zice dar, să păcătuim mereu ca să se înmulţească harul? Nicidecum!…” (Rom.6.1-2a). Ce anume l-a făcut pe apostolul Pavel să ridice această problemă?

Este interesant şi de apreciat modul în care apostolul Pavel îşi prezintă argumentul ca o discuţie cu un interlocutor imaginar. De fapt el însuşi întreabă şi tot el răspunde căutând să preîntâmpine obiecţiile ce pot apărea în mintea destinatarilor lui (abordare proleptică).

Cu doar un verset înainte, în 5.20 el spunea: „dar unde s-a înmulţit păcatul, acolo harul s-a înmulţit şi mai mult…” Unii ar putea deduce de aici că nu este nici o problemă dacă mai păcătuim, dimpotrivă, vom primi mai mult har.

 -Vi se pare cunoscută problema?

Mie mi-au spus câtiva adventişti că dacă noi nu ne ţinem de Lege, atunci asta ne duce la păcat, vom păcătui şi mai mult pentru că ştim că vom fi iertaţi. Este trist… de fapt cine gândeşte aşa înseamnă că nu ştie ce este mântuirea şi nici ce este păcatul. O astfel de gândire îmi spune că păcatul este ceva ce ţi-l doreşti…

Exemplu: tata m-a iertat că am aruncat benzină pe focul din sobă. Credeţi că, pentru că am fost iertat asta m-a determinat să mai arunc încă o dată benzină în sobă? Am înţeles că am făcut ceva grozav de rău, am înţeles că tata a plătit paguba mea şi m-a salvat, să-mi mai doresc să fac ce am făcut?!!!! 

 Moartea care duce la Viaţă

Fiecare dintre noi cunoaştem oameni, tineri sau mai în vârstă care au ales să-şi pună capăt zilelor, au ales să se sinucidă. Ei şi-au dorit moartea ca un refugiu, au dorit să pună capăt lipsurilor, necazurilor sau suferinţelor.

Într-un anumit sens, moartea este o soluţie spre o nouă viaţă, dar nu moartea aceasta, nu sinuciderea ci un alt fel de moarte. Vorbim imediat despre asta.

Exemplu: în cimitir şi asupra morţilor, nici o autoritate omenească şi nici un guvern nu mai are pretenţii şi nu mai poate impune nici o cerinţă.

Este valabil şi în tărâm spiritual, dar este vorba despre un alt fel de moarte…

 -Despre ce moarte este vorba? Moartea faţă de păcat.

Rom.6.2 …noi care am murit faţă de păcat. V. 11 …socotiţi-vă morţi faţă de păcat…

Este vorba despre „moartea faţă de păcat”. Dacă însă ne uităm mai atent în pasajul nostru observăm că se mai vorbeşte şi despre o altă moarte „moartea pentru păcat” (6.10). În cel de-al doilea caz, subiectul este Domnul Isus. El a murit pentru păcat iar în cazul nostru se vorbeşte despre moartea faţă de păcat.

Ne amintim că la Golgota, pe cruci au murit trei persoane: Domnul Isus a murit pentru păcat, unul dintre tâlhari a murit faţă de păcat şi celălalt a murit în păcat. Pentru păcat, doar singur Domnul Isus a murit. Noi oamenii avem de ales: fie să murim în păcat fie să murim faţă de păcat. Moartea în păcat se întâmplă în mod automat prin moartea fizică dacă înainte n-am ales să murim faţă de păcat.

 -Despre ce moarte este vorba?  Moartea împreună cu Hristos (v.3-6, 8)

Sinuciderea este moarte în păcat, moarte fără Hristos. Este o tragedie. De ce? Pentru că nu ai parte de înviere cu Hristos dacă nu ai parte de moarte împreună cu Hristos.

 Cum şi când se petrece această moarte faţă de păcat în viaţa credinciosului? Moarte în spirit.

v.3 Nu ştiţi că toţi câţi am fost botezaţi în Isus Hristos, am fost botezaţi în moartea Lui? Noi deci, prin botezul în moartea Lui am fost îngropaţi împreună cu El…

Multă vreme am crezut că aici se vorbeşte despre botezul cu apă dar am înţeles că gândeam greşit. Botezul cu apă este doar un simbol fizic al altui botez- botezul cu Duhul Sfânt.

Ioan 1.33 Eu nu-L cunoşteam, dar Cel Ce m-a trimis să botez cu apă, mi-a zis: Acela peste care vei vedea Duhul pogorându-Se şi odihnindu-Se, este Cel Ce botează cu Duhul Sfânt…

Botezul în Numele Domnului Isus, botezul cu Duhul Sfânt are loc astăzi înainte de botezul cu apă. Aşa ar trebui să fie.

Botezul cu apă este un simbol al morţii şi al învierii noastre împreună cu Domnul Isus. Când intrăm în apă simbolizăm îngroparea iar când ieşim din apă simbolizăm învierea.

Aplicaţie practică: Când vorbim despre îngropare şi înmormântare în mod necesar trebuie să fie acolo un mort. Ca cineva să fie îngropat trebuie întâi să ne asigurăm că este mort. Tot aşa şi pentru botez; pentru ca cineva să fie primit la botez, trebuie să ne asigurăm că este mort…faţă de păcat. Să nu uităm că botezul este o îngropare!!!  Cand cineva moare fizic, există un cadru medical care constată decesul şi eliberează un certificat de deces. Tot aşa, în biserică, cel ce botează sau păstorul, este cadrul abilitat să constate dacă candidatul la botez, candidatul pentru înmormântare este mort sau nu. El este cel ce eliberează certificatul şi doar atunci poate fi primit pentru botezul în apă.

Nimeni nu trebuie primit să fie botezat doar pentru că este din familie de pocăiţi sau pentru că i-a venit vremea. Biserica nu trebuie să impună şi nu trebuie să se implice în a forţa decizia păstorului cu privire la botezul cuiva. De asemenea, comitetul poate sfătui pe botezător, pe păstor, dar decizia finală aparţine păstorului, celui ce botează.

Cum şi când se petrece această lucrare? Nu putem spune prea multe decât faptul că este lucrarea tainică a Duhului Sfânt care, aşa cum spunea Domnul Isus lui Nicodim, nu poate fi cunoscută ci doar recunoscută prin roadele ei (Ioan 3.8).

 Cum recunoaştem moartea faţă de păcat? Cum se manifestă?

Cum recunoaştem moartea fizică? Mortul fizic nu se mai hrăneşte, nu mai vorbeşte, nu mai pofteşte nimic, nu mai simte nimic… nu mai raţionează. Moartea cerebrală se spune că este adevărata moarte fizică.

A fi mort faţă de păcat înseamnă a nu mai răspunde la impulsurile păcatului: nu mai mă las stârnit de păcat, nu mai sunt atras de păcat, păcatul nu mai prezintă interes pentru mine. Păcatul este şi se manifestă în jurul nostru dar; ochiul este orb faţă de păcat, urechea este surdă faţă de păcat, gura este mută când vine vorba să spun un păcat, brateţe şi trupul este fără putere când este vorba să fac un păcat.

Exemplu: Cântarea „Nu mai sunt al meu de-acuma”

1Cor. 6.19-20 Nu ştiţi că trupul vostru este Templul Duhului Sfânt care locuieşte în voi şi pe Care L-aţi primit de la Dumnezeu? şi că voi nu mai sunteţi ai voştri? Căci aţi fost cumpăraţi cu un preţ. Proslăviţi dar pe Dumnezeu în trupul şi în duhul vostru care sunt ale lui Dumnezeu.

 Care este legătura dintre moartea faţă de păcat şi viaţa nouă? Moartea faţă de păcat este condiţia vieţii noi.

Moartea faţă de păcat nu este sfârşitul călătoriei noastre spirituale ci abia începutul. Pentru că moartea faţă de păcat este de fapt moartea împreună cu Hristos, prin El avem şansa învierii la o viaţă nouă.

v.4 …după cum Hristos a înviat din morţi prin slava Tatălui, tot aşa şi noi să trăim o viaţă nouă.

v.10 …El a murit pentru păcat odată pentru totdeauna, iar prin viaţa pe care o trăieşte, trăieşte pentru Dumnezeu.

v.12-13 păcatul să nu mai domnească în trupul vostru muritor şi să nu mai ascultaţi de poftele lui. Să nu mai daţi în stăpânirea păcatului mădularele voastre ca nişte unelte ale nelegiuirii, ci daţi-vă pe voi înşivă lui Dumnezeu, ca vii, din morţi cum eraţi şi daţi lui Dumnezeu mădularele voastre ca pe nişte unelte ale neprihănirii.

Viaţa nouă este viaţa trăită pentru Dumnezeu, mai concret, este viaţa trăită în ascultare de El, în slujba Lui, în neprihănire. Dar să nu uităm, moartea faţă de păcat este condiţia pentru a ajunge în viaţa pentru Dumnezeu.

v.5 În adevăr, dacă ne-am făcut una cu El printr-o moarte asemănătoare cu a Lui, vom fi una cu El şi printr-o înviere asemănătoare cu a Lui.

v.8 Acum, dacă am murit împreună cu Hristos, credem că vom şi trăi împreună cu El…

Domnul Isus spunea: „nimeni nu poate sluji la doi stăpâni..” (Matei 6.24) De aceea, trebuie mai întâi să mori faţă de Stăpânul numit „Păcat” ca să poţi sluji stăpânului numit „Domnul Isus.” Nu există viaţă nouă sub o stăpânire veche. 

Unirea cu Domnul Isus

Ideea unirii credinciosului cu Domnul Isus Hristos este prezentă din plin în fiecare adevăr prezentat în acest pasaj prin expresii precum „în Isus”(v.3, 11), „împreună cu El”(v.4, 6, 8), „una cu El”(v.5).

În prima fază, mi-a fost greu să înţeleg ce înseamnă „unirea cu Domnul Hristos”. Apoi, Domnul mi-a adus aminte de o imagine bine cunoscută nouă: când doi tineri (de sex opus) se căsătoresc, noi spunem „s-au unit” şi chiar Dumnezeu spune „se vor face un singur trup.” Sunt doi şi totuşi una. Într-adevăr, aşa cum spunea apostolul Pavel: „taina aceasta este mare” (Efes.5.32). Chiar apostolul Pavel face o paralelă între căsătoria soţ-soţie şi căsătorie Hristos-Biserică. Deci, nu cred că este deloc deplasat să încercăm a înţelege puţin unirea cu Domnul  meditând puţin la unirea soţ-soţie. 

Ce înseamnă faptul că cei doi sunt una?Care sunt câteva indicii după care ne dăm seama că cei doi sunt una sau că cei doi nu sunt una?

Fiecare dintre noi am văzut persoane căsătorite care deşi sunt cu acte în regulă, cununaţi totuşi nu sunt una. 

Iată câteva exemple:

-unitate în familie înseamnă să privim în aceeaşi direcţie şi nu în sensuri opuse. Înseamnă să avem aceleaşi planuri, să lucrăm în aceeaşi direcţie

-unitate în familie înseamnă să petrecem timp împreună, să avem timp de calitate împreună.

-unitate în familie înseamnă să învăţ să simt cu partenerul de viaţă. Să mă bucur când el se bucură şi să plâng când el plânge; să îl înţeleg din priviri.

-asemănarea este o altă roadă a unităţii. Sentimental, spiritual, fizic şi chiar trăsăturile chipului. Adesea ni se spune: „semănaţi!” Vezi în textul nostru cuvântul „asemănătoare.”

-proiecte comune, valori comune, interese comune.  

Pot verifica dacă sunt unit cu Domnul Isus?

Este foarte simplu. Răspunde la următoarele întrebări şi vei înţelege:

a)             Petreci timp cu Domnul Isus în rugăciune şi meditaţie la Cuvântul Său? 

b)            Eşti atent la ceea ce spune El în Cuvânt? Eşti interesat de părerea Lui sau citeşti Biblia doar ca să bifezi că eşti la zi cu citirea ei?

c)             Planurile Lui sunt şi interesul tău? Adică, eşti interesat de mântuirea oamenilor, lucrezi pentru asta sau te interesează doar afacerile tale?

d)            Ai ajuns să simţi când Domnul Isus este supărat pe tine şi când se bucură de tine? Îţi pasă ce simte El cu privire la tine? Te interesează?

e)             Ai tu aceleaşi valori ca Domnul Isus? Neprihănirea, adevărul, cinstea, cumpătarea şi standardul sfinţeniei sunt importante pentru tine?

f)             Ai ajuns tu să reflecţi chipul Domnului Isus? Au ajuns cei din casa ta şi prietenii tău să vadă în tine pe Domnul Isus?

g)             Trupul tău şi mădularele tale sunt în slujba Domnului Isus (soţul tău spiritual) sau sunt în slujba unui străin?

h)            Ştiu că El se gândeşte la tine, eşti în gândurile Lui. Tu te gândeşti la El, este El în gândurile tale?

i)              Eşti una cu Domnul şi în bucurii şi în necazuri? 

Dacă nu există unire cu Hristos în viaţa ta, atunci înseamnă că nu a fost unire cu Domnul Hristos în moartea Lui, înseamnă că nu ai murit faţă de păcat.

Unirea cu Domnul Isus este singura modalitate de a putea muri faţă de păcat.

Unirea cu Domnul Isus în moartea Lui este urmată automat de unirea cu El şi în viaţă.

Unirea cu Domnul Isus în viaţă este condiţionată de unirea cu El în moarte.

