Introducere
Credinta pentru viata este de o importanta fundamentala. Prin credinta suntem mantuiti (Efes.2.8), doar prin credinta putem fi placuti lui Dumnezeu (Evrei 11.6). Domnul Isus s-a rugat pentru Petru sa nu i se piarda credinta (Luca 22.32) iar evangheliile au fost scrise pentru ca „voi sa credeti,” pentru ca omul sa capete credinta (Ioan 20.31).
Nu doar Scriptura afirma importanta credintei dar si oamenii recunosc si confirma aceasta prin faptul ca toti pretind ca au credinta. Cum putem insa sa stim daca avem sau nu credinta? Care sunt caracteristicile credintei care ne pot ajuta sa recunoastem prezenta ei?
Prin credinta Moise cand s-a facut mare... Textul de fata ne ofera cadrul necesar sa putem observa si analiza credinta, cum se manifesta ea.
Cand s-a facut mare... Nu putem spune prea multe despre credinta la vremea copilariei atunci cand putem fi usor indusi in eroare. Vremea maturitatii este in mod special cadrul in care se manifesta cu adevarat credinta. Nici despre Moise nu ni se spune prea multe din vremea copilariei.
v.23 Prin credinta a fost ascuns Moise trei luni de parintii lui… Singurul lucru pe care-l putem spune despre credinta in viata copiilor este doar ceea ce se poate vedea din faptele de credinta ale parintilor.
In continuare, analizand credinta lui Moise la vremea maturitatii putem sa intelegem si sa evaluam mult mai usor atat credinta noastra personala cat si a bisericii din care facem parte intrucat vom putea observa patru caracteristici ale credintei la varsta maturitatii.
1. Curajul de a refuza lumea
v.24 Prin credinta Moise cand s-a facut mare n-a vrut sa fie numit fiul fiicei lui Faraon…
Credinta la maturitate, la vremea cand te-ai facut mare iti da curajul sa refuzi lumea, iti da curajul de a spune „Nu, multumesc!” la ofertele ei. Unde este credinta este curajul de a refuza.
Vremea pentru oferte. Trebuie sa recunoastem ca mai mult ca oricand „cand te faci mare” ai cel mai mult de a face cu ofertele lumii. Ofertele lumii sunt in special pentru cei mari. Asa se explica si faptul ca tinerii sunt aceia care ajung sa-si puna intrebari de genul: putem sa mergem la banchet, putem sa mergem la film cu prietenii, avem voie sa intram in bar, sa ne vopsim parul, sa ne fardam, sa ascultam muzica necrestina, sa bem bere fara alcool, sa avem relatii intime inainte de casatorie, sa nu platim taxele la stat, sa accept o slujba chiar daca nu mai pot veni la biserica…etc. Toate acestea sunt doar o parte din framantarile care-l intampina pe om „cand s-a facut mare.”
Oferta lumii. Oferta lumii este in esenta una si aceeasi: un nume. Lumea vrea sa te faca vedeta, sa devi si tu un VIP. Lumea vrea sa te urce pe podium sa fii aplaudat. Textul spune „…n-a vrut sa fie numit…” Aceasta era oferta lumii de atunci dar aceasta a ramas in esenta si oferta lumii de acum.
Poate ca termenul de vedeta este prea mult spus. Poate unii veti zice- „Nu este adevarat, nu am primit oferta asta!” Da, poate ca atunci cand vorbim de vedete ne gandim la acea persoana a carei faima a depasit granitele unei regiuni sau poate chiar granitele nationale totusi exista si vedete locale: tinerii vor sa fie vedete in scoala lor, apoi in facultarile si in anturajul lor, mai tarziu vrem sa avem un nume in biserica sau in cultul nostru. Lupta dupa functii si dupa pozitii face parte din cotidian.
