Evrei 11.24-26 Credinta la vremea maturitatii

Introducere

Credinta pentru viata este de o importanta fundamentala. Prin credinta suntem mantuiti (Efes.2.8), doar prin credinta putem fi placuti lui Dumnezeu (Evrei 11.6). Domnul Isus s-a rugat pentru Petru sa nu i se piarda credinta (Luca 22.32) iar evangheliile au fost scrise pentru ca „voi sa credeti,” pentru ca omul sa capete credinta (Ioan 20.31).

Nu doar Scriptura afirma importanta credintei dar si oamenii recunosc si confirma aceasta prin faptul ca toti pretind ca au credinta. Cum putem insa sa stim daca avem sau nu credinta? Care sunt caracteristicile credintei care ne pot ajuta sa recunoastem prezenta ei?

Prin credinta Moise cand s-a facut mare... Textul de fata ne ofera cadrul necesar sa putem observa si analiza credinta, cum se manifesta ea.

Cand s-a facut mare... Nu putem spune prea multe despre credinta la vremea copilariei atunci cand putem fi usor indusi in eroare. Vremea maturitatii este in mod special cadrul in care se manifesta cu adevarat credinta. Nici despre Moise nu ni se spune prea multe din vremea copilariei.

v.23 Prin credinta a fost ascuns Moise trei luni de parintii lui… Singurul lucru pe care-l putem spune despre credinta in viata copiilor este doar ceea ce se poate vedea din faptele de credinta ale parintilor.

In continuare, analizand credinta lui Moise la vremea maturitatii putem sa intelegem si sa evaluam mult mai usor atat credinta noastra personala cat si a bisericii din care facem parte intrucat vom putea observa patru caracteristici ale credintei la varsta maturitatii.

1. Curajul de a refuza lumea

v.24 Prin credinta Moise cand s-a facut mare n-a vrut sa fie numit fiul fiicei lui Faraon…

Credinta la maturitate, la vremea cand te-ai facut mare iti da curajul sa refuzi lumea, iti da curajul de a spune „Nu, multumesc!” la ofertele ei. Unde este credinta este curajul de a refuza.

Vremea pentru oferte. Trebuie sa recunoastem ca mai mult ca oricand „cand te faci mare” ai cel mai mult de a face cu ofertele lumii. Ofertele lumii sunt in special pentru cei mari. Asa se explica si faptul ca tinerii sunt aceia care ajung sa-si puna intrebari de genul: putem sa mergem la banchet, putem sa mergem la film cu prietenii, avem voie sa intram in bar, sa ne vopsim parul, sa ne fardam, sa ascultam muzica necrestina, sa bem bere fara alcool, sa avem relatii intime inainte de casatorie, sa nu platim taxele la stat, sa accept o slujba chiar daca nu mai pot veni la biserica…etc. Toate acestea sunt doar o parte din framantarile care-l intampina pe om „cand s-a facut mare.”

Oferta lumii. Oferta lumii este in esenta una si aceeasi: un nume. Lumea vrea sa te faca vedeta, sa devi si tu un VIP. Lumea vrea sa te urce pe podium sa fii aplaudat. Textul spune „…n-a vrut sa fie numit…” Aceasta era oferta lumii de atunci dar aceasta a ramas in esenta si oferta lumii de acum.

Poate ca termenul de vedeta este prea mult spus. Poate unii veti zice- „Nu este adevarat, nu am primit oferta asta!” Da, poate ca atunci cand vorbim de vedete ne gandim la acea persoana a carei faima a depasit granitele unei regiuni sau poate chiar granitele nationale totusi exista si vedete locale: tinerii vor sa fie vedete in scoala lor, apoi in facultarile si in anturajul lor, mai tarziu vrem sa avem un nume in biserica sau in cultul nostru. Lupta dupa functii si dupa pozitii face parte din cotidian.

Cei mai multi astazi viseaza sa devina celebri. Nu conteaza pentru ce. Astazi pentru orice, mai ales pentru prostii poti deveni un VIP. Cine n-a auzit de Elodia, de Cioaca, de Becali, de Mutu…si altii ca ei. Pentru ce sunt vestiti oamenii astia? Ce calitati i-au facut celebri?

Ill. Mi-am cumparat un telefon mobil si am vrut sa ma familiarizez cu meniul. La Agenda am gasit scris la contacte si categoria „contacte VIP.” Cine sunt acesti „Vip?!” M-am uitat si pe telefonul mai vechi si am citit acolo: Prieteni, colegi, vip, altii.

Credem sau nu, vedetismul este o boala nationala si chiar mondiala. VIP-urile au ajuns sa fie o categorie aparte de oameni… sau poate sunt surpaoameni. Multe reviste sunt dedicate VIP-urilor. Spatii de emisie televizata foarte multa dedicata VIP-urilor.

Nu este nimic nou si nici nu trebuie sa ne surprinda intrucat chiar Domnul Isus a fost confruntat cu oferta aceasta atunci cand diavolu’ i-a cerut sa se arunce de pe strasina Templului. Ar fi putut deveni vedeta, ar fi putut sa fie aplaudat de toti. Mai tarziu oamenii au vrut sa-L ia cu sila si sa-L faca imparat. Domnul Isus insa la fiecare din ofertele lumii a spus „Nu, multumesc!”

1Ioan 2.16-17 Caci tot ce este in lume: pofta firii pamantesti, pofta ochilor si laudarosia vietii nu este de la Tatal ci din lume si lumea si pofta ei trece…

Ce cuprinde oferta? Ce inseamna sa fii vedeta? Ce anume trebuie sa ai ca sa poti fi numit si tu un VIP, o vedeta? Textul enumera trei lucruri: Faima numelui, bogatia comorilor si placerea… pacatului. Toate vedetele se bucura de aceste trei lucruri.

Faima numelui- important sa te stie cat mai multi. Multi sa fi auzit de tine. Investesc mult in publicitate si vaneaza orice moment prielnic pentru a se face cunoscuti.

Bogatia comorilor- auzim cum se lauda care mai de care cu zecile si sutele de milioane de Euro. Asta la nivel inalt insa la alte nivele sunt unii care chiar daca n-au ce pune pe masa au adidasi si trening de firma. In el se culca in el se scoala atat in timpul saptamanii cat si pentru zile de sarbatoare- important este ca prietenii si anturajul sa vada firma.

Placerea pacatului. VIP-urile dau impresia ca traiesc si chiar traiesc in placeri. Isi implinesc toate gusturile. Insa Cuvantul lui Dumnezeu da la o parte valul ce ascunde misterul si viata tainica a VIP-urilor si descopera faptul ca placerea cu care ei se hranesc este de fapt veninul indulcit al pacatului fapt ce explica si de ce bucuria lor este de o clipa.

A fi vedeta inseamna sa traiesti in placeri. Iar pentru asta, acum este nevoie de pacat. Nu este de mirare ca din cand in cand auzim la stiri scandaluri cu: „Briliantul si drogurile”, Politicieni si oameni de afaceri divortati si recasatoriti atunci cand ar fi trebuit mai degraba sa se intereseze de cavou; alte VIP-uri implicate in scandaluri financiare, Elton John homosexual, Mike Tayson si violuri, ….

Ca o paranteza trebuie sa adaug faptul ca si Moise chiar si Domnul Isus intr-un anumit fel au ajuns VIP-uri sau vedete in sensul bun. Lumea insa vrea sa devi un VIP dar pe scurtatura, prin compromis cu pacatul.

Vrei sa fi si tu un VIP in lumea ta? Esti gata sa faci pact cu diavolul, sa fii legat in lanturile pacatului?

Bucuria VIP-urilor este „de o clipa”? Biblia spune Da! Realitatea nu are alternativa si trebuie sa confirme acest adevar. Bucuria placerilor pacatului este „de o clipa.” E-adevarat ca pacatul aduce placere. Dar tot atat de adevarat este si ca placerea pe care pacatul o aduce este „de o clipa.”

Ex- Laura Stoica moare in accident. Printesa Diana pare ca a fost urmarita de paparatzzi si moare si ea. Un alt cantaret renumit care se lauda ca a ajuns mai renumit decat Domnul Isus moare sufocat de propria-i voma. Altii infunda puscariile iar altii urmeaza sa constate curand apusul fericirii lor de o clipa. Daca ar fi fericiti de ce doresc mai multa bogatie? Daca ar fi fericiti de ce au nevoie sa cerseasca mai multa faima? Daca ar fi fericiti de ce trebuie sa divorteze pentru ca apoi „sa-si refaca din nou viata”? „O facusera gresit?”

Semn al maturizarii. Cand te faci mare, unul din confirmarile prezentei credintei in inima ta este curajul de a refuza, curajul de a spune „Nu!” Cand eram mici nu aveam taria sa refuzam micile placeri ale copilariei (dulciurile). Cand ne-am facut mari insa am invatat sa ne hranim cu ceea ce trebuie nu doar cu ceea ce ne place.

In timp ce gloata lumii alearga nebuna spre pierzarea ei vesnica, crestinul este cel ce auzind glasul lui Dumnezeu face stanga-mprejur si incepe sa mearga contra curentului, in spatele si pe urmele Domnului Isus, Cel Care a venit sa ne deschida drum contra curentului lumii inapoi catre Dumnezeu.

Curajul de a refuza ofertele lumii este semn al maturizarii in credinta. Nu varsta aduce curajul de a spune „Nu!” lumii ci credinta. Oricat ai fi de inaintat in varsta, nu maturitatea aceasta iti poate da curajul de a refuza lumea cu ofertele ei ci doar credinta. Nici varsta si nici macar muschii sau diplomele nu-ti dau curajul de a refuza lumea ci doar credinta.

Prin credinta Moise cand s-a facut mare n-a vrut…

Candva, demult. Candva, demult crestinii erau identificati cu cei care „Nu beau, nu fumeaza, nu curvesc, nu fac cutare sau cutare lucru.” Altfel spus, crestinii erau cei ce refuzau sa traiasca ca lumea. Acum insa am ajuns foarte des sa se spuna despre noi: „si ei …, si ei…” Cu alte cuvinte: si ei accepta sa faca ceea ce facem noi, si ei s-au invatat sa nu mai refuze ci sa primeasca ofertele lumii.

Atunci cand crestinul nu mai stie sa refuze ofertele lumii este semn sigur ca incepe sa-si piarda credinta.

Imi aduc aminte din copilaria mea in biserica cum atunci refuzam sa mergem la cinematograf, refuzam televizorul, ca fetele sa poarte pantaloni era considerat pacat, …etc. Nu vreau acum sa comentez corectitudinea acelor decizii ci vreau sa spun ca atunci cel putin lumea vedea credinta noastra prin curajul pe care-l aveam sa refuzam ofertele lumii care nu erau deloc rele. Atunci crestinii refuzau chiar sa stea la televizor si veneau la biserica, refuzau sa vanda alcool chiar daca asta insemna sa-si piarda slujba, refuzau oferte de slujba care atentau la crezul lor. Acum toate acestea le acceptam. Ba chiar mai mult: acceptam portul si vestimentatia lumii, distractiile si placerile lumii (bautura, dans), modul de viata al lumii (divorturi, recasatoriri, avorturi).

Cu durere trebuie sa recunoastem ca suntem martorii unei situatii disperate pentru biserica aflata acum in criza. Este tot mai evidenta astazi in biserica lipsa curajului de a spune „Nu!” lumii, lipsa curajului de a refuza. Biserica a inceput sa invete sa innoate si ea in spiritul „generatiei PRO.”

Pentru ca te-ai facut mare, oferta lumii pentru tine este nespus de atragatoare si variata. Te simti atras de faima? Nutresti dorinta de a te imbogati? Ti-ai dori sa gusti placerea pacatului? Acum, daca ai credinta in tine, doar prin credinta capeti curajul de a refuza cu hotarare oferta lumii.

2. Taria de a accepta suferinta ” Faca-se voia Ta!”

v.25 ci a vrut mai bine sa sufere impreuna cu poporul lui Dumnezeu decat sa se bucure de placerile de o clipa ale pacatului.

Partea pozitiva. Credinta la varsta maturitatii nu te invata sa spui doar „Nu!” ci si „Da!” Important este sa stii cui. Credinta adevarata nu este doar „Refuz” ci si „Acceptare” doar ca trebuie sa stii cand.

La vremea „cand te-ai facut mare” credinta presupune si a stii care sunt lucrurile care te reprezinta, care sunt lucrurile pe care le cauti, lucrurile care te inspira. Prin credinta Moise „nu a vrut” ci „a vrut mai bine sa…”

Asa cum am spus despre curajul de a refuza ofertele lumii cum ca ar fi un semn al maturitatii in credinta tot la fel de bine, alaturi de acesta se adauga al doilea semn al maturitatii in credinta: cunoasterea si acceptarea ofertelor lui Dumnezeu.

Pentru necunoscatori crestinii erau descrisi ca cei ce „nu….fac cutare sau cutare lucru,” necunoscatorii ne cunosteau ca cei ce refuza ofertele lumii insa pentru cei initiati, crestinii erau cei care au ales „mai bine” -pocainta. Astazi tragedia este urmatoarea: necunoscatorii nu mai percep nici o diferenta iar cunoscatorii nu gasesc „mai binele.”

Suferinta- impreuna cu …poporul Domnului. Moise a avut prin credinta curajul sa refuze dar a avut si taria sa sufere. Sa sufere alaturi de poporul Domnului.

Intr-un moment de intimitate cu ucenicii Sai, Domnul Isus este confruntat de Petru cu o intrebare mai putin obisnuita:

Marcu 10.28-30 Iata, noi am lasat totul si Te-am.” Isus a raspuns: Adevarat, adevarat va spun ca nu este nimeni care sa fi lasat casa, sau frati, sau surori, sau tata, sau mama, sau nevasta, sau copii, sau holde pentru Mine si pentru Evanghelie si sa nu primeasca acum, in veacul acesta de o suta de ori mai mult: case, frati, surori, mame, copii si holde impreuna cu prigoniri…

Domnul Isus nu a ascuns adevarul chiar daca acesta nu incanta auzul. Ca sa mergi dupa Domnul trebuie sa lasi tot (cel putin in inima, adica sa fii dispus la asta). Avantajele sunt multe insa nu trebuie sa uitam ca oricat de multe si mari ar fi avantajele umblarii pe urmele Domnului acestea sunt insotite de „prigoniri.”

Suferinta intotdeauna a mers „impreuna cu” poporul Domnului.

Fapte.14.22 El (Pavel) ii indemna sa staruie in credinta si spunea ca in Imparatia lui Dumnezeu trebuie sa intram prin multe necazuri.

Iata deci modul in care apostolul Pavel considera ca ii va determina pe crestini sa „staruie in credinta”: vorbindu-le despre necesitatea de a suferi. Trebuie sa observam aici stransa legatura dintre credinta autentica si suferinta. Un semn al staruintei in credinta este suferinta.

2Tim.3.12 toti cei ce voiesc sa traiasca cu evalavie in Hristos vor fi prigoniti.

Observati si in aceste cuvinte ale apostolului neamurilor faptul ca suferinta este garantata pentru cei evlaviosi, pentru cei credinciosi. Este garantata dar este si o garantie a autenticitatii credintei tale.

Pentru a inlatura orice dubiu asupra legaturii dintre credinta si suferinta, pe langa argumentele deja enumerate putem sa aruncam o privire asupra capitolului 11 din Evrei, capitolul credintei. Nu trebuie sa ne mire ca aici, unde sunt enumerati oamenii credintei si faptele lor, capitolul culmineaza cu o avalansa de suferinta:

Evrei 11.35-38 …unii ca sa dobandeasca o inviere mai buna n-au vrut sa primeasca izbavirea care li se datea si au fost chinuiti [observati inca odata curajul de a refuza urmat de taria de a suferi]. Altii au suferit batjocuri, batai, lanturi si inchisoare. Au fost ucisi cu pietre, taiati in doua cu fierastraul, chinuiti. Au murit ucisi de sabie, au pribegit imbracati cu cojoace si in piei de capre, lipsiti de toate, prigoniti, munciti… ei de care lumea nu era vrednica.

Suferinta este o alegere.

In definitiv suferinta este o alegere nu un accident, nu este singura alternativa a credinciosului. Asa dupa cum am vazut si in Evrei 11, unii ca sa dobandeasca o inviere mai buna au refuzat izbavirea si au ales suferinte. Au avut deci alternativa dar au refuzat-o.

Credinta la maturitate este aceea care te face sa alegi suferinta de buna voie. Moise a stiut de la bun inceput ca alege calea suferintei. El nu a cazut ca o victima prada suferintei. In acelasi fel si crestinul care alege astazi calea lui Hristos trebuie sa fie constient ca alegand drumul acesta in mod implicit alege suferinta, in mod constient.

Suferinta este pretul apartenentei

Intelegand astfel stransa legatura dintre credinta si suferinta putem spune cu certitudine ca nu membralitatea inscrisa intr-un registru si nici partasia la sarbatorile pocaitilor nu reflecta numarul real al apartinatorilor la poporul Domnului ci partasia in suferinta.

Ps.73.15 Daca as zice „Vreau sa vorbesc ca ei” iata ca n-as fi credincios neamului copiilor Tai…

Asaf a inteles si el ca suferinta este pretul apartenentei la poporul Domnului si ca apartenenta la poporul Domnului este mult mai pretioasa decat faima lumii.

Mai bine un nimeni printre sfinti decat VIP printre pacatosi.

De unde si cum pot sti care este gradul de credinta din viata mea? Curajul de a refuza lumea dar si taria de a suferi de dragul Domnului indica nivelul de credinta de care dispun.

Ill. Un tanar care de curand terminase stagiul militar se intoarce in sanul bisericii de unde a plecat si cu multa sarisfactie spune prietenilor lui: „Baieti multumesc lui Dumnezeu ca am reusit sa termin armata si nici unul din cei de-acolo n-au aflat ca sunt pocait!”

Esti tu gata sa suferi alaturi de poporul Domnului? Ai taria sa alegi mai bine aceasta suferinta?

3. Intelepciunea de a evalua valorile

v.26 El socotea ocara lui Hristos ca o mai mare bogatie decat comorile Egiptului…

Alegerile sub analiza

Am vazut alegerile facute de tanarul Moise. Acum haideti sa verificam calitatea lor. Cat de profitabile au fost?

Refuzam lumea si acceptam suferinta- faptul acesta este o nebunie! Cum explicati lucrul acesta?

Ar putea spune cineva: „Bine Moise- am asteptat si am ascultat cum ai refuzat cel mai mare privilegiu pe care un om din imparatia Egiptului si l-ar fi dorit. Am vazut ca l-ai refuzat insa acum suntem tare curiosi sa vedem pentru ce. Ce altceva poate fi mai maret si mai de dorit decat a fi numit fiul fiicei lui Faraon?”

Moise, plin de satisfactie intoarce spatele piramidelor, tronului imparatesc si tuturor comorilor Egiptului, isi indreapta apoi privirea atintita undeva in gol si spune: „ocara lui Hristos! Aleg sa sufar impreuna cu poporul acesta de tarani si sclavi, aleg sa sufar ocara lui Hristos!”

Nu-mi vine sa cred. Moise, esti de-a dreptul nebun! Nu-mi pot explica ce se petrece cu tine, ce este in mintea ta?!.

Ca dovada a unei credinte mature asteapta-te ca multi sa-ti conteste calitatea alegerilor pe care le faci.

Alegeri cu logica El socotea… spune textul. Moise a avut o logica, o ratiune pe baza careia a luat aceste decizii. Chiar daca deciziile credinciosului nu pot fi intelese de necredinciosi asta nu inseamna ca ele sunt luate aleatoriu, ca ar fi rod al hazardului sau a lipsei de cultura.

O alegere mai buna. …mai bine…mai mare bogatie…

Alegerile lui Moise nu doar ca au avut la baza si o logica (chiar daca mai ciudata) dar se pare ca au fost considerata de Biblie ca fiind „cele mai bune alegeri.”

Astazi „mai bine”-le a disparut din cotidian. Astazi, in postmodernism nu mai exista „mai bine” sau „mai rau.” Totul este bine. „Tu cu binele tau si eu cu binele meu. Ceea ce tu numesti rau pentru mine este bine. Asa ca nu trebuie sa ma judeci. Fiecare cu binele lui.”

Cum s-a ajuns aici? Intrucat in postmodernism „eu-l” este ridicat in slavi orice l-ar denigra este considerat gresit. Astfel, nu-ti poti permite sa spui ca domnul X a ales „mai rau” intrucat il injosesti pe el ca persoana. De aceea, indiferent ce domnul X alege, nu poti spune ca este rau chiar daca este rau.

Ex. Elton John este homosexual. El a ales sa fie asa dar noi nu trebuie sa criticam alegerea pentru ca sa nu cumva sa-l injosim pe el. Asa ca facem altceva: spunem ca homosexualitatea este bine …pentru el. Felul acesta de gandire este o urmare naturala a acceptarii relativismului si excluderii adevarului absolut in postmodernism.

Sa fiu mai explicit: multi cred ca pocainta este buna. Dar zic ei- „nici nepocainta nu-i asa de rea. Da, pocainta este buna pentru tine. Pentru mine insa este bine asa cum sunt.” Asa se explica faptul ca in timp ce multi necrestini au auzit evangheliza si frecventeaza biserica, totusi ei nu sunt gata sa ia decizia „mai buna” intrucat nu cred ca exista asa ceva.

Adevarul este altul- exista bine si exista rau, exista mai bine si exista mai rau. In esenta sunt doar: binecuvantarea si blestemul. Daca nu alegi binecuvantarea ai ales in mod implicit blestemul. Daca nu alegi „mai bine-le” vei afla curand ca „binele” tau iti va aduce moartea eterna.

Moise a ales „mai bine” in timp ce egiptenii s-au ales doar cu „bine.” In final egiptenii au murit inghititi de ape.

Te intreb in Numele Domnului Isus- ai ales tu ce este „mai bine”? Esti tu convins ca daca nu ai ales binecuvantarea ai ales de fapt blestemul? Care este alegerea ta? …sau ai si tu „binele tau”?

Logica credintei

Daca ne gandim in mod firesc la socoteala facuta de Moise in vremea cand viitorul ii statea la picioare ajungem sa intelegem de ce omul acesta ar fi putut fi socotit un nebun mai ales pentru faptul ca el era un mare invatat in intelepciunea Egiptenilor fapt care l-ar fi pus la curent cu ceea ce inseamna valoarea reala a tuturor comorilor Egiptului.

Multa vreme am avut impresia ca Moise era un naiv, un tolomoac si asta pentru ca am citit despre el in Biblie ca era om cu vorbire greoaie, poate un balbait. Imgainea unui balbait nu este deloc compatibila in mintea mea cu cea a unui intelept. Totusi…

Fapte.7.22 Moise a invatat toata intelepciunea Egiptenilor…

Cand se spune „el socotea ocara lui Hristos ca o mai mare bogatie decat toate comorile Egiptului…”trebuie sa fim convinsi ca el a luat aceasta decizie in deplinatatea facultatilor mintale si in deplina cunostinta de cauza.

Iata cum se explica paradoxul acesta al logicii credintei:

Imaginatie- Hotul care te jefuieste fara sa te fure: Intr-o noapte, cel mai mare si mai scump magazin din capitala este spart. Un hot intra in el dar nu fura nimic ci doar face un lucru neobisnuit: schimba preturile. Astfel ca pentru lucruri extrem de valoroase ajungi sa platesti un pret infim, iar pentru lucruri cu valoare derizorie platesti scump. Ziua urmatoare a venit la magazin si a facut cumparaturi.

Iata ce s-a intamplat de fapt in lume: Diavolul a intrat in lume si a schimbat valorile: a pus pret mare pe lucruri de nimic si preturi mici pe lucruri valoroase. Mai exact: pe Hristos, credinta, biserica, rugaciune a pus preturi de „doi bani” iar pe distractie, placerile pacatului, aroganta, moda…etc a pus preturi mari. Lumea, fiind lipsita de intelepciunea pe care o da credinta considera valoarea in functie de pret. Asa ca, acolo unde vede un pret mare crede ca este valoarea. Asa se explica faptul ca multimile de necredinciosi dau navala la faima, bogatie, placerile pacatului, curvire si destrabalare. Crestinii adevarati, prin credinta pot distinge adevarata valoare fara sa fie influentati de pretul afisat de hot sau de inghesuiala de oameni la raftul de articole. Credinciosul cauta pe Hristos cel lepadat, rugaciunea, biserica, Scripturile si tot ceea ce lumea dispretuieste.

Credinta la maturitate te face sa devii ciudat pentru lume! Pentru ca acolo unde este credinta „socoteala” este cu totul neobisnuita pentru lume. De aceea nu te astepta ca cei necredinciosi sa te inteleaga.

4. Puterea de a amana bucuria

v.26 …pentru ca avea ochii pironiti spre rasplatire.

Ce faci atunci cand primesti o rasplata? Te bucuri, nu? Este si normal- rasplata aduce bucurie. Atunci inseamna ca si Moise s-a bucurat? Da, cu siguranta pentru ca avea sa primeasca o rasplata.

Textul spunea despre Moise ca „nu a vrut sa se bucure de …” dar asta nu inseamna ca nu s-a bucurat niciodata. Moise de fapt si-a amanat bucuria pentru mai tarziu; si asta a facut-o prin credinta.

Amanarea- Credinta iti da puterea sa amani bucuria. Acesta este cel de-al patrulea semn al credintei mature. Daca ai credinta cand te-ai facut mare, vei avea puterea sa amani bucuria pentru mai tarziu.

Ill. Cand eram mici doream totul acum si aici. Cant te maturizezi inveti sa astepi pentru un acolo si atunci.

Ill. Cand eram mici doream prajitura, desertul inaintea hranei consistente. Acum la maturitate am invatat sa amanam desertul atunci cand ii este vremea.

Cand ai devenit matur in credinta ai inceput sa inveti sa amai bucuria pentru vremea ei.

Aceeasi idee a amanarii se desprinde si din minunea transformarii apei in vin la nunta din Cana (Ioan 2). Oamenii se asteptau ca mai intai sa se puna la masa vinul cel bun. Asa face lumea. Domnul Isus ofera ce este mai bun la sfarsit, amana bucuria pentru final.

De ce nu intelege lumea?

Moise a avut de ales intre bucuria de o clipa de aici si bucuria eterna de mai apoi. Pentru Moise ambele bucurii erau reale. Pentru cei necredinciosi doar bucuria pacatului este reala. Fara credinta ei nu pot vedea alternativa lui Dumnezeu, nu pot percepe o alta alternativa la bucuria lumeasca. Pentru noi, prin credinta, Imparatia cerurilor, Regele Isus, raiul si iadul, crucea si jertfa Domnului Isus… toate acestea sunt o realitate mai evidenta decat ceea ce vedem cu ochiul liber.

De ce nu inteleg ei? Pentru ca nu pot vedea. Credinta este al saselea simt prin care pot percepe o alta realitate- cea spirituala.

Evrei 11.27 prin credinta a parasit el Egiptul fara sa se teama de mania imparatului pentru ca a ramas neclintit ca si cum ar fi vazut pe Cel Ce este nevazut.

Evrei 11.1 Credinta este…o puternica incredintare despre lucrurile care nu se vad.

2Cor.4.3-4 si daca Evanghelia noastra este acoperita, este acoperita pentru cei ce sunt pe calea pierzarii a caror minte necredincioasa a orbit-o dumnezeul veacului acestuia ca sa nu vada stralucind lumina Evangheliei slavei lui Hristos care este chipul lui Dumnezeu.

O privire atintita

Moise „avea ochii pironiti…” Cum asa? Cum este posibil asa ceva? Doar prin credinta. Prin credinta Moise avea privirea atintita la rasplatire.

Este important sa intelegem ce inseamna „pironiti.” In viata de credinta privirea trebuie sa fie focalizata si constant mentinuta la rasplatire, la Hristos Domnul.

Wiersbe- „Nimic nu ne slabeste mai mult decat o privire distrasa.”

Ne aducem aminte de Petru care atata timp cat s-a uitat la Domnul Isus a reusit performanta unica printre oameni, aceea de a umbla pe apa. [Se pare ca cel mai greu lucru nu este sa ajungi pe Luna ci sa umbli pe apa. Mai multi au ajuns pe Luna decat au mers pe apa.] In momentul in care s-a uitat la valuri si a vazut ca erau mari, atunci a inceput sa se afunde.

Evrei 12.2 sa ne uitam tinta la Capetenia si desavarsirea credintei noastre, adica la Isus….

Acolo unde este credinta exista perspectiva, este viziune si puterea de a amana bucuria pentru mai tarziu. Credinta iti da curaj sa refuzi, tarie sa suferi, intelepciune sa evaluezi si putere sa amani. Daca esti si tu un credincios, atunci cu siguranta ca intelegi aceste lucruri si in viata ta sunt evidente toate aceste patru moduri de manifestare a credintei la maturitate.