Unirea cu Domnul Isus este de fapt mântuirea şi mântuirea este unirea cu Domnul Hristos. Unirea cu Domnul Isus aduce moartea faţă de păcat (pocăinţa) şi tot ea aduce viaţa pentru Dumnezeu (credinţa.)

Gal.2.20 Am fost răstignit împreună cu Hristos şi trăiesc, dar nu mai trăiesc eu ci Hristos trăieşte în mine. Şi viaţa pe care o trăiesc acum în trup, o trăiesc în credinţa în Fiul lui Dumnezeu Care m-a iubit şi S-a dat pe Sine Însuşi pentru mine.

Mai putem noi să ne dorim să păcătuim când dorinţa noastră este să fim una cu Domnul nostru? 

Mihail Geabou, Păstor Biserica Baptistă Calea Domnului, Alexandria.

Read Full Post »

Romani 3.21-31 Omul neprihanit- Intelepciunea lui Dumnezeu

 Schita

Importanta

Introducere

Imaginea

1. Natura dreptatii lui Dumnezeu (21)

-revelata

-legala

-unica 

2. Identificarea dreptatii lui Dumnezeu (22-25)

-oferita de Dumnezeu

-independenta de Lege

-confirmata de Scripturi

-universal oferita

-prin credinta primita

-in Hristos eficienta

-gratuita dar nu ieftina

 3. Superioritatea dreptatii lui Dumnezeu (26-31)

-Dreptatea lui Dumnezeu (26)

-Gloria lui Dumnezeu (27-28)

-Impartialitatea lui Dumnezeu (29-30)

-Consecventa lui Dumnezeu (31)  

Importanta.

Intrucat pasajul de fata reprezinta punctul culminant al argumentarii lui Pavel referitor la justificarea prin credinta consider ca este necesar sa subliniem importanta pasajului in conformitate cu logica.

v.21Dar acum s-a aratat o neprihanire pe care o da Dumnezeu…

De ce abia acum? De ce nu de la inceput? Chiar a fost necesar sa ascultam mesajul dur si critic 1.18-3.20? Nu si se poate descoperi neprihanirea oferita de Dumnezeu pana nu esti convins ca tu nu ai o neprihanire a ta, esti in nevoie si ca nu poti sa fii neprihanit inaintea lui Dumnezeu nici prin nastere, nici prin moralitate si nici prin faptele Legii.

Greseala noastra este ca pornim in Evanghelizare cu neprihanirea lui Dumnezeu si asumam ca oamenii sunt convinsi de pacatul si vinovatia lor inaintea lui Dumnezeu.

Ex. Candva un medic oftalmolog american m-a rugat sa-l traduc unor pacienti. In timpul unei probe de ochelari am pus inaintea pacientului foaia dupa care trebuia sa citeasca dar nu i-am spus ca trebuia sa citeasca. Pacientul fiind mai invasrta nu stia ca trebuia sa citeasca asa ca tacea. Medicul s-a uitat la mine si m-a intrebat daca i-am spus pacientului ce trebuia sa faca. I-am raspuns ca nu iar apoi i-am spus „banuiam ca stie ce trebuie sa faca atunci cand vede ca-i pun foaia in fata.” „Nu te baza pe presupuneri!” mi-a spus medicul.

Lucruri care noua ni se par simple si absolut usor de inteles s-ar putea sa fie imposibile pentru altii in lipsa unei indrumari. Lucrul acesta cu mare probabilitate se poate intampla in domeniul spiritual. Sa nu presupunem noi ca oamenii stiu care le este adevarata stare. Pavel nu a presupus nimic, nu a asumat nimic si tot asa trebuie sa facem si noi. Sa le prezentam oamenilor Evanghelia punand bazele credintei prin invatatura despre mania lui Dumnezeu, judecata, condamnarea si sentinta lui Dumnezeu.

Evrei 6. 1 De aceea, să lăsăm adevărurile începătoare ale lui Hristos, şi să mergem spre cele desăvîrşite, fără să mai punem din nou temelia pocăinţei de faptele moarte, şi a credinţei în Dumnezeu, 2 învăţătura despre botezuri, despre punerea mînilor, despre învierea morţilor şi despre judecata vecinică.

Pocainta de faptele moarte si judecata vesnica sunt adevaruri incepatoare ale lui Hristos. Greseala acelor oamenii era ca au ramas la adevarurile incepataoare- fundamentale si nu au continuat. Greseala noastra poate mai grava decat a lor este ca vorbim despre adevarurile avansate pana nu am pus temelia. Parerea mea este ca adevarurile incepatoare sunt fundamentale si acestea le conditioneaza si pe cele mai profunde si avansate.

Ex. Operatiile matematice precum adunarea si scaderea, inmultirea si impartirea- Sunt elementare, unele chiar banale dar nu poti ajunge la radicali si alte operatii mai grele daca nu le stii pe acestea.

Ex. Clasele I-IV se numesc elementare. Asta nu inseamna ca sunt de neglijat sau ca le poti ignora. Fara ele nu ajungi la doctorat.  

In acelasi fel- adevarurile discutate de noi pana aici (mania, judecata, condamnarea si sentinta lui Dumnezeu sunt fundamentale si absolut necesare in prezentarea Evangheliei. Fara intelegerea si acceptarea prin credinta a acestor lucruri omul nu va ajunge niciodata sa cunoasca neprihanirea lui Dumnezeu intrucat omul razvratit isi croieste el singur o neprihanire peronala  si pana nu ii distrugi ceea ce el a cladit nu il poti zidi in neprihanirea lui Hristos.  

Introducere

Pana aici vorbeam despre trei categorii de oameni: pagan, moralist si religios. Fiecareia dintre aceste trei categorii de oameni le-a fost oferita un fel de revelatie si trebuie sa observam ca revelatia a fost una progresiva: Paganul –natura, Moralistul –constiinta, Religiosul –Legea.

Am observat ca in toate aceste cazuri nici una din cele trei revelatii nu le-a fost de folos pentru mantuire dar fiecare dintre ele au fost suficiente pentru condamnarea lor. Cu toate ca si acele revelatii au fost tot de la Dumnezeu (1.19) ele au avut insa rolul sa-i determine pe oameni … să caute pe Dumnezeu, şi să se silească să-L găsească bîjbăind, măcar că nu este departe de fiecare din noi (Fapte.17.27).

Acum apare un al patrulea tip de om: omul nou- omul neprihanit. Si daca tot vorbim de un alt tip de om trebuie sa observam si un alt tip de revelatie, tot de la Dumnezeu (3.21) dar fara revelatia Legii (cu toate ca Legea si profetii vorbeau despre aceasta ultima revelatie Deut.18. 18 Le voi ridica din mijlocul fraţilor lor un prooroc ca tine, voi pune cuvintele Mele în gura lui, şi el le va spune tot ce-i voi porunci Eu…) –este vorba despre Domnul Isus Hristos.

Evrei 1.1 După ce a vorbit în vechime părinţilor noştri prin prooroci, în multe rînduri şi în multe chipuri, Dumnezeu, 2 la sfîrşitul acestor zile, ne-a vorbit prin Fiul, pe care L-a pus moştenitor al tuturor lucrurilor, şi prin care a făcut şi veacurile. 3 El, care este oglindirea slavei Lui şi întipărirea Fiinţei Lui, şi care ţine toate lucrurile cu Cuvîntul puterii Lui, a făcut curăţirea păcatelor, şi a şezut la dreapta Măririi în locurile prea înalte… 

Abia acum vom putea vorbi de al IV-lea tip de om:

 Omul neprihanit/drept  – Intelepciunea lui Dumnezeu 

Am spus „Intelepciunea lui Dumnezeu” pentru ca in timp ce vom cauta sa descoperim „Omul neprihanit” vom descoperi intelepciunea lui Dumnezeu.1Cor.1.7 Noi propovaduim intelepciunea lui Dumnezeu cea tainica si tinuta ascunsa pe care o randuise Dumnezeu spre slava noastra mai intainte de veci… 

Imaginea

De data aceasta avem imaginea unui deal- este dealul Golgota. Acolo putem vedea in noapte crucea dintre cruci unde Domnul Isus era rastignit. Nu stim cum sa ni-L imaginam pe Domnul insa ni-i putem imaginea la poalele crucii pe cei trei oameni aflati cu spatele la Domnul. Pe deoparte omul pagan nu este interesat de o haina curata, moralistul cu degetul condamna in continuare iar omul religios transpira cautandu-si mantuirea prin fapte. Tot aici putem vedea pe Maria Magdalena cea fara de neprihanire inghenunchind la picioarele sangerande ale Domnului Isus. Pe una dintre cruci un talhar, un gunoi al societatii lipsit de orice merit isi indreapta privirea catre Domnul cu pocainta si credinta ca nu va fi uitat cand va intra in Imparatia Sa. Un lucru ciudat se intampla acolo: haina murdara de pacate a Mariei devine alb stralucitoare iar trupul talharului asemenea. „Caci n-am venit sa chem la pocainta pe cei neprihaniti ci pe cei pacatosi”- a spus Domnul Isus (Mat.9.13).   

1.      Natura dreptatii lui Dumnezeu–                     

Revelata

v.21 Dar acum s-a aratat o neprihanire pe care o da Dumnezeu… 

Sa nu uitam ca Evanghelia lui Dumnezeu este o revelatie a lucrarilor lui Dumnezeu. Crestinismul este o religie revelata nu una inventata de om. Evanghelia lui Dumnezeu este galeria de arta a lucrarilor lui Dumnezeu. 

v.21 Dar acum… Intelegem ca intr-adevar revelatia lui Dumnezeu este aceea care imparte veacurile, revelatia lui Dumnezeu face diferenta. Revelatia lui Dumnezeu face diferenta intre „atunci” si „acum.” Pana in momentul acesta toti oamenii se aflau inca in perioada condamnarii lui Dumnezeu. Ei ar fi dorit sa faca diferenta in viata lor dar nu omul face diferenta. Prin neprihanirea procurata de ei in mod personal nici unul dintre cele trei tiprui de oameni nu aveau dreptul legal sa rasufle usurat si sa spuna „am fost condamnat dar acum…” Pentru ei nu era nici un „dar” nici o disjunctie, nici o diferenta. In viata lor nu se petrecuse nici o schimbare in bine.

Dar acum… Salvamarul intervine sa te ajute cand tu nu mai crezi ca te poti ajuta singur. Acesta este si momentul in care Dumnezeu produce schimbarea in viata omului prin revelarea neprihanirii Sale in Hristos. Neprihanirea oferita de Dumnezeu este aceea care face diferenta. Ea este aceea care imparte viata omului in doua. Fara ea nu exista schimbare, omul nu va vedea lumina zilei ci va locui in intuneric asteptand ziua maniei si a aratarii dreptei judecati a lui Dumnezeu. Nu faptele omului fac diferenta ci revelatia lui Dumnezeu. Schimbarea, disjunctia, „dar”-ul in viata cuiva vine doar ptrintr-un DAR: Domnul Isus este darul lui Dumnezeu pentru noi.

-Legala

v.24 si sunt socototi neprihaniti fara plata…

O declaratie, un act nu un proces. Nu exista trepte ale indreptatirii sau ale justificarii. Foarte important este sa intelegem ca „Dumnezeu nu ne face neprihaniti (drepti) ci ne declara neprihaniti. Justificarea este o problema legala. Dumnezeu pune dreptatea lui Hristos in contul nostru in locul pacatoseniei noastre si nimeni nu poate schimba acest lucru.” [1] 

Mantuirea noastra asa cum bine se stie este la trei timpuri: am fost mantuiti la timpul trecut [Justificarea- eliberarea de sub pedeapsa pacatului], suntem mantuiti la timpul prezent [Sfintirea- eliberarea de puterea pacatului] si vom fi mantuiti la timpul viitor [Glorificarea- eliberarea de prezenta pacatului].

Nu trebuie sa confundam justificarea- indreptatirea cu sfintirea. Sfintirea este un proces prin care omul creste in asemanarea cu Hristos pe cand justificarea este un act, o declaratie prin care omul este socotit neprihanit asemenea lui Hristos. Cand credinciosul se increde in Hristos si jerfa Lui, datorita jertfei desavarsite prin care Domnul Isus a purtat toate pacatele credinciosului „Dumnezeu il priveste pe pcatos ca si cand nu ar fi pacatuit niciodata.”[2] 

-Unica-

v.21 …s-a aratat o neprihanire …v.22 …neprihanirea data de Dumnezeu…

Neprihanirea lui Dumnezeu este una singura. Dumnezeu nu are alternative in ce priveste dreptatea. Ea este una singura. Dumnezeu nu este cu doua fete iar dreptatea lui Dumnezeu nu are concurent. Dumnezeu nu este satisfacut decat intr-un singur mod si deci printr-o singura dreptate.

Pentru ca nu este alternativa atunci trebuie sa stim ca noi nu avem de ales. Singura noastra sansa de indreptatire este dreptatea-neprihanirea oferita de Dumnezeu. In afara ei nu exista indreptatire, nu exista justificare si achitare inaintea lui Dumnezeu.  

 2.      Identificarea Neprihanirii care face diferenta

v.21 …o neprihanire pe care …v.22…si anume…

Inteleg de aici ca aceasta neprihanire, aceasta dreptate oferita de Dumnezeu trebuie identificata clar intrucat exista pericolul sa fie confundata cu altele daca nu cunostem caracteristicile ei distinctive. 

·         -oferita de Dumnezeu-

v.21 …pe care o da Dumnezeu…

Dumnezeu este interesat sa ne ajute. Dragostea lui se arata nu in tolerarea pacatului sau in coborarea standardului ci in faptul ca El ne ajuta sa atingem standardul. Unii inteleg gresit dragostea lui Dumnezeu dar noi vedem dragostea Lui prin faptul ca El ne ridica sa atungem standardul. Doar in felul acesta dreptatea si dragostea isi dau mana.