Cei mai multi astazi viseaza sa devina celebri. Nu conteaza pentru ce. Astazi pentru orice, mai ales pentru prostii poti deveni un VIP. Cine n-a auzit de Elodia, de Cioaca, de Becali, de Mutu…si altii ca ei. Pentru ce sunt vestiti oamenii astia? Ce calitati i-au facut celebri?
Ill. Mi-am cumparat un telefon mobil si am vrut sa ma familiarizez cu meniul. La Agenda am gasit scris la contacte si categoria „contacte VIP.” Cine sunt acesti „Vip?!” M-am uitat si pe telefonul mai vechi si am citit acolo: Prieteni, colegi, vip, altii.
Credem sau nu, vedetismul este o boala nationala si chiar mondiala. VIP-urile au ajuns sa fie o categorie aparte de oameni… sau poate sunt surpaoameni. Multe reviste sunt dedicate VIP-urilor. Spatii de emisie televizata foarte multa dedicata VIP-urilor.
Nu este nimic nou si nici nu trebuie sa ne surprinda intrucat chiar Domnul Isus a fost confruntat cu oferta aceasta atunci cand diavolu’ i-a cerut sa se arunce de pe strasina Templului. Ar fi putut deveni vedeta, ar fi putut sa fie aplaudat de toti. Mai tarziu oamenii au vrut sa-L ia cu sila si sa-L faca imparat. Domnul Isus insa la fiecare din ofertele lumii a spus „Nu, multumesc!”
1Ioan 2.16-17 Caci tot ce este in lume: pofta firii pamantesti, pofta ochilor si laudarosia vietii nu este de la Tatal ci din lume si lumea si pofta ei trece…
Ce cuprinde oferta? Ce inseamna sa fii vedeta? Ce anume trebuie sa ai ca sa poti fi numit si tu un VIP, o vedeta? Textul enumera trei lucruri: Faima numelui, bogatia comorilor si placerea… pacatului. Toate vedetele se bucura de aceste trei lucruri.
Faima numelui- important sa te stie cat mai multi. Multi sa fi auzit de tine. Investesc mult in publicitate si vaneaza orice moment prielnic pentru a se face cunoscuti.
Bogatia comorilor- auzim cum se lauda care mai de care cu zecile si sutele de milioane de Euro. Asta la nivel inalt insa la alte nivele sunt unii care chiar daca n-au ce pune pe masa au adidasi si trening de firma. In el se culca in el se scoala atat in timpul saptamanii cat si pentru zile de sarbatoare- important este ca prietenii si anturajul sa vada firma.
Placerea pacatului. VIP-urile dau impresia ca traiesc si chiar traiesc in placeri. Isi implinesc toate gusturile. Insa Cuvantul lui Dumnezeu da la o parte valul ce ascunde misterul si viata tainica a VIP-urilor si descopera faptul ca placerea cu care ei se hranesc este de fapt veninul indulcit al pacatului fapt ce explica si de ce bucuria lor este de o clipa.
A fi vedeta inseamna sa traiesti in placeri. Iar pentru asta, acum este nevoie de pacat. Nu este de mirare ca din cand in cand auzim la stiri scandaluri cu: „Briliantul si drogurile”, Politicieni si oameni de afaceri divortati si recasatoriti atunci cand ar fi trebuit mai degraba sa se intereseze de cavou; alte VIP-uri implicate in scandaluri financiare, Elton John homosexual, Mike Tayson si violuri, ….
Ca o paranteza trebuie sa adaug faptul ca si Moise chiar si Domnul Isus intr-un anumit fel au ajuns VIP-uri sau vedete in sensul bun. Lumea insa vrea sa devi un VIP dar pe scurtatura, prin compromis cu pacatul.
Vrei sa fi si tu un VIP in lumea ta? Esti gata sa faci pact cu diavolul, sa fii legat in lanturile pacatului?