Poezia de Traian Dorz

Totdeauna pe-a Domnului cale au fost lupte si-au fost spini destui

Caci acei ce-au urmat voii Sale trebuit-au sa-I semene Lui

N-a iubit lumea, nu, niciodata pe-acei cati I-au urmat lui cu zel

Ci c-o ura mereu ne-mpacata i-a primit pe pamant ca pe El

Dar cu ochii-atintiti la rasplata prin rabdarea Golgotei privind

N-au cartit cei alesi niciodata ci-au trait si-au murit biruind

Nu-i la fel pentru toti incercarea, nici nu-i vremea la toti intr-un fel

Insa toti in vre-un fel au chemarea la un pret de dureri pentru El

Cei ce fug, sau fricosi la-ncercare L-au lasat sau vandut pe Isus

Rusinati se vor pierde-n uitare alungati de blestemul de sus

Tu fii tare ca-n ziua-ncercarii e alergarea ta pentru har

Stralucit esti in haina ocarii cand te urci rabdator pe calvar

Tu catusele atunci le saruta rabdator pentru cei ce le-au pus

Ca-n cereasca rabdare tacuta semana-vei atunci cu Isus

Iar prin moarte-nmiit vei culege rasplatirea cerescului zel

Caci mereu astfel Domnu-Si alege pe-acei-ce-mparati-vor cu El.

Iov 1.4-5 Daca tragedia te-ar surprinde in timpul distractiei

Daca tragedia te-ar surprinde in timpul distractiei

Am pregatit acest mesaj, si pentru prima data l-am prezentat in fata tinerilor prezenti in tabara de la Carnic- Retezat. Am fost acolo baptisti si penticostali impreuna pentru sase zile. Am mancat impreuna, ne-am jucat impreuna, am facut drumetii impreuna si ne-am inchinat impreuna aceluiasi Dumnezeu. Ne-am simtit bine impreuna si chiar au ramas relatii intre noi care continua si astazi. Ori noi am fost penticostali ori ei au fost baptisti… sau mai bine, toti am fost crestini. Cred ca asa se explica timpul frumos de partasie petrcut impreuna, tineri de culori religioase diferite insa copii ai Aceluiasi Tata.

Se apropia ultima seara de tabara si ma gandeam ca cei mai multi vor sta toata noaptea la jocuri. Mi-a venit atunci in gand textul din Iov, ce avea Iov obicei sa faca:

                   Iov 1.4 Fiii sai se duceau unii la altii si dateau rand pe rand cate un ospat si pofteau si pe cele trei surori ale lor sa manance si sa bea impreuna cu ei. 

 M-am gandit ca acest text poate oferi cadrul biblic potrivit pentru a extrage invatatura Scripturii referitor la modul in care trebuie sa se distreze tinerii credinciosi. Poate veti intreba- ce varsta aveau fiii lui Iov? Pot fi ei considerati tineri? Nu stiu ce varsta aveau fiii lui Iov dar cel putin din felul in care Iov isi asuma rolul de preot al familiei, faptul ca Iov spune “poate ca fiii mei au pacatuit…” ma lasa sa inteleg ca Iov nu-i considera suficient de maturi spiritual incat sa distinga bine intre bine si rau. Tocmai de aceea Iov isi asuma respinsabilitatea sfintirii lor. Fiii lui Iov era inca tineri.

 1. Zilele de ospat. Tu cu fratii tai

…dupa ce treceau zilele de ospat… Este bine ca tinerii crestini sa aiba “zile de ospat” impreuna.

Fiii sai… Noi suntem fii si fiice ale aceluiasi Tata. Da, eram din culte diferite, erau unele lucruri in care aveam pareri diferite insa eram fii ai aceluiasi Tata. Nu ne-am uitat la lucrurile ce ne deosebesc si care sunt putine ci la lucrurile ce le avem in comun si care sunt multe. Noi avem in comun pe Tatal. El este al nostru si noi suntem ai Lui.

…si pofteau si pe cele trei surori ale lor… Tinerii credinciosi au zile de ospat. Zilele de ospat ale tinerilor crestini se desfasoara in familie, doar impreuna cu fratii si surorile lor, doar cu cei ce au acelasi Tata cu ei. Nu cred ca un tanar crestin se poate bucura la un banchet al nepocaitilor dupa cum nici ei nu se pot bucura si nu pot intelege distractia noastra.

Este bine sa “poftim” si pe ceilalti frati ai nostri. Poate sunt unii tineri mai timizi, mai emotivi. Ei ar dori sa vina insa uneori este nevoie de o incurajare si poate chiar de insistenta. Sa facem in asa fel incat nici un copil al Tatalui sa nu lipseasca!

…se duceau unii la altii… Este bine ca tinerii crestini sa se duca unii la altii. Sa se viziteze unii pe altii si sa aiba partasie impreuna. A fi tanar crestin nu inseamna ca ai parte de “imbatranire prematura” sau ca trebuie sa te porti ca un adult cu un compartament mai rezervat, mai retras. Asa cum tinerii necrestini simt nevoia unui anturaj de tineri tot asa si tinerii credinciosi trebuie sa “se duca unii la altii” si sa petreaca impreuna.

Apropo- daca esti tanar crestin, tu practici asta? Nu te sustrage de la partasia copiilor lui Dumnezeu! Este benefic pentru tine, pentru fratii tai si este si spre bucuria Tatalui vostru. Gandeste-te cum s-ar fi simtit Iov sa stie ca unii din copiii lui nu erau invitati sau nu participau impreuna cu toti ceilalti? Cum se simte Dumnezeu, Tatal nostru cand noi nu ne invitam fratii la partasie frateasca sau daca suntem invitati noi nu onoram invitatia?

Prezenta tuturor copiilor impreuna la zilele de ospat este o dovada a unor relatii vii, a unei familii unite si a unei climat armonios, de pace si buna intelegere.

…zilele de ospat… Este bine sa fie mai multe zile de ospat.

…dateau rand pe rand cate un ospat… Este bine cand dragostea frateasca este impartasita reciproc. Nu doar unul dintre frati invita si suporta cheltuielile unui ospat. La randul lor fiecare fac lucrul acesta cu toata dragostea.

…se duceau…si dateau rand pe rand… Este bine cand totul nu se termina aici. Lucrul acesta, partasia intre frati trebuie sa fie organizata periodic. Si in tabara noastra, dovada ca am dorit sa continuam partasia a fost si schimbul de ID-uri, adrese, numere de telefon si mai mult de atat tinerii din Calan ne-au invitat pe 20 septembrie la o alta intalnire de tineret gazduita de biserica lor.  Daca Iov facuse obicei din a-i sfinti pe fiii sai, atunci inseamna ca si fiii sai facusera obicei din “zilele de ospat.”

 

Este o vreme cand petreci cu “fratii si surorile tale” insa vine o vreme cand trebuie sa te intalnesti cu tine insuti, cu constiinta ta. “Zilele de ospat” pot fi o problema chiar si pentru tinerii credinciosi. Este lucrul de care s-a temut si Iov. Si noi trebuie sa fim constienti ca si astazi, la intalnirile de bucurie alte tinerilor crestini se pot intampla si lucruri mai putin placute.

Nu-mi amintesc exact …o reclama la televizor insinua faptul ca dupa petrecere, a doua zi dimineata cand se trezesc tinerii isi amintesc cu rusine de ce-au facut seara precedenta. Ideea este valabila- la petreceri oamenii ajung sa-si dea frau liber unor apucaturi chiar nefiresti, unii isi inceraca limitele (in mancare, bautura, glume, farse) si astfel mai tarziu ajung sa le para rau de ce au facut, nu mai te pot privi in fata si pana si ei se mira ce le-a putut trece prin cap. Bine-nteles, nu alcoolul este cauza (nu consumam alcool) ci din neglijenta sau chiar nestiinta.

2. Dimineata sfintirii. Tu cu tine, constiinta ta.

1.5 Dupa ce treceau zilele de ospat, Iov chema si sfintea pe fiii sai. Se scula dis de dimineata si aducea pentru fiecare din ei cate o ardere de tot caci zicea Iov:”Poate ca fiii mei au pacatuit si au suparat pe Dumnezeu in inima lor.” Asa avea Iov obicei sa faca.

Dupa ce treceau zilele de ospat… Zilele de ospat nu sunt totul. El trec. Comportamentul tau si al meu la petrecere intr-adevar este unul neoficial, nu este “ca la biserica” dar nici nu trebuie sa-l contrazica pe acesta. Zilele de ospat trec… exista si un “dupa.”

…chema si sfintea pe fiii sai… Atunci Iov chema pe fiii sai. Astazi nu mai este Iov care ne cheama la sfintire ci este un Duh Sfant care ne cheama. Da, ne cheama. Interesant lucru. Inteleg de aici ca:

-sfintirea nu se face in absenta. Iov nu s-a rugat in timp ce ei dormeau obositi. Iov i-a asteptat sa termine si i-a chemat sa fie prezenti acolo.

-sfintirea nu se face fara voia si acordul tau. Iov i-a chemat. Duhul Sfant te chema sa vii la sfintire. De raspunsul tau depinde sfintirea ta.

-sfintirea nu este impusa. Iov nu-i obliga ci ii cheama. Duhul Sfant nu te obliga ci te invita sa te sfintesti.

Imi aduc aminte cu placere de prima tabara organizata de mine in cadrul comunitatii de Bacau. Ne aflam la Casa Verde, langa Lacu Rosu. Au fost si lucruri care mi-au ingreunat slujba atunci insa la despartire ne-am adunat cu totii in cerc si ne-am rugat, unii chiar cu lacrimi cautand sfintirea noastra inainte de despartire.

Liderii de tineret, organizatorii de tabere crestine consider ca este bine sa cheme si sa indemne tinerii la sfintire cel putin la incheierea taberei. Cineva trebuie sa preia aceasta responsabilitate importanta crestineasca.

…dis de dimineata… Care este lucrul care il faci “dis de dimineata”? “Imi beau cafeaua”-spun unii. Ba chiar altii au ajuns sa spuna “Cafeaua cea de toate zilele.” De ce Iov isi chema fiii la sfintire dis de dimineata?

Sfintirea este o problema vitala, fundamentala. O problema ce nu suporta amanare. “Dis de dimineata” -inainte de a-ti face orice alt plan pentru ziua respectiva, inainte de a manca sau de a te apuca de lucru… inainte de toate si de orice trebuie sa stam in fata constiintei noastre si in fata Duhului Sfant pentru sfintirea noastra. Mai trebuie sa stam in fata…

…aducea pentru fiecare din ei cate o ardere de tot…

Dupa “zilele de ospat” sunt chemat de Duhul Sfant sa stau singur in fata unei jertfe. “Pentru fiecare”-spune textul. Nu pentru toti ca si grup ci pentru fiecare, in mod individual. Sfintirea este o problema personala.

Fiecare, dupa petrecerea de aseara trebuie acum sa stea in fata unui altar pregatit. Un miel fara cusur, fara pacat este adus inaintea mea. Un cutit strapunge beregata creaturii nevinovate si sangele lui tasneste la picioarele mele, sub privirile mele. Apoi imi pun mainile pe capul mielului in semn simbolic al transferului de pacat ce-l va purta de acum in moarte si cenusa pentru totdeauna mielul fara cusur.

Ce legatura intre jertfa si petrecere?!? Te-ai gandit vreodata ca tanar in mijlocul distractiei tale ca ceea ce faci si modul in care cautam distractia implica o jertfa, o “ardere de tot”? Cineva va fi trebuit sa moara, sa fie ars de tot pentru pacatele pe care eu le voi fi facut “in zilele de ospat.”

Pacatul nu este o gluma ci este o problema de viata si de moarte chiar si atunci cand este comis de tineri credinciosi. Duhul Sfant ne duce pe fiecare, in mod individual si personal la cruce. Priveste acolo! Arderea de tot! Mielul lui Dumnezeu Care ridica pacatul lumii. Crucea lui Hristos este locul unde putem fi sfintiti. Duhul Sfant ne cheama la cruce pentru sfintirea noastra.

…poate ca fiii mei au pacatuit si au suparat pe Dumnezeu. Da, chiar si fiii lui Iov se poate sa mai pacatuiasca. Da, chiar si tinerii crestini, chiar si din biserica noastra si a dvs pot sa pacatuiasca. Nu trebuie sa excludem aceasta posibilitate. Iov nu a exclus-o. El nu spune ca ar fi pacatuit sigur ci “poate ca…”

Pacatul supara pe Dumnezeu chiar si cand acesta este comis de copiii Lui, chiar cand este facut fara intentie. Stiai ca Dumnezeu poate fi suparat? Da, Dumnezeu nu dormea aseara chiar daca era ceasul 3-4 noaptea. El stie tot ce s-a intamplat.

Nu uita in toiul petrecerii: ceea ce imbucura inima ta s-ar putea sa intristeze fata lui Dumnezeu. De fapt eu si tu, noi ar trebui sa iubim ce El iubeste si sa uram ce El uraste.

Cum pot supara copiii Domnului pe Domnul? Eu am gasit ca exista jocuri: nevinovate, indecente si imorale. Fiecare din aceste categorii aduc bucurie si placere unui anumit timp de om. Crestinul gaseste placere in mod normal in jocurile “nevinovate” sau altfel spus “glume sarate.” Vreau sa ma refer acum la categoria de mijloc intitulata “indecente.” Acesta este la granita intre cele doua, intre nevinovate si imorale. Practic acestea sunt ceva de genul: expresii nevinovate cu subinteles imoral. Imbina expresia din prima categorie cu substratul din cea de a treia a lucrurilor imorale. Adica, situatii cand spui ceva iar in mintea celorlalti deja gandesc cu totul altceva intrucat limbajul tau permite asta.

“Feriti-va de tot ce se pare rau!” -spune Scriptura.

Uneori se intampla ca in jocurile noastre suntem pusi in situatia in care intr-un fel sau altul tineri de sex diferit sa se apropie unul de altul, sa se atinga unul pe altul intr-un mod prea intim pentru o relatie frate-sora in Hristos. Bine-nteles ca daca jocul o cere am crede ca nu este nimic. M-am gandit la actori ca Mel Gipson sau altii ca el care se cred credinciosi si totusi sunt flmati in scene de curvie si alte de-astea. Ce crezi, este curvia pacat si atunci cand scenariul o cere? Daca pacatul este pacat si in film atunci eu cred ca nu ma pot atinge o fata in mod intim daca nici in mod obisnuit nu este bine inaintea Domnului s-o fac. Cadrul jocului sau filmului nu iese de sub ordinea morala a lui Dumnezeu.

Johny English este o comedie super… pana la un punct, cand sare calu’. Cine l-a vazut, daca este crestin si era si treaza cand a vazut comedia asta trebuie sa-si fi dat seama. Totul este bine si frumos… am ras si m-am distrat curat zic eu, pana in punctul in care pe spatele unui actor ajunsesera sa scrie “Isus vine curand” sau ceva de genul asta. Ok… din momentul asta pur si simplu s-a declansat in mintea mea o revolutie. Pe deoparte as fi vrut sa continui sa vad comedia insa alceva din mine spunea ca Persoana cea mai draga mie, Mantuitorul si Dumnezeul meu, Numele lui a fost luat in desert. Una din cele 10 Porunci a fost incalcata si fimul a luat in bataie de joc ceea ce eu am mai scump. Filmul se derula pe laptop-ul meu pe care scriu si acum. In jurul meu mai erau si alti colegi. Ce sa fac? Daca le spuneam ce gandeam si le opream filmul ar fi gandit eu “fac pe sfantu’” asa ca mai bine, fara sa le spun o vorba m-am retras din acel moment si am plecat. Niciodata de atunci n-am mai vazut si nici nu mai am curiozitatea sa mai vizionez acel film.

Cand cineva si-a permis sa faca o caricatura cu Allah, toata lumea musulmana s-a alertat. Cand Domnul Isus si tot ce tine de Imparatia Lui este luat in batjocura prin glume, ecranizari sau alte show-uri si emisiuni prea putini se alarmeaza. De ce oare?

Glume sau scenete despre sfantul Petru, judecata, rai si iad… consider ca un tanar crestin nu trebuie sa spuna si nici sa rada la astfel de glume. Altfel te vei pomeni ca atunci cand se predica in biserica despre seriozitatea judecatii, a raiului si a iadului tu iti vei aminti de gluma din seara de petrecere.

Duhul Domnului sa ne lumineze pe fiecare si sa intelegem ca multe de genul acesta ce par nevinovate de multe ori au suparat pe Domnul. Trebuie sa ne pocaim si sa ne sfintim inaintea Domnului. Sa ne aducem aminte de arderea de tot adusa pe Crucea Golgotei.

3. Ziua Vesniciei. Tu, ei si El.

Sper ca nu m-ati inteles gresit. Tinerii crestini trebuie sa se distreze, este bine sa aiba petreceri impreuna. Tinerii crestini pot sa se bucure in asa fel incat si Domnul sa se bucure impreuna cu ei in tabara sau la petrecerea lor. De fapt, poate ca primul dintre participanti ar trebui sa fie El.

O intrebare: s-au mai distrat fiii lui Iov de atunci? ….

Raspunsul este: Da!

1.13 Intr-o zi pe cand fiii si fiicele lui Iov mancau si beau vin in casa fratelui lor celui intai nascut… 18-19  fiii tai si fiicele tale mancau si beau vin in casa fratelui lor intai-nascut si deodata a venit un vant mare de dincolo de pustie si a izbit in cele patru colturi ale casei. Casa s-a prabusit peste tineri si au murit…

Sfintirea facuta de Iov nu a insemnat interdictie de la intalnirile lor si de la “zilele de ospat.” Ei au continuat obiceiul insa de data asta cu mai mare atentie ca sa nu supere pe Dumnezeu.

Fiii lui Iov au invatat cum sa se distreze. Poate imi veti zice:”dimpotriva, uite ca Dumnezeu i-a pedepsit in timpul petrecerii!” Noi stim care este adevarul si necazul lui Iov nu a fost o pedeapsa. De unde stiu eu ca fiii lui Iov au invatat sa se distreze? Din faptul ca ei au murit in timpul petrecerii si cu toate astea ei au ajuns in rai, in prezenta lui Dumnezeu fara sa mai fi avut nevoie de jertfa de sfintire de la incheierea zilelor de ospat.

Iov 42.10…Si Domnul i-a dat indoit decat tot ce avusese. …12 in cei din urma ani ai sai Iov a primit de la Domnul…. 13 a avut sapte fii si trei fete…

Dumnezeu i-a promis ca-i va da dublu. Daca verificati ce a avut la inceput si ce i s-a dat la sfarsit veti observa ca intr-adevar totul a fost dublat in afara de copii. De ce? pentru ca spre deosebire de animale, sufletele primilor 10 copii erau vii in prezenta Domnului. Fiii lui Iov au invatat cum sa se distreze incat de la masa de ospat prin moarte au fost dusi in prezenta lui Dumnezeu.

Majoritatea oamenilor care mor la mese de petreceri ajung in iad insa copiii lui Dumnezeu chiar de s-ar intampla sa moara in timpul petrecerii lor, ei vor ajunge in rai pentru ca au invatat cum sa se distreze.

Ziua vesniciei a inceput cu o dimineata a sfintirii.

Concluzie

Sa invatam sa ne distram in asa fel incat daca moartea ne-ar surprinde in timpul veseliei sa putem continua sarbatoarea la masa cu Avraam, Isaac si Iacov.

1Petru 2.13-17 Crestinul si autoritatile statului

Purtare buna in relatiile cu autoritatile

Introducere

Crestinul desi peregrin catre ceruri totusi este in acelasi timp si cetatean al patriei in care s-a nascut. El are atat drepturi si beneficii cat si responsabilitati si indatoriri fata de comunitatea din care face parte. Da, ne putem gandi la cateva situatii: cati dintre dvs ati fi putut beneficia de reteaua de curent electric daca nu ar fi fost sprijinul guvernului? Cati ati fi putut aduce sistemul de apa si canalizare in localitatea dvs fara ajutorul guvernului? Ce sa mai spunem de protectia pe care politia si jandarmeria o ofera impotriva rau-facatorilor, sistemul sanitar si multe altele. Toate acestea au fost si sunt posibile doar cu ajutorul guvernarii politice din tara noastra. Sunt beneficii de care ne bucuram prin lucrarea lor.

De alta parte am auzit ca in SUA un tata a trebuit sa interzica copilului sa mearga la scoala cateva zile intrucat pe trupul lui se putea distinge o vanataie iar lucrul acesta l-ar fi costat pe tata o confruntare cu autoritatile si ar fi putut sa fie supus la masuri mai drastice, poate chiar detentie? Dumnezeu spune: Prov.13.24 Cine cruta nuiaua uraste pe fiul sau, dar cine-l iubeste il pedepseste indata. Autoritatile din SUA spun ca n-ai voie sa-ti bati copilul. Ce trebuie sa faca un crestin in situatia asta?

Ne aducem aminte de masurile luate de sistemul comunist impotriva crestinilor. Acum Europa vine cu legi noi, cu drepturi pentru homosexuali si, fara sa fim prea constienti de asta, in mod implicit, prin natura lor drepturile pentru pacatosi presupun privarea de drepturi pentru ceilalti. In curand ca si in alte state trebuie sa ai grija cum predici si ce predici de la amvon despre sodomie. Poti fi dat in judecata daca lezezi cumva drepturile sodomitilor.

Ce este de facut? Sa ma duc sau nu la vot duminica? Sa platim sau nu taxele si impozitele? Trebuie sau nu sa ne supunem autoritatilor?

Haideti in continuare sa vedem ce spune Dumnezeu depsre relatia crestinului fata de autoritatile statului. Vom vedea ce inseamna o purtare buna in contextul acesta.

 

1. Dumnezeu a investit stapanirile omenesti cu autoritate [delegata]

Initial am avut tendinta sa spun ca Dumnezeu recunoaste autoritatea stapanirilor omenesti insa mai apoi am inteles ceva mai mult de atat- Dumnezeu a investit aceasta autoritate stapanirilor politice. Ele de fapt nu au o autoritate prin ele insele ci o autoritate delagata de Insusi Dumnezeu.

Rom.13.1 Oricine sa fie supus stapanirilor celor mai inalte caci nu este stapanire care sa nu vina de la Dumnezeu. Si stapanirile care sunt au fost randuite de Dumnezeu

Dincolo de votul nostru autoritatile politice sunt hotarate de Dumnezeu chiar de ne place sau nu. Chiar si cele ce sunt, sunt randuite tot de Dumnezeu. Sa nu uitam ca Pavel dar si Petru spuneau si credeau lucrurile acestea pe cand Imperiul Roman nu era deloc prietenos cu crestinii ci dimpotriva ii persecutatu. Amandoi au murit moarte de martir la porunca acestor autoritati politice.

Ioan 19.10-11 Pilat I-a zis:”Mie nu-mi vorbesti? Nu stii ca am putere sa Te rastignesc si am putere sa-Ti dau drumul!” „N-ai avea nici o putere asupra Mea” i-a raspuns Isus „daca nu ti-ar fi fost data de sus.”

Pilat a dovedit ca n-a avut putere sa-I dea drumul. Domnul Isus a recunoscut autoritatea delegata de sus a stapanirilor politice.

Este bine si noi sa ne amintim, nu doar din patru in patru ani ca autoritatile politice care sunt, sunt hotarate de Dumnezeu si autoritatea lor rezida nu in culoarea politica de stanga sau dreapta, in nimic alceva decat in faptul ca Dumnezeu a delegat autoritatea. Bine-nteles ca pe langa autoritatea delegata este si una care trebuie castigata prin munca.

 

2. Dumnezeu a investit stapanirile omenesti cu responsabilitate [benefica]

v.14… sunt trimisi de el sa pedepseasca pe facatorii de rele si sa laude pe cei ce fac bine.

Scopul cu care autoritatile politice au fost investite cu autoritate este acela de a restrange raul si de a promova binele. Ei trebuie sa condamne raul prin pedeapsa si sa incurajeze binele prin lauda.

Duhul Sfant este Acea Persoana Care prin puterea Lui poate nimici raul din fiintele celor alesi. Lumea insa fiind dominata de pacat este invadata de rau ca plata pentru pacatul ei. Raul si suferinta sunt urmare dreapta a pacatului. Totusi Dumnezeu are mila de oameni si nu le da rau si suferinta cat ar merita. De aceea Dumnezeu a instituit autoritatea guvernului omenesc in lumea de dupa potop si a hotarat pedepsirea raului de catre aceasta:

Gen.9.6 Daca varsa cineva sangele omului si sangele lui sa fie varsat de om caci Dumnezeu a facut pe om dupa chipul Lui.

Rom.13.3-4 dregatorii nu sunt de temut pentru o fapta bua ci pentru una rea. Vrei dar sa nu-ti fie frica de stapanire? Fa binele si vei avea lauda de la ea. El este slujitorul lui Dumnezeu pentru binele tau dar daca faci raul, teme-te caci nu degeaba poarta sabia. El este in slujba lui Dumnezeu ca sa-l razbune si sa pedepseasca pe cel ce face raul.

 

 

3. Dumnezeu a hotarat ca omul sa se supuna autoritatilor politice

Rom.13.1 Oricine sa fie supus stapanirilor celor mai inalte …

2.13 fiti supusi oricarei stapaniri omenesti… atat imparatului ca inalt stapanitor cat si dregatorilor ca unii care sunt trimisi de el…

 

Cui sa ma supun?

…atat…cat si…

Trebuie sa ma supun stapanirilor celor mai inalte dar si trimisilor acestora in teritoriu. S-ar putea sa-mi fie usor sa ma supun Presedintelui pentru ca nu am de-a face cu el direct in schimb nu ma supun guvernului sau trimisilor lui in teritoriu. Cuvantul Domnului spune ca trebuie sa ne supunem si trimisilor lui dar numai acelora care sunt ei insisi in supunere si ascultare fata de stapanirile cele mai inalte.

Ex. controlorul iti cere bani ca sa nu mai platesti biletul.

Ex. cu Presedintele sunt ok dar cu garada financiara, cu asociatia de locatari,

1Imparati 12. 18 Atunci imparatul Roboam a trimis la ei pe Adoram care era mai mare peste biruri. Dar Adoram a fost ucis cu pietre  de tot Israelul si a murit. Si imparatul Rovoam s-a grabit sa se suie intr-un car ca sa fuga la Ierusalim.

Observati ca impotrivirea fata de trimisii lui Roboam a fost inteleasa in mod corect de Roboam ca nesupunere fata de sine. Tot asa si noi, ori de cate ori nu ne supunem dregatorilor din teritoriu nu ne supunem de fapt Presedintelui, si astfel nu ne supunem lui Dumnezeu.

 

De unde gasesc putere sa ma supun?

…pentru Domnul.

Ce te faci cand cei alesi in fruntea noastre nu sunt cei de la care ai primit tu o galeata, tricou, sapca, punga electorala sau alte mici atentii electorale?

Este usor sa te supui si sa respecti pe autoritatilor atunci cand acestea reprezinta culoarea ta politica dar ce faci atunci cand acestia nu sunt aceia pentru care ai votat tu.  Mai ales in ultima perioada de campanie electorala vedem ca fiecare lauda candidatii favoriti iar pe ceilalti ii jignesc si-i balacaresc in tot felul. De unde voi gasi puterea sa ma supun autoritatilor politice care vor castiga alegerile daca acestea nu corespund orientarilor mele politice, gusturilor mele morale sau estetice si nici prieten sau cunoscut nu-mi este? Raspunsul este- din ascultare pentru Domnul.

Da, puterea de a ne supune autoritatilor nu trebuie sa vina din faptul ca este cel pe care l-am votat, imi place de el ca om moral sau ca infatisare, nu vine puterea de supunere nici din faptul ca imi este cunoscut ci din faptul ca eu vreau sa plac Domnului iar purtarea buna este motivata de dragostea pentru Dumnezeu si asta este ceea ce ne da putere.

Rom.13.2 cine se impotriveste stapanirii se impotriveste randuielii puse de Dumnezeu si cei ce se impotrivesc isi vor lua osanda.

Rom.13.5 trebuie sa fiti supusi nu numai de frica pedepsei ci si din indemnul cugetului.

 

Cand sa ma supun?

Poate ca la o lecturare superficiala a epistolei lui Petru si in mod special a acestor versete avem impresia ca Petru traia sub guvernarea unor stapaniri omenesti ideale. Nu a fost deloc asa. Adesea in loc cei ce faceau raul sa fie tratati ca „facatori de rele” tocmai cei ce faceau bine erau considerati „facatori de rele” (2.12). Petru insusi, asa dupa cum spune traditia a murit ca martir in timp ce multi alti crestini din Roma au fost martirizati ca pedeapsa sub acuzatia falsa ca ar fi dat foc Romei.