Doar Dumnezeu poate realiza ceva care sa-I satisfaca asteptarile. Dumnezeu nu are asteptari de la oameni ci El Insusi pregateste omului ceea ce trebuie omul sa-I ofere Lui.

Fratilor haideti sa cautam neprihanirea oferita de Dumnezeu si nimic altceva.

Fil.3. 9 şi să fiu găsit în El, nu avînd o neprihănire a mea, pe care mi-o dă Legea, ci aceea care se capătă prin credinţa în Hristos, neprihănirea, pe care o dă Dumnezeu, prin credinţă.

Sfanta Scriptura ne aminteste ca unii considera cum ca ar exista mai multe neprihaniri, si intr-adevar mai sunt si eltele insa false:

Rom.10. 2 Le mărturisesc că ei au rîvnă pentru Dumnezeu, dar fără pricepere: 3 pentrucă, întrucît n-au cunoscut neprihănirea, pe care o dă Dumnezeu, au căutat să-şi pună înainte o neprihănire a lor înşişi, şi nu s’au supus astfel neprihănirii, pe care o dă Dumnezeu. 4 Căci Hristos este sfîrşitul Legii, pentruca oricine crede în El, să poată căpăta neprihănirea.

Ravna nu este suficienta daca nu ai si pricepere. Ravna nu este totdeauna o consecinta a neprihanirii, o confirmare a acesteia. Mai vedem din textul de mai sus ca a nu avea pricepere inseamna sa umbli sa iti faci o neprihanire personala cand Dumnezeu iti ofera neprihanirea Lui. Pot spune chiar ca este o nebunie sa indraznesti sa refuzi ajutorul lui Dumnezeu preferand rezultatul eforturilor umane. 

·         -independenta de Lege-

v.21 …pe care o da Dumnezeu fara Lege…v.28 noi credem ca omul este socotit neprihanit prin credinta, fara faptele Legii.

Neprihanirea oferita de Dumnezeu este independenta de Lege. Ea nu este un produs al Legii si nici nu are nevoie sa fie sprijinita de Lege. Cu alte cuvinta nu trebuie sa fii un implinitor[3] al Legii ca sa ajungi sa primesti neprihanirea lui Dumnezeu. „…o da Dumnezeu fara Lege…” – Dumnezeu o acorda fara sa o conditioneze de implinirea Legii.

Astfel cei care conditioneaza dreptatea lui Dumnezeu de Lege fara indoiala ca nu prezinta nerihanirea lui Dumnezeu ci o inventie personala, o inventie care nu va face diferenta si nu va aduce odihna in viata omului. 

·         -confirmata de Scripturi –

v.21 …despre ea marturisesc Legea si proorocii.

Neprihanirea oferita de Dumnezeu nu este o inovatie de moment a lui Dumnezeu. Nu este ceva ce Dumnezeu a inventat pe moment intrucat ar fi fost luat prin surprindere de falimentul Legii in vietile oamenilor. Aceasta neprihanire, acesta dreptate fara Lege desi nu este un produs al Legii totusi ea este confirmata de Lege si de profeti. Legea si profetii o sustin, o proclama, o anunta. Cu alte cuvinte Legea si proorocii indreptau privirile oamenilor catre aceasta dreptate-neprihanire pe care Dumnezeu avea sa o ofere omului

Evrei 10:1 ‘n adevăr, Legea, care are umbra bunurilor viitoare, nu înfăţişarea adevărată a lucrurilor,

Col.2. 16 Nimeni dar să nu vă judece cu privire la mîncare sau băutură, sau cu privire la o zi de sărbătoare, cu privire la o lună nouă, sau cu privire la o zi de Sabat, 17 cari sînt umbra lucrurilor viitoare, dar trupul este al lui Hristos.

Fratilor haideti sa ramanem in acord cu Scripturile si sa primim neprihanirea-dreptatea care este in acord cu planul lui Dumnezeu prezentat in Scripturi. Sa nu ne facem o neprihanire inventata de noi si sa nu uitam ca Legea este de partea noastra si ea ne incurajeaza sa primim oferta lui Dumnezeu. 

·         -universal oferita

v.22 …vine prin credinta in Isus Hristos pentru toti si peste toti cei ce cred in El…v.23 caci toti au pacatuit si sunt lipsiti de slava lui Dumnezeu.

Oferta lui Dumnezeu nu are preferati. Dreptatea lui Dumnezeu este oferita pentru toti si peste toti… se are in vedere aici nepartinirea lui Dumnezeu. Dumnezeu nu este partinitor –spunea Petru lui Corneliu- dreptatea lui este pentru orice om din orice neam din orice semintie si de orice limba.

De ce asa? De ce nu ofera Dumnezeu neprihanirea Sa doar evreilor? De ce?

1)universalitatea pacatului

Pentru ca „toti au pacatuit si sunt lipsiti de slava lui Dumnezeu,”(3.23) pentru ca „nu este nici o deosebire” (3.22) pentru ca „am dovedit ca toti  fie iudei fie greci sunt sub pacat” (3.9). Iudeii nu sunt mai buni decat paganii de aceea dreptatea lui Dumnezeu este oferita tuturor.

2)universalitatea nevoii

Pentru ca toti au nevoie de ea. Din moment ce toti sunt lipsiti de slava lui Dumnezeu inseamna ca toti sunt in mare nevoie, toti au nevoie de dreptate. Pacatul aduce saracie spirituala si nu imbogatire. Fara drepate nu omul nu se va bucura de gloria lui Dumnezeu. dreptatea lui Dumnezeu este singura care te califica sa te bucuri in gloria lui Dumnezeu.  

·         -prin credinta primita  

v.22…vine prin credinta in Isus Hristos…peste toti cei ce cred in El.

Oferta prin credinta este opusul faptelor. Natura credintei este harul. Dupa natura, credinta este har.

Efes.2.8 caci prin har ati fost mantuiti, prin credinta si aceasta nu vine de la voi ci este darul lui Dumnezeu nu prin fapte ca sa nu se laude nimeni

…dupa natura este har. Iar harul nu cere fapte.

Rom.3.24 …sunt socotiti neprihaniti fara plata…

Dragostea lui Dumnezeu fata de om capata doua aspecte distincte: mila-Dumnezeu nu ne da ceea ce meritam. Har- Dumnezeu ne da ceea ce nu meritam.[4] 

Toate ofertele lui Dumnezeu sunt gratis (cu toate ca nu sunt ieftine). Si asta din cel putin doua motive: Dumnezeu nu are nevoie de nimic din partea noastra. Noi avem noevoie de El si de tot ce ne ofera El. Iar in al doilea rand noi oamenii nu suntem capabili sa Ii oferim lui Dumnezeu absolut nimic de care El ar avea nevoie. Pe scurt- bogatia divinitatii Lui si saracia omului justifica faptul ca oferta lui Dumnezeu este prin credinta si nu prin fapte.

Astfel orice dreptate sau neprihanire conditionata de eforturile noastre nu este dreptatea lui Dumnezeu. Nu va inselati Dumnezeu nu face afaceri cu omul, Dumnezeu nu se targuieste cu omul. 

·         in Hristos eficienta

v.22…vine prin credinta in Isus Hristos…peste toti cei ce cred in El v.26…sa socoteasca neprihanit pe cel ce crede in Isus.

Este gresit sa credem ca dreptatea lui Dumnezeu este oferita tuturor oamenilor. Dreptatea lui Dumnezeu este oferita doar celor ce cred in Domnul Isus. Si cine sunt acestia? Cei care au recunoscut ca sunt pacatosi si sunt convinsi de falimentul eforturilor lor personale. Cei care se incred in Hristos sunt de fapt cei care nu mai cred in ei si in puterea lor. Cei care mai cred ca mai este ceva bun in ei, ca mai sunt ceva resurse de dreptate si neprihanire in ei nu vor ajunge niciodata sa-si indrepte privirile catre Dumnezeu intrucat ei mai au inca de facut ceva, mai au inca ceva de demonstrat lui Dumnezeu.

Ioan 3.16

 In ce context este spus versetul acesta? „Dupa cum a inaltat Moise sarpele in pustie tot asa trebuie sa fie inaltat si Fiul Omului pentru ca oricine crede in El sa nu piara ci sa aiba viata vesnica.” Pentru a fi vindecat de muscatura sarpelui evreul trebuia sa indrepte privirea catre sarpele de arama (simbolul Domnului Isus pe cruce). Dar omul nu ar fi facut asta decat in cazul in care era constient ca nu mai are nici o resursa proprie pentru ca ar fi fost o nebunie sa crezi ca doar privind un sarpe de arama te vindecai. Astfel omul ar fi incercat orice alta metoda care ar fi parut pentru el eficienta –nicidecum sa privesti la un sarpe de arama.

Deci frati si surori sa nu ne inselam. Dreptatea lui Dumnezeu este oferita de Dumnezeu nu oricui ci doar acelora care au pus capat pretentiilor personale inaintea lui Dumnezeu si si-au indreptat privirile de la realizarile lor morale catre ceea ce a realizat Dumnezeu pentru noi- Isus Hristos-Dreptatea noastra pentru ziua judecatii.

1Cor.1. 30 Şi voi, prin El, sînteţi în Hristos Isus. El a fost făcut de Dumnezeu pentru noi înţelepciune, neprihănire, sfinţire şi răscumpărare, 31 pentruca, după cum este scris: ,,Cine se laudă, să se laude în Domnul.„ 

Doar aceasta este neprihanirea care odata primita face diferenta in viata credinciosului. Orice alta neprihanire este fara efect si omul ramane tot cu haina murdara a pacatului, haina care nu ii va da dreptul sa stea in picioare inaintea judecatii lui Dumnezeu.  

·         Gratuita dar nu ieftina

v.24 …sunt socotiti neprihaniti fara plata prin harul Sau, prin rascumpararea care este in Hristos Isus…v.25 Pe El Dumnezeu L-a randuit mai dinainte sa fie … o jertfa de ispasire…

Trebuie sa accentuam un aspect foarte important. Dreptatea lui Dumnezeu este oferita prin har, gratis dar nu este ieftina. Lucrul acesta este foarte important intrucat sunt unii oameni care „calca in picioare sangele cu care au fost rascumparti.” Aceasta este o dovada ca ei nu au primit indreptatirea de la Dumnezeu.

In pasajul nostru se spune  ca noi am fost socotiti neprihaniti „fara plata” insa asta nu inseamna ca neprhanirea nu costa nimic. Ea costa si inca mult; numai ca a platit alticineva in locul nostru.

1Pet.1. ,,Fiţi sfinţi, căci Eu sînt sfînt„. 17 Şi dacă chemaţi ca Tată pe Cel ce judecă fără părtinire pe fiecare după faptele lui, purtaţi-vă cu frică în timpul pribegiei voastre; 18 căci ştiţi că nu cu lucruri peritoare, cu argint sau cu aur, aţi fost răscumpăraţi din felul deşert de vieţuire, pe care-l moşteniserăţi dela părinţii voştri, 19 ci cu sîngele scump al lui Hristos, Mielul fără cusur şi fără prihană.

Aurul si argintul sunt metale pretioase si pentru faptul ca sunt rare dar sangele Domnului Isus este unic. Ceea ce este unic este extrem de valoros. Totusi sangele Domnului Isus este de pret nu doar pentru ca este unic ci pentru ca apartine Fiului lui Dumnezeu.

In textul nostru (24b-25) sunt trei termeni care arata valoarea indreptatirii noastre:rascumparare (arata clar ca s-a platit un pret chiar daca noua nu ni se cere pretul acesta), sangel (pretul a fost complet- pretul a fost viata) , jertfa de ispasire (satisfacerea standardului lui Dumnezeu de dreptate).

Valoarea sangelui poate fi inteleasa si in lumina lucrurilor realizate de jertfa Domnului Isus dar si prin pedeapsa pe care o vor primi cei ce ignora acesta sange.

Evrei 10. 28 Cine a călcat Legea lui Moise, este omorît fără milă, pe mărturia a doi sau trei martori. 29 Cu cît mai aspră pedeapsă credeţi că va lua cel ce va călca în picioare pe Fiul lui Dumnezeu, va pîngări sîngele legămîntului, cu care a fost sfinţit, şi va batjocori pe Duhul harului? 30 Căci ştim cine este Cel ce a zis: ,,A Mea este răzbunarea, Eu voi răsplăti!„ Şi în altă parte: ,,Domnul va judeca pe poporul Său.„ 31 Grozav lucru este să cazi în mînile Dumnezeului celui viu!  

3.      Superioritatea neprihanirii lui Dumnezeu 3.26-31 

v.26 pentru ca in vremea de acum sa-Si arate neprihanirea Lui in asa fel incat…

Versetul acesta semnaleaza un mare pericol. Aici era o problema tare delicata in care era in joc Insusi caracterul lui Dumnezeu. Neprihanirea lui Dumnezeu trebuia sa fie oferita intr-un mod special intrucat din dorinta Lui de a salva pe pacatos exista pericolul ca Insusi caracterul Sau sa fie compromis- adica Dumnezeu sa nu mai fie Dumnezeu- lucru imposibil de inchipuit.