Bucuria VIP-urilor este „de o clipa”? Biblia spune Da! Realitatea nu are alternativa si trebuie sa confirme acest adevar. Bucuria placerilor pacatului este „de o clipa.” E-adevarat ca pacatul aduce placere. Dar tot atat de adevarat este si ca placerea pe care pacatul o aduce este „de o clipa.”
Ex- Laura Stoica moare in accident. Printesa Diana pare ca a fost urmarita de paparatzzi si moare si ea. Un alt cantaret renumit care se lauda ca a ajuns mai renumit decat Domnul Isus moare sufocat de propria-i voma. Altii infunda puscariile iar altii urmeaza sa constate curand apusul fericirii lor de o clipa. Daca ar fi fericiti de ce doresc mai multa bogatie? Daca ar fi fericiti de ce au nevoie sa cerseasca mai multa faima? Daca ar fi fericiti de ce trebuie sa divorteze pentru ca apoi „sa-si refaca din nou viata”? „O facusera gresit?”
Semn al maturizarii. Cand te faci mare, unul din confirmarile prezentei credintei in inima ta este curajul de a refuza, curajul de a spune „Nu!” Cand eram mici nu aveam taria sa refuzam micile placeri ale copilariei (dulciurile). Cand ne-am facut mari insa am invatat sa ne hranim cu ceea ce trebuie nu doar cu ceea ce ne place.
In timp ce gloata lumii alearga nebuna spre pierzarea ei vesnica, crestinul este cel ce auzind glasul lui Dumnezeu face stanga-mprejur si incepe sa mearga contra curentului, in spatele si pe urmele Domnului Isus, Cel Care a venit sa ne deschida drum contra curentului lumii inapoi catre Dumnezeu.
Curajul de a refuza ofertele lumii este semn al maturizarii in credinta. Nu varsta aduce curajul de a spune „Nu!” lumii ci credinta. Oricat ai fi de inaintat in varsta, nu maturitatea aceasta iti poate da curajul de a refuza lumea cu ofertele ei ci doar credinta. Nici varsta si nici macar muschii sau diplomele nu-ti dau curajul de a refuza lumea ci doar credinta.
Prin credinta Moise cand s-a facut mare n-a vrut…
Candva, demult. Candva, demult crestinii erau identificati cu cei care „Nu beau, nu fumeaza, nu curvesc, nu fac cutare sau cutare lucru.” Altfel spus, crestinii erau cei ce refuzau sa traiasca ca lumea. Acum insa am ajuns foarte des sa se spuna despre noi: „si ei …, si ei…” Cu alte cuvinte: si ei accepta sa faca ceea ce facem noi, si ei s-au invatat sa nu mai refuze ci sa primeasca ofertele lumii.
Atunci cand crestinul nu mai stie sa refuze ofertele lumii este semn sigur ca incepe sa-si piarda credinta.
Imi aduc aminte din copilaria mea in biserica cum atunci refuzam sa mergem la cinematograf, refuzam televizorul, ca fetele sa poarte pantaloni era considerat pacat, …etc. Nu vreau acum sa comentez corectitudinea acelor decizii ci vreau sa spun ca atunci cel putin lumea vedea credinta noastra prin curajul pe care-l aveam sa refuzam ofertele lumii care nu erau deloc rele. Atunci crestinii refuzau chiar sa stea la televizor si veneau la biserica, refuzau sa vanda alcool chiar daca asta insemna sa-si piarda slujba, refuzau oferte de slujba care atentau la crezul lor. Acum toate acestea le acceptam. Ba chiar mai mult: acceptam portul si vestimentatia lumii, distractiile si placerile lumii (bautura, dans), modul de viata al lumii (divorturi, recasatoriri, avorturi).
Cu durere trebuie sa recunoastem ca suntem martorii unei situatii disperate pentru biserica aflata acum in criza. Este tot mai evidenta astazi in biserica lipsa curajului de a spune „Nu!” lumii, lipsa curajului de a refuza. Biserica a inceput sa invete sa innoate si ea in spiritul „generatiei PRO.”