Trebuie sa ma supun in orice conditii si totdeauna?

Wiersbe- Supunerea in acest caz „nu se refera la fiecare lege in parte ci fata de institutia care face si autorizeaza legile. Exista posibilitatea sa fii supus institutiilor in timp ce nu respecti legile.” (pg.58)

Daniel 1.8 Daniel s-a hotarat sa nu se spurce… si a rugat pe capetenia famenilor dregatori sa nu-l sileasca sa se spurce.

Daniel 6.10 Cand a aflat Daniel ca s-a iscalit porunca a intrat in casa lui …si de trei ori pe zi ingenunchea, se ruga si lauda pe Dumnezeul lui cum facea si mai inainte.

Fapte. 4.18-20 dupa ce i-a chemat le-au poruncit sa nu mai vorbeasca cu nici un chip, nici sa mai invete pe oameni in Numele lui Isus. Drept raspuns, Petru si Ioan le-au zis:”Judecati voi singuri daca este drept inaintea lui Dumnezeu sa ascultam mai mult de voi decat de Dumnezeu caci noi nu putem sa nu vorbim despre ce-am vazut si am auzit.”

Autoritatile si-au depasit atributiunile. Totusi apostolii le vorbesc cu respect si supunere fata de institutie chiar daca incalca porunca lor. Aici este vorba chiar de apostolul Petru care-i invata pe altii sa se supuna fata de autoritati.

Desi ramanem in supunere fata de autoritati totusi ascultam de ele doar atata timp cat ele raman sub autoritatea lui Dumnezeu, atata timp cat ele asculta de Cel Ce le-a investit in aceasta autoritate. Ei au autoritate asupra noastra atata timp cat raman sub autoritate. Autoritatea lor, intrucat este una delegata ramane atata timp cat ei pastreaza legatura cu Autoritatea Suprema si nu-si depasesc atributiunile.

Luca 20.20-25 Au inceput sa pandeasca pe Isus si au trimis niste iscoditori care se prefaceau ca sunt neprihaniti ca sa-L prinda cu vorba  si sa-L dea pe mana stapanirii si pe mana puterii dregatorului. Iscoditorii acestia L-au intrebat: „Invatatorule… se cuvine sa platim bir Cezarului sau nu?” Isus le-a priceput viclenia si le-a raspuns:”Aratati-Mi un ban. Al cui chip si ale cui slove sunt scrise pe el?” „Ale Cezarului!” au raspuns ei. Atunci El le-a zis:”Dati dar Cezarului ce este al Cezarului si lui Dumnezeu ce este al lui Dumnezeu!”

Dumnezeu nu pretinde ce este al Cezarului dar nici Cezarul nu trebuie sa ia ce I se cuvine lui Dumnezeu. Cat priveste plata birului… da, se cuvine, asa se cade „sa platim bir Cezarului” iar ce este al lui Dumnezeu sa-I dam lui Dumnezeu.

 

 

Cum sa ma supun? 

Trebuie oare sa fac poezii in cinstea Presedintelui?  Sa scriu articole de lauda la adresa lui?

v.17 cinstiti pe toti oamenii, iubiti pe frati, temeti-va de Dumnezeu, dati cinste imparatului.

Banuiesc ca nu sta frumos unui crestin sa fie printre cei ce vorbesc cu patima impotriva autoritatilor sau critic la adresa lor. Sunt suficienti care o fac si poate chiar prea multi care o fac.

Rom.13.6 tot pentru aceasta sa platiti si birurile

Supunerea fata de autoritati se arata si in supunerea fata de trimisii acestora. Printre acestia sunt si perceptorii de taxe, controlorii de bilete din tren, agentul de circulatie din trafic…etc.

1Tim. 2.1 va indemnam dar ianinte de toate sa faceti rugaciuni, cereri, mijlociri, multumiri pentru toti oamenii, pentru imparati si pentru toti cei ce sunt inaltati in dregatorii ca sa putem duce astfel o viata pasnica si linistita…

-fara rautate.

Faptul ca ne permitem sa trecem peste porunca imparatului sub pretextul ca noi ascultam de Dumnezeu pe unii i-a adus in situatia in care libertatea sa o transforme intr-o haina sau o manifestare deghizata a rautatii lor. „Noi facem asa pentru ca ascultam de Dumnezeu iar voi sunteti niste nimicuri….etc!” 

Ex. „Sunt liber in Hristos!” spun unii chiar si in biserica. Inteleg prin asta „sunt liber sa nu ascult de biserica, de pastor sau de comitet… „ Ei fac din aceasta libertate sau slobozenie o haina a rautatii. Sub masca asa numitei libertati varsa rautatea din suflet. Tot asa se explica si terorismul islamic- pretinsa ascultare de Dumnezeu le confera libertate mai presus de orice autoritate guvernamentala.

Care este solutia? Omul liber cu adevarat se supune!

Fapte. 4.18-20 …Petru si Ioan le-au zis:”Judecati voi singuri daca este drept inaintea lui Dumnezeu sa ascultam mai mult de voi decat de Dumnezeu caci noi nu putem sa nu vorbim despre ce-am vazut si am auzit.”

Observati resepectul cu care Daniel dar si apostolii vorbesc autoritatilor chiar daca refuza sa asculte porunca lor.

Daniel 1.11-12 Atunci Daniel a zis ingrijitorului caruia ii incredintase capetenia famenilor privegherea …”incearca pe robii tai zece zile…”

Matei 17.24-27 Cand au ajuns la Capernaum, cei ce strangeau darea pentru Templu au venit la Petru si i-au zis:”Invatatorul vostru nu plateste darea?” „Ba da”- a raspuns Petru. Cand a intrat in casa Isus i-a luat inainte si i-a zis:”Ce crezi Simone? Imparatii pamantului de la cine iau dari sau biruri- de la fiii lor sau de la straini?” Petru i-a raspuns:”de la straini” Si Isus i-a zis:”Asa dar fiii sunt scutiti. Dar ca sa nu-i facem sa pacatuiasca du-te la mare, arunca undita si trage afara pestele care va veni intai. Deschide-i gura si vei gasi in ea o rubla pe care ia-o si da-le-o lor pentru Mine si pentru tine.”

Domnul Isus ne da o lectie de libertate. Ce inseamna sa fii liber si fara rautate. Domnul Isus cel atotstiutor stia problema din mintea lui Petru. „I-a luat-o inainte” si a folosit aceasta situatie spre a-l invata pe Petru o lectie de libertate a copiilor lui Dumnezeu. Templul era Casa lui Dumnezeu iar Domnul Isus Fiul lui Dumnezeu. „Invatatorul vostru nu plateste darea?” Cu alte cuvinte „Fiul nu plateste darea Tatalui?” Cei ce strangeau insa darea erau „nestiutori si prosti.” Ei nu stiau cine este Domnul Isus. Totusi gura lor trebuia astupata- „ca sa nu-i facem sa pacatuiasca” -spunea Domnul Isus. Domnul Isus ar fi putut sa se sustraga de la plata si chiar ar fi putut sa se aprinda intr-o controversa cu ei si sa le argumenteze ca El este Fiul lui Dumnezeu si nu trebuie sa plateasca… si avea dreptate. Totusi nu vrea sa transforme libertatea intr-o haina a rautatii asa ca alege sa renunte la dreptul Sau de dragul dusmanilor „ca sa nu-i facem sa pacatuiasca” chiar si atunci cand ni se cuvine.

Sa purtam bijuterii si alte podoabe pentru ca suntem liberi in Hritsos?

Sa ne fardam pentru ca si surorile din strainatate o fac si chiar unele sunt adevarate pocaite?

Sa cantam un anumit gen de muzica intrucat nu este pacat iar noi suntem liberi sa cantam chiar daca vom ajunge sa suparam pe unii frati …sa nu renuntam la drepturile noastre?

 

Concluzie

Supunerea este voia lui Dumnezeu pentru noi in relatie cu autoritatile. Supunerea este ceea ce este bine si  modalitatea unica de a astupa gura acuzatorilor nostri. „Noi vom reusi sa reducem la tacere criticii nostri prin facerea binelui si nu prin opozitia fata de autoritati.” (Wiersbe)

Supunerea este purtarea oamenilor liberi si lipsiti de rautate. 

Daniel a fost supus imparatului dar a fost liber- nu sluga imparatului prin faptul ca a trecut dincolo de porunca imparatului, dincolo de lege….

Supunerea este atitudinea robilor lui Dumnezeu. Dincolo de autoritatile si stapanirile omenesti crestinul este sub autoritatea lui Dumnezeu. Ma supun autoritatilor pamantesti pentru ca de fapt sunt sub autoritatea lui Dumnezeu. Sunt liber dar nu fara autoritate. Sunt slobod dar nu fara frau. Sunt supus.

1Petru 2.11-3.22 In mijlocul neamurilor- introducere

 

Purtare buna in relatiile cu necredinciosii- Fii supus!

1Pet.2.11-3.22

 

Introducere

Versetul introductiv. In continuare vom incepe o noua sectiune intitulata „Razboaiele sufletului in mijlocul neamurilor.” Ea incepe din 2.11 („Prea iubitilor va sfatuiesc ca pe niste straini si calatori…”) de altfel verset paralel ideatic cu versetul din debutul primei sectiuni 1.1 („…catre alesii care traiesc ca straini imprastiati…”) si se incheie in 3.22.

Context. Schimbarea si trecerea la o noua sectiune este dictata nu doar de paralelismul dintre versetele de inceput dar si de noul context prefigurat: 2.12 „sa aveti o purtare buna in mijlocul neamurilor…” Daca in prima sectiune vedem pelerinul crestin prezentat aparent singur, doar in relatie calatoria acum il vedem inconjurat de lume, de oamenii necredinciosi, este in mijlocul neamurilor.

 

Razboiul sufletului in mijlocul neamurilor

Credinciosul pelerin, desi calator catre acasa, catre patria cereasca isi traieste momentan o perioada din viata pe un pamant si intr-o lume ostila care initiaza razboi nimicitor impotriva urmasilor lui Hristos.

Daca in prima sectiune ne amintea de exodul poporului evreu catre Canaan si pregatirile lor pentru calatorie acum ne aducem aminte de un alt aspect din istoria exodului.

Exod 13.17 Dupa ce a lasat Faraon pe popor sa plece, Dumnezeu nu l-a dus pe drumul care da in tara Filistenilor macar ca era mai aproape caci a zis:”s-ar putea sa-i para rau poporului vazand razboiul si sa se intoarca in Egipt.”

Imaginea razboiului nu este una prea incurajatoare pentru un pelerin ci dimpotriva. Cu parare de rau trebuie sa spunem ca si pelerinul crestin are sanse sa vada razboiul si-l va vedea: „sa va feriti de poftele firii pamantesti care se razboiesc cu sufletul”(2.11).

In versetele introductive ale sectiunii noastre (2.11-12) gasim aluzie la cel putin trei razboaie:

 

1. Razboiul sfant-

…sa va feriti de pofetle firii pamantesti care se razboiesc cu sufletul.

Pe acest prim razboi l-am numit „sfant” intrucat este razboiul dintre poftele firii pamantesti si suflet, este un razboi prin care credinciosul doreste sa pastreze sfintenia si o viata curata. Realitatea acestui razboi este semnalata clar de apsotol atunci cand spune „poftele firii pamantesti care se razboiesc cu sufletul.”

Este un razboi interior. Batalia se da inlauntrul nostru al fiecaruia intre poftele firii noastre si sufletul nostru. Sufletul vrea sa ajunga la destinatie, sa continue drumul in sfintenie si curatie in timp ce poftele firii pamantesti atrag spre pamant cautand sa ucida sufletul.

 Atentionarea apostolului Petru („sa va feriti de…”) are in vedere acest razboi launtric, razboiul sfant. Trebuie sa ma feresc de dusmanul din launtrul meu.

Ecl. 11 10 goneste orice necaz din inima ta si departeaza raul din trupul tau…

Moody spunea: „Am mai multe probleme cu Moody decat cu oricare alt om pe care-l cunosc.” In acealsi fel si tu ai cele mai multe probleme cu tine insuti decat cu oricare alt om pe care-l cunosti.

Apostolul Pavel sublinia si el pericolul pe care il reprezinta poftele firii pamantesti pentru viata de credinta atunci cand ne invata cum sa nu trezim poftele firii.

Rom.13.14 …nu purtati grija de firea pamanteasca pentru ca sa-i treziti poftele.

Se pare ca poftele firii pamantesti sunt intr-o stare latenta, adormita insa odata trezite ele se razboiesc cu sufletul.

 

2. Razboiul nedrept- Persecutia

…in mijlocul neamurilor… va vorbesc de rau ca pe niste facatori de rele…

Razboiul nedrept il deduc din v.12 cand spune „…in ceea ce va vorbesc de rau ca pe niste facatori de rele…” Imi dau seama ca aici este vorba de un conflict, de un alt razboi. De data asta nu mai este unul interior ci exterior, intre lume si pelerinul crestin. Razboiul este initiat de lume, de neamuri si este unul nedrept intrucat vedem ca in ciuda unei purtari bune totusi crestinul este considerat „un facator de rele.”

Atitudinea lumii fata de crestini nu trebuie insa sa ne surprinda. Domnul Isus ne avertiza ca ochii lumii sunt asupra noastra si gura ei impotriva noastra.

Ioan 17.14 Le-am dat Cuvantul Tau si lumea i-a urat pentru ca ei nu sunt din lume dupa cum Eu nu sunt din lume.

Mat.5.11 Ferice va fi de voi cand din pricina Mea oamenii va vor ocari, va vor prigoni si vor spune tot felul de lucruri rele si neadevarate impotriva voastra.

Care este legatura dintre cele doua razboaie? Razboiul nedrept din exterior are intentia de a provoca razboiul din interior. Acesta a fost rolul prigoanelor si multi au cazut, au fost biruiti. Totusi au fost si exceptii incurajatoare prin care intelegem ca razboiul nedrept nu trebuie sa provoace neaparat razboi in interiorul crestinului:

Fapte.7.54-60 cand au auzit ei aceste vorbe ii tai a pe inima si scrasneau din dinti impotriva lui dar Stefan, plin de Duhul Sfant si-a pironit ochii spre cer, a vazut slava lui Dumnezeu si pe Isus … si a zis: Iata, vad cerurile deschise si pe Fiul omului stand in picioare la dreapta lui Dumnezeu.” Ei au inceput sa racneasca, si-au astupat urechile si s-au napustit toti intr-un gand asupra lui. L-au tarat afara din cetate si l-au ucis cu pietre…. Aruncau cu pietre in Stefan care se ruga si zicea:”Doamne Isuse primeste duhul meu!” Apoi a ingenuncheat si a strigat cu glas tare:”Doamne nu le tinea in seama pacatul acesta!”

Priviti cata pace se degaja de pe fata lui Stefan si cata ura din inimile persecutorilor. A fost un razboi destinat sa provoace un alt razboi in interiorul lui Stefan. Un razboi in care firea pamanteasca prin poftele ei sa biruiasca sufletul lui Stefan. Prin har si prezenta Duhului Sfant insa, razboiul nu a putut patrunde in interiorul lui Stefan unde domnea pacea lui Hristos care intrece orice pricepere.

In sectiunea noastra vom vedea ca apostolul Petru a identificat pentru noi patru domenii in care trebuie sa ne asteptam oricand la razboi nedrept din afara atunci cand avem de-a face cu necrestini:

-Politic (2.13-17)

Crestinul aici este cetatean si are de-a face cu autoritati care uneori isi depasesc atributiunile impotriva credintei in Dumnezeu. Apare nedreptatea impotriva crestinului, este decalnsat razboiul exterior de persecutie. Cum va reactiona crestinul astfel incat sa nu-si piarda sufletul intr-un razboi cu poftele firii pamantesti?

Istoria persecutiilor ne prezinta cazuri numeroase de crestini care au cedat si si-au pierdut sufletul, au cazut victime in razboiul initiat de Imperiul Roman impotriva crestinilor.

-Financiar (2.18-25)

Aici crestinul este angajat si are de-a face cu un patron sau un stapan necredincios. Acesta ii pretinde sa faca lucruri prin care crestinul isi intineaza cugetul inaintea Domnului. Daca nu face ce spune patronul este persecutat de acesta si in pericol sa fie concediat. Ce este de facut?

Razboiul declansat de patron starneste o pofta a firii numita lacomie si unii si-au pierdut sufletul in lupta aceasta cu lacomia.

1Tim.6.10 iubirea de bani este radacina tuturor relelor si unii care au umblat dupa ea au ratacit de la credinta si s-au strapuns singuri cu o multime de chinuri.

-Familial (3.1-7)

In domeniul familial crestinul este sot sau sotie si ne este prezentat aici in relatie cu un sot necredincios. Apar in familie conflicte, mici razboaie care atrag dupa ele razboiul din interior. Ce este de facut? Ce vom face?

-Social (3.8-22)

Si in domeniul social, in relatiile cu toti ceilalti oameni apar prigoana, persecutie cand crestinul este batjocorit pe nedrept. In fata acestor conflicte firea este starnita cu poftele ei la lupta impotriva unui suflet care se vrea pastrat curat si neimplicat intr-un razboi murdar in care se raspunde cu rau la rau. Ce este de facut?

Aceste patru domenii reprezinta de fapt patru campuri de batalie aparent usoare insa cu tristete trebuie sa recunoastem ca multe „trupuri moarte” zac pe intinsul lor. Lupte politice, lupte in familie, lupte pentru bani si lupte sociale- aparent fara semnificatie spirituala in realitate insa, desi uneori inconstient aceste razboaie exterioare nedrepte declansasera razboaie interioare impotriva sufletului.

Astfel deci, cand razboaiele din afara sunt declansate impotriva noastra, noi sa luam seama la razboiul din interior. Batalia care conteaza, batalia decisiva se da acolo impotriva sufletului. Ia seama si fereste-te de poftele firii pe care exteriorul ti le poate trezi.

 

Razboiul salvarii

…sa slaveasca pe Dumnezeu in ziua cercetarii

Desi nu se folosesc strict termeni militari totusi imi dau seama ca acolo a fost candva un razboi intrucat aici se vorbeste despre o biruinta. Cine sa slaveasca pe Dumnezeu? Cel care prigonea. Asta inseamna deci biruinta- prigonitorul crestinilor sa slaveasca pe Dumnezeu.

Acesta este razboiul salvarii. Acum prigonitorul care initia razboaie nedrepte ajunge sa se confrunte cu Insusi Dumnezeu. Ce-i drept razboiul acesta nu se intampla mai curand asa cum am vrea noi dar totusi, glorie Domnului ca exista o zi a cercetarii chiar daca noi nu stim data si nici n-o putem stabili noi. In ziua cercetarii (vizitarii) prigonitorul se intalneste in lupta nu cu crestinul de data asta ci cu Dumnezeu iar razboiul se transforma in seceris de suflete.

David spunea „sabia doboara cand pe unul cand pe altul”(2Sam.11.25). De data asta sabia ridicata de persecutor se intaoarce ca un bumerang impotriva lui dar pentru mantuirea lui.

Apostolul Pavel isi aduce si el aminte de ziua cercetarii, ziua intalnirii cu Domnul Isus, ziua capitularii lui inaintea lui Dumnezeu. Cazut in praful pamantului Saul prigonitorul, cel ce initia razboaie de prigonire impotriva crestinilor ajunge acum sa lupte cu Domnul crestinilor.

Fapte.22.19-21 [cuvantarea inaintea evreilor] …eu bagam in temnita si bateam prin sinagogi pe cei ce cred in Tine …atunci cand se varsa sangele lui Stefan, martorul Tau eram si eu de fata, imi uneam incuviintarea mea cu a celorlalti si pazeam hainele celor ce-l omorau.”… Atunci El mi-a zis:”Du-te, caci te voi trimite departe la Neamuri…”

Prigonitorul Saul devine apostolul Pavel.

Desi vorbim aici de razboaie ce pot fi declansate in toate cele patru domenii amintite totusi este si o veste buna- razboaiele acestea pot fi directionate in asa fel incat cei ce le provoaca sa fie castigati pentru Dumnezeu.

2.12 …sa slaveasca pe Dumnezeu in ziua cercetarii

3.1 …daca unii nu asculta Cuvantul sa fie castigati fara Cuvant prin purtarea nevestelor lor…

Cu toate ca in mintea noastra se naste ideea de distrugere si moarte atunci cand auzim vorbindu-se despre razboi totusi, termenul razboi mai inseamna si biruinta, prada, castig, iar noi crestinii suntem destinati biruintei si avem puterea sa transformam razboaiele nedrepte ale persecutiei in razboaie ale salvarii lor.

Cum a fost posibil lucrul acesta? Cum sa atragi pe vrasmasul tau intr-un razboi nu cu tine ci cu Dumnezeul tau pentru ca in cele din urma sufletul tau nu numai sa nu fie pierdut ci  mai mult- sufletul lui sa fie castigat?

 

Razboiul cercetarii

2.12 sa aveti o purtare buna in mijlocul Neamurilor pentru ca in ceea ce va vorbesc de rau ca pe niste facatori de rele, prin faptele voastre bune pe care le vad…

Iata raspunsul: razboiul initiat de vrasmasi era un razboi al raului menit sa starneasca, sa aprinda firea pamanteasca cea rea si dornica de razboi ceea ce ar fi dat nastere la un razboi interior intre fire si suflet (care este dornic de pace). In momentul in care crestinul alege sa nu raspunda cu rau pentru rau ci cu bine pentru rau, persecutorii nostri ajung perplecsi si dezorientati intrucat nu se asteptau la asa ceva. Ei nu cunosc acest fel de lupta si raman uimiti ca noi nu folosim aceleasi arme ca ei. Faptul acesta (purtarea buna si faptele noastre bune pe care ei le va vor starni razboiul interior din ei- faptele noastre bune, purtarea noastra buna trezeste o farama de viata in sufletul lor inlantuit de rau. Apare de acum conflict in launtrul lor, intre sufletul si firea lor. Conflictul acesta dureaza mai mult sau mai putin pana in ziua cercetarii cand prigonitorul ajunge sa se confrunte direct cu Domnul nostru. Dumnezeu il biruie, il castiga si-l poarta in carul sau de biruinta ca pe un trofeu ce-i apartine de-acum.

Cum vor ajunge oamenii sa slaveasca pe Dumnezeu in ziua cercetarii? Cum vor ajunge nevestele sa castige pe barbatii care nu asculta Cuvantul? Avand o purtare buna in mijlocul neamurilor. Noi suntem responsabili de a declansa razboiul cercetarii in prigonitorii nostri printr-o purtare buna in mijlocul neamurilor.

 

Concluzia

Ciudat lucru- ce comandant de osti ar sfatui pe soldatii sai sa aibă o purtare buna pe campul de lupta in asa fel incat dusmanii sa vada faptele tale bune? „O purtare buna”- acesta este refrenul ce trebuie sa rasune in mintea noastra in mijlocul neamurilor.

Mai mult, purtare buna presupune intr-un cuvant „supunere.” „Fiti supusi!” repete apostolul Petru atat cetatenilor (2.13), cat si slugilor si angajatilor (2.18) dar si sotiilor in relatie cu partenerii lor de casatorie (3.1).

In cele ce urmeaza ne vom apropia de fiecare camp de conflict in parte. Acolo vom putea observa dilema si razboiul ce se declanseaza in interiorul crestinului provocat fiind din exterior dar vom vedea si ce inseamna „purtare buna” in fiecare din aceste patru cazuri specifice, acea purtare buna care asigura biruinta si face ca razboiul de distrugere sa se intoarca asemenea unui bumerang impotriva persecutorului dar spre castigarea lui.

 

1Petru 1.3-13 Pregatiri pentru calatorie- Mintea

O minte vigilenta si optimista

Introducere

Cum e printre straini?

Aproape ca nu este biserica din care sa nu fi plecat macar o persoana la lucru in strainatate. Desi banul strinilor este mai puternic si mai bun totusi se pare ca viata printre straini nu este deloc usoara. Daca n-ar fi nevoia de bani probabil ca majoritatea (daca nu toti) ar ramane acasa.

Lunile trecute am fost trei saptamani in Ukraina. M-am simtit bine intre romani dar foarte rau intre ukrainieni, mai ales politistii ukrainieni. Cum vedeau masina de Romania …stiam ce m-asteapta. M-am bucurat insa cand am venit pe taram romanesc. Am rasuflat usurat chiar de-ar fi fost la fiecare intersectie un politist.

Cum este printre straini crestine? Asa-i ca nu este usor? Se uita la tine ca si cand ai fi dupa alta planeta. De fapt chiar asa este- cetatenia ta este in ceruri.

Cum te pregatesti de calatorie?

Noi nu suntem doar straini ci si calatori iar „calatorului ii sade bine cu drumul” -spune proverbul. Avem un drum de parcurs. Noi nu putem spune inca „Acasa!” indiferent cum ar arata casa in care locuim. Suntem doar in chirie.

In prima parte a epistolei sale apostolul Petru ne da indemnuri cum sa ne pregatim de drum, cum sa ne pregatim de calatorie. Pregatirea pentru calatorie pentru crestinul calator incepe cu MINTEA. Si intr-o calatorie fireasca este valabil- degeaba esti pregatit financiar si material daca nu esti pregatit psihic, daca esti cu moralul la pamant.

1.13 De aceea incingeti-va coapsele mintii voastre…

Se pare ca apostolul Petru in putina invatatura pastrata in Scripturi si-a propus ca de altfel si Pavel, sa pregateasca mintea in primul rand. Credinta crestina se adreseaza intai mintii.

2Petru 3.1 Prea iubitilor aceasta este a doua epistola pe care v-o scriu. In amandoua caut sa va trezesc mintea sanatoasa prin instiintari…

De ce sa ne trezeasca mintea sanatoasa? Cum este mintea sanatoasa? Dupa ce se cunoaste?

1.13 De aceea incingeti-va coapsele mintii voastre, fiti trezi si puneti-va toata nadejdea in harul care va va fi adus la aratarea lui Isus Hristos.

O minte sanatoasa este alerta, vigilenta dar si optimista- ne spune Petru. Asa trebuie sa fie pelerinul crestin pe drumul lui. Imagineaza-ti cum este sa fii pasager alaturi de un sofer lipsit de vigilenta si pesimist cu privire la drum? Nu asta este calatoria crestinului- crestinul este alert, plin de viata si optimist.

„Incingeti-va coapsele mintii voastre“- Da, ma gandeam eu ca si dvs sunteti curiosi ce inseamna asta. Nici eu nu stiu dar Wiersbee o talmaceste asa:” Pune-ti gandurile impreuna! Trebuie sa ai o minte disciplinata! Imaginea este aceea a unui om imbracat cu o roba dar care se apleaca si o ridica cu mainile pentru ca sa poata fugi.”

Ill- Tatal fiului risipitor. Tatal l-a vazut de departe si a alergat de a cazut pe grumazul lui. Ca sa poata alerga cu siguranta a trebuit sa-si ridice roba.

In acelasi fel, pelerinul crestin pentru a putea inainta trebuie sa-si adune gandurile, sa aiba o minte clara si nu cu ganduri dispersate, imprastiate. Trebuie sa ai o minte disciplintata. Asta te va ajuta sa inaintezi in drumul calatoriei tale.

Ex- Exodul. Motivul pentru care cei mai multi dintre evreii iesiti din Egipt n-au ajuns in Canaan este acela ca nu au avut o minte disciplinata si gandurile adunate impreuna. Gandurile lor erau mai degraba la ceapa, usturoi si castravetii din Egipt. Mergeau inainte spre Canaan dar inima le era inca in Egipt. Nu poti inainta asta! Nu poti sa mergi spre cer cu gandul spre pamant.

Deut.23. 6 Să nu-ţi pese nici de propăşirea lor, nici de bună starea lor, toată viaţa ta, pe vecie.

Asa ii invata Moise pe evrei caci multi dintre ei trageau cu ochiul peste gard la vecini si astfel nu puteau inainta de pofta, curiozitate si invidie. „Vom merge pe drumul cel mare”- spunea Moise- (Num.20.17 … nu vom trece nici prin ogoare, nici prin vii, şi nici nu vom bea apă din fîntîni; vom merge pe drumul împărătesc, fără să ne abatem la dreapta sau la stînga, pînă vom trece…”

Oare nu este valabil mesajul acesta si pentru noi? Motivul pentru care multi au obosit pe drum si au iesit din drumul imparatesc este ca au tras cu ochiul la vecini.

1Ioan 2.15 Nu iubiti lumea, nici lucrurile din lume…

Vrei sa fi treaz si optimist? Incinge-ti coapsele mintii tale.

Cum iti pregatesti mintea?

Mintea o pregatesti cu certitudini, cu lucruri sigure. Si pentru ca esti in calatorie ai nevoie de siguranta si ocrotire.