Singura neprihanirea care Il respecta si Il recunoaste pe Dumnezeu ca Dumnezeu este doar neprihanirea oferita de El in Hristos Isus. Toate celelate neprihaniri atenteaza ca caracterul si Persoana lui Dumnezeu. In ciuda faptului ca Dumnezeu nu poate sa nu mai fie Dumnezeu oamenii isi croiesc neprihaniri personale prin care de fapt Il necinstesc pe Dumnezeu, ciuntesc din caracterul Lui si in cele din urma dumnezeul lor este el insusi un dumnezeu fabricat in mintea lor blestemata.  

·         Dreptatea lui Dumnezeu (26)

v.26 …in asa fel incat sa fie neprihanit si totusi sa socoteasca neprihanit pe cel ce crede in Isus.

Prov.17.15 Cel ce iarta pe vinovat si osandeste pe cel nevinovat sunt amandoi o scarba inaintea Domnului.

Neprihanirea prin Hristos este singura neprihanire care sta in picioare si este consistenta cu caracterul lui Dumnezeu. In v.26 observam ca aceasta neprihanire a fost si este singura neprihanire ce poate sa faca pe om drept si in acelasi timp Dumnezeu sa ramana drept. Mai existau si alte posibilitati in afara crucii:

a)omul sa fie condamnat si Dumnezeu sa ramana drept

b)omul sa fie declarat drept dar asta insemna ca Dumnezeu sa nu mai fie drept prin aceea ca ar fi trebuit sa renunte la sfintenia si dreptatea Sa.

Alta cale legala nu exista intrucat plata pacatului este moartea fara drept de apel. Astfel singura cale legala era ca omul sa fie condamnat si Dumnezeu ramanea drept. Acum insa pentru ca Dumnezeu iubea pe pacatos intrucat El este dragoste apeleaza la o alta solutie- dupa ce rosteste sentinta judecatorul se dezbraca de roba sa si imbraca haina acuzatului, accepta sentinta si sufera pedeapsa in locul celor care accepta si recunosc lucrarea Sa.

De observat ca: 1) este o solutie pe care omul nu i-a impus-o lui Dumnezeu si nici nu ar fi avut cum. 2) singurul mod in care Dumnezeu este dragoste pentru omul pacatos este doar in Hristos 3) in afara crucii lui Hristos Dumnezeu este doar dreptate iar omului ii revine doar condamnarea

Dupa cum am spus deja cautati, ganditi-va si veti vedea ca orice alt tip de neprihanire personala a omului ciuntestea dreptatea lui Dumnezeu pentru a iesi el drept. 

·         Gloria lui Dumnezeu (27-28)

v.27 …unde este dar pricina de lauda? S-a dus!

Neprihanirea in Hristos este singura care atribuie toate meritele lui Dumnezeu. Prin aceasta dreptate, in har nu exista lauda pentru „vierme” si daca nu exista atunci toata gloria, toata lauda este a lui Dumnezeu.

1Cor.1. 30 Şi voi, prin El, sînteţi în Hristos Isus. El a fost făcut de Dumnezeu pentru noi înţelepciune, neprihănire, sfinţire şi răscumpărare, 31 pentruca, după cum este scris: ,,Cine se laudă, să se laude în Domnul.„

Toate celelalte „neprihaniri” ale omului aduc lauda omului ba pana la urma ajung sa Il socoteasca pe Dumnezeu dator. In neprihanirea prin credinta accentul cade pe ce a facut Dumnezeu in Hristos pe cand in cazul neprihanirii prin Lege accentul cade pe ce a reusit sa faca omul prin fapte. 

·         Impartialitatea lui Dumnezeu (29-30)

v.29 …Dumnezeu este numai Dumnezeul Iudeilor? Nu este si al Neamurilor? Da, este si al Neamurilor.

Concluzia este ca Dumnezeu este nu doar al iudeilor ci si al neamurilor. Si asta pentru ca Dumnezeu este unul singur. Unul atat pentru iudei cat si peste neamuri. Si El ii trateaza pe toti egal –Isi arata dreagostea in mod egal precum si harul Sau. Dumnezeu este impartial.

Veti zice -atunci de ce a ales Israelul? Asta este intelepciunea lui Dumnezeu pentru a aduce mantuirea in lume. Eprubeta in care s-a pregatit antidotul pentru intreaba lume. Va aduceti aminte de promisiunea lui Dumnezeu pentru Avraam? …”te voi binecuvanta …si vei fi o binecuvantare,… toate neamurile pamantului vor fi binecuvantate in tine…”Gen.12.2-3 Deci care era intentia? Dumnezeu este impartial.

Cercetati acum celelalte nerpihaniri ale omului si veti vedea ca datorita lor, daca Dumnezeu le-ar accepta (cu toate ca un pacatos nu mai are dreptul sa demonstreze nimic) atunci Dumnezeu ar fi partinitor. Neprihanirea prin fapte- cine are face cine nu are ramane nemantuit. Unii se nasc in familii bogate alti in familii sarace. Unii sanatosi altii handicapati. Unii evrei unii pagani. Cum va ramane Dumnezeu Dumnezeul tuturor caci toti au pacatuit indiferent ca sunt saraci sau bogati, sanatosi sau handicapati? 

·         Consecventa lui Dumnezeu (31)

v. 31 deci prin credinta desfiintam noi Legea? Nicidecum. Dimpotriva noi intarim Legea.

Dumnezeu nu se schimba ci El ramane consecvent cu cerintele Legii Sale care este sfanta si dreapta. Neprihanirea oferita de Dumnezeu in Hristos este singura neprihanire care implineste asteptarile Legii.

Mat.5. 17 Să nu credeţi că am venit să stric Legea sau Proorocii; am venit nu să stric, ci să împlinesc.

Ioan 5.39  Cercetaţi Scripturile, pentru că socotiţi că în ele aveţi viaţa vecinică, dar tocmai ele mărturisesc despre Mine.

Neprihanirea descoperita de Dumnezeu in Hristos este singura neprihanire atestata de Scripturi. Orice alta neprihanire nu este nimic altceva decat o coborare a standardelor lui Dumnezeu. Omul care coboara stacheta pentru ca nu poate sa o sara.

Fapte.15. 10 Acum dar, de ce ispitiţi pe Dumnezeu, şi puneţi pe grumazul ucenicilor un jug, pe care nici părinţii noştri, nici noi nu l-am putut purta?

Nimeni nu a putut tine Legea iar textul de mai sus precizeaza lucrul acesta cu toate ca unii pretind ca aici nu este vorba de Legea lui Moise ci doar de taierea imprejur. Totusi, trebuie sa recunoastem ca nu taierea imprejur era greu de purtat ci Legea. Vom intelege insa in capitolul 7 care era si este rolul Legii in planul lui Dumnezeu de mantuire.                                      

In concluzie– orice alta neprihanire este un atentat la caracterul si Persoana lui Dumnezeu. singura dreptate-neprihanire-indreptatire-justificare este in Isus Hristos prin credinta in jertfa Lui. Este singura dreptate care va sta in picioare in fata judecatii lui Dumnezeu si doar in Hristos omul pagan, moralist sau religios poate deveni o faptura cu totul noua(2Cor.5.17), un om nou- Omul neprihanit.

Ill. Se spune ca undeva o tanara a fost adusa in fata judecatorului in tribunal datorita infractiunilor comise in trafic. Judecatorul s-a intamplat sa fie in acelasi timp si tatal fetei. Tatal-judecator se afla in mare dilema: ca judecator trebuia sa reprezinte dreptatea si astfel sa condamne pe fiica sa la inchisoare intrucat nu avea cu ce plati paguba infractiunii; ca tata, isi iubea fiica. Cum sa fii drept si iubitor in acelasi timp? Solutia gasita a fost ca tatal-judecator sa-si dea jos haina de judecator si sa ocupe scaunul acuzatului, al fiicei sale si astfel sa ia asupra lui pedeapsa pe care o hotarase el insusi pentru fiica sa. In felul acesta fiica lui preaiubita si-a recapatat libertatea iar tatal a ramas drept.

Aceasta este si pentru noi singura solutie de neprihanire. Dumnezeu Tatal- Judecatorul ne-a iubit si a venit in lume in Fiul Sau Isus Hritsos ca sa ocupe locul condamnatului. In felul acesta eu si tu sa fim liberi iar El sa poarte pacatul nostru. El a platit iar eu si cu tine care am fost iertati nu mai putem trai cum am trait pana acum; vom fi oameni noi, oameni neprihaniti de dragul Lui. 

---

[1] Wiersbe  pg.35

[2] Wiersbe pg.36

[3] Nu trebuie sa intram in panica; asta nu inseamna ca harul legifereaza pacatul. Apostolul Pavel lamureste lucrul acesta ceva mai tarziu cand vom vedea ca neprihanirea si harul lui Dumnezeu aduce o sfintire reala si superioara celei pe care Legea –pretind unii- ca o poate aduce.

[4] Wiersbe  pg.37

Read Full Post »

Romani 3.9-20 Vinovatia lumii intregi- Sentinta lui Dumnezeu

Schita:

Introducere

Imaginea

Universalitatea vinovatiei [Toata lumea] v.9

Profunzimea vinovatiei [Toata fiinta] 10-12

Probele vinovatiei [Tot trupul] 13-18

Revelatorul vinovatiei [Toata Legea] 19-20

Concluzia

Introducere

Apostolul Pavel se apropie de enuntul concluziei cu privire la starea de pacat a omenirii spunand:”am dovedit ca toti- fie iudei, fie greci sunt sub pacat”(v.9) Intelegem de aici inca o data ca scopul sectiunii precedente a fost intr-adevar de a-i convinge pe oameni de starea de pacat.

De ce o discutie asa lunga si asa de dura? Oare nu recunosc oamenii ca sunt pacatosi? Era necesara toata aceasta pledoarie pentru a dovedi starea de pacat a omenirii?

De aici invatam cateva lucruri:

Necesitatea convingerii personale.

Nu este suficient ca omul are pacat ci el trebuie sa fie convins de asta. Spre deosebire de remediul pe care un doctor il administreaza cu succes asupra unui pacient chiar in stare de inconstienta, in cazul evanghelizarii este nevoie de constienta deplina a pacientului.

Evanghelia se administraza doar in stare de constienta. Evanghelia are putere numai sub stare de constienta. Ea nu lucreaza in mod independent de facultatile mintale.

Ex- la medic ai nevoie de anestezie pentru ca vii constient. La Domnul ai nevoie de trezire la starea de constienta pentru ca vii anesteziat.

Responsabilitatea dovedirii.

Daca deci evanghelia lucreaza doar in stare de constienta a pacientului (deci nu sub anestezie) atunci intrebarea logica este „cine il va aduce pe pacient in stare de constienta?” Este logica intrebarea aceasta sau nu? Cei mai multi vor zice: „Nu, este si normal ca pacientul vine in stare constienta, pacientul stie ca este pacatos.”

Aceasta este una dintre marile greseli pe care le facem atunci cand evanghelizam pe cineva- ne asteptam ca el sa fie constient de starea de pacat si in felul acesta noi incepem evanghelia cu „Isus te iubeste” si jerfa Lui.

Pe masa de operatie pacientul venit in stare de constienta trebuie anesteziat. Inaintea Marelui Medic- Isus Hristos- omul vine sub anestezia pacatului si trebuie adus in stare de constienta.

Convingerea de starea de pacat nu este un lucru pe care sa-l astepti de la om, de la pacient ci este o datorie a evanghelistului. Dupa cum medicul nu se asteapa ca pacientul sa se anestezieze singur tot asa Domnul Isus nu se asteapta ca pacatosul sa iasa din anestezie singur- este datoria evanghelistului.

 Ideea ca oameni sunt deja convinsi, constienti de starea de pacat este gresita. Faptul ca oamenii recunosc anumite pacate nu inseamna ca ei dau dovada de acea atitudine de pocainta ceruta si asteptata de Dumnezeu

Indiferent cat ar parea omul de convins de starea de pacat totusi are nevoie de dovezile oferite de Evanghelie . Este foarte posibil ca pacientul sa detina si el din regie proprie anumite mijloace prin care sa intreprinda o tentativa de revenire la starea de constienta fata de pacat insa in prezenta Medicului este absolut nevoie sa fie administrate metodele prescrise de acesta.

Ex. anestezie cu alcool- la spital insa trebuie sa se faca o alta anestezie.

Ex- este una cand datorita simptomelor noi credem ca avem cutare boala si alta este cand mediul iti ofera dovezile. Dupa cunostintele mele s-ar putea sa nu fiu prea convins de gravitatea bolii insa daca ma duc la doctor el ma face deplin constient intrucat are cunostinta in domeniu si imi poate explica gravitatea si implicatiile bolii.

S-ar putea ca omul sa vada o parte din simptomele pacatului si sa concluda ca este pacatos. Asta insa nu este suficient. Evanghelistul trebuie sa se asigure ca i-a prezentat pacientului patologia pacatului iar acesta a inteles si este constient de gravitatea ei.

Sa nu plecam la evanghelizare cu presupunearea ca oamenii sunt convinsi si deplini constienti de starea pacat si implicatiile ei. In prezentarea evangheliei se pare ca apostolul Pavel nu a presupus asta ci dimpotriva era convins ca omul (paganul, moralistul si religiosul) are nevoie de argumente solide, biblice si practice prin care sa i se dovedeasca starea de pacat.

Exactitatea argumentarii

-argumentele evangheliei sunt prezentate diferentiat in functie de persoana cu care avem de-a face. Pentru omul pagan apostolul Pavel a folosit anumite argumente, pentru omul moralist altele iar pentru omul religios cu totul altele. De observat este faptul ca omul religios este cel mai greu de convins de starea de pacat.