Pentru ca te-ai facut mare, oferta lumii pentru tine este nespus de atragatoare si variata. Te simti atras de faima? Nutresti dorinta de a te imbogati? Ti-ai dori sa gusti placerea pacatului? Acum, daca ai credinta in tine, doar prin credinta capeti curajul de a refuza cu hotarare oferta lumii.
2. Taria de a accepta suferinta ” Faca-se voia Ta!”
v.25 ci a vrut mai bine sa sufere impreuna cu poporul lui Dumnezeu decat sa se bucure de placerile de o clipa ale pacatului.
Partea pozitiva. Credinta la varsta maturitatii nu te invata sa spui doar „Nu!” ci si „Da!” Important este sa stii cui. Credinta adevarata nu este doar „Refuz” ci si „Acceptare” doar ca trebuie sa stii cand.
La vremea „cand te-ai facut mare” credinta presupune si a stii care sunt lucrurile care te reprezinta, care sunt lucrurile pe care le cauti, lucrurile care te inspira. Prin credinta Moise „nu a vrut” ci „a vrut mai bine sa…”
Asa cum am spus despre curajul de a refuza ofertele lumii cum ca ar fi un semn al maturitatii in credinta tot la fel de bine, alaturi de acesta se adauga al doilea semn al maturitatii in credinta: cunoasterea si acceptarea ofertelor lui Dumnezeu.
Pentru necunoscatori crestinii erau descrisi ca cei ce „nu….fac cutare sau cutare lucru,” necunoscatorii ne cunosteau ca cei ce refuza ofertele lumii insa pentru cei initiati, crestinii erau cei care au ales „mai bine” -pocainta. Astazi tragedia este urmatoarea: necunoscatorii nu mai percep nici o diferenta iar cunoscatorii nu gasesc „mai binele.”
Suferinta- impreuna cu …poporul Domnului. Moise a avut prin credinta curajul sa refuze dar a avut si taria sa sufere. Sa sufere alaturi de poporul Domnului.
Intr-un moment de intimitate cu ucenicii Sai, Domnul Isus este confruntat de Petru cu o intrebare mai putin obisnuita:
Marcu 10.28-30 Iata, noi am lasat totul si Te-am.” Isus a raspuns: Adevarat, adevarat va spun ca nu este nimeni care sa fi lasat casa, sau frati, sau surori, sau tata, sau mama, sau nevasta, sau copii, sau holde pentru Mine si pentru Evanghelie si sa nu primeasca acum, in veacul acesta de o suta de ori mai mult: case, frati, surori, mame, copii si holde impreuna cu prigoniri…
Domnul Isus nu a ascuns adevarul chiar daca acesta nu incanta auzul. Ca sa mergi dupa Domnul trebuie sa lasi tot (cel putin in inima, adica sa fii dispus la asta). Avantajele sunt multe insa nu trebuie sa uitam ca oricat de multe si mari ar fi avantajele umblarii pe urmele Domnului acestea sunt insotite de „prigoniri.”
Suferinta intotdeauna a mers „impreuna cu” poporul Domnului.
Fapte.14.22 El (Pavel) ii indemna sa staruie in credinta si spunea ca in Imparatia lui Dumnezeu trebuie sa intram prin multe necazuri.
Iata deci modul in care apostolul Pavel considera ca ii va determina pe crestini sa „staruie in credinta”: vorbindu-le despre necesitatea de a suferi. Trebuie sa observam aici stransa legatura dintre credinta autentica si suferinta. Un semn al staruintei in credinta este suferinta.
2Tim.3.12 toti cei ce voiesc sa traiasca cu evalavie in Hristos vor fi prigoniti.
Observati si in aceste cuvinte ale apostolului neamurilor faptul ca suferinta este garantata pentru cei evlaviosi, pentru cei credinciosi. Este garantata dar este si o garantie a autenticitatii credintei tale.