Ezra 8.21-22 …am vestiti un post de smerire inaintea Dumnezeului nostru ca sa cerem de la El o calatorie fericita …mi-era rusine sa cer impartului o oaste de insotire si calareti ca sa ne ocroteasca impotriva vrasmasului pe drum…

In pasajul nostru din 1Petru apar de trei ori expresii care denota siguranta si protectie: v.4 …mostenire pastrata; v.5 voi sunteti paziti…; v.10 …harul care va era pastrat… Iata deci lucrurile despre a caror siguranta mintea ta trebuie sa fie constienta ca sa poata functiona sanatos- adica sa fie treaza si optimista. Doar asa poti inainta linistit si fara grija.

1. Mostenirea este sigura

2. Mostenitorul este pazit

3. Harul este pastrat

Cum ar fi daca acestea nu sunt sigure? Ne amintim de Evrei- cei care s-au indoit de mostenire au ratacit in pustie si credeau ca usturoiul si castravetii din Egipt sunt mai buni. Altii credeau ca in Canaan curge lapte si miere insa nu credeau ca mai ajung ei acolo. Iar altii n-au stiut cum sa primeasca harul si bazandu-se pe puterile lor au esuat.

Este valabil si pentru noi- de ce unii crestini cad pe cale? Nu au gandurile adunate, nu au mintea disciplinata: unii nu cred in maretia rasplatii eterne a lui Dumnezeu. Ce rost sa se indrepte spre ceva ce nu-l atrage. Altii cred in Rai insa nu cred ca vor putea ajunge ei acolo. Altii cred si una si cealalta insa nu accepta harul si de aceea pier.

  

1. Mostenire pastrata prin indurarea Lui 3-4

Primul lucru cu care trebuie sa-ti asiguri mintea este adevarul ca Mostenirea ta este pastrata in ceruri. Este in siguranta si la adapost de orice pericol. Da, statutul tau de calator nu-ti permite sa te imbogatesti si asta te-ar determina totusi sa te ingrijorezi. Trebuie insa sa stii ca tu esti bogat. Constientizand acest adevar te eliberezi de framantare.

1Tim.6.7 Caci noi n-am adus nimic in lume si nici nu putem sa luam cu noi nimic din ea…

Observati mentalitatea de strain si calator a apostolului Pavel: n-am adus nimic si nu putem lua nimic cu noi din ea. Ciudat lucru: daca nu aduci si nu iei nimic atunci inseamna ca esti sarac. Gol am iesit si gol voi intra in tarana pamantului spunea Iov. Totusi crestinul este bogat, are o mostenire. N-ar fi o rusine ca eu sa ma mai aplec la gunoiul lumii acesteia cand noi vom mosteni cerul?

Caracteristicile mostenirii

Avem o mostenire eterna v.4

…mostenire nestricacioasa…si care nu se poate veşteji…

Ill. Coronitele pentru premiere. Din clasa I-IV si clasa a-VIII-a am luat premiul intai. In clasele primare, festivitatea de premiere se derula cu mare emotie sub flesh-urile blitzurilor. Eram frumos imbracati si cu un buchet urias de gladiole in mana mergeam la premiere cand invatatoare avea sa ne puna pe cap o coronita facuta tot de noi. Apoi venind acasa asezam coronita pe coltul tabloului …se vestejea si o umplea praful iar apoi ajungea in gunoi sau pe foc.

Noi avem o mostenire si coroane care nu se vestejesc pastrate pentru noi.

Avem o mostenire pura v.4

…si neintinata…

A face avere este o dorinta legitima insa foarte amagitoare intrucat te poate descalifica in relatiile cu semenii si chiar cu tine insuti. Daca mostenirea pe care o agonisesti este intinata te intineaza si pe tine insa daca alergi dupa mostenirea neintinata pastrata de Dumnezeu …vei ramane neintinat.

1Tim.7-10 Caci noi n-am adus nimic in lume si nici nu putem sa luam cu noi nimic din ea. Daca avem dar cu ce sa ne hranim si cu ce sa ne imbracam ne va fi de ajuns. Cei ce vor sa se imbogateasca simpotriva coad in ispita, in lat si in multe pofte nesabuite si vatamatoare care cufunda pe oameni in prapad si perzare caci iubirea de bani este radacina tuturor relelelor si unii care au umblat dupa ea au ratacit de la credinta si s-au strapuns singuri cu o multime de chinuri.

Avem o mostenire pastrata in ceruri v.4

Mostenirea nu ni se da intr-o tara straina ci „acasa.” Faptul ca nu o am aici asta nu inseamna ca sunt sarac. Fiul Risipitor a ceruit sa i se dea mostenirea intr-o tara straina, intr-o tara departata iar asta a insemnat risipa astfel ca a ajuns in ruina.

„Sunt strain si calator, n-am aici palate dar in tara fara nor ale mele-s toate”

1Cor.2.9 dupa cum este scris:”Lucuri pe care ochiul nu le-a vazut, urechea nu le-a auzit si la inima omului nu s-au suit, asa sunt lucrurile pe care le-a pregatit Dumnezeu pentru cei ce-L iubesc.”

Acum, in mod logic, daca credem aceste lucruri si stim ca Dumnezeu nu ne inseala asteptarile atunci in mod sigur gandul nostru trebuie sa fie la lucrurile de sus- asta ne inlesneste inaintarea si nimic nu ne mai poate retine pe drum.

Col.3.1-2 daca deci ati inviat impreuna cu Hristos sa umblati dupa lucrurile de sus unde Hristos sade la dreapta lui Dumnezeu. Ganditi-va la lucrurile de sus nu la cele de pe pamant.

Ill. Contrastul dintre Lot si Avraam- Lot a ales privind cu ochii iar Avraam a ales prin credinta.

Evrei 11.8-16 …caci el astepta cetatea care are temelii tari, al carei mester si ziditor este Dumnezeu… in credinta au mutir toti acestia fara sa fi capatat  lucrurile fagaduite ci doar le-au vazut si le-au urat de bine de departe, marturisind ca sunt straini si calatori pe pamant. …doreau o patrie mai buna, adica patria cereasca. De aceea lui Dumnezeu nu-I este rusine sa Se numeasca Dumnezeul lor caci le-a pregatit o cetate.

Destinatarii mostenirii

Cand vorbim de mostenire ne gandim la mostenitori- iar mostenitorii sunt copiii. De aceea apostolul Petru face si o scurta prezentare a caracteristicilor mostenitorilor:

-nascuti din nou prin indurarea Tatalui (v.3)

 In familia lui Dumnezeu nu poti intra decat prin nastere. Nu este vorba despre o nastere in familie de pocaiti pentru ca Dumnezeu nu are nepoti ci nastere in familia Lui.

Ioan 3.5 Isus i-a raspuns: Adevarat, Adevarat iti spun ca daca nu se naste cineva din apa si din Duh nu poate sa intre in Imparatia lui Dumnezeu. Ce este nascut din carne este carne si ce este nascut din Duh este duh. Nu te mira ca ti-am zis „trebuie sa va nasteti din nou!”

Este vorba despre natura divina pe care nu o poti mosteni decat prin nastere din nou, nastere de sus, nastere prin Duhul si Cuvantul Sfant.

-sfintiti de Duhul Sfant v.2

S-ar putea sa te indoiesti cu privire la nasterea ta din nou? Sfintirea este o a doua caracteristica a mostenitorilor- sunt sfintiti prin Duhul.

-ascultatori de Domnul Isus v.2

Trairea in ascultare de Domnul Isus este o a treia caracteristica a mostenitorilor si o confirmare a unei nasteri din nou autentice.

Exista oameni care atunci cand aud de mostenirea pastrata in ceruri, oricat de frumos i-ai putea descrie farmecul ei totusi ei raman reci si insensibili insa pentru cei care au experimentat real in viata lor nasterea din nou, sfintirea si ascultarea de Domnul, tot ce am discutat pana acum are sens si reprezinta o motivatie puternica pentru o calatorie fie ea si lunga si anevoioasa.

 

2. Mostenitori paziti prin credinta v.5-9

Ce folos sa ai mostenirea pastrata in cer daca pier mostenitorii? Aceasta a fost si una dintre temerile israelitilor iesiti din Egipt sa mearga in Canaan- „vom pieri toti in pustie. La ce ne foloseste Canaanul si toate cuvintele frumoase despre el?!” Plangeri de genul asta sunt auzite adesea printre crestinii de astazi insa sub o alta forma: „Pan’la Dumnezeu te mananca sfintii.” De aceea Petru ne arata in continuare ca si mostenitorii sunt paziti „Voi sunteti paziti…”- spune el.

Daca ne uitam mai atent in pasajul nostru termenul „credinta” apare de patru ori (v.5, 7, 8, 9) Si cred ca nu la intamplare mai ales in domeniul acesta al protectiei intrucat si Ioan spune acelasi lucru:

1Ioan 5.4 pentru ca oricine este nascut din Dumnezeu biruieste lumea si ceea ce castiga biruinta asupra lumii este credinta noastra.

a) Credinta in puterea Lui te pazeste de dusmani- aduce siguranta

-paziti de puterea lui Dumnezeu

Nu prin puterea noastra vom sfarsi noi alergarea ci prin puterea lui Dumnezeu suntem paziti. Dusmani avem si sunt multi insa asa dupa cum a promis Domnul Isus este cu noi in toate zilele pana la sfarsitul veacurilor. Nu ne-a lasat orfani ci suntem sub atenta Sa ocrotire. Crestinul este ocrotit si pazit de nimic mai putin decat puterea lui Dumnezeu. Exista o alta putere mai mare ca aceasta? 

b) Credinta in bunatatea Lui te pazeste in incercari- aduce intristare

Ciudat lucru ca in contextul in care Petru vorbeste de puterea lui Dumnezeu urmeaza si incercarile. Ar putea cineva sa spuna- „daca Dumnezeu este Atotputernic atunci de ce mai vin incercari peste mine, peste copiii Lui?”

-reale v.6

…sunteti intristati pentru putina vreme prin felurite incercari…

Faptul ca suntem paziti de puterea lui Dumnezeu asta nu inseamna ca suntem si scutiti de incercari. In timpul pribegiei, potrivit cu planul lui Dumnezeu avem parte de multe incercari insa este bine sa fim constienti de caracteristicile incercarilor de care avem parte in timpul pribegiei pe pamant:

-necesare v.6

…macar ca acum, daca trebuie sunteti intristati…prin felurite incercari…

Dumnezeu nu ingaduie in viata noastra mai multe incercari decat trebuie. Nu ingaduie incercari decat daca trebuie, daca sunt necesare. Asta inseamna ca nu toti suntem incercati la fel ci in functie de nevoile noastre Dumnezeu permite anumite incercari.

Wiersbee- O credinta care nu poate fi testata nu poate fi crezuta (nu te poti increde in ea, nu te poti baza pe ea.) Uneori un scaun mai intai il testezi si apoi te asezi. Cu atat mai mult o credinta testata si care rezista testului te incurajeaza si mai mult ca drumul pe care mergi este drumul corect iar credinta pe care o ai iti da putere sa biruiesti pana la capat.

-felurite v.6

…sunteti intristati pentru putina vreme prin felurite incercari…

Incercarile sunt felurite si diferite. Nu toti avem parte de aceleasi incercari insa fiecare dintre noi putem avea parte de un spectru larg de incercari. Nu este o singura incercare sau cateva clar identificate.

Asta mai inseamna ca daca am biruit un fel de incercari nu trebuie sa credem ca va fi la fel de usor cu toate. Trebuie sa nu subestimam puterea incercarilor ci sa fim pregatiti totdeauna.

-temporare v.6

…sunteti intristati pentru putina vreme…

Ca orice incercare si acestea aduc intristare- asta inseamna ca nu sunt usoare-  insa este important sa nu uitam ca intristarea este pentru putina vreme.

Cat de mult? Petru foloseste analogia celui ce purifica aurul in foc. Se spune ca in Orient aurul se tinea in foc pana cand mesterul isi putea vedea clar fata reflectata in el. In acelasi fel Domnul Isus ne trece prin incercari pana va lua El chip in noi.

Wiersbee- „Cand Dumnezeu permite copiilor Sai sa treaca prin cuptor El are privirea asupra ceasului de presiune a termostatului. Daca ne razvratim El va trebui sa reseteze ceasul insa daca ne supunem El nu ingaduie sa suferim nici macar un minut mai mult.”

-benefice v.7

…sa aibă ca urmare lauda, slava si cinstea la aratarea lui Isus Hristos…

Iata pentru ce au fost nascuti din nou cei alesi care acum traiesc ca straini, imprastiati prin lume- au fost nascuti pentru glorie, suntem paziti tot pentru glorie dar suntem si pregatiti pentru glorie prin incercari… ce au ca urmare lauda, slava si cinstea la aratarea lui Isus Hristos.

Incercarile aduc intristare dar intristarea incercarilor nu este mai mare decat bucuria nadejdii. Nu exista scuza sa fii trist in incercare. Incercare nu justifica absenta bucuriei la un mostenitor al cerului. Credinta in bunele Lui intentii ne aduce bucurie.

2Cor.4.17-18 intristarile noastre usoare de o clipa lucreaza pentru noi tot mai mult o greutate vesnica de slava pentru ca noi nu ne uitam la lucrurile care se vad ci la celel ce nu se vad caci lucrurile care se vad sunt trecatoare pe cand cele ce nu se vad sunt vesnice.

Wiersbee- Experienta incercarilor de astazi ne pregateste pentru gloria de maine. Asa se explica de ce Petru asociaza bucuria cu suferinta; bucuria si suferinta doar in combinatia aceasta pot coexista.

 c) Credinta in dragostea Lui te pazeste inima- aduce Iubire (7b-8)

Verserul 8 ne arata ca pribeagul crestin este scaldat in iubire. Nu este un crestin acru ci unul dezmierdat de dragostea lui Dumnezeu. Intr-adevar spune „voi Il iubiti.” Da noi Il iubim, noi avem un Iubit si suntem indragostiti. Apostolul Ioan insa lamureste cum s-a ajuns aici: Noi Il iubim pentru ca El ne-a iubit intai.(1Ioan 4.19).

Un crestin strain si pribeag in lume trebuie sa cunoasca nu doar puterea lui Dumnezeu care ne pazeste ci si dragostea lui Dumnezeu care ne pazeste inima. Astfel evitam pericolul de-a ne transforma in oameni acri, roboti sau extremisti, fanatici.

Il iubim chiar daca nu-L vedem pentru ca noi credem in El. Incercarile de care am vorbit nu pot sa ne indeparteze de Domnul Isus si nu pot raci dragostea pentru El. (Nu incercarile racesc dragostea ci iubirea dupa faradelegile lumii.) 

d) Credinta in credinciosia Lui iti pazeste psihicul- aduce speranta (v.9)

Credinta in Dumnezeu este si o credinta in credinciosia Lui. Acesta pazeste psihicul nostru. Intr-adevar credinta in Dumnezeu are in vedere pazirea noastra completa- a inimii, a trupului si a psihicului. Cu toate ca nu am ajuns la sfarsitul mantuirii noastre totusi credem si ne bucuram in acesta mantuire inca de acum.

Charles Spurgeon- „Credinta putina iti duce sufletul in rai dar credinta mare va aduce raiul in sufletul tau.” 

Ill- You Tube- Dick de 59 si fiul Rick de 37

Pentru a intelege mai bine cum poate fi pazit mostenitorul ca sa capete mostenirea doresc sa ma folosesc de o ilustratie reala si profund emotionanta. Rick este un tanar de 37 de ani, paralizat si imobilizat intr-un carucior cu rotile. El nu poate vorbi dar comunica cu tatal sau Dick de 59 de ani prin dispozitive performante, prin atingeri. Intr-o zi Rick ii spune tatalui sau Dick faptul ca vrea sa castige o cursa iar banii sa-i doneze nevoiasilor. In 1999 tatal se inscrie cu fiul sau intr-o cursa in cadrul careia isi asuma responsabilitatea de a-l purta pe fiul sau prin apa, de a alerga cu el in brate si apoi cu bicicleta pentru ca intr-un final, dupa 16h si 18 min sa ajunga sa treaca linia de final- fiul trece primul.

Unele imagini parca vin dintr-o alta lume, din lumea lui Dumnezeu: un tata care impinge caruciorul cu fiul sau paralitic iar inainte de linia de sosire tatal aproape extenuat fizic dupa atata efort, pedaleaza o bicicleta iar fiul sau este purtat in fata astfel incat fiul trece primul linia de sosire.

Realitatea insa este mult mai coplesitoare- Dumnezeu este Tatal tau Caruia nu-I pasa ce handicap ai dar vrea sa alerge cu tine ca sa ajugi la linia de sosire. El, Dumnezeu este Tatal din spatele caruciorului tau. El S-a jurat pe Sine ca te va pazi si vei fi incununat cu succes doar prin credinta in El. El vrea ca tu sa termini cursa. El te va ajuta si te va duce dincolo de linia de sosire.

 

3. Har pastrat special v.10-13

Ultima secventa a textului nostru ne vorbeste si despre „harul care va era pastrat voua.” Ce este harul acesta?

Avand in vedere ce am discutat pana aici harul este totul- tot ce s-a intamplat de la nasterea acestui fiu si pana cand acesta trece linia de sosire in ciuda faptului ca el, prin pacat la un moment dat s-a imbolnavit. Prin credinta, harul a devenit activ pentru el.

Harul este totul. Dintr-un prapadit de prima clasa, sa te faca nu sluga ci fiu, sa iti promita mostenire eterna nestricacioasa si pe langa toate astea El sa te poarte prin apa si pe uscat, El sa-ti impinga caruciorul cu rotile in care te afli tu astfel incat tu sa poti trece linia de sosire. Harul este atunci cand tu vrei sa tragi pe dreapta ca nu mai poti alerga si totusi te trezesti ca ai trecut linia de sosire.

 -harul este special v.10

…au proorocit despre harul care va era pastrat voua…v.12 Lor le-a fost descoperit ca nu pentru ei insisi ci pentru voi spuneau aceste lucruri…

Noi suntem o categorie de oameni privilegiati sa beneficiem de harul lui Dumnezeu. Nu tot asa a fost si cu cei din vechime.

 -harul este demn de invidiat v.10

…au facut din mantuirea acesta tinta cercetarilor si cautarii lor staruitoare… v.12 …chiar ingerii doresc sa priveasca.

Harul este demn de invidiat- da, cand ii vezi pe altii la care nu te asteptai sa castige vreodata cursa neprihanirii Imparatiei lui Dumnezeu. Cand te gandesti la Maria Magdalena, la talharul de pe cruce sau la vamesul Matei…ii vezi acum ca au trecut linia de sosire in Imparatia lui Dumnezeu- oameni pacatosi, vamesii si curvele primesc cununile si mostenirea care nu se vestejeste a slavei.

Harul este chiar tulburator- (Tulburatoarele descoperiri ale harului- Philip Yancey) cand te gandesti ca ai si tu parte de el. Da, cand il vezi la altii ii invidiezi cand il experimentezi te tulbura pana in maduva oaselor cand simti puterea Atotputernicului care impinge caruciorul in care zaci ca un invalid in trupul acesta mort. 

-harul acesta este Domnul Isus v.11

Harul este Hristos. Legea a fost data prin Moise dar harul si adevarul au venit prin Isus Hristos (Ioan 1.17) Harul incepe cu Hristos si doar cei ce-L au pe Domnul Isus cunosc ce este harul.

Harul nu este ieftin caci textul vorbeste despre „patimile lui Hristos.” Harul este gratuit dar nu este ieftin. Glorie Lui caci El a platit pentru noi toate cheltuielile cursei neprihanirii si mai mult, a castigat-o pentru noi.

Rom.5.2 Lui Ii datoram faptul ca prin credinta am intrat in acesta stare de har in care suntem si ne bucuram in nadejdea slavei lui Dumnezeu.

Da, harul este o stare. Cu toate ca esti in Babilon tu respiri harul lui Dumnezeu. Cu toate ca esti strain tu esti acasa in harul Tatalui. Cu toate ca suntem imprastiati nu suntem rataciti.

-harul este acum v.11

Ei cercetau sa vada ce vreme si ce imprejurari avea in vedere Duhul lui Hristos…

„Dumnezeu le-a spus profetilor ca ei fac o lucrare pentru generatia viitoare. Intre suferintele mesianice si intoarcerea Lui in glorie intervine ceea ce noi numim „era bisericii.” Adevarul despre Biserica a fost o taina ascunsa in Vechiul Testament (Efes.3.1-13) Credinciosii Vechiului Testament priveau inainte prin credinta si vedeau, asa cum era, doua piscuri de munti: Muntele Calvarului unde Mesia a suferit si a murit (Isaia 53) si Muntele Maslinilor unde El Se va reintoarce in glorie (Zaharia 14.4). Ei nu au putut vedea valea dintre muntii acestia, era bisericii.”(Wiersbee)

-harul este aproape v.12

…pentru voi spuneau ei aceste lucruri pe care vi le-au vestit acum cei ce v-au propovaduit Evanghelia prin Duhul Sfant trimis din cer…

Harul este asa de aproape incat urechea ta aude vuietul lui. Harul este asa de aproape incat il poti atinge cu mana in Evanghelia pe care o citesti.

 

Concluzie

Daca esti mostenitor nascut din nou, sfintit si ascultator trebuie sa iti pregatesti astazi mintea cu adevarurile sigure despre mostenire, mostenitor si harul. Ai nevoie de o minte vigilenta si optimista. In felul acesta sa-ti reamintesti ca tu trebuie sa continui calatoria. Inca n-ai ajuns acasa. Nu uita de asemenea ca Domnul Dumnezeu este langa tine, pentru ca tu, prin credinta sa beneficiezi de tot ce ai nevoie ca sa inchei cu succes calatoria.

Daca nu esti mostenitor si vrei sa te bucuri de tot ceea ce Domnul Dumnezeu a pregatit, a pastrat si vrea sa pastreze- crede astazi si primeste pe Domnul Isus ca Domn si Mantuitor in viata ta. In felul acesta vei putea intra si tu in starea de har.

 

Cantari

-Sunt strain si calator n-am aici palate

-Sunt doar un biet pribeag in lume

-In umblarea mea prin lume

-Zi de zi in fiecare clipa

Matei 26.17-35 Ultima masa inainte de patima Mea.

Introducere

Mesele de sarbatoare

-prezenta lor.  Viata fiecaruia dintre noi este presarata cu multe evenimente importante, evenimente ce ne marcheaza existenta pe acest pamant. Pentru cei mai multi, aceste evenimente sunt sarbatorite alaturi de prieteni in jurul unei mese.

-pretentia lor. In functie de insemnatatea si natura evenimentului variaza si numarul si calitatea persoanelor invitate astfel ca la nunta vin un numar mai mare si variat de invitati, la binecuvantarea copiilor vin mai putini si mai apropiati iar la zilele de nastere alti invitati. Insemnatatea evenimentului in viata celui sarbatorit dicteaza numarul si calitatea persoanelor invitate.

Mesele in viata Domnului Isus.

Si in viata Domnului Isus au avut loc multe sarbatori in jurul mesei. Incepand cu nunta din Cana unde a venit ca invitat si terminand cu Cina cea de taina.

Imi vine in minte acum cea mai mare masa intinsa de Domnul la peste 7000 de persoane pe care le-a hranit cu painea si pestii inmultiti in mod miraculor. La aceasta masa au fost persoane de toate felurile si din toate categoriile sociale: bagati si saraci, farisei, carturari, ucenici, barbati, femei si copii, bun si rai.

Luca 13.26 prezinta o evocare a unor oameni ce vor mosteni iadul. Ei isi vor aduce aminte in Ziua Judecatii despre faptul ca au luat parte cu Domnul Isus la mese unde Domnul oferea si invatatura: „Noi am mancat si am baut in fata Ta si in ulitele noastre ai invatat pe norod.” La aceast tip de masa sunt mai putini prezenti si doar de anumite categori. Ce-i drept, multi vin la mesele unde Domnul hraneste trupul dar prea putin se inghesuie cand Domnul vrea sa hraneasca si sufletul.

Pilda nuntii fiului de Imparat (Matei 22.1-14) arata clar ca exista si unele mese unde invitatii chiar refuza sa participe invocand tot felul de motive putin credibile.

 

Textul nostru ne prezinta o alta masa- masa pascala unde Domnul Isus este de data aceasta doar impreuna cu 12 ucenici. De remarcat insa este faptul ca aceasta era ultima masa a Domnului Isus „inainte de patima Mea”- spunea El (Luca 22.15)

v.29 …de acum incolo nu voi mai vea din acest rod al vitei pana in ziua cand il voi bea cu voi nou in Imparatia Tatalui Meu.

Apropo- Sa zicem ca tu ar trebui sa pleci undeva pentru totdeauna si totusi mai ai posibilitatea sa dai o masa si sa-ti inviti cateva persoane. Care sunt acele persoane pe care le-ai invita alaturi de tine la ultima masa, la masa de adio?

In Vechiul Testament acolo unde sarbatoarea Pastelor isi are originea, se mentioneaza ca masa trebuie luata in familie sau „daca sunt prea putini in casa pentru un miel, sa-l ia cu vecinul lui cel mai de aproape” (Exod 12.3-4). Domnul Isus insa, cu toate ca era ultima masa inainte de moarte nu se afla impreuna cu rudele, cu familia ci, in mod ciudat cu un grup de 12 persoane suspectati de tradare si de un caracter josnic de lasitate.

-v.21,25 …unul dintre voi Ma va vinde… da, tu esti!

-v.31 …in noaptea asta TOTI veti gasi in Mine o pricina de poticnire….v.34 tu Petre, chiar in noaptea asta [tu cel mai tare dintre toti] inainte ca sa cante cocosul te vei lepada de Mine de TREI ori.

Voi sunteti invitati la ultima mea masa! Si sa mai spui pe langa asta si ca… „Am dorit mult sa mananc Pastele acetea cu voi …” (Luca 22.15)

Imagineaza-ti la stanga, la dreapta si in fata ta un grup format din cei ce se vor lepada de tine si un tradator care te va vinde pe 30 de arginti. Nimic mai mult si nimic mai putin. Nu erau acolo membrii ai familiei.

Cum te-ai simti in mijlocul unei astfel de companii? La masa ultima a Domnului Isus erau prezenti doar cei ce aveau sa se lepede de El si tradatorul.

Vanzator sau, in cel mai fericit caz- un las

Istoria se repeta. Nu este nimic nou sub Soare. Si astazi este la fel… Domnul Isus sta la masa cu tradatori si cei ce se vor lepada de El. Si astazi, noi am fost invitati la masa Domnului dar fiecare dintre noi suntem ori vanzatori ai Domnului Isus ori cei care ne-am lepdat sau ne vom mai lepada de El.

Nu vreau sa jignesc pe nimeni- Eu insumi  m-am lepdat de El si nu doar de 3 ori. Poate sunt printre noi unii ca Petru, sau poate toti am fost ca Petru la inceput si zicem „chiar daca toti ar gasi in Tine o pricina de poticnire, eu niciodata nu voi gasi in Tine o pricina de poticnire… chiar daca ar trebui sa mor cu Tine tot nu ma voi lepada de Tine.”

Poate ne vine greu sa credem insa adevarul este ca cei care au stat ultima data pe pamant la masa cu Domnul au fost tradatori si lasi iar cei ce primesc promisiunea ca vor participa si la masa din Imparatia Tatalui sunt lasii.

Vestea buna insa este ca Petru cel las in cele din urma a devenit Petru cel curajos a carui indrazneala a uimit intreg Sinedriul evreiesc care stiau ca „erau oameni necarturari si de rand”(Fapte.4.13). Petru cel las a devenit Petru martirul, cel ce-a acceptat moartea pentru Domnul Isus considerand un prijilegiu nemeritat sa moara ca Domnul sau si la cererea sa a fost crucificat cu capul in jos.

Nu trebuie sa ne suparam- asta este adevarul, cum a spus Domnul- toti ne vom fi lepadat de El dar Glorie Domnului ca lasul gaseste iertare pe cand tradatorul niciodata.

Prilej de cercetare

Spre deosebire de alte mese, in mod special masa aceasta ofera posibilitatea unei cercetari personale profunde. Domnul Isus arunca ideea ca printre ei, cei doisprezece este un tradator si asta in mod sigur. Nu ofera numele persoanei ci doar indicii unul dupa altul.

De ce asa? Pentru ca este bine sa ne cercetam personal. Tradatorul poate fi oricine dintre cei ce stau la masa cu Domnul Isus, chiar si tu.