Finalitatea argumentarii

3.9 …am dovedit ca toti…

Pentru cine a dovedit apostolul Pavel ca toti sunt sub pacat? El avea nevoie de dovezile acestea sau ascultatorii evangheliei? Da, ascultatorii evangheliei trebuie sa fie convinsi si in felul acesta sa fie treziti la realitate. Totusi, nu toti vor fi convinsi- de unde vom sti cand sa incheiem argumentarea noastra?

Pavel spune- „am dovedit…”. Pavel incheie argumentare in momentul in care el este convins ca a expus toate acele dovezi ce l-au convins pe el.

Convingerea personala indica momentul cand argumentarea starii de pacat ajunge la o concluzie. Daca argumentele pe care le-am oferit nu m-au convins pe mine atunci sa nu ma astept ca-l va convinge pe cel ce m-asculta.

Ex. convingerea lumii cu privire la starea de pacat reflecta in mod fidel convingerile bisericii despre starea de pacat. Starea de degradare a societatii este dovada faptului ca in opinia bisericii gradul de nocivitate al pacatului a scazut substantial.

Concluzie

Convingerea aceasta este un pas fundamental, vital pentru o evanghelizare eficienta. Apostolul Pavel nu a prezentat nimic despre moartea ispasitoare a Domnului Isus pana nu a putut spune „am dovedit…”. El era convins ca a dovedit, ca a oferit toate argumentele necesare pentru ca ascultatorul sa fie convins de starea de pacat in care se afla.

Oamenii nu vor fi pregatiti sa inteleaga rostul jertfei Domnului Isus pana nu au fost convinsi de starea de pacat. De aceea sa nu trecem cu usurinta peste aceasta invatatura a evangheliei. Sa ajungem sa putem spune si noi „am dovedit…”

Imaginea

De data aceasta imaginea prezentata in pasajul nostru surprinde pe cei trei oameni impreuna in boxa acuzatilor. Pana aici au fost separati insa de data aceasta accentul cade pe „impreuna„; si vom vedea mai tarziu de ce este necesar ca cei trei sa fie impreuna sub aceeasi acuzatie.

Un alt aspect al acestei imagini scoate in evidenta si probele vinovatiei asa ca cei trei impreuna, unul in fata celuilalt sunt supusi unui test radiologic. Astfel vom putea vedea radiografia fiintei launtrice a celor trei impreuna si pe baza ecografiei vom putea prezenta starea reala a omului. [De aceea avem cu noi o ecografie.]

Universalitatea vinovatiei [Toata lumea] v.9

Comparatia intre pacatosi.

A dovedi ca oamenii sunt sub pacat e una. A dovedi ca oamenii sunt toti impreuna sub pacat este cu totul altceva.

Pana in momentul acesta apostolul Pavel a dovedit ca si paganul si moralistul si religiosul sunt pacatosi. Sa nu ne bucuram insa inainte de vreme. Sectiunea aceasta aparent inutila este totusi extrem de necesara. Ce s-ar fi intamplat fara ea? Fara ea ar aparea un mare pericol- comparatia intre pacatosi. Comparatia intre pacatosi este tot la fel de condamnabila ca si complacerea in starea de pacat. De ce?

Ex- Religiosul, desi convins ca este pacatos s-ar putea lauda ca nu este tot la fel de pacatos ca paganul. Moralistul la fel. Si chiar paganul ar putea recunoaste ca este pacatos totusi nu asa de pacatos ca religosul pentru ca el nu a avut parte de revelatia speciala. In concluzie vom vedea ca nici unul din cei trei- prin comparatie- nu vor gasi motivul pentru a parasi starea de pacat.

Problema omului din ziua de azi nu este aceea ca nu recunoaste starea de pacat. O recunoaste insa se consoleaza cu ideea ca sunt multi altii mai rau ca el. Iata cum am putea exprima naivitatea acestui mod de gandire:

Ex.1. Eu am luat nota 4 la examen. Colegul meu a luat 3. Pentru aceasta ajung sa ma bucur ca exista cineva mai incapabil ca mine. Totusi, pe mine ce ma intereseaza -sa demonstrez ca este cineva mai incapabil decat mine? Sau sa trec examenul? Bine el a luat 3 si eu 4, dar cine a luat examentul? Nici unul! Si cu ce ma incalzeste. Nu conteaza cu cat am picat- conteaza ca am picat. Care era nota de trecere? 5? Nu, 10 cu felicitari.

Ex. 2. Prapastia are o lungime de 5m. Eu sar 4m iar vecinul a sarit 3m. Trebuie sa ma bucur pentru ca a sarit altul mai putin? Nu, pentru ca si eu am cazut in prapastie.

Bazati pe acest mod de gandire multi oameni intorc spatele Domnului Isus intrucat ei obisnuiesc sa se compare cu alti oameni mai pacatosi decat ei si nu cu standardul lui Dumnezeu. Iata inca o data cat de corupta este gandirea umana: in domeniul educatiei si invatamantului stim sa gandim corect si sa nu ne comparam cu repetentii insa in domeniul credintei gasim incurajatoare metoda comparatiei cu candidatii iadului.

Evanghelistul trebuie sa lamureasca si acest aspect pacientului, ascultatorului. Trebuie sa stie ca in mod constient sau in cele mai multe situatii in mod inconstient omul se bazeaza pe o astfel de gandire.

Vei fi oare mai bucuros ca ai picat examenul cu 5 sau ca ai cazut in prapastie pentru ca ai sarit doar cu 1cm mai putin? sau vei fi mai bucuros ca ai ajuns in iad si esti totusi cel mai moral om din iad? Dimpotriva, eu am observat ca cei mai suparati dintre cei examinati sunt cei ce sunt imediat sub linie, cei care mai aveau putin. Tot asa banuiesc ca si in iad cei mai chinuiti sunt aceia care s-au crezut mai morali ca altii. Si un alt lucru de observat este ca de obicei supararea nu este pe examinator ci pe ei insisi ca ar fi putut mai mult.

3.9 Ce urmeaza atunci? Suntem noi mai buni decat ei? Nicidecum…

Iata concluzia lui Pavel: pana aici poate ca unii ar fi putut crede ca sunt mai buni decat altii. Acum insa comparatia este fara sens. Toti suntem la fel. In lumea dominata de pacat, sub pacat nu este permisa comparatia „mai bun decat…” sau „mai bun ca…”.

Mai mult decat atat observati ca pana si Pavel se include pe sine. Nici macat Pavel nu spune ca ar fi fost mai bun ca ceilalti. Pavel nu intreaba „Sunteti voi mai buni decat ei?” ci „Suntem noi mai buni decat ei?”

Adevarata Evanghelie a lui Dumnezeu, atunci cand este inteleasa corect le indreapra oamenilor privirile catre Dumnezeu. Atunci va disparea orice mandrie si orice tendinta de a ne compara cu oamenii ci vom cauta sa ne comparam cu standardele lui Dumnezeu.

Sub pacat

William Barclay ne ajuta sa ne formam o imagine mai clara a expresiei „sub pacat” (hupo hamartian) care se traduce aici cu -in puterea, sub autoritatea pacatului. In Matei 8.9 centurionul spune:”si eu sunt om sub stapanire, am sub mine ostasi si zic unuia:”Du-te!” si se duce; altuia „Vino!” si vine; si robului meu:”Fa cutare lucru!” si-l face.” In acelasi fel omul fara Hristos se afla sub porunca si sub autoritatea pacatului, sub controlul pacatului si este lipsit de puterea de a evada de sub puterea lui.[1]

Confirmata de Scripturi

Concluzia aceasta nu este una noua. Faptul ca oamenii sunt toti pacatosi nu este ceva valabil doar in vremurile lui Pavel sau doar in vremurile noastre ci este de cand este omul. Scripturile confirma concluzia la care a ajuns si Pavel:”nu este nici un om neprihanit, nici unul macar.”

Iata deci ca aceasta concluzie era inregistrata in Scripturi dar problema este ca unii nu cred Scripturile si au nevoie de alte si alte dezbateri. Este interesant cum iudeii aveau Scripturile, le citeau si cu toate acestea ei considerau ca sunt buni.

Ps.14Nebunul zice în inima lui: ,,Nu este Dumnezeu!„ S’au stricat oamenii, fac fapte urîte; nu este niciunul care să facă binele. 2 Domnul Se uită dela înălţimea cerurilor peste fiii oamenilor, să vadă de este vreunul care să aibă pricepere, şi care să caute pe Dumnezeu. 3 Dar toţi s’au rătăcit, toţi s’au dovedit nişte netrebnici; nu este nici unul care să facă binele, niciunul măcar.

Ciudat lucru dar asa se intampla si cu noi. Nu stim noi aceste lucruri si totusi ajungem sa ne comparam cu altii si ne socotim buni doar pentru faptul ca exista altii mai rai. Nu vorbim noi ca barfa este pacat, ca trebuie sa citim Scripturile si sa ne rugam, ca nu trebuie sa parasim adunarea cum au unii obicei…. si cu toate astea tot noi le facem.

Aceasta este o problema tare interesanta- se aseamana cu ceea ce s-a intamplat la Cina Domnului cand Domnul le spune ucenicilor ca mana vanzatorului este cu El la masa si cu toate astea Iuda isi continua treaba. Trebuie sa dam mai multa atentie la cuvintele care spun „cine are urechi de auzit sa auda.”

Credem noi ceea ce citim in Scripturi? Au Scripturile vreo relevanta pentru noi?

Impreuna

Daca pana aici argumentul a avut in vedere pacatosenia unor tipuri de oameni de data aceasta Evanghelia lui Dumnezeu ni-i prezinta pe toti laolalta, pe toti impreuna. Pana acum moralistii considerau ca ei nu merita sa stea alaturi de pagani. Religiosii nici atat nu doreau sa stea alaturi de moralisti si ce sa mai zicem de pagani. Evanghelia insa ii aduce pe toti impreuna deoarece pacatul nu face nici o deosebire. Iata-i deci din nou pe toti adunati impreuna in fata judecatii lui Dumnezeu.

Daca pana aici se foloseau termeni care identifica acele categorii de oameni precum „iudeu” sau „tu care judeci pe altul…” de data aceasta se folosesc termeni care includ toate cele trei categorii de oameni si care in acelasi timp acopera intreaga rasa umana fara exceptie.

Ex. …toti …nu este nici un om, niciunul macar… nu este nici unul ….nu este nici unul ….toti …nu este nici unul …niciunul macar…

In mod natural omul are tendinta sa imparta lumea in trei categori din punct de vedere al sfinteniei si neprihanirii cerute de Dumnezeu: depravati, sfantoci si „eu” sau mai exista varianta -rai, buni si „eu.” Intotdeauna categoria „eu” este speciala. Omul recunoaste ca nu este asa cum ar trebui si cum cere Dumnezeu de la el insa mai stie si ca el nu se poate asocia cu cei rai.

Dumnezeu insa imparte lumea doar in doua categori: buni si rai, pacatosi iartati si pacatosi condamnati. Inainte de mantuire insa lumea este toata o apa si-un pamant; o singura categorie, toti impreuna care merita condamnare fara drept de comparatie sau pretentii. In ochii lui Dumnezeu nu exista mai multe categorii ale oamenilor fara Hristos.

Concluzia

„Sa nu mai fim niciodata atat de naivi incat sa vorbim despre oameni „simpatici” sau „buni” sau despre binele pe care il fac ca si cum aceasta ar schimba lucrurile cand este vorba de mantuire. Aici avem o afirmatie fundamentala „nici unul macar.” Pacatul este universal, fara exceptie. Niciodata n-a existat nici macar o exceptie de la aceasta regula, de la caderea omului, de la rasaritul istoriei.”[2]

Profunzimea vinovatiei [Toata fiinta] 10-12

Versetul 10 arata concluzia ca nu este nici un om neprihanit iar cuvintele care urmeaza clarifica afirmatia facuta si anume ca starea de nelegiuire a omului este evidenta in gandurile lui, in vointa[3] si in practica lui.

-in gandire (intelectul) …”nu este nici unul care sa aiba pricepere”

Omul este pervertit in gandirea lui. Pacatul incepe chiar de la nivelul gandirii. Centrul de comanda al omului a fost avariat si toate comenzile ce pornesc de aici sunt distorsionate, sunt gresite. Omul este pierdut.

-in vointa (vointa)…”Nu este nici unul care sa caute cu tot dinadinsul pe Dumnezeu”

„A avea un fel de interes intelectual in posibilitatea existentei lui Dumnezeu sau a fiintei lui Dumnezeu nu inseamna ca-L cauti pe Dumnezeu. A cauta pe Dumnezeu nu inseamna doar  sa spui in mod mecanic niste rugaciuni …Va aduceti aminte de acea succesiune folosita de Domnul nostru: cereti si vi se va da, cautati si veti gasi, bateti si vi se va deschide (Mat.7.7). Cautarea este mai activa decat cererea. In momentul in careiti dai seama de continutul cuvantului „cautare” incepi sa vezi ca afirmatia apostolului este corecta.”[4]

Cu acest argument este suficient sa dovedesti starea de pacat si de condamnare in care se gaseste chiar si cel mai mare filantrop sau om religios care si-a spus rugaciunile cu cea mai mare rigurozitate.[5] Problema nu este ca nu faci fapte bune sau ca nu te rogi ci aceea ca nu cauti pe Dumnezeu.

Este cineva in sala care a cautat pe Dumnezeu? [Sper sa nu fie cineva care sa raspunda afirmativ.] Nu exista nici unul- nici unul macar. Si daca exista vreunul atunci acela minte. Tocmai de aceea vom vedea ca mantuirea este lucrarea 100% a lui Dumnezeu iar cei care cred altfel poate ca au mari sanse sa vada intr-un final ca nu au fost de fapt mantuiti vreodata.