Pentru a inlatura orice dubiu asupra legaturii dintre credinta si suferinta, pe langa argumentele deja enumerate putem sa aruncam o privire asupra capitolului 11 din Evrei, capitolul credintei. Nu trebuie sa ne mire ca aici, unde sunt enumerati oamenii credintei si faptele lor, capitolul culmineaza cu o avalansa de suferinta:
Evrei 11.35-38 …unii ca sa dobandeasca o inviere mai buna n-au vrut sa primeasca izbavirea care li se datea si au fost chinuiti [observati inca odata curajul de a refuza urmat de taria de a suferi]. Altii au suferit batjocuri, batai, lanturi si inchisoare. Au fost ucisi cu pietre, taiati in doua cu fierastraul, chinuiti. Au murit ucisi de sabie, au pribegit imbracati cu cojoace si in piei de capre, lipsiti de toate, prigoniti, munciti… ei de care lumea nu era vrednica.
Suferinta este o alegere.
In definitiv suferinta este o alegere nu un accident, nu este singura alternativa a credinciosului. Asa dupa cum am vazut si in Evrei 11, unii ca sa dobandeasca o inviere mai buna au refuzat izbavirea si au ales suferinte. Au avut deci alternativa dar au refuzat-o.
Credinta la maturitate este aceea care te face sa alegi suferinta de buna voie. Moise a stiut de la bun inceput ca alege calea suferintei. El nu a cazut ca o victima prada suferintei. In acelasi fel si crestinul care alege astazi calea lui Hristos trebuie sa fie constient ca alegand drumul acesta in mod implicit alege suferinta, in mod constient.
Suferinta este pretul apartenentei
Intelegand astfel stransa legatura dintre credinta si suferinta putem spune cu certitudine ca nu membralitatea inscrisa intr-un registru si nici partasia la sarbatorile pocaitilor nu reflecta numarul real al apartinatorilor la poporul Domnului ci partasia in suferinta.
Ps.73.15 Daca as zice „Vreau sa vorbesc ca ei” iata ca n-as fi credincios neamului copiilor Tai…
Asaf a inteles si el ca suferinta este pretul apartenentei la poporul Domnului si ca apartenenta la poporul Domnului este mult mai pretioasa decat faima lumii.
Mai bine un nimeni printre sfinti decat VIP printre pacatosi.
De unde si cum pot sti care este gradul de credinta din viata mea? Curajul de a refuza lumea dar si taria de a suferi de dragul Domnului indica nivelul de credinta de care dispun.
Ill. Un tanar care de curand terminase stagiul militar se intoarce in sanul bisericii de unde a plecat si cu multa sarisfactie spune prietenilor lui: „Baieti multumesc lui Dumnezeu ca am reusit sa termin armata si nici unul din cei de-acolo n-au aflat ca sunt pocait!”
Esti tu gata sa suferi alaturi de poporul Domnului? Ai taria sa alegi mai bine aceasta suferinta?
3. Intelepciunea de a evalua valorile
v.26 El socotea ocara lui Hristos ca o mai mare bogatie decat comorile Egiptului…
Alegerile sub analiza
Am vazut alegerile facute de tanarul Moise. Acum haideti sa verificam calitatea lor. Cat de profitabile au fost?
Refuzam lumea si acceptam suferinta- faptul acesta este o nebunie! Cum explicati lucrul acesta?
Ar putea spune cineva: „Bine Moise- am asteptat si am ascultat cum ai refuzat cel mai mare privilegiu pe care un om din imparatia Egiptului si l-ar fi dorit. Am vazut ca l-ai refuzat insa acum suntem tare curiosi sa vedem pentru ce. Ce altceva poate fi mai maret si mai de dorit decat a fi numit fiul fiicei lui Faraon?”
Moise, plin de satisfactie intoarce spatele piramidelor, tronului imparatesc si tuturor comorilor Egiptului, isi indreapta apoi privirea atintita undeva in gol si spune: „ocara lui Hristos! Aleg sa sufar impreuna cu poporul acesta de tarani si sclavi, aleg sa sufar ocara lui Hristos!”