„Domnul Isus atinsese un punct nevralgic. ‚Nu cumva sunt eu, Doamne?’ se intrebau ucenicii pe rand, dezvaluind indoieli ascunse. Tradarea nu era ceva nou. Intr-un Ierusalim dominat de conspiratii, cine stie cati dusmani ai Domnului Isus s-or fi apropiat de ucenici tatonand terenul. Cina cea de taina a fost ea insasi pandita de primejdii, odaia de sus fiind pregatita pe ascuns de o figura invaluita in mister, un om ce ducea un urcior cu apa.” (Yancey- Isus pe care nu L-am cunoscut, pg.186)

De ce oare si ceilalti ucenici au raspuns printr-o intrebare indoielnica? Nu cumva era posibil ca fiecare dintre ei sa fi fost contactat in secret de vreun dusman al Domnului Isus pentru a fi racolat ca posibil tradator? Poate ca si ceilalti s-or fi gandit:”poate Domnul a aflat ca zilele trecute cutare slujbas al Marelui Preot m-a contactat in secret… dar eu nu am dat nici un raspuns… eu nu am colaborat cu ei… oare a aflat Domnul Isus si acum ma da drept tradator.”

De ce nu spune numele tradatorului? Pentru tradatorul putem fi oricare ditnre noi daca nu veghem. Domnul ne ofera doar tipul tradatorului si pentru ca suntem curiosi (si Petru a fost curios sa cunoasca tradatorul atunci cand i-a facut semn lui Ioan sa intrebe pe Domnul cine este (Ioan 13.24)… haideti sa mergem pe urmele lui. S-ar putea sa nu aflam tradatorul din biserica noastra insa cel putin un lucru este sigur- putem sa ne asiguram ca nu suntem noi tradatorii (ramanem doar lasi.)

1. UNDE il cautam? Aproape de INVATATORUL

-aproape dintre ucenici. Domnul Isus a avut mai multe categori de ucenici: unii care mergeau dupa El (Ioan 6.66 multi din ucenicii Lui s-au intors inapoi si nu mai umblau cu El.) unii care au ramas cu El (Marcu 3.12 a randuit dintre ei doisprezece ca sa-i aiba cu Sine.) Tradatorul este dintre cei 12.

-aproape dintre colaboratori. Si ucenicii erau impartiti intre ei. Unii erau mai apropiati (Petru, Iacov si Ioan) mereu in prezenta Domnului Isus in momentele cheie (Schimbarea la fata, Ghetismani -Marcu 14.33) iar altii mai distanti. Tradatorul nu era nici din prima categorie insa nici din cea dea doua- el era ditnre colaboratori.

Ioan 12.4-6 unul dintre ucenici Sai, Iuda Iscarioteanu …care avea sa-L vanda… era un hot, si ca unul care tinea punga lua el ce se punea in ea.

Iuda era casierul si prin natura slujbei lui era in directa colaborare cu Domnul Isus.

Ioan 13.27-29- ucenicii nu au inteles „ce ai de facut fa repede!” credeau ca ii poruncea sa dea ceva saracilor. Se mai intamplase si alta data sub privirile ucenicilor.

-aproape suficient. Suficient de aproape incat sa intinda mana in acelasi blid cu Domnul ISUS. Suficient de aproape incat Domnul Isus sa-i poata intinde bucatica (Ioan 13.26). Cat de lunga poate fi o mana? Tradatorul se afla nu mai departe de o lungime de mana. Prin definitie, tradatorul trebuie sa fie aproape. NU cel prea aproape nici cel de departe.

Ps.41.9 9 Chiar şi acela cu care trăiam în pace, în care îmi puneam încrederea şi care mînca din pînea mea, ridică şi el călcîiul împotriva mea.

A fi aproape de Domnul Isus nu este garantia ca esti al Domnului. Si tradatorul este tot acolo. De aceea sa continuam cautarea tradatorului care se confunda cu ceilalti dar in acelasi timp sa continuam si cercetarea personala ca sa nu fim noi tradatorul.

2. CARE dintre ei? Vorba adresata DOMNULUI

„Vorba te da de gol” ii spunea o femeie lui Petru in noaptea tradarii. Tot asa si pe Iuda, vorba il da de gol. Textul Biblic ne mai ofera inca un indiciu:

v.22 Ei s-au intristat foarte mult si au inceput sa-I zica unul dupa altul:”Nu cumva sunt eu, Doamne?”

Iuda insa se pare ca ezita sa se cerceteze pe sine. El nu intreaba odata cu ceilalti. Profita de agitatia creata si se sustrage de la ancheta. Daca ar fi intrebat, Domnul Isus i-ar fi spus „tu esti!” insa abia mai apoi cedeaza si intreaba si el „Nu cumva sunt eu, Invatatorule?”

Apare ceva suspect: unii I se adreseaza cu „Doamne” iar Iuda I se adreseaza cu „Invatatorule.”

La inceput toti L-au cunoscut pe Domunl Isus ca „Invatator” insa mai tarziu  se pare ca unii dintre ei au ajuns sa-L cunoasca pe Domnul Isus ca Domn. Chiar mi-amintesc ca odata undeva in Cezareea lui Filip, Invatatorul dupa aproximativ trei ani de lucrare impreuna cu ucenicii le testeaza cunostintele si nivelul de profunzime al relatiei lor fata de Sine: „Cine zic oamenii ca sunt Eu, Fiul Omului?”… „Cine ziceti voi ca sunt?”- „Tu esti Hristosul, Fiul Dumnezeului celui Viu!” -raspunde Petru. Figura Invatatorului incepuse sa prinda contur in mintea si inima ucenicilor ca Domn.

Invatatorul a primit raspunsul corect insa se pare ca nu toti stiau sau credeau raspunsul lui Petru. Asa cum se intampla uneori la clasa- invatatoarea intreaba si unul dintre elevi scapa turma …in speranta ca si ceilalti vor fi invatat pe viitor. Iuda insa nu a invatat. Domnul Isus a ramas doar invatator.

Iuda printre ucenici este de data asta cu o bila neagra- el Il recunoaste pe Isus Hristos doar ca Invatator.

Noi acum, posteriori cunoastem ca tradatorul este Iuda. Faptul ca Iuda nu-L recunoaste pe Isus Hristos ca Domn nu este fara insemnatate ci in stransa legatura cu tradarea.

Ma tem ca si noi astazi ne confruntam cu aceeasi problema. Marea problema a bisericilor de astazi nu este ca lipsesc ucenicii. Sunt oameni in biserici, sunt ucenici insa prea putini ditnre aceia care Il au pe Domnul Isus ca Domn si prea multi dintre aceia care Il au doar ca Invatator. Tragedia este urmatoarea: cei care Il au ca Domn, in cel mai rau caz pot deveni cei care sa se lepede de Domnul insa cei care Il au doar ca Invatator devin in mod sigur vanzatori, tradatori. Daca Il am ca invatator iau doar ce imi convine si implinesc ce am chef. Daca Il am insa ca Domn, atunci implinesc totul.

Te intreb in Numele Domnului Isus: esti tu un tradator sau doar un lepadator? Este Isus Hristos Domnul tau sau doar Invatator?

Da, la inceput toti L-am avut ca invatator dar nu trebuie sa ramanem aici ca si Iuda, mai tarziu am trecut la un nivel mai profund al cunoasterii de Dumnezeu cand L-am descoperit pe Isus Hristos ca Domn.

 

Iuda ca ucenic prezent la masa pascala- este dovada ca exista unii care Il accepta pe Domnul Isus ca Invatator iar ca domn il au in final pe satana.

v.24 …dar vai de omul acela prin care este vandut Fiul Omului. Mai bine ar fi fost pentru el sa nu se fi nascut.

Satana este intr-o permanenta cautare de vanzatori, de tradatori. El ii cauta printre cei apropiati Domnului. Diavolul cauta omul tradarii, cauta o portita intredeschisa si se pare ca la Iuda a gasit disponibilitatea de negociere. Iuda a fost doar un mijloc, un instrument in mana satanei- „omul prin care este vandut Fiul Omului”

Greseala fatala- sa vinzi pe Domnul Isus, sa tradezi pe Domnul Isus, sa doresti sa profiti de pe urma Lui. Sa profiti de avantajul faptului ca Ii esti apropiat. Greseala aceasta este asa de grozava incat Domnul Isus Insusi socoteste ca era mai de folos pentru el sa nu se fi nascut.

Te-ai gandit vreodata ca ar fi fost mai bine sa nu te fi nascut? Ai auzit oameni care si-ar fi dorit sa nu se fi nascut?

Mai exista in Scripturi cel putin doua cazuri de oameni care si-au blestemat ziua nasterii, oameni care si-au dorit intr-un timp sa nu se fi nascut, as nu fi cunoscut deloc ce inseamna viata pe pamantul acesta:

Iov 3. 3 ,,Blestemată să fie ziua în care m’am născut,  4 Prefacă-se în întunerec ziua aceea, să nu se îngrijească Dumnezeu de ea din cer, şi să nu mai strălucească lumina peste ea! 5 S’o cuprindă întunerecul şi umbra morţii, nori groşi să vină peste ea, şi neguri de peste zi s’o înspăimînte! 6 Noaptea aceea! S’o acopere întunerecul, să piară din an, să nu mai fie numărată între luni! 7 Da, stearpă să fie noaptea aceea, ducă-se veselia din ea! 8 Blestemată să fie de ceice blastămă zilele, de ceice ştiu să întărîte Leviatanul; 9 să se întunece stelele din amurgul ei, în zădar să aştepte lumina, şi să nu mai vadă genele zorilor zilei! 10 Căci n’a închis pîntecele care m’a zămislit, nici n’a ascuns suferinţa dinaintea ochilor mei. 11 Dece n’am murit în pîntecele mamei mele? Dece nu mi-am dat sufletul la ieşirea din pîntecele ei?

Ieremia 20.14 Blestemata sa fie ziua cand m-am nascut! Ziua in care m-a nascut mama sa nu fie binecuvantata …17-18 de ce n0am fost omorat in pantecele mamei ca sa-mi fi fost ea mormantul meu! De ce n-a ramas ea vesnic insarcinata cu mine? Pentru ce am iesit din pantecele mamei ca sa vad numai suferinta si durere si sa-mi ispravesc zilele in rusine?

Motivul? Oamenii acestia au trecut prin asa suferinta mare in trupul acesta pe pamant incat si-au blestemat ziua nasterii si au preferat mai degraba sa nu se fi nascut niciodata. Ce suferinta si cat de mare sa fie aceea incat sa-ti fi dorit sa nu te fi nascut?  …totusi, nici Iov si nici Ieremia n-au avut dreptate.

De data aceasta insa, Domnul Isus este Cel care spune „ar fi fost mai bine pentru el…sa nu se fi nascut.” Domnul stie ce spune.  Domnul inca se gandea la el, la binele lui -ce era mai bine pentru tradator. Pentru un vanzator de Dumnezeu nu exista nimic in vaita mai bine. Viata este cel mai mare blestem pentru un om care profita de pe urma Domnului Isus.

Ne miram ca unii traiesc o viata pe care mai bine n-ar fi trait-o?! De ce credeti? Pentru ca au vandut pe Domnul Isus. Da, acum nu-l mai vindem pe 30 de arginti ci pe Euro. Ba, mai rau de atat- Sunt astazi multi care Il vand pe Domnul Isus pentru confortul de a sta acasa parasind adunarea cum au unii obicei, altii Il vand pentru un serviciu mai bun si un ban in plus, altii Il vand pentru placerile in pacat… tu?

 

Viata pe acest pamant are sau nu rost, valoare in functie de ceea ce faci cu Domnul Isus. Pentru cei care vand pe Domnul Isus, viata nu le poate aduce nici un avantaj ci dimpotriva cea mai mare pierdere. Toate placerile si bogatiile stranse intr-o viata intreaga nu pot intoarce blestemul vanzarii Domnului Isus.

Iuda s-a dus si s-a spanzurat! Masa aceasta, ultima masa inainte de patima Domnului a fost masa de adio a lui Iuda. Iuda a iesit in graba. Era noapte.

Satana si astazi cauta tradatori printre noi, oameni care sa Il vanda pe Domnul Isus. „Negresit, Fiul Omului Se duce dupa cum este scris despre El dar vai de omul acela prin care este vandut Fiul Omului” (Mat.26.24) Da, tot ce este scris in Scripturi se implineste insa in Scripturi nu era scris si numele lui Iuda. Personal nu cred ca Iuda a fost predestinat pentru asta. Cred ca prin nevegherea lui el a ales sa fie vanzatorul. Tot asa si Domnul Isus, El nu a fost un robot ci Omul Care S-a supus Tatalui, a ascultat si a cautat sa implineasca tot ce stia ca este scris despre El.

Ce poti spune despre tine in momentul de fata- este bine ca te-ai nascut sau ar fi fost mai bine sa nu te fi nascut?

Orice om sarbatoreste ziua nasterii sale pe pamantul acesta. Daca vrei sa te poti bucura cu adevarat la fiecare aniversare a nasterii tale- cauta sa ai pe Isus Hristos ca Domn in viata ta. In felul acesta nu vei ajunge niciodata sa-L vinzi… cel mult sa fi un lepadator.

3. CARE dinre ei? Cel ce iese de sub protectia MANTUITORULUI

„Vorba te da de gol” spuneam dar totusi nu te scapa.

Luca 6. 46 De ce-Mi ziceţi: ,Doamne, Doamne!` şi nu faceţi ce spun Eu?

Multi I se adreseaza Domnului Isus cu „Doamne” dar nu implinesc poruncile Lui.

Pilda celor doi fii (Matei 21.28-31) arata ca nu vorbele respectuoase ci faptele de ascultare dovedesc respectul. Mai bine sa nu zicem „Doamne” si sa fim ascultatori.

Luca 13.25 … veţi începe să bateţi la uşă, şi să ziceţi: ,Doamne, Doamne, deschide-ne!` drept răspuns, El vă va zice: ,Nu ştiu de unde sînteţi.`

In seara aceea Domnul Isus a stat cu ucenicii la doua mese daca am putea spune asa: Masa Pascala si apoi Cina Domnului. Versetul  26 „pe cand mancau eu…” deci inainte de cina s-au hranit cu alte bucate.

[Datorita acetui fapt nu gasesc justificat (dar nici pacat) practica unora de a posti inainte de cina.]

Tradatorii pararesesc ultima masa- masa de adio pentru ei

Dupa cum inteleg eu relatarile referitor la desoperirea vanzatorului si Cina Domnului, cred ca Iuda nu a luat parte la Cina Domnului. Inteleg ca semnul prin care a fost descoperit ca vanzator a fost ultimul lucru facut in prezenta ucenicilor si a Domnului dupa care, in graba a iesit afara in noapte.

Ioan 13.25-28, 30 si ucenicul acela s-a rezemat pe pieptul lui Isus si I-a zis:”Doamne, cine este?” Isus a raspuns: „Acela caruia ii voi intinge bucatica si i-o voi da.” Si a intins o bucatica si a dat-o lui Iuda, fiul lui Simon, Iscarioteanul. Cum a fost data bucatica, a intrat Satana in Iuda. …Iuda, dupa ce a luat bucatica a iesit afara in graba. Era noapte.

Iuda era plecat acum in noapte. Nu a mai stat la impartasirea cu Cina Domnului. Da, mai devreme sau mai tarziu tradatorii singuri ies de la partasia cu Domnul. Satana, domnul lui pusese stapanire pe el intrutotul astfel ca Satana nu i-a mai permis sa se impartaseasca cu sangele si trupul Mantuitorului. In felul acesta Iuda nu L-a cunoscut nicodata pe Domnul Isus ca Mantuitor.

La masa pascala Dumnezeu poruncise lui Moise:

Exod 12. 22 Nimeni din voi sa nu iasa din casa pana dimineata.

Toti trebuia sa ramana sub sange ca astfel sa fie izbaviti de moarte. Iuda insa, fiind stapanit de-acum de satana a iesit in noapte, a iesit de sub sange- sangele Mantuitorului. Au ramas doar cei ce aveau sa se lepede de Domnul dar care aveau sa-L cunoasca de acum si ca Mantuitor.

v.28 acesta este sangele Meu, sangele legamantului celui nou care se varasa pentru multi spre iertarea pacatelor.

La masa se intampla lucuri importante care uneori sunt dureroase si categorice. La o masa relatiile fie se intaresc si se solidifica, la o masa fie iti faci noi prieteni fie pierzi prieteni. Pe parcursul vietii Domnului Isus a pierdut multi prieteni: unii L-au vrut doar ca Guvernator Politic sa le dea paine dar n-au venit la mesele celor ce le-a placut de Domnul ca Invatator. Acestia, ca si Iuda au venit la masa Pascala dar au parasit-o cand Domnul era si Domn astfel ca la Cina Domnului a mai ramas doar cei care L-au recunoscut ca Domn.

Invatator- Domn- Mantuitor…. Rege

De ce unii asemenea lui Iuda nu reusesc sa-L cunoasca pe Domnul ca Mantuitor? De ce unii nu gasesesc iertarea pacatelor cu toate ca Il au pe Domnul ca Invatator? De ce? Pentru ca nu Il au si ca Domn. Cei care Il au ca Domn chiar daca ajuns sa se lepede de El totusi Il descopera ca Mantuitor.

Tradatorul tradeaza o singura data- lepadarea de 3 ori

Tradatorul cauta profit- lepadarea cauta siguranta

Tradatorul pierde totul- lepadatul pierde pacea

Tradatorul regreta dar nu se pocaieste- lepadatul plange si se pocaieste

Tradatorul ramane fiu al pierzari – lepadatul ramene copil lui Dumnezeu.: dupa ce te vei intoarce la Dumnezeu vei intari pe fratii tai. De ce? Pentru ca L-au cunoscut ca Mantuitor.

Cina cea de taina a fost ultima masa inainte de patima Domnului dar nu cea din urma caci Domnul i-a asigurat ca vor sta la masa din nou in Imaparatia Tatalui. Era ultima masa dar nu masa de adio. Era prima masa, masa sperantei, a iertarii si a reconcilierii. Cei care au parte de ultima Sa masa vor sta si la prima masa in Imparatia lui Dumnezeu atunci insa, nu ca lepadator ci ca rascumparat. La masa aceea vor sta doar cei care Il vor fi cunoscut pe Isus Hristos ca :Invatator, Domn si Mantuitor.

Concluzie

Daca Il cunosti pe Isus Hritsos doar ca Invatator, si ramai doar cu atat ai toate sansele sa devii un vanzator. Daca Il cunosti pe Isus si ca Domn te califici pentru a fi un lepadator insa cu siguranta …Il vei cunoaste si ca Mantuitor si astfel devi cetatean al Imparatiei lui Dumnezeu si intr-o zi, Il vei recunoaste ca Rege al tau.

Iata de ce, pentru ca nu pot fi altceva si pentru ca tradator nu vreau sa fiu, accept bucuros sa fiu un las care se pocaieste caci Il cunosc nu doar ca Invatator ci si ca Domn si Rascumparator.

Iti doresc si tie sa fii dintre aceia care raman pana la ultima masa inainte de patima Lui pentru ca astfel sa poti participa si la prima in Imparatia Lui.

v.29 …de acum incolo nu voi mai bea din acest rod al vitei pana in ziua cand il voi bea cu voi nou in Imparatia Tatalui Meu. [ciudat... tot pe noi ne-asteapta...]

Iov 1.6- 2.1-10 In bogatie si in saracie, in sanatate si in boala

Satana are impresia ca Domnul Dumnezeu Isi castiga inchinatorii oferindu-le anumite avantaje materiale, prosperitate si binecuvantari familiale. Daca Domnul nu ne-ar da hrana, bucurie si sanatate, nimeni nu s-ar mai inchina lui Dumnezeu, toti L-ar blestema in fata.

Introducere.

Pasajul nostru ne prezinta o scena care in mod obisnuit este ascunsa ochiului uman. Cuvantul Domnului ne descopera o intalnire pe care Dumnezeu o are cu ingerii Sai si unde participa si Satana.

Nu slujeste scopului mesajului sa comentam acum cine sunt „fiii lui Dumnezeu” sau cum se explica prezenta Satanei in acest cadru al sfinteniei lui Dumnezeu.

Dialogul pe care Domnul Dumnezeu Il are cu cel rau ne ofera cateva informatii importante referitor la cele doua personalitati:

1. Ce Il imbucura pe Dumnezeu (Iov 1.6-8)

Ca sa stim cum sa intristam pe Dumnezeu nu trebuie sa ne invete nimeni pentru ca stim asta din nastere si o facem cu succes. Ca sa aducem bucurie Domnului insa avem nevoie sa fim invatati. Cine sa ne invete asta? Oamenii? Oamenii nu stiu insa Cuvantul Domnul ne invata si chiar ne prezinta un model de om- Iov care a stiut sa aduca bucurie lui Dumnezeu sau poate….”n-a stiut” sau n-a fost constient de asta in suferinta lui.

In putine situatii poate fi intalnit in Scriptura Domnul asa de bucuros ca in aceasta situatie cand se lauda cu Iov inaintea satanei.

-un om. Probabil ca in toata istoria peregrinarii lui Israel, Domnul nu a avut parte de asa bucurie din partea unui popor intreg cum are acum parte de bucurie din partea unui singur om.

Tu esti un om (barbat sau femeie) insa nu uita: tu poti sa faci bucuros pe Dumnezeu.

Poate vei zice:”dar sunt multi oameni pe pamant, asta inseamna ca Dumnezeu este asa de bucuros…!” Nu, caci nu toti oamenii Ii aduc bucurie. Cei mai multi dimpotriva- Ii produc suferinta si intristare.

Gen.6.5-6 Domnul a vazut ca rautatea omului era mare pe pamant si ca toate intocmirile gandurilor din inima lui erau indreptate in fiecare zi numai spre rau. I-a parut rau Domnului ca a facut pe om pe Pamant si S-a mahnit in inima Lui.

Iov insa nu era ca ceilalti oameni, el era…

-un om intre oameni.

v.8 …nu este nimeni ca el pe pamant.

Cu siguranta ca erau multi oameni insa el era deosebit intre oameni.

Daca vrei sa Il aduci bucurie Domnului trebuie sa fii diferit de toti ceilalti oameni, sa fii un om intre oameni.

-un om neprihanit.

v.8 …este un om fara prihana si curat la suflet, care se teme de Dumnezeu si se abate de la rau.

Ceea ce il face pe Iov deosebit nu este bogatia lui (cu toate ca era foarte bogat) ci neprihanirea lui. De ce spun asta? Pentru ca si dupa ce satana i-a luat toata bogatia, Dumnezeu inca poate spune despre el “Nu este nimeni ca el pe pamant…” (2.3) Poate ca multi erau bogati in cele materiale insa Iov era bogat si in cele spirituale. Adevarul este ca doar neprihanirea face diferenta pe pamant, intre oameni.

Diferenta din viata noastra de care Domnul se bucura este diferenta pe care o face nerpihanirea si nu bogatia sau orice altceva. Daca vrei sa aduci bucurie Domnului fii un om neprihanit in mijlocul unui neam pacatos.

Cum? Ce inseamna sa fii neprihanit? …ne spune chiar versetul in continuare ce te face neprihanit:

-teama de Dumnezeu. Nu este vorba despre groza aceea care inspaimanta ci de grija pe care cel indragostit o are fata de preaiubita sa, teama de a nu face ceva care sa intristeze persoana iubita.

-fuga de rau. Teama de Dumnezeu este sora cu groaza de pacat. Ele merg mana-n mana. „Fuga de rau” este cealalta fata a monedei neprihanirii.

Aceasta este moneda nerpihanirii ce valoreaza in ochii lui Dumnezeu.

-un rob al Domnului. Omul despre care am vorbit pana acum, acel om intre oameni si om neprihanit este omul ce apartine in totalitate lui Dumnezeu. De aceea Domnul se bucura si se mandreste cu El chiar inaintea satanei.

Rob!?! Rob al Domnului?!? Da, insa nu va temeti caci rob al Domnului nu este tot una cu sclav al satanei. Vedem aici ca:

-robii Domnului sunt binecuvantati de Domnul caci Domnul este Stapan milostiv si indurat.

-Domnul se bucura de robii Sai si impreuna cu ei. Domnul nu profita de pe urma lor ci ii imbogateste cu prezenta Ta.

-Sunt robi din dragoste, robi de buna voie. Iata ce inseamna asta:

Deut.15.16-17 daca insa robul tau iti va zice:”Nu vreau sa ies de la tine”- pentru ca te iubeste pe tine si casa ta si se simte bine la tine- atunci sa iei o sula si sa-i gauresti urechea si sa-ti fie rob  pentru totdeauna…

Domnul se mandreste cu robii Sai, iar robii Sai sunt oameni, oameni intre oameni, oameni neprihaniti intre oameni. Ei sunt ai Lui si El al lor. Bucuria Lui este in ei si bucuria lor in El.

Domnul se mandreste cu astfel de oameni si chiar inaintea satanei, Domnul „nu se poate abtine” de bucurie pentru ca vrea ca toti sa vada pe robii Lui. El nu isi ascunde robii, nu Ii este rusine de astfel de robi ci i-a pus priveliste pentru oameni si ingeri, chiar pentru satana.

Haideti sa facem cu totii bucurie Domnului Dumnezeului nostru. Traind asa Domnul se va bucura de noi. Noi vom fi bucuria Lui cand El este bucuria noastra. Cum spune Piper „Dumnezeu este glorificat in noi cand noi suntem satisfacuti in El.”

2. Cum si unde isi petrece diavolu timpul

v.7 Domnul a zis satanei:”De unde vii?” Si satana a raspuns Domnului:”De la cutreierarea pamantului si de la plimbarea pe care am facut-o pe el.”

Vremea? Satana fusese la plimbare. Totusi nu era in vacanta sau concediu pentru ca el lucreaza zi si noapte si mai ales acum pentru ca vede ca vremea s-a scurtat. Textul de fata ni-l prezinta pe satana intr-o alergare continua.

Pamantul? In timp ce omul se gandeste sa puna piciorul pe Luna se pare ca satanei ii place mai mult Pamantul. Nu ii place un loc anume caci el cutreiera pamantul. Oare ce ii place cel mai mult? Ce il atrage pe satana pe Pamant? De ce nu se duce pe Luna sau pe Marte caci si atunci erau planetele si satelitii? Raspunsul- pentru ca doar pe pamant se afla omul- coroana creatiunii lui Dumnezeu. Atractia lui este omul.

Omul este in atentia satanei inca de la crearea lui si de la asezarea lui in Eden si pana la pedepsirea satanei in iazul de foc, isi va consuma pana si ultima picatura de vlaga cautand sa insele omul si astfel sa il atraga cu sine in iad care arde cu foc si pucioasa.

Desi nu este omniprezent totusi nu este nici imobil. Satana ne este prezentat intr-o alergare continua pe toata fata Pamanului. El cutreiera pamantul „potrivnicul nostru diavolu da tarcoale ca un leu care racneste si cauta pe cine sa inghita.” (1Pet.5.8)

Sa fim constienti ca cel rau cutreiera si Romania. Lucrul acesta il face ori personal ori prin aghiotantii lui.

Desi nu este omnistient totusi se pare ca nimic nu-i scapa din ceea ce-l intereseaza. Cand Domnul il intreaba daca a vazut pe Iov se pare ca satana il vazuse si il cunoastea indeaproape: stia ca este ocrotit de Dumnezeu, ca Domnul a binecuvantat lucrul mainilor lui, ca turmele lui acopar tara  si ca era un inchinator al lui Dumnezeu, un om neprihanit.

Cel rau are toate datele cu privire la averile noastre, starea de sanatate si credinta noastra- moarta sau vie, starea de neprihanire sau de pacat.

Textul ni-l prezinta intors din calatoria lui facuta in interes de serviciu. Il vedem foarte trist si tulburat. [Nu vi-l inchipuiti negru pentru ca este un inger de lumina.] Stirile pe care le-a aflat in timpul calatoriei in zona Mesopotamiei l-au tulburat nespus de mult.

3. Cum sa tulburi un diavol v.8

Daca aceste versete poate ca nici un alt pasaj din Biblie ne prezinta un Dumnezeu asa de bucuros si mandru, tot aici vad si pe satana foarte tulburat. Da, este si normal: cand Domnul este bucuros satana este suparat, cand Domnul este intristat satana este bucuros.

Cum sa faci bucuros un diavol? Este foarte siumplu toti stim asta. Este mai greu insa sa tulburi un diavol. Haideti sa vedem: Cum sa tulburi un diavol?

Ma tem ca noi nu putem sa-l tulburam direct. Tot ce putem noi sa facem este sa aducem bucurie Domnul si doar Domnul il poate tulbura prin intrebarea „ai vazut pe robul meu …Mihail? (doar harul Lui)  Ai vazut pe roaba mea …(pe tine)…” Acestea sunt intrebarile care il tulbura pe satana. Fa-L bucuros pe Dumnezeu.