Noi cautam acum pe Dumnezeu pentru ca El ne-a cauta intai. Si de fapt chiar si acum, Duhul Sau Sfant ne indeamna si ne conduce catre Dumnezeu.

Isaia 53.6 Noi rataceam cu totii ca niste oi; fiecare isi vedea de drumul lui…

-sentimente … totdinadinsul

Porunca Legii spunea „Sa iubesti pe Domnul Dumnezeul tau cu toata inima, cu toata mintea si cu toata puterea…” A nu iubi pe Dumnezeu din toata inima, cu totdinadinsul este pacat. Aceasta este cea dintai si cea mai mare porunca si datorita acestui fapt incalcarea acestei porunci este fatala. Nu mai este timp sa ne comparam cu altii ci trebuie sa ne uitam la cerinta lui Dumnezeu.

Il cauti tu pe Dumnezeu cu totdinadinsul, din toata inima? Omul a fost gasit vinovat si la acest capitol.

-in fapte (practica)…”nu este nici unul care sa faca binele”

Aici nu spune ca nu este nici unul care sa faca fapte bune. Sunt oameni care fac fapte bune totusi Dumnezeu nu cauta fapte bune ci binele. Sunt oameni care fac fapte bune dar din motive egoiste iar aceste fapte Dumnezeu nici macar nu le numeste bune cu atat mai mult nu acesta este „binele.”

Potrivit cu standardul lui Dumnezeu, standardul judecatii finale nici un om nu este fara pacat. Toti au pacatuit si sunt lipsiti de slava lui Dumnezeu. Omul nu cauta pe Dumnezeu tocmai de aceea Dumnezeu a fost Acela care l-a cautat pe om.[6]

Gen.3. 8 Atunci au auzit glasul Domnului Dumnezeu, care umbla prin grădină în răcoarea zilei: şi omul şi nevasta lui s’au ascuns de Faţa Domnului Dumnezeu printre pomii din grădină. 9 Dar Domnul Dumnezeu a chemat pe om, şi i-a zis: ,,Unde eşti?„ 10 El a răspuns: ,,Ţi-am auzit glasul în grădină; şi mi-a fost frică, pentrucă eram gol, şi m’am ascuns.„

-omul pacatos nu cauta pe Dumnezeu ci se ascunde de Dumnezeu.

Luca 19.10 Pentrucă Fiul omului a venit să caute şi să mîntuiască ce era pierdut.„

Luca 15.3 Care om dintre voi, dacă are o sută de oi, şi pierde pe una din ele, nu lasă pe celelalte nouăzeci şi nouă pe islaz, şi se duce după cea pierd4ută, pînă cînd o găseşte?

-ce oaie isi cauta stapanaul? Si cata intelepciune are o oaie sa caute stapanul?

„Predicatorul nu are nevoie niciodata sa cunoasca lucruri particulare despre biserica sa. …Pentru predicator nu conteaza deloc cine sta inaitnea lui; el nu este obligat sa cunoasca acest lucru si n-ar trebui sa-l intereseze. De ce? Pentru ca el stie ca fiecare fiinta omeneasca este pacatoasa si din punctul de vedere al predicatorului nu conteaza deloc daca omul acela vine din mahala sau daca vine din cea mai eleganta casa din Londra…de la Polul Nord sau de la Polul Sud. Ce conteaza? Nu conteaza cum sunt oamenii imbracati, cum arata, cat sunt de respectati sau cat sunt de nerespectati….nici un om care a fost mantuit nu-i mai minunat decat altul; cu nimic nu-i mai minunat omul care a fost mantuit din betie decat omul care a fost mantuit dar n-a consumat niciodata in viata lui un strop de bautura…”[7]

Probele vinovatiei [Toata trupul] 13-18

Cineva ar putea nega vinovatia omului potrivit gandiri, intelectului sau vointei si cu privire la practica ar putea spune ca nu este adevarat insa Evanghelia lui Dumnezeu ne ofera o mica radiografie a starii de pacat a omului.

Amprentele vinovatiei sunt pe intreg trupul si fiinta omului.

-pacat din cap pana-n picioare. Apostolul Pavel aminteste aici madularele omului care sunt in linia intai in ce priveste comiterea pacatelor:

 gatlejul este gata oricand sa duhneasca murdarii putrezirii asemenea unui mormant deschis,

limbile si buzele omului in loc sa fie folosite spre a-L binecuvanta pe Dumnezeu sunt intrebuintate pentru a insela [ne aducem aminte de omul care schimba intrebuintarea fireasca a lucrurilor- asa este omul pacatos]

gura intreaga este plina de blesteme si amaraciune,

picioarele sunt neobosite sa alerge catre orice lucru rau,

mintea lor nu cunoaste notiunea de pace iar

ochii lor nu sunt atintiti catre evlavia Domnului- aici se are in vedere mandria omului si aroganta. El isi intoarce privirea de la Dumnezeu.

Isaia 59. 7 Picioarele lor aleargă spre rău, şi se grăbesc să verse sînge nevinovat; gîndurile lor sînt gînduri nelegiuite, prăpădul şi nimicirea sînt pe drumul lor. 8 Ei nu cunosc calea păcii, şi în căile lor nu este dreptate; apucă pe cărări sucite: oricine umblă pe ele, nu cunoaşte pacea.

Ps.10. 7 Gura îi este plină de blesteme, de înşelătorii şi de vicleşuguri; şi supt limbă are răutate şi fărădelege.

Ps.5. 9 Căci nu este nimic adevărat în gura lor; inima le este plină de răutate, gîtlejul le este un mormînt deschis, şi pe limbă au vorbe linguşitoare.

Ps.140. 3 Ei îşi ascut limba ca un şarpe, au pe buze o otravă de năpîrcă. –

Isaia 1. 5… Tot capul este bolnav, şi toată inima sufere de moarte! 6 Din tălpi pînă’n creştet, nimic nu-i sănătos: ci numai răni, vînătăi şi carne vie, ne stoarse, ne legate, şi ne alinate cu untdelemn

Revelatorul vinovatiei [Toata Legea] 19-20

-destinatarii- celor ce sunt sub Lege

-scopul- orice gura sa fie astupata. Este important sa incelegem scopul Legii dar si sa observam ca acest scop este realizat atunci cand avem in vedere intreaga Lege, „tot ce spune Legea.” Este foarte posibil ca atunci cand luam in seama doar anumite posunci din Lege  sa fim nevinovati inaintea lui Dumnezeu dar atunci cand luam in seama tot ce spune Legea vom observa ca intr-adevar orice gura va fi astupata.

Ex. tanarul bogat pazise multe dintre porunci dar incalcase porunca sa nu poftesti si implicit sa iubesti pe Domnul Dumnezeul tau cu toata inima…cu toata puterea.

Acum intelegem de ce unii nu au inca gura astupata cu toate ca ei se falesc cu Legea. De ce? Pentru ca nu iau seama la toata Legea lui Dumnezeu.

Sa nu uitam deci ca rolul Legii este sa astupe gura omului, rolul Legii este sa gaseasca lumea vinovata inaintea lui Dumnezeu si nicidecum sa aduca mantuire omului. Pentru cei care nu inteleg la prima strigare apostolul Pavel mai afirma inca o data acelasi lucru dar cu alte cuvinte [Pavel stia ca unii sunt grei de cap in privinta asta] „nimeni nu va fi socotit neprihanit inaintea Lui prin faptele Legii.”

Pavel mai adauga inca un argument pentru a sustine afirmatia anterioara si anume ca rolul Legii a fost sa aduca „cunostinta deplina a pacatului.” Mai intai a fost revelatia naturala, apoi constiinta dar nici una din acestea nu a adus cunostinta deplina a pacatului. Apoi Dumnezeu a trimis Legea- ea a adus cunostinta deplina a pacatului. Este ciudat insa cand unii oameni chiar in zilele noastre atunci cand este vorba de Lege in loc sa cunoasca deplin pacatul din vietile lor ei vad pacatul in vietile altora si astfel in loc sa ajunga la concluzia lui Dumnezeu ca suntem toti vinovati inaintea lui Dumnezeu totusi ei ajung sa creada ca nu sunt vinovati. Intrebarea este „si-a implinit Legea lucrarea in acesti oameni?”

Legea se adreseaza celor ce sunt sub Lege.

Legea aduce cunostinta deplina a pacatului

Legea nu socoteste pe nimeni neprihanit

Legea astupa orice gura- omul nu mai are nici o scuza si nici un merit

Legea gaseste pe toata lumea vinovata inaintea lui Dumnezeu

Iata deci rolul Legii si fara indoiala, trebuie sa recunoastem ca Evanghelia lui Dumnezeu se slujeste de lucrarea Legii lui Dumnezeu. Legea descopere pacatul si in felul acesta omul dezarmat de orice merite va cadea in fata lui Dumnezeu cerand har. Legea este buna si este desavarsita.

Este gresit insa sa luam Legea si sa ii atribuim alte roluri pe care Dumnezeu nu le-a intentionat ca ea sa le indeplineasca. Este gresit sa ne asteptam ca cineva sa pazeasca Legea si sa fie mantuit prin ea.

Concluzia

Sentinta lui Dumnezeu – Lumea este vinovata

Sentinta lui Dumnezeu este clara- Lumea este vinovata.

-in ce priveste vinovatia lumea este o apa si-un pamant. Sub pacat si sub vinovatie nu mai este grec si iudeu, nu mai sunt pagani, moralisti sau religosi. Toti sunt vinovati caci toti au pacatuit si sunt lipsiti de slava lui Dumnezeu.

Este foarte posibil ca inaintea oamenilor sa fii gasit bun. Este foarte posibil ca pana si in fata standardelor proprii sa fii gasit bun dar este imposibil sa nu fii gasit vinovat inaintea lui Dumnezeu. Insa ce folos sa te bucuri ca esti nevinovat inaintea oamenilor sau in propria ta conceptie… ce folos daca Dumnezeu nu te gaseste nevinovat. Tu vei da socoteala inaintea lui Dumnezeu si Dumnezeu te va judeca nu dupa standardele tale si nici dupa standardele lumii ci dupa standardul Sau- Isus Hristos „Acesta este Fiul Meu Preaiubit in care Imi gasesc toata placerea Mea.” Acesta este standardul care Il staisface pe Dumnezeu.

Cum este radiografia ta?

 

---

[1] William Barclay  pg.50-51

[2] Lloyd   pg.192

[3] Wiersbe  pg.30

[4] Lloyd Jones   pg.203

[5] Lloyd  pg.304

[6] Wiersbe  pg.30

[7] Lloyd  198

Read Full Post »

Romani 2.17-3.8 Omul religios- Condamnarea lui Dumnezeu

Schita:

Introducere

Imaginea

Avantajele iudeilor  (17-18)

Mandatul iudeilor  (19-20)

Falimentul religiozitatii  (21-29)

Scripturile-Legea (21-24)

      -fatarnicie (21-22)

      -profanare (23)

      -instigare la profanare (24)

Simbolurile religioase- Taierea imprejur (25-27)

Descendenta religioasa  (28-29)

Justificarea religioasa  (3.1-8)

Concluzia (3.8)

Introducere

Pana la momentul acesta am vazut cum paganul este sub pacat si isi merita condamnarea. Apoi am vazut cum moralistul se ridica deasupra paganului si pretinde ca este de partea lui Dumnezeu doar prin simplul fapt ca el vede si condamna pacatul in ceilalti. Totusi el se hraneste cu iluzii; comitand aceleasi pacate pe care le condamna in altii descopera in final ca Marele Judecator il cheama si pe el la judecata si afla ca judecata aceasta are in vedere „lucrurile ascunse ale oamenilor” in timp ce el-moralistul putea condamna doar lucrurile vizibile.

Scopul sectiunii 1.18-3.20 ne este comunicat in 3.19 …pentruca ca orice gura sa fie astupata si toata lumea sa fie gasita vinovata inaintea lui Dumnezeu. Pana aici atat gura paganului cat si a moralistului au fost astupate insa se pare ca mai exista o categorie de oameni a caror gura nu este astupata si care nu se cred vinovati. Iata ca se apropie reprezentantul lor- omul religios– numit in textul nostru iudeu.

Care este motivul pentru care il consideram o categorie aparte? 

-o imagine distincta. In pasajul nostru intalnim termeni tehnici specifici contextului religios cum ar fi: iudeu, voia lui Dumnezeu, Lege, taiere imprejur, adevar, propovaduiesti…etc.

-o revelatie distincta. Daca in cazul paganului revelatia era cea naturala descoperita in creatie (1.20) , in cazul moralistului am putea spune ca se accentueaza revelatia constiintei umane (2.15 …lucrarea Legii este scrisa in inimile lor…) de data aceasta revelatia este una superioara- revelatia scrisa de degetul lui Dumnezeu- Legea lui Moise.

Omul religios s-a simtit atins  si mustrat de Cuvantul Domnului inca din 2.13 (…nu cei ce aud Legea sunt neprihaniti inaintea lui Dumnezeu ci cei care implinesc Legea aceasta vor fi socotiti neprihaniti) din sectiunea in care moralistul era in obiectiv. Acum insa in mod deosebit reflectorul adevarului se opreste asupra omului religios.