Nu-mi vine sa cred. Moise, esti de-a dreptul nebun! Nu-mi pot explica ce se petrece cu tine, ce este in mintea ta?!.
Ca dovada a unei credinte mature asteapta-te ca multi sa-ti conteste calitatea alegerilor pe care le faci.
Alegeri cu logica El socotea… spune textul. Moise a avut o logica, o ratiune pe baza careia a luat aceste decizii. Chiar daca deciziile credinciosului nu pot fi intelese de necredinciosi asta nu inseamna ca ele sunt luate aleatoriu, ca ar fi rod al hazardului sau a lipsei de cultura.
O alegere mai buna. …mai bine…mai mare bogatie…
Alegerile lui Moise nu doar ca au avut la baza si o logica (chiar daca mai ciudata) dar se pare ca au fost considerata de Biblie ca fiind „cele mai bune alegeri.”
Astazi „mai bine”-le a disparut din cotidian. Astazi, in postmodernism nu mai exista „mai bine” sau „mai rau.” Totul este bine. „Tu cu binele tau si eu cu binele meu. Ceea ce tu numesti rau pentru mine este bine. Asa ca nu trebuie sa ma judeci. Fiecare cu binele lui.”
Cum s-a ajuns aici? Intrucat in postmodernism „eu-l” este ridicat in slavi orice l-ar denigra este considerat gresit. Astfel, nu-ti poti permite sa spui ca domnul X a ales „mai rau” intrucat il injosesti pe el ca persoana. De aceea, indiferent ce domnul X alege, nu poti spune ca este rau chiar daca este rau.
Ex. Elton John este homosexual. El a ales sa fie asa dar noi nu trebuie sa criticam alegerea pentru ca sa nu cumva sa-l injosim pe el. Asa ca facem altceva: spunem ca homosexualitatea este bine …pentru el. Felul acesta de gandire este o urmare naturala a acceptarii relativismului si excluderii adevarului absolut in postmodernism.
Sa fiu mai explicit: multi cred ca pocainta este buna. Dar zic ei- „nici nepocainta nu-i asa de rea. Da, pocainta este buna pentru tine. Pentru mine insa este bine asa cum sunt.” Asa se explica faptul ca in timp ce multi necrestini au auzit evangheliza si frecventeaza biserica, totusi ei nu sunt gata sa ia decizia „mai buna” intrucat nu cred ca exista asa ceva.
Adevarul este altul- exista bine si exista rau, exista mai bine si exista mai rau. In esenta sunt doar: binecuvantarea si blestemul. Daca nu alegi binecuvantarea ai ales in mod implicit blestemul. Daca nu alegi „mai bine-le” vei afla curand ca „binele” tau iti va aduce moartea eterna.
Moise a ales „mai bine” in timp ce egiptenii s-au ales doar cu „bine.” In final egiptenii au murit inghititi de ape.
Te intreb in Numele Domnului Isus- ai ales tu ce este „mai bine”? Esti tu convins ca daca nu ai ales binecuvantarea ai ales de fapt blestemul? Care este alegerea ta? …sau ai si tu „binele tau”?
Logica credintei
Daca ne gandim in mod firesc la socoteala facuta de Moise in vremea cand viitorul ii statea la picioare ajungem sa intelegem de ce omul acesta ar fi putut fi socotit un nebun mai ales pentru faptul ca el era un mare invatat in intelepciunea Egiptenilor fapt care l-ar fi pus la curent cu ceea ce inseamna valoarea reala a tuturor comorilor Egiptului.