Poate va ganditi si dvs la cantarea „taie-i scara lui satana ca sa cada jos” … sincer sa fiu mie nu imi face deloc placere. Tare ma tem ca o canta si el. Puterea de a tulbura pe satana o are doar Dumnezeu.

Iuda 9 Arhanghelul Mihail cand se impotrivea diavolului si se certa cu el pentru trupul lui Moise n-a indraznit sa rosteasca impotriva lui o judecata de ocara ci doar a zis „Domnul sa te mustre“

Daca Arhanghelul Mihail n-a indraznit atunci sa indraznim noi? Cu nici un chip, de aceea cel mai corect este sa ne atintim privirile la fata Domnului si sa ii aducem bucurie. Doar Domnul si bucuria Lui poate tulbura un diavol. Cand te lupti cu el- atunci il gadili. Il tulburi cand aduci bucurie Domnului.

Aplicatie- uneori noi in biserica vrem sa luptam cu el in loc sa ne inchinam Domnului. Rezultatul? Asa ajungem sa-l facem sa se simta bine cand il gadilam luptand cu el si noi plecam intristati de la biserica. Cand insa laudam pe Domnul si traim o viata sfanta, el pleaca de la noi tulburat iar noi si Domnul suntem bucurosi.

Obiectia satanei vis-a-vis de bucuria lui Dumnezeu (v9-10)

v.9 Si Satana a raspuns Domnului:”Oare degeaba se teme Iov de Dumnezeu? Nu l-ai ocrotit Tu pe el, casa lui si tot ce este al lui? Ai binecuvantat lucrul mainilor lui si turmele lui acopar tara.

Prosperitate materiala.

Iov -robul Domnului ne este prezentat aici ca un om privilegiat si din punct de vedere material. Apropo- Bucuria Domnului isi avea izvorul in cele spirituale ale lui Iov. Domnul se uita la inima iar satana se uita la cele materiale, de asta este preocupat si asta inventariaza el.

-ocrotire deplina. Iov se pare ca era sub paza si protectie continua si nu numai el dar si casa-familia lui si toate bunurile sale. Astfel nimeni nu se putea apropia de proprietatile sale.

-binecuvantare deplina. Nu doar ca averile sale erau protejate dar continuau sa creasca- era binecuvantat in lucrul mainilor lui astfel ca turmele lui acoperau tara. (Vedea satana din satelit).

-responsabilul. Responsabil de toate acestea era Dumnezeu. Satana Ii spune „Nu l-ai ocrotit Tu…nu l-ai binecuvantat Tu…” Firma ce asigura protectia si paza lui Iov si a tuturor avutiilor lui era a lui Dumnezeu „caci ingerii Domnului tabarasc in jurul celor ce se tem de El si-i scapa din primejdie.” Firma care gestiona bunurile sale si administra eficient era tot a lui Dumnezeu. Este adevarat Doamne? Da, Domnul Dumnezeu nu neaga lucrul acesta. Asa este.

Da, Domnul este Acela de la Care „se coboara orice dar bun si desavarsit” de la El care este Tatal luminilor.

Da, robii Domnului sunt privilegiati intre oameni. Poate ca il invidiem pe Iov pentru asta. Sa nu uitam insa ca tot la fel de adevarat este si faptul ca robii Domnului sunt tinta a atacurilor satanei si uneori chiar Domnul ingaduie ca robii Sai sa fie cercetati, incercati aspru. Ce am prefera sa luam de la Iov? Ocrotirea si binecuvantarea sau suferinta lui Iov?

v.9 Si Satana a raspuns Domnului:”Oare degeaba se teme Iov de Dumnezeu?…

Ce fel de bucurie este asta Doamne? O bucurie josnica. Te bucuri de inchinarea unui om pe care L-ai cumparat cu un pret asa de mare? Astia sunt inchinatorii Tai? Niste lingusitori si profitori?! Ce fel de Dumnezeu esti Tu, Doamne? Nu se poate asa ceva.

Un targ? Obiectia satanei este aceea ca Iov se inchina lui Dumnezeu doar din interes material. Satana insinueaza faptul ca Dumnezeu a facut un fel de targ cu Iov ca sa il aiba ca inchinator asa cum candidatii in campania prezidentiala ofera anumite avantaje alegatorilor.

Inchinatori nesatatornici? De asemenea inchinatorii care pot fi cumparati sunt inchinatori ieftini si nestatornici. Oricand gasesc pe cineva sa le ofere mai mult L-ar parasi pe Dumnezeu.

Un Dumnezeu nevrednic? In felul acesta obiectia satanei mai induce si ideea unui Dumnezeu nevrednic de inchinare. Un Dumnezeu fara caracter care cerseste inchinarea oamenilor si chiar este gata cu viclenie sa-si cumpere alegatorii.

Apropo- asta este si ideea pe care noi o comunicam atunci cand mergem sa facem evanghelizare umpland buzunarele nepocaitilor, facandu-le anumite favoruri sau promisiuni. Mesajul non-verbal este ca Dumnezeu nostru este de 2 bani iar inchinatorii cu care ne multumim sunt profitorii.

Ill. Un om zicea de curand ca I-a spus Domnului ca daca nu ii da casa si …etc. el se va intoarce din nou la ortodoxie. Probabil a vrut sa arate cat de mare este Dumnezeu insa a iesit altceva: Dumnezeu era asa de disperat sa nu cumva sa-l piarda ca i-a dat casa chiar acolo unde dorea el.

Convinge-te singur. La obiectia satanei Domnul nu este deloc prins pe picior gresit ca si cand ar fi fost decoperit ca un impostor. Dimpotriva, Domnul fara suparare si fara mustrare il invita pe satana sa se convinga singur daca este sau nu justificata obiectia lui.

Tu alegi metoda. Ca sa nu fie nici un fel de dubiu cu privire la corectitudinea lui Dumnezeu, Domnul accepta ca satana sa se convinga desfasurand propriul sau plan de testare a caracterului de inchinator al lui Iov. Nu Domnul ii spune cum sa il testeze ci el- satana alege testul.

Implicatii catastrofale. Ca sa intelegem mai bine valoarea acestui test trebuie sa stim ca nu doar calitatea de inchinator a lui Iov era in joc ci in mod special vrednicia lui Dumnezeu de a primi inchinare. Am putea spune ca Dumnezeu si-a pus reputatia de Dumnezeu in joc pe umerii lui Iov. Daca Iov falimenta Dumnezeu cadea de rusine.

Este important sa intelegem si noi care este miza aruncata-n joc atunci cand noi trecem prin incercari. Nu este vorba doar de noi ci este demnitatea si gloria lui Dumnezeu in joc.

Oare are Dumnezeu indrazneala sa ne lase si pe noi (pe mine si pe tine) sa fim supusi testelor celui rau? L-am face de rusine? Am dovedi noi ca El este vrednic de incredere in orice stare si orice vreme?

Ce vrea Domnul sa stim?

Din atitudinea si raspunsul pe care Domnul il ofera satanei, prin faptul ca accepta provocarea lui in mod implicit ajungem la urmatoarele concluzii despre…

Dumnezeu

-nu este un Dumnezeu al profitorilor

-nu cauta, nu vrea si nici nu accepta o inchinare si inchinatori din interes

-niciodata nu te va cumpara cu favoruri sa-I fi inchinator

-este vrednic de inchinare in orice vreme si in orice stare fie ea si de saracie

-intotdeauna va avea parte de inchinatori ce I se vor inchina de buna voie si fara alte pretentii.

Luca 14.26-27 „Daca vine cineva la Mine si nu uraste pe tatal sau, pe mama sa, pe nevasta-sa, pe copiii sai, pe fratii sai, pe surorile sale ba chiar insasi viata sa- nu poate fi ucenicul Meu. Si oricine nu-si poarta crucea si nu vine dupa Mine nu poate fi ucenicul Meu.

Ce parere ai de un asa mod de a-ti castiga adeptii si inchinatorii?

Evrei 10.32-34 Aduceti-va aminte de zilele de la inceput cand dupa ce ati fost luminati ati dus o mare lupta de suferinte: pe de o parte erati pusi ca priveliste in mijlocul ocarilor si necazurilor si pe de alta v-ati facut partasi cu aceia care aveau aceeasi soarta ca voi. In adevar, ati avut mila de cei din temnita si ati primit cu bucurie rapirea averilor voastre ca unii care stiti ca aveti in ceruri o avutie mai buna care dainuieste.

Ce parere ai de asa inchinatori? Oare Ce Dumnezeu este Acela ce este vrednic de un asa sacrificiu?

Apropo- Nici macar satana nu accepta inchinatori cumparati cu favoruri. Tu ce fel de inchinator esti?

Satana are o idee (11-12)

v.11-12 Dar ia intinde-Ti mana si atinge-te de tot ce are si sunt incredintat ca te va blestema in fata.” Domnul a zis satanei:”Iata, iti dau pe mana tot ce are, numai asupra lui sa nu intinzi mana.” Si satana a plecat dinaintea Domnului.

Planul satanei viza avutul lui Iov. Satan se intorsese din calatoria lui dar se pare ca avea sa se intoarca undeva prin Mesopotamia. Scopul calatoriei a fost de fapt sa fixeze o tinta de atac.

Satana nu se poate atinge de robii Domnului. Satana nu are autoritate sa se atinga nici macar de avutul robilor Domnului. Daca ar fi putut, atunci fara indoiala ca nu ar mai fi asteptat sa ceara permisiunea Domnului. Si chiar el zice Domnului sa se atinga de Iov.

Atentie! Dati-va la o parte de langa avutiile voastre. Avutiile noastre sunt tinta diavolului. Daca ne inchinam Domnului datorita lor, datorita a ceea ce avem cu siguranta vom ajunge niste apostati. De aceea pastrati distanta potrivita intre voi si avutiile voastre.

Ill. Adu-ti aminte de sotia lui Lot a carei inima a fost alipita de bogatia Sodomei. A pierit odata cu ea cu toate ca incerca sa se rupa de legaturile ei.

Satana are o idee, are un plan cu bogatiile noastre. Posibil sa se intoarca si in ograda noastra.

Oarecum satisfacut si dornic sa-si puna in aplicare planul ingenios… satana a plecat dinaintea Domnului.

Intr-o zi…lucrare de control- fulger! (13-22)

v.13 Intr-o zi pe cand…

Profesoara intra nervoasa in clasa [cine stie din ce motiv- certuri acasa sau poate nu era pregatita pentru lectie] arunca pe catedra catalogul si striga „Scoateti o foaie de hartie!” Atunci rasfoiam repede caietul de notite sa aruncam macar o ultima privire asupra materialului predat (daca il aveam notat), cautam ajutor la „un prieten” – tu imi spui asta iar eu iti spun cealalta.

Iov a avut parte de o lucrarea de control neanuntata si nu a avut nici o sansa sa o poata amana. „Intr-o zi…” spune textul. Nu stim daca era luni, marti sau vineri ci „intr-o zi.”

Imi aduc aminte cu nostalgie de timpul petrecut pe bancile scolii. Atunci nu-mi placea insa acum as dori sa trec din nou prin emotiile lucrarilor de control. Unele erau anuntate altele …NU! Pe cele ne anuntate incercam sa le amanam- „D-na invatatoare va rugam frumos, hai sa o lasam pe data viitoare si va promitem ca o sa invatam mai bine! Va rugam frumos, sau macar ora viitoare. Daca nu se poate asa macar lasati-ne sa mai invatam 10-20 de minute…” Aveam insa negociatori sef care stiau cel mai bine sa puna problema cu profesorii nostri. Cu toate acestea nu in toate cazurile ne bucuram de succes.

Iov a primit lucrare de control fulger si la propriu si la figurat- v.16 „focul lui Dumnezeu a cazut din cer si a aprins oile si pe slujitorii tai si i-a ars de tot…” La ce materie? La spiritualitate, pe tema inchinarii. I s-a cerut sa vorbeasca despre maretia lui Dumnezeu. Testul nu a fost prea complex ci doar o intrebare simpla i-a fost adresata lui Iov: „Iov, cat de mare este Dumnezeul tau? Vorbeste-mi despre gloria si vrednicia Lui?”

Va intrebati de felul probei? A fost o proba practica. Iov n-a avut nevoie de o foaie de hartie caci testul l-a simtit „pe pielea lui.”

Iov 7.5 Trupul mi se acopera cu viermi si cu o coaja pamantoasa; pielea-mi crapa si se desface.

Examinatorul? Cel mai bun in domeniu. Cel mai bun si cel mai exigent in domeniul spiritualitatii si inchinarii autentice este satana. Iov 1.12 Domnul a zis satanei:”Iata iti dau pe mana tot ce are, numai asupra lui sa nu intinzi mana.” Vei avea Iov cel mai exigent corector in domeniu. Nu este nici un altul mai experimentat in testarea inchinatorilor adevarati asa cum este inspectorul universal satana.

Miza? Gloria si demnitatea lui Dumnezeu. Daca tu pierzi, El pierde- Cel Ce S-a laudat cu tine ca ai invatat bine lectia inchinarii. Invatatorul lui Iov a fost insa Marele Invatator- Dumnezeu. Iov a fost un elev eminent. Mi-amintesc ca invatatorii si profesorii nostri nu trimiteau la olimpiada pe oricine din clasa ci pe cei mai buni. Succesul elevului este gloria invatatorului.  Dumnezeu indrazneste sa trimita la „olimpiada de spiritualitate si inchinare” pe Iov.

Atentie! Surpriza, a venit ziua! Esti tare de inima Iov? Sa nu te copleseasca emotia. Tine-te bine!

-boii care arau si magaritele pasteau…Iov, dar dupa cum bine auzi totul este la timpul trecut.

-oile si slujitorii tai au fost prajiti Iov.

-camilele si slujitorii Iov… trebuie sa-ti mai spun ce s-a-ntamplat?

-fiii si fiicele Iov…ai inteles?

Acesta a fost continutul problemei. Ce ai de facut se intelege sau mai bine zis- in asta consta testul: Cum reactionezi? Hai sa vedem?

Testul a fost foarte scurt. Intr-o zi… poate in mai putin de-o ora toate aceste tragedii devin realitate in viata unui singur om. Turmele lui care acopereau tara acum ingrasa pamantul. Slujitorii lui de asemenea iar fiii lui sunt in sicrie. In ograda lui Iov stau aliniate 10 sicrie. [Ti-a murit o ruda apropiata? Poate un copil?] Lui Iov i-au murit 10 copii. Toti in aceeasi zi si toti au murit din cauze necunoscute si neasteptate. Casa lui Iov este in doliu. Iov alearga de la un sicriu la altul si nu stie la care sa mai planga.

Vestea despre suferinta lui Iov s-a raspandit in toata regiunea si chiar pe tot pamantul. Trei prieteni vin sa-l mangaie la vederea lui „nu l-au mai recunoscut. Au ridicat glasul si au plans. Si-au sfasiat mantalele si au aruncat cu tarana in vazduh deasupra capetelor lor si au sezut pe pamant langa el sapte zile si sapte nopti fara sa-i spuna o vorba caci vedeau cat de mare ii este durerea.” (2.12-13)

 [Inspectorul universal in domeniul inchinarii se aseaza adanc intr-un fotoliu si asteapta ascunzand un zambet sadic in coltul gurii. Intreaga audienta si supraveghetorii raman uimiti de greutate testului. Nu mai vazusera pana atunci o asa problema dificila. Toti asteapta in tacere. Oare cum va raspunde? Cum va reactiona?]

Dintre toate examenele si testele pe care eu personal le-am avut cele de tip grila mi-au placut cel mai mult. Si Iov a avut un exament de tip grila insa putin mei delicat deoarece i se sugereaza un singur raspuns: „Blesteama pe Dumnezeu!” Acesta este raspunsul pe care insusi examinatorul (satana) il astepta si evident era gresit: 1.11 „dar ia intinde-Ti mana si atinge-Te de tot ce are si sunt incredintat ca te va blestema in fata.” Mai mult de atat- cel mai de incredere si apropiat prieten- sotia lui ii sopteste raspunsul gresit „blesteama pe Dumnezeu si mori!” (2.9)

Iata raspunsul lui Iov- „Iov s-a sculat, si-a sfasiat mantaua si si-a tuns capul. Apoi aruncandu-se la pamant s-a inchinat si a zis- Gol am iesit din panatecele mamei mele si gol ma voi intoarce in sanul pamantului. Domnul a dat si Domnul a luat- binecuvantat fie Numele Domnului!” (1.20-21)

Care a fost de fapt raspunsul lui Iov? „Doamne, Tu esti vrednic de inchinare atat in bogatie cat si in saracie, atat in veselie cat si in profunda suferinta. Da, Tu esti Cel Ce mi-ai dat tot cea am avut- avere si copii dar mai presus de toate Tu esti Comoara mea. Tu esti vrednic sa primesti inchinarea mea nu atat pentru ceea ce imi dai ci pentru ceea ce Tu esti!”

Ps.73.25-28 Pe cine altul am eu in cer afara de Tine? si pe pamantu nu-mi gasesc placerea in nimeni decat in Tine. Carnea si inima pot sa mi se prapadeasca fiindca Dumnezeu va fi pururi stanca inimii mele si partea mea de mostenire caci iata ca cei ce se departeaza de Tine pier; Tu nimicesti pe toti cei ce-Ti sunt necredinciosi. Cat pentru mine, fericirea mea este sa ma apropii de Dumnezeu. Pe Domnul Dumnezeu Il fac locul meu de adapost ca sa povestesc toate lucrarile Tale.

Iov 1.22 In toate acestea Iov n-a pacatuit deloc si n-a vorbit nimci necuviincios impotriva lui Dumnezeu.

„Intr-o zi…” -nu stiu cine sunteti si nu va cunosc pe toti insa daca esti copil al lui Dumnezeu mai devreme sau mai tarziu „ziua aceea” va fi traita si de tine. Poate unii dintre dvs, din rudele sau cunoscutii dvs ati trecut deja de aceasta „lucrare de cotrol” altii poate chiar acum sunteti in timpul examenului iar altii o veti intalni in viitor.  Miza este mare. Suferinta insuprotabila. Apropiatii iti vor sopti adesea raspunsul gresit. Ce vei alege?

Domnul sa ne dea har, intelepciune si rabdare pentru ca in orice situatie sa dovedim din nou si din nou ca Domnul Dumnezeu este vrednic de inchinare in orice situatie. Noi ne inchinam lui Dumnezeu nu pentru ceea ce ne ofera ci pentru ceea ce este.

Ioan 16.5-7 Promisiunea venirii Mangaietorului

IntroducereAstazi la casa misiunii din Dibrova (UA) ne-a vizitat un batran interesat de Cuvantul lui Dumnezeu. Venise inital la vecinul Ion de vis-a-vis insa negasindu-l acasa si stiind ca noi suntem aici a intrat la noi.

Ca toti ceilalti si d-l Dumitru al nostru inclina spre o discutie critica la adresa altor culte insa l-am confruntat direct cu urmatoarele intrebari: „Dvs aveti pacatele iertate? Aveti Duhul Sfant al lui Dumnezeu? Ajungeti in Rai sau in Iad?” La inceput a fost socat insa mi-am dat seama ca a priceput ca aceasta este ceea ce conteaza. La ce ne-ar folosi sa-i criticam pe altii care ajung in iad daca si noi vom ajunge tot acolo.

In discutia pe care am avut-o, d-l Dumitru mi-a spus ca Duhul Sfant este doar pentru apostoli. Fiind convins ca aceste invataturi iti pot fi si tie de folos fie personal fie in evanghelizarea altora am hotarat sa ma aplec asupra Cuvantului lui Dumnezeu si sa vad ce ne spune Sfanta Scriptura despre…

Promisiunea venirii Mangaietorului

Ioan 16.5-7 Acum Ma duc la Cel Ce M-a trimis si nimeni din voi nu Ma intreaba „Unde Te duci?” dar pentru ca v-am spus aceste lucruri, intristarea v-a umplut inima. Totusi, va spun adevarul: va este de folos sa Ma duc, caci daca nu Ma duc Eu, Mangaietorul nu va veni la voi dar daca Ma duc, vi-L voi trimite.

Autorul

Initial am fi tentati sa spunem ca Domnul Isus a facut promisiunea venirii pe Pamant a Duhului Sfant insa Scriptura ne spune ca Dumnezeu Tatal a facut aceasta promisiune.

Fapte.1.4-5 Pe cand Se afla cu ei le-a poruncit sa nu se departeze de Ierusalim ci sa astepte acolo fagaduinta Tatalui „pe care” -le-a zis El „ati auzit-o de la Mine caci Ioan a botezat cu apa dar voi nu dupa multe zile veti fi botezati cu Duhul Sfant.”

Deci, promisiunea venirii Duhului Sfant a fost facuta de Tatal. Domnul Isus doar a reamintit-o ucenicilor. De fapt, ucenicii probabil ca au auzit-o sau poate ca au inteles-o prima data din cuvintele Domnului Isus. Promisiunea insa este mult mai veche, facuta de Dumnezeu Tatal prin proorocul Ioel. Iata cum avea sa explice apsotulul Petru evenimentul coborarii Duhului Sfant…

Fapte.2.16-18 …aceasta este ce a fost spus prin proorocul Ioel: In zilele de pe urma zice Dumnezeu, voi turna din Duhul Meu peste orice faptura; feciorii vostrii si fetele voastre vor prooroci, tinerii vostri vor avea vedenii si batranii vostri vor visa visuri. Da, chiar si peste robi Mei si peste roabele Mele voi turna in zilele acelea din Duhul Meu si vor prooroci.

Domnul Isus o reaminteste de cel putin doua ori inainte de moarte: Ioan 16.5-15 dar si in Ioan 14.15-26. Dupa inviere, inainte de inaltarea la cer Domnul Isus atrage atentia sa nu se departeze de Ierusalim si din nou aminteste ca promisiunea coborarii Duhului Sfant trebuie sa se implineasca curand.

Concluzia mea- din moment ce Tatal face o promisiune credinciosilor ea este extrem de importanta si nu trebuie neglijata. Mai mult de atat (daca se poate spune asa) Domnul Isus insista asupra ei in momente critice ale lucrarii Sale pe Pamant- inainte de moarte si inainte de intaltare- cu siguranta ca si noi trebuie sa constientizam importanta ei.

Beneficiarii

D-l Dumitru spunea ca doar ucenicii urma sa primeasca Duhul Sfant, doar pentru ei era promisiunea. Haideti sa vedem ce spune Scriptura:

Fara indoiala ca Domnul Isus aici ii avea in vedere in mod special pe ucenici- ei erau intristati de plecarea Sa- insa cred ca textul ne arata mai mult de atat ca promisiunea este destinata mai mult decat celor 12 apostoli tuturor ucenicilor Sai din toate vremurile.

Pentru un raspuns mai exact si complet consider ca cel mai potrivit raspuns ar fi gasit in v.6 „intristarea v-a umplut inima.” Beneficiarii promisiunii Tatalui sunt toti aceia care au inima plina de intristare la gandul despartirii de Domnul Isus, cu alte cuvinte- cei ce iubesc pe Domnul Isus- ei sunt beneficiarii promisiunii.

Doar celor 12 li s-a umplut inima de intristare? Au mai fost si altii. Crezi tu ca ceilalti n-ar fi avut nevoie de mangaierea Duhului Sfant? Doar pentru 12 oameni a trimis Dumnezeu Duhul Sfant? Nu i-a iubit Dumnezeu si pe ceilalti care nu erau dintre apostoli? Si daca ar fi fost dat Duhul doar pentru cei 12 inseamna ca Duhul Sfant nu mai este astazi printre noi.

Biblia insa ofera numeroase dovezi prin care arata ca Duhul Sfant a fost dat tuturor credinciosilor. Iata aici doar patru exemple, mai multe vor urma:

Fapte.2.38 „Pocaiti-va” le-a zis Petru „si fiecare din voi sa fie botezat in Numele lui Isus Hristos spre iertarea pacatelor voastre apoi veti primi darul Sfantului Duh…

1Cor.6.19 Nu stiti ca trupul vostru este templul Duhului Sfant

Efes.1.13 ati fost pecetluiti cu Duhul Sfant care fusese fagaduit…

Ioan 7.39 Spunea cuvintele acestea despre Duhul pe care aveau sa-L primeasca cei ce vor crede in El.

Concluzia este suficient de clara- Duhul Sfant a fost promis tuturor celor ce vor fi iubit pe Domnul Isus. Asta implica faptul ca nimeni care nu a cunoscut pe Domnul Isus nu poate avea parte de aceasta promisiune. Mai mult de atat, nu doar sa cunosti (si Irod L-a cunoscut, si satan) ci sa-L iubesti (nu sa-L simpatizezi).

Vremea implinirii

Vorbeste textul nostru si despre vremea implinirii promisiunii? A fost ea implinita sau mai trebuie sa asteptam? Daca mai trebuie sa asteptam, cat trebuie sa mai asteptam?

Sfanta Scriptura prin Cuvintele Domnului Isus nu ne vorbeste despre o anumita data. Ne ofera insa anumite evenimente drept indicii ce ne ajuta sa identificam vremea.

Ioan 16.7… va este de folos sa Ma duc, caci daca nu Ma duc Eu, Mangaietorul nu va veni la voi dar daca Ma duc, vi-L voi trimite.

-promisiunea facuta de Tatal cu mult timp inainte de intruparea Domnului Isus nu a fost implinita nici inainte de venirea Domnului Isus si nici in timpul vietii Sale. Mai mult de atat inteleg de aici ca implinirea promisiunii coborarii Duhului Sfant este conditionata de inaltarea la cer a Domnului Isus.

-vremea implinirii este candva dupa inaltarea la cer a Domnului Isus

Ioan 7.38-39 „Cine vrede in Mine din inima lui vor curge rauri de apa vie cum zice Scriptura.” Spunea cuvintele acestea despre Duhul pe care aveau sa-L primeasca cei ce vor crede in El. Caci Duhul Sfant inca nu fusese dat, fiindca Isus nu fusese inca proslavit.

-vremea implinirii este candva dupa inaltare cand Domnul Isus ajunge acolo unde este Duhul lui Dumnezeu- in cer. Domnul Isus Insusi promite ca Il va trimite.

Promisiunea venirii Duhului Sfant a fost facuta de Tatal Dumnezeu, reamintita de Domnul Isus Hristos avand drept beneficiari pe toti cei ce iubesc pe Domnul prin credinta. Conditia implinirii promisiunii- proslavirea Domnului Isus- a fost implinita. S-a implinit sau nu promisiunea venirii Duhului Sfant?

Evidente ale implinirii promisiunii

Sa vedem ce ne raspund Scripturile:

Fapte.2.1-4 In ziua cincizecimii erau toti impreuna in acelasi loc… si toti s-au umplut de Duh Sfant…

Pentru prima data Scriptura mentioneaza implinirea promisiunii in Ierusalim, in viata ucenicilor.

Fapte.2.37-39 …ei au ramas strapunsi in inima si au zis lui Petru si celorlalti apostoli: „Fratilor, ce sa facem?” „Pocaiti-va” le-a zis Petru si fiecare din voi sa fie botezat in Numele lui Isus Hristos spre iertarea pacatelor voastre, apoi veti primi darul Sfantului Duh. Caci fagaduinta aceasta este pentru voi, pentru copiii vostri si pentru toti cei ce sunt departe acum in oricat de mare numar ii va chema Domnului Dumnezeul nostru.”

-fagaduinta, promisiunea Duhului Sfant este nu doar pentru apostoli ci pentru toti barbatii care erau prezenti atunci la Rusalii dar se extinde si pentru copiii lor, pentru nepotii lor cat si pentru viitorul indepartat potrivit cu chemarea lui Dumnezeu.

-promisiunea Duhului Sfant este conditionata de iertarea pacatelor „apoi veti primi darul Sfantului Duh” nu inainte de asta. Pentru ca pacatele sa fie iertate trebuie insa sa se predice evanghelia Domnului Isus si crezand, omul sa se pocaiasca si sa se boteze in Numele Domnului Isus.

Fapte.8.15-17 Petru si Ioan au venit la Samariteni si s-au rugat pentru ei ca sa primeasca Duhul Sfant caci nu Se coborase inca peste nici unul din ei ci fusesera numai botezati in Numele Domnului Isus. Atunci Petru si Ioan au pus mainile peste ei si aceia au primit Duhul Sfant.

-nu doar apostolii, nu doar cei prezenti la Ierusalim ci si in Samaria oamenii care primesc prin credinta propovaduirea Domnului Isus se boteaza in Numele Domului Isus si apoi iata ca primesc darul Sfantului Duh.

Fapte.10.44-45 Pe cand rostea Petru Cuvintele aceastea [despre iertarea pacatelor prin Domnul Isus]  S-a coborat Duhul Sfant peste toti cei ce ascultau Cuvantul. Toti credinciosii taiati imprejur care venisera cu Petru au ramas uimiti cand au cazut ca darul Duhului Sfant s-a varsat si peste Neamuri.