Imaginea

Acum avem o noua imagine. Este imaginea rabinului in Templu sau in sinagoga, imbracat in haine lungi cu ciucuri, poarta Tora sub brat, chipiu pe cap, colturile barbii nu sunt taiate si de asemenea se pot vedea zulufii. Acesta este omul religios de pe vremea lui Pavel insa mai aproape de noi, omul religios modern este cel ce-si are numele scris intr-un registru al unei biserici, poate parintii lui au fost oameni religiosi de asemena, frecventeaza slujbele religioase, are Biblie, carte de cantari, se roaga, este activ in formatiile bisericii.

Apostolul Pavel si-i imagineaza pe evrei protestand cam in felul urmator:” Fara indoiala Pavele, nu poti sa ne tratezi ca si cum nu ar exista nici o diferenta intre nemurile celelalte si noi! Ai uitat oare ca noi am primit atat Legea cat si taierea imprejur? Nu ai omis faptul ca aceste trei pribilegii (legamantul, taierea imprejur si Legea) sunt ele insele simboluri ale celui mai mare privilegiu dintre toate, faptul ca Dumnezeu ne-a ales sa fim poporul Sau special? Afirmi tu cumva ca noi iudeii…nu stuntem cu nimic mai buni decat neamurile?…[1]”

A. Avantajele iudeilor  (17-18)

Daca moralistilor li se imputa faptul ca au dispretuit bunatatea, ingaduinta si indelunga rabdare a lui Dumnezei si n-au inteles cum de fapt bunatatea lui Dumnezeu ii indemna spre pocainta (2.4) cu atat mai mult omul religios- iudeul sau evanghelicul de astazi se afla intr-o pozitie delicata fata de judecata lui Dumnezeu intrucat nici un alt om nu a beneficiat mai mult de bunatatea lui Dumnezeu asa cum religiosul a cunoscut-o. De aceea Cuvantul Domnului incepe anchetarea omului religios prezentand avantajele acestuia, avantaje menite sa gaseasca neprihanirea lui Dumnezeu.

Numele– „te numesti iudeu” Este un nume frumos, un nume deosebit prin insemnatatea lui- laudat fie Domnul. Chiar prin numele lor omul religios comunica un scop maret si sfant.

Legea– „te reazemi pe o Lege” Autoritatea lor in doctrina si practica era una obiectiva- revelatia lui Dumnezeu si nu presupozitiile subiective ale ratiunii omenesti intunecate de pacat. Ei se „rezemau pe Lege,” erau „invatati de Lege” (18) si chiar se „faleau cu Legea”(23). Revelatia lui Dumnezeu este scutul lui in fata acuzatiilor, el Il pune pe Dumnezeu inainte, este invatat de Dumnezeu si se faleste cu intelepciunea lui Dumnezeu. Revelatia lui Dumnezeu este spirjinul, placerea si mandria lui.

Dumnezeul– „te lauzi cu Dumnezeul tau” Paganul in intunecimea mintii lui se inchina fapturii in locul Facatorului (1.25) Omul, pasari, dobitoace cu patru picioare si chiar taratoare au ajuns sa fie obiect de inchinare (1.23) pentru omul pagan. Omul moralist nu are nici un dumnezeu afara de ratiunea lui. Spre deosebire de acestia insa omul religios are un singur Dumnezeu, Dumnezeul revelat si singurul real si adevarat.

Voia lui Dumnezeu– „care cunosti Voia Lui” Omul religios cunoaste pretentiile lui Dumnezeu, viziunea lui Dumnezeu cu privire la lume si viata. El stie ce Ii place si ce Ii displace lui Dumnezeu.

Discernamant spiritual-„stii sa faci deosebire intre lucruri.” Domnul ii spune lui Iona ca in Ninive era o multime de oameni „care nu stiu sa deoseveasca dreapta de stanga lor” (Iona 4.11) Acestia nu stiau ce este bine si ce este rau asa cum Dumnezeu i-a invatat pe iudei prin Lege.

Deut.4. 5 Iată, v’am învăţat legi şi porunci, cum mi-a poruncit Domnul, Dumnezeul meu,… 6… aceasta va fi înţelepciunea şi priceperea voastră înaintea popoarelor, cari vor auzi vorbindu-se de toate aceste legi şi vor zice: ,,Acest neam mare este un popor cu totul înţelept şi priceput!„ 7 Care este, în adevăr, neamul acela aşa de mare încît să fi avut pe dumnezeii lui aşa de aproape cum avem noi pe Domnul, Dumnezeul nostru, ori de cîte ori ‘l chemăm? 8 Şi care este neamul acela aşa de mare încît să aibă legi şi porunci aşa de drepte, cum este toată legea aceasta pe care v’o pun astăzi înainte?

Astfel daca moralistii au esuat in ce priveste intelegerea si fructificarea binecuvantarilor din partea Domnului si asa au ramas sub condamnare cu atat mai mult omul religios devine mai responsabil inaintea lui Dumnezeu pentru toate avantajele ce i-au stat la dispozitie spre neprihanire.

Astazi- fiecare denominatiune religioasa se mandreste cu numele ei ce sugereaza dedicarea si iubirea fata de Dumnezeu; ne mandrim cu atasamentul fata de Legea lui Dumnezeu, uneori avem impresia ca am monopolizat divinitatea, ca noi sintem singurii cunoscatori ai voiei lui Dumnezeu si printre putinii oameni ce au capacitatea de a discerne binele si raul- toate astea pot fi adevarate si reale asa cum a fost in cazul iudeilor insa trebuie sa observam ca nu este suficient.

B. Mandatul iudeilor  (19-20)

Potrivit acestor versete iudeii (omul religios) erau considerati calauza iar nemurile erau orbii; ei erau lumina iar neamurile intrunericul; iudeii erau povatuitorii iar nemurile cei fara minte, ei erau invatatorii iar neamurile cei nestiutori.

Mandatul iudeilor poate fi sumarizat si in cuvintele lui Isaia:

Isaia 60.1-3 Scoala-te, lumineaza-te! Caci lumina ta vine si slava Domnului rasare peste tine caci iata, intunericul acopere pamantul si negura mare popoarele dar peste tine rasare Domnul si slava Lui se arata peste tine. Neamuri vor umbla in lumina ta si imparati instralucirea razelor tale.

Cu aceste lucruri se maguleau, se amageau iudeii atunci si cu aceste lucruri se amageste omul religios si astazi dispretuindu-i pe ceilalti ca fiind nestiutori, fara minte, orbi in intuneric.

C. Falimentul religiozitatii  (21-29)

In cele ce urmeaza Cuvantul Domnului justifica modul in care iudeii si omul religios ajunge sub condamnarea lui Dumnezeu in ciuda avantajelor si a mandatului oferite de Dumnezeu.

Marea greseala a omului religios este aceea ca asemenea iudeilor au considerat avantajele si mandatul primite de la Dumnezeu ca merite personale si nu ca un har[2]. Ei credeau ca au primit toate acestea datorita meritelor lor. Acum vom vedea ca aceasta intelegere gresita a harului lui Dumnezeu se transforma in condamnare.

1.Scripturile-Legea (21-24)

Pavel foloseste intrebari retorice cu scopul de a ne indemna la cercetare personala si in acelsi timp demonstreaza cum simpla posedare a unei copii a Scripturilor sau chiar memorarea lor nu inseamna mantuire ci dimpotriva.

-fatarnicie (21-22)

In v.21-22 Pavel ia cateva exemple din Legea mozaica pentru a le arata falimentul pe care Legea l-a avut in viata iudeilor. Legea nu a fost data iudeilor ca ei sa fie intermediari ai Legii ci mai intai de toate implinitori ai Legii. Iudeii isi merita condamnarea, osanda pentru ca se aseamana moralistilor ba chiar ii depasesc pe acestia intrucat ei au mai multe avantaje- astfel ei sunt buni invatatori dar falimentari in practica.

Nu este un lucru imposibil sa pretinzi la altii ceea ce tu nu practici. Omul religios care invata pe altii sa nu fure trebuie el insusi sa nu se faca vinovat de nici o forma de furt (financiar, material, intelectual…) indiferent la ce nivel chiar daca asta ar insemna si sa compostezi un bilet de tramvai. Omul religios ar trebui sa isi aminteasca de asemenea ca a pofti o femeie cu privirea este considerat preacurvie in inima. Ce invatam pe altii trebuie sa practicam noi. In ce priveste jafuirea templelor Stott ne spune ca evreii ocoleau la mare distanta un templu pagan, nu le trecea prin cap sa se apropie de un templu pagan insa in caz ca trebuia jefuit un templu pagand evreii nu se dateau inapoi de la asa ceva[3].

In felul acesta vedem cum doar cunoasterea si predarea Legii il transforma pe omul religios in fatarnic si trebuie sa recunoastem ca nicaieri in alta parte nu se gaseste mai multa fatarnicie ca in domeniul religios. Bine-nteles ca nu toti se faceau vinovati de aceste pacate insa ideea este ca religiozitatea nu-ti da puterea necesara sa birui pacatul acuzat in altii.

-profanare (23)

Versetul 23 arata ca ei necinstesc pe Dumnezeu. Ei se mandreau cu Legea, omul religios se faleste cu Biblia insa observam ca nu lauda ce o aducem Bibliei cinsteste pe Dumnezeu ci ascultarea de preceptele ei. Intr-adevar, Biblia mi-a fost data sa-mi creeze conditiile si sa-mi ofere oportunitatea sa-L cinstesc pe Dumnezeu prin aceea ca imi arata ce trebuie sa fac nu ce trebuie sa stiu sau ce trebuie sa predau altora. Nu cunoasterea si nici predarea teologiei cinsteste pe Dumnezeu ci implinirea ei. A cunoaste Scripturile nu garanteaza si implinirea lor; totusi practica biblica si nu teoria biblica cinsteste pe Dumnezeu.

Iata un al doilea mod in care Legea descopera falimentul in viata omului religios dovedit a fi un profanator. Neascultarea omului religios aduce mai multa necinstire lui Dumnezeu tocmai datorita faptului ca omul religios a spus „ma duc” si „…nu s-a dus” sa lucreze in via Domnului.

-instigare la profanare (24)

Ca si cum parca n-ar fi fost suficient omul religios inainteaza tot mai mult in necinstirea lui Dumnezeu realizand tocmai efectul contrar mandatului primit. Versetul 24  ne arata cum omul religios motiveaza si pe cei dintre neamuri sa huleasca pe Dumnezeul lor, ei devin pricina de hula. Mai mult decat paganii si moralistii iata ca iudeii in mod indirect atrag si hula impotriva Dumnezeului lor. In loc ca oamenii vazand faptele lor bune sa slaveasca pe Dumnezeul lor din ceruri iata ca oamenii vad fapte rele si Il blesteama pe Dumnezeul lor.

Sa ne amintim care era mandatul lor. Ei erau lumina, calauza orbilor, povatuitorii …cu toate acestea se pare ca au avut mai mult succens in a-i invata pe oameni sa huleasca numele Domnului decat sa se teama de Dumnezeu. Omul religios care nu reuseste sa traisca in conformitate cu teologia sa ajunge un instigator la profanare mult mai eficient decat oricare alt pagan.

Este valabil si in cazul nostru al pocaitilor. Ma intreb oare cat de buni am fost in a-i invata pe oameni sa se teama de Dumnezeu si cat am reusit sa-i determinam sa injure pe Dumnezeu? Comparand religiosul cu paganul si moralistul observam clar ca religiosul merita o condamnare mult mai aspra decat ceilalti doi.

1Pet.4. 17 Căci sîntem în clipa cînd judecata stă să înceapă dela casa lui Dumnezeu. Şi dacă începe cu noi, care va fi sfîrşitul celorce nu ascultă de Evanghelia lui Dumnezeu? 18 Şi dacă cel neprihănit scapă cu greu, ce se va face cel nelegiuit şi cel păcătos?

2.Simbolurile religioase- Taierea imprejur (25-27)

Incercand sa evadeze din raza de actiune a acuzatiilor lui Pavel prin care avantajul Legii devine dezavantaj si condamnare pentru iudei, omul religios se grabeste sa se adaposteasca sub umbra ritualurilor si simbolurilor religioase. Iudeul alearga la simbolul taierii imprejur.

Taierea imprejur reprezinta semnul legamantului incheiat de Dumnezeu cu Avraam si prin care Avraam se angaja sa pazeasca acest legamant, sa fie ascultator de Dumnezeu (Gen.17.9-10). La varsta de opt zile dupa nastere orice copil din samanta lui Avraam trebuia taiat imprejur iar cine nu era taiat imprejur trebuia omorat intrucat un urmas al lui Avraam netaiat imprejur era considerata o calcare a legamantului lui Dumnezeu (Gen.17.14). Ca o concluzie taierea imprejur era un simbol al ascultarii de Dumnezeu si al pazirii legamantului incheiat de Dumnezeu cu Avraam.

–implinirea Legii da valoare simbolurilor religioase v.25

In v.25 apostolul Pavel lamureste ca valoarea simbolului taierii imprejur rezida in implinirea Legii, capitol la care au fost descoperiti falimentari. Cu alte cuvinte -degeaba alergati la simboluri si ritualuri. Ele nu au nici o valoare fara ascultarea si implinirea Legii. Ceremoniile si simbolurile religioase nu sunt ceva magic asa cum unii confera puteri miraculoase icoanelor, aghiasmei sau altor obiecte si rutualuri religioase.

Ier.9.25 „Iata, vin zilele, zice Domnul cand voi pedepsi pe toti cei taiati imprejur care nu sunt taiati imprejur cu inima…

Dumnezeu anticipase marea eroare a sistemului religos iudaic si inca prin profeti avertiza ca a fi taiat imprejur doar in carne dar a nu a sculta de poruncile lui Dumnezeu te face pasibil de pedeapsa lui Dumnezeu.