Multa vreme am avut impresia ca Moise era un naiv, un tolomoac si asta pentru ca am citit despre el in Biblie ca era om cu vorbire greoaie, poate un balbait. Imgainea unui balbait nu este deloc compatibila in mintea mea cu cea a unui intelept. Totusi…
Fapte.7.22 Moise a invatat toata intelepciunea Egiptenilor…
Cand se spune „el socotea ocara lui Hristos ca o mai mare bogatie decat toate comorile Egiptului…”trebuie sa fim convinsi ca el a luat aceasta decizie in deplinatatea facultatilor mintale si in deplina cunostinta de cauza.
Iata cum se explica paradoxul acesta al logicii credintei:
Imaginatie- Hotul care te jefuieste fara sa te fure: Intr-o noapte, cel mai mare si mai scump magazin din capitala este spart. Un hot intra in el dar nu fura nimic ci doar face un lucru neobisnuit: schimba preturile. Astfel ca pentru lucruri extrem de valoroase ajungi sa platesti un pret infim, iar pentru lucruri cu valoare derizorie platesti scump. Ziua urmatoare a venit la magazin si a facut cumparaturi.
Iata ce s-a intamplat de fapt in lume: Diavolul a intrat in lume si a schimbat valorile: a pus pret mare pe lucruri de nimic si preturi mici pe lucruri valoroase. Mai exact: pe Hristos, credinta, biserica, rugaciune a pus preturi de „doi bani” iar pe distractie, placerile pacatului, aroganta, moda…etc a pus preturi mari. Lumea, fiind lipsita de intelepciunea pe care o da credinta considera valoarea in functie de pret. Asa ca, acolo unde vede un pret mare crede ca este valoarea. Asa se explica faptul ca multimile de necredinciosi dau navala la faima, bogatie, placerile pacatului, curvire si destrabalare. Crestinii adevarati, prin credinta pot distinge adevarata valoare fara sa fie influentati de pretul afisat de hot sau de inghesuiala de oameni la raftul de articole. Credinciosul cauta pe Hristos cel lepadat, rugaciunea, biserica, Scripturile si tot ceea ce lumea dispretuieste.
Credinta la maturitate te face sa devii ciudat pentru lume! Pentru ca acolo unde este credinta „socoteala” este cu totul neobisnuita pentru lume. De aceea nu te astepta ca cei necredinciosi sa te inteleaga.
4. Puterea de a amana bucuria
v.26 …pentru ca avea ochii pironiti spre rasplatire.
Ce faci atunci cand primesti o rasplata? Te bucuri, nu? Este si normal- rasplata aduce bucurie. Atunci inseamna ca si Moise s-a bucurat? Da, cu siguranta pentru ca avea sa primeasca o rasplata.
Textul spunea despre Moise ca „nu a vrut sa se bucure de …” dar asta nu inseamna ca nu s-a bucurat niciodata. Moise de fapt si-a amanat bucuria pentru mai tarziu; si asta a facut-o prin credinta.
Amanarea- Credinta iti da puterea sa amani bucuria. Acesta este cel de-al patrulea semn al credintei mature. Daca ai credinta cand te-ai facut mare, vei avea puterea sa amani bucuria pentru mai tarziu.
Ill. Cand eram mici doream totul acum si aici. Cant te maturizezi inveti sa astepi pentru un acolo si atunci.
Ill. Cand eram mici doream prajitura, desertul inaintea hranei consistente. Acum la maturitate am invatat sa amanam desertul atunci cand ii este vremea.
Cand ai devenit matur in credinta ai inceput sa inveti sa amai bucuria pentru vremea ei.
Aceeasi idee a amanarii se desprinde si din minunea transformarii apei in vin la nunta din Cana (Ioan 2). Oamenii se asteptau ca mai intai sa se puna la masa vinul cel bun. Asa face lumea. Domnul Isus ofera ce este mai bun la sfarsit, amana bucuria pentru final.
De ce nu intelege lumea?