-mai departe vedem ca Duhul Sfant coboara si peste neamurile care primesc prin credinta evanghelia Domnului Isus Hristos.

Fapte.15.7-9 Dupa ce s-a facut multa vorba s-a sculat Petru si le-a zis:”Fratilor stiti ca Dumnezeu de o buna bucata de vreme a facut o alegere intre voi ca prin gura mea Neamurile sa auda cuvantul Evangheliei si sa creada si Dumnezeu care cunoaste inimile a marturisit pentru ei si le-a dat Duhul Sfant ca si noua…

-ca sa nu mai facem prea multa vorba haideti sa ascultam concluzia apostolului Petru, invrednicit de Domnul Dumnezeu atunci ca apostol al neamurilor. El spune clar si raspicat ca Duhul Sfant a fost dat de Dumnezeu si neamurilor fara sa faca deosebire, L-a dat asa cum a fost oferit si apostolilor si iudeilor.

Concluzia

Iudeii spun ca promisiunea venirii Duhului Sfant s-a implinit si ei sunt martori ai acestui fapt. Samaritenii vin si ei si spun ca Duhul Sfant S-a coborat si peste cei credinciosi in Domnul din neamul lor. Nemurile reprezentati prin casa lui Corneliu si in conformitate cu marturisirea apostolului Petru spun si ei ca Dumnezeu le-a dat si lor Duhul Sfant ca si apostolilor.

Toti marturisesc implinirea promisiunii Tatalui- coborarea Duhului Sfant peste ei. Tu ce zici? Duhul Sfant a fost promis celor credinciosi, a fost trimis si a ajuns. Tu ai Duhul Sfant?

„Ati primit voi Duhul Sfant cand ai crezut?”- aceasta a fost intrebarea lui Pavel pentru cei aprox.12 ucenici intalniti in Efes. Sunt convins ca una dintre intrebarile pe care apostolul Pavel ti le-ar pune si tie ar fi aceeasi intrebare.

Fapte.19.1-5 …a ajuns la Efes. Aici a intalnit pe cativa ucenici si le-a zis: Ati primit voi Duhul Sfant cand ati crezut?” Ei i-au raspuns:”Nici n-am auzit macar ca a fost dat un Duh Sfant.” Dar cu ce botez ati fost botezati? -le-a zis el. Si ei au raspuns:”Cu botezul lui Ioan.” Atunci Pavel a zis:”Ioan a botezat cu botezul pocaintei si spunea ca norodul sa creada in Cel Ce venea dupa el, adica in Isus.” Cand au auzit ei aceste vorbe, au fost botezati in Numele Domnului Isus. Cand si-a pus Pavel mainile peste ei, Duhul Sfant S-a coborat peste ei si vorbeau in alte limbi si prooroceau.

Ce trebuie sa faci ca sa primesti Duhul Sfant? Analizand toate situatiile prezentate anterior vom desprinde un tipar prezent in toate situatiile fara exceptie:

-trebuie sa auzi, sa crezi Cuvantul Evangheliei lui Isus Hristos

-credinta adevarata in Cuvant te va determina la pocainta

-pocainta adevarata te va determina sa ceri sa fii botezat in Numele Domnului Isus

-credinta marturisita prin ascultare in actul simbolic al botezului aduce iertarea de pacate

-„apoi”- spunea Petru- veti primi darul Duhului Sfant.

Posibile intrebari:

1. Eu am fost botezat in Numele Domnului Isus cand am fost mic. Mai trebuie sa ma botez din nou? Nu este suficient doar sa cred si sa ma pocaiesc?

Intrebarea este alta- a fost sau nu botezul acela valabil inaintea Domnului? Chiar daca botezul este doar un simbol totusi el trebuie facut in deplinatatea facultatilor mintale. Este un legamant cu Dumnezeu in moartea si invierea Domnului Isus si este de dorit si absolut necesar sa fi fost prezent si tu acolo nu doar cu trupul ci si cu mintea si inima.

Ordinea conteaza cel putin la primele doua etape. Trebuie sa fie primele in aceasta ordine: credinta in Cuvant si apoi pocainta. In cazul casei lui Corneliu botezul cu Duhul a fost inainte de botez insa a fost un caz special. Personal cred ca inversarea ordinii este justificata de contextul de tranzitie al acelei vremi lucru care nu mai este valabil in zilele noastre.

2. Este primirea Duhului Sfant conditionata de sex sau varsta?

Exista pericolul sa asociem prezenta Duhului Sfant strict cu lucrarea de predicare a Cuvantului. Lucrul acesta este gresit. Datorita acestui fapt lucrurile au mers ceva mai departe si unii sau mai bine zis- unele, femeile au crezut ca Duhul Sfant este doar pentru barbati intrucat ei se ocupa de predicare in mod special.

Duhul Sfant are de-a face cu trairea crestina in toate aspectele vietii de zi cu zi. Astfel, pentru ca si femeile au fost chemate la o viata crestina si pentru ca viata de credinta nu se poate trai decat prin Duhul Sfant, atunci deci, Duhul Sfant a fost dat si pentru femei.

Ioel 2.28 voi turna Duhul Meu peste orice faptura. Fiii si fiicele voastre vor prooroci, batranii vor visa visuri si tinerii vostri vor avea vedenii…

Textul acesta raspunde si aspectului diferentierii dintre sexe precum si aspectului limitarii de varsta. La aspectul varstei vreau sa mai adaug- varsta la care cineva primeste pe Duhul Sfant cred ca depinde de capacitatea de a pricepe Evanghelia. Spre exemplu- eu ma indoiesc ca un copil de 3-4 ani poate primi Duhul Sfant cu toate ca la Ioan Botezatorul a fost posibil (Luca 1.15) Oricum, nu cred ca este cazul tau- din moment ce citesti aceste cuvinte.

Marcu 1.21-28 Cand Domnul Isus vine la noi in adunare

Introducere

21. S-au dus la Capernaum si in ziua Sabatului

Isus a intrat indata in sinagoga si a inceput sa invete pe norod…

O zi deosebita

Ziua de Sabat era o zi deosebita intre zile. In timp ce la fiecare zi se facea referire ca „ziua intaia” sau „ziua a doua”…”ziua a saptea avea o denumire speciala- Sabat, ziua de odihna.

Un alt motiv pentru care era o zi deosebita era pentru faptul ca Dumnezeu Tatal prin creatie a hotarat sa fie o zi de odihna. El Insusi S-a odihnit de toata lucrarea Sa. Bine-nteles asta nu inseamna ca Domnul Dumnezeu ar fi fost obosit ci este vorba de acea odihna, de acea rasuflare de satisfactie pe care o ai in urma lucrului dus la bun sfarsit.

Crestinul este o creatie noua „caci daca este cineva in Hristos este o faptura noua” (2Cor.5.17) Ziua intai a saptamanii este de acum ziua noastra de bucurie, ziua cand toti cei mantuiti am capatat odihna si ne-am odihnit de toate lucrarile noastre in Hristos.

Ps.118.22-24 Piatra pe care au lepadat-o zidarii a ajuns sa fie pusa in capul unghiului cladirii. Domnul a facut lucrul acesta si este o minunatie inaintea ochilor nostri. Aceasta este ziua pe care a facut-o Domnul sa ne bucuram si sa ne veselim in ea.

Ziua invierii Domnului este ziua eliberarii noastre. Ea este Ziua Domnului pe care au sarbatorit-o crestinii de-a lungul veacurilor si pana la venirea Lui. Este ziua hotarata de Domnul.

Un om deosebit

Domnul Isus era un om deosebit. Un copil de Dumnezeu. Crestinul este un om deosebit pentru ca face parte din poporul lui Dumnezeu. Un popor separat de Dumnezeu in mijlocul lumii.

Textul de fata ne prezinta modul in care un copil de Dumnezeu petrece cea mai deosebita zi din saptamana.

Un loc deosebit

Ziua cea deosebita a fost hotarata de Dumnezeu. Dumnezeu a hotarat si oamenii care sa fie deosebiti. O zi deosebita trebuie petrecuta intr-un loc deosebit. Dumnezeu nu a lasat ca noi sa alegem locul acela ci El, Care a hotarat ziua a hotarat si locul unde trebuie petrecuta- Ziua Domnului trebuie petrecuta in Casa Domnului.

Domnul Isus practica lucrul acesta inca din copilarie. Este o practica pe care a invatat-o de la Tatal Sau. „Nu stiati ca trebuie sa fiu in Casa Tatalui Meu?”- a spus El parintilor la varsta de numai 12 ani.

Evrei 10.25 Sa nu parasim adunarea noastra cum au unii obicei…

Ps.84.10 Caci mai mult face o zi in curtile Tale decat o mie in alta parte. Eu vreau mai bine sa stau in pragul Casei Dumnezeului meu decat sa locuiesc in corturile rautatii.

Ps.122.1 Ma bucur cand mi se zice „Haidem la Casa Domnului!”

O atitudine deosebita

„…Isus a intrat indata in sinagoga…” Imi pare ca venirea Domnului Isus la adunare nu a fost un obicei sau o traditie moarta, nici o datorie sau o obligatie ci o dorinta vie exprimata printr-o implicare activa. Domnul Isus venise la adunare atat cu trupul dar si cu duhul si cu mintea.

Un om deosebit petrece o zi deosebita intr-un loc deosebit si cu o atitudine deosebita.

Spre deosebire de amintirea de trista notorietate cand Domnul Isus vizitand adunarea din cetatea Sa natala (Nazaret) era pe cale sa fie aruncat in prapastie in urma unei predici, de data aceasta vizita Domnului Isus in adunarea din Capernaum se incheie cu eliberare unui indracit, cu bucurie generala si speranta pentru tot norodul.

Scopul acestui mesaj este sa ne incurajeze sa cautam prezenta Domnului Isus in adunarile noastre. Haideti pentru cateva momente sa frecventam adunarea unde Domnul Isus a intrat in urma cu cateva momente si sa vedem ce aduce El adunarii ce-L primeste…

Prezenta Domnului Isus la adunare

v.21-22 …si a inceput sa invete pe norod.

Oamenii erau uimiti de invatatura Lui caci ii invata

ca unul care are putere. Nu cum ii invatatu carturarii.

1. Ofera invatatura

Cand Domnul Isus vine in adunare El aduce intotdeauna invatatura pentru ca poporul, noi toti avem nevoie de invatatura Sa. Invatatura Lui este…

-uimitoare (auditoriu). Oamenii raman uimiti cand aud invataturile Lui.

-deosebita (carturari). Uimeste si prin faptul ca este deosebita. Nu stim exact despre ce a vorbit Domnul Isus. Nu stim subiectul sau tema dezbatuta insa este clar ca oamenii aceia n-au auzit din gura carturarilor asa ceva.

-puternica.  Daca invatatura Lui era deosebita, deosebirea consta in autoritatea cu care Domnul Isus invata, preda invatatura.

Diferenta consta nu atat in continutul invataturii ci in modalitate, in metoda. Nu ce ii invata ci cum ii invata. „Ii invata ca unul care are putere.” Nu este suficient sa stii doar ce sa predai daca nu stii si cum, daca n-ai o metoda pedagogica eficienta. Multi predica astazi Biblia insa nu toti stiu si cum.

Domnul Isus nu avea doar invatatura ci avea si putere, autoritate, vrednicie. El este vrednic sa invete, sa ofere invatatura norodului.

Concluzia este ca invatatura ce uimeste, invatatura deosebita si puternica o poate oferi doar Domnul Isus. Daca vrem o astfel de invatatura in adunarile noastre nu exista decat o singura solutie- sa Ii permitem Domnului Isus sa frecventeze adunarea noastra si sa-L lasam sa ne fie Invatator. Sa cautam chiar sa frecventam doar acele adunari in care putem spune cu certitudine ca este Domnul Isus invatator.

v.23-24 In sinagoga lor era un om care avea un duh necurat.

 El a inceput sa strige: „Ce avem noi a face cu Tine, Isuse din Nazaret? Ai venit sa ne pierzi? Te stiu cine esti- esti Sfantul lui Dumnezeu!”

2. Aduce tulburare

 Poate pare socant lucrul acesta insa nu ar trebui sa fie, atata timp cat nu trebuie sa ne socheze faptul ca in adunarea credinciosilor se infiltreaza si duhuri necurate.

-celor de-ai casei dar totusi straini. Acolo era un om posedat de un duh necurat. Omul acesta apartinea de acea adunare insa in realitate nu putea fi dintre ei intrucat „nimeni nu poate sluji la doi stapani.”

Daca Domnul Isus aduce tulburare trebuie sa stim ca aduce doar acelora care sunt purtatori de duhuri necurate si tulburarea nu este pentru om ci pentru duhul necurat.

-celor legati de o adunare dar nu de Hristos. Omul acesta venise la adunarea Domnului insa nu avea nici o legatura cu Domnul Hristos. Da, nu trebuie sa ne mire ca printre cei care frecventeaza adunarile Domnului sunt oameni care nu au nici o legatura cu Domnul Isus. Acestia sunt oamenii care sunt tulburati de prezenta Domnului Isus.

-celor ce stiu si totusi sunt pierduti.

Cei care n-au nici o legatura cu Domnul Isus, chiar daca sunt in adunare totusi sunt pierduti. Nu adunarea sau Biserica te mantuie ci Domnul Isus Hristos. De aceea trebuie sa ne cercetam ca nu cumva legaturile noastre sa fie doar cu adunarea si nu cu Domnul Isus.

Domnul Isus nu aduce pierzarea- asa cum striga duhul cel necurat. Sau da, aduce pierzarea pentru duhurile necurate. El este categoric si nu tolereaza necuratia. Atunci cand Il avem pe Domnul Isus in adunarile noastre duhurile rele pier intrucat se tem de Domnul Isus- observati in text ca duhul striga si nu omul.

Nu este suficient sa stii cine este Domnul Isus. NU este suficient sa ai o teologie buna in teorie daca nu ai legatura cu Domnul Isus. Da, exista si posibilitatea sa stii o teologie corecta fara a avea vreo legatura cu Domnul Isus.

Iacov 2.19 Tu crezi ca Dumnezeu este unul si bine faci, dar si dracii cred …si se-nfioara!

Cu toata teologia lor si chiar cu prezenta in mijlocul adunarii, cei care n-au legatura cu Domnul Isus in moartea Sa sunt pierduti pe veci.

Atentie! Si pana acum in aceasta sinagoga se invatau Scripturile in fiecare Sabat insa duhul necurat n-a simtit nici o amenintare de aceea il gasim si de data asta la adunare. Trebuie sa intelegem ca nu invatatura Scripturilor ii tulbura pe demoni ci prezenta Domnului Isus in adunare. De aceea sa nu ne multumim doar cu invatatura Scripturilor in adunare ci sa tanjim dupa Prezenta Domnului Isus in adunare.

v.25-26 Isus l-a certat si i-a zis:”Taci si iesi afara din omul acesta!” si duhul necurat a iesit din el scuturandu-l cu putere si scotand un strigat mare.

3. Aduce eliberare

Fara indoiala ca Domnul Isus nu venise la adunare ca sa aduca tulburare ci eliberare insa adesea, eliberarea nu vine fara tulburare. Cei care suntem mantuiti ne aducem aminte cu siguranta cata tulburare era in mintea si inima noastra atunci cand Duhul Sfant ne convingea de pacat si prin adevar lupta pentru eliberarea noasta din robia intunericului.

De ce trebuie sa fie tulburare? Cum se explica aceasta? Noi trebuie sa fim constienti ca in adunare se da o lupta apriga la nivel spiritual. Imparatia intunericului se opune si nu vrea sa lase sa fie eliberat nici unul din sufletele captive in robia pacatului.

Astfel indraznesc sa spun ca acolo unde duhurile nu sunt tulburate si prea poate sa asteptam in zadar eliberare. Acolo insa unde duhurile necurate sunt tulburate se intrevede curand eliberarea. Nu orice tulburare este rea. Important sa vedem cine se tulbura.

-prin certare.

„Isus l-a certat…” Eliberarea omului vine in urma certarii duhului necurat. Care este atitudinea noastre vis-a-vis de certare? Cuvantul Domnului ne invata ca nu trebuie sa ne temem de certarea Domnului

Evrei 12.5 nu-ti pierde inima cand esti mustrat de El…

Pr.3.12 caci Domnul mustra pe cine iubeste…

Pr.9.8 Nu mustra pe cel batjocoritor ca sa nu te urasca; mustra pe cel intelept si el te va iubi.

Pr.15.5 cine ia sema la mustrare ajunge intelept

Daca Domnul nu ar fi mustrat, daca nu ar fi certat in adunare pe omul acela, pe duhul acela omul ar fi ramas rob al satanei. Mustrare te face intelept dar mai mult de atat- mustrarea Domnului aduce eliberarea.

-prin intelepciune.

Spre deosebire de noi, Domnul Isus cand mustra si cearta in adunare da dovada de o intelepciune deosebita. Domnul Isus stie pe cine sa certe in asa fel incat duhul este alungat iar omul este eliberat.

Prezenta Domnului si certarea Lui scoate afara din adunare nu omul ci duhul necurat din om. Lipsa de intelepciune este atunci cand scoatem omul si raman duhurile necurate.

-prin putere.

„…scuturandu-l cu putere si scotand un strigat mare.” Faptul acesta are menirea sa ne constientizeze de lupta spirituala ce se da in sufletul omului in adunare. Adesea este o lupta invizibila insa ea exista in launtrul omului.

Lucrarea de eliberare este una deloc usoara intrucat satana nu renunta usor la ai sai. De aceea este nevoie in adunarea noastra de cineva cu autoritate si putere de a porunci asupra demonilor.

Ill. Fapte.19.13-17 Ne demonstreaza ca eliberarea de duhurile rele nu o poate face oricine. Fiii lui Sceva, desi erau feciori ai unui preot iudeu dintre cei mai de seama au ajuns la concluzia ca puterea de eliberare nu rezida intr-o formula magica. „Va jur pe Isus pe care-L propovaduieste Pavel sa iesiti afara” au spus ei duhurilor. Duhul cel rau le-a raspuns „Pe Isus Il cunosc si pe Pavel il stiu dar voi cine sunteti?”  Si omul a sarit asupra lor, i-a biruit pe amandoi si i-a schingiuit in asa fel ca au fugit goi si raniti din casa aceea.

Doar Domnul Isus aduce eliberarea si de aceea El trebuie sa fie prezent in adunarile noastre.

v.27-28 Toti au ramas inmarmuriti asa ca se intrebau unii pe altii:

“Ce este aceasta? O invatatura noua! El porunceste ca un stapan chiar si duhurilor necurate si ele Il asculta!”

Si indata s-a dus vestea in toate imprejurimile Galileii.

4. Lanseaza o invitatie

Domnul Isus este cel ce aduce invatatura deosebita ce uimeste prin putere, El singur poate tulbura prin prezenta Lui duhurile necurate ce se furiseaza chiar in locurile sfinte, El este singurul capabil sa aduca eliberare in adunare. Domnul Isus insa mai vedem ca prin prezenta Lui mai lanseaza si o invitatie, o veste buna ce urmeaza sa fie raspandita…

-prin toti cei ce L-au intalnit.

Vestea aceasta cu privire la Domnul Isus este raspandita prin cei care L-au intalnit personal si au fost martori ai lucrarilor lui in adunare. Nu este nevoie de o alta reclama.

Intalnim situatii cand atat Domnul Isus cat si apostolul Pavel interzice duhurilor necurate sa le faca reclama. De multe ori am crezut ca marturia lor este cea mai credibila- totusi Domnul vrea ca noi sa ducem vestea.

Ill. Produsele Aloe Vera, Amway sau tratamente naturale- reclama este lasata in grija celor ce au experimentat calitatea si respectiv remediul oferit de acestea.

-dincolo de granitele adunarii.

„…s-a dus vestea in toate imprejurimile…” Un astfel de Hristos nu poate fi ascuns intre zidurile unei adunari ci vestea despre El in mod automat se raspandeste in toata regiunea in mijlocul careia se afla o astfel de adunare.

Interesant ca vestea s-a dus fara ca Domnul Isus sa le porunceasca sa faca asta. Da, vedem in text ca „duhurile necurate Il asculta” cand le porunceste insa noi ascultam din dragoste si nu de groaza.

-urgenta.

„..indata s-a dus vestea…” Vestea trebuie dusa urgent intrucat lumea are nevoie disperata de invatatura si eliberare, lumea are nevoie disperata de Domnul Isus.

Ex- Ambulanta si pompierii au prioritate si prezenta lor este o necesitate urgenta pentru omul in nevoie.

Sa chemam pe Domnul Isus in adunarile noastre si apoi sa chemam si pe oameni la adunarile noastre- la adunarea unde este prezent Domnul Isus.

Concluzia

Sa cautam sa-L avem pe Domnul Isus in adunare. Adunarile noastre au nevoie de El. El sa ne fie invatatorul si vindecatorul. Sa cautam sa frecventam astfel de adunari si apoi sa raspnadim vestea evangheliei in toate imprejurimile localitatilor noastre.

Psalmul 23 Domnul este Pastorul meu

DOMNUL ESTE PĂSTORUL MEU

Psalmul 23

Ioan Balaciu – Zărand – 2008 01 27 am

Psalmul 23 este probabil cel mai iubit text al Vechiului Testament. Este corespondentul lui Ioan 3.16 din Noul Testament. Este iubit pentru că este scurt, dinamic, uşor de memorat. Este iubit pentru că vorbeşte despre o relaţie personală cu Dumnezeu pe care fiecare credincios doreşte să o aibă. Este un psalm foarte personal. Vorbeşte despre mine şi Domnul. Nu cuprinde alte persoane.

Psalmul 23 este iubit şi pentru că nu se concentrează pe probleme ci pe soluţii. Cât de bine te simţi când ai probleme să-ţi vorbească cineva despre soluţii! De aceea, Psalmul 23 ne face bine întotdeauna. David a fost şi el un om cu probleme, însă Domnul i-a oferit soluţii. Nu ştiu când a scris David psalmul acesta: la tinereţe sau la bătrâneţe. Ştiu precis însă că ne face bine tuturor: şi celor tineri şi celor bătrâni.

 Psalmul 23 este iubit şi pentru că nu este un psalm teologic. Este foarte practic. Vorbeşte despre experienţa noastră cu Dumnezeu în procesul de trăire a vieţii. Nu este despre ce credem. Este despre cum trăim. David şi-a avut propria lui experienţă cu Domnul, aşa cum fiecare din noi o avem. L-a cunoscut pe Domnul din tinereţea lui. Poate că nu fiecare din noi am avut harul acesta. Important este să avem o asemenea experienţă.

Relaţia lui David cu Domnul a fost una puternică de la-nceput. Vă amintiţi încrederea lui în Dumnezeu pe când lupta cu leul şi cu ursul pe vremea când păştea oile tatălui său. Vă amintiţi cum l-a biruit pe Goliat în Numele Domnului Oştirilor. Vă amintiţi cum Domnul l-a uns împărat şi l-a făcut biruitor în lupta cu Saul. Toate aceste experienţe i-au marcat viaţa.

Viaţa noastră este marcată de asemenea, de experienţele pe care le avem cu Dumnezeu. Creştinismul nostru este dat de soluţiile pe care le primim din partea lui Dumnezeu la problemele noastre şi de modul în care le aplicăm la trăirea de fiecare zi. Nu este nici o filozofie. Trăirea arată credinţa pe care o avem.

Psalmul acesta este iubit pentru că este viu. Se referă la viaţa reală. Dumnezeu mi-a pus pe inimă să predic duminica aceasta din Psalmul 23. Iubesc psalmul acesta pentru că este povestea vieţii mele. Am avut parte de  experienţe cu Dumnezeu încă din tinereţea mea. Vă chem şi pe dvs. la o trăire reală cu Dumnezeu. Vă chem la un creştinism veritabil. Vă chem la o relaţie cu Dumnezeu puternică care să ne determine viaţa.

Când spun aceasta nu mă refer la faptul de a citi mai mult biblia, de a veni mai des la biserică, de a ne ruga mai mult. Toate aceste lucruri sunt doar mijloace pentru atingerea scopului. Scopul este cultivarea relaţiei de intimitate cu Dumnezeu, trăirea unei vieţi de parteneriat cu Dumnezeu cu privire la toate elementele vieţii până în cele mai mici detalii.

Psalmul 23 ne ajută la aceasta. Cineva spunea că Psalmul acesta este atât de important încât ar putea fi considerat una dintre cele 7 minuni ale lumii, pentru că are putere să ne schimbe viaţa. Este adevărat lucrul acesta. Mă rog ca Dumnezeu să-Şi facă lucrarea! Mă rog ca Dumnezeu să-şi binecuvânteze Cuvântul cu putere! Vă rog să priviţi fiecare bucăţică din psalm ca pe o bucăţică de revelaţie. Deschide-ţivă inima şi aşteptaţi ca Dumnezeu să vă vorbească în mod direct şi personal prin mesajul acesta! Dumnezeu ne poate schimba viaţa!

Haideţi să trecem la elementele textului:

Domnul este Păstorul meu

Încă de la-nceput suntem introduşi într-o problemă de relaţie de mare intimitate: „Domnul este Păstorul meu”. Fiecare om tânjeşte după o asemenea relaţie. Religie înseamnă relaţie. Relaţia este între om şi Dumnezeu. Dumnezeu este prezentat aici ca „Domnul”. Dumnezeu are multe nume în Biblie: Jehova, Elohim, El Şadai. Nu este folosit nici unul dintre ele aici. Nu este vorba despre Dumnezeul cel Mareşi Puternic care a creat cerurile şi pământul. Este vorba despre Dumnezeul cel iubitor care ni se oferă pe Sine într-o relaţie de iubire. Este vorba de „Domnul”.  

„Domnul este”. Este vorba de timpul prezent. „Domnul” se apropie de mine acum şi aici. Domnul este cu mine în prezent. Nu oarecând în trecut sau cândva în viitor. Totul este foarte precis: „Domnul este” prezent în relaţie chiar acum şi aici. El este pe „on”. Ce mângâiere este să ştim lucrul acesta.

„Domnul este” prezent în relaţie chiar acum şi aici. El este pe „on”. Ce mângâiere este să ştim lucrul acesta.

„Domnul este Păstorul meu”. Interesantă relaţie: oaie – Păstor. Oare de ce metafora aceasta. Nu este singurul loc în biblie unde creştinii sunt consideraţi „oi” (Ioan 10). Oaia are o natură diferită de a multor alte animale. Oaia este diferită de porc, de vulpe, de lup. Oaia are un anume caracter compatibil cu ce ar trebui să fie un creştin. În schimb, oaia este un animal fără orientare. Se rătăceşte uşor: „fiecare îşi vedea de drumul lui”, Isaia 53.6. Oaia nu are direcţie. Nu ştie de unde vine şi unde merge. Oaia este mulţumită cu sine. Mănâncă ce găseşte în faţa ei. În plus, oaia nu are instictul pericolului. Nu-i pasă ce i se poate-ntâmpla. Oaia nu are un sistem propriu de apărare. Nici măcar nu ştie să strige. Preferă mai degrabă să tacă. În ciuda caracterului bun al naturii sale, oaia este extrem de vulnerabilă. Are mare nevoie de protecţie. Oaia nu se poate descurca fără păstor. Nevoia de păstor este atât de mare încât nu se poate concepe ca oaia să se descurce singură într-o asemenea lume.

De aceea ne este dată ilustraţia aceasta. Domnul Isus a spus: „Despărţiţi de Mine nu puteţi face nimic”, Ioan 15.5. Tot El a spus: „Eu sunt Păstorul cel bun”, Ioan 10.14. Isus ne iubeşte. El Şi-a dat viaţa pentru noi: „Păstorul cel bun îşi dă viaţa pentru oi”, Ioan 10.10. Expresia: „Domnul este Păstorul meu” presupune o relaţie de cunoaştere: „Îmi cunosc oile şi ele mă cunosc pe Mine”, Ioan 10.14. Isus ne cunoaşte natura, temperamentul, caracterul. Isus ne cunoaşte familia: părinţi, bunici, fraţi şi surori. Isus ne cunoaşte bucuriile şi necazurile. Isus ne cunoaşte trecutul şi cunoaşte calea spre viitor. El ştie totul despre noi în trecut şi cunoaşte calea pe care urmează să mergem. Iată de ce este imperios necesar pentru noi ca „oi” să ne menţinem într-o strânsă legătură cu Păstorul.

Nu voi duce lipsă de nimic

Să facem un pas mai departe: „Domnul este Păstorul meu, nu voi duce lipsă de nimic”. Vă rog să ridicaţi mâna cei care puteţi spune: „Domnul este Păstorul meu”. Mulţumesc. Vă rog să ridicaţi mâna acum cei care puteţi spune: „nu duc lipsă de nimic”. La ce se referă expresia aceasta? Cu siguranţă nu se referă la o viaţă de lux. Ştiţi cui le lipsesc cele mai multe lucruri? Celor bogaţi. Oamenii mai săraci se mulţumesc cu mai puţin. Oamenilor bogaţi în schimb le lipsesc multe lucruri. Cu cât au mai mult cu atât le lipsesc mai multe lucruri. Este interesant, nu-i aşa? Psalmistul se referă aici la altfel de bogăţii decât cele materiale.

Avem aici o promisiune. Dacă în experienţa mea de viaţă se va dovedi că Domnul este cu adevărat Păstorul meu, consecinţa unei astfel de trăiri va fi că: „nu voi duce lipsă de nimic”. Tot ce Păstorul intenţionează să-mi dea, va ajunge la mine. Nu voi fi lipsit de nici unul din lucrurile pe care Păstorul are planificat să mi le dea.

Faptul acesta este o certitidine. În măsura în care voi fi tot mai mult dăruit  Domnului prin a-mi cultiva relaţia cu El, mă voi bucura tot mai mult de El şi voi beneficia tot mai mult de binecuvântările ce decurg din această relaţie. Faptul că „Domnul este Păstorul meu” în prezent, îmi garantează faptul că „nu voi duce lipsă de nimic” din prezent către viitor. Lucrul acesta îmi aduce siguranţă şi mângâiere.  

De fapt, întregul psalm este o prezentare a ce primesc din partea Domnului ca urmare a faptului că-mi este Păstor. La ce anume mă conduce. Cu ajutorul lui Dumnezeu vom urmări împreună enumerarea beneficiilor faptului de a-L avea pe Isus ca Păstor şi vom ajunge cu siguranţă la aceeaşi concluzie cu psalmistul: „paharul meu este plin de dă peste el” sau „da, fericirea şi îndurarea mă vor însoţi în toate zilele vieţii mele”.

El mă paşte în păşuni verzi şi mă duce la ape de odihnă

Una dintre beneficiile faptului că Isus îmi este Păstor, este purtarea de grijă pentru toate cele necesare vieţii. Trăind într-o lume materială, mintea noastră fuge imediat înspre nevoile fizice. Dumnezeu ştie acesta şi nu exclude pâinea de fiecare zi de pe lista purtării de grijă. Expresiile „El mă paşte în păşuni verzi şi mă duce la ape de odihnă” se referă şi la purtarea de grijă pentru lucrurile necesare vieţii, simbolizate aici prin hrană şi băutură, fără de care nu se poate trăi.

Mesajul din spatele acestor expresii este însă cu mult mai profund. Domnul Isus ne poartă de grijă şi pentru nevoie spirituale, sufleteşti, cu mult mai importante decât cele materiale. Isus a spus: „Omul nu trăieşte numai cu pâine, ci cu orice cuvânt care iese din gura lui Dumnezeu”, Matei 4.4. „Mâncarea Mea este să fac voia Celui ce M-a trimis şi să împlinesc lucrarea Lui”, Ioan 4.34.

Isus a spus de asemenea: „Eu sunt Pâinea vieţii“, „Eu sunt Pâinea vie, care s-a coborât din cer. Dacă mănâncă cineva din pâinea aceasta, va trăi în veac”, Ioan 6.48, 51. Femeii samaritence la fântână Isus i-a spus: „Oricui bea din apa aceasta, îi va fi iarăşi sete. Dar oricui va bea din apa, pe care i-o voi da Eu, în veac nu-I va fi sete; ba încă apa, pe care i-o voi da Eu, se va preface în el într-un izvor de apă, care va ţâşni în viaţa veşnică“, Ioan 4.13-14.”

Expresiile „păşuni verzi” şi „ape de odihnă” se referă la Hristos, la Fiinţa Lui, la Dumnezeu care mi se dăruie pe Sine. Nu este uşor să înţelegem lucrul acesta pentru că n-a fost înţeles nici atunci. Nu putem trăi fără resurse. Resursa noastră spirituală este El, este Hristos, este Persoana Lui, nu altceva, nu altcineva şi nu alte lucruri. Suntem chemaţi să ne legăm de El, să ne-nfruptăm din El, să ne hrănim cu El.

Isus a spus: „După cum Tatăl, care este viu, M-a trimis pe Mine şi Eu trăiesc prin Tatăl, tot aşa cine Mă mănâncă pe Mine, va trăi şi el prin Mine”, Ioan 6.57. Isus trăieşte prin Tatăl şi noi trăim prin El. Este vorba despre Viaţă din Dumnezeu, nu altceva, nu mai puţin decât atât. Nu putem trăi o viaţă dumnezeiască pe pământul acesta fără resurse dumnezeieşti. Relaţia pe care o avem cu Isus este o relaţie divină. Tocmai de aceea am spus că înţelegerea Psalmului 23 ne poate schimba viaţa.

Nu este vorba despre ce putem procura noi. Nu este vorba despre laptele şi pâinea, pe care le cumpărăm de la alimentara. Nu este vorba despre eforturile noastre religioase de a trăi o viaţă morală şi de a fi plini de râvnă pentru lucrare. Nu acesteasunt resursele prin care trăim o viaţă de relaţie. Nu!

Problema se pune cu totul altfel. Suntem mlădiţe în viţă. Suntem chemaţi să ne tragem seva din El, să rămânem în El, Ioan 15. Hristos ni se oferă pe Sine să ne hrănim din El, să ne bucurăm de prezenţa Lui, să ne saturăm cu bunătatea Lui, să fim fericiţi în El. Hristos în Fiinţa Lui răspunde nevoilor noastre cele mai profunde de cunoaştere, de adevăr, de călăuzire. A ne găsi împlinirea în El ne aduce liniştea, siguranţa, „pacea lui Dumnezeu care întrece orice pricepere”, Filipeni 4.7, indiferent care sunt problemele zilnice prin care trecem. Acestea sunt „apele de odihnă” la care se referă psalmistul.

Iată cum ajungem la împlinirea promisiunii: „nu voi duce lipsă de nimic?” Păstorul cel Bun în Sine satisface toate nevoile noastre spirituale. În Hristos avem soluţia la tot ce avem nevoie să ştim, să avem, să facem. „Voi aveţi totul deplin în El în care locuieşte trupeşte toată plinătatea dumnezeirii”, Coloseni 2.10.

Îmi înviorează sufletul

Este minunat să fim în relaţie cu Domnul. Este minunat să putem spunem : „Domnul este Păstorul meu”. Este minunat să ştim că avem „totul deplin în El”. Aceasta este partea de teorie. Sună frumos. În practică însă suntem săraci din punct de vedere spiritual, suntem slabi, suntem lipsiţi de vlagă, suntem uscaţi şi goi. Recunoaştem aceasta. Ce este de făcut?

Dumnezeu are o veste bună pentru noi. Un alt beneficiu al relaţiei cu Hristos este că: “Îmi înviorează sufletul”. Ne restaurează. Cât de necesar este lucrul acesta. Ni se întâmplă să trecem prin perioade de slăbiciune în care să nu avem nici o plăcere de a ne ruga, de a citi biblia, de a merge la biserică. Ne coborâm atât de uşor din Duhul în firea pământească! Suntem atât de vulnerabili şi atât de uşor de ispitit! Facem atâtea alegeri proaste încât nu mai ştim ce-i de capul nostru! După aceea, ne pocăim, ne mărturisim păcatul înaintea Domnului, dar suntem în ceaţă. Ştim că Dumnezeu este nemulţumit. Nu mai ştim dacă suntem iertaţi. Nu mai avem habar unde suntem în relaţia cu Domnul. Sunt dureroase aceste stări. Nu suntem aşa pentru că asta vrem. Nu suntem aşa pentru că ne place. Ce este de făcut?

Unul din modurile în care Păstorul ne slujeşte este să ne restaureze. A restaura înseamnă a aduce ceva la starea iniţială. Bunul Păstor ne-a iubit atât încât Şi-a dat viaţa pentru noi. Nu ne lasă acum când a pus în noi natura Sa prin naşterea din nou, când a pus în noi Duhul Său, când a mijlocit înfreptăţirea noastră înaintea tatălui. Se apleacă cu gingăşie spre noi şi ne restaurează. Ne aduce de la poziţia „din fire” din nou la poziţia „în Duhul”. Ne aduce de la starea „de necredinţă” la starea „de credinţă”. Ne face să înţelegem că nu suntem „respinşi”, ci suntem „acceptaţi” şi „iubiţi”. Ne ridică din starea „de amărăciune” şi ne umple din nou sufletul „cu bucurie”. Ne aduce de pe tărâmul minciunilor satanei pe tărâmul adevărului lui Dumnezeu. Aceasta face Păstorul.

Suntem în adevăr slabi! Suntem vulnerabili în calea ispitelor! Avem nevoie de ajutor! Să nu descurajăm însă. Ajutorul ne este oferit de către Păstor. Mai întâi ni se oferă pe Sine ca hrană şi băutură. Ne cheamă să ne extragem resursele din El ca să fim puternici. Dar dacă nu ne-am hrănit destul, dacă nu am ajuns încă la împlinire, dacă nu suntem atât de puternici pe cât am putea fi, El are milă de noi şi ne ridică, ne restaurează.

Haideţi să nu mai privim la noi înşine! Haideţi să nu ne propunem să nu mai cădem! Haideţi să nu ne luăm noi angajamente! Haideţi să nu ne mai autopedepsim! NU ajută la nimic! Dimpotrivă! Haideţi să privim la Isus! Haideţi să ne cultivăm relaţia cu El şi mai profund! Haideţi să ne încredem în purtarea de grijă şi în restaurarea Lui, pentru că El „Îmi înviorează sufletul”.

Psalmul 23 vorbeşte despre o profundă relaţie de cunoaştere. Duhul Sfânt ne ajută să-l cunoaştem pe Păstor şi să ne cunoaştem pe noi înşine. Tot Duhul Sfânt ne ajută să-nţelegem că „mântuirea vine de la Domnul”, Iona 2.9. Cel care a luat iniţiativa, Cel care ne-a acordat har, Cel care ni S-a dat pe Sine în moarte, este Acelaşi cu Cel care ni se pune la dispoziţie ca resursă de Viaţă. Tot El este şi Cel care ne ridică, ne împrospătează, ne pune din nou picioarele pe stâncă, ne reînvie speranţa. Slavă Lui!

Nu putem face abstracţie de slăbiciunile noastre. Să nu facem abstracţie însă nici de bunătatea lui Dumnezeu. Oricui i se poate întâmpla să cadă. I s-a-ntâmplat lui David şi i s-a întâmplat lui Petru. Ni se întâmplă şi nouă într-o formă sau alta. Să nu ne grăbim să judecăm. Să facem mai degrabă ce a făcut David. A mers cu pocăinţă înaintea Domnului şi L-a rugat: „Dă-mi iarăşi bucuria mântuirii Tale şi sprijineşte-mă cu un duh de bunăvoinţă!“, Psalmul 51.12.

Cineva a spus că „este mai mult har în inima lui Dumnezeu, decât păcat în inima omului”. Lucrul acesta este adevărat: „unde s-a înmulţit păcatul, acolo harul s-a înmulţit şi mai mult; pentru ca, după cum păcatul a stăpânit dând moartea, tot aşa şi harul să stăpânească dând neprihănirea, ca să dea viaţa veşnică, prin Isus Cristos, Domnul nostru”, Romani 5.20-21.

Problema disciplinei bisericeşti este greşit înţeleasă de mulţi. Cine este născut din nou şi are Duhul Sfânt în el, poate să fie restaurat, pentru că are în el viaţa lui Hristos. Orice copil al lui Dumnezeu poate să cadă în ispită şi poate fi minţit de satan să nu-şi mai cultive relaţia de intimitate cu Dumnezeu. Misiunea bisericii nu este de a face pe procurorul şi a trece la acuzaţii. Misiunea bisericii este să-l ajute să-şi refacă relaţia de intimitate cu Dumnezeu prin a-l scoate din minciună şi a-l ajuta să îmbrăţişeze adevărul lui Dumnezeu.

Avem şanse mult mai mari să întoarcem la Domnul un frate care este deja al Domnului, chiar dacă a căzut în păcat, decât să întoarcem la Domnul pe cineva care este în lume şi care nu este născut din nou. Haideţi să ne smerim înaintea Domnului! Haideţi să ne apropiem cu drag de cei căzuţi. Haideţi să-I dăm ocazie Domnului să-i restaureze prin noi şi să le învioreze sufletul.

Mă povăţuieşte pe cărări drepte din pricina Numelui Său

Vă rog să observaţi ce urmează: Un pasaj extraordinar! O altă traducere spune:

Din relaţia noastră cu Domnul rezultă o nouă cale de viaţă. Chiar şi atunci când am căzut şi am fost restauraţi avem nevoie de a şti pe ce cale să mergem.  De aceea, psalmul continuă cu: „mă povăţuieşte pe cărări drepte, din pricina Numelui Său”.

Din păcate, oaia nu are un sens al direcţiei. Nu ştie unde să meargă. Oaia nu are ţintă unde trebuie să ajungă. Tendinţa noastră este să urmăm instictul firii pământeşti, al sinelui mai degrabă decât pe cel al Duhului. Ignorăm Cuvântul lui Dumnezeu, trecem uşor peste semnalele trimise de conştiinţă, ne hrănim mintea cu lucruri lumeşti. Nu suntem în stare să ne ţinem de o cale. Ce este de făcut? Ajutorul vine din partea Păstorului: „mă povăţuieşte pe cărări drepte” sau într-o altă traducere: „mă conduce pe calea neprihănirii”.

Nu avem o dreptate a noastră care să fie acceptată înaintea lui Dumnezeu ca să primim îndreptăţirea. La fel, nu avem o dreptate a noastră care să ne menţină îndreptăţi. Dumnezeu ne-a pus în cont neprihănirea lui Hristos. Dumnezeu ne menţine pe calea neprihănirii. Moartea lui Hristos este temelia pentru obţinerea neprihănirii prin credinţă. Viaţa lui Hristos şi trăirea Lui în noi este temelia pentru trăirea unei vieţi de sfinţenie.

Păstorul cel Bun ne oferă purtarea de grijă şi restaurarea. El ne oferă şi călăuzirea. Pentru foarte mulţi creştini problema aceasta este greu sau greşit înţeleasă. Călăuzirea lui Dumnezeu nu constă atât de mult în a ni se spune ce avem de făcut în procesul de trăire a vieţii, cât are a face cu Călăuza, cu Persoana lui Hristos care ne însoţeşte pe cale şi care nu poate să trăiască decât o viaţă de neprihănire în şi prin noi, atunci când noi ne lepădăm de sine şi ne dăm la o parte.

Secretul umblării pe calea neprihănirii este lepădarea de sine: „dacă voieşte cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea în fiecare zi şi să mă urmeze”, Luca 9.23. Calea neprihănirii este o cale necunoscută pentru noi. Dumnezeu ne conduce pe unde doreşte El dar tot El ne spune şi ce trebuie să facem. Aceasta înseamnă a nu mai avea o viaţă proprie. Înseamnă a trăi în dependenţă de El. Calea neprihănirii este calea crucii. Domnului Isus Îi este cunoscută această cale. Să nu ne fie frică să mergem pe ea pentru că duce la glorie. Tocmai despre aceasta este vorba. Despre glorie.

De ce credeţi că Domnul este Păstorul nostru? De ce ne duce la păşuni verzi şi mănoase? De ce ni se dăruie pe Sine ca hrană? De ce ne duce la ape de odihnă. De ce ne restaurează atunci când cădem? De ce ne conduce pe cărări drepte? Răspunsul la toate aceste întrebări este unul singur: „din pricina Numelui Său”. Ce înseamnă aceasta?

Aspectul acesta este foarte important. Care credeţi dvs. că este cel mai important lucru din univers pentru Dumnezeu? Să fie apreciat! Să fie slăvit! Să fie recunoscut ca Dumnezeu, că are totul în Sine, că nu-I lipseşte nimic, că este fericit! Dumnezeu este sfânt, este strălucitor, este, este, este. Dumnezeu este satisfăcut de Sine. Toate acestea la un loc formează slava, gloria Sa.  

Mai am o întrebare: „Care credeţi dvs. că este cel mai important lucru pe care îl aşteaptă Dumnezeu din partea noastră?” Să-I lăudăm Numele! Să-I dăm glorie! Să-L recunoaştem aşa cum este! Să-L onorăm! Aceasta este cel mai bun lucru pe care-l putem face: Să-L lăudăm pe Dumnezeu în mod direct şi să ne lăudăm cu El înaintea oamenilor.

Dumnezeu este lăudat când suntem satisfăcuţi „în El” şi când alegem de bună voie să mergem pe calea neprihănirii. Este vorba aici de o relaţie de mare intimitate între om şi Dumnezeu, care se împleteşte în procesul de trăire a vieţii de pe pământ şi care nu se va rupe niciodată. Este vorba despre o cunoaştere a inimii lui Dumnezeu şi a voiei Lui care ni se descopere înăuntrul nostru, în interior. O cunoaştere artificială va da naştere la o religie artificială. Cunoaşterea lui Dumnezeu este o cunoaştere vie, reală, împlinitoare, care ni se descoperă înăuntrul nostru prin revelaţie.

În Vechiul legământ cunoaşterea lui Dumnezeu era una exterioară. Ea venea prin lucruri din exterior: legea scrisă pe table, jertfele, preoţii, templul. Toate aceste  lucruri erau lucruri exterioare. În Noul legământ cunoaşterea lui Dumnezeu vine direct înăuntrul nostru. Legea ne este scrisă în inimă. Duhul este înăuntru. Nattura divină este înăuntru. Cunoaşterea este una personală, lăuntrică, profundă, inconfundabilă, dătătoare de viaţă.

Biblia este cartea lui Dumnezeu. Totuşi ea nu este Dumnezeu Însuşi. Pentru lăuntrul nostru, Biblia este exterioară. Dumnezeu poate să ne vorbească prin Biblie, dar nu neaparat. Cineva poate să citească Biblia şi să nu primească nici un Cuvânt din partea lui Dumnezeu. Citind Biblia putem cunoaşte multe lucruri despre Dumnezeu.

Adevărata cunoaştere este atunci când Duhul lui Dumnezeu ia cuvântul pe care îl citim din biblie şi îi dă viaţă în interior. Abia atunci Cuvântul acela este un cuvânt viu care hrăneşte, înviorează, întăreşte. Aceasta înseamnă: „Domnul este Păstorul meu”. În baza acestei relaţii de intimitate, Dumnezeu ne conduce pe calea neprihănirii.

Numele lui Dumnezeu este slăvit numai de o inimă care-I cunoaşte inima. Dumnezeu este slăvit numai în cunoştinţă de cauză. Orice adevărată laudă are o motivaţie, un argument de mare greutate care este conform cu realitatea. Dumnezeu nu primeşte închinarea artificială. Numele lui Dumnezeu este slăvit numai atunci când alegem de bună voie şi în cunoştinţă de cauză să mergem pe calea neprihănirii oricât de mult ne-ar costa. Când trăirea noastră este aşa cum este: „din pricina Numelui Său”, am ajuns deja pe un munte, suntem la înălţime. Ghici ce urmează?

Chiar dacă ar fi să umblu prin valea umbrei morţii

Viaţa este formată din urcuşuri şi coborâşuri. Călăuzindu-ne pe calea neprihănirii, Păstorul cel Bun ne conduce prin munţi şi prin văi: „Chiar dacă ar fi să umblu prin valea umbrei morţii”. Expresia „chiar dacă” ne arată clar că există posibilitatea de a trece prin experienţe neplăcute. Oricând ni se poate întâmpla orice. Nimic nu este garantat.

Faptul că suntem creştini nu înseamnă că suntem scăpaţi de pericole. Psalmistul spune în 34.19: „De multe ori vine nenorocirea peste cel fără prihană, dar Domnul îl scapă totdeauna din ea”. Isus a spus: „în lume veţi avea necazuri, dar îndrăzniţi, Eu am biruit lumea”, Ioan 16.33.

Când psalmistul dă de necazuri, schimbă pronumele. Până acum a vorbit despre Domnul: El mă paşte în păşuni verzi; El mă duce la ape de odihnă; El îmi înviorează sufletul; El mă  povăţuieşte pe cărări drepte. De la punctul acesta înainte se relaţionează altfel faţă de Păstor: „nu mă tem de nici un rău, căci Tu eşti cu mine! Toiagul şi nuiaua Ta mă mângâie; Tu îmi întinzi masa în faţa potrivnicilor mei; Tu îmi ungi capul cu untdelemn; Tu îmi umpli paharul de dă peste el”.

Când suntem în necaz, teologia nu ne ajută prea mult. Avem nevoie de ceva mai concret. Avem nevoie de El mai aproape. În suferinţă schimbăm pronumele. Când eram pe păşuni verzi vorbeam despre El. Când suntem în vale nu mai este suficient să vorbim despre El. Vrem să vorbim cu El. Lucrul acesta este bun. Este şi mai bine să vorbim cu Dumnezeu la fel de intim şi în vremurile bune, nu doar în suferinţă.

Nu mă tem de nici un rău căci Tu eşti cu mine

Indiferent cât de adâncă este valea, când începem să vorbim cu Dumnezeu şi ştim că ne aude, dispare frica şi disperarea: nu mă tem de nici un rău, căci Tu eşti cu mine”.   Avem percepţia aceasta: „Tu eşti cu mine”. Nu suntem singuri în vale. Nu suntem abandonaţi. Nu este o întâmplare unde suntem. Păstorul este împreună cu noi. 

Nu ne mai este frică. „Valea umbrei morţii” nu mai este o sperietoare pentru noi. Este doar o umbră a morţii, a vrăjmaşului. Nu ne poate atinge. Păstorul este cu noi: „Toiagul şi nuiaua Ta mă mângâie”. Toiagul este pentru duşmani, iar atingerea cu nuiaua ne face bine. Ştim că Păstorul este cu noi. Dacă este umbră, înseamnă că de undeva vine lumină: „Isus este lumina lumii”, Ioan 8.12. Isus este cu noi şi atunci când umblăm prin vale. Nu ne este frică de umbre. Suntem copii ai luminii!

David şi-a avut şi el văile lui. A fost aproape de moarte atunci când a fost persecutat de Saul. A fost aproape de moarte atunci când fiul său Absalom a-ncercat să-i ia împărăţia. Dumnezeu a fost alături de el. Şi pe noi Dumnezeu ne poate trece prin fel de fel de-ncercări. Unui frate păstor de la Cluj i-a murit fiul la numai 21 de ani. Unui frate păstor de la Oradea i-a murit soţia într-un accident. Dumnezeu este însă cu noi prin orice am trece. Dumneezu este suveran şi are toate lucrurile sub control. Să ne încredem în El. Există lucruri pe care nu le putem învăţa decât în vale. Dumnezeu ştie de ce trebuie să ne conducă exact pe acolo pe unde suntem în momentul acesta. Să nu disperăm.

Alexandăr Soljeniţen a fost un geniu, un mare artist. În ciuda comunismului din Rusia, el a fost creştin. A fost închis într-o închisoare de maximă securitate şi i s-a luat orice posibilitate de comunicare. Nu radio, tv., ziare, telefon. Nu pix, hârtie. Nu  conversaţie. Colegii de muncă nu aveau voie să vorbeascăă cu el. Îi era tare greu. S-a gândit la sinucidere, dar nu putea pentru că era creştin. Atunci a plănuit să fugă în aşa fel ca să fie observat ca să-l împuste gardienii. Voia să moară. Nu mai putea. A venit o zi în care a zis: acum este momentul. În clipa când voia să fugă, un coleg prizonier l-a luat de haine şi s-a uitat adânc în ochii lui. Pe moment a înţeles că Domnul l-a trimis ca să nu facă gestul acela. S-a liniştit. Trei zile mai târziu a fost eliberat la Geneva în Elveţia.

Nu ştiu cât de adâncă este valea prin care treci. Însă Domnul este cu tine. Nu abandona lupta, nu-ţi pierde cumpătul. Schimbă mai degrabă pronumele. Nu te mai gândi doar la Dumnezeu. Vorbeşte cu Dumnezeu. Spune-I tot ce ai pe suflet. Varsă-ţi sufletul înaintea Lui şi El te va întări.

Tu îmi întinzi masa în faţa potrivnicilor mei

Nu puteţi crede ce urmează: „Tu îmi întinzi masa în faţa potrivnicilor mei”. Domnul pregăteşte pentru noi un ospăţ la ieşirea din vale. Până la urmă vom constata că a meritat. Când mergem pe calea Domnului alegem varianta câştigătoare întotdeauna. Domnul are multe binecuvântări pentru noi.

Cu cât Îl cunoaştem mai intim pe Domnul, cu cât avem o mai strânsă legătură cu El, cu atât viaţa noastră va deveni o sărbătoare, un ospăţ continuu, chiar şi când trecem prin vale, pentru că Domnul este Bucuria noastră. „Fericirea mea este să mă apropiu de Domnul”. Domnul i-a spus lui Avraam: „Eu sunt scutul tău şi răsplata ta cea foarte mare”, Genesa 15.1.

Dar unde sunt duşmanii? Atunci când trăim o viaţă de totală dependenţă de Dumnezeu, nimic altceva nu mai contează. Nimeni şi nimic nu ne poate lua ce Dumnezeu are planificat să ne dea, pentru că este suveran. În acelaşi timp, iubirea lui Dumnezeu curge prin noi pentru cei care ne fac bine sau rău, nu contează. Viaţa noastră nu mai este determinată în nici un fel de nimeni şi de nimic altceva decât de Domnul. Avem un ospăţ necurmat. Da, ei, cei care au vrut să ne facă rău sunt acolo. Sunt martori ai lucrării Domnului în viaţa noastră. Sunt martori ai ospăţului nostru de viaţă care nu se mai termină. Sunt ruşinaţi şi uluiţi.

Îmi ungi capul cu untdelemn

Păstorul are pentru noi tot ce este mai bun: „Îmi ungi capul cu untdelemn”. Ne dă alinare sufletului. Ne pune balsam pe rană. Ne mângăie. Ne încurajează. Ungerea Lui poate să însemne însă şi un fel de percepţie a voiei Sale intenţionale. Privim în ochii Lui şi înţelegem ce vrea să spună, ce aşteaptă de la noi să facem: „voi aţi primit ungerea din partea Celui sfânt şi ştiţi orice lucru” 1 Ioan 2.20. Este o intimitate deosebită aici.

Si paharul meu este plin de dă peste el

Nici că se putea altfel: „Si paharul meu este plin de dă peste el”. Expresia de legătură „şi” ne conduce spre singura concluzie posibilă. Când suntem într-o asemenea relaţie de intimitate cu Domnul, nu putem decât să fim pe deplin satisfăcuţi „în El”. Promisiunea: „nu voi duce lipsă de nimic” de la începutul psalmului a devenit realitate în viaţa noastră în urma experienţelor cu Dumnezeu.

Am primit din partea Domnului provoziile necesare, pacea sufletului, protecţie de pericole, prezenţă călăuzitoare, paradisul, un ospăţ necurmat. Cu adevărat: „paharul meu este plin de dă peste el”.

Da, fericirea si îndurarea mă vor însoti în toate zilele vietii mele

Sunt cu adevărat fericit! „Da, fericirea şi îndurarea mă vor însoţi în toate zilele vieţii mele”. Sunt încântat de Domnul şi sunt împlinit în El. Nu am nici o problemă nerezolvată din trecut şi nu am nici o problemă pentru viitor, pentru că: „îndurarea mă vor însoţi în toate zilele vieţii mele”.

Întreaga noastră relaţie cu Dumnezeu se bazează pe caracterul Său, pe bunătatea Lui, pentru faptul că a avut milă de noi. Nimic din toate acestea nu este meritul nostru. Totul vine de la El, pentru că ne-a acordat îndurare, pentru că este bun. Să nu uităm niciodată lucrul acesta! De aceea „în El” ne găsim fericirea şi împlinirea. Suntem siguri de iubirea Sa pentru noi. Suntem siguri de harul Său. Suntem siguri că fericirea şi îndurarea ne vor însoţi în toate zilele vieţii noastre”.

Şi voi locui în casa Domnului până la sfârsitul zilelor mele

Care ar putea să fie hotărârea finală pe care am putea-o lua după ce am ajuns într-o astfel de relaţie cu Dumnezeu? Nu ne vom despăţi niciodată: „voi locui în Casa Domnului până la sfârşitul zilelor mele”. Aceasta nu înseamnă că ne facem locuinţa la biserică. Aceasta înseamnă că dorim să ne menţinem în această relaţie până la sfârşit. O cântare de-a noastră spune: „casa mea şi cerul Lui, tot ce-avem e una!” Amin!