Astazi- a fi botezat dar nu nascut din nou nu iti foloseste la nimic. A lua parte la Cina Domnului dar nefiind in pace cu fartii tai, cu tine insuti si cu Dumnezeu nu-ti foloseste decat spre osanda (1Cor.11.29-30 …cine mananca si bea isi mananca si bea osanda lui insusi…). A te ruga doar cu buzele dar nu si cu inima, a canta sau a predica doar cu buzele dar nu cu inima …toate astea sunt spre osanda.

Isaia 29.13 cand se apropie de Mine poporul acesta Ma cinsteste cu gura si cu buzele dar inima lui este departe de Mine…

Taierea imprejur negresit este de folos daca… ritualurile si simbolurile religioase chiar Biblice nu sunt de nici un folos fara implinirea conditiei ascultarii de Cuvantul Domnului.

De exemplu- bisericile evanghelice practica botezul adultilor sub justificarea ca un copil mic nu poate intelege si crede adevarul Evangheliei si astfel nu este nascut din nou. Este corect lucrul acesta insa ce valoare are botezul unui adult care nu este nascut din nou? Oare nu ar trebui si el rebotezat?

In ce priveste pe omul religios, pe langa fatarnicie, profanare si instigare la profanare mai primeste inca o acuzatie de neascultare fata de Dumnezeu.

-implinirea Legii poate justifica absenta simbolului v.26

Chiar un pagan care implineste poruncile Legii poate fi considerat placut inaintea lui Dumnezeu chiar daca nu are taierea imprejur.

Ex. Talharul de pe cruce nu s-a botezat si totusi a fost mantuit

-omul religios osandit chiar de catre pagani v.27

Observam cum numarul capetelor de acuzare se inmultesc in jurul evreilor. Din privilegiati ajung sa fie condamnati. Poate ca ne asteptam ca Dumnezeu sa ii osandeasca dar iata ca pana si neamurile ajung sa ii osandeasca.

Un evanghelic care nu traieste ceea ce spune ajunge sa fie osandit chiar de catre unii pagani care din fire implinesc pretentii ale Legii lui Dumnezeu.

3.Descendenta religioasa  (28-29)

Nici macar simbolul taierii imprejur nu poate depune marturie pentru ei ci doar impotriva lor. Acum Pavel isi imagineaza pe iudeu cum alearga cautand ajutor la umbra statutului capatat ereditar prin Avraam- Prietenul lui Dumnezeu. Ei cred ca daca au pe Avraam ca tata lucrul acesta ii absolva de orice vina si Dumnezeu ii primeste. „Suntem iudei, suntem copii ai lui Avraam” spune ei.

Luca 3.8 faceti dar roduri vrednice de pocainta voastra si nu va apucati sa ziceti in voi insiva „avem pe Avaraam ca tata!” caci va spun ca Dumnezeu din pietrele acestea poate sa ridice fii lui Avraam.

In aceeasi situatie in bisericile noastre se afla copiii familiilor de pocaiti. Multi dintre ei care nu implinesc cerintele lui Dumnezeu scrise in Scripturi alearga la simbolul botezului sau la Cina Domnului. In caz ca sunt convinsi de inutilitatea acestora fapt posibil prin traire in neascultare atunci alearga la ceea ce ei considera a fi un avantaj prin relatia cu rudenii pocaite.

Realitatea crestina autentica este de natura interioara care apoi se vede la exterior. Domnul Isus spunea fariseilor sa „spele intai parte dinlauntru a blidului ca si cea exterioara sa fie curata” comunicand acel mare adevar cum ca un exterior curat nu garanteaza un interior curat insa un interior curat in mod automat se recunoaste printr-un exterior curat.

Viata de credinta incepe din interior, chiar din inima, din profunzimea fiintei umane.  Credinciosia fata de Dumnezeu nu se vede prin ritualuri impuse la exterior care niciodata nu pot schimba fiinta launtrica. Apostolul Pavel face diferenta intre „pe dinafara in carne, in slova” si „inlauntru, in inima, in duh.”

Ca aplicatie consider ca eforturile de a impune membrilor bisericii un anumit timp de vestimentatie sau de coafura este gresit si poate induce in eroare pe membrii bisericii care vor ajunge sa creada ca asta inseamna a fi crestin. In felul acesta, fiind indusi in eroare ei vor rata adevarata schimbare a credintei care trebuie sa apara in inima.

„Un astfel de iudeu isi scoate lauda nu de la oameni ci de la Dumnezeu.”(2.29) Da, asa este! De ce? Pentru ca „Domnul nu se uita la ce se uita omul; omul se uita la ce izbeste ochii dar Domnul se uita la inima”(1Sam.16.7) Doar cu ritualurile si indatoririle religioase exterioare ai toate sansele ca fii laudat de oameni cautand slava pe care oamenii si-o pot oferi unii altora (Ioan 5.44) insa oschimbare a launtrului este ceea ce atrage lauda lui Dumnezeu- Cel care se uita la inima.

Religiozitatea este preocupata de fardarea exteriorului cautand sa imprime o sfintenie artificiala insa la o analiza atenta sub lumina adevarului pur al lui Dumnezeu tencuiala religiozitatii se desprinde oferindu-ne posibilitatea sa vedem inima plina de necuratie a omului religios descoperit ca vinovat, cu pumnii goi si lipsit de orice justificare.

Poate ca este bine sa ne oprim din studiul nostru si sa ne intrebam „din partea cui primesc eu apreciere si lauda in viata de credinta? Se bucura Dumnezeu de mine sau ma multumesc ca am un nume bun inaintea oamenilor?”

Dupa toate aceste argumente pe care Pavel le aduce impotriva omului religios si a iudeului am tendinta sa cred ca acesta isi pune mainile-n ca ca semn al parerii de rau si al pocaintei. Totusi nu se intampla asa. Omul religios nu si-a atins inca adancul necuratiei lui. Omul religios spre deosebire de pagan si de moralist nu cedeaza usor dovada ca si in bisericile noastre nu avem mai mult de lucru cu altii asa cum avem de lucru cu cei mai religiosi dintre noi.

4.Justificarea religioasa  (3.1-8)

In continuare vedem reactia omului religos a carui marsavie a fost demascata. Il vedem in cele ce urmeaza punand deoparte pana si ultimul pic de bun simt si cu viclenia diavolului prinde puteri si argumenteaza atacand cu nonsalanta chiar caracterul lui Dumnezeu. Fapt pe care nici moralistul si nici macar pagandul nu si-a permis sa-l incerce.

Dialogul imaginar intre omul religios si Pavel continua. Omul religios nu intelege atunci care este diferenta intre el si omul pagand. El considera ca intaietatea intre neamuri insemna mantuire castigata ereditar sau prin supunerea la cateva ritualuri religioase (3.1)  Intaietatea iudeului ramane dar binecuvantarile nu sunt in ritualuri precum taierea imprejur ci in promisiunile oferite de Dumnezeu. Iar acestea sunt revendicate prin credinta doar pentru cei ce cred.

-intaietatea prin credinta (1-3)

3.3 si ce are a face daca unii n-au crezut? Necredinta lor va nimici ea credinciosia lui Dumnezeu?

De aici intelegem ca toate ofertele si avantajele ce confereau evreilor un statut privilegiat erau activate doar prin credinta. Astfel ca privilegile acordate de Dumnezeu evreilor nu au fost fructificate de toti evreii ci doar de cei ce au crezut pe Dumnezeu. Iata un exemplu:

Luca 7. 29 Şi tot norodul care l-a auzit, şi chiar vameşii au dat dreptate lui Dumnezeu, primind botezul lui Ioan; 30 dar Fariseii şi învăţătorii Legii au zădărnicit planul lui Dumnezeu pentru ei, neprimind botezul lui.

Concluzia este ca intr-adevar evreii au fost privilegiati dar daca nu au crezut asta i-a facut sa cada in aceeasi osanda, ba chiar mai rau decat paganii. Acelasi lucru este valabil cu cei nascuti in familii de credinciosi; intr-adevar sunt privilegiati ca au model de credinta in casele lor, au Scriptura, ritualurile religioase, biserica locala cu toate avantajele ei spre o viata de credinta insa toate acestea daca nu sunt privite cu seriozitate prin credinta vor fi spre o mai mare condamnare. Cu taote astea copiii credinciosilor nu vor putea spune ca nu au fost privilegiati sau ca Dumnezeu nu este credincios promisiunilor Lui. Atentie! Privilegiile lui Dumnezeu nu intra in uz decat prin credinta.

Ex. Mustrarea cetarilor Horazin, Betsaida si Capernaum (Matei 11.20-24) Avantajul devine dezavantaj.

-Dumnezeu acuzat ca fiind necredincios (3-4)

Cu toate ca Dumnezeu le-a facut promisiuni si le-a dat Cuvantul Sau totusi unii dintre evrei nu au crezut pe Dumnezeu. Prin faptul ca ei nu L-au crezut au zadarnicit planul lui Dumnezeu fata de ei, promisiunile Domnului nu s-au implinit fata de cei necredinciosi. Atunci L-au acuzat pe Dumnezeu ca este necredincios.

La aceasta Pavel obiecteaza si spune ca necredinta noastra nu Il afecteaza cu nimic pe Dumnezeu. El ramane credincios legamantului facut cu Avraam chiar daca ei nu cred asta. Va fi totusi o ramasita care sa vada implinirea promisiunilor. Si astfel nu Dumnezeu va fi gasit mincinos si necredincios ci iudeii.

Iata situatia in care a ajuns Dumnezeu cu omul religios. Omul religios a ajuns sa Il ia la rost pe Dumnezeu si sa-L necinsteasca in halul acesta. Daca observati in v.4 „ca sa fii gasit neprihanit in cuvintele Tale si sa iesi biruitor cand vei fi judecat”- aceste cuvinte se refera la Dumnezeu care iata ca ajunge sa fie judecat de omul religios.

-Dumnezeu acuzat ca fiind nedrept (5-6)

Viclenia omului religios nu si-a atins inca varful. In loc sa recunoasca pacatul si sa se pocaiasca iata ca spre deosebire de pagan si de moralist omul religios riposteaza vehement.

Ieremia 2.33 ce bine stii sa-ti intocmesti caile cand este vorba sa cauti ce iubesti. Chiar si la nelegiuire te deprinzi.

Ei zic- atunci este bine daca noi facem pacat pentru ca in felul acesta va straluci neprihanirea lui Dumnezeu. Obraznitia si tupeul omului religios creste si mai mult. El ajunge sa pacatuiasca fara nici o parere de rau justificand pacatul prin aceea ca in felul acesta arata mai bine cat de bun  este Dumnezeu. Astfel ajunge sa creada ca este in slujba lui Dumnezeu chiar prin pacatul pe care il face.

 Si in bisericile noastre cu toate ca „sfintenia este podoaba casei Domnului” totusi adesea uitam de aceasta traind pacate ascunse iar in biserica proclamam dragostea lui Dumnezeu si cum El este bun si iarta. Lucrul acesta este tragic- atunci cand credem ca bunatatea lui Dumnezeu o scoatem in evidenta prin transformarea harului in destrabalare.

Obiectia lui Pavel- atunci inseamna ca orice principiu de judecata este distrus. Asta inseamna ca nu mai exista nici o judecata si ca oamenii ajung sa inaduse adevarul lui Dumnezeu in nelegiuirea lor. Iata cum ne intoarcem la pacatele din 1.18-32. Iata deci cum omul religios ajunge sa traiasca asemenea unui pagan in aprinderea poftelor inimii lui blestemate.

-Dumnezeu slujitorul pacatului  (7-8)

Tupeul omului religios atinge culmile imoralitatii. Desi religios, pacatul este mediul in care respira si traieste. Omul religios ajunge sa spuna „de ce sa nu facem raul ca sa vina bine din el.” Acesta este omul religos care desi este cu Legea sau cu Biblia in brate constiinta lui este distrusa iar pacatul a pus stapanire pe el. Pacatul este iubit si jistificat pe motive teologice.

Spre deosebire de pagan si de moralist omul religios calca in picioare chiar si sfintenia si dreptatea lui Dumnezeu prin faptul ca in viziunea lui Dumnezeu poate fi un slujitor al pacatului- adica Dumnezeu are nevoie de pacat ca sa fie vazuta mai bine gloria Lui.

In situatia asta Pavel nu mai ofera nici un raspuns. Astfel de profanatori nu merita sa mai primesca un raspuns. Nu merita sa fie bagati in seama. Nu se cuvine sa arunci margaritarele in gura porcilor. Pavel mai spune insa o ultima concluzie-„Osanda acestor oameni este dreapta.”

Ati vazut ce poate sa fie dincolo de sutana omului religios, dincolo de costum si cravata, dincolo de caietul de cor…?

Daca ar fi sa ne gadim care este mai vinovat dintre cele trei categorii de oameni- fara ezitare cred ca toti am considera ca omul religios este in fruntea listei. Omul religios are nevoie si el de Hristos.

Haideti sa ne intrebam- unde ne incadram noi in cele trei categorii deoameni- pagani, moralisti sau religiosi? Pentru ca te afli intr-o biserica sau citesti acest mesaj poate ca te afli printre cei religiosi. Asta inseamna ca esti privilegiat dar nu uita ca „celui ce i s-a dat mult i se va cere mult.” Sa avem grija ca nu cumva avantajele sa se transforme in dezavantaje si binecuvnatarea in blestem.

---

[1] Stott  pg.93[2] MacArthur  pg.148

[3] Stott   pg.94

Read Full Post »