Moise a avut de ales intre bucuria de o clipa de aici si bucuria eterna de mai apoi. Pentru Moise ambele bucurii erau reale. Pentru cei necredinciosi doar bucuria pacatului este reala. Fara credinta ei nu pot vedea alternativa lui Dumnezeu, nu pot percepe o alta alternativa la bucuria lumeasca. Pentru noi, prin credinta, Imparatia cerurilor, Regele Isus, raiul si iadul, crucea si jertfa Domnului Isus… toate acestea sunt o realitate mai evidenta decat ceea ce vedem cu ochiul liber.
De ce nu inteleg ei? Pentru ca nu pot vedea. Credinta este al saselea simt prin care pot percepe o alta realitate- cea spirituala.
Evrei 11.27 prin credinta a parasit el Egiptul fara sa se teama de mania imparatului pentru ca a ramas neclintit ca si cum ar fi vazut pe Cel Ce este nevazut.
Evrei 11.1 Credinta este…o puternica incredintare despre lucrurile care nu se vad.
2Cor.4.3-4 si daca Evanghelia noastra este acoperita, este acoperita pentru cei ce sunt pe calea pierzarii a caror minte necredincioasa a orbit-o dumnezeul veacului acestuia ca sa nu vada stralucind lumina Evangheliei slavei lui Hristos care este chipul lui Dumnezeu.
O privire atintita
Moise „avea ochii pironiti…” Cum asa? Cum este posibil asa ceva? Doar prin credinta. Prin credinta Moise avea privirea atintita la rasplatire.
Este important sa intelegem ce inseamna „pironiti.” In viata de credinta privirea trebuie sa fie focalizata si constant mentinuta la rasplatire, la Hristos Domnul.
Wiersbe- „Nimic nu ne slabeste mai mult decat o privire distrasa.”
Ne aducem aminte de Petru care atata timp cat s-a uitat la Domnul Isus a reusit performanta unica printre oameni, aceea de a umbla pe apa. [Se pare ca cel mai greu lucru nu este sa ajungi pe Luna ci sa umbli pe apa. Mai multi au ajuns pe Luna decat au mers pe apa.] In momentul in care s-a uitat la valuri si a vazut ca erau mari, atunci a inceput sa se afunde.
Evrei 12.2 sa ne uitam tinta la Capetenia si desavarsirea credintei noastre, adica la Isus….
Acolo unde este credinta exista perspectiva, este viziune si puterea de a amana bucuria pentru mai tarziu. Credinta iti da curaj sa refuzi, tarie sa suferi, intelepciune sa evaluezi si putere sa amani. Daca esti si tu un credincios, atunci cu siguranta ca intelegi aceste lucruri si in viata ta sunt evidente toate aceste patru moduri de manifestare a credintei la maturitate.
Poezia de Traian Dorz
Totdeauna pe-a Domnului cale au fost lupte si-au fost spini destui
Caci acei ce-au urmat voii Sale trebuit-au sa-I semene Lui
N-a iubit lumea, nu, niciodata pe-acei cati I-au urmat lui cu zel
Ci c-o ura mereu ne-mpacata i-a primit pe pamant ca pe El
Dar cu ochii-atintiti la rasplata prin rabdarea Golgotei privind
N-au cartit cei alesi niciodata ci-au trait si-au murit biruind
Nu-i la fel pentru toti incercarea, nici nu-i vremea la toti intr-un fel
Insa toti in vre-un fel au chemarea la un pret de dureri pentru El
Cei ce fug, sau fricosi la-ncercare L-au lasat sau vandut pe Isus
Rusinati se vor pierde-n uitare alungati de blestemul de sus
Tu fii tare ca-n ziua-ncercarii e alergarea ta pentru har
Stralucit esti in haina ocarii cand te urci rabdator pe calvar
Tu catusele atunci le saruta rabdator pentru cei ce le-au pus
Ca-n cereasca rabdare tacuta semana-vei atunci cu Isus
Iar prin moarte-nmiit vei culege rasplatirea cerescului zel
Caci mereu astfel Domnu-Si alege pe-acei-ce-mparati-vor cu